Biografiile criticilor textuali importanti

- Vasile Shandru

Nota: Aceasta sectiune cuprinde biografiile doar ale critciilor ce au lucrat dupa inventarea tiparului(in ordine
cronogica). Editori precum Alcuin ce au lucrat de-a lungul erei manuscrisului vor fi relatati in locul potrivit in
istoria editiilor lor.

1) Francisco Ximénes de Cisneros (1437-1517) Cardinal spaniol si arhiepiscop de Toledo. Forta care a
condus din spatele [cartii] “Complutesian Polyglot”(1522), desi el nu era direct implicat in redactarea
lucrarii si nu a mai apucat sa traiasca pentru a vedea [lucrarea] publicata ( lucrarea a fost finalizata in
perioada cand el a murit, insa autorizarea papala nu a venit decat dupa altii 3 ani). El era un important
sustinator al invatamantului ( a fondat universitatea din Alcala), si era duhovnic(confesor) al reginei
Isabella si sfetnic(consilier) al regelui Ferdinad, a fost pentru o scurta vreme regent dupa moartea acestuia
din urma. Insa el de asemenea a prigonit pe eretici, si hotararea sa si cea a inchizitiei in fapt au stins
renasterea (trezirea) invatamantului, pe care el l-a incurajat. El de asemenea a pricinuit ruinarea acordului
dintre crestini si maurii din Granada cucerita. Fraza “intelept prost” poate ca a fost inventata de el.

2) Desiderius Erasmus (1469?-1536) Umanist, cunoscut sub numele de Erasmus de Rotterdam, [a fost]
editorul primului NT grec publicat (1516). [Insa primul NT grec conceput, dar nepublicat decat in 1522
este “Complutesian Polyglot”] Fiul unui preot, Erasmus avea o educatie clericala si a ajuns calugar, dar mai
tarziu I s-a acordat o eliberare (revocare) de la juramantul sau. Foarte mult ca umorist, lucarari precum “In
rugaciunea prostiei” a ridicularizat problemele din biserica. De altfel Erasmus nu era un protestant, si nu s-
a razvratit impotriva Bisericii Catolice asa cum Luther a facut-o. Erasmus este, desigur. Editorul [cartii]
“Textus Receptus” ( “Textul acceptat”), precum si autorul unor diferite feluri de scrieri religioase si
seculare(profane). Calitatile sale critice sunt adesea privite cu dispret-- si acest lucru este cu siguranta
adevarat, pentru ca “Textus Receptus” este o lucrare de slaba calitate, cu un text in mare masura bizantin,
dar cu destule redari particulare care face din el un reprezentant prost al tipului [bizantin]. Primele editii de
asemenea au continut un numar de greseli tipografice care pur si simplu uimeau. In plus, Erasmus a facut
aproape tot ce se putea astepta in timpul sau; toate materialele cunoscute de el (cu exceptia Vulgatei si
1eap)[mss care le-a folosit sunt urmatoarele: 69(e;a;p;r)-sec. Al XV-lea; 2(e)-sec. Al XII-lea; 817(e;cat)-
sec. Al XV-lea; 1(e;a;p)-sec. Al XII-lea; 2815(a;p)-sec. Al XII-lea; 2816(a;p)-sec. Al XV-lea; 2817(p;cat)-
sec. Al XI-lea; 2105(p;cat)-sec. Al XII-lea; 2814(r)-sec. Al XII-lea; 3(e;a;p)-sec. Al XII-lea; 61(e;a;p;r)-
sec. Al XVI-lea si B(03) (e;a;p;r)-sec. Al IV-lea/pentru note explicative; si editiile Aldina(1518) si
Complutesian Polyglot(1520)] erau bizantine cu exceptia B03, care insa a fost folosit doar pentru note si
nu si pentru text]. Erasmus a exercitat o anumita valoare a judecatii critice, si-- in plus ca si
rezonanta(expresie) a sa – acolo unde el se distanteaza de textul bizantin, cel mai adesea nu este in directia
manuscriselor mai timpurii.
3) Robert Estienne (Stephanus) (1503-1559) Pubilicist francez( ulterior genevez). Stephanus nu era ca si un
critic textual, dar multele sale editii ale NT grec au oferit inovatii notabile. Cea mai insemnata lucrare a sa
a fost a treia editie (1550). Din punct de vedere textual aceasta este pe drept un alt “Textus Receptus”, dar
in marginea [cartii] el cuprinde redarile dintr-un nr mare de manuscrise plus Complutesian Polyglot
( indicat prin numere grecesti; manuscrisele pe care se crede ca le-a cuprins [sunt urmatoarele]: unicialele:
D(ea), L(e)(D[05] din sec. al V-lea; L[019] din sec. al VIII-lea) si minusculele 4(e), 5(eap), 6(eap),
7(e),8(e) (probabil), 9(e) (poate), 38(eap) (poate), 82(apr), 120(e), 398(ap), 2298(ap);(toate datate intre
sec. al X-lea si al XIII-lea) de asemenea dupa cat se pare anumite manuscrise pierdute, de pilda cele din
Tischendorf editia a VIII-a:10(p), 3(r). Citatele nu au fost nici complete nici exacte, dar ele erau cel putin
particulare; manuscrisele sunt citate individual). Editia a IV-a din 1551, publicata dupa ce a sosit la Geneva
si a devenit protestant, este de asemenea notabila, ca o lucrare de pionierat al sistemului nostru modern de
versete. Importanta lui Stephanus nu s-a limitat la publicarea Bibliei grecesti. El a publicat multe lucrari
stiintifice, cuprinzand o editie Vulgata si editii multiple ale Bibliei ebraice. El de asemenea a produs
[cartea] de notorietate “Thesaurus linquae latinae” (in 1531), plus dictionare latine-franceze. Pentru cea
mai mare parte a vietii sale, Stephanus a avut patronajul lui Francois I din Franta; plecarea sa la Geneva
(1550) a fost o parte a urmarii mortii monarhului in 1547. Francois I, in paranteza fie spus, a colectionat
toate lucrarile grecesti ale lui Stephanus; din faptul acesta in final s-ar fi dezvoltat primul drept de autor.
