Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Facultatea de Științe Politice

PROIECT DE CERCETARE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Conf. Univ. Dr. Liliana Popescu-Bîrlan

ABSOLVENT:
Ana-Maria Andreea Anghelescu

București, iulie 2015

Școala Națională de Studii Politice și Administrative
Facultatea de Științe Politice

Studiu asupra diplomației publice a Federației Ruse,

Georgiei și Ucrainei în România în perioada 2007-
2014

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Conf. Univ. Dr. Liliana Popescu-Bîrlan

ABSOLVENT:
Ana-Maria Andreea Anghelescu

București, iulie 2015

2
 Introducere
Semnificația studiului
Politica externă a statelor poate fi implementată prin diverse mijloace: războiul,
diplomația, embargoul, sancțiuni de diverse naturi etc. În cazul războiului, vorbim despre un
conflict deschis între subiecți, iar în cazul diplomației avem în față o alternativă pașnică,
bazată pe cooperare directă, nemijlocită. În mod tradițional, diplomația era mai degrabă un
apanaj al monarhilor, însă, pe măsură ce problemele s-au diversificat și au devenit din ce în ce
mai complexe, diplomația nu numai că a devenit mai accesibilă decidenților politici interni, ci
a și dobândit noi forme și obiective. Astfel, dacă la început discutam în primul rând despre
diplomație bilaterală, cu caracter secret și axat pe colaborări punctuale de obicei în materie
economică sau strategico-militară, treptat diplomația a devenit multilaterală, abordând diverse
teme de interes, cum ar fi terorismul, ecologia, traficul de arme și multe altele.
Un tip de diplomație apărut în timpul Războiului Rece este diplomația publică, folosită
de Statele Unite ale Americii pentru a-și promova ideile și valorile drept contrapondere la
măsurile propagandistice ale Uniunii Sovietice, însă era folosit și în sens invers, pentru
atragerea de aliați în jurul sovieticilor împotriva SUA.1 Rolul diplomației publice este acela de
a ținti mesajul guvernamental nu către omologii decidenți, ci direct către cetățenii celui de-al
doilea stat. Căderea regimurilor comuniste a determinat o schimbare în structura de putere la
nivelul sistemului internațional, ceea ce a făcut ca accesul publicului la informațiile venite din
afară să crească. Răspândirea informației, precum și puterea pe care aceasta o conferă
maselor, a determinat guvernele considere din ce în ce mai mult diplomația publică drept un
mijloc util pentru atingerea obiectivelor din diverse domenii.2
Pentru prezentul proiect de cercetare am ales să analizez diplomația publică a
Ucrainei, Georgiei și Federației Ruse, așa cum s-a manifestat aceasta pe teritoriul României în
perioada 2007-2014. Motivația acestei alegeri este legată de comparația realizată în cadrul
lucrării de licență, asupra evoluției conflictelor secesioniste din Georgia și Ucraina, având în
vedere relația acestora cu Federația Rusă de-a lungul timpului. Totodată, consider că o analiză
de conținut asupra mesajelor transmise de ambasadele celor trei state în România (țară vecină
cu spațiul post-sovietic, membră a Uniunii Europene și a NATO) poate constitui o primă

1
Mark Leonard, Catherine Stead, Conrad Smewing, Public Diplomacy, The Foreign Policy Centre, London,
2002, p.1;
2
Ibidem, p. 3;

2
etapă în cadrul unei cercetări mai ample asupra diplomației publice a acestora în alte regiuni și
alte țări cu o influență mai mare în zonă.

Întrebarea de cercetare
Întrebarea de cercetare de la care pornește acest proiect este: care sunt diferențele
dintre mesajele celor trei state cu privire la aceleași situații și evoluții în regiune? Dat fiind
contextul tensionat, o posibilă situație ar fi că Ucraina și Georgia să încerce să portretizeze
Federația Rusă ca fiind agresorul, în timp ce reprezentanții Moscovei vor discuta despre
apărarea drepturilor etnicilor ruși din zonă și de restabilirea unui drept istoric. Ipoteza mea
este că Ucraina și Georgia vor încerca să influențeze în acest mod cetățenii pentru a face
presiuni asupra decidenților în vederea adoptării unei poziții mai tranșante atât la nivel
european, cât și în relațiile directe cu Federația Rusă. Pe de altă parte, Moscova va încerca să
arate dependența României și vulnerabilitatea acesteia, ceea ce va determina cetățenii să
adopte o atitudine pasivă în raport cu evoluțiile din spațiul postsovietic.

