Sunteți pe pagina 1din 45

Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi” din Iasi

Facultatea de Inginerie Chimica si Protectia Mediului


Specializarea: Produse Farmaceutice si Cosmetice

Metode de analiza si control a calitatii


produselor cosmetice
Generalităţi

Produs cosmetic – „Orice substanţă sau preparat care


urmează să fie pus în contact cu diverse părţi externe ale
corpului uman, precum piele, păr, unghii, buze, organe
genitale externe sau cu dinţii şi mucoasa bucală, cu scopul
exclusiv sau principal de a le curăţa, a le parfuma, a le
modifica aspectul şi/sau a le corecta mirosurile corporale
şi/sau a le proteja ori a le menţine în bună stare.”
(art. 1 (1) din Directiva Consiliului 76/768/CEE)
Denumirea lor deriva de la cuvantul grecesc
“Kosmeticos”,ce inseamna igiena pielii
Industria cosmetică s-a dezvoltat și a devenit un domeniu foarte
complex și specializat. Acest domeniu a combinat cunoștinţele de
farmacie și dermatologie cu cele de herbologie tradiţională, precum şi cu
cunoștinţe moderne despre procesarea tehnologică şi elemente foarte
avansate de psihologie de marketing. Toate acestea pentru a exploata şi
satisface instinctele omului de a-şi dori să fie considerat atragător sănătos
în mediul său social.
Pentru clasificarea produselor cosmetice, ca și în alte domenii ale
tehnologiei chimice, sunt utilizate următoarele criterii, și anume: modul
de intrebuințare și efect, modul de prezentare etc.; insă cel mai frecvent
intalnit este modul de clasificare în functie de finalitate și respectiv de
scopul utilizării – scopuri de fapt pentru care sunt create toate produsele
cosmetice.
Calitatea produsului
cosmetic

Calitatea produsului cosmetic constituie una dintre condiţiile esenţiale


ale succesului. Aceasta se reflectă în primul rând în produse, într-o structură
organizatorică bine pus la punct, logică şi operativă a companiei
producătoare, în resursele disponibile (personal, cladiri, dotări, aparatură),
resurse la un nivel stinţific cât mai avansat, cât şi în procedeele de producţie
şi în materiile prime necesare fabricării produselor.
Un aspect important în calitatea produselor cosmetice se referă la
normele de igienă, norme care trebuie respectate riguros în toate etapele
procesului de producţie, din momentul cercetării noului produs până în
momentul comercializării acestuia.
În prezent, calitatea unui produs cosmetic nu mai este
privită doar din perspectiva ingredientelor sau a acţiunii sale,
pentru consumator devine din ce în ce mai important
conformitatea acestuia cu cerinţele de bicompatibilitate.
Testele sunt efectuate de laboratoare omologate de
Ministerul Sănătăţii şi Familiei, iar documentul care atestează
caracterul dermofil al produsului se numeşte: „Document de
evaluare a riscului pentru sănătatea umană a produsului
cosmetic” elaborat în conformitate cu Legea nr. 178/2000 şi
Legea nr. 508/2002 privind produsele cosmetice, art. 10 lit. C
Specialiştii în cosmetică au găsit numeroase metode de a demonstra
eficacitatea unui produs cosmetic, de la cele mai simple (pe baza ingredientelor
active) până la cele mai complicate (metodele instrumentale aplicate pe
voluntari), toate din dorinţa de a convinge consumatorul final.
Pentru a pune pe piaţă un produs cosmetic trebuie însă îndeplinite
condiţiile legale, condiţii care au la bază trei concepte fundamentale în
conformitate cu natura şi modul de aplicare a produsului: securitate, calitate,
eficacitate. Astfel, o atenţie specială ar trebui acordată:
 selectării ingredientelor cosmetice, ca acestea să fie lipsite de toxicitate la
concentraţia prevăzută pentru produsul finit;

 verificării toleranţei locale pentru produsul finit;