Tiparirea si eruditia au ajuns in familia Stephanus; fratele lui Robert, Charles (1504-1564) a produs o editie
a lui Cicero in 1555, si afacerile lui Robert ( separat de cele ale lui Charles) au fost continuate de primii sai
fii Henri(1528-1598) si Francois(1537-1582), desi productiile fiilor sai nu au fost la fel de notorii ca ale
tatalui. In plus, Henri a produs un important dictionar grec si diferite lucrari ale autorilor clasici. Al doilea
 fiu Robert, ce a ramas catolic, a continuat la firma lui Charles, desi acea companie era aproape falita apoi.
4) John Fell (1625-1686) Critic clasic si al NT, vicar al Bisericii lui Christos,Oxford, episcop de Oxford, si
unul din cele mai insemnate figuri in istoria [editurii] “Oxford University Press”. Fell a achizitionat cel mai
bun tipar si echipament pentru tiparnita, insusindu-si finantarea, si a infiintat un program regulat pentru
publicarea autorilor clasici. Contributiile lui Fell la criticismul NT nu sunt asa de insemnate, dar [el
ramane] inca notabil; el a editat o editie a lui Cyprian, si de asemenea a publicat un NT in 1675. Acest
volum nu a avut un text notoriu ( deosebindu-se numai foarte putin de editia Elzevir 1633 a lui “Textus
Receptus”), dar avea, pentru [acea] vreme, un aparat in intregime neobisnuit ( desi multe din materialele
citate erau disponibile in alta parte). De asemenea avea o introducere care discuta despre practica
criticismului textual. Oarecum mai tarziu, Fell a incurajat munca lui John Mill, desi moartea lui Fell a
insemnat ca Mill sa-si gaseasca alt sprijin pentru publicarea lucrarii sale. Totusi este adevarat, ca s-a spus
ca Fell, trebuie sa fi fost cel mai bine reamintit pentru adaptarea proasta a lui Thomas Browne din
“Martial” care incepe cu:”Eu nu te iubesc pe tine, doctor Fell”.
5) Richard Bentley (1662-1742). Critic clasic si al NT, si un maestru a multor domenii (portiuni din
corespondenta sa cu Sir Isaac Newton sunt pastrate). Desemnat maestru(doctor) al colegiului
“Trinity”(Cambridge) in 1699/1700 (si inainte ingrijitor al librariilor “Royal”), el era deja interesat de
criticismul textual(atat cel sacru cat si cel profan) de cativa ani. In domeniul secular, al a editat Oratiu si
Terentius, s-a descoperit ca Homer a folosit [litera] 'digamma'(' V ' a sasea litera dintr-un alfabet grec
vechi, provenita din semiticul 'vav' si avand sunetul din engleza 'w'; " ‫)" ו‬, a demascat “Epistolele lui
Phaleris” ca falsificate, si in general a imbunatatit mijloacele disponibile pentru practicantii in domeniu. In
1720 el a publicat un prospect pentru o editie a NT, cuprinzand capitolul final din Apocalipsa ca o mostra,
ce a cuprins o schita a principiilor critice. In acesta el a sustinut ca un text bazat pe manuscrise timpurii ar
tebui sa se deosebeasca de “Textus Receptus” in 2.000 de locuri; si la fel de Clementina Vulgata in 2.000
de locuri. De fapt Bentley [a avut] la dispozitia sa putine manuscrise;aparatul sau critic era dezorganizat si
notele si comparatiile [pe care] le-a lasat [in urma sa] nu sunt cele mai bune. (Viata sa personala era in
mare masura la fel; el era implicat mereu in controverse stiintifice si personale; era un complotist si dupa
cat se pare a deturnat fondurile univeritatii. El de asemenea a fost satirizat in [cartea] “Dunciad” a papei,--
din fericire pentru Bentley, in cartea IV, care nu a fost publicata pana dupa moartea lui Bentley.) In plus, el
a recunoscut ca “Textus Receptus” ar avea nevoie de o schimbare insemnata pentru a fi in armonie cu
manuscrisele cele mai bune; el este astfel un predecesor al lui Lachmann. Regulile de critica [textuala] ale
lui Bentley, de altfel, erau radicale, inca mai au o anumita insemnatate astazi. Din nefericire, Bentley nu
terminat niciodata editia sa; el s-a implicat el insusi in multe proiecte, si poate nu si-a dat seama la origine
de cantitatea de munca necesara pentru a pregati o editie; in orice caz, NT sau in final a lancezit, si banii
ridicati pentru a plati pentru el urmau sa fie inapoiati filantropilor dupa moartea sa.
