MATERIAL AUXILIAR DE PREGĂTIRE PENTRU PREVENIREA

DEZASTRELOR PENTRU ELEVII ŞCOLII GENERALE

Cunoştinţe de Apărare Împotriva Incendiilor, Apărare Civilă şi

Apărare Împotriva Dezastrelor
2011.
 Prefaţă

De la bun început omenirea este pusă în pericol de dezastre mai mici sau mai mari.
Luptele cetăţenilor se sfârşeşte adesea prin victoria forţelor naturii, dar omul se
cunoaşte pe sine tot mai bine, reuşeşte să se apere de calamităţile naturale.

În perioadele de pace este de neimaginat faptul că minunile naturale ale Pământului pot
deveni duşmanii noştri: se mişcă pământul, valurile mării devin uriaşe, mişcarea aerului
se transformă în tornadă. Omul este mic şi slab dacă este nevoit să se opună singur
forţelor naturii. Dar puterea sporeşte, dacă este înconjurat de mâini ajutătoare.

Mărimea, extensia dezastrelor naturale recente – inundaţii, ape continentale, furtuni,

cutremure, secete – deseori a depăşit hotarele ţării, cauzând pagube foarte mari în ţară
şi în lume. S-au avariat infrastructurile agricole, s-au distrus localităţi, a avut de suferit
economia mondială.

Organele de stat, organizaţiile neguvernamentale reacţionează prompt, cugetat şi în mod

special la tragediile survenite în orice loc din lume.

Bine-nţeles, pentru reducerea vulnerabilităţii noastre trebuie să vedem clar datoriile

societăţii noastre şi a generaţiilor următoare:
Pentru reacţiile eficiente în caz de dezastru trebuie să se implice atât organele de
stat, cât şi cetăţenii.
Populaţia – în special tinerii – trebuie pregătită pentru învingerea pericolelor
aşteptate, pentru însuşirea datoriilor în caz de dezastru.

În uniune apărarea împotriva dezastrelor este problemă naţională, dar tocmai datorită
importanţei acestei teme se promovează prin proiecte de finanţare prevenirea
dezastrelor şi pregătirea în domeniu pentru o apărare armonizată. Un pas important în
această privinţă este pregătirea conştientă al elevilor, pregătirea pentru cunoaşterea
surselor de pericol din mediul apropiat şi pentru înlăturarea, reducerea consecinţelor
negative ale acestora, pentru care vă oferim cu respect acest curs.

2
1. Rolul DKMT în dezvoltarea apărării împotriva dezastrelor din
regiune

Moto:

,,Precum cele patru râuri se unesc, sorbind razele soarelui, comorile eliberate ale munţilor
şi câmpiilor, astfel se unifică regiunea îmbrăţişată de aceste râuri…” Se unifică şi voinţa
maghiarilor, românilor şi sârbilor, ca după atâtea vrajbe şi suferinţe, prin alianţă şi
colaborare să creeze un viitor măreţ aici, la marginea Carpaţilor şi a Câmpiei de Vest, la
poarta de est a Europei.

Euroregiunea DKMT

Cooperarea Regională Dunăre-Criş-Mureş-Tisa s-a înfiinţat în data de 21.11.1997,

însumând 66.248 km2 şi 4,9 milioane de oameni, în prezent membrii acesteia fiind
judeţele Bács-Kiskun şi Csongrád din Ungaria, judeţele Arad, Caraş-Severin şi Timiş din
România, Provincia Autonomă Voivodina din Serbia.
Scopul principal al colaborării este ca, prin întărirea relaţiilor dintre comunităţile locale
şi autorităţile locale DKMT să sprijine lărgirea cooperărilor din domeniul economiei,
educaţie, cultură, ştiinţă şi sport, ca urmare regiunea să contribuie în mod intensiv la
integrarea europeană.

,,Cele patru i" - ideea de bază a strategiei DKMT provine din iniţialele celor patru cuvinte
englezeşti - information, innovation, infrastructure şi interrelation (relaţie reciprocă).
Scopul principal este creşterea nivelului de trai al populaţiei din zona de frontieră
considerată din mai multe privinţe ca fiind periferică. Mediul de trai este de asemenea
condiţia de lungă durată a creşterii nivelului de trai – de aceea este nevoie de
armonizarea transfrontalieră a apărării naturii şi a mediului. Scopul cuprinzător este
întărirea coeziunii sociale, dezvoltarea identităţii euroregionale.

Ziua Euroregiunii DKMT este o sărbătoare cu valoare simbolică de un sfârşit de

săptămână în luna mai din fiecare an, astfel încât la graniţa celor trei ţări maghiare-
române-sârbe la Monumentul Triplex Confinium se deschid provizoriu hotarele, iar
cetăţenii celor trei ţări pot circula liberi în ţările vecine.

3
2. Problemele teoretice ale apărării împotriva dezastrelor

Apărarea civilă

Istoricul apărării civile

Înfiinţarea apărării civile este strâns legată de sistemul de sarcini ale apărării naţionale.
Înfiinţarea, dezvoltarea se află într-o corelaţie strânsă cu apariţia şi avansarea
mijloacelor militare, a mijloacelor de atac aerian - avion, navă aeriană, rachetă-.
În istoria războaielor în anii 1910 au apărit noile mijloace de război, avioanele, care erau
capabile să ajungă şi după linia de front, în ,,ţara din spate". Scopul acestor zboruri era
nimicirea uzinelor de arme, distrugerea porturilor, căilor ferate, gărilor, care asigurau
rezervele. Cu toate astea au devenit ţinte şi copiii, femeile, vârstnicii, bolnavii, (deci toată
populaţia).

Pentru echilibrarea acestui lucru ministrul de apărare din Ungaria în anul 1917 a dispus
de organizarea unui serviciu de control şi alarmare aeriană şi de organizarea apărării
aeriene, aceasta fiind înaintaşa apărării civile. Datoria apărării aeriene era protejarea
clădirilor, a populaţiei, întunecarea, stingerea incendiilor şi organizarea acordării
primului ajutor.

În perioada interbelică şi în ţara noastră s-au formulat, s-au concretizat acele principii,
metode de apărare, pa baza cărora s-a dezvoltat apărarea aeriană şi care – cu mici
modificări - reprezintă şi astăzi baza sarcinii principale a apărării civile, protejarea
populaţiei. Atunci s-au elaborat principiile, metodele, mijloacele de alarmare, informare,
de apărare a adăposturilor, de evacuare, de apărare împotriva armelor chimice,
biologice, respectiv principiile, practicile de salvare şi repunere, de evaluarea pagubelor
de pe urma atacurilor aeriene.

Directivele dezvoltării apărării aeriene

apărarea aeriană de stat coordonată de autorităţi, respectiv

organizaţiile de autoapărare pe bază de voluntariat a populaţiei, a societăţii,
crescând astfel eficienţa siguranţei din partea statului.

În Ungaria organizarea apărării aeriene a avut loc doar în anul 1935 din cauza
obligaţiilor din Tratatul de pace de la Trianon, iar de atunci legislaţia maghiară a
stabilit termenul, sarcinile de ,,apărare aeriană” (astăzi apărare civilă).

4
Din 1935 în perioada precedentă celui de-al II-lea război mondial ţara noastră s-a
pregătit în ritm alert pentru sarcinile apărării aeriene. Pe lângă echiparea, pregătirea
organizaţiilor de apărare aeriană în oraşele mari s-au construit sisteme de
adăposturi eficiente, care în perioada celui de-al II-lea război mondial au asigurat
şanse reale de supravieţuire pentru populaţie. Pentru realizarea sarcinilor din spatele
frontului, odată cu înfiinţarea Ligii de apărare aeriană în 1937 s-a început
organizarea de voluntariat social.

După al II-lea război mondial reorganizarea apărării aeriene a fost un nou pas
important. Pe lângă apărarea împotriva armelor tradiţionale a reprezentat o
adevărată provocare pregătirea pentru apărarea împotriva armelor de distrugere în
masă (arme nucleare, chimice, biologice). Lângă toate acestea s-a ordonat şi faptul că
paralel cu armele de distrugere în masă au apărut şi s-au răspândit cu repeziciune
rachetele purtătoare cu rază de acţiune mare, de atac aerian. Cu lansatoarele de
rachete practice fiecare parte al Pământului a devenit vulnerabilă, de aceea a devenit
necesară înfiinţarea unei noi organizaţii şi sistem de sarcini. Aşa s-a înfiinţat apărarea
civilă.

Apărarea civilă este un sistem de sarcini şi apărare de nivel naţional, în care fiecare
cetăţean are sarcini şi datorii stabilite.

Legislaţia cu privire la funcţionarea apărării civile

Astăzi sarcinile apărării civile sunt reglementate de Legea XXXVII din 1996.
Coordonarea sarcinilor este realizată de Ministrul de interne. Apărarea civilă este o
organizaţie umanitară, care serveşte protejarea vieţii şi a bunurilor materiale.
Sarcinile apărării civile:
a) pregătirea populaţiei pentru normele de comportament pe timpul apărării;
b) înfiinţarea şi pregătirea organizaţiilor de apărare civilă, respectiv asigurarea
stocurilor materiale necesare pentru funcţionare;
c) avertizarea, înştiinţarea, alarmarea;
d) dotarea cu mijloace de apărare individuale;
e) apărarea adăposturilor;
f) salvarea şi evacuarea populaţiei;
g) protejarea bunurilor materiale necesare (în special stocul de apă, alimente, furaje
şi medicamente, animale);
h) întunecarea, camuflarea luminii;
i) cercetarea suprafeţei afectate, salvarea, acordarea primului ajutor, eliberarea,
dezinfectarea, respectiv repunerea concomitentă, măsurile urgente legate de
victimele decedate;
j) proiectarea, organizarea apărării civile;
k) desfăşurarea activităţilor de autoritate specială;
l) evaluarea periculozităţii localităţilor;
m) cooperare în alarmarea aeriană a populaţiei, în protejarea bunurilor culturale, în
realizarea sarcinilor stabilite de lege cu privire la pagubele provocate de ape, în
adăpostirea şi aprovizionarea sinistraţilor, respectiv în stingerea incendiilor, în
realizarea sarcinilor de informare şi ajutorare reciprocă stipulată în convenţiile
internaţionale.

5
Sarcinile se împart pe două perioade:
Perioada de pace
Perioada de război

Sarcinile perioadei de pace:

de regulă se referă la pregătirea, planificarea şi intruirea pentru apărarea
împotriva efectelor dezastrelor şi a armelor.

Sarcinile perioadei de război:

în scopul asigurării condiţiilor de apărare împotriva efectelor armelor de luptă
este necesară realizarea pregătirilor referitoare la alarmarea, înştiinţarea,
evacuarea, salvarea aeriană, radiologică, biologică şi chimică a populaţiei şi a
organelor de apărare, la aprovizionarea cu mijloace de apărare individuală, la
apărarea bunurilor materiale necesare supravieţuirii.

Primarul localităţii este răspunzător de îndeplinirea sarcinilor.

Semnul internaţional distinctiv al apărării civile: triunghiul echilateral albastru

deschis pe fond portocaliu.

Pentru realizarea sarcinilor de apărare civilă:

pot fi implicate organizaţii de apărare civilă,
respectiv organe armate şi de asigurarea ordinii publice, dar
se acceptă şi voluntariatul.
Un întreprinzător poate înfiinţa organizaţie de apărare civilă la locul de muncă
pentru apărarea proprie.

Metodele de bază a apărării populaţiei:

apărarea locală,
apărarea la distanţă
şi completarea acestora prin dotare cu mijloace de apărare individuală.

Metoda de apărare locală asigură apărare împotriva efectelor apărute în situaţii de

război. (apărare prin adăposturi, închidere)

Apărarea la distanţă este o noţiune colectivă care înseamnă evacuarea, salvarea,

golirea localităţilor şi realizarea sarcinilor de adăpostire, repunere, respectiv sarcinile
de asigurare apărute în decursul acestora (transport, aprovizionare cu medicamente,
alimente, etc.).

Apărarea complexă cuprinde utilizarea concomitentă a apărării locale şi a celei la

distanţă.

6
Obligativitatea de apărare civilă a cetăţenilor maghiari în cazul bărbaţilor este între
vârsta de 18-55 ani, iar la femei între 18-50 ani.

Din data de 01.01.2000 pe baza Legii LXXIV din 1999 cu privire la coordonarea,
organizarea apărării împotriva dezastrelor sub coordonarea ministerului de
interne s-au comasat organele judeţene de apărare civilă şi de pompieri, sub
denumirea Direcţiunea Naţională de Apărare Împotriva Dezastrelor şi
Direcţiunile de Apărare Civilă (judeţene, a capitalei).

Pompierii

Istoricul pompierilor

Apărarea împotriva incendiilor a apărut odată cu focul. Pe lângă caracteristicile utile ale
focului (coacere, gătit, încălzire, iluminat) omul a fost nevoit să cunoască şi părţile
distructive ale focului, împotriva cărora era nevoit să se apere.

Apărarea organizată şi regulată împotriva incendiilor a apărut odată cu societăţile

organizate. Chiar şi în Imperiul Roman a funcţionat serviciu organizat de pompieri (ex.
în Aquincum), respectiv Sfântul Florian (patronul pompierilor) a fost ofiţer de pompieri
roman, organizând pe lângă stingerea incendiilor din castru şi serviciul de pompieri al
oraşului, până când în anul 304 l-au executat din motive creştine. Din evul mediu Sfântul
Florian este patronul împotriva incendiilor şi pericolelor de incendiu.

În Ungaria din timpul regelui Sfântului Ştefan au apărut dispoziţii regale referitoare la
apărarea împotriva incendiilor. Deoarece în localităţile medievale nu au fost rare
incendiile, care au periclitat toată localitatea, sau au distrus toate bunurile, casele,
cetăţenii s-au alăturat şi au iniţiat un serviciu de santinelă, în care au inclus şi membrii
întreprinzătorilor, periodic şi studenţii şi soldaţii. Mai târziu au înfiinţat asociaţii de
voluntariat, deci pompierii voluntari.

În perioada absolutismului iluminist Iosif al II-lea în anul 1788 a emis patenta renumită
de apărare împotriva incendiilor, ulterior doar după 100 de ani au emis alte decrete
asemănătoare. Ordonanţa ministrului de interne din 1988 a precizat, că fiecare
comunitate trebuie să înfiinţeze serviciu de pompieri, reglementând de asemenea
organigrama, drepturile, funcţionarea, bugetul acestora. Pompierul aflat la datorie a

7
devenit persoană publică, iar în caz de accident la locul de muncă avea dreptul la
despăgubiri.

În secolul al XIX-lea un rol important în apărarea împotriva incendiilor a avut contele

Széchenyi Ödön, care a fost organizatorul şi primul comandant al pompierilor din
Budapesta.

Sultanul otoman, Abdul Hamid în anul 1874 l-a invitat pe Széchenyi să organizeze
serviciul de pompieri la Constantinopol, iar în semn de respect pentru succesul obţinut l-
a desemnat paşă. De la sfârşitul secolului al XIX-lea au funcţionat servicii plătite de
pompieri, ba chiar în unele fabrici au funcţionat servicii private de pompieri. Pentru
aceasta trebuia să se asigure cadrul legislativ corespunzător.

La începutul secolului al XX-lea dezvoltarea industrială a condus şi la dezvoltarea

apărării împotriva incendiilor. S-au dezvoltat tehnicile de stingere, s-au înfiinţat
serviciile profesionale, remunerate de pompieri, organizaţiile anterioare de pompieri au
primit rolul de funcţionare şi reglementare.

În urma primului război mondial Legea X din 1936 a conţinut demersuri importante
legate de dezvoltarea serviciului pirotehnic, a regularizat în mod cuprinzător apărarea
împotriva incendiilor, drepturile, obligaţiile, sistemul organizaţional, de supraveghere a
serviciilor de pompieri.

După cel de-al doilea război mondial ordinul ME 10280/1945 a desfiinţat diferitele
sisteme de servicii de pompieri, astfel corpurile de pompieri voluntari, corpurile de
pompieri rămase după război şi Asociaţia Naţională Maghiară de Pompieri, dar a
înfiinţat în mod unitar Pompierii Maghiari şi a ordonat ca în fiecare localitate să
funcţioneze grup de pompieri. S-a înfiinţat Comandamentul General de Pompieri.

8
Ordinul de executare din 1946 a specificat toate detaliile referitoare la sarcinile de
stingerea incendiilor şi de serviciul pirotehnic.

Ordonanţa de guvern 5090/1948 a dispus de naţionalizarea serviciului

pirotehnic, iar în 1954 în locul Comandamentului General de Pompieri s-a înfiinţat
Comandamentul Naţinal de Protecţie Împotriva Incendiilor al Ministerului de Interne.

Legea XX din 1991 a adus modificări importante în anii de după schimbarea regimului,
prin care se specifică obligaţiile administraţiilor locale de a prelua sarcinile de stingere
şi salvare tehnică, puterea administrativă a apărării împotriva incendiilor fiind preluată
de secretarul adminstraţiei locale. Ţara a fost împărţită între adminstraţiile locale care
dispun de unităţi de permanenţă, şi li s-a atribuit obligaţia de stingerea incendiului şi
salvare tehnică ca fiind serviciu public.

Pompierii profesionişti ai administraţiei locale desfăşoară serviciu permanent în 96 de

localităţi. În 2 minute de la apelul referitor la incendiu sau accident tehnic se începe
deplasarea la locul cazului.
În ţară pe lângă pompierii profesionişti ai administraţiei locale funcţionează şi 69
servicii de pompieri voluntari, care pot fi alertaţi în orice moment al zilei şi deservesc
propria localitate şi cele învecinate. Scopul dezvoltării voluntariatului este de a reduce
numărul de localităţi unde pompierii profesionişti pot ajunge cu întârziere.

Sarcinile grupurilor de pompieri de întreprindere au fost preluate de pompierii de

stabiliment, care afectează stingerea primară a incendiilor în uzine sau stabilimente cu
risc important de incendii.

Despre Sfântul Florian, patronul pompierilor

Credinţa în puteri supraomeneşti, sfinţi există decând omul. Mai ales pe timp de pericol,
probleme, când puterea şi voinţa omenească nu a fost îndeajuns, oamenii necăjiţi s-au
rugat pentru alungarea, învingerea răului. Frica de cea mai mare forţă elementară, focul
a dat viaţă cultului lui Florian, ,,soldat al focului”. Figura
Sfântului Florian poate fi întâlnită în multe locuri ale lumii.
Putem vedea statuia soldatului roman în biserici, pereţile
caselor, pieţe publice turnând apă peste casa aprinsă.
Predecesorii noştri pompieri l-au respectat ca pe un sfânt, au
sărbătorit ziua Sfântului Florian în data de 4 mai, şi chiar şi
astăzi pompierii îl onorează. Viaţa şi moartea sa este un exeplu
vocaţie, la baza căreia a stat credinţa în muncă şi aderarea la
tradiţii. Florian a fost un soldat simplu al lui Diocletian, dar a
devenit un simbol: simbolul omenirii, al ajutorării
necondiţionate, al curajului eroic.

Legenda lui Florian

Legenda Floriană are baze reale. Florian este un personaj istoric sfânt, moartea lui
martirică fiind consemnată în codexuri. Florianus s-a născut în Cesia (Austria de Nord)
în a doua parte al secolului al III-ea. Pe timpul împăratului Diocletian s-a înrolat ca
legionar în armata romană, unde prin talent, curaj a avansat rapid în cariera militară, în

9
scurt timp devenind comandantul fortăreţei Caecia. Conform legendei în fortăreaţă a
izbucnit un incendiu devastator, care a fost stopat – în mod miraculor – de Florian.
Soldaţii săi, care au fost salvaţi de la moarte, au conferat puteri supraomeneşti,
dumnezeieşti lui Florian, şi povestind mai departe cele întâmplate, s-a născut legenda
floriană:
" Pe vremea împăraţilor Diocletian şi Maximian creştinii au fost persecutaţi. În acest
timp pe malul Noricum a guvernat Aquilius, care odată ajuns în Lorch s-a apucat de
căutarea creştinilor.
40 de soldaţi ai lui Florian au fost prinşi şi întemniţaţi
după torturi grele. Florian s-a revoltat împotriva lui
Aquilius, din simţul dreptăţii şi omenire s-a alăturat celor
40 de soldaţi şi s-a declarat şi el creştin. Aflând acest
lucru, guvernatorul l-a obligat să aducă jertfă zeilor, dar
Florian a respins acest lucru.
A fost torturat în mod crud. În final s-a emis sentinţa, din
ordinele împăratului în data de 4 mai 304 cu o piatră de
moară legată la gât, a fost aruncat în râul Enns. Călăul
care l-a aruncat în apă a orbit, râul s-a speriat şi i-a dus
cadavrul pe o stâncă unde un vultur cu aripile întinse în
formă de cruce veghea asupra lui. Apoi sfântul a apărut
unei femei, arătându-i locul unde se află cadavrul său. După viziune, femeia a înhămat
animalele de tracţiune a mers pe malul râului Enns şi a găsit cadavrul, pe care de frică l-a
acoperit cu paie şi crengi. Pe drum animalele au obosit atât de tare, încât n-au mai vrut
să facă nici un pas mai departe. La rugăciunile femeii a apărut un izvor, care există şi
astăzi.
Animalele înviorate au mers mai departe şi s-au oprit la locul indicat de sfânt. L-au
înmormântat în grabă şi în secret. La mormânt s-au întâmplat o serie de minuni: s-a
gonit duhul rău din oameni, bolnavii s-au vindecat şi şi-au găsit alinare. Toate astea s-au
întâmplat în Lauriacum în apropierea malului Noricum, pe vremea domniei lui
Diocletian şi Maximian, când Aquilinus a fost guvernator.
Pe mormântul lui Florian în secolul al IX-lea s-a înălţat un oltar, apoi o mănăstire. Pentru
că a murit ca un martir aruncat într-un râu, în evul mediu a fost considerat şi patronul
care protejează împotriva inundaţiilor. Cea mai veche reprezentare maghiară a lui
Florian datează din sec. al XV-lea de pe vremea stabilirii nemţilor odată cu încetarea
suveranităţii turceşti. Mai târziu din cauza înmulţirii incendiilor devastatoare s-au
realizat tot mai multe icoane, statui, capele, s-au ţinut slujbe, s-au tras clopotele, ba chiar
în unele locuri s-a postit în onoarea sfântului. Florian a fost ales patronul meseriilor în
care se lucra cu focul – brutari, hornari, fierari. Sărbătoarea Sfântului Florian s-a ţinut în
mai multe localităţi din ţară de către grupurile de pompieri voluntari: slujbe, marşuri,
parade au conştientizat importanţa sărbătorii.