 alegerii unui ambalaj adecvat care să menţină calitatea produsului şi să evite, pe
cât posibil, riscul utilizării incorecte sau accidentale;
 respectării liniilor directoare de practică corectă de fabricaţie (GMP), de
control de calitate, în special microbiologic, precum şi a substanţelor
chimice de contaminare;
 etichetării corespuzătoare;
 prezentării produsului;
 instrucţiunilor de folosire şi de eliminare ca deşeu;
 eventualelor avertizări (unde este cazul) şi măsurile care trebuiesc luate
în caz de
 accident;
 procedeelor adecvate în cazul prezenţei efectelor secundare la produsul
comercializat, precum şi tratamentul de la caz la caz;
 urmăririi produsului pe piaţă şi a obsevaţiilor consumatorilor;
Nimeni nu cumpără produse cosmetice numai de dragul de a le
cumpăra, le cumpăra pentru a-şi rezolva o problemă, o necesitate, ele
trebuie aşadar să-şi dovedească eficienţa.
Metode de control
Funcţiile şi scopurile controlului calităţii
 Satisfacerea clientului, consumatorului prin comportarea
produsului, acesta satisface specificaţiile, caracteristicile
nominale precise sau cerute.
 Asigurarea că procesul de producţie se poate derula în
succesiunea programată (de la o operaţie la alta) fără
aglomerarea procesului sau rebuturi.
 Oferirea unor învăţăminte prin recunoaşterea greşelilor.
 Compararea nivelului de calitate obţinut cu nivelul dorit ca
bază pentru controlul procesului de producţie, cu detectarea
tendinţelor şi stabilirea unor proceduri de ajustare, reglare a
acestuia.
 Determinarea calităţii optimale obtinute cu un proces existent şi
furnizarea unor indicaţii folositoare în procesul de proiectare, la
specificarea prescripţiilor sau elaborareadocumentaţiei de execuţie.
 Reducerea deşeurilor şi rebuturilor la nivelul cel mai economic.
 Facilitarea unei proceduri de asigurare că nu se vor plăti operatorii
pentru produsele rebutate din vina lor.
 Determinarea operatorilor în concentrarea atenţiei asupra muncii lor
conştientizându-i cu permanenţa procesului de control care identifică
originea greşelilor (factorul psihologic al calităţii).
 Permiterea revizuirii cantităţii cerute, astfel încât cantitatea de calitate
corespunzătoare să poată fi realizată în profida existenţei unui procent
de rebut inevitabil.
Stadiile controlului de calitate
Stadiile de control ale calităţii unor produse nu au un scop distinct
ci sunt implicate de o mulţime de factori dependenţi de procesul de
producţie. În continuare se prezintă stadiile generale ale controlului de
calitate, stadii care se apreciază că se regăsesc cu cea mai largă
răspândire şi frecvenţă.
1. Controlul de recepţie pentru materialele şi produsele semifinite
achiziţionate
Acest stadiu este menit să să asigure că materialele sau
componentele achiziţionate au parametrii necesari pentru utilizare în
procesul productiv propriu.
Se realizează de obicei în două puncte separate : la furnizor şi la
vânzător.
2. Controlul la furnizor – producător
Înainte ca materialele sau componentele să aibe acceptul de
livrare către beneficiari ele sunt supuse uneia din următoarele trei
proceduri de control :
 Control integral, complet sau control 100 % (procedură
plicticoasă, cu durată lungă , costisitoare dar foarte sigură).
 Controlul prin sondaj este o procedură concepută pentru stabilirea
raţională (cost acceptabil) a abaterilor de la calitate. Constă în
prelevarea aleatorie a unor cantităţi de produse care sunt supuse
procedurii de control integral.
 Controlul mixt care este în fapt o combinaţie între primele două
metode. De exemplu se aplică în mod curent controlul prin sondaj
dar în momentuldepăşirii unui anumit procent de respingere se
trece în mod obligatoriu la controlul integral.
3. Controlul la sediul vânzătorului
Separat de controlul propriu al producătorului, vanzătorul poate
verifica procesele şi condiţiile de operare ale producătorului (ca de
exemplu temperaturi, presiune în timpul prelucrării) pentru a se asigura
că acestea sunt în conformitate cu tehnologia stabilită. Pe de altă parte
controlul la sediul vânzătorului care nu înlocuieşte nicidecum controlul
la producător.
Acest tip de control poate fi folosit în următoarele scopuri :
 Autorizarea recepţiei şi plata achiziţiei către producător sau refuzul
acceptării pentru vânzare cu consecinţele sale ( eturnare la producător
pentru eventuala reluare în proces, acţiuni pe cale legală, şa).
 Evaluarea măsurii existenţei coincidenţei între calitatea prescrisă şi cea
existentă.
 Evaluarea încrederii în respectarea cerinţelor de calitate de către
producător.
 Studierea unor proceduri alternative de control de calitate.
4. Controlul echipamentelor de lucru
Are rolul de a certifica faptul că echipamentele de producţie sunt în
măsură să asigure calitatea fabricaţiei. Se face periodic iar rezultatele se
înscriu într-o fişă de urmărire a performanţelor utilajului.
5. Controlul seriei zero (lotului de început)
Se realizează pentru un număr de repere la demararea fabricaţiei
unui produs cu scopul de a verifica dacă procesul este reglat, pus la punct
pentru fabricaţie.
6. Verificarea de calitate prin auto control
Verificarea prin autocontrol reprezintă o procedură de control
caracterizată prin faptul că cel implicat este chiar către operatorul care
realizează produsul în conformitate cu specificaţiile de fabricaţie stipulate.
Este cu deosebire recomandabil când există timpi de lucru nefolosiţi.
Această procedură are cel puţin câteva avantaje:
 Producţia, controlul, informarea şi ajustarea (corecţia) se pot
derula într-o succesiune rapidă, fără întârziere.
 Cu cât se realizează mai constant, cu atât se evită rebuturile.