6) Johann Albrecht Bengel (1687-1752). Nascut in Winnenden, Wurttemberg, Germania, si mai apoi
staret(abate) de Alpirsach in acel principat. Editia sa din 1734 a fost numita prima incercare protestanta
“care sa se ocupe de exegeza NT din punct de vedere critic”--o referinta in primul rand la [cartea] sa
“Gnomon”(1742), dar de altfel la NT sau. Care mai tarziu de fapt a ajuns o editie foarte putin revizuita a
TR, [si] care avea redari(variante de redare) alese din punct de vedere critic, in margine. In fapt, de aceea,
insemnatatea [editiei] lui Bengel nu rezida in textul sau, nici in comparatiile sale , pe care Scrivener le
mentioneaza ca mai degraba slabe, ci in introducerea la textul sau, notele marginale, si articolele care le-au
explicat pe ele. Incepand cu 1725, Bengel [a inceput] sa discute despre familiile textuale (deosebind textul
asiatic, care este textul nostru bizantin, si textul african, care este cu totul altceva). De asemenea a schitat
principiile critice, cuprinzand [pe cel] mai insemnat “intaietatea redarii mai dificile”. Aceste principii
moderne i-au pricinuit lui Bengel sa propuna mai multe schimbari in TR decat orice alta editie inainte de
cea a lui Lachmann. (Bengel a fost primul care a mentionat modul probabil al variantelor, clasificand de la
pentru o redare sigura coborand pana lapentru o clasificare nesigura].) Acest lucru, din nefericire, au
condus la acuzatii ca editorul a deformat scripturiile ( nu pentru ultima oara!)
7) Johann Jakob Wettstein (1693-1754). Critic german.
8) Johann Salomo Semler (1725-1791). Critic si rationalist german.(Rationalismul era un curent al filosofiei,
care accepta doar ratiunea ca singura autoritate in aflarea unor opinii, si pretindea ca cunoasterea provine
din intelectul insusi, fara vreun ajutor din partea simturilor, deci nega revelatia.) Semler nu a publicat o
editie [a NT] (desi el a produs o editie a lui Wettstein, [numita] 'Prolegomena', cu un material suplimentar,
in 1764), si nu a stabilit noi principii. Lucrarea sa era mai mult teoretica, la fel era un cercetator al tipurilor
de text. Pornind de la grupurile “african” si “asiatic” de Bengel, Semler a propus trei tipuri de text: “estic-
oriental”(textul bizantin, pe care el l-a asociat—asa cum multi au facut de atunci-- cu Lucian), “western-
 occidental”(asa cum se gaseste in primul rand in traducerile latine), si “alexandrin”(asa cum se gaseste la
Origene si traducerile copte si etiopiene). Astfel Semler este sursa initiala a teoriei lui Griesbach si Hort a
tipurilor [de text] “Western”,”alexandrin” si “bizantin”. Semler este cel ce a introdus cuvantul “recenzie”
in cadrul criticismului NT (din pacate introducand un sens nou, neclasic, al cuvantului; in criticismul
clasic, o recenzie este rezultatul unei lucrari critice intentionate).
9) Johann Jakob Griesbach (1745-1812). Critic german, ce a exercitat o mare influenta in multe ramuri
biblice. El a studiat la Tubingen, Halle (unde a studiat cu J.Semler), si Leipzig, ajungand profesor la Jena in
1775. El este socotit raspunzator pentru studiile sinoptice [ale avangheliilor], folosind primul termenul de
“sinpotic” in [cartea sa] “Commentarius Criticus”, in 1811. Dar daca influenta lui Griesbach asupra
studiilor sinpotice a fost mare, influenta sa asupra criticismului textual este poate chiar mai insemnata. Desi
Semler este cel care l-a introdus pe Griesbach in teoria tipurilor de text, Griesbach este in mare masura
raspunzator pentru punctul de vedere modern al tipurilor. Griesbach este cel care a facut populare
denumirile : alexandrin, bizantin si western. El de asemenea a dat atentie deosebita problemelor nestudiate
inainte in profunzime-- de pilda, citatele patristice si traducerea armeana. Griesbach a publicat o lista cu 15
canoane(reguli,principii) critice, pe care el le-a cu mai mare pricepere decat cei mai multi care l-au urmat
pe el(de pilda, a acceptat ca regula pentru care noi ar trebui sa preferam redarea mai scurta, el a
inconjurat-o cu multe avertizari utile—nu tocmai acelea despre greselile de copiere, stilul autorului, si
redarile fara sens, ci avertizarea [despre] pericolele de omitere a cuvintelor neesentiale precum
prepozitiile). Este probabil corect sa spui ca in timp ce cei mai multi critici moderni au acceptat cel mai
multe din regulile lui Griesbach, ei nu le aplica cu o asa de mare pricepere.(Exemplul clasic al priceperii lui
Griesbach este ca el tras concluzia, ca textul din Codex Vaticanus al rugaciunii Domnului in Luca 11:2-4,
este in vigoare numai intr-un nr. relativ mic de minuscule si uniciale cunoscute de el.) El a publicat mai
multe editii ale textului NT ( 1775-1777, 1796-1806, 1803-1807). Din punct de vedere textual, acestea nu
difera prea mult de “Textus Receptus”, deoarece Griesbach a facut doar o politica de a tipari redarile deja
tiparite de un alt editor-- insa in marginea sa intinsa a notat multe alte redari bune, si el a folosit un sistem
de notare unde aceste redari erau la fel de bune sau mai bune decat acelea din text. Acesta a fost un
predecesor insemnat al notatiilor {A}, {B}, {C}, {D} care se gasesc in editiile “United Bible Societies”.