Cadrul legal al funcţionării pompierilor

Sistemul de funcţionare şi sarcini ale apărării naţionale împotriva incendiilor este

reglementată de Legea XXXI din 1996 cu privire la apărare împotriva incendiilor,
salvarea tehnică şi serviciile de pompieri.

10
Concepte de bază

Prevenirea incendiilor: sistemul legi, standardele şi cerinţele de reglementare cu

privire la prevenirea incendiilor referitoare la prevenirea creării incendiilor,
împiedicarea extinderii acestora, respectiv asigurarea condiţiilor de bază pentru
stingerea incendiilor şi activităţile îndreptate spre valorificarea acestora.

Sarcina de stingere a incendiilor: salvarea persoanelor aflate în pericol, împiedicarea

extinderii focului, protejarea bunurilor materiale, stingerea focului şi asigurarea
măsurilor de siguranţă necesare, respectiv eliminarea ameninţării directe a focului.

Investigarea focului: activitatea profesională a pomperilor cu privire la investigarea

timpului, locului şi cauzei declanşării incendiului.

Salvare tehnică: activitate de intervenţie primară desfăşurată de pompieri în caz de

dezastru natural, accidecte, daune, procese tehnologice anormale, avarii tehnice,
eliberarea unor materiale periculoase în mediu, sau pentru apărarea vieţii umane, a
integrităţii fizice şi a bunurilor meteriale – cu instrumentele aflate în dotare, respectiv
solicitate.

Salvarea vieţilor: Salvarea persoanei(lor) aflate în pericol de moarte – ca prima şi cea

mai importantă sarcină – se poate efectua chiar şi cu provocarea de daune materiale.

persoanele aflate în pericol direct de moarte sunt acelea care sunt în situaţia,
starea, condiţiile care provoacă încetarea sau degradarea gravă a funcţiilor vitale umane,
şi nu pot scăpa cu propria putere din aceste situaţii;
persoanele aflate în pericol direct de moarte sunt acelea care sunt capabili cu
propria putere să scape din situaţii fatale, respectiv acelea care fără salvarea lor ar
ajunge în situaţii fatale directe.

Stingerea incendiilor: activităţi pentru stoparea extinderii focului, pentru anularea

arderii, respectiv pentru excluderea condiţiilor de ardere. Stingerea focului se poate
realiza prin atac, prin apărare sau prin utilizirea concomitentă a acestora. Fazele
importante ale stingerii: îngrădirea focului şi stingerea focului. Stingerea este terminată
atunci, când se exclude posibilitatea reaprinderii, încetează toate semnele vizibile ale
arderii – ardere cu flacără, mocnire, jăruire.

Apărarea împotriva dezastrelor

Istoricul apărării împotriva dezastrelor

Omul de la bun început se străduieşte să fie în siguranţă, deoarece viaţa, valorile lui sunt
puse în pericol de numeroase situaţii de dezastru. Dezastrul este un cuvânt de origine
greacă, însemnând punct de întoarcere, ieşire, cotitură, astăzi nimicire, lovitură,
eveniment zguduitor, distrugerea vieţii umane, a bunurilor materiale, a valorilor
naturale.

11
Definiţia exactă a dezastrului este formulată în legi şi norme juridice. Scurt şi general
este vorba de un eveniment, care periclitează viaţa, siguranţa, condiţia de trai a mai
multor persoane, şi pentru înlăturarea căreia forţele, mijloacele locale nu sunt suficiente.

În viaţa de zi cu zi, în opinia publică dezastrul are diferite definiţii. Putem considera
catastrofale şi acele situaţii pe care le putem rezolva local, fără ajutor extern. Odată cu
apariţia riscurilor pentru viaţa umană, mediu şi bunuri materiale s-au dezvoltat şi
sistemele organizaţionale şi serviciile menite să înlăture, să reducă pagubele.

În Republica Ungaria apărarea împotriva dezastrelor este cea mai importantă

organizaţie, care în beneficiul cetăţenilor, prin implicarea unei sfere largi a societăţii îşi
desfăşoară activitatea în cadrul incendiilor şi accidentelor, a situaţiilor de urgenţă şi alţi
factori periculoşi, specifici perioadei actuale.

Dezastrele nu cunosc hotarele, de aceea a primit un rol important schimbul de

experienţă de nivel internaţional şi activitatea de ajutorare în cadrul colaborării
dintre ţările, regiunile şi organizaţiile internaţionale.

Schimbarea cea mai importantă din ultimul deceniu este constatarea de mai sus, ceea ce
înseamnă pe lângă responsabilităţile interne şi obligaţii internaţionale cu privire la
colaborare şi acordarea ajutorului, totodată pe baza reciprocităţii şi noi putem conta pe
acest lucru. Apărarea civilă îşi proiectează şi desfăşoară în felul acesta activităţile, cu
pricepere, responsabilitate.

Formarea apărării civile

În data de 01.01.2000 s-a înfiinţat o nouă organizaţie, a cărei sarcină este proiectarea şi
organizarea cu privire la apărarea împotriva dezastrelor, în caz de prevenţie, situaţii de
urgenţă şi repunere. Organul central competent al apărării împotriva dezastrelor este
Direcţiunea Generală de Apărare Împotriva Dezastrelor al Minsterului de Interne (cu
sediul la Budapesta). Organele teritoriale sunt direcţiunile judeţene de apărare
împotriva dezastrelor (cu sediul judeţean), în capitală Direcţiunea Apărării Civile a
Capitalei. Organele locale sunt agenţiile , birourile de apărare civilă (în capitală agenţiile
de sector). Sarcinile sunt realizate în colaborare strânsă cu alte organe, servicii de stat şi
cu administraţiile locale.

Se vor lua în calcul mai multe surse de risc persistente, unde apar efectele inundaţiilor,
apei continentale, condiţiilor meteo extreme, respectiv situaţii de pericol provocate de
om, pericole chimice, nucleare. Pe baza analizelor un factor de risc în creştere reprezintă
efectele periculoase legate de transportarea rutieră, ferată, maritimă şi aeriană a
materialelor periculoase.

Sistemul instituţional al apărării împotriva dezastrelor a fost realizat prin Legea

LXXIV din 1999 cu privire la coordonarea, organizarea apărării împotriva dezastrelor şi
apărarea împotriva accidentelor grave legate de materiale periculoase.

12
 Tipurile dezastrelor, situaţii de risc

Conceptul de dezastru am definit în primul capitol, dar pot fi

grupate astfel:

După natura (cauza) lor:

Naturale: indiferent de activităţile umane, apar ca impact primar al forţelor naturii.

Formarea unora pot fi prezise parţial (ex. inundaţii, apă continentală), altele
nu (fulgere, tornade)
geologic: cutremur, erupţie vulcanică, alunecare de teren, surpare de locaţie şi
pietre, tasarea solului, inundaţie cu nămol, rupere de baraj/dig
meteorologic: furtună, vijelie, ciclon, grindină, secetă, valuri de căldură, tornade,
uragane, valuri de frig, avalanşe, fulgere, inundaţii, ape interioare, maree, tsunami,
deteriorarea calităţii apei
biologic: epidemii (înmulţirea dăunătorilor umane, animale, de plante), infecţii

Dezastre provocate de om: apar ca urmare a unor omisiuni umane sau a unor erori
tehnice, din cauze intenţionate (ex. dezastre industriale)
tehnice: de natură chimică (revărsarea în mediu a materialelor chimice provenite
din fabricaţie, depozitare)
de natură nucleară: revărsarea în mediu a materialelor radioactive periculoase,
defecţiunea utilităţilor publice (apă, gaz, curent electric),
accidente de trafic (aerian, feroviar, naval)
distrugerea peisajului
sociale: migraţii, terorism, etc.

După locul şi amploarea acestora:

Local: se produce într-o localitate sau uzină, iar forţele şi utilităţile locale sunt
suficiente pentru înlăturarea consecinţelor. Înlăturarea daunelor este coordonată de
primar respectiv conducătorul uzinei respective.
Teritorial: daune produse în mai multe localităţi, ceea ce necesită utilizarea
concomitentă a forţelor locale,
Naţional: daune care acoperă mai multe judeţe iar pentru eradicare sunt
necesare resursele şi coordonarea centrală
Afectând şi ţările vecine, în acest caz este nevoie de cooperarea ţărilor afectate
Continental: dezastru de mare amploare, a cărui eliminare necesită implicarea
forţelor internaţionale

13
 După putere, intensitate
relativ: dezastru produs pe un teritoriu mic, cu timp de acţiune scurtă, dar cu
consecinţe grave, în eliminarea cărora sunt suficiente forţele locale (furtună, accident de
trafic)
mediu: eveniment produs în mai multe localităţi, eventual la nivel de regiune, cu
pagube mari şi daune importante, forţele locale nu sunt suficiente pentru înlăturarea
pagubelor, coordonarea poate fi chiar şi de nivel judeţean
prag: dezastru natural sau provocat de om, de amploare mare, cu intensitate
mică, pot afecta mai multe judeţe, chiar pot depăşi hotarele ţării, astfel ar putea necesita
implicarea forţelor internaţionale
absolut: dezastru natural sau social, distrugerile fiind atât de mari, încât
indiferent de amploarea forţelor implicate în înlăturarea daunelor, operaţiunile de
apărare, respectiv de salvare nu sunt eficiente (cutremur, tsunami)

După coordonatele de spaţiu şi timp

dezastru static: dezastru bine conturat şi definit, se produce la locul declanşării,
iar înlăturarea consecinţelor se desfăşoară în acelaşi loc. Implicarea forţelor
locale este suficientă pentru înlăturarea daunelor.
dezastru dinamic: poate fi natural sau provocat de om, în general este provocat
de un accident, care se dezvoltă brusc sau intermitent, respectiv încontinuu şi
trece dincolo de punctul de declanşare. În general necesită cooperarea
internaţională (ex. inundaţie, poluarea apei, epidemie)

După parametrul de timp

rapid: poate fi dezastru natural sau provocat de om, se declanşează în câteva
secunde, minute, neavând timp de pregătire (revărsarea nămolului din Kolontár)
mediu: poate fi dezastru natural sau provocat de om, care poate fi prezis, se pot
realiza pregătirile pentru apărare. În urma înştiinţării din timp a populaţiei nu se produc
vătămări corporale de amploare, deoarece evenimentul este aşteptat după câteva ore de
la înştiinţare.
lent: poate fi dezastru natural sau provocat de om, de asemenea poate fi prezis,
pot fi pregătite procedurile de apărare şi salvare, se poate preveni extinderea (ex.
poluarea industrială a mediului)

Gestionarea dezastrului – de orice grad şi amploare – necesită cooperarea sincronizată

atât a activităţii forţelor locale, naţionale, cât şi forţele şi instrumentele utilizate la nivel
internaţional.
Am prezentat mai sus structura şi sarcinile organizaţiilor din acest domeniu.

În funcţie de atmosfera perioadei de după declanşarea dezastrului putem vorbi

despre:
anormalitate, avarie (de intensitatea cea mai redusă)
accident
accident grav (rănirea, decesul mai multor persoane, blocarea traficului din cauza
mai multor vehicule avariate)
14
 dezastru cu stare de urgenţă de panică
anunţarea situaţiei de urgenţă a dezastrului (în categoria perioadei calificate)

Definiţia dezastrului implică şi sarcinile referitoare la acesta,

având următoarele părţi:
prevenirea: realizarea proiectelor de diferite nivele, monitorizarea şi controlul
permanent în procesele de proiectare, realizare, funcţionare, transmiterea informaţiilor,
respectarea legislaţiei şi a normelor de securitate, asigurarea pentru toate acestea a
resurselor umane şi materiale
apărare împotriva efectelor şi consecinţelor:
înlăturarea, reducerea situaţiei de risc direct
încetarea cauzei provocatoare, de întreţinere al dezastrului
reducerea, încetarea forţei de acţiune, respectiv extinderii dezastrului
cu privire la populaţia afectată:
apărarea vieţii
salvare, evacuare, relocare
asigurarea mijloacelor de existenţă (asigurare de cazare, masă, condiţii
igienico-sanitare adecvate)
asigurarea serviciilor medicale
salvarea animalelor
salvarea şi siguranţa bunurilor materiale

Consecinţele dezastrelor pot fi multi-direcţionale, deci trebuie gestionate conform

acestui fapt. Întrucât eliminarea se realizează în mod extins, poate fi nevoie de
introducerea unor măsuri speciale.
Sarcină complexă a pregătirii este strâns legată de exigenţele societăţii şi a organizaţiilor
civile.
Referitor la organizaţiile de apărare a ordinii publice, metodele de aplicare în cazul
organizaţiilor specifice diferă datorată capacităţilor proprii şi a structurilor
organizaţionale. Conform naturii dezastrelor probabile şi survenibile, chiar şi pregătirea
este realizată diferenţiat de organizaţii civile de prevenire, respectiv înlăturare a
pagubelor.

Cele mai frecvente dezastre care apar în ţara noastră:

inundaţie
cutremur
secetă
furtună cauzată de condiţii meteorologice extreme
rareori
accident rutier cu multe victime (accidentul cu autocar de la Siófok)
poluarea apelor curgătoare (Tisa-cianură)
industrial
natural (căderea zidului de loess)
Inundaţie: se ridică nivelul apei râului, râul iasă din matcă şi inundă localităţile
din împrejurime. În Ungaria datorită climei şi condiţiilor topografice inundaţiile sunt

15
dese şi de mărime periculos de oscilantă. Valurile de flux al râurilor pot fi împărţite după
cauză, dacă sunt provocate de topirea zăpezii, precipitaţii, sau concomitent de ambele.
Putem deosebi inundaţii cu gheţă sau fără gheaţă.

Caracteristicile valurilor de flux sunt stabilite şi de mărimea locului unde se formează în

galeria de captare. Pentru formarea valurilor de flux pe Tisa de mijloc şi de jos şi pe
Dunăre este nevoie de condiţii meteo provocatoare pe o perioadă de mai multe zile,
respectiv repetare. Pe suprafeţele cu galeria de captare mai mică (ex. Tisa de sus, Crişuri,
etc.) chiar şi o situaţie meteo cu precipitaţii mai mari poate provoca valuri de flux, care
durează doar 12-24 ore. Pe râurile mai mici, pe pârâurile de deal şi munte chiar şi
precipitaţiile locale, intense de câteva ore pot cauza – uneori în cantităţi semnificative –
valuri de flux.

Prevenirea inundaţiei:
construirea de diguri
reglementarea râurilor
construirea de deversori
stocarea apei

Apă de infiltraţie:
Precipitaţii acumulate din cauza inundaţiilor sau a ploilor torenţiale sau apa subterană
crescută, fără a înţelege aici umezeala sau udarea pereţilor.Poluarea apei înseamnă
contaminarea apelor naturale cu materiale toxice, care pot cauza daune sau distrugerea
vietăţilor.

Cunoştinţe de bază de înlăturare a daunelor inundaţiilor

Construirea unui dig de protecţie din saci cu nisip

Sacile cu nisip – dacă sunt umplute şi aşezate corespunzător – deviază fluxul de depozite
din apropierea clădirilor cauzate de furtuni. Sunt eficiente în caz de ridicarea nivelului
apei râurilor pentru înălţarea provizorie.

Cum să construim un dig de protecţie?

Digul de protecţie este de natură temporară, este un dig de lăţime coronariană de 50-60
cm, de dimensiune mică, realizabilă în timp scurt din nisip, pământ sau saci cu pîmânt şi
scânduri, pe care în caz de inundaţii care depăşesc coroana digului se construieşte pe
latura dinspre apă a coroanei digului împotriva revărsării apei peste dig. Înălţimea
digului de protecţie este de 60-80 cm, care poate fi aplicată pentru localizarea inundaţiei
revărsate.

Modul de construire al digului de protecţie:

Să pregătim sacii de pânză sau plastic ce avem la dispoziţie.
Pentru umplere să folosim nisip curat, sau pentru apărarea mai eficientă
putem completa cu o zecime ciment. Amestecarea se face în stare uscată.
Sacii trebuie umpluţi cca 1/3 parte cu nisip (nicidecum nu puneţi mai
mult!).

16
 Dacă folosim saci de pânză, este indicată stropirea cu apă după plasarea la
locul lor, pentru o fixare mai bună.
Coroana digului sau la 80 cm de clădirea protejată solul trebuie greblat şi
uniformizat. După aceasta se aplică o folie.

Partea neumplută a sacului (partea de sus) trebuie îndoită înapoi pe latura

sacului.
Sacii trebuie culcaţi (cu partea îndoită în jos), punem în lanţ, astfel încât la
capăt să se acopere între ei!
Este important ca sacii să fie plasaţi cu partea îndoită în direcţia opusă cu
cursul apei, respectiv în sus către munte!
Înainte de plasare trebuie să tasăm bine sacii, să le comprimăm (chiar şi
primul rând), ca apa să nu poată să le deschidă sau să le ridice.
Pe un metru, într-un rând se pot pune cca 6 saci cu nisip în formă de
semipiramidă, până la o înălţime de 60-70 cm.
La atingerea înălţimii dorite folia îndoim înapoi – astfel încât înspre apă să
se realizeze un spaţiu închis perfect – iar partea îndoită va fi prinsă cu câţiva saci
ca vântul să nu o ridice.
Apărarea cu saci cu nisip asigură protecţie în caz de inundaţii mici
(înălţimea apei de 60-70 cm).

Punerea sacilor în formă piramidală

Digul de protecţie trebuie construit cu mare atenţie, precizie – conform ilustraţiei.
Fiecare sac trebuie plasat în modul indicat în lanţ, adică la capăt să se acopere între ei.
Deodată să construim numai până la nivelul a doi saci, exceptând cazul în care folosim
un zid ca perete de sprijin, dacă construim dig de protecţie de formă piramidală (vezi
ilustraţia de mai jos).

Construirea digului de protecţie din saci cu nisip Dig de protecţie în formă piramidală din saci cu
în faţa clădirilor nisip

17
Devierea cursului apei
Digul de protecţie din saci cu nisip trebuie construit până la deal sau până la peretele de
sprijin.

Devierea pe străzi al molozului şi al depozitelor Orientarea depozitului şi al cursului apei între

furtunii clădiri

Asigurarea drumului curat pentru viitură Plasarea sacilor cu nisip la baza clădirilor

Cutremur

Despre cutremur vorbim în acel caz, când pe suprafaţa şi în interiorul pământului se

produc mişcări şi fluctuaţii. Locul de erupţie se numeşte epicentru. Pe Glob există două
centuri seismice, una este centura de foc a Oceanului Pacific, iar cealaltă se întinde de la
Marea Mediterană până la Asia, având lăţimea de câteva sute, lungimea de câteva mii de
km. Ţara noastră nu aparţine nici uneia dintre centuri, dar cutremuri mai mici apar.

Cauzele producerii cutremurelor:

mişcările scoarţei terestre
erupţii vulcanice
surparea peşterilor cu dimensiuni mari
explozii provocate de om.

18
Măsura de distrugere depinde de:
• energiile eliberate în epicentru
• distanţa locului de distrugere de la epicentru
• parametrele petrophysicale epicentrice

Intensitate cutremurelor:
Pentru caracterizarea cutremurelor se utilizează scare diferite:
Scara-Richter: cu 10 grade, puterea cutremurelor se determină pe o scară
logaritmică.
Scara-Mercalli: cu 12 grade, puterea cutremurelor se stabileşte pe baza
observaţiilor personale din distrugerile efectuate de cutremur.

Cu pericolul de cutremur din ţara noastră se ocupă Institutul de Cercetare a

Cutremurelor Geo Risk, a căror bază de date este accesibilă pe site-ul internet.

Ce-i de făcut în caz de cutremur?

Demersul pregătirii:

A cumpăni, ce fel de leziuni se pot întâmpla cu noi şi locuinţa noastră, acestea cum pot fi
evitate, respectiv minimalizate.
• Să ne asigurăm locuinţa, să desemnăm trasee de evacuare,
• Să pregătim mijloace, produse alimentare de importanţă vitală suficiente pentru
3 zile, să păstrăm în maşină echipamente de urgenţă,
• Să cunoaştem şi să încercăm posibilităţile de apărare, de evacuare,
• Să cunoaştem:
- conduitele de urgenţă,
- cunoştinţele de prim-ajutor
- utilizarea stingătoarelor portabile.

Prin urmare ce să facem înainte de cutremur?

