Sunteți pe pagina 1din 3

1.

Patrimoniul reprezintă:
a totalitatea drepturilor şi obligaţiilor de natură economică exprimate în bani, împreună cu
bunurile la care se referă, aparţinând unei persoane fizice sau juridice;
2.Obiectul de studiu al contabilităţii îl constituie:
reflectarea în expresie bănească a patrimoniului;
3.Sfera de acţiune a contabilităţii cuprinde:
agenţii economici, instituţiile publice, instituţiile bancare, unităţile cooperatiste, asociaţiile fără
scop lucrativ, alte persoane juridice, persoane fizice care au calitatea de comerciant;

4.Procedeele specifice metodei contabilităţii sunt:


bilanţul, contul, balanţa de verificare;

5.Principiile teoretice fundamentale ale contabilităţii


principiul conturării perimetrului patrimonial;
6.Care dintre principiile enumerate mai jos sunt legal admise?
Independenţa exerciţiilor
7.Care din procedeele enumerate în continuare sunt comune disciplinelor economice?
Documentul
8.Ce reprezintă metoda contabilităţii:
un produs al gândiri teoretice abstracte desfăşurate pe parcursul cercetării existenţei şi mişcării
patrimoniului în vederea cunoaşterii componenţei, conţinutului acestuia şi a fenomenelor care se
produc în – sau în legătură cu – acesta

9.Principalele registre contabile utilizate de agenţii economici sunt:


cartea-mare;
10.Patrimoniul se exprimă sub forma unei egalităţi care reprezintă ecuaţia patrimonială:
a) un patrimoniu economic şi un patrimoniu juridic;

11.Bilanţul trebuie:
c) trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare şi performanţei persoanei juridice,
pentru exerciţiului financiar pentru care a fost încheiat.
12. Structurile patrimoniale rectificative sunt:
ajustările pentru depreciere
13. Structurile patrimoniale reprezentate prin contul de rezultate sunt
Cheltuielile
14. Lista verticală a bilanţului presupune echilibrul elementelor patrimoniale în forma
Activ - Datorii = Capitaluri proprii
15. Asupra căror elemente din bilanţ produce modificări următoarea operaţiune: o entitate patrimonială
achiziţionează materii prime pe care le achită cu numerar:
numai asupra elementelor de activ;
16. O entitate patrimonială achiziţionează un utilaj industrial de la un furnizor, cu plata ulterioară a
acestuia. Ce elemente patrimoniale sunt modificate?
a) simultan, elemente de activ şi de datorii;
17. Asupra căror elemente din bilanţ produce modificări următoarea operaţiune: o entitate
patrimonială încorporează la capitalul social primele de capital rezultate din emisiunea de acţiuni
a) numai asupra capitalurilor proprii (situaţiei nete);
18. Asupra căror elemente din bilanţ produce modificări următoarea operaţiune: o entitate
patrimonială rambursează un împrumut pe termen lung din disponibilul existent în contul de la
bancă:
numai asupra capitalurilor proprii (situaţiei nete);
19. Contul reprezintă:
procedeul specific metodei contabilităţii care reflectă existenţa şi mişcarea fiecărui element
patrimonial, ca efect al modificărilor produse de operaţiile economice ce au loc într-o
perioadă de gestiune (exerciţiu financiar
20. Planul general de conturi cuprinde:
a) clase de conturi simbolizate cu o cifră şi care sunt împărţite în grupe de
conturi simbolizate cu două cifre;
b) clase de conturi simbolizate cu o cifră;
21. După funcţia contabilă, conturile sunt:
a) conturi de pasiv;
b) conturi de activ;
22. Contul serveşte la înregistrarea:
a) tuturor elementelor patrimoniale modificate de operaţiunea economicã ce a avut loc;
23. Formula contabilă este:
modalitatea de prezentare grafică a fiecărei operaţii economice în conturile corespondente,
pe baza dublei înregistrări sub formă de egalitate valorică
24. Ce este dubla înregistrare?
d) înregistrarea concomitentă şi cu aceeaşi sumă a unei operaţii economice sau financiare în
debitul unui cont şi în creditul altui cont;
25
Ce semnifică următoarea formulă contabilă:
5121 = 461 - 4.000
+A -A
a) încasarea c/v chiriei lunare şi stingerea creanţei;
26. Presupunem următoarea operaţie economică: “Se cumpără de la un furnizor mărfuri
în valoare de 200.000 lei, cu plata la termen”. Care dintre variantele de mai jos prezintă analiza
contabilă corectă a acestei operaţiuni

Mărfuri” A + D 200.000
“Furnizori” P + C 200.000

27. Funcţiile balanţei de verificare sunt:


funcţia de verificare a exactităţii înregistrării operaţiunilor economice, funcţia de centralizare a
existenţei, mişcărilor şi transformărilor elementelor patrimoniale, funcţia de legătură dintre conturile
sintetice şi cele analitice, funcţia de legătură dintre conturile sintetice şi bilanţ, funcţia de analiză a
activităţii economice;
28. Balanţa de verificare reprezintă
un procedeu specific metodei contabilităţii
un tablou care prezintă în ordinea crescătoare a simbolului toate conturile utilizate de contabilitatea
curentă, cu elementele preluate din „T”-urile conturilor
29. Balanţa de verificare a conturilor serveşte la depistarea erorilor de înregistrare contabilă, atunci
când nu există egalitate valorică între seriile sale. Din această categorie fac parte
erori de înregistrare a sumelor în formulele contabile din evidenţa cronologică
(mai ales la formulele contabile compuse);
erori de întomire propriu-zisă a balanţei de verificare (adunarea greşită a totalurilor pe coloane;
preluarea incorectă a valorilor din evidenţa sistematică etc.);
30. În vederea întocmirii balanţei de verificare lunare se procedează la efectuarea anumitor operaţiuni.
Care din variantele de mai jos nu este corectă
se întocmeşte bilanţul contabil.
31. Care din variantele următoare sunt valabile în cazul balanţei de verificare?
a) TSD = SiD + RD şi TSC = SiC + RC;
b) Rulajele debitoare şi creditoare coincid cu totalurile debitoare şi creditoare din
Registrul-Jurnal.
32. Situaţiile financiare anuale presupun o serie de lucrări premergătoare. Care din variantele de mai
jos nu este corectă?
redactarea bilanţului contabil.
33. Situaţiile financiare anuale reprezintă:
documente de sinteză prin care se prezintă într-o structură formalizată informaţii de natură
financir-contabilă necesare majorităţii utilizatorilor
34. Care variantă de mai jos nu face parte din situaţiile financiare anuale?
balanţa de verificare;

S-ar putea să vă placă și