Cu siguranta poti sa spui ca toate editiile critice cele mai recente au fost influentate de munca lui
Griesbach.
10) Karl Lachmann (1793-1851). Filolog si critic german. Instruit in studii clasice, Lachmann a enuntat
principiul ca acordul in greseala (potrivirea ms. in aceeasi greseala) implica identitatea [comuna a]
originii. Lachmann a folosit acest principiu pentru a crea un arbore genealogic pentru manuscrisele lui
Lucretius; editia sa care a rezultat este socotita un punct de rascruce al criticismului textual clasic. De
laLucretiu, Lachmann si-a indreptat atentia inspre NT, publicand prima editie a NT ce urma sa fie in
intregime scutita de influenta lui TR(prima editie 1831; a doua editie 1842-1850). Acest lucru era, evident,
o mare piatra de hotar in istoria textului NT, si care poate fi sustinut ca singurul eveniment mai important
in criticismul textual al NT. Trebuie sa fie mentionat, totusi, ca editia lui Lachmann era departe de a fi
perfecta. El a subliniat ca publica “textul” din secolul al IV-lea—o entitate care poate fi demonstrat ca
niciodata nu a existat, si in orice caz nu este textul original. Nici Lachmann nu foloseste metodele sale
critice asupra mss. NT; el pur si simplu a luat [in seama] un nr. relativ mic de marturii timpuri si a adoptat
redarea majoritatii [mss.]. Textul rezultat a fost cu siguranta mai bun decat TR, dar nu era nici compatibil
nici apropiat in detaliu fata de editiile moderne. “The Interpreter's Dictionary of the Bible” rezumeaza sase
criterii textuale ale lui Lachmann dupa cum urmeaza:
- nu este [redarea] mai bine atestata, decat acea in care toate autoritatiile(marturiile) se potrivesc;
-acordul(potrivirea) valoreaza mai putin daca o parte din autoritati(marturii) tac sau sunt in vreun fel
deficiente(avand lipsuri);
-dovada pentru o redare, atunci cand este din marturii din diferite regiuni, este mai mare decat acea din marturii
dintr-un anume loc, deosebind fie din neatentie sau dintr-un scop stabilit;
- marturiile sunt socotite ca fiind cantarite indoielnice atunci cand marturiile din regiuni separate raspandite stau in
opozitie cu altele in mod egal separat raspandite;
- [acele] redari sunt nesigure care se intalnesc in mod obisnuit in forme diferite in regiuni diferite;
- [acele] redaril sunt de autoritate slaba care nu sunt atestate universal in aceeasi regiune;
Se va constata ca aceste sunt canoane ale dovezii externe, care au anticipat teoria mai extinsa a textelor locale a lui
Streeter. Ele merg mai departe pentru a explica particularitatile editiei lui Lachmann. In plus la lucrarile sale
despre textele clasice si biblice, Lachmann si-a alocat o mare parte din munca asupra scrieriilor germane. In
anumite cazuri, editiile sale raman texul critic standard.( Acest fapt pare ca nu gasit o mare atentie in cronicile
criticismului textual.)
11) Samuel Prideaux Tregelles (1813-1875). Om de stiinta si editor britanic. Aproape in intregime autodidact,
Tregelles era “Tischendorf cel britanic”. El nu a descoperit le fel de multe manuscrise, si a publicat doar o
editie, insa el si-a consumat cea mai mare parte din viata sa adunand date; el si Tischendorf nu de rare ori
au examinat comparatiile [dintre mss.]. La sfarsitul vietii sale, Tregelles a pregatit o singura editie a
textului, bazat in intregime pe manuscrisele cele mai vechi. Textul rezultat este in general asemanator cu
cel al lui Tischendorf, dar—datorita faptului ca aparatul critic este mai restrans-- nu a primeste astazi o
mare atentie. Acest fapt este mai degraba nefericit; lucrand asupra textului sau asa de mult, ar trebui sa
spunem ca el a fost cel mai sensibil si inteligent critic; cineva spera ca el poate ca lucrat cu toate
materialele necunoscute. Insa el nu a avut acces in realitate la Vaticanus, iar Sinaiticus a fost gasit de
Tischendorf, si manuscrise precum 1739 si Codex Koridethi (( la fel si W) si [toate] papirusurile erau
inca necunoscute; Tregelles a avut la dispozitia sa cateva materiale. In acest sens se poate cu onestitate sa
fie spus ca contributia cea mai mare a lui Tregelles s-a aflat la incurajarea lucrarii lui Westcott si Hort.