Să ne asigurăm locuinţa:
• Să ne plimbăm de-a lungul locuinţei noastre şi să ne gândim, ce se poate întâmpla
cu mobilierul interior în caz de cutremur puternic!
• Să cerem sfaturi de la specialişti (arhitect, inginer, asigurător, etc.)!
• Să avem asigurare corespunzătoare!
• Să ne consultăm cu vecinii (ex. ajutor reciproc, plasarea animalelor domestice)!
• Să cunoaştem ceea ce trebuie să facem la producerea cutremurului!
• Să efectuăm lucrările de renovare (pereţi crăpaţi, coş slab de fum, ţiglă liberă şi
incompletă)
• Să fixăm obiectele grele puse pe perete (oglindă, pictură, raft), să nu aşezăm
paturile în apropierea acestora.
• Să ne apărăm de chioburile geamului cu ajutorul perdelii.
• Să păstrăm materialele combustibile, chimicalele casnice la distanţă de
radiatoare, flăcări deschise, să depozităm documentele importante într-o cutie
rezistentă la foc.

19
Fiecare membru al familiei să cunoască căile de evacuare, să lăsăm aceste căi
întotdeauna liber; să le testăm, cu scopul de a le evoca în situatii de urgentă.

Să pregătiţi:
Haine groase, încălţăminte, mănuşi (pe parcursul evacuării acestea ne pot
proteja de sfărâmături ascuţite, cioburi, vreme rece)
Trusă de prim ajutor
Extinctoare
Numărul de telefon al membrilor de familie şi a organelor de ajutor (ex. pe
coperta cărţii de telefon)
Generator pentru punerea în funcţie a mijloacelor electrice de importanţă
vitală (ex. scaun cu rotile)

Pachete de urgentă:
Pachet de familie pentru autosusţinere pregătit pentru 3 zile, depozitat în
loc sigur (alimente, 12 l apă/cap, haine de schimb, poze cu membrii familiei,
prieteni)
Pachet de evacuare pregătit în momentul plecării (medicamente,
documente, bani, jocurile preferate ale copiilor)
Pentru asigurarea călătoriei în maşină pachet de supravieţuire pentru
familie şi autovehicul (în caz de vreme extremă – frig, căldură, furtună – respectiv
condiţii nefavorabile de drum)

Asamblarea pachetului de supravieţuire şi la locul de muncă:

Îmbrăcăminte groasă, pătură, lanternă, radio, baterii, fluier, alimente
bogate în calorii, nealterabile (fructe uscate, alune, ciocolată), documente
personale.

Ce să facem în caz de cutremur?

Până durează cutremurul:

Să nu părăsim clădirea respectiv să nu intrăm înăuntru, deoarece cele mai multe
răniri se întâmplă în aceste momente (ex. horn în prăbuşire, moloz, ciob de sticlă în
cădere)
În interiorul clădirii să încercăm a evita cât mai mult ferestre, sticle, biblioteci şi
acele obiecte care prin cădere pot cauza leziuni. Din bucătărie să ne evacuăm într-un loc
mai sigur (ex. camera de zi).
Să căutăm adăpost sub mese, în tocuri de uşă, în colţul camerei. Eventual să ne
protejăm capul cu perne împotriva căderii obiectelor.

După cutremur:
Să verificăm dacă noi înşine sau ceilalţi s-au rănit, dacă este necesar acordarea de
prim ajutor.
Să verificăm cu lanterna, iar apoi să oprim gazul şi aparatele electrice,
întrerupătorul principal electric. Întrerupătorul principal al conductei de gaz poate fi
oprit numai în momentul de suspectare a scurgerii, reconectarea este permisă numai
unui profesionist.

20
 Să nu folosim toaleta în cazul în care conducta de apă s-a stricat.
Focurile iniţiale mai mici putem stinge cu ajutorul extinctoarelor manuale sau
prin acoperire.
Să ne informăm despre situaţia de dinafară, instrucţiunile securităţii prin radio cu
baterii, televizor.
Să ne pregătim pentru cutremurele ulterioare. Clădirile avariate grav trebuie
părăsite cât mai curând.
Să îmbrăcăm haine groase, pantofi, mănuşi, pentru a ne proteja.
Să luăm legătura cu vecinii, poate că au nevoie de ajutor sau pot da ajutor.
Să calmăm animalele speriate. Dacă este posibil să le salvăm.
Să ducem alături de noi pachetul de evacuare şi pachetul situaţie de urgenţă.
Să ne asigurăm locuinţa împotriva cotropitorilor.
Este interzisă utilizarea liftului!
În aer liber să ocolim cât mai departe construcţiile, copacii, firele electrice.
Împotriva gazelor şi a fumului să ne apărăm faţa, ochii şi zona deschisă a pielii cu
ajutorul unei cârpe umede.
În cazul în care copiii sunt la şcoală în momentul cutremurului se va urmării
indicaţiile pedagogilor, în nici un fel să nu fie lăsaţi singuri!
Dacă suntem pe mal să încercăm să stăm cât mai departe de apă din cauza
ameninţării de tsunami.
Dacă suntem în mulţime (ex. centru comercial, teatru) să avem grijă ca mulţimea
panicată să nu ne strivească. În timpul cutremurului să rămânem într-un loc protejat.
În cazul în care circulăm cu maşina să ne oprim la marginea drumului, departe de
poduri, pasarele şi să rămânem în maşină.
Să ne păstrăm calmul, să ajutăm pe alţii!

Ce să NU facem în caz de cutremur?

Nu utilizaţi telefonul în mod inutil numai în caz de pericol de moarte, deoarece
autorităţile au nevoie de toate firele libere.
Să nu aprindem chibrit sau lumina electrică!

Dacă ne-am prins sub sfărâmături

Nu vă mişcaţi inutil, deoarece stârniţi praful!
Acoperiţi-vă gura cu o batistă sau cu o cârpă!
Loviţi o ţeavă de fier sau peretele, deoarece astfel salvatorii vă pot găsi!
Dacă este posibil folosiţi fluier!
Strigaţi numai ca ultima soluţie, astfel puteţi evita inhalarea prafului!

Situaţiile de pericol cauzate de condiţiile extreme ale vremii

Situaţiile de pricol cauzate de condiţiile meteo extreme. Din punct de vedere al

dezastrelor pe lângă precipitaţii un alt element important este mişcarea aerului.
Mişcarea orizontală a masei aerului este dată de diferenţa de presiune atmosferică de pe
Pământ, deoarece atmosfera tinde spre un echilibru, unde la aceeaşi înălţime să fie
aceeaşi presiune. Aerul cald este mai uşor, de aceea se ridică, în locul lui ajunge aer mai
răcoros cu presiune mai mare. Vântul astfel format de la nivelul solului bate întotdeauna

21
dinspre locurile cu presiune mai mare spre locurile cu presiune mai mică, viteza
vântului fiind dată în funcţie de diferenţele de presiune dintre zonele afectate.

Deci vântul poate fi caracterizat prin direcţie şi viteză. Direcţia este denumită de numele
punctelor cardinale de unde suflă. La măsurarea vitezei se ia în considerare viteza
particulelor de aer. Această viteză este exprimată în km/h, sau prin intensitatea
măsurată pe scala Beaufort.

În ţara noastră sunt rare vânturile care ating sau depăşesc 90-140 km/h. În cazul
vântului de intensitate 9 (furtună) putem întâlni obstacole pe drum, aglomerări
necirculabile pe drumurile bordurate cu pomi. În urma mişcării circulare a Pământului
uniformizarea presiunii maselor de aer de pe emisfera nordică se realizează sub forma
unui vârtej în sens opus arătătorului ceasornicarului. Aceasta se numeşte ciclon. de
regulă aduc vreme ploioasă, cu vânt.
Din zonele cu presiune înaltă curenţii de aer se revarsă spre exterior şi produc mişcări
ale aerului cu direcţie inversă. Este vorba de anticicloane, care se mişcă conform
arătătorului ceasornicarului. De regulă sunt urmărite de vreme caldă, însorită.
Cicloanele şi anticicloanele produc un numai mişcări circulare ci şi de înaintare.
Deasupra Europei Centrale de regulă din Veste spre Est. Direcţia vântului este dat de
aceste vârtejuri de aer trecătoare.

În zonele cicloanelor masele de aer reci şi calde se aşează în straturi. Hotarele dintre
aceste straturi se numesc fronturi.

În funcţie de temperatura suprafeţei frontului al blocului de aer deosebim front rece şi

front cald. Frontul rece de vară este urmat deseori de furtună. Semnalele de alarmare
meteorologice pot fi accesate pe sit-ul www.met.hu/riasztas.

22
 Alarmare, înştiinţare în situaţii de pericol

Alarmarea aeriană, respectiv legat de dezastre a populaţiei se face pe baza dispoziţiilor

normelor juridice aflate în vigoare. Semnalul trecerii pericolului corespunde în ambele
cazuri. Pe lângă sirene şi sistemele de alarmare-înştiinţare, alarmarea populaţiei se face
şi prin implicarea radioului şi televiziunii publice, cu staţiile de radiou şi televiziune. Pe
lângă aceasta prin sistemul de alarmare-înştiinţare centrale, respectiv în funcţie de
posibilităţile locle cu mijloace de alarmare (sirene auto, sirene manuale, portavoce,
clopot)

Alarmarea cu sirene – semnele de alarmare

A) Imaginile de sunet ale alarmării aeriene cu sirene

Înălţime sunet (Hz)

Timp de alarmare (min)

În caz de alarmare aeriană la pornirea sirenelor se aude sunetul de înălţime oscilantă de

trei ori 30 de minute, cu pauză între ele de 30 de secunde. Se repetă de trei ori.

B) Imaginile de sunet ale alarmăriicu sirene în caz de dezastru

Înălţime sunet (Hz)

Timp de alarmare (min)

La alarmarea în caz de dezastru se aude sunetul continuu al sirenei de înălţime

oscilantă de 120 de secunde.

C) Imaginile de sunet ale sirenei pentru încetarea alarmării

Înălţime sunet (Hz)

Timp de alarmare (min)

Semnalul de încetare a alarmării în caz de dezastru sau alarmare:

23
Sunetul sirenei de înălţime continuă repetat de două ori câte 30 de secunde, cu pauză de
30 de secunde între ele.

În cazul periculozităţii de nivel naţional sau de mai multe judeţe dispoziţia de alarmare
este emisă de ministrul de interne, în cazul pericolului de nivel judeţean (capitală)
preşedintele consilului judeţean (primarul general), iar în cazul pericolului de nivel local
de către primar.

Alarmarea în caz de dezastru

se realizează prin căile de canalele de difuzare a emisiunilor – cu întreruperi de 5

secunde, repetând de trei ori – anunţând textul următor:

"ÎNTRERUPEM EMISIUNEA"
"ÎNTRERUPEM EMISIUNEA
ATENŢIE ! ATENŢIE !
SECTOR XIII! SECTOR XIII!
ALARMARE ÎN CAZ DE DEZASTRU ! (determinarea tipului de dezastru)"

Încetarea alarmării în caz de dezastru se realizează prin căile de canalele de difuzare a

emisiunilor – cu întreruperi de 5 secunde, repetând de trei ori – anunţând textul
următor:

"ÎNTRERUPEM EMISIUNEA"
"ÎNTRERUPEM EMISIUNEA
ATENŢIE ! ATENŢIE !
SECTOR XIII! SECTOR XIII!
DEZASTRUL A TRECUT!
DEZASTRUL A TRECUT!

Ce este de făcut dacă porneşte sirena?

• Se va alege cel mai scurt drum spre casă, se vor închide uşile, geamurile.
Animalele se închid în locuri acoperite.
• Cei care sunt în deplasare cu autoturismul se vor îndrepta spre cea mai apropiată
localitate, îşi vor parca în siguranţă autoturismul, astfel încât să nu încurce
circulaţia şi salvarea şi să se adăpostească la loc acoperit.
• Cei aflaţi la locul de muncă sau în instituţii să acţioneze conform dispoziţiilor.
• Trebuie pregătit eventuala evacuare.
• Se va asculta radioul şi televiziunea publică unde se vor oferii informaţii despre
activităţile ulterioare.
• Se vor urmări comunicatele prin difuzoare a apărării împotriva dezastrelor şi a
poliţiei.

24
 Metode de apărare

Protecţie personală
(echipamente de protecţie, tehnici speciale de auto-apărare)
Protecţie locală
(Disclaimer, Protecţe de adăpost)
Protecţie de distanţă
(evacuare, recepţie, reintroducere)

Protecţia personală

Dacă se produc fenomene, care pun în pericol viaţa umană, trebuie să ne

apărăm împotriva lor. Pentru protecţie personală folosim diferite
instrumente.

Instrumente de protecţie individuală

Instrumente pentru protecţia respiraţiei de tip filtru şi izolare
Instrumente pentru protecţia pielii de tip filtru şi izolare
Instrumente de protecţie necesare

Aparate de protecţie a respiraţiei

Substanţele radiante, toxice şi infecţioase din aer ajung cel mai simplu în
organism prin organul respirator şi se absorb rapid, prin urmare protecţia
căilor respiratorii este cea mai importantă.
Sarcina:
previne pătrunderea în organism a aerosolilor şi gazelor nocive din punct de
vedere biologic,
asigură aerul, care conţine oxigen curat şi este necesar pentru funcţiile vitale
asigură protecţia feţei şi a ochilor.

Aparate de protecţie a respiraţiei de tip filtru

Masca de gaze:
Filtrează substanţele dăunătoare organismului din mediul inconjurător şi
asigură aerul curat.

Părţile măştii de gaze:

Corp de mască
Filtru
Accesorii

Avantajele aparatelor de protecţia respiratiei tip filtru:

folosirea aparatelor nu necesită pregătire specială, se foloseşte uşor,

utilizatorul este limitat mai puţin în mişcare decât cei cu masca de tip izolator,
pe lângă modul prescris de depozitare şi întreţinere îşi păstrează capacitatea de
protecţie chiar şi 10 ani,
faptul că este relativ ieftin, face posibilă procurarea mai multor truse.
25
Dezavantajele aparatelor de protecţia respiratiei tip filtru

conţinutul de oxigen al aerului trebuie să fie de cel puţin 17 %

la filtrul clasa II. concentraţia materialelor gazoase contaminate nu poate fi
mai mare de 5000 ppm (0,5 %)
la locul direct al accidentului sau într-un loc presupus anoxic nu este aplicabil
(peşteri, subsol adânc)
pentru alegerea filtrului potrivit trebuie cunoscut tipul materialului toxic

Masca bio

Protejează căile respiratorii şi faţa. Forma specială

face posibilă ca mărimea sa universală să fie potrivită
pentru fiecare faţă, şi să asigure protecţie. Corpul
maştii este preparat din neopren, nu iritează pielea
feţei, este rezistent la efectele celor mai agresive
materiale, nu împiedica vederea.
Tipuri de filtru:
Filtrul de particulă
Filtrează sau leagă anumite particule solide sau
fluide contaminate din aerul inconjurător.
Leagă, indepărtează din aerul inconjurător
anumite gaze şi vapori contaminaţi

26
 Filtru combinat (ABEKP2) în masca de cauciuc cu
şapcă protectoare.
Construcţia lui specială protejează totodată ochii,
capul şi căile respiratorii împotriva materialelor
contaminate, şi totodată face posibilă purtarea
ochelarilor.
Echipament de protecţie pentru scăpare rapidă,
este interzis repararea şi folosirea ei de două ori.
Se poate folosi min. 30 minute impotriva
vaporilor de solvent organic, vaporilor
anorganice, fum, gaze acizi, vapori, amoniac,
acolo unde conţinutul de oxigen al aerului este
min. 17%. Nu protejează împotriva monoxidului
de carbon. Se poate folosi 5 ani de la împachetare.

Aparate de protecţie respiratorie tip izolator

Folosirea lor este independent de aerul înconjurător
Aerul este asigurat din butelie sau prin ciclu închis, de exemplu:
- dispozitiv de aer comprimat
-dispozitiv generator de oxigen

Aparate de protecţie respiratorie de tip izolator se folosesc atunci, daca nu e posibilă

folosirea maştii de gaz, fiindcă:
materialul contaminat este necunoscut
împotriva materialului contaminat filtrul nu protejează

27
 concentraţia materialului contaminat este aşa de mare, încât filtrul nu mai
protejează
conţinutul de oxigen al aerului este sub 17%

Avantajele:
Protejează şi în condiţii extreme (concentraţie mare de contaminanţi, lipsa de
oxigen, în caz de contaminanti necunoscuti, izolat de împrejurime)
Dezavantajele:
Se poate folosi numai scurt timp, este greu, şi se poate folosi doar cu pregătire
prealabilă.

Efectul aparatelor de protecţie respiratorie asupra activităţii omului:

Aparatele de protecţie a căilor respiratorii apără organele respiratorii de efectul

dăunător al materialelor contaminate, dar au şi efect negativ asupra organismul omului.
Reduce rezistenta si capacitatea de muncă.
Schimba procesul fiziologic a amai multor organe interne:
- creşte tensiunea
- creşte pulsul
- respraţia devine superficială
deci influenţeaza si funcţionarea sistemului nervos central.

Instrumente de protejarea a pielii

Sunt instrumente, care protejează atât îmbrăcămintea, cât şi pielea de efectele

dăunătoare a materialelor contaminate.
Tipuri:
filtru: haine de lucru, Saratoga
tip izolator: GV-2, protejează de gazul greu

Haine protectoare tip filtru

Haine protectoare
Saratoga
Tyvek
Saranex

Haine protectoare tip izolator

28
Echipament protector necesar

Echipamentele protectoare nu stau la dispoziţie în fiecare caz, sau nu avem nevoie de ele.
De multe ori ajunge un echipament simplu. Putem folosi orice, ce impiedica ajugerea
materialelor contaminate în căile respiratorii sau la piele. Acasă putem folosi filtre de
praf, aerosoli. Materialul filtrului să fie dens, sau tifon pliat udat. Pentru protejarea
ochilor se pot folosi ochelari de motocicletă.

Echipamentul cel mai simplu de protecţie

Tifon pliat intr-un ciorap de nylon care se leagă în spate pe cap. Este recomandată
udarea tifonului, fiindcă creşte capacitatea lui de filtrare.

Apărare colectivă

Apărare locală

Izolare

Trebuie folosit protecţia oferită de clădire prin reducerea la cel mai mic nivel
posibil al contactului cu spatiul aerian extern.

Reguli de bază
închiderea ferestrelor şi uşilor, etanşarea gaurelor (cu textil)
reglementarea căldurii (sobe, calorifere, etc)
monitorizarea comunicaţiilor (TV, radio)
depozitarea apei, pregătirea de provizii uscate
pregatirea medicamentelor pentru ziua respectivă
pregatirea dispozitivelor de iluminat de siguranta
pregatirea pentru eventuala evacuare

Adăpost de protecţie

29
După Ordinul Guvernului nr. 60/1997.(IV.18) referitor la adăpostul de protecţie,
aprovizionarea individuală cu echipament de protecţie, alarmarea populatiei, evacuarea,
admiterea lor, adăpostul de protecţie este o metodă de apărare a vieţii umane în
stabilimente pe timpul conflictelor armate şi a anumitor dezastre. Pe baza Ordinului
Guvernului stabilimentul pentru apărarea vieţii include: adăpostul de protecţie,
adăpostul de urgenţă şi combinaţia lor.

Adăpost de protecţie – noţiune: stabilimentul tehnic realizat în conformitate cu

cerinţele de securitate colectivă, care prin componentele de limită şi echipamentele ei
apără de efectele atacurilor armate.

Clasificarea adăpostului de protecţie

După destinaţie
instalaţii de autoapărare a muncitorilor şi a populaţiei
instalaţii de coordonare a administraţiei ţării şi a managementului de protecţia
civilă
instalaţii pentru protejarea bunurilor de mare valoare, sau pentru organizaţii,
care sunt obligate să funcţioneze şi pe timpul războiului (posturide radio, centre de
telefoane, etc.)

După plasarea lui

construcţii subterane
adăposturi separate (la sol, semi-îngropate în pământ, sub nivelul solului)
adăpost de stocare în spaţii naturale sau artificiale subterane

Adăpost de urgenţă
30
 O clădire, sau un format natural (peşteră, tunel) care în timpul luptei apără
parţial de efectele diferitelor arme.

Grupare dupa capacitate de apărare

stabiliment împotriva greutăţii ruinelor (pivniţe sub clădiri, înafara clădirii)
stabiliment de apărare impotriva împrăştierii (utilizarea unor spatii adecvate pt.
apărare în clădiri sau înafara clădirilor, adăpost în şanţuri)
adăposturi create în spaţii subterane naturale sau provocate de om ( tuneluri,
pivniţe, peşteri, cavităţi) folosite ca stabilimente pentru protejarea vieţii umane

Stabilimente cu dublă destinaţie

O clădire care serveşte în primul rând pentru utilizarea civilă în timp de pace, dar poate
fi folosită şi în caz de conflictele armate şi dezastru pentru apărarea vieţii.

Clasificare după destinaţie de bază

Subsoluri cu utilizări multiple (în casă)

Stabilimente subterane corporative şi publice (parcare auto, metrou, staţii de metrou şi
secţiuni de şină)

Protecţie la distanţă

Una dintre cele mai bune metode pentru protejarea vieţii şi a bunurilor materiale a
populaţiei periclitate de efectele dezastrelor naturale sau provocate de om, este
protecţia la distanţă, care se poate realiza cu îndeplinirea sarcinilor de evacuare şi
admitere.