Obiectivele cercetării
Obiectivele cercetării de față sunt identificarea liniilor principale ale diplomației
publice a Federației Ruse, Georgiei și Ucrainei. Un alt obiectiv al cercetării este reprezentat
de urmărirea evoluției strategiilor de diplomație publică ale celor trei state, date fiind
evenimentele petrecute în perioada 2007-2014 (Războiul Ruso-Georgian, Euromaidanul,
anexarea Crimeei, războiul hibrid din estul Ucrainei și implicarea Rusiei în acesta).
Consider că o analiză de conținut asupra mesajelor diplomației publică ale Federației
Ruse, Georgiei și Ucrainei în România reprezintă o cercetare care poate oferi mai multe
explicații cu privire la evoluția relațiilor dintre cele trei state, precum și cu privire la evoluția
relațiilor acestora cu cetățenii din Occident (care în cazul de față pot fi reprezentați de
cetățenii români).

Literatura de specialitate
Diplomația publică reprezintă o componentă practică a conceptului de putere de
atracție dezvoltat de Joseph Nye, cel care a realizat și distincția între hard power și soft
power.3 Diplomația publică este o modalitate de comunicare directă a guvernului unui stat cu
publicurile străine, cu scopul de a modifica percepții. Unii cercetători consideră că acest tip de

3
Ibidem, p. 4;

3
diplomație poate avea și o dimensiune internă și se poate adresa și publicului propriei țări
(ceea ce pentru alții reprezintă doar afaceri publice sau public affairs), având o latură de
implicare (angajarea cetățenilor în formularea politicii externe) și o latură explicativă
(clarificarea obiectivelor de politică externă și diplomație în fața propriilor cetățeni). 4 Demnă
de menționat este și distincția față de conceptul de nation branding, care presupune utilizarea
instrumentelor de promovare și marketing pentru a schimba imaginea unei țări.5
În prezentul studiu, diplomația publică este termenul care definește acțiunile analizate,
deoarece nu voi încerca să urmăresc campaniile de promovare ale celor trei state, prin care
acestea vor să impună în mentalul colectiv al cetățenilor români o anumită percepție.
Distincția dintre nation branding și diplomație publică este destul de fină, însă cea din urmă
face trimitere mai degrabă către o modalitate de justificare a deciziilor guvernamentale în
politica externă. Aceasta poate fi analizată prin intermediul declarațiilor oficiale, luărilor de
poziție, discursurilor – practic mai potrivit pentru un studiu al mesajelor latente, în timp ce
nation branding se poate studia mai ales prin campaniile de promovare, care expun în mod
clar o anumită fațetă a statului respectiv.
Deși diplomația publică tradițională s-a dezvoltat în momente de conflict și de
tensiune, în încercarea de a determina o schimbare de comportament în vederea atingerii unei
schimbări politice, aceasta se desfășoară în prezent doar în condiții de pace, fiind folosită cu
scopul de a crea o masă de populație receptivă la mesajele economice și politice venite din
respectiva țară. Totodată, secolul XXI a adus schimbări și în natura comunicării, în prezent
fiind vorba despre un real dialog între state și cetățenii străini, trecându-se de la strategiile de
convingere la cele de creare a unei relații coerente. Pe lângă toate acestea, diplomația publică
a trecut de la un mesaj ideologizat și plin de interese la un mesaj care promovează cooperarea
în baza unor idei și valori comun împărtășite, ceea ce conduce la următoarea caracteristică a
diplomației publice noi: segmentarea mesajului prin personalizare și diversificarea canalelor
de comunicare în funcție de grupurile țintă și de interesele specifice ale acestora.6
În funcție de aceste caracteristici ale noii diplomații publice putem identifica cele trei
dimensiuni ale acesteia: reacții la evenimente recente de o manieră care susține obiectivele
strategice, crearea unei agende de știri prin activități și evenimente cu publicul care să

4
Gyorgy Szondi, ”Public Diplomacy and Nation Branding: Conceptual Similarities and Differences”,
Discussion Papers in Diplomacy, Neetherlands Institute of International Relations ”Clingendael”, 2008, p.6;
5
Ibidem, p. 5;
6
Ibidem, p. 11;