12) John William Burgon (1813-1888). Critic conservator britanic si arhiepiscop de Chichester. Un aparator
nestapanit al textului bizantin si a TR, este amintit in primul rand pentru anumite lucrari polemice ca 'The
Revision Revised”(“Revizuirea revizuita”) si “The Last Twelve Verses of Mark”(“Ultimele 12 versete din
Marcu”). Desi multe cel mai multe din manuale vorbesc numai de tonul fara compromis si zelul reactionar
al scrieriilor sale, Burgon era in fapt un cercetator indraznet si atent a manuscriselor; lucrarea sa in acest
domeniu merita sa fie amintita.
13) F(rederick) H(enry) A(mbrose) Scrivener (1813-1891). Scriitor si editor de manuscrise britanic.
Contemporan al unor oameni de stiinta ca Westcott si Hort, Scrivener nu a impartasit vederile lor. De
obicei zugravit ca un sustinator al textului majoritar, opiniile lui Scrivener (asa cum sunt dezvaluite prin
marea sa lucrare ”A Plain Introduction to the Criticism of the New Testament”(“O introducere simpla in
Criticismul Noului Testament”), editia a IV-a revizuita de Edward Miller, 1894) sunt de fapt mult mai
nuantate.S-a opus unor oameni de stiinta precum Burgon ce intodeauna a preferat textul majoritar,
Scrivener a respectat manuscrisele mai vechi si in general nu ar fi acceptat o redare care nu are sprijin
timpuriu. Totusi, el a preferat textul majoritar. Ca si membru al comitetului care a pregatit English Revised
Version, Scrivener era purtatorul de cuvant principal pentru textul bizantin, si politica fireasca era pentru ca
redarile sa fie decise de comitet dupa ce Scrivener si Hort stabileau cazul pentru fiecare. Scrivener
niciodata nu a redactat un text, dar el era, dupa Tischendorf, poate editorul cel mai mare de manuscrise din
orice vreme. Intrucat Tischendorf nu gasit potrivit sa actualizeze catalogul de manuscrise al lui Scholz,
Scrivener a numerotat noile manuscrise asa cum el a ajuns [sa fie] informat de ele. Acest sistem a intrat in
conflict cu numerotarea “Gregory veche”, si a fost abandonat de atunci incoace publicarea “noului sistem
Gregory”--dar el este inca intalnit ocazional in publicarea precum cea a compararii a [ms.] 700 a lui
Hoskier( [ms.] 604 in Scrivener) si aparatul aceluiasi autor din Apocalipsa.
14) (Loebgott Friedrich) Konstantin von Tischendorf (1815-1874). O bibliografie completa este pur si simplu
imposibila in spatiul pe care-l avem alocat (si oricum nu avem [toate] materialele).El si-a consumat
intreaga cariera la Universitatea din Leipzig, desi desigur el si-a folosit mult din viata profesionala
calatorind in locuri precum muntele Sinai. El s-a nascut intr-un oras, Lengenfeld, care era in Saxonia,
[fiind] fiul unui fizician.[Fiind] un student bine cotat la gimnaziul Paluten, el s-a etalat de timpuriu la
greaca si latina (desi modul prin care ei l-au invatat i-au pricinuit lui Tischendorf sa pronunte greaca cu un
fel de accent Hochdeutsch care mai tarziu i-au cauzat lui anumite probleme cu cei din Orient care
pronuntau semnificativ diferit). Fascinatia sa—inspirat de un articol de Lachmann, desi cei doi au avut
relatii foarte proaste --era legat de manuscrise; el a avut motiv pentru expeditiile sale turistice, si mult din
timpul sau de-a acasa si l-a dedicat publicarii descoperirilor sale. Imediat dupa ce a absolvit la
Universitatea din Leipzig, in timp ce preda la o scoala din Leipzig sub conducerea viitorului sau socru, el
inceput lucrarea la prima sa editie a NT. Munca sa a fost destul de prospera pentru obtine o slujba la
Universitatea din Leipzig. El de asemenea s-a angajat in acest timp – dar nu s-a oprit de a face prima
expeditie majora; in 1840, el pornit din Paris. Aceasta prima expeditie a durat 5 ani, si a avut ca rezultat
principal editia sa a Codexului Ephraemi [Rescriptus]('C04')--prima sa mare achizitie. Au fost trei ani ami
tarziu cand a pornit spre orient, vizitand multe manastiri in Egipt. Aproape de sfarsitul calatoriei, el s-a
 oprit la muntele Sinai, unde a facut cea mai faimoasa descoperire, Codex Sinaiticus.Noi nu trebuie sa
uitam, ca el a gasit o multime de alte manuscrise, publicand multe din uniciale. El de asemenea a furnizat
informatia cea mai buna despre Codex Vaticanus disponibila in acea vreme. (Trebuie sa fie mentionat ca
relatiile sale cu papalitatea erau bune; papa Gregory al XVI-lea chiar l-a facut pe el un cavaler al ordinului
Stelei Nordului. I s-a refuzat accesul numai la codexul 'B03', si se pare a fost in intregime vina cardinalului
Mai.) Tischendorf a publicat editii ale multor lucrari antice diferite, precum LXX[Septuaginta](patru editii,
1850-1869) si Vulgata, dar acestea sincer erau de mai putin interes. Lucrarea sa majora a constat din cele 8
editii ale NT(prima publicata in 1840)-- desi de fapt primele sapte din acestea nu erau intr-adevar editii
critice, chiar mai mult erau textele sale LXX si Vulgata; mai degraba, ele erau culegeri de date din mss. Si
Gregory a descris descris editia a IV-a ca prima cu un aparat si text insemnat. Editia a VII-a (1859) a avut
un text mai rau desi un aparat mai complet. Astfel nu a fost [un aparat critic complet] pana la editia a VIII-
a (1865-1872) in care el si-a pus in sfarsit toata experienta de viata pentru a munci. Este o rautate sa spui ca
nu era intr-adevar o editie profunda, nefiind bazata pe nici o teorie textului, si cu inclinatii inspre anumite
manuscrise.(Pentru detalii, vezi articolul relevant asupra Editii critice.) Cu timpul [aparatul critic] a fost
finalizat ( sau, mai degraba, a fost completat in afara de prolog, care era vital si pe care el nu a reusit sa-l
produca), Tischendorf era mai degraba un om bolnav; el a suferit o lovitura in 1873 si a murit la sfarsitul
lui 1874, nelasand aproape nici o hartie in urma, lasandu-i lui Gregory [sarcina] sa creeze un [prolog] cum
poate el mai bine.