Evacuarea
Transportarea planificată de pe un teritoriu afectat sau amenintat de dezastru a
populaţiei şi a bunurilor materiale absolut necesare pentru viaţă pe baza hotărârii celui
din cauză. Eficienţa metodei de evacuare este asigurat prin posibilitatea de a planifica de
dinainte.
Evacuare de urgenţă
Este activitatea de evacuare rapidă, în caz că evenimentul de dezastru se desfăşoară
promt.
Admitere
Cazarea temporara, planificată a populaţiei şi a bunurilor evacuate în afara razei afectate
de dezastru, pe baza hotărârii celui competent în cauză.
Reintroducerea
Transportul planificat a populaţiei şi a bunurilor evacuate şi recuperate în raza afectată
pe baza hotărârii celui competent în cauză.

Desfăşurarea evacuării
În caz de ordonarea evacuării se adună membrii de familie şi se face pregătirea
pentru părăsirea oraşului
În situaţia de urgenţă elevii se transporta de la scoală
Pregatirea bagajelor personale (valiză, rucsac, etc.)

31
 Utilizarea traseului de evacuare stabilită de dinainte
Îndreptare spre locul de întrunire

IMPORTANT!
Raportarea bolnavilor, bătrânilor la locul de adunare, acordarea ajutorului la
transportul de la locul de domiciliu.
Păzirea este efectuată de poliţie şi garda civilă.

Reguli generale de atitudine în caz de dispunere a evacuării

în urma instituirii de evacuare, de evacuare de urgenţă a populaţiei, oriunde ia

cunoştinţă despre acest lucru, primul şi cel mai important pentru el/ea, privind
posibilităţile date, este de a reveni în locuinţa, de a strânge membrii familiei, pentru că
familia din cauza evacuării, evacuării de urgenţă trebuie să se pregătească împreună
cerinţa principală este de a respecta indicaţiile organului care administrează
evacuarea, să ne prezentăm punctual la locul de adunare
prima sarcină este întocmirea pachetului de supravieţuire în situaţie de urgenţă
trebuie utilizat calea indicată de evacuare
pe parcursul evacuării se impune principiul menţinerii împreună al familiei
la survenirea unei situaţii de urgenţă, când elevii sunt la şcoală şi
educatorul/educatoarea are responsabilitate asupra lor, el/ea va duce elevii la locul de
adunare, iar la locul de primire trebuie să predea tabelul nominal
toată lumea trebuie să decidă că merge la un loc indicat de el însuşi, ex. rude, sau
la un loc desemnat de primire
trebuie să acordăm atenţie deosebită copiilor rămaşi singuri, bătrânilor şi
bolnavilor, trebuie declarat la locul de primire bolnavii incapabili de mişcare, până la
sosirea ajutorului trebuie să rămână cineva alături de ei
cu protecţia valorilor familiei să nu primejduiească nimeni viaţa însuşi, pentru că
imobilele rămase în urmă, paza altor bunuri mobile sunt executate de poliţie, apărarea
civilă, organizaţii de securitate

La plecarea din locuinţă:

întrerupeţi curentul, opriţi aparatele electrice, iluminarea,

opriţi conductele, echipamentele de apă, gaz
se vor stinge focurile din sobe, vetre,
închideţi ferestrele, dacă aveţi jaluze, trebuie coborâte,
uşa apartamentului se va încuia cu cheia,
se vor raporta la locul de adăpost membrii bolnavi de familie cu probleme
locomoţie, cu supravegherea unui membru de familie se va aştepta transportarea
centrală a abestuia

Ce trebuie să conţină „pachetul de supravieţuire”?

documente personale, obiecte de valoare, bani gata, libret de economii, card
bancar,
32
 alimente pentru 2-3 zile (conserve, alimente neartelabile) un litru apă potabilă,
ceai, suc (este indicată selectarea alimentelor cu scopul asigurării valorii zilnice de
3000-3600 calorii)
încălţăminte conform anotimpului, îmbrăcăminte exterioară, lenjerie,
materiale igienico-sanitare,
medicamente de bază, echipamente terapeutice
mijloace de protecţie personală (dacă există) la nevoie îmbrăcăminte utilizată ca
mijloc de apărarea căilor respiratorii şi a pielii
pătură (eventual sac de dormit, saltea de cauciuc)
radio portabil, dacă este disponibil
jucării pentru copii

La realizarea bagajului se va ţine cont de faptul că transportul va fi cu mijloc asigurate

de centru, eventual pe jos. Este important ca bagajul să fie uşor transportabil, să nu
depăşească 20 kg.

Pe bagaj se va trece numele, adresa, pe haina copilului se trece, se scrie numele, data
naşterii. Se va anexa eventualul document care atestă sensibilitatea la medicamente. Se
va evita împachetarea obiectelor, mijloacelor neesenţiale pentru traiul zilnic, dar dacă
permite greutatea bagajului, jucăria preferată al copilului este indicat a se împacheta.

Regulile de bază de atitudine în caz de inundaţie sunt următoarele:

conectaţi radioul, televizorul, acordaţi atenţie la informaţii externe, la portavoce,

sirenă, informaţi şi vecinii!
să nu telefonaţi, numai cu scopul cererii de ajutor!
dacă evacuarea a fost ordonată, să nu contraziceţi, urmaţi instrucţiunile!
pregătiţi pachet de „supravieţuire”!
opriţi şi deconectaţi gazul, electricitatea, apa, dacă părăsiţi casa închideţi uşile şi
ferestrele!
duceţi pachetul în rucsac sau în geantă, lăsaţi mâinile libere!
îmrăcaţi-vă stratificat, convenabil!
gândiţi-vă şi la nevoile membrilor de familie!
apropiaţi pe jos locul indicat de adunare!
circulaţi în grupuri, să vă ajutaţi reciproc!
la locul de adunare aşteptaţi instrucţiunile ulterioare!
să nu ascultaţi zvonuri, nu răspândiţi acestea!
să aveţi încredere în cei care s-au pregătit pentru apărare şi au întreprins
pericolul pentru dumneavoastră!
apa revărsată este imprevizibilă, să nu intraţi în ea, doar dacă nu există altă
posibilitate!
Normele de comportament de mai sus vor fi selectate pe baza posibilităţii de a
părăsi sau nu clădirea în care vă aflaţi.

33
 Protecţie contra incendiilor, de prevenire a incendiilor
Concepte de bază:

Ardere: proces chimic, prin care materialul inflamabil se aliază la temperatura adecvată,
în prezenţa unei cantităţi suficiente de oxigen. Dacă dintre cei trei factori doar unul
lipseşte, nu se produce ardere. Dacă sustragem unul din factori, arderea încetează.
Ce se poate face? Ex.:
îndepărtarea materialului,
sustragerea oxigenului,
scăderea temperaturii,

a. Îndepărtarea materialului
Materialele intacte se vor lua din faţa focului: în caz de incendiu al pădurii
se taie copacii, în cazul incendiilor acoperişelor, clădirilor se desfac acoperişurile
din apartamente se îndepărtează mobila, picturile intacte.
Materialul aprins se scoate din mediul inflamabil – ex. TV aprins, butelia
cu propan-butan (se aruncă) se scoate din încăpere.

b. Sustragerea oxigenului
• Trebuie închise geamurile încăperilor aprinse (astfel nu primeşte focul alte
rezerve de aer, reducând în felul acesta intensitatea arderii). Pentru stingerea
totală însă nu este suficient numai atât.
• Pompierii – de regulă cu spumă – revarsă, apoi încarcă spaţiul aprins (subsol,
canalele pentru cabluri, etc.) Focurile izbucnite în obiecte, instalaţii de mare
valoare se sting cu gaz de stingere care se revarsă automat la sesizarea şi
alarmarea incendiului. (ex. avioane, calculatoare)

c. Scăderea temperaturii
Materialul aprins se răceşte sub temperatura de aprindere. Cel mai
frecvent mod utilizat la obiectele solide este răcirea părţilor încinse, la
materialele fluide şi focuri de gaz se răceşte mediul înconjurător.
Trebuie răcite şi materialele intacte aflate în apropierea focului, pentru că
se pot aprinde în urma conducerii căldurii, radiaţiilor termice, fluxului de
căldură.

Formele transmiterii căldurii: Căldura poate ajunge în mai multe feluri de la un loc la
altul. Pompierii trebuie să aibe acest lucru în vedere.
• Conducerea căldurii: Între două materiale aflate în legătură
• Radiaţiile termice: În urma arderii materialului o parte a energiei termice este
transmisă mediului înconjurător prin radiaţii electromagnetice.
• Fluxul de căldură: Aici transportul căldurii se realizează prin revărsarea gazelor
sau fluidelor.

34
 Tipurile arderii:
rapid: procesul chimic se produce la temperatură înaltă, şi în timp scurt,
fenomene de însoţire: flacără, fum
lent: oxidare, autoaprindere
incandescenţă: particulele materialului de stare solidă se aliază în mod direct cu
oxigenul

Focurile sunt clasificate pe baza existenţei şi extensiunea lor:

După existenţă:
închise: focurile produse în încăperi total sau în mare măsură izolate de spaţiul
exterior (apartament, magazin, etc). De regulă sunt de amploare mai mică, totuşi
reprezintă pericol mai mare din punctul de vedere al depistării şi stingerii. Pompierii
trebuie să evite stingerea cu apă, deoarece pagubele de gradul II. provocate de cantitatea
mare de apă provenită din stingere sunt foarte mari. Se va avea grijă de alimentarea cu
curent electric, cel mai important lucru este oprirea alimentării cu curent electric şi gaz.
deschise: se produc în aer liber, pe suprafeţe agricole, păduri, acoperişuri,
depozite de lemne, etc. Este mai clar din punct de vedere al intervenţiei, dar sunt şi
excepţii, ex. incendiul extins de pădure în judeţul Bács putea reprezenta pericol în
decurs de mai multe zile din cauza vântului, focul se putea extinde din cauza căldurii
provocate sub formă de cenuşă şi focuri răzleţe, care ajungând în locuri îndepărtate
puteau provoca alte focare de incendiu. O tactică utilizată este îndepărtarea materialelor
din apropiere, acoperirea lor cu prelată umedă, stropirea cu apă, respectiv implicarea
serviciului de observare şi control.

După extensiune:
mic: focul poate fi stins cu ajutorul extinctorului sau cu aducerea (găleată) a altor
materiale de stingere (apă). De regulă focurile produse în gospodării sunt considerate
focuri mici,
mediu: la stingerea lor e nevoie de intervenţia pompierilor
foc mare: pompierii sting focul cu forţe majore (mai multe autospeciale de
pompieri)

Materiale de stingere
Materiale solide de stingere:

Pe materialul aflat în ardere aplicăm alt material care este capabil să înăbuşească focul,
ex. pulberea de stingere ajungând în spaţiul de ardere se descompune, prin acest lucru
răceşte mediul, iar gazele eliberate elimină gazele de ardere, materialul solid rămas se
depune, iar materialul aflat în ardere se izolează.
Nisip sau pământ: în cazul focurilor exterioare de extensiune mică cel mai eficient
material de stingere este nisipul. În mine se foloseşte nisipul defrecat pentru stingerea
eventualelor incendii.

35
Materiale fluide de stingere:

Apa: cel mai vechi şi mai cunoscut material de stingere, capabil de scăderea
temperaturii materialului sub temperatura de inflamare. Apa poate fi găsită aproape
oriunde, e ieftină, uşor transportabilă, nepoluabilă. Este interzisă stingerea cu apă a
aparaturilor electronice şi a materialelor care intră în reacţie chimică cu apa!
Spuma de stingere: compoziţie: apă+material spumant+aer
Aplicat pe materialul aprins îl răceşte, respectiv acoperă suprafaţa materialului.
Este interzisă stingerea cu spumă a aparatelor electronice!

Gazele de stingere:
Ajunse pe materialul aprins se subţiază oxigenul, astfel focul se stinge. Astfel de
materiale sunt CO, heliul, argonul şi nitrogenul. Pe vremuri se foloseau aparatele
stingătoare cu halon, dar din cauza efectelor negative asupra mediului s-au scos din uz.
Avantajul gazelor de stingere este că nu dăunează aparatelor fine, calculatoarelor. CO se
va folosi cu atenţie sporită deoarece foarte uşor poate provoca degerături.

Extinctoare manuale şi folosirea acestora

Caracteristicile şi instrucţiunile extinctoarelor manuale sunt prevăzute în standarde

(1040)
Normativa Naţională de Securitate la Incendiu decide despre mărimea suprafeţei şi clasa
de risc a locaţiei unde e necesară amplasarea de extinctoare manuale.
Caracteristica aplicării acestora este că pot preveni incendii multiple, mai mari în
gospodărie, autoturism.
Clasificarea extinctoarelor se poate face din mai multe puncte de vedere:
după agentul de stingere
după dimensiune
după agentul de propulsie
După agentul de stingere:
36
 cu pulbere
cu apă
cu spumă
cu dioxid de carbon

După dimensiune:
manuale
portabile
transportabile
montate pe un vehicul

După agentul de propulsie

cu agent de propulsie presat în rezervorul agentului de stingere
cu agent de propulsie depozitat în butelie

Imprimările vizibile de pe dispozitive conţin informaţii diferite:

numele producătorului de rezervoare
anul fabricaţiei
număr de fabricaţie, număr de serie
presiune de încercare în bari

Cuprinsul etichetei de pe dispozitiv:

tipul şi masa umpluturii nominale
marca scurtă a focului cel mai mare de control stins în timpul calificării
instrucţiuni de deservire cu ilustraţii şi text
schema simbolică a claselor de incendiu care pot fi stinse cu încărcătura
agentului de stingere a dispozitivelor
atragerea atenţiei asupra pericolelor,
informare
posibilităţile de stingere a dispozitivelor aflate sub tensiune
toxicitate,
eventuale norme naţionale
tip agent de stingere
tip agent de propulsie
termen de control
calificare
indicarea tipului de fabricaţie
nume producător
nume întreţinător
an de fabricaţie
Dispozitivul conţine un aparat de măsurat presiunea, a cărei valoare este
corespunzătoare, dacă indicatorul se află în domeniul de culoare verde.
Pentru noi, cele mai importante informaţii sunt în legătură cu extinctoarele manuale.

Plasamentul lor:
în locuri bine vizibile, în stare fixată pe perete la 150-200 cm înălţime.
37
Extinctor cu pulbere

În cele mai multe cazuri ne întâlnim cu acest extinctor manual care este convenabil şi la
stingerea incendiilor din clasele „A” (materiale solide), „B” (lichide), „C” (gaze, vapori).

Utilizare: în funcţie de putere (de 1,3,4,6,9,12 kg) se utilizează la stingerea începuturilor

de incendii (în garaje, birouri, magazine şi în spaţii încălzite cu păcură).
Tipuri:
butelie interioară cu pulbere: rezervorul agentului de propulsie se află
în interiorul rezervorului de agent de stingere, agentul de propulsie este în
general CO2.
Întrebuinţare: deschiderea rezervorului de agent de propulsie se întâmplă cu
distrugerea robinetului, care prin efectul de lovire perforează supapa buteliei, gazul
degajat trece printr-o conductă în partea inferioară a rezervorului agentului de
propulsie. Agentul de stingere se evacuează din aparatul printr-o conductă de decolare,
iar furtunul ajută la îndreptarea spre baza focului.
butelie exterioară cu pulbere: lângă rezervorul de agent de stingere
găsim rezervorul de agent de propulsie, acest tip în general se află la
extinctoarele transportabile.
extinctoare cu pulbere presate gazoase: agentul de propulsie este gazul
concentrat în agentul de stingere, în general este nitrogen. Face posibil şi
funcţiunea periodică.
Întrebuinţare: Trebuie eliminat ştiftul de siguranţă, furtunul trebuie prins şi apăsat
mânerul de decuplare, scaunul conic al supapei deschide supapa, praful de pulbere se
revarsă spre furtun prin conducta de refulare.

Extinctor de apă

38
 Mai puţin popular, cu risc la îngheţ, astfel producătorul adaugă antigel. În primul rând
este convenabil la stingerea începuturilor de incendii (ateliere, birouri). Agent de
propulsie: NO2 sau CO2.
Întrebuinţare: După eliminarea ştiftului de siguranţă trebuie apăsat mânerul de
acţionare, astfel tachetul de supapă se presează, şi cu furtunul îndreptat spre foc agentul
de stingere poate fi dirijabil în direcţia focului. Stingerea poate fi întreruptă de mai
multe ori.

Extinctor cu spumă

Asemănător extinctorului cu apă, conţine amestec de agent spumant şi apă. Agent de

propulsie: NO2 sau CO2. În primul rând este convenabil la stingerea incendiilor de tip „B”
(materiale lichide arzătoare), compatibile cu alcool, deci pot fi convenabile şi la
stingerea incendiilor atare. Spumantul nu este periculos mediului înconjurător.

Întrebuinţare: extragem din mânerul de acţionare ştiftul de siguranţă prevăzută cu inel,

ţinând mânerul supapei inferioare ne apropiem de foc, şi cu furtunul îndreptat spre foc
apăsăm până la coliziune mânerul superior al supapei, soluţia spumantă se degajează.
Cu cedarea mânerului curgerea spumei încetează, prin urmare poate funcţiona şi în
etape.

Extinctor cu CO2
39
 În primul rând sunt convenabile la stingerea incendiilor din clasele „B” şi „C” în spaţii
închise, extinctorul nu conţine agent de propulsie. Aparatul de 2 kg se dispune cu o
conductă cu difuzie de ceaţă, iar cel de 5 kg cu o conductă cu difuzie de zăpadă.
Întrebuinţare: îndreptăm conducta cu difuzie de zăpadă spre foc, extragem ştiftul de
siguranţă şi tragem butonul până la coliziune. Prin ţeavă începe degajarea agentului de
stingere, care poate funcţiona şi prin etape. În timpul stingerii nu este recomandabil de
a prinde butelia şi instalaţia, acestea produc leziuni de îngheţ.

Informaţii generale în legătură cu extinctorul manual:

focul se stinge din direcţia vântului
stingerea materialelor lichide se utilizează din sus în jos
în cazul incendiilor de suprafaţă stingerea trebuie efectuată de jos, şi anume
alungită

Ce trebuie să facem pentru a preveni incendiile?

Scopul principal poate fi împiedicarea provocării focului. Dacă totuşi a izbucnit

incendiul, atunci
Sarcina secundară este încetarea condiţiilor de extindere a focului, deoarece
îndepărtarea materialelor inflamabile, sau stoparea drumului focului – însemană
succes. Oamenii, obiectele trebuie salvate din foc, de aceea
Al treilea punct de vedere este asigurarea condiţiilor de refugiu, salvare. La acest
lucru servesc coridoarele, casa scărilor, terasele, balcoanele, ieşirile.
A patra sarcină este asigurarea condiţiilor de anunţare a focului. Incendiul
izbucnit trebuie raportat imediat la pompieri, deoarece orice întârziere poate creea
pagube mari.
La protejarea unor bunuri cu valoare mare se folosesc dispozitive care trimit
semnale imediate pe un calculator dacă sesizează modificări bruşte de temperatură
şi/sau fum.
În caz de anunţarea focului, persoana trebuie să transmită exact şi inteligibil
toate datele:
locul, adresa exactă a incendiului, daunelor,

40
 ce arde, ce este în pericol,
dacă există pericol pentru viaţa umană,
numele, date de contact, adresa persoanei care face anunţul.
Sarcina a cincea nu poate fi decât asigurarea condiţiilor de stingere. Ce
înseamnă acest lucru? În momentul izbucnirii, focul este încă mic, dacă-l sesizăm din
timp şi în apropiere avem dispozitive de stingere, cauza este câştigată. Dacă pentru
pompieri este asigurat trafic curent, sau dacă în clădire sunt plasaţi hidranţi, atunci
stingerea va avea succes. Dacă aceasta nu există, respectiv pe hidranţii stradali s-a
parcat, atunci va fi greu să stingă focul fără apă. De aceea există norme riguroase
referitoare la locul şi cantitatea de dispozitive de stingere, hidranţi, apă de singere.
Cu cât este mai înaltă clădirea, cu atât este mai grea stingerea. Cel mai greu este
împiedicarea izbucnirii focului. În apartament, în şcoală putem urmări calea
pericolului de incendiu.

Clasele de pericol de incendiu:

Materialele prezintă grade diferite de risc pentru mediu. Fiecare altfel. Ca în această
diversitate să ne putem orienta, fiecare material a fost categorisit în funcţie de
periculozitatea la foc.

,,Risc crescut de incendiu şi explozie” (semn: ,,A”)

,,Risc de incendiu şi explozie” (semn: ,,B”)
„Risc de incendiu” (semn: „C”)
„Risc moderat de incendiu” (semn: „D”)
„Fără risc de incendiu” (semn: „E”)

La intrare trebuie afişate pictogramele, tablele, inscripţiile care conţin avertismente şi

interziceri referitoare la pericolul de incendiu şi explozie. Semnele şi formele diferite
oferă informaţii importante. Le recunoaştem uşor dacă cunoaştem semnificaţia lor
generală.

Culoare Formă Semnificaţie Culoarea

simbolului
Mijloc de apărare împotriva
Alb
incendiilor
Interzicere Negru

Avertisment Negru

Semne informaţionale Alb

Semne de dispoziţii Alb

Cale de refugiere, prim ajutor,
mijloc de situaţie de pericol, Alb
echipament

41
 Foc deschis

„Folosirea focului deschis este interzisă!” Putem întâlni în multe locuri tăbliţe cu această
inscripţie. Când folosim foc deschis?
ex. dacă aprindem focul în apropierea unui material inflamabil,
dacă pe timp de vânt aprindem focul în aer liber,
dacă iluminăm podul casei cu lumânare,
dacă lăsăm focul nesupravegheat,
dacă aprindem artificii pe bradul uscat,
dacă folosim petarde, etc.