 Operaorul devine direct răspunzător de calitate, nemaisolicitându-


se autoritatea unui controlor ca operator specializat.
 Timpul de lucru al operatorului este mai complet utilizat şi se
solicită mai puţin personal pentru control.
7. Controlul după fabricaţie
Se realizează de către controlori (inspectori), cât mai imediat
momentului de finalizare derulării unei operaţie, pentru a evita
astfel propagarea unor greşeli.
8. Controlul final
Are menirea, nu atât de a realiza verificarea calităţii în sine,
cât de a certifica că numai produsele de calitate vor fi cele admise
pentru a fi oferite clienţilor. Un al doilea rol important este acela
de a furniza aprecieri pe o bază largă asupra performanţelor de
calitate ale procesului.
9. Controlul după vânzare
Reprezintă un stadiu al controlului care are motivaţie mai
ales pentru cazurile unui produs care nu oferă satisfacţie calitativă
utilizatorilor. Acest control poate urmări mai multe obiective sau
direcţii de acţiune.
Sisteme de control de calitate
1. Tehnici statistice pentru aprecierea calităţi
Foarte puţine sisteme de producţie sunt capabile de a realiza produse fără
abateri de calitate, adică produse bune în proporţie de 100%. O caracteristică de
control ce trebuie măsurată este o variantă aleatorie, dar a cărei distribuţie
trebuie cunoscută pentru a descrie comportarea probabilistică a caracteristicii.
Pentru aceasta se apelează la controlul statistic. Acesta constă în măsurarea şi
înregistrarea sistematică a rezultatelor măsurătorilor parametrilor supuşi
procedurilor de control. Pe baza unei cantităţi semnificative de informaţii
obţinute se face prelucrarea acestora prin tehnici specifice statisticii tehnice.
2. Controlul de calitate în proces
Rolul acestei tehnici de control a calităţii este de a indica CÂND procesul
de fabricaţie a ajuns la o stare de negarantare a calităţii. Aceasta se realizează
prin selectarea unor mostre prelevate direct din proces, respectiv prin
aprecierea calităţii acestora, în felul acesta put’ndu-se face aprecieri asupra
parametrilor de stare ai procesului.
3. Stabilirea nivelului calitativ de acceptabilitate prin eşantioane (mostre)
În multe situaţii suntem interesaţi în ce măsură un lot de produse finite
este acceptabil calitativ sau nu, fără aprecieri asupra procesului de fabricaţie.
Tehnica eşantioanelor (mostrelor) de acceptabilitate are ca scop separarea
loturilor de calitate acceptabilă şi incacceptabilă pe baza rezultatelor controlului
unei cantităţi de mostre prelevate aleator din lot.
Asigurarea calităţii produselor cosmetice (conform ISO 8402)
implică toate activităţile firmei, atât cea de producţie, cât şi sectoarele
legate direct sau indirect de fabricaţie (aprovizionarea, controlul şi
întreţinerea utilajelor şi a spaţiilor de lucru, elaborarea procesului de
fabricaţie industrială, igiena industrială, operaţiunile de control a calităţii,
perfecţionarea profesională, evidenţa documentaţiei scrise şi revizuite).
În România, prin Ordinul MIR nr. 308/2001 sunt prevăzute