15) Brooke Foss Westcott (1825-1901). Unul din cei mai mari oameni de stiinta din sec. al XIX-lea din Anglia.
El a studiat atat matematica cat si [limbi] clasice la colegiul “Trinity”, Cambridge,(desi, curios, instruirea
sa matematica matematica pare sa nu fi influentat deloc studiile sale textuale, sau cel putin nu a reusit sa le
transmita colegului sau Fenton John Anthony Hort, care foloseste statisticiile foarte putin in introducerea sa
la editia Westcott&Hort.) El a ajuns membru al [clubului] “Trinity” in 1849, si a fost hirotonisit(ordinat) in
1851, si a ajuns asistent doctor la Harrow in 1852. El nu a fost relatat ca un profesor bun de clasa (si acest
fapt este reflectat intr-o mare masura in scrierile sale voluminoase, care –desi inteligente si profunde-- nu
sunt in special o lectura savuroasa). In 1870 ajunge profesor “regius” de religie la Cambridge, si pornea sa
reformeze metodele de predare si calificare pentru un grad teologic. El a devenit episcop de Durham in
1890, si in acel rol util s-a ocupat de problemele grele ale minerilor din Durham. In ciuda talentelor
extraordinare, totusi, Westcott este reamintit in cercurile [criticii] textuale pentru cel mult doua lucruri:
partea sa [de contributie] in pregatirea English Revised Version, si ( prima si cea mai importanta)
colaborarea sa cu Hort in producerea NT al lor. Teoria din spatele acestei editii, este in general atribuita lui
Hort, si Hort este cel ce a explicat-o in “Introduction”( “Introducere”), insa Westcott nu a fost un
colaborator pasiv, [ci din contra], asa cum este aratat prin redarile diferite [din aparatul critic] unde cei doi
oameni de stiinta nu au fost de acord. Ceea ce Westcott poate ca a indeplinit ca erudit textual, in afara
colaborarea sa de multe decenii cu Hort, poate fi destul de greu de aflat in acest timp.
16) Fenton John Anthony Hort (1828-1892). Critic si profesor britanic la Cambridge. Fara indoiala a fost cel
mai mare critic textual din vremea sa. Este cel mai bine cunoscut pentru editia “The New Testament in the
Original Greek”(1881)(“Noul Testament in greaca originala”), pe care l-a editat impreuna cu
B.F.Westcott, si “Introduction [and] Appendix”(“ Introducere si anexa”)(1882). Ceea ce a facut ca acesta
editie sa fie asa de insemnata, totusi, nu era textul sau ( cu toate ca a fost modelul pentru toate editiile de
atunci incoace), ci “Introduction [and] Appendix”, care a fost in intregime munca lui Hort. In ea, Hort a
schitat teoria sa a tipurilor textuale ( care a fost adoptata de la Griesbach si predecesorii sai). In cursul
[cartii], Hort este socotit pentru ca a distrus toate pretentiile ca textul majoritar bizantin este cel mai
timpuriu. Acest fapt este poate cel mai insemnat efect(rezultat) al lucrarii lui Hort; aproape fiecare text grec
editat de atunci incoace a fost “hortian”(adica, bazandu-se in cea mai mare masura pe textul
Westcott&Hort).( Pentru o discutie a argumentelor sale, vezi articolul despre pozitia “prioritatea
bizantina”.) El de asemenea a fost membru al comitetului care a pregatit E.R.V., si cea mai distantata editie
fata de textul bizantin, a fost facuta la sfatul lui Hort. ( Politica comitetului era dupa cum se afirma sa
asculte argumentele lui Hort si Scrivener, si apoi sa voteze pe care redare sa o adopte.)