Normele de prevenire a incendiilor

Locuinţa noastră este în siguranţă?
În continuare vom rezuma, care sunt cele mai importante cunoştinţe şi sarcini în mediul
apropiat pentru evitarea incendiilor şi a accidentelor.

Ce trebuie să ştim despre încălzire?

Numai în camerele bine aerisibile avem voie să încălzim cu sobe pe lemne sau cărbune.
Să nu folosim caloriferul pentru uscarea hainelor şi altor materiale inflamabile. Să
îndepărtăm de lângă sobe, calorifere pe gaz sau electronice mobila, perdelele şi alte
materiale inflamabile. Să nu depozităm materiale pentru foc în apropierea sobei. În faţa
sobei pe lemn şi cărbune să ţinem o tavă, paravan pentru jăratic. Sobele, şemineele
trebuie curăţate perodic, hornurile verificate. Soba pe ulei se umple numai cu ulei atunci
cănd s-a răcit. La aprinderea focului să un folosim benzină. Caloriferul electric se
conectează direct la priză, este interzisă folosirea prelungitoarelor. După folosirea
caloriferului electric se întrerupe furnizarea de curent. Cablurile uzate, fisurate, rupte
prezintă risc de accidente, incendii. Sistemele de încălzire conduc lista de cauze ale
izbucnirii incendiilor.

Ce poate provoca incendiu sau pericol de incendiu?

• ex. încălzirea cu sobe defectate, fabricate în casă
• dacă pentru aprinderea focului se foloseşte benzină sau ulei
• dacă în apropierea caloriferului se pun materiale inflamabile, se usucă rufele pe
ele
• dacă în faţa sobei pe cărbune nu se pune o tavă pentru jăratic
• dacă ţeava de fum un este fixată în perete
• dacă scrunul se aruncă în tomberonul cu hârtii, etc.

42
 Instalaţii electrice

Instalaţiile electrice deseori provoacă incendii, de exemplu:

dacă punem în funcţiune pera multe aparate, reţeaua se încălzeşte
dacă în apropierea radiatorului uităm materiale inflamabile
dacă fierul de călcat este pus pe suprafaţă inflamabilă
dacă spatele televizorului este acoperit şi căldura nu poate ieşi
dacă instalaţia electrică un este oprită după folosire
dacă folosim becuri de putere mai mare decât cea permisă
dacă siguranţele sunt schimbate cu unele fabicate acasă

Gazul propan-butan
Cauzează cele mai multe accidente cu răniri grave, deoarece în încăperi închise
amestecat cu aerul poate provoaca explozie. Pentru explozia amestecului de gaz propan-
butan cu aer este suficient aprinderea întrerupătorului. Dacă simţiţi miros de gaz,
aerisiţi încăperea!

Dacă de la vecini se simte scurgere de gaz, nu apăsaţi pe sonerie – deoarece poate

provoca explozie – bateţi la uşă! Butelie nu se va expune temperaturii mai mari de 40 oC.

La schimbarea buteliei sau la verificarea conexiunilor, densitatea se verifică cu bule de

săpun, dacă conexiunile sunt intacte, nu se crează bule de săpun.

Poate provoca incendiu:

ex. dacă nu închidem bine robinetul
dacă folosim inel de conectare învechită, uzată la montare
dacă folosim chibritul pentru verificarea densităţii
dacă furtunul de legătură este defectat
dacă butelia este expusă căldurii sau focului deschis.

Ce trebuie să ştim despre gătitul în siguranţă?

Să nu lăsăm pe foc mâncare nesupravegheată.
Să îndepărtăm rufele atârnate, perdelele şi alte materiale inflamabile din
apropierea sobei.
Să punem suport antifoc sub prăjitorul de pâine, filtrul de cafea şi placa electrică
de gătit.
Să întrerupem curentul după folosirea instalaţiei de gătit. Înainte de culcare să
verificăm dacă am oprit-o.
Dacă simţim miros de gaz, să nu aprindem becul, pentru că provoacă explozie,
foc.
Să deconectăm imediat apartamentul de curent şi să aerisim.
În cratiţă să lăsăm uleiul până la răcire.
Puţini cred ce probleme poate cauza cratiţa încinsă stinsă cu apă. În cazul
aprinderii uleiului din cratiţă din cauza temperaturii ridicate din apa turnată peste
flăcări se creează aburi care poate sări din cratiţă. Conform experienţelor focul uleiului
de gătit este stins cu apă de către cei care lucrează în bucătărie. Din cauza aceasta pot
avea arsuri, iar obiectele din bucătărie se pot aprinde.
Este important să nu intrăm în panică!

43
 Pe cratiţa aprinsă să punem un capac - astfel arderea se opreşte imediat, să oprim
robinetul aragazului, în caz de butelie robinetul acesteia, în caz de gaz prin conductă
robinetul dinaintea aragazului. Prin aceasta am oprit producerea de căldură, revărsarea
gazului.
Focul izbucnit putem stinge cu pricepere. Dacă pe vasul incins turnăm apă, am
ales metoda de stingere cea mai nepotrivită şi ne putem provoca arsuri grave. Focul se
poate extinde foarte repede în locuinţă.
De reţinut că cele menţionate sunt valabile doar atunci când focul izbucneşte
numai în vas (cratiţă, cuptor). Dacă în împrejurul vasului s-au aprins şi materialele, să
anunţăm imediat pompierii, apoi pe cei aflaţi în mediul apropiat. După aceasta, dacă
avem cunoştinţele şi echipamentele necesare, atunci fără periclitarea propriei persoane
putem încerca stingerea incendiilor mai mici.

Cum să avem grijă de cei mici?

Bricheta şi cutia de chibrite se vor ţine departe de copii.
Să-i învăţăm cum să ceară ajutor în caz de incendiu.
Să nu lăsăm copiii singuri în locuinţa cu încălzire pe caz sau curent, şi în fiecare
caz să ne asigurăm de funcţionarea sigură, în conformitate cu procesul a instalaţiilor de
încălzire.
Copiii încearcă bricheta, chibritul în secret, ceea ce poate fi periculos!
Aveţi grijă de cei mici!
Nu-i lăsaţi nesupravegheaţi !
Ascundeţi mijloacele de aprindere, plasaţi-le la înălţime neaccesibilă!
Verificaţi dacă nu au pus ceva inflamabil în apropierea sobei !

Ce trebuie să ştim despre fumatul în siguranţă?

Dacă un adult nu poate renunţa la fumat, măcar pericolul de incendiu să fie redus la
minim! La ce să fim atenţi?
Fumatul în pat reprezintă pericol de incendiu şi accidente!
Folosiţi numai scrumiere neinflamabile.
Nu lăsaţi ţigara aprinsă în diferitele locuri ale locuinţei!
Nu fumaţi lângă materiale inflamabile vaporoase!
Puţini ştiu că jăraticul tutunului are 800 oC, astfel poate provoca incendiu
lângă materialele inflamabile. Dacă avem posibilitatea, să avertizăm fumătorul: să
nu fumeze în locurile interzise prin inscripţii, în poduri sau pivniţe, iar cel mai
important: să nu fumeze în pat! Lenjeria care arde cu fum incandescent, toxic,
provoacă intoxicaţii cu monoxid de carbon, astfel victima nici nu sesizează că în
jurul ei arde camera.
Prin sesizarea din timp a focurilor izbucnite, prin începerea stingerii căt mai precoce pot
fi salvate valori semnificative.
Să rezumăm ce putem face ca să nu ardă?
Să nu spunem niciodată: „Oare ce se poate întâmpla la noi?” Treisfert din focuri
izbucnesc din cauza neglijenţei, de aceea să nu neglijăm nici cele mai mici semne ale
pericolului de incendiu.
Sobele, caloriferele electrice să fie plasate în aşa fel, încât să nu ne
pericliteze mediul.
Trebuie avut grijă ca aparatele, instalaţiile electrice din jurul nostru să fie
sigure, regulate şi neavariate.

44
 Casa scării nu este depozit şi debara. Să însemnăm casa scărilor, ieşirile
care în caz de pericol să ofere cale de refugiu.
Fumatul este permis doar în locurile special amenajate. Deseori nu ţigara
este cauza incendiului, ci chibritul şi alte obiecte de aprindere aruncate cu
neglijenţă.
Pentru stocarea cenuşii vom folosi un vas închis, neiflamabil.
Dacă focul din sobă nu arde bine, este interzisă folosirea substanţelor
inflamabile.
Dacă lucrăm cu substanţe inflamabile să fim foarte prevăzători şi precauţi,
deoarece chiar şi la temperatura camerei se pot produce vapori explozibili, care
la cea mai mică scânteie să explodeze.
Aveţi grijă de copiii mici: chibritul şi focul nu sunt jucării!
Să reţinem unde este cel mai apropiat instrument de stingere şi cum se
foloseşte.
Să reţinem numărul de telefon al pompierilor, telefonul cel mai apropiat,
sau instalaţia de alarmare al incendiului.
Să aveţi în vedere că în clădire să nu depozitaţi materiale inflamabile în
aşa cantitate şi mod, să nu desfăşuraţi asemenea activităţi cu acestea, respectiv
activităţi cu pericol de incendiu, care diferă de funcţionarea conform destinaţiei
clădirii, încăperii, încât poate provoca incendiu sau explozie.
În caz de incendiu este important ca pe lângă pompieri să înştiinţaţi şi vecinii. Cel
mai important este ca toată lumea să se refugieze la loc sigur, de preferat în aer liber,
eventual pe acoperişuri plate. Să evităm crearea panicii. Nu îndemnaţi pe nimeni şi nici
noi să nu sărim de la etaje mai mari, dacă casa scării este imbibat cu fum, să aşteptăm
pompierii. Putem preveni intrarea fumului şi arderea uşii prin etanşarea scobiturii
uşilor, geamurilor cu materiale udate şi prin stropirea lor.
Să avem grijă, că trecând prin încăperi imbibate cu fum încins putem fi intoxicaţi
cu monoxid de carbon şi putem suferi arsuri. Dacă totuşi trebuie să trecem prin aceste
încăperi, să ţinem în faţa nasului, gurii un textil ud. Să nu ne sprijinim de balustrada
încinsă. Să înaintăm la nivelul podelii, târâş, pentru că acolo aerul este mai puţin imbibat
cu fum. Nu folosim liftul pentru refugiere, pentru că în caz de întreruperile de curent nu-
l putem părăsi, iar în scurt timp se va umple de fum. Dacă îmbrăcămintea noastră se
aprinde, să ne rostogolim pe jos. Pe alţii să-i învelim în pături cu fibre naturale. Cu
oprirea oxigenului putem opri flăcările. Să dăm jos haina încinsă şi/sau să stingem cu
apă. Şi noi putem încerca stingerea incendiilor mai mici, dar trebuie să avem grijă de
siguranţa noastră şi al celorlalţi.
Dacă arde televizorul sau alt aparat electric, prima dată opriţi alimentarea cu
curent, scoateţi-l din priză. Niciodată nu stingeţi cu apă apareate electrice în ardere,
pentru că puteţi suferi de curentare.

Focul în aer liber

În vacanţa de vară toţi îşi doresc recreerea. Să un uităm că şi atunci pot avea loc
accidente. Regula de bază a concediilor, taberelor este că numai în locurile desemnate
pot fi ridicate corturile, rulotele. Oferă siguranţă concediului dacă respectăm
următoarele instrucţiuni:
se vor respecta de toată lumea în mod consecvent normele de prevenire şi
stingere a incendiilor referitoare la situaţia dată.

45
 obiectele folosite pentru stingere oferă siguranţă pentru taberele de vară,
de aceea să nu se folosească în alt scop. În cazul unui eventual foc trebuie să fie în
stare de utilizare!

Părăsirea în mod ordonat al locuinţei.

Ce înseamnă acest lucru din punctul de vedere al stingerii incendiilor?
Bine-nţeles să facem ordine
Pe cât posibil să oprim curentul electric în locuinţă
Să închidem robinetul de gaz, robintul buteliei
Să însărcinăm pe cineva cu supravegherea locuinţei.

Regulile de aur al focului de tabără :

Să facem focul numai în locurile desemnate sau construite.
Să îndepărtăm din jurul focului iarba uscată, materialele inflamabile.
Dacă nu există loc construit, să săpăm un şanţ în jurul focului, să
împrejmuim cu pietre.
Să pregătim în apropiere nisip pentru stingere, pământ, sapă, lopată, apă
în cană sau flacon.
Pe vreme de vânt să nu facem focul, chiar dacă celelalte condiţii sunt
îndeplinite.
Să nu lăsăm flacăra, scrumul nesupravegheat.
Dacă se înviorează vântul, să stingem imediat focul.
Dacă flacăra e prea puternică să împrăştiem lemnele aprinse, jarul cu un
lemn mare, gros. Să stingem cu apă, pământ. Să ne asigurăm de rezultatul
stingerii, deoarece
şi o scânteie sau jar poate provoca incendiu.

Cererea ajutorului, refugierea

Ce facem, dacă a izbucnit incendiul?

În caz de incendiu este foarte importantă gândirea rapidă şi limpede. Focul se extinde
rapid, de aceea trebuie să avertizăm pe cei din jur. Trebuie să ne păstrăm calmul, să nu
creem panică. Să sesizăm imediat pompierii la numărul de telefon 105.

Cel mai important este înştiinţarea lor, ajutorul lor este cel mai eficient.
Pentru raportarea unui incendiu sau alte daune se poate folosi gratuit telefonul oricui. În
lipsa acestuia cu orice mijloc de stârnirea atenţiei (strigăt, goarnă, clopoţel de alarmă,
sirenă, clopot, etc.) să avertizăm pe cei din jurul nostru.
Cel care intenţionează să semnaleze incendiul poate cere oricui să-l transporte gratuit cu
vehiculul propriu acolo, unde îşi poate îndeplini sarcina.

În caz de anunţarea incendiului se vor comunica

următoarele:
• Locul, adresa exactă a incendiului, daunei (numele localităţii, sector, stradă,
număr)
• Ce arde, ce daune s-au produs, ce este în pericol
• Dacă este în pericol viaţa umană

46
 • Numele, adresa persoanei care face anunţul, numărul de telefon folosit la
anunţare, dacă apelul nu s-a făcut de la o staţie publică.

Până la sosirea pompierilor trebuie încercată stingerea cu instalaţiile sau materialele de

stingere mai apropiate.

Părăsirea clădirii aprinse

Având în vedere protecţia propriului organism, trebuie ajutat la evacuarea clădirii. Uşile
trebuie închise după noi. Să căutăm ieşirea de urgenţă, să folosim căile de acces spre aer
liber, să ne deplasăm spre locul de adunare (indicat şi de desenele de pe pereţi).
Prima dată sunt evacuaţi de la locul cu risc bolnavii şi copiii. Să ajutăm străinii, deoarece
ei nu cunosc căile de acces.

Aerul imbibat cu fum şi gaz

În spaţii închise focul modifică în mod periculos componenţa aerului: scade nivelul de
oxigen, creşte nivelul de monoxid de carbon şi cantitatea altor gaze periculoase. Să nu
intrăm niciodată într-o clădire aprinsă, imbibată cu fum. Să nu deschidem vreo uşă prin
care ţâşneşte fum. Dacă ne blocăm într-o clădire aprinsă, să intrăm într-o încăpere care
are geamuri exterioare şi să închidem uşa. Dacă pentru acest lucru trebuie să traversăm
un spaţiu imbibat cu fum, ne punem în patru labe, pentru că aerul mai curat este la
nivelul podelii. Putem deschide geamul, uşa numai în încăperile în care nu este foc, decât
fum.

Dacă suntem singuri când se aprinde haina noastră, sarcina se poate exprima cu
trei cuvinte:
STAI ! CULCAT! ROSTOGOLIT!

Dacă vedem haina aprinsă a altcuiva, să nu-l lăsăm să fugă. În cazul focului pe o parte
mai mică a hainei să culcăm rănitul – cu partea aprinsă în jos – putem stinge cu apă, dar
este mai bine dacă-l învelim ex. într-o perdea, pătură, palton, covor şi învelit îl culcăm pe
podea.
Să nu folosim material subţire din fibră artificială, să nu-l rostogolom, pentru că putem
provoca alte leziuni prin aceasta.

Energie electrică

Trecerea curentului electric prin corpul victimei poate induce şoc şi poate opri
respiraţia, chiar şi inima. Curentul electric poate provoca arsuri la intrarea în corp, chiar
şi acolo unde a părăsit corpul spre „pământ”. În plus, curentul alternativ poate provoca
convulsie musculară care împiedică adesea victima de a se elibera de conducta electrică.
În această cauză cea mai importantă sarcină este întreruperea imediată a curentului. Să
informăm pompierii despre locul de foc, direcţia răspândirii, oamenii, animalele,
obiectele rămase în interior, respectiv despre ceea ce am făcut până acum.

Rezumarea celor mai importante informaţii:

evitaţi panica
urmărind indicaţia de incendiu clasarea faptelor de oportunitate trebuie
planificate în scopul evacuării, respectiv salvării, localizării focului
păstraţi numărul de urgenţă în apropierea telefonului
47
 învăţaţi şi practicaţi utilizarea extinctoarelor aflate în locuinţă, garaj sau
autovehicul.
familia să aibă un plan de evacuare cunoscută de fiecare membru al
familiei
în situaţie de problemă să determinaţi un loc de întâlnire în afara locuinţei
nu inhalaţi fumul, deoarece cauzează intoxicaţie cu monoxid de carbon
rămâneţi la un nivel de sub fum în preajma pardoselei, târându-vă în patru
picioare, respectiv circulaţi ghemuiţi
să nu vă întoarceţi niciodată în casa care arde!

Elemente de bază (norme de bază)

Să rezumăm acele elemente de bază care prezintă pericole:

În caz de incendiu cauza frecventă de deces este fumul şi numai secundar
căldura.
Fumul care apare la incendiu se compune din două părţi: dintr-o parte
vizibilă, care complică orientarea şi o parte invizibilă care poate fi periculoasă.
Monoxid de carbon se produce aproape la fiecare incendiu. Acesta este un
gaz incolor şi inodor, nimeni nu poate spune dacă este prezent. Cu toate acestea
poate influenţa judecata noastră în aşa fel încât încercăm posibilităţi iraţionale şi
ireale de evacuare. Ba chiar prin inhalare omul poate deveni imposibil de a apăsa
o clanţă sau a deschide o fereastră.
Gazele de ardere sunt fierbinţi, astfel se ridică în sus. Prin urmare, de la
căldură şi gazele de ardere mortale omul este în siguranţă pe calea de evacuare,
mişcându-se în preajma pardoselei.
Gazele din fum sunt fierbinţi şi se ridică până la tavan, unde devin din ce în
ce mai fierbinţi. Dacă aceste gaze ating punctul lor de aprindere, viteza de
propagare a focului creşte brusc. Prin urmare dacă sub tavan s-a adunat fum
negru şi gros să ne refugiem cât mai repede.
În timpul arderii anumitelor materiale se poate produce un fel de fum
toxic, care după câteva inhalări poate produce omului stare de inconştienţă. De
aceea în timpul nopţii să nu întârziaţi a vă îmbrăca. (ex. colegii).

Ce este de făcut?

1. Rămâneţi sub fum, în preajma pardoselei!

2. Poate ajuta mult dacă omul – înainte de a merge într-o zonă plină cu fum – ţine ceva
în faţa obrazului. Dacă nu aveţi nimic la îndemână să nu pierdeţi timp cu căutarea
unui obiect. (Să nu mergeţi în baie pentru a vă uda haina, deoarece este posibil ca
între timp fumul să vă închidă). Dacă este posibil să legaţi ceva în faţa gurii şi a
nasului (tricou, şerveţel, ciorapi, etc.) ca în timpul evacuării să reţineţi iritarea căilor
respiratorii de către particulele fumului.

3. Dacă sub tavan s-a adunat fum negru şi gros să ne refugiem cât mai repede.

4. În caz de incendiu să nu pregetaţi cu salvarea animalelor sau a obiectelor de

valoare. Salvaţi oameni, şi nu obiecte!

48
5. Dacă fumul se întinde până la podea, încercaţi să găsiţi o altă cale de evacuare.

6. Dacă sunteţi încuiaţi, închideţi fiecare uşă posibilă între foc şi dumneavoastră. Prin
închiderea uşilor şi a ferestrelor focul nu ajunge la oxigen suficient, astfel arderea
este semnificativ mai lentă şi pe de altă parte împiedicăm răspândirea fumului şi a
flăcărilor. În cameră sigilaţi scobiturile uşii cu obiectele avute la îndemână. Cu
aceasta împiedicaţi intrarea fumului. Ulterior deschideţi ferestrele camerei să se
revarsă aer proaspăt. Dacă faceţi invers: deschideţi ferestrele înainte de sigilarea
scobiturilor uşii, arderea poate fi amplificată.

7. Dacă sunteţi încuiaţi, strigaţi pentru ajutor, uitaţi-vă în jur dacă există altă cale de
evacuare. Acesta peate fi: pe balcon, pervaz, sau chiar pe acoperiş, faceţi frânghie
din perdea, pătură, cearşaf sa din altceva. Dar această frânghie să nu folosiţi până
când nu este absolut necesar. Cu ajutorul scării pompierii au salvat o mulţime de
oameni, în timp ce alţii au sărit în moarte. Să nu săriţi afară niciodată! La nevoie vă
puteţi atârna ţinându- vă cu ambele mâini, şi doar apoi să săriţi! Astfel distanţa de
cădere va fi scurtată cu apropare 2m, şi aterizarea la sol va fi mai sigură. Să nu faceţi
niciodată această manevră de la înălţime mai mare de 1 etaj.