principiile de bună practică de fabricaţie pentru produsele cosmetice. Prin
aceasta se evită realizarea de loturi de produse cosmetice cu deficienţe de
calitate, care ar influenţa siguranţa în utilizare.
Departamentul de producţie are rolul cel mai important în
asigurarea calităţii, prin respectarea procedeelor şi instrucţiunilor care au
fost întocmite, analizarea unor deficienţe de calitate urmată de
implementarea acţiunilor de îmbunătăţire şi monitorizare pentru
corectarea deficienţelor.
Igiena industrială are o mare importanţă în asigurarea calităţii
produsulu cosmetic, deoarece prezenţa sau dezvoltarea
microorganismelor în produs poate deteriora produsul în toate fazele de
fabricaţie. Trebuie respectată şi igiena personalului, precum şi evitarea
prezenţei apei, a prafului din atmosferă, a insectelor etc.
Operaţiile de control ale materiilor prime, a produsului finit şi
procesului de fabricaţie trebuiesc executate corect, iar rezultatele obţinute
îndosariate şi înregistrate.
Înregistrările trebuie să cuprindă rezultatele obţinute şi în cazul
aprobării unui produs menţionarea „Aprobat” sau „Respins”.
Documentele au un rol foarte important în evitarea erorilor. Toată
documentaţia trebuie revizuită şi actualizată.
Regulile de fabricaţie trebuie să fie scrise şi păstrate pentru
confruntare în caz de nevoie. Specificaţiile trebuie să descrie condiţiile
cărora trebuie să le corespundă materiile prime, ambalajele, produsele
semifinite şi finite folosite sau obţinute în procesul de fabricaţie.
Urmărirea loturilor de produse se realizează printr-un sistem de
corelare între documentele care conţin date privind operaţiile de fabricare şi
documentele privind controlul operaţiilor efectuate asupra tuturor
materialelor.
Auditarea calităţii trebuie realizată cu regularitate de personal
competent care să evalueze sistemul de calitate în general şi să existe
posibilitatea elaborării unor acţiuni de îmbunătăţire a activităţii.
Metode de analiză

Pentru a lansa un produs cosmetic este nevoie de minimum 18 luni.


Acest timp este necesar în special pentru a efectua toate testele prealabile
punerii pe piaţă: testul de stabilitate fizico/chimic care permite
determinarea duratei de viaţă a produsului, testul de toleranţă cutanee şi de
eficacitate. Acestea două din urmă sunt efectuate fie "în vitro" (cultura de
celule), fie "în vivo", pe voluntari, care se auto evalueaza sau sunt ţinuti sub
control medical. Aceste teste permit, pe măsura dezvoltarii produsului,
optimizarea formulei finale care va fi lansată pe piaţă.
Testele se efectuează în medie pe zece subiecţi de diferite vârste, iar
observarea eventualelor reacţii apărute la locul de contact se face la 48 ore,
respectiv la 8-12 zile pentru a constata remisia fenomenelor. În cazul în
care în reţeta produsului există ingrediente cunoscute ca având potenţial de
inducere a unor reacţii de sensibilizare a pielii se utilizează tehnica aplicării
repetate (testul Dreize modificat).
Testare In Vitro

Test toxicologic:
 Toleranţă oculară (metoda AGAROSE, ROŞU NEUTRU, HET-
CAM)
 Fototoxicitate OCDE 43