17) Agnes Smith Lewis (si Margaret Dunlop Gibson)(~ 1.900). Doua surori scotiene ce si-au pierdut mama
inainte ca ele sa aiba un an, amandoua femeile au fost vaduve curand dupa casatorie, si si-au consumat
restul vietii lor urmarind manuscrise si alte premii de stiinta. Cea mai insemnata descoperire a fost cu
siguranta Codexul palimpsest siriac sinaitic vechi (un mss. razuit peste care s-a scris, datat in sec al IV-
lea), pe care ele l-au descoperit in 1892. Iar ele de asemenea au adus in Anglia un nr. de documente
evreiesti de la Geniza din Cairo-- printre ele fiind primul fragment al versiunii evreiesti a lui Ben Sirach,
care a fost recunoscut de Solomon Schechter (faimos mai tarziu pentru lucrarea sa despre “Documentul [de
 la] Damasc”, care de asemenea a iesit prima data la suprafata la Geniza.)
18) Caspar René Gregory (1846-1915). Cercetator american si german de manuscrise. Prima sa mare realizare
a fost pregatirea introducerii(“Prolegomena”) la editia a VIII-a critica maior Tischendorf (1884-1894). In
anul 1908 el a publicat voluminosul sau catalog de manscrise, “Die griechischen Handschriften des
Neuen Testaments”(“Manuscrisele grecesti ale NT”), furnizand pentru prima oara o aranjare cuprinzatoare
si (de obicei) ordonata a materialelor cunoscute de critici. La fel ca inaintasul sau Tischendorf, Gregory a
descoperit si a facut disponible un nr. mare de manuscrise, desi el nu a editat nici o editie. Ca si critic
Gregory nu a fost in special original; in general a acceptat teoriile lui Westcott si Hort. Desi descendent
dintr-o familie americana, al a adoptat Germania ca patria sa, si s-a oferit voluntar de partea germana in
primul razboi mondial. El a fost acceptat in ciuda varstei sale, si a fost ucis in lupta in 1915.
19) Eberhard Nestle (1851-1913). Om de stiinta german, tatal lui Erwin Nestle. El a publicat un manual
influent de criticism, precum si un nr. de articole de stiinta. Insa este primul rand reamintit pentru editia sa
a textului NT—acest lucru in ciuda faptului ca el cu greu poate sa spuna ca “a editat” o editie. Lucrarea sa
era in intregime mecanica ( [practic] a comparat editiile lui Westcott&Hort, Tischendorf, si a treia, la
origine a lui Weymouth, ulterior a lui Weiss); astazi, [acest lucru] poate sa fie editat de un computer.
(Pentru detalii, vezi articolul despre “Textul Nestle”.) Insa aceasta realizare, neinsemnata asa cum pare la
prima vedere, a avut rezultate insemnate: asa cum Gregory a observat, “The British and Foreign Bible
Society”(“Societatea biblica britanica si [pentru] strainatate”) oarecum a fost convinsa sa accepte textul
Nestle in locul lui TR. Acest fapt trebuie sa fi avut un efect important asupra traducerilor in multe limbi
moderne, si de asemenea a facut ca textele sa fie bazate pe manuscrise antice mult mai stimate.
20) Hermann Freiherr von Soden (1852-1914). Critic german care s-a ocupat in mod special de aflarea
subgrupurilor din tipurile de text, insa munca sa pe ansamblu a fost un insucces, totusi unele date raman
valide si azi.(Vezi mai mult la articolul Tipurile de text)
21) J(ames) Rendel Harris (1852-1941). Critic si paleograf britanic. Nascut in Plymouth, Anglia, el a fost
toata viata un quaker. Ca si absolvent la Cambridge, el a predat la mai multe universitati inainte de a deveni
ingrijitor de manuscrise la biblioteca “John Rylands” (1918-1925). El niciodata nu a produs o editie, insa a
fost autorul unor lucrari generale utile (de pilda,”New Testament Autographs”,”Originalele NT”--1882) si
multe articole de jurnal; iar in plus a comparat un manuscris important ca 892.
22) Bernard Pyne Grenfell (1870-1926). A absolvit Univeristatea Oxford. El nu a fost intr-adevar un om de
stiinta biblic, fiind intersat de toate lucrurile pe care le-au scos la lumina, insa multele lor descoperiri,
cuprinzand faimoasele papirusuri Oxyrhynchus, au avut un mare efect asupra criticismului biblic.
23) A(lbert) C. Clark (~ 1.900). Clasic si om de stiinta al NT. La fel ca multi “liberi-cugetatori” textuali, Clark
a ajuns la criticismul NT de la munca asupra textelor clasice-- in acest caz, oratoriile lui Cicero, in care el a
devenit autoritatea cea mai mare din lume. Atunci cand el s-a indreptat spre NT, s-a concentrat pe textul
“Faptelor apostolilor”, si a incercat in mod serios sa stabileasca criticismul ca pe o responsabilitate a sa. El
a notat, in mod corect, ca manuscrisele individuale tind sa piarda decat sa adauge text. A generalizat
aceasta ca inseamna ca una din canoanele criticsmului “lectio brevior praeferenda”(redarea mai scurta e
de preferat) este falsa. Aceasta pozitie poate fi aparata, si in mare masura raspunsurile lui Clark au vorbit
in trecut [despre] punctele sale de vedere. Dar atunci cand Clark a incercat sa refaca textul din “Fapte” s-a
bazat pe aceste principii, el poate ca mers prea departe, dezvoltand o preferinta generala pentru [tipul] de
text “Western”(“occidental”) indiferent de alte criterii. Cateva rezultate ale lui Clark au fost acceptate,
chiar daca sunt probabil avertizari utile in scrierile sale.