8. Dacă aşteptaţi pentru salvare, agăţaţi ceva în fereastră. O cămaşă, alte haine, astfel
pompierii vor vedea unde vă aflaţi şi atunci, când din anumite motive nu puteţi să
semnalaţi.

Cunoştinţe generale

Număr telefon ambulanţă: 104

Număr telefon pompieri: 105
Număr telefon poliţie: 107
Număr de urgenţă: 112

În caz de accident ordinea sesizării: ambulanţa, pompierii, poliţia

În caz de accident cu ambulanţa, poliţia se comunică următoarele informaţii:

• locul exact al accidentului
• numărul de victime
• tipuri de leziuni
• datele persoanei care face sesizarea
• accesibilitate exactă

În caz de incendiu cu pompierii se comunică următoarele informaţii:

• locul exact al incendiului

• accesibilitatea
• tipul materialului de ardere
• viaţa umană este în pericol
• datele persoanei care face sesizarea

49
 Cunoştinţe de prim-ajutor

Ce este definiţia primului ajutor?

Este o intervenţie, acordare de ajutor, care împiedică înrăutăţirea stării rănitului, până
când medicul nu ajunge la faţa locului. Cerinţa de bază a primului ajutor eficace este
atitudinea fermă, în unele cazuri inventivitatea.

În legătură cu rănitul trebuie să ne informăm:

ce s-a întâmplat?
cum s-a întâmplat?
câte victime sunt?
ce fel de leziuni sunt?
sunt şi alte surse de pericol care provoacă leziuni?

Locul se va asigura astfel încât nici noi, nici victima şi ajutătorii să nu fie afectaţi de alte
accidente. Pentru aceasta este indicat să găsim ajutoare. Să nu devenim eroici!
Asigurarea locului depinde întotdeauna de locul accidentului şi de câte ajutoare avem.
Dacă accidentul s-a produs pe carosabil, se vor avertiza ceilalţi conducători de
autoturism să evite autoturismele staţionate, pe cei care acordă ajutor răniţilor. Dacă s-a
produs în clădire, în funcţie de cauza rănirii trebuie să întrerupem sursa de pericol
(oprirea focului, oprirea curentului, etc). Curioşii vor fi îndepărtaţi, pentru că pot
perturba activitatea, respectiv conform situaţiei date pot crea panică, se pot simţi rău.
dacă suntem mai mulţi, să formăm o echipă! Pentru evitarea confuziei şi grabei este
indicat să numim un "coordonator de salvare", care să determine rapid cine şi ce face. Să
nu deplasăm rănitul, doar în cazul în care evitarea altor accidente nu este posibilă fără
mişcarea rănitului, ex: se prăbuşeşte clădirea, pericol de explozie, etc. Rănitul se va
culca, se va dezbrăca doar în măsura permisă de leziuni. Dezbrăcarea începe la membrul
sănătos al corpului, îmbrăcarea la cel rănit. Să nu tragem de haine, la nevoie să le tăiem.
Trebuie avut grijă de chemarea salvării, este interzisă transportarea rănitului cu
autoturismul propriu pentru că i se poate deteriora starea.

Înştiinţarea ambulanţei conţine:

Numele, datele apelantului.
Ce s-a întâmplat, unde s-a întâmplat? (Locul şi traseul exact al
accidentului.) Câţi răniţi sunt, ce leziuni au, împărţirea pe gravitaţie?
De ce ajutor ar mai fi nevoie?

Cel care ajută trebuie să se asigure de îndrumarea ambulanţei la locul unde se află
răniţii, iar drumul să fie liber. Să ofere informaţii legate de acţiunile pe care le-a
defăşurat până la sosirea echipajului. Să raporteze câte ajutoare stau la dispoziţie, să-şi
ofere ajutorul în continuare şi să precedeze conform indicaţiilor comandantului de
salvare.

Accidente multiple „categorisirea ” bolnavilor

Accidentul multiplu este acela în care în acelaşi loc şi timp, acelaşi accident sau factor
dăunător sănătăţii (ex. Aliment contaminat cu o bacterie) provoacă rănirea mai multor

50
 persoane. Accidentul multiplu este acela în care se rănesc 3 sau mai multe persoane. La
locul accidentului multiplu – temporar sau pe timp mai îndelungat – numărul celor care
au nevoie de ajutor depăşeşte numărul celor care oferă ajutor, de aceea este foarte
importantă acţionarea corespunzătoare scopului, respectiv determinarea ordinii
serviciilor de ajutorare, categorosirea răniţilor.

Ce este de făcut?
Informarea şi solicitarea ajutorului. Este importantă evaluarea numărului
şi gravităţii răniţilor, recunoaşterea pericolelor ulterioare şi înştiinţarea
ambulanţei.
Să numim un coordonator şi să urmăm indicaţiile acestuia, să nu ne
agităm.
Aducerea răniţilor la locul de adunare a victimelor. Ordinea acordării
primului ajutor este dat de starea răniţilor, pentru evaluarea acestei situaţii
trebuie să aducem răniţii la acelaşi loc. Locul unde aducem răniţii trebuie să fie
ferit de alte pericole şi uşor de accesat pentru maşinile ambulanţei.
Înainte de transportarea răniţilor trebuie să ne asigurăm că acest lucru nu
dăunează stării lor, trebuie să alegem metoda corespunzătoare de transport.
Bolnavul poate fi transportat cu mijloace ajutătoare de transport (ex. targă,
pătură) sau fără.

Clasificarea răniţilor:
pericol de moarte
grave
uşoare

Pericol de moarte: moartea clinică, leziune incompatibilă cu viaţa, probleme

grave în legătură cu respiraţia şi circulaţia, hemoragie arterială, leziune abdominală
deschisă, arsuri pe 30% din suprafaţa corpului),

Grave: hemoragie abundentă arterială, suspectarea fracturii coloanei vertebrale

şi a bazinului, fractură deschisă, leziunea extensivă a ţesuturilor moi, leziune craniană a
persoanei în conştiinţă,
Uşoare: braţ, mână, fractura piciorului, entrosă, contusie, leziuni superficiale a
ţesuturilor moi, leziuni uşoare de ardere.

O altă categorisire se poate face văzând dacă există leziuni vizibile (fractură, entorsă,
arsură, hemoragie, etc.). Dacă sunt leziuni vizibile: acestea sunt cazurile traumatologice
în sensul restrâns al cuvântului. Dacă nu există leziuni vizibile: avem de a face cu cazuri
de medicină internă. Acestea pot fi: înnecare (intoxicaţii cu gaz, leziuni provocate de
corp străin, scufundare, spânzurare) electrocutare, răcire, îngheţ.

Îngrijirea răniţilor
eliberarea căilor respiratorii,
păstrarea căilor respiratorii libere (poziţia laterală stabilă în cazul în care
rana permite acest lucru),
aplicarea bandajului de presiune arterială, venoasă,
fixarea fracturii, a leziunilor ţesuturilor moi,

51
 acoperirea rănii,
menţinerea în odihnă.

Semne de viaţă şi de moarte, resuscitare

Sarcinile unui accident sunt determinate de starea rănitului. Este conştient sau nu.

Inconştienţă
Această stare indică statutul de perturbare a sistemului nervos central. Bolnavul nu este
conştient, nu răspunde la stimuli exteriori. Este necesar să se examineze dacă există
funcţii de viaţă, doarece încetarea acestora poate duce la moartea persoanei vătămate.
Dacă victima inconştientă are funcţii de viaţă, nici în acest caz să nu fie lăsat singur,
deoarece se pote îneca cu uşurinţă, de aceea este necesar asigurarea căilor respiratorii
libere. Cea mai bună metodă este poziţia laterală stabilă în acel caz în care rana permite
acest lucru. Poate fi posibil ca rănile bolnavului să cauzează moartea acestuia.

În procesul decesului se disting două etape: starea morţii clinice şi a morţii biologice.
În moartea clinică nu există respiraţie şi funcţie cardiacă. Aceasta se determină prin
pipăitul arterei carotide şi prin observarea mişcărilor pieptului. Creierul rezistă această
stare fără deteriorări maximum 4-5 minute, resuscitarea trebuie încercat în acest timp.
Resuscitarea răniţilor căzuţi în apă rece, gheţoasă poate fi pornită cu succes şi după 4-5
minute, deoarece din cauza temperaturii scăzute lipsa de oxigen este diminuată.

Moartea biologică începe cu cinci minute după încetarea funcţiei de viaţă. Semnele vor fi
vizibile după o jumătate de oră, o oră de la încetarea funcţiei de viaţă. Cum ar fi:
rigiditate cadaverică, pete cadaverice.

Resuscitarea este totalitatea activităţilor care vizează înlocuirea

funcţiilor de viaţă (reanimare)

Resuscitarea (reanimarea): înlocuirea respiraţiei şi a circulaţiei

Aici înainte de toate trebuie să dăm răspuns la două întrebări:
Cine să fie resuscitat?
Cât timp să resuscităm?

a) Nu resuscităm:
rănitul incompatibil cu viaţa (ex. capul s-a deprins de trup)
dacă semnele morţii biologice sunt clare (ex. rigiditate cadaverică)
dacă între documente se află referire clară la solicitarea acestui lucru în viaţa sa
(ex. bolnav de cancer)
în stare gravă, în cazul respiraţiei existente, respectiv a funcţionării inimii.
b) Cât timp să resuscităm?
până când respiraţia, circulaţia se restabileşte
în cazul survenirii morţii biologice resuscitarea este inutilă. Constatarea acestui
lucru nu este uşor pentru persoana care acordă prim ajutor, de aceea activitatea trebuie
continuată până la sosirea medicului ambulant.

52
 ABC-ul resuscitării

„A” Eliberarea căilor aeriene: bolnavul se aşează pe spate, se întoarce capul pe o parte
cu scopul de a îndepărta din gură sângele, voma.

„B” Ventilaţie prin insuflare: aerul expirat de către persoana care acordă prim ajutor
conţine 16% oxigen, ceea ce este suficient pentru resuscitare. Insuflarea este cel mai
simplu de făcut din gură la gură. Rănitul se aşează pe spate, capul şi bărbia se propteşte
şi se ridică ca limba să nu înfunde calea aerului. Insuflarea se exercită cu o rată de 16-
18/min.

„C” Masaj cardiac: cu exercitarea compresiilor energice a sternului se poate obţine ca

sângele din inimă să ajungă în artere. Victima trebuie plasată pe o suprafaţă tare,
persoana de prim ajutor îşi plasează palmele una peste alta în mod vertical pe sternul
victimei (la treimea inferioară a sternului), cu coturile întinse se exercită compresii
determinate pe torace. Cu ajutorul unei persoane de prim ajutor raportul dintre
insuflare şi compresie este 2:15, cu două persoane 1:5.

Şoc
Este o stare în care alimentaţia cu sânge a celulelor dintr-un oarecare motiv scade,
organismul trece la „rezerve”, numai organele vitale vor fi aprovizionate cu sânge. Starea
de şoc poate fi provocată de materialele produse de bacterii, otrăvuri, dureri severe. În
acest caz în creier slăbeşte funcţia cerebrală. Poate declanşa scaderea semnificativă a
cantităţii de sânge, sângerare, arsuri, boli asociate cu pierdere mare de apă (diaree,
vărsături). Şocul este un proces reversibil o vreme, mai târziu devine ireversibilă, ceea
ce duce la pierderea conştiinţei.
Sindroamele: slăbiciune, paliditate, asudare, puls rapid, agitaţie, apoi placiditate
completă şi la urmă stare de inconştiinţă. Recunoaşterea stării de şoc este o sarcină
importantă, este necesar de a începe prompt înfiinţarea cauzei declanşatoare,
amortizarea sângerării, consumul de lichide. Până la serviciile medicale finale a victimei
este recomandabil de a-l plasa pe o suprafaţă plată, cu picioarele ridicate.

Îngrijirea rănilor
Rana este întreruperea continuităţii pielii. Deosebim răni gravate, tăiate, zdrobite,
împuşcate, muşcate, amputate. Scopul îngrijirii rănilor este prevenirea leziunilor
ulterioare şi a infecţiilor.
Demers obligatoriu
Dezinfectarea rănii: Să spălăm temeinic cu apă împrejurul rănii ca
bacteriile să nu intră în aceasta. Să îndepărtăm impurităţile din jurul rănii, dar
îndepărtarea corpurilor străine este interzis.
Dezinfectare: Cu scopul de a preveni infectarea, jurul rănii trebuie
dezinfectat, dar este necesar să ne asigurăm de sensibilitatea la iod.
Acoperirea rănii: Persoana de prim ajutor să nu folosească unguent.
Utilizaţi în fiecare caz pansament steril care nu se lipeşte în rană, să evitaţi
utilizarea vatei. Pentru fixarea pansamentului este recomandat utilizarea
leocoplastului. Rănile mai mici pot fi acoperite cu leucoplast cu pansament steril.
Să fixăm partea deteriorată.

53
 Arsurile
Arsurile sunt unele dintre cele mai frecvente leziuni. Poate cauza aburii, apa, alte
materiale lichide fierbinţi, obiecte fierbinţi, electricitate, produse chimice, radiaţii, etc. Şi
frigul poate provoca leziuni similare arsurii.
Tipuri de arsuri şi cele mai frecvente cauze ale acestora
• Arsuri uscate: flacără, obiecte fierbinţi, ţigară aprinsă, ex. frecarea frânghiei
• Opărire: aburi (ex. la inhalare), lichide calde, unsoare
• Arsuri electrice: curent de tensiune joasă (ex. aparate de uz casnic), fulger
• Arsuri cauzate de frig: îngheţ, obiecte îngheţate şi gaze, sau ex. eliberarea
dioxidului de carbon. Chimice: produse chimice, vapori inhalate (cromofag,
erbicide, înălbitori, acizi puternici, lesie).
• Arsuri prin radiaţii: arsuri solare, radiaţii ultraviolete puternice (ex: lampă de
cuart, solariu), radiaţii nucleare.

Simptoamele arsurii depind de extinderea şi gradul arsurii

Gradele arsurii:
de gragul 1. piele roşie, durere
de gradul 2. beşicuţe de ardere cu lichid
de gradul 3. ţesuturi necrozate, arsuri

Suprafaţa de arsură este dată procentual. Suprafaţa de o palmă înseamnă 1% din

suprafaţa corpului. „Regula cu nouă” împarte suprafaţa corpului în părţi de 9%. Cap 9%,
trunchi în faţă 9%, spate 9%, membre inferioare 2X9%, membre superioare 2X9%,
perineu 9%.
Prima sarcină este de a opri cauza arsurii. în aceste cazuri trebuie să avem grijă să nu
cauzăm alte leziuni pe noi înşine, sau la alţii. Orice arsură trebuie răcită cât mai repede.
Acesta este important pentru că în urma arsurii poate apărea necrozarea ţesutului. Prin
răcire se poate opri sau reduce această necrozare. Pe suprafaţa arsă să lăsăm să curgă
apă rece timp de 10-15 minute. Atenţie să nu răcim prea tare pe rănit.
Un alt pericol al arsurilor este lezarea pereţilor sanguini pe suprafaţa lezată şi din sânge
plasma se revarsă în ţesuturi. Aceasta reduce nivelul de sânge circulant, ceea ce conduce
la stare se şoc, de aceea se recomandă controlul medical. Consecinţa arsurii poate fi
infectarea suprafeţei arse. Sursa de infecţie poate fi mediul exterior, dar pot fi şi
bacteriile de pe suprafaţa necrozată. În cazuri mai grave se ajunge la septicemie. Trebuie
avut grijă la stoparea infecţiei! Să nu spargem băşicile! Lucrurile lipite în rană nu se vor
rupe. Să acoperim suprafaţa arsă cu pansament steril şi să fixăm cu bandaj lejer.

Hemoragiile
Hemoragia înseamnă ruperea peretelui sanguine, prin care sângele se revarsă spre
exterior, întreţesuturi, respectiv în cavităţile corpului. Tipuri: hemoragie capilară,
hemoragie venoasă, hemoragie arterială. Îngrijirea lor diferă: în cazul hemoragiei
capilară şi venoasă cu bandaj de acoperire, în cazul hemoragiei arteriale cu aplicarea
garoului.

Capilară: roşu închis scurgător – bandaj de acoperire

Venoasă: roşu închis, scurgere abundentă, ridicarea membrelor, aplicarea
garoului, înălţarea legarea membrului
Arterială: roşu aprins, scurgere cu pulsare – ridicarea membrului,
strângerea arterei, aplicarea garoului la baza osoasă
54
 Leziunile articulaţiilor şi a oaselor

a) Entrosă:
Datorită efectelor asupra articulaţiei capul articular şi cavitatea articulară se
îndepărtează, şi ligamentul care leagă articulaţiile se întinde. Deşi este foarte dureros, se
şi umflă, dar nu rămân modificări de formă, capul articular revine la locul iniţial.

b) Luxaţie:
Luxaţia seamănă cu entrosa, dar capul articular nu poate reveni la cavitatea articulară.
Membrul se deformează, va avea formă ciudată, şi este foarte dureros. La leziunile
articulaţiilor este foarte importantă eliberarea părţii afectate de haine, şi punerea în
repaus. Pentru reducerea durerii se poate aplica comprese.

c) Fractură:
Dacă se rupe ţesutul osos care formează osul, putem vorbi despre fractură. Fractura
poate fi închisă sau deschisă. La fractura deschisă ţesuturile se rup în adâncime, astfel
încât se produce rană deschisă, se văd terminaţiile osoase. În caz de fractură închisă osul
fracturat este acoperit cu ţesuturi. În caz de leziunile osoase membrul trebuie fixat, să nu
se mişte, aceasta ducând la dureri mai mari. Fixarea se poate realiza între şine sau la
membrul sănătos. În cazul fracturii deschise să nu încercăm fixarea oaselor pentru că
putem tăia nervi importanţi. Rana trebuie acoperită cu bandaj lejer de acoperire, iar
până la sosirea ambulanţei se va asigura liniştea rănitului.

Salvarea rănitului
Dacă accidentul se produce într-un loc nesigur pentru acordarea primului ajutor, sau
starea rănitului se deteriorează în continuare, de ex. din cauza aerului polutat, atunci
rănitul trebuie evacuat de la local accidentului. Din punct de vedere al acestuia este
important modul în care se face evacuarea.
Regula de bază a evacuarii este să nu provocăm alte leziuni. S-a mai întâmplat ca
din neatenţia salvatorului s-a rupt măduva din şira spinării, iar rănitul a rămas paralizat
pe toată viaţa.
Dacă rănitul este prins de ceva, să nu tragem de el, ci să eliberăm tot
corpul lui.
Să-l prindem de părţile intacte ale corpului, partea rănită să fie ţinută şi
ridicată de un ajutor.
În caz de leziuni ale coloanei vertebrale întotdeauna trei persoane să
ridice rănitul, astfel încât se introduce palma sub spate, bazin şi picior, şi se mişcă
în acelaşi timp.
În cazul în care peste rănit se prăbuşeşte un zid, trebuie să îndepărtăm
molozul. Întotdeauna se începe cu bucăţile mari, dar cu grija ca prin îndepărtare
să nu cadă alte bucăţi peste rănit.
Dacă salvarea durează timp mai îndelungat, să interacţionăm cu rănitul.
La nevoie să introducem sub dărâmături alimente, apă potabilă, aer prin
furtun.

Transportarea rănitului

55
Pentru transportare de obicei nu deţinem nici un obiect. Dacă starea rănitului permite, îl
transportăm în poziţie de şezut. Dacă sunt două persoane care ajută în modul cunoscut
din jocul pentru copii ,,barza îşi duce fiul", rănitul poate ajuta prin sprijinirea de gâtul
nostru. În caz de un singur transportor îl putem duce pe spate, încrucişându-i braţele pe
toracele nostru. Dacă rănile nu permit poziţia de şezut, putem folosi pătura sau palton
încheiat în care introducem două bare. În cazul fericit avem targă. În acest caz este o
regulă ca rănitul să fie aşezat cu faţa către transportatorul din spate, pentru ca acesta să-
i vadă faţa, să-i poată vorbi.
Este important să fixăm rănitul de targă, deoarece pe sol denivelat poate cădea. Fixarea
este indicată la coapsă, bazin şi cel mai înalt punct al toracelui. Pentru evitarea scuturării
cei doi transportatori trebuie să păşească deodată, vor pune jos targa deodată, dacă nu
este posibil întotdeauna partea de la picior se pune jos mai întâi.

56
 Cunoştinţe de bază legate de protecţia mediului

Cunoştinţe legate de materiale periculoase

În Ungaria vehiculele care transportă materiale periculoase sunt semnalizate cu

următoarea placă:

Numărul superior al tabloului de identificare ADR indică caracterul şi măsura

pericolului, iar cel inferior este numărul de identificare a materialului.