4
întărească mesajele de influență și construirea de relații de lungă durată cu cetățenii din
străinătate pentru a permite învățarea continuă prin schimb reciproc de informații.7
Toate aceste elemente diferențiază diplomația publică de propagandă, deoarece prima
nu trece informația care ajunge la public printr-un filtru care ocolește adevărul. Propaganda
reprezintă manipulare pură a psihologiei populației pentru a o atrage de o anumită parte, în
timp ce diplomația publică este bazată pe convingere construită pe încredere. 8 De cele mai
multe ori propaganda a fost asociată cu aspecte militare și de război, fiind un mijloc negativ
prin care statele caută să își asigure legitimitatea scopurilor în ochii celorlalți cetățeni.
Diplomația publică, deși cu rădăcini în propagandă și contrapropagandă, reprezenta esența
politicii democrației liberale de a convinge statele și cetățenii să coopereze pentru un bine
superior.9
În realitate, diplomația publică prezintă activitățile și faptele unui stat filtrate prin
experiența culturală și istorică10, ceea ce poate explica diferențele dintre modul în care statele
vor prezenta aceleași fapte. În cazul cercetării de față, Ucraina și Georgia vor avea o percepție
diferită de cea a Rusiei cu privire la Războiul Ruso-Georgian, anexarea Crimeei sau războiul
din estul Ucrainei. Aceste diferențe nu infirmă ipoteza că discutăm despre diplomație publică
orientată spre un anumit interes.
Deoarece în analiza de față voi urmări discursurile și declarațiile publice, perspectiva
discursivă, provenită din social-constructivism, este cea care oferă o forță conceptului de
diplomație publică. În acest sens, ideile și valorile comunicate într-un anumit mediu
construiesc realitatea socială din jurul cetățenilor, diplomația publică devenind în acest mod
instrumentul predilect pentru guvernele statelor de a construi o anumită stare în rândul
publicurilor străine.11 Perspectiva discursivă permite înțelegerea modului în care probleme de
politică internă devin probleme de politică externă și de interes pentru cetățenii altor state,
determinând reacții la nivel înalt și favorizând evoluții pe plan internațional sau regional. 12 În
cazul cercetării de față, prin plasarea în atenția publicului problemei drepturilor minorităților,
a statutului republicilor separatiste sau a intervențiilor externe abuzive se pot determina reacții
atât la nivelul societății civile românești (cum a fost în cazul mișcărilor de susținere a
Euromaidanului), cât și la nivel politic român sau european.
7
Mark Leonard, Catherine Stead, Conrad Smewing, Op. Cit., pp. 10-11;
8
Matthew C. Armstrong, ”Operationalizing Public Diplomacy” în Nancy Snow, Phillip M. Taylor (ed.),
Routledge Handbook on Public Diplomacy, Routledge, New York&London, 2009, p. 66;
9
Ibidem, p. 67;
10
Gyorgy Szondi, Op. Cit., p. 9;
11
Steffen Bay Rassmussen, ”Discourse Analysis of EU Public Diplomacy: Messages and Practices”, Discussion
Papers in Diplomacy, Neetherlands Institute of International Relations ”Clingendael”, 2009, p. 4;
12
Ibidem, p. 5;

5
 Complementaritatea diplomației publice cu mijloacele diplomației tradiționale (relația
directă cu guvernele sau cu reprezentanții organismelor internaționale) contribuie la o mai
bună soluționare a problemelor. Astfel, prin promovarea cauzei propriului stat în rândul
guvernelor altor țări se poate obține o susținere formală, limitată de dificultățile de a obține
acordul propriilor cetățeni. Însă apelul la populație în mod direct, nemediat de canalele
oficiale guvernamentale, permite dezvoltarea unei noi comunități de idei și de susținători, care
să promoveze o anumită abordare și implicare și la nivel înalt.13

Metodologia de cercetare
Procedura de cercetare
Proiectul pornește de la ipoteza că Ucraina și Georgia vor încerca să determine în
rândul cetățenilor români o implicare mai mare în problemele din spațiul post sovietic, în timp
ce Federația Rusă va milita pentru crearea unei susțineri a cauzei sale. Fiind vorba prin
urmare de diplomație publică, cea mai la îndemână metodă de cercetare este aceea a analizei
de conținut. Aceasta reprezintă o modalitate care îmbină instrumente calitative cu instrumente
cantitative în vederea studierii conținuturilor latente și manifeste ale comunicării.14 Astfel,
analiza de conținut reprezintă nu numai rezumarea ideilor principale ale comunicării, ci
permite și o descriere a percepțiilor și atitudinilor autorului textului.15 În accepțiunea
cantitativă, analiza de conținut reprezintă identificarea frecvenței anumitor categorii de
conținut semnificative.16

Instrumente de cercetare
În cadrul cercetării de față, instrumentele analizei de conținut vor fi folosite atât în
varianta cantitativă, cât și în cea calitativă. În varianta calitativă, abordarea va fi de tip
interpretativ, bazându-mă pe teoria cosntructivismului social, care susține că mesajul
reprezintă mijlocul prin care contextele sociale sunt create. Astfel, pornind de la interviuri
scrise, interviuri video, declarații de presă, discursuri în diverse conferințe (care pot fi
accesate fie în scris, fie în varianta înregistrată audio-video), voi încerca să urmăresc
principalele linii ale mesajelor transmise de reprezentanții Georgiei, Ucrainei și Federației
Ruse.