24) Erwin Nestle (1883-1972). Om de stiinta german, fiul lui Eberhard Nestle. In primul rand este de cunoscut
pentru preluarea si actualizarea a editiei “Nestle” a tatalui sau. Erwin Nestle merita recunoasterea pentru
suplimentarea textului “Nestle” cu un aparat critic complet (incepand cu editia a XIII-a); desi marturiile
citate au fost sporite in editiile mai recente Nestle-Aland, variantele [de redare] notate sunt inca aproape
fara exceptie acelea listate de Erwin Nestle.
25) Kurt Aland (1915-1994). S-a nascut in Berlin, si a murit in Munster (Westphalia). Poate criticul cel mai
proeminent al sec. Al XX-lea; cu siguranta cineva ar trebui sa fie confruntat cu numele unui critic cu o
mare lista achiztii. Este mai dificil sa vezi daca Aland de fapt a influentat practica criticismului textual.
Publicatiile lui Aland sunt prea numeroase pentru a fi insirate; noi putem doar sa mentionam lucrarile cele
mai accesibile pentru studenti. Aland a administrat aparatul editiilor “Nestle-Aland” incepand cu editia a
XXVII-a, si a ceat un nou si mult mai cuprinzator format folosit pentru editia a XXVI-a. El de asemenea a
 produs si “Synopsis Quattuor Evangeliorum”(“Sinopsis a celor patru evanghelii”), care este acum cel mai
cuprinzator sinopsis al evangheliilor in existenta. A mai intretinut lista de manuscrise dupa moartea lui Von
Dobschutz si Eltester, si in cele din urma a produs “Kurzgefasste Liste der Griechischen Handschriften
des Neuen Testaments”.(tr.aprox. Catalogul manuscriselor grecesti ale NT). Impreuna cu a doua sa sotie
Barbara, el a scris unul din introducerile standard pentru criticismul textual al NT. A stabilit proiectul “Mii
de redari intr-o mie de minuscule” care in cele din urma a rezultat in volumele din “Text und Textwert der
griechischen Handschriften des Neuen Testaments”(tr.aprox.Textul si tipul mansuscriselor grecesti ale
NT). Poate chiar mai notabil, Aland a fondat “Institutul pentru cercetarea textuala a NT” din Munster.
Acesta este singurul colegiu in lume dedicat numai studiilor textuale a NT. ( Totusi cineva poate dori sa
arunce o scurta privire pe internet, verificand alte traditii textuale de asemenea.) In sfarsit, Aland a fost
unul din cei cinci editori responsabili pentru textul “United Bible Societies”, cel mai folosit si raspandit
text al NT din perioada prezenta. Cu toate aceste lucruri, este surprinzator sa notam cat de putina influenta
a avut Aland asupra teoriei textuale. Eldon Epp a scris doua articole despre “Pauza secolului al XX-lea in
critismul textual”, si in timp ce Aland a raspuns scotand in evidenta multa activitate, foarte multa din
lucrare l-a inspirat sau condus pe el insusi, a fost incapabil sa-i raspunda punctului de vedere a lui Epp ca
nu a fost un progres metodologic vizibil [in criticismul textual]. In ciuda [acestor lucruri], teoria noastra
textuala de la Aland ramane o chestiune de grupare-- a “eclecticismului rationat”( in care fiecare critic
textual ia ceea ce este corect in proprii sai ochi) si argumentele despre textul “cezareean” si pe care oricine
foloseste UBS-GNT totusi nu-l accepta in intregime. Aland a descris propria sa teorie ca “metoda locala-
genealogica”. Asa cum este descrisa, aceasta ar trebui sa para a fi o aplicare a regulii “acea redare este cea
mai buna care explica cel mai bine pe celelalte”: Aland creaza un arbore genealogic de redari intr-o
varianta specifica, incercand sa afle care este sursa tuturor celorlalte. In realitate, totusi, Aland a preferat
clar un text puternic alexandrin. Acest lucru inseamna ca descrierea sa trebuie sa fie modificata: el a
construit o genealogie sub influenta cunoasterii tipurilor de text si istoriei textului. Acum aceasta, in
teorie, este probabil metoda posibila cea mai corecta. Aland nu a studiat aceasta problema in detaliu-- el a
recunoscut numai textele alexandrin si bizantin, si a avut o antipatie ,la fel ca Hort, fata de textul bizantin.
Cu aceste limitari ale metodei sale, este surprinzator de greu ca [numai] cativa critici au adoptat-o.
26) Arthur L. Farstad (1935-1998). Critic conservator american si aparator al textului majoritar [bizantin].
Editor, cu Zane C. Hodges, al cartii “The Greek New Testament According to the Majority Text”(“NT
grec conform cu textul majoritar”). Presedinte o singura data al Societatii textului majoritar. A fost activ in
traducerea traducerii “New King James Version”.