 Testul Ames OCDE 471

 Aberaţie cromozomială OCDE 473

 Test MLA OCDE 476


Farmacologic:
 Activitate anti radicali liberi

 Pigmentare / Depigmentare

 Colagene

 Lipolise

 Protecţie UVA
Control Bacteriologic
 Dozajul conservantului
 Dozajul filtrelor solare
 Căutarea componentelor indezirabile (phtalates, alergeni)
 Densitatea
 Vâscozitatea
 Studii de PAO şi stabilitate
Microbiologie
 cercetare de germeni

 identificarea de bacterii, drojdii si mucegaiuri

 activitatea bactericida, fungicida şi sporicida


Metodele de testare a produselor la nivel european sunt descrise de
urmatoarele sapte directive: Directiva 80/1335/CE, Directiva 82/434/CE,
Directiva 83/514/CE, Directiva 85/490/CE, Directiva 93/73/CE, Directiva
95/32/CE, Directiva 96/45/CE.
Scopul acestor directive este de a stabili toate metodele de analiză
necesare testării oficiale a produselor cosmetice la nivel comunitar.
Testarea oficială asigură respectarea tuturor condiţiilor prescrise de
Uniunea Europeană în ceea ce priveşte compoziţia produselor cosmetice:
A. Ingrediente permise a intra în compoziţia cosmeticelor:
Directiva 76/768/CE din 27 iulie 1976 conţine şi o listă de coloranţi
(Anexa IV), substanţe de condiţionare (Anexa V) şi filtre UV (Annex VII)
permise a fi utilizate în compoziţia produselor cosmetice. Listele
cuprinzând substanţele ce pot fi utilizate în compoziţia produselor
cosmetice sunt stabilite în România prin ordin al Ministerului Sănătăţii, şi
cuprind:
a) substanţe utilizate în limite de admisibilitate şi în condiţiile impuse de
cerinţele unionale;
b) agenţii de colorare, cu excepţia celor care urmează să fie folosiţi doar la
colorarea părului, conservanţii folosiţi numai în anumite condiţii şi limite
admisibile, filtrele UV care pot fi folosite numai în anumite condiţii şi limite
admisibile;
c) conservanţii;
d) filtrele UV.
B. Substanţe interzise a intra în compoziţia cosmeticelor:
Directiva 76/768/CE din 27 iulie 1976 stabileşte o listă de substanţe
interzise a intra în compoziţia produselor cosmetice, dar şi o listă de
substanţe pe care produsele cosmetice nu le pot conţine în afara condiţiilor
impuse de lege.
Se interzice punerea pe piaţă a produselor cosmetice în a căror
compoziţie se găsesc:
a) substanţe interzise de Ministerul Sănătăţii pentru a fi utilizate în
compoziţia produselor cosmetice;
b) substanţe în afara limitelor de admisibilitate şi a condiţiilor impuse
de Ministerul Sănătăţii;
c) agenţi de colorare, alţii decât cei stabiliţi de acelaşi Minister, cu
excepţia produselor cosmetice destinate a fi folosite numai la
colorarea părului;

d) agenţi de colorare folosiţi în afara limitelor de admisibilitate şi a


condiţiilor impuse de Ministerul Sănătăţii, cu excepţia produselor
cosmetice destinate numai colorării părului;
e) conservanţi, alţii decât cei stabiliţi de Ministerul Sănătăţii;
f) filtre UV altele de cât cele stabilite de Ministerul Sănătăţii.
De exemplu, în Anexa III substanţele apar însoţite de
menţionarea condiţiilor în care pot fi folosite ca ingrediente în
cosmetice.
Odată alese reţetele cele mai potrivite pentru produsele
cosmetice, trebuie urmărită îndeplinirea proprietăţilor fizice,
microbiologice şi chimice şi a caracteristicilor reologice: vâscozitatea,
capacitatea de dispersare, etalarea, extrudabilitatea, capacitatea de
pulverizare, toate acestea fiind apreciate cu ajutorul unor teste
standardizate.
Unele dintre aceste testări necesită instrumente sofisticate, dar
trebuie să se ţină seama de faptul că nici un instrument nu poate înlocui
capacitatea fiinţei umane în aprecierea acestor proprietăţi, nereuşind să
atingă toate nuanţele simţurilor umane
Sensibilitatea umană la proprietăţi reologice ale produselor
cosmetice şi de toaletă ca: vâscozitate, alunecare, şiroire, lipiciozitate,
este foarte ascuţită. Omul poate face aprecieri vizuale privind aspectul,
culoarea, luciul, fluiditatea. Senzaţiile tactile înregistrează automat
temperatura unui produs, umiditatea, onctuozitatea, netezimea,
consistenţa. Simţul olfactiv va servi pentru a determina gradul de
aromatizare al produsului, auzul va selecta şi înregistra orice sunet
făcut de produsul care trece printr-o pompă sau printr-o duză, iar
gustul, pentru produsele cu utilizare orală, ne va permite identificarea
lor şi determinarea persistenţei senzaţiei respective.
Instrumentele pot fi capabile să depăşească percepţia
omenească şi, mai ales, pot cuantifica mai exact unele proprietăţi,
dar este greu de conceput o posibilitate de combinare a indicaţiilor
aparatelor pentru diferite proprietăţi în scopul caracterizării în
ansamblu a unui produs de toaletă. De aceea, pe lângă
caracterizarea instrumentală din punctul de vedere reologic, se
apelează adesea la “reometrul uman” pentru o apreciere finală care