Numărul de marcare a
pericolului
(două sau trei cifre)
În unele cazuri înainte de
cifre se află litera „X”
Număr de identificare
(patru cifre)

Semnificaţia cifrelor de marcare a pericolelor (cifra Kemler)

X: În contact cu apa materialul are reacţii periculoase

2 Fluxul gazului în urma presiunii sau a reacţiei chimice

3 Substanţe lichide inflamabile, vapori, gaze
4 Substanţă solidă inflamabilă
5 Substanţă comburantă (oxidantă) sau peroxid organic
6 Substanţă toxică
7 Radioactivitate
8 Substanţă corozivă

Semnificaţia cifrei al doilea şi al treilea din numărul care indică pericol

(pericol secundar)

0 nu are semnificaţie
1 explozie
2 scurgeri de gaze
3 inflamabilitate
5 efect oxidant (promovarea focului)
6 toxic
7 radioactiv
8 corosiv
9 riscul reacţiei violente spontane în urma autodezintegrării sau polimerizării

57
Etichete de pericol

La nivel internaţional materialele periculoase sunt înşirate în departamente uniforme de

produse.

Departamentele de produse ADR

Clasa1. Substanţe şi obiecte explozive

Clasa 2. Gaze
Clasa 3. Substanţe lichide inflamabile
Clasa 4.1 Substanţe solide inflamabile, substanţe autoreactive şi substanţe solide
desensibilizate
Clasa 4.2 Substanţe predispuse la aprindere spontană
Clasa 4.3 Pericol de emanaţie de gaz inflamabil în contact cu apă
Clasa 5.1 Substanţe comburante (oxidante)
Clasa 5.2 Peroxide organice
Clasa 6.1 Substanţe toxice
Clasa 6.2 Substanţe infecţioase
Clasa 7. Substanţe radioactive
Clasa 8. Substanţe corozive
Clasa 9. Substanţe şi obiecte perivuloase diverse

Clasa 1. Substanţe şi obiecte explozive

(eticheta 1.)
diviziunile 1.1, 1.2, 1.3
Simbol (bombă explozivă): de culoare
neagră, fond portocaliu;
în colţul de jos cifra „1’

(eticheta 1.4) (eticheta 1.5) (eticheta 1.6)

diviziunea 1.4 diviziunea 1.5 diviziunea 1.6

58
Clasa 2. Gaze

(eticheta 2.1) (eticheta 2.2)

Gaze inflamabile
Simbol (flacără ): de culoare neagră
sau albă (cu excepţia 5.2.2.2.1.6d)
fond: roşu;
în colţul de jos cifra „2’
Gaze neinflamabile şi netoxice
Simbol (butelie de gaz): de culoare
neagră sau albă, fond verde;
în colţul de jos cifra „2’

(eticheta 2.3)
Gaze toxice
Simbol (craniu): de culoare
neagră, fond alb;
în colţul de jos cifra „2’

Clasa 3. Substanţe lichide inflamabile

(eticheta 3.)
Substanţe lichide inflamabile
Simbol (flacără ): de culoare neagră sau
albă,
fond: roşu;
în colţul de jos cifra „3’

Clasa 4.1. Substanţe solide inflamabile, substanţe autoreactive şi substanţe solide

desensibilizate

59
Clasa 4.2. Substanţe predispuse la aprindere spontană

Clasa 4.3. Pericol de emanaţie de gaz inflamabil în contact cu apă

Riscul clasei 4.1.
Substanţe solide inflamabile,
substanţe autoreactive şi
substanţe solide
desensibilizate
Riscul clasei 4.2. Riscul clasei 4.3.
Substanţe predispuse la Pericol de emanaţie de gaz inflamabil în
aprindere spontană contact cu apă

(eticheta 4.1) (eticheta 4.2) (eticheta 4.3)

Simbol (flacără ): de culoare
neagră;
fond: alb
cu şapte dungi roşii verticale;
„4’ számjegy az alsó sarokban
Simbol (flacără ): de culoare
neagră;
fond: jumătatea superioară
albă, jumătatea inferioară roşie;
„4’ számjegy az alsó sarokban
Simbol (flacără ): de culoare neagră
sau albă,
fond: albastru;
în colţul de jos cifra „4’

Clasa 5.1. Substanţe comburante (oxidante)

Clasa 5.2. Peroxide organice

Riscul clasei 5.1. Riscul clasei 5.2.

Substanţe comburante (oxidante) Peroxide organice

(eticheta 5.1) (eticheta 5.2)

Simbol (flacără deasupra cercului): de Simbol (flacără ): de culoare neagră sau albă,
culoare neagră; fond: jumătatea superioară roşie, jumătatea
fond: galben inferioară galbenă;
în colţul de jos cifra „5.2’

Clasa 6.1. Substanţe toxice

60
 Clasa 6.2. Substanţe infecţioase
Riscul clasei 6.1. Riscul clasei 6.2.
Substanţe toxice Substanţe infecţioase

(eticheta 6.2)
Pe jumătatea superioară al etichetei se poate aplica inscripţia:
(eticheta 6.1) „SUBSTANŢĂ INFECŢIOASĂ” şi
Simbol (craniu): de culoare neagră, „În caz de leziuni sau devenind liberi este necesar de a informa prompt autorităţile
fond alb; sanitare”. Simbol (cerc cu trei semiluni) şi inscripţie: de culoare neagră;
în colţul de jos cifra „6’ fond: alb;
în colţul de jos cifra „6’

Clasa 7. Substanţe radioactive

Riscul clasei 7.
Substanţe radioactive

(eticheta 7A) (eticheta 7B) (eticheta 7C) (eticheta 7E)

IV- categoria ALBĂ,
simbol (trifoi stilizat): de culoare
neagră, fond alb;
Text obligatoriu pe jumătatea
inferioară: de culoare neagră
„RADIOACTIVE”,
„CONTENTS”
„ACTIVITY”
după cuvântul RADIOACTIVE o
dungă roşie verticală,
în colţul de jos cifra „7’
a RADIOACTIVE două dungi roşii
II- Categoria GALBENĂ III- aparţine clasei 7.
I- Categoria GALBENĂ
simbol (trifoi stilizat): de culoare materie fisionabilă
neagră, simbol (trifoi stilizat): de culoare neagră,
Fond: alb;
simbol: jumătatea superioară simbol: jumătatea superioară galbenă, cu Text obligatoriu pe jumătatea
galbenă, jumătatea inferioară albă; bordură albă, jumătatea inferioară albă; inferioară: de culoare neagră
Text obligatoriu pe jumătatea Text obligatoriu pe jumătatea inferioară: de „FISSILE”,
inferioară: de culoare culoare neagră
pe jumătatea inferioară al etichetei
neagră;„RADIOACTIVE”, „RADIOACTIVE”,
în cadru negru
„CONTENTS” „CONTENTS”
CRITICALITY SAFETY INDEX”
„ACTIVITY” „ACTIVITY”
în colţul de jos cifra „7’
în cadru negru, în cadru negru,
după cuvintele după cuvintele
TRANSPORT INDEX TRANSPORT INDEX
a RADIOACTIVE trei dungi roşii verticale
verticale în colţul de jos cifra „7’
în colţul de jos cifra „7’

61
 Clasa 8. Substanţe corozive

Riscul clasei 8.
Substanţe corozive

(eticheta 8.)
Simbol (scurgere din două eprubete de sticlă,
lichid care atacă o mână şi o bucată de metal):
de culoare neagră;
fond: jumătatea superioară albă, jumătatea
inferioară neagră;
cu bordură albă ;
în colţul de jos cifra „8’

Clasa 9. Substanţe şi obiecte perivuloase diverse

Riscul clasei 9.
Substanţe şi obiecte perivuloase diverse

(eticheta 9.)
Simbol (şapte dungi verticale pe jumătatea
superioară): de culoare neagră;
fond: alb,
jumătatea inferioară neagră;
cu bordură albă;
în colţul de jos cifra „9’

Sarcinile de la locul accidentelor în timpul transportării

materialelor periculoase
• Să nu mergeţi în apropierea vehiculului!
• Să nu atingeţi substanţa vărsată!
• Încearcaţi să citiţi de la distanţă cifrele de pe tablă!
• Transmiteţi prompt accidentul unui adult sau Pompierilor!

Să spuneţi la indicarea evenimentului:

• Ce eveniment s-a întâmplat
• În ce tip de vehicul s-a întâmplat
• Ce fel de table, cifre vedem

62
 • S-a revărsat, se revarsă sau se scurge din autovehicul vreo substanţă în
mediu
• Adresa exactă a locaţiei, momentul sau sesizarea accidentului
• Ce fel de leziuni s-au întâmplat: - în vehicul, - persoană, - mediu, - sol
• Numele, adresa, numărul de telefon al declarantului

Informaţii generale privind substanţele periculoase în caz de

accident:
Populaţia este avertizată de sunetul sirenei automate sau manuale. Când audeţi alarma:
• la locul de muncă sau la şcoală să acţionaţi pe baza măsurilor liderilor
• dacă vă deplasaţi pe stradă să mergeţi acasă în cel mai scurt traseu posibil
(numai în cazul în care nu primiţi de la autoritate o instrucţiune contrară)

8.3.1. Norme corecte de comportament

Sirena semnalează urmarea

unui accident! Să meargă la locul cel mai înalt,
în partea opusă pericolului!
Căutaţi protecţie în locuinţa Porniţi radioul şi televizorul,
dumneavoastră sau în alt loc ascultaţi anunţurile!
adecvat!

Nu fumaţi, opriţi aragazul şi

Închideţi uşile şi ferestrele! aparatele care funcţionează cu
foc deschis!
Aerisiţi după sunetul sirenei
Opriţi sistemul de ventilaţie şi care semnalează trecerea
aer condiţionat! pericolului!

63
 Semnalul sirenei: alarmă: timp de 120 de secunde prin semnalul continuu
ascendent şi aprofundat

Raport: PERICOL!

Pericolul direct este semnalat timp de 120

de secunde prin semnalul continuu sonor al
sirenei, la înălţimi diferite. Atunci străzile,
locurile publice trebuie părăsite şi se vor
căuta adăposturile.

Pericolul a încetat: sunet continuu, constant cu durata de 2X30 secunde, între

semnale cu pauză de 30 secunde
Raport: PERICOLUL A ÎNCETAT!

Semnalul sonor al sirenei de înălţime constantă, cu durata de 2X30 secunde între

semnale cu pauză de 30 secunde, care semnalează trecerea pericolului. Semnalele
sonore nu ne avertizează despre tipul pericolului, de măsurile necesare, despre
informaţiile detaliate referitoare la apărare, de aceea informaţii suplimentare pot fi
obţinute de la radio sau televiziune. NUMERE DE URGENŢĂ: NUMĂR CENTRAL DE
URGENŢĂ: 112

POLIŢIE:107
POMPIERII:105
SALVAREA:104

Accidente nucleare sau radiologice, pericolele efectelor

radiaţiilor ionizante, metodele de prevenţie

Ce sunt radiaţiile ionizante?

Radiaţiile ionizante pot fi de mai multe feluri, caracteristica comună fiind aceea că în
contact cu un material (unde acest material poate fi la fel stratul de aer din jurul
pământului sau o celulă din corpul nostru) sunt capabile să ionizeze părţile componente
ale acestuia. Ionizarea poate conduce la efecte chimice ale proceselor fizice, după care la
modificări biologice. Radiaţiile ionice pot fi compuse din particule încărcate (mulţimea
de electroni se numesc radiaţii beta, nucleele de hidrogen sunt protonii, nucleele de
heliu alcătuiesc alfa-radiaţiile). Dar şi particulele (ex. protonii) neutre (fără încărcare
electrică) pot provoca ionizare.

64
Caracterizarea efectului, unitatea de măsură
Deocamdată e destul dacă cunoaştem o singură noţiune, care este doza. Diferitele
noţiuni de doză reprezintă cantităţi fizice uşor măsurabile. La prezentarea efectelor
radiaţiilor ionizante vom folosi o singură măsură de doză, sievert-ul respectiv unităţile
mai mici ale acestuia – ex. miimea: millisievert (se pronunţă: milisivert), cu semnul: mSv.
(Denumirea provine de la numele fizicianului suedez R.M.Sievert (1896-1966).

Pentru prezentarea mărimii unităţii vom urmări cele două valori reprezentative:
din surse naturale omul este afectat anual de 2-5 mSv de radiaţii
cca jumătate dintre oamenii expuşi la 3000-4000 mSv de radiaţii pe întreg
corpul într-un timp foarte scurt decedează.

Ce surse ne afectuează cu radiaţiile ionizante?

În primul rând trebuie să deosebim surse de radiaţii externe şi interne.
Sursele de radiaţii externe sunt acelea care se situează în afara corpului nostru, iar
organismul nostru este afectat de cele emise de acestea.
Sursele de radiaţii interne sunt acelea care pe o anumită cale – înghiţit, inhalat – ajung
în organism.

O altă categorisire a surselor este pe baza originii lor: astfel pot fi de origine naturală
sau artificială.
Sursele naturale sunt considerate cele din univers, respectiv de pe Soare şi
din sol.
Radiaţiile artificiale au apărut în ultimii 100 de ani. O parte sunt de
utilitate medicală, altele pentru utilizare industrială (ex. producerea energiei),

Ce efecte au asupra organismului nostru radiaţiile ionizante?

La radiaţiile mari (cel puţin 1000 mSv) care afectează tot corpul, în scurt timp apar
simptomele grave. Intensitatea lor este proporţională cu mărimea, în majoritatea
cazurilor peste 3000-4000 mSv conduce la deces. Caracteristica radiaţiilor mai mici este
că nu se cunosc boli provocate în exclusivitate de radiaţiile ionizante, deci la persoane
expuse de câteva ori la 100 mSv doar la unele boli (ex. cancer) creşte frecvenţa
(probabilitatea de apariţie).

Cum să ne protejăm – la nevoie?

Nu putem exclude clar, că poate apărea un accident care să afecteze o parte din
populaţie în cazul unei aplicaţii industriale. Pentru reducerea la minim a efectelor
dăunătoare al unui astfel de accident, şi în ţara noastră există specialişti pregătiţi
corespunzător şi mijloace moderne.

Cum ne putem informa despre mărimea radiaţiilor?

În caz de accident cu pericol de radiaţii, de regulă cauza accidentului reprezintă însuşi
evenimentul. Persoanele în cauză sunt obligate la aceasta prin convenţii internaţionale.
Pentru sesizarea evenimentelor neanunţate sau pentru urmărirea substanţelor
radioactive emise într-un accident anunţat s-a înfiinţat în ţara noastră sistemul naţional
de monitorizare a radiaţiilor, care emite semnale dacă se ajunge la limita de avertizare.
Această limită - care este de cinci ori mai mare decât radiaţiile naturale - încă nu

65
 reprezintă pericol pentru persoanele aflate în apropierea staţiei, este doar un
avertisment pentru specialişti pentru începerea cercetărilor.

Ce avem de făcut în caz de accident nuclear sau radiologic?

(În continuare vom prezenta recomandări complexe, pe care să le avem în vedere
întotdeauna în situaţiile date, ţinând seama de dispoziţiile autorităţilor competente)

În perioada de pregătire
În gospodărie să avem un stoc de apă şi alimente pentru 3-4 zile în
recipiente ferite de radiaţii (lăzi), în frigider,
În lăzi frigorifice (carbohidraţi, lipide, grăsimi în procent de 60-25-15%)
să aveţi în gospodărie materiale pentru izolarea uşilor, geamurilor
trebuie ştiut de unde se pot procura tabletele de iodură de potasiu,
respectiv dacă sunt împărţite cum să le depozităm şi dacă există instrucţiuni de
folosire
dacă sunt împărţite mijloace de protecţie, verificaţi periodic starea lor
ţineţi în gospodărie măşti împotriva prafului procurate din comerţ
cei care sunt sub tratament, să aibe asupra lor doze de mai multe zile,
să fie pregătită rezerva de lemne de foc, în loc acoperit, şi mijloace de
iluminat, radiou cu baterie pentru cazurile de pană de curent.

După alarmare (declararea stării de urgenţă)

Să urmărim prin emisiunile publice de radio şi televiziune, respectiv prin radiourile şi
televiziunile naţionale, regionale, locale care preiau informaţii legate de înştiinţările
apărării împotriva dezastrelor. Atrageţi atenţia vecinilor, copiilor, vârstnicilor asupra
pericolului, deoarece e posibil ca ei să nu fi auzit sau au înţeles greşit semnalele de
alarmare.

La închidere
Înainte de a vă închide, verificaţi starea animalelor, obiectelor valoroase
aflate în exterior (vase, vehicule, rufe la uscat) duceţi-le la loc ferit, animalele în
grajd.
După verificare acoperiţi cu folie fântâna, furajele, închideţi-vă în
apartament, verificaţi închiderea în siguranţă a zăvoarelor, urmăriţi ştirile şi
instrucţiile prin radioul şi televiziunea publică
Închideţi ventilaţia, clima, opriţi curentul în casă, închideţi bine uşile
sobelor, hornului, izolaţi uşile, geamurile care nu închid bine, verificaţi calitatea
aerului interior (ex. nu folosiţi focul deschis, focul în sobe – sobe pe gaz siesta,
etc)
Asculaţi ştirile prin portavoce a poliţiei, a apărării împotriva incendiilor şi
urmăriţi exact indicaţiile
Puneţi la dispoziţie tabletele de iodură de potasiu (instrucţiunile) şi
măştile antipraf
Dacă în timpul alarmării vă aflaţi departe de casă, căutaţi un adăpost,
cereţi sfatul organelor competente
Dacă circulaţi cu maşina, grăbiţi-vă la cea mai apropiată localitate, parcaţi
maşina astfel încât să nu încurce traficul şi căutaţi un adăpost
Dacă în timpul alarmării vă aflaţi la locul de muncă, urmăriţi indicaţiile
liderului de serviciu

66
 Dacă vă aflaţi în apartament, pregătiţi-vă pentru dispoziţii ulterioare, ex.
evacuare, repunere
Evitaţi apelurile telefonice inutile, nu încărcaţi reţelele telefonice
Respectaţi normele de prevenire şi stingere a incendiilor, nu îngreunaţi
prin neatenţie situaţia altora
În cazul poluării cu substanţe radioactive în apartament, adăpostiţi-vă în
încăperea care are peretele cel mai gros şi cel mai izolat, evitaţi staţionarea lângă
ferestre, alegeţi mijlocul camerei
Pe cât posibil nu vă adăpostiţi în case de lemn sau cu cadru uşor.

La revenire în afara casei

Dacă pentru un motiv oarecare, după depunere trebuie ieşit din casă de ex.
pentru un lucru, acest lucru să fie limitat pe cât posibil
Se vor purta haine, pe care la întoarcere pot fi lăsate afară la loc ferit
Să evităm activităţile care ridică praful
Să purtăm şapcă, halat, mască antipraf.

Sarcini în caz de dispunerea evacuării

Evacuarea poate fi executată cu vehicul propriu sau asigurat de centru,
În caz de deplasare cu vehiculul propriu se vor respecta semnalele celor
care dirijează traficul
Bagajul de uz personal să nu depăşească 20 kg
Conţinutul bagajului personal: documente personale, obiecte de valoare,
bani lichizi, alimente reci şi apă pentru 3 zile în cutie cu închidere ermetică,
tacâm, lenjerie intimă, încălţăminte, haine de rezervă conform anotimpului,
obiecte de igienă, medicamente, obiecte de protecţie personală, pătură, sac de
dormit, radiou cu baterie, lanternă
Să ne îngrijim de animalele rămase în urmă
Să raportăm cazurile în care cineva nu ştie sau nu vrea să îndeplinească
dispoziţiile de evacuare
În caz de evacuare centrală doar la data stabilită să mergem la locul de
adunare
Să împiedicăm poluarea locuinţei
La părăsirea apartamentului să oprim curentul, să verificăm închiderea
robinetului de gaz, apă.

Normele de administrare a tabletelor de iod

Se va administra doar în cazul somării din partea autorităţilor competente
şi numai categoriilor de vârstă precizate
Se va administra doza recomandată
Să se respecte indicaţiile din ghidul de utilizare!

Sarcinile echipei de recunoaştere a situaţiilor de pericol

Dacă la locul unui accident aerul sau solul este contaminat cu materiale periculoase,
atunci se va sesiza Echipa de Recunoaştere a Situaţiilor de Pericol. Sarcina acestei echipe
este acordare de sprijin în evaluarea, prevenirea extinderii şi reducerea pagubelor în
cazuri de accidente, calamităţi naturale şi provocate de om cu materiale periculoase
(materiale chimice, inflamabile şi explozibile, respectiv radioactive). Dacă există riscul

67
de a avea victime, ajută la salvare, la îndepărtarea materialelor periculoase, şi la
acordarea primului ajutor.
Datorită misiunii sale Echipa de Recunoaştere a Situaţiilor de
Pericol îndeplineşte următoarele sarcini la locul accidentului sau
dezastrului:
Evaluează tipul de pericol pentru populaţie şi bunurile materiale,
Analizează pagubele produse,
Transmite prompt datele şi informaţiile corespunzătoare,
Asigură condiţii de siguranţă pentru activitatea personalului echipei,
asigură contactul informaţional,
Ajută la alarmarea, informarea rapidă a populaţiei,
Acordă consultanţă profesională pentru organele, persoanele care-şi
desfăşoară activitatea la locul accidentului sau dezastrului.

Echipa de Recunoaştere a Situaţiilor de Pericol aparţin de direcţiunea judeţeană

competentă de apărare împotriva dezastrelor, fiind format din 3 persoane (1 comandant
de grup, 1 cercetaş, 1 şofer). În capitală sunt în stare de alertă timp de 24 de ore, în
cadrul judeţelor timp de 8 ore, dar pot fi alarmaţi şi peste acest program. Alarmarea lor
se face prin serviciile de permanenţă a Direcţiunilor Judeţene de Apărare Împotriva
Dezastrelor. De regulă îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul propriului judeţ, dar
deservesc pe lângă aceasta şi alte judeţe.