13
Ibidem, p. 28;
14
Septimiu Chelcea, Inițiere în cercetarea sociologică, Editura Comunicare.ro, București, 2004, p. 263;
15
Joseph F. Delfico (ed.), Content Analysis: A Methodology for Structuring and Analysing Written Material,
United States General Accounting Office, Program Evaluation and Methodology Division, 1996, p. 7;
16
Bruce L. Berg, Qualitative research methods for the social sciences, Allyn and Bacon, Boston, 2007, p. 242;

6
 Pentru utilizarea analizei de conținut, primul pas este acela al definirii unităților de
înregistrare, unităților de context, precum și categoriile de analiză. Astfel, unitatea de
înregistrare este partea de comunicare ce urmează a fi caracterizată și introdusă într-o
categorie a schemei de analiză.17 Unitatea de înregistrare poate fi un cuvânt sau un simbol (în
funcție de materialul care se analizează), propoziția, paragraful sau întregul material.
Cuvântul sau simbolul sunt cele mai des folosite în analiza discursurilor politice, a
declarațiilor oficiale și a altor materiale rezultate în urma comunicării decidenților politici18.
Practic, prin măsurarea frecvenței anumitor cuvinte sau simboluri se poate determina o
anumită atitudine față de anumite teme sau anumiți parteneri.19 Unitatea de context permite
observarea tendinței discursului, adică este suficient de largă încât să se poată observa dacă
unitatea de înregistrare are o orientare pozitivă, negativă sau neutră în raport cu tema
studiată.20 Determinarea schemei de categorii, care permite testarea ipotezelor cercetării,
reprezintă o etapă destul de dificilă, deoarece presupune crearea unor categorii mutual
exclusive care să ușureze analiza.21
Procedeele principale pe care le voi folosi în cadrul studiului meu vor fi analiza
frecvențelor și analiza tendinței. Prin analiza de frecvență voi determina numărul de apariții al
unităților de înregistrate. Analiza tendinței permite identificarea orientării mesajului prin
intermediul determinării frecvenței temelor pozitive, negative sau neutre în raport cu temele
conținutului general.22
În analiza de conținut pe care o voi realiza asupra declarațiilor, discursurilor și
interviurilor care îi au ca emitenți principali pe reprezentanții diplomatici ai Federației Ruse,
Ucrainei și Georgiei în România, principala unitate de înregistrare va fi cuvântul, având drept
unitate de context întregul material. În acest mod voi putea observa frecvența anumitor
cuvinte cheie într-un singur material de comunicare, dar și tendința întregului mesaj. Câteva
exemple de cuvinte cheie pe care aș încerca să le urmăresc sunt: agresiune, anexare, apărare,
drepturi, sferă de influență, discriminare ș.a.
Analiza pe care o voi realiza nu se va limita însă la una cantitativă, abordând și latura
calitativă, prin interpretarea mesajelor transmise. Astfel, voi încerca să urmăresc elementele
de mesaj strategic lansate de cele trei state, ceea ce ar permite trasarea principalelor linii
directoare ale unei strategii de diplomație publică. Aceasta ar fi de folos pentru înțelegerea

17
Septimiu Chelcea, Op. Cit., p. 268;
18
Ibidem, p. 268;
19
Ibidem, p. 268;
20
Ibidem, p. 269;
21
Ibidem, p. 270;
22
Ibidem, p. 275;

7
atitudinii față de cetățenii europeni și implicit cei români, a așteptărilor pe care cele trei state
le au de la aceștia, precum și a viziunii față de vecinii din zona ex-sovietică.