recomandă un produs cosmetic.


Laboratoare:
Laborator de cercetare
 dezvoltarea de etici si practici riguroase de testare a sigurantei
produselor, pentru a spori increderea cumparatorilor.
 realizarea de noi formule agreabile si eficiente este sprijinita pe
cunoasterea legislatiei, pe proceduri riguroase de testare a
stabilitatii, pe teste de inocuitate si eficienta.
 formularea produselor se face printr-o selectie riguroasa a
ingredientilor, care sa nu prezinte un impact negativ asupra
mediului ambiant, iar respectul pentru viata exclude testarile
produselor efectuate pe animale.
Laborator de analize fizico-chimice
Locul unde se realizeaza analizele pentru toate materiile
prime care ajung in procesul de fabricatie, pentru semifabricate si
produse finite, conform documentelor tehnice. Aici se pregatesc
etaloanele si reactivii utilizati in analizele fizico-chimice, iar
produsele primesc un prim aviz pentru fabricatie, recomandarea
specialistilor din acest laborator fiind insa doar un prim pas catre
realizarea lor propriu-zisa.
Analize fizico-chimice asupra produselor cosmetice
urmăresc:
 evaluarea durităţii – în cazul rujurilor, al balsamului de buze, a
cerii, a unghiilor false, săpunurilor, cremelor şi fardurilor;
 rezistenţa la rupere – pentru creioane dermatograf, rujuri si
creioane contur pentru buze;
 rezistenţa la pieptănare a părului înainte şi după folosirea
balsamurilor şi a măştilor de par;
 compactitatea – în cazul pudrei si al fardurilor de ochi;
 forţa pentru deschiderea recipientelor;
 consistenţa cremelor hidratante;
 pătrunderea în piele a cremelor şi maştilor de faţa;
 aderenţa lacurilor de unghii;
 forţa de pompare a spay-urilor.
Vom prezenta in continuare câteva dintre aceste aparate care
se folosesc pentru determinarea calităţii produselor cosmetice:

Aparatul pentru analizarea probelor cilindrice de diametru


mic, acesta arată prezenţa unor perne de aer nedorite în compoziţia
cosmeticelor.
Aparatul pentru testarea gelurilor conţine o probă acrilică de
10 mm diametru pentru a măsura duritatea şi alte caracteristici ale
gelurilor.
Aparatul pentru testarea rezistenţei la rupere a rujurilor de
buze este prezentat în imaginea urmatoare:
Aparatul pentru testarea rezistenţei creioanelor dermatograf
oferă măsurători cantitative asupra rezistenţei dermatografelor.
Aparatul pentru testarea durității săpunurilor şi a produselor
similare conţine o probă de formă cilindrică care măsoară
fermitatea şi conţinutul de ceară din aceste produse.
Laborator de microbiologie
Responsabil de siguranta produselor in ceea ce priveste sanatatea
consumatorului. Produsele trec printr-un control riguros, care asigura puritatea
materiilor prime care stau la baza produselor din portofoliu. Aici, produsele
cosmetice semifabricate si finite sunt verificate in conformitate cu standardele
nationale si internationale si tot aici se monitorizeaza conditiile de mediu din
sectia de cosmetice, mai exact gradul de contaminare a aerului, suprafetelor si
echipamentelor. Munca specialistilor urmeaza numerosi pasi obligatorii in
cazul fiecarui produs: acestia pregatesc culturile de microorganisme de
referinta, prepara si verifica mediile de cultura, preleveaza probe pentru
incercari microbiologice si verifica eficacitatea conservantilor. In acelasi timp,
ei realizeaza operatiunile de intretinere si verificare a performantelor
echipamentelor.
Laborator de eficienta
Isi spune cuvantul asupra efectelor produselor, eficienta fiind masurata
sub control dermatologic. Testele realizate de specialistii laboratorului
determina daca un produs indeplineste intr-adevar rolul pentru care a fost
creat si daca efectele sale sunt benefice pe termen lung.
Laborator control calitate ambalaje si magazii produse finite