Rezultate așteptate
În urma acestui studiu, rezultatele pe care mă aștept să le obțin se află în strânsă
legătură cu scopul diplomației publice, anume acela de a influența publicurile străine într-un
anumit sens. Astfel, mă aștept ca, într-un mod foarte vizibil, Ucraina și Georgia să transmită
mesaje prin care să condamne atitudinea Rusiei în spațiul postsovietic după Euromaidan,
respectiv după Războiul Ruso-Georgian. Ucraina și Georgia vor încerca prin fiecare declarație
să facă referire la Rusia ca la un agresor, care încalcă drepturile omului și dreptul
internațional, acestea fiind două valori fundamentale pentru cetățenii europeni și, implicit, cei
români. În acest sens, cele două state se așteaptă să determine reacții de protest ale populației
din România. Aceștia ar putea să facă în acest mod presiuni directe și indirecte asupra
decidenților politici pentru adoptarea unor poziții mai tranșante în cadrul UE la discuțiile
privitoare la sancțiunile împotriva Rusiei.
Pe de altă parte, în cazul Federației Ruse, rezultatele pe care le aștept ar putea
demonstra intenția acesteia de a-și menține sfera de influență în spațiul ex-sovietic. În acest
sens, Rusia ar transmite mesaje prin care să inducă cetățenilor români (și prin reflexie și celor
europeni) o stare de nesiguranță, care să îi determină să nu își dorească să se implice foarte
mult în această regiune. Crearea unei susțineri în rândul populației române s-ar face prin
apelul la nostalgie, dar și la frică. Astfel, pe de o parte Moscova ar discuta despre restabilirea
unui drept istoric, despre nerespectarea dreptului internațional de către Occident mai întâi și
abia apoi de către ea și de imposibilitatea NATO de a-și apăra membrii în eventualitatea unui
război. Mă aștept ca rezultatele cercetării să îmi ofere o imagine mai clară asupra atitudinii
celor trei state față de cetățenii europeni și implicit cei români și să îmi permită să identific cât
mai specific sentimentele pe care acestea încearcă să le inducă populației occidentale.
Rezultatele așteptate sunt determinate pe baza unei sondări a mesajelor distribuite pe
paginile de rețele sociale ale ambasadelor celor trei state în ultimele câteva luni (de la
începutul 2015), însă cercetarea poate evidenția evoluții pozitive și negative ale atitudinii
Georgiei și Ucrainei față de Federația Rusă în funcție de perioada analizată. Prin urmărirea
mesajelor din perioada 2007-2014 voi putea să îmi dau seama dacă și în ce măsură discursul
reprezentanților diplomatici ai celor trei țări s-a schimbat.

Concluzii

8
 Prezentul proiect de cercetare reprezintă o încercare de a clarifica anumite tipare de
diplomație publică întrebuințate în spațiul ex-sovietic, cu referire la Federația Rusă, Ucraina și
Georgia. Alegerea acestor state a fost determinată de evoluția relațiilor dintre acestea în
perioada 2007-2014, când au avut loc conflicte deschise sau tensiuni ridicate cu privire la
anumite teritorii.
Scopul acestui proiect de cercetare este acela de a identifica strategia pe care au
abordat-o cele trei state în privința comunicării situației de pe teren în relația cu publicurile
externe. Metoda de cercetare întrebuințată va fi analiza de conținut asupra discursurilor,
declarațiilor și a mesajelor transmise de diplomații acreditați în România din cele trei state. În
acest mod consider că pot determina acele linii directoare ale mesajelor și, totodată, voi putea
identifica și atitudinea față de publicul român: atragere pentru implicare în susținerea cauzei
sau îndepărtare.
Consider că acest studiu este unul relevant deoarece în momentul de față asistăm la o
revoluție tehnologică, în care comunicarea dintre înalți oficiali, respectiv diplomați și public
este facilitată prin diverse instrumente. Astfel, diplomația publică devine un instrument din ce
în ce mai util pentru promovarea intereselor statelor, așa cum am arătat mai sus.

9
 Bibliografie
 Berg, Bruce L., Qualitative research methods for the social sciences, Allyn and
Bacon, Boston, 2007;
 Chelcea, Septimiu, Inițiere în cercetarea sociologică, Editura Comunicare.ro,
București, 2004;
 Delfico, Joseph F. (ed.), Content Analysis: A Methodology for Structuring and
Analysing Written Material, United States General Accounting Office, Program
Evaluation and Methodology Division, 1996;
 Leonard, Mark, Catherine Stead, Conrad Smewing, Public Diplomacy, The Foreign
Policy Centre, London, 2002;
 Rassmussen, Steffen Bay, ”Discourse Analysis of EU Public Diplomacy: Messages
and Practices”, Discussion Papers in Diplomacy, Neetherlands Institute of
International Relations ”Clingendael”, 2009;
 Snow, Nancy, Taylor, Phillip M. (ed.), Routledge Handbook on Public Diplomacy,
Routledge, New York&London, 2009
 Szondi, Gyorgy, ”Public Diplomacy and Nation Branding: Conceptual Similarities and
Differences”, Discussion Papers in Diplomacy, Neetherlands Institute of International
Relations ”Clingendael”, 2008;

10