Responsabil de verificarea tuturor ambalajelor, in conformitate cu


normele in vigoare. Este locul unde sunt primite ambalajele si unde
produsele finite trec printr-un nou control, acela al calitatii si cantitatii
corecte. Laboratorul pastreaza si inregistreaza contraprobele si mostrele
de repere ale produselor si de asemenea, monitorizeaza atent toate
reclamatiile, pentru a se asigura ca produsele noastre se ridica la cele mai
inalte standarde.
Activitati pentru protectia mediului

 prin care se asigura ca munca si produsele nu afecteaza


mediul inconjurator.
 manifestarea grijei fata de sanatatea clientilor si fata de
natura, prin tehnologii de ultima ora, produse netestate pe
animale si ingrediente naturale nemodificate genetic.
Metode de păstrare a produselor cosmetice

Dacă nu sunt păstrate așa cum trebuie, produsele își pot pierde
proprietățile și pot deveni nocive pentru tine. Textura cosmeticelor
rezista în funcție de compoziția produsului, factorii de clima și
umiditate. Produsele cosmetice au de obicei termenul de valabilitate
începand de la unu la trei ani. Trebuie să stim că pentru a folosi
produsele cosmetice pe toata perioada lor de garanție, e foarte
importantă temperatura optimă de păstrare. Asa că fardurile, cremele și
lotiunile pot avea consistența și proprietățile de la desfacere, dacă sunt
depozitate in locurile ideale.
Reguli de păstrare a produselor cosmetice:

 Fondul de ten trebuie păstrat la temperatura camerei în noptieră.


 Produsele trebuie păstrate în ambalajul original, la o temperatură
constantă, ferite de lumină.
 Produsele alterate sau expirate trebuie aruncate.
 Capacul trebuie închis bine pentru a nu pătrunde aerul.
 Fardurile trebuie păstrate la temperatura camerei și nu la frigider
deoarece se vor sfărama mai usor.
 Rujurile și balsamul de buze trebuie păstrate la temperatura camerei sau
la rece în frigider deoarece își vor pastra structura mai bine la
temperatura scăzută.
 Gelurile sau cremele pentru ochi trebuie păstrate la rece, în frigider.
 Cremele și uleiurile pentru corp au o actiune mult mai bună dacă sunt
păstrate la temperatura camerei, deoarece ele vor intra mai usor in piele,
o vor hidrata.
Există mai multe lucruri care ne pot face să ne dăm seama cand
fardurile ori cremele pe care le folosești nu mai sunt in regula: miros
ranced sau nu mai miros ca la început, și-au schimbat consistența ori
culoarea, s-au uscat, se sfarama, grăsimea a iesit deasupra. E periculos
să le mai folosim daca observăm unul din aceste semne, pentru că ne
putem îmbolnavi ochii sau pielea.
Produsele cosmetice nu au ce cauta în dulapiorul din baie
deoarece aburii le pot schimba cu ușurinta compoziția. Cremele și
fardurile trebuie ținute în ambalajele originale, cu capacele bine
închise. Cele mai indicate locuri de păstrare sunt dulăpioarele și
noptierele, unde produsele sunt ferite de soare, căldura, lumină ori
umiditate excesivă.
Legislaţia românească în domeniul produselor cosmetice
A produce calitate inseamna a lucra
impreuna cu timpul, nu contra cronometru.