Echipa de Recunoaştere a Situaţiilor de Pericol dispune de posibilităţi informaţionale

optime. Aceasta include posibilitatea de iniţierea promptă şi exactă a contactelor,
respectiv a transmiterii datelor. Funcţionarea Echipelor de Recunoaştere a Situaţiilor de
Pericol este strâns legată de ,,fondul de bază”. Prin colaborarea ,,bazelor” (laboratoarele
instituţiilor) se poate realiza în mod direct acordul profesional, analiza amănunţită a
mostrelor prelevate. În concluzie sistemul naţional de Echipe de Recunoaştere a
Situaţiilor de Pericol ne oferă posibilitatea de a ajunge rapid la informaţiile locale în caz
de dezastru, pe de altă parte colaboratorii (poliţie, pompieri, salvare, etc.) în activitatea
de îndepărtarea pagubelor de la faţa locului să poată primi informaţii imediate legate de
posibilităţile de intervenţie.

Cunoaşterea mediului

Mediul uman: acea parte a lumii care ne înconjoară, în care trăim şi ne desfăşurăm
activităţile.

Având în vedere extinderea spaţială a mediului, practic este identic cu spaţiul locuit ale
lumii vii, care conţine acea parte a
scorţii pământului (litosferă)
a apelor (hidrosferă) şi
a atmosferei (atmosferă)
pe care organismele vii le populează.

68
 Baza interacţiunii dintre organismele vii şi mediul înconjurător neînsufleţit este
absorbţia elementelor nutritive şi transformarea acestora în substanţe ale organismului.
Una dintre bazele supravieţuirii este alimentaţia.
Sarcinile de protecţie a mediului

protecţia precedentă a daunelor,

eliminarea daunelor cauzate,
dezvoltarea mediului uman,
gestionarea raţională a resurselor naturale

Poluarea mediului

Poluarea mediului este schimbarea în direcţie negativă a mediului societăţii umane,

activitate care implică schimbare nefavorabilă în compoziţia elementelor de mediu,
aer, apă, sol şi deteriorarea calităţii acestora, respectiv fenomen sau material în sine,
care produce schimbări nefavorabile în compoziţie şi produce deteriorare. Măsura
acestuia depinde de calitatea şi cantitatea poluantului, respectiv a mediului unde găsim
poluanţi. (Ex. îngrăşămintele supradozate se transformă în poluanţi în cazul în care
creşte concentraţia acestora în apele de suprafaţă şi subterane).

Tipurile cele mai generale:

Poluarea aerului: poluanţi eliberaţi în atmosfera pământească şi efectele acestora, ex.

ploaie acidă.

Din cauza gazelor de evacuare conţinutul de dioxid de azot din aer este mai înalt decât
conţinutul ideal de 0,000002%. Din cauza luminii soarelui compusele enumerate
produc smog fotochimic şi ozon, ceea ce poate provoca astm. Automobilele produc
plumb şi monoxid de carbon.

Poluarea apei: antecedentele creşterii anormale ale algelor este, că în apa mării intră
îngrăşăminte sau apă reziduală necurăţată cu conţinut înalt de azotat şi fosfat. Fiinţele
acvatice nu obţin suficientă lumină naturală. Toxinele algelor pot fi periculoase şi pentru
oameni. Apele reziduale, necurăţate produse de gospodării şi industrie, sau petrolul
vărsat din tancuri petroliere, intrând în ape pot provoca daune. (Anual la o populaţie de
un milion se produc 500 000 de tone de deşeuri!)

Poluarea solului: Sursele cele mai frecvente ale poluării sunt deponiile pentru gunoi şi
deşeuri. Dacă standardele în legătură cu protecţia mediului nu sunt respectate, se scurg
în sol substanţe periculoase (otrăvuri, metale grele). Solul este zona de vegetaţie a
numeroaselor fiinţe. Solul este poluat mai ales cu agenţi-insecticide, deşeuri, azot şi
îngrăşăminte cu conţinut de fosfor. Un efect secundar al poluării solului este că plantele
absorb poluarea, oamenii şi animalele consumă plantele contaminate, care pot provoca
boli.

Activităţi care implică creşterea poluării solului

• Închiderea bazelor de depozitare a deşeurilor

• Creşterea eroziunii solului cu tăietura copacilor

69
 • Întrebuinţarea iraţională a îngrăşămintelor, agenţilor-insecticide, altor agenţi
pentru înbunătăţirea fertilităţii solului.

Poluare fonică: crearea zgomotelor care cauzează pericol pentru mediu, deteriorarea
auzului (ex. avioane), dăunarea mediului vizual (ex. instalarea unei industrii pe o
regiune cu frumuseţe pitorească).

Extinderea daunelor legate de mediu

Eliberare - emisiune
Extindere - transmisie
Transportarea materialelor poluante în elementele mediului
Tasare - imisie
Prezenţa în mediu a materialelor, componentelor poluante departe de sursele de
poluare

Ecologie:

(Oikos = zona de vegetaţie) + (Logos = ştiinţă) = ecologie

Ecologia este disciplina care se ocupă cu organismele vii (om, animal, plantă) şi cu
legătura reciprocă a factorilor de mediu.

„Principiul dezvoltării susţinătoare” înseamnă o dezvoltare, pe parcursul căreia

satisfacerea nevoilor prezente nu periclitează satisfacerea nevoilor viitoare. Acesta fiind
siguranţa de mediu interpretat în cerc mai larg.

Poluarea dăunătoare a aerului provine din evacuarea materialelor poluante ale oraşelor
şi zonelor industriale.

În urma epuizării stratului de ozon creşte nivelul radiaţiilor UV care ajung la suprafaţa
pământului.

Dintre pulberi (contaminări solide) cele mai periculoase pentru sănătatea umană sunt
acelea care conţin particule cu diametru 0,25 – 10 μ.

Smogul este un tip de poluare a aerului (cuvântul este format in limba engleză din
smoke=fum şi fog=ceaţă). În funcţie de condiţiile geografice şi climaterice, respectiv de
materialele poluante aflate în aer, putem deosebi două tipuri de smog. Denumirea
provine de la influenţa de oxidare/reducere, respectiv primul loc de percepere (London
şi Los Angeles).

Smogul (de reducere) de tip londonez (materialele poluante de bază: SO2, praf şi
funingine)
Smogul (de oxidare) de tip Los Angeles, denumit şi smog fotochimic (materialele
poluante de bază: NOX, vapori de hidrocarburi, care în contact cu razele UV se
transformă în acid azotic, ozon şi materiale PAN)

70
 Efectul de seră este principala cauză a modificărilor climaterice globale.

Proporţiile gazelor de seră care măresc efectul de seră în funcţie de emitere:

Oxid de azot
-
alte CFC
7% 6%

CFC 11 şi
12
17
%

Dioxid de carbon
55%

metan
15%

Schimbările climatice şi sănătatea

Schimbările climatice pot avea efecte directe şi indirecte asupra sănătăţii umane.
• Efectele directe pot fi provocate de variaţii extreme de temperatură, dificultăţi de
respiraţie şi dezastre naturale frecvente.
• Efectele indirecte pot proveni din distribuţia schimbată a paraziţilor şi agenţilor
infecţioşi, productivitatea agricolă scăzută, schimbarea în distribuţia-populaţiei,
dezintegrarea socială.

Gestionarea deşeurilor

hârtie sticlă sticlă material metal

colorată plastic

Ce să adun?

Anume ce să nu arunc în gunoierul de acasă?

71
Colectarea selectivă a deşeurilor, reciclarea este primul pasa al recycling-ului. Pe
parcursul acestuia cu participarea activă a populaţiei, se colectează deşeurile conform
materialelor selecţionate.
Hârtie
În acest container se colectează ziare, reviste, broşură, cărţi, carton ondulat, hârtie de
ambalaj, cutie carton. Să spălăm şi să călcăm plat cutiile de lapte şi băutură de fructe
(combinată). Apoi să le plasăm în containerele pentru hârtie sau materiale plastice, în
funcţie de modul în care este semnalat.
Din motive de igienă să nu aruncăm resturi alimentare şi alte hârtii care conţin
contaminări (ex. ulei, grăsime, dizolvant), batiste de hârtie folosite, şerveţele, etc.
Cea mai importantă condiţie a prelucrării este ca hârtia să nu fie impurificată,
unsuroasă! În containerele pentru hârtie să nu aruncăm ex. material plastic, anume:
învelitor caiete, dosar de plastic, folie de nailon (să avem grijă, că la ambalarea
mezelurilor se foloseşte în mai multe locuri folie de compoziţie hârtie-plastic);
• sfoară de legat din material de plastic
• bandă de lipit (ex. utilizate pentru blocarea cutiilor). Prin urmare, să nu
depozităm ziarele colectate în pungi de plastic, şi să nu-l legăm cu sfoară din
plastic. Este cel mai bine, dacă le punem într-o pungă de hârtie, fără legătură.

Sticlă
De pe sticle să îndepărtăm capacul de metal!

Sticlă albă
Sticle curate, clătite de băutură şi alte sticle incolorate – de conserve, parfum, etc. Să nu
aruncăm în acesta sticle colorate (ex. sticlă de culoare verde, maro), oglindă, ochi de
geam, becuri, ochelari, lupă, sticlă cu plasă de sârmă, ceramică, porţelan, tub de neon!

Sticlă colorată
În acesta putem arunca sticlă colorată (verde, maro, galben) de băuturi, parfum,
conserve. Să nu aruncăm sticlă albă, sticlă cu plasă de sârmă, sticlă catedral, ceramică,
porţelan.

Materiale plastice
Pot fi aruncate în ele sticle PET de băuturi răcoritoare, apă minerală, flacoane clătite
pentru uz casnic şi capacele lor deşurubate (şampon, spumă de baie, etc.), folie curată
care se află în gospodărie (sacoşă, pungi, folii de împachetat, etc.). Să spălăm şi să călcăm
plat în toate cazurile cutiile de lapte şi băutură de fructe (combinată)!

Să nu aruncăm în acesta flacoane contaminate cu grăsime, ulei, produse chimice de uz

casnic (nespălate), pahare de lapte, iaurt, cutii de margarină, materiale plastice care
conţin resturi alimentare, polistiren, CD-uri, casete şi casete video, alte deşeuri
considerate mase plastice (ex. ciorapi nailon), întrucât utilizarea acestora în prezent nu
este rezolvat!

Nu se poate pune nici din întâmplare între plastic:

•butelie din sticlă (din păcate mulţi oameni confundă cele două tipuri de sticlă);
• etichetă din hârtie;
• resturi de mâncare.

72
 Metale
Acest vas serveşte la colectarea cutiilor metalice de împachetat (răcoritoare, bere,
conserve, etc.) şi a deşeurilor metalice, casnice de mici dimensiuni (ex. tacâmuri). Cutiile
conservelor pentru câini şi pisici doar spălate pot fi aruncate în ele!

Deşeu organic compost:

Materie organică cu conţinut ridicat, de culoare maro închis, ca pământul, care se
produce din deşeuri organice, rămăşiţe, în primul rând la efectul activităţii
microorganismelor, pe lângă impactele adecvate de mediu.

Deşeuri periculoase
Conform indicaţiilor normelor legale producătorul de deşeuri periculoase este obligat să
asigure depozitarea adecvată temporară, neutralizarea, respectiv trebuie să raporteze
Inspectoratului cantitatea rezultată.

În Ungaria transportul deşeurilor periculoase, respectiv transferul este legat de

permisiune specială.

Conform indicaţiilor normelor legale producătorul de deşeuri periculoase este obligat să

asigure depozitarea adecvată temporară, neutralizarea, respectiv trebuie să raporteze
Inspectoratului cantitatea rezultată.

Deşeurilor periculoase trebuie colectate separat. Deşeurilor periculoase pot fi predate în

curţile de deşeuri sau în cadrul campaniei de colectare organizată de către administraţia
locală, despre care administraţia dată oferă informaţii cu privire la locul, timpul acesteia.
Este interzis aşezarea uleiului uzat în colectoare comunale de deşeuri respectiv în
canale. Este posibil predarea gratiută la benzinării, care apoi se transportă la locul de
neutralizare.

Cele mai frecvente deşeuri periculoase care pot fi găsite şi în gospodării, a căror
colectare specială este rezolvată în multe locuri: baterii şi medicamente expirate sau
inutile, vopsea, grăsime, acumulator.

Medicamente expirate
Să nu aruncăm în rezervorul de gunoi de acasă sau în ghiuvetă, deoarece
medicamentele sunt deşeuri periculoase, ajunse în locurile pentru depozitarea
deşeurilor pot deteriora natura, ajungând în apele subterane respectiv în sol, pot
deteriora şi sănătatea noastră. Din 1 ianuarie 2006 în fiecare farmacie se preiau
medicamentele devenite inutile, care sunt duse de organizaţia coordonatoare în
incineratoarele de deşeuri cu scop de neutralizare.

Deşeuri electronice
Din 2005 în momentul cumpărării unui aparat nou este luată înapoi aparatul nostru
vechi. În multe magazine se adoptă deşeurile electronice şi fără cumpărare, despre
condiţiile exacte se oferă informaţii în anumite magazine. Mărim continuu şi numărul
acelor administraţii locale, care pentru colectarea deşeurilor electronice organizează
descotorisire specială.

73
 Baterii
Să nu aruncăm în gunoiere bateriile epuizate şi uzate, să ducem în colectoarele
desemnate.
Ce se fabrică în Ungaria din deşeurile colectate selectiv?
Anual în Ungaria se colectează ca. 300.000 tone de deşeuri colectate selectiv.

Din deşeuri de plastic:

Produse horticole: ţiglă, grilă gazon, sau chiar bancă de grădină. În industrie din acestea
se produc: saci, folii şi alte piese importante, în multe cazuri chiar şi „denivelatorul de
drum pentru reducerea vitezei” se produce din deşeuri.

Din deşeuri de sticlă-, aluminiu şi lemn:

Ex. la Orosháza din deşeurile sticlei albe se pac sticle pântecoase, sticle de băutură.

Din deşeuri de metal (fier, aluminiu)

Din deşeuri de metal în pricipal se fabrică materii prime industriale, componente. O
caracteristică interesantă este că în Ungaria paletele de ventilator al metroului
londonez s-a fabricat din cutii de bere colectate, dar am putea aminti şi tuburile
utilizate în autoturisme.

Din deşeuri electronice:

Se fac carcase din plastic pentru echipamente electrice şi electronice.

Siguranţa energiei

Utilizarea energiei este partea zilnică a vieţii noastre. Nu ne putem imagina viaţa fără
prezenţa ei, deoarece energia asigură căldura pentru noi, pune în funcţiune maşinile şi
dă lumină. Producţia, transportul şi utilizarea energiei este o activitate dăunătoare
mediului, de aceea este important să-l utilizăm conştient. Deoarece cu utilizarea
conştientă putem contribui la dezvoltarea durabilă, care asigură pentru generaţiile în
creştere acele bunuri (de mediu şi de resurse) pe care le savurăm şi astăzi.

Care sunt sursele regenerabile de energie?

O sursă de energie, care pe parcursul proceselor naturale este disponibil continuu, se
reproduce şi prin recuperare, nu-şi scade volumul, ci mai târziu în acelaşi fel se produce
din ea energie.
În principal utilizarea surselor de energie are patru domenii:
producţia de energie electrică
producţia de căldură
aplicaţie mecanică
şi combinaţiile acestora

Care nu sunt sursele regenerabile de energie?

Combustibilii fosili (cărbune, petrol, gaz metan) nu sunt surse regenerabile

de energie.

74
 Sfaturi de economisire a energiei
• La plecare să reducem încălzirea la minimum!
• În spatele radiatoarelor să aşezăm „oglinzi termice” (ex. folie de aluminiu)!
• Atunci când nu mai ajunge lumină naturală în locuinţă, să tragem perdelele!
• După spălare să întindem hainele cu atenţie, să avem mai puţin de călcat, mai
puţin consum de energie!
• Să acumulăm hainele pentru călcat, să nu călcăm una câte una din hainele tocmai
necesare!
• Ca sursă de lumină să aplicăm randament mai mare (tub fluorescent, spot
halogen, bec compact)! Să utilizăm becuri compacte în acele spaţii, unde
luminează măcar 3-5 ore pe zi!
• Să nu ardem în mod inutil sursele de lumină. Să utilizăm lumina naturală până în
timp maxim.
• Să nu punem în ferestre plante pre multe şi prea înalte, deoarece blochează
lumina soarelui!
• Să aşezăm frigiderele şi congelatoarele la distanţă de sursele de căldură!
• Să lăsăm liber grila de transfer termic din spatele acestora şi s ă-l curăţăm cel
puţin o dată la şase luni!
• Pentru gătire şi coacere să utilizăm vase conductivitate termică bună respectiv să
utilizăm vase conform dimensiunii adecvate plitei!
• Mai degrabă să călim legumele, cartofii să fierbem în apă puţină! Astfel rămân în
ele mai multe elemente nutritive valoroase şi nu fierbem apa inutil!

Ce este încălzirea globală?

Încălzirea globală înnseamnă schimbările climatice ale deceniilor ulterioare:
conduce la schimbările de mediu,
la ridicarea nivelului mării,
la schimbarea cantităţii de precipitaţie şi a distribuţiei spaţiale,
la condiţii meteorologice extreme,
poate cauza uscăciune care duce la probleme de aprovizionare cu apă şi la
pieirea plantelor,
poate avea ca rezultat condiţii extreme de vreme, cum ar fi furtuni şi uragane,
care pot face daune grave la clădiri, drumuri şi infrastructură. (comunicare,
aprovizionare cu apă şi energie).

E s t e d e a şteptat schimbarea productivităţii agriculturii. Toate acestea afectează

grav economia, poate reduce creşterea PIB-ului în ţările dezvoltate. Putem să ne
aşteptăm la secarea anumitelor ape naturale, la topirea gheţărilor, inundaţiile pot
deveni mai frecvente.
Creşte semnificativ rata de dispariţie a speciilor de animale şi plante, astfel
confruntându-se în mare măsură cu echilibrul ecologic. Anumite boli se pot răspândi
mai uşor, multe boli, crezute „boli frânate” pot reapare din nou cu variante mutante.
Schimbările pot fi diferite în unele zone ale Pământului.
Conform opiniilor mai acceptate încălzirea globală se poate explica cu motive umane.
Nu sunt plante suficiente pe pământ care ar fi capabile să absoarbe emisiile gazoase de

75
dioxid de carbon, prin urmare se eliberă în aer. Dioxidul de carbon cedează razele
soarelui, dar reflectă căldura pe suprafaţa pământului. Acesta determină creşterea lentă
a temperaturii pe pământ.

76
 BIBLIOGRAFIE
NORME
LEGI CU PRIVIRE LA APĂRAREA ÎMPOTRIVA DEZASTRELOR

Legi
Legea XX/1949 Constituţia Republicii Ungaria
Legea CX/1993 cu privire la apărarea patriei
Legea XXXVII/1996 cu privire la apărarea civilă
Legea XXXI/1996 cu privire la apărarea împotriva incendiilor, salvarea tehnică şi
pompierii
Legea LXXIV/1999 cu privire la coordonarea, organizarea apărării împotriva
dezastrelor şi apărarea împotriva accidentelor grave cu materiale periculoase
Legea XCIII/1993 cu privire la protecţia muncii

Ordonanţe de guvern
OG nr. 115/1996. (VII.24.) cu privire la normele detaliate ale activităţii
autorităţilor de prevenire şi stingere a incendiilor, domeniul de competenţă a
pompierilor profesionişti ai administraţiei locale
OG nr. 196/1996.(XII.22.) cu privire la regulile de salvare, atribuţiile
administrative ale apărării civile, sarcinile de apărare civilă ale miniştrilor
OG nr. 60/1997.(IV.18.) cu privire la protecţia adăposturilor, aprovizionarea cu
materiale de protecţie individuală, alarmarea populaţiei, respectiv normele
generale de adăpostire
OG nr. 179/1999. (XII.10.) cu privire la coordonarea, organizarea apărării
împotriva dezastrelor şi apărării împotriva accidentelor grave legate de
materialele periculoase despre executarea Legii LXXIV/1999.

Ordine ministeriale
OMI nr. 20/1998.(10.IV.) cu privire la sistemul de proiectare şi standardele
apărării civile
OMI nr. 1/2003. (9.I.) cu privire la normele activităţilor pompierilor de stingere a
incendiilor şi salvare tehnică
Ordinul Ministerul Administraţiei Locale şi Dezvoltării Regionale nr. 9/2008.
(22.II.) cu privire la emiterea Normelor naţionale de prevenire şi apărare
împotriva incendiilor
OMI nr. 48/1999. (15.XII.) cu privire la atribuţiile de apărare împotriva dezastrelor
a organelor aflate sub coordonarea minstrului de interne şi la organizarea apărării,
respectiv la organizarea coordonării şi funcţionării a acestor organe
OMI nr. 30/1996. (6.XII.) cu privire la pregătirea regulamentului de prevenire şi
stingere a incendiilor
Ordinul Ministerul Transporturilor, Telecomunicaţiilor şi Energiei nr. 38/2009. (7.
VIII.) cu privire la utilizarea internă a Anexei ,,A” şi ,,B” a Convenţiei Europene
legate de Transportul Rutier Internaţional al Mărfurilor Periculoase
Ordinul Ministerul Transporturilor, Telecomunicaţiilor şi Energiei nr. 39/2009. (7.
VIII.) cu privire la utilizarea internă a Regulamentului de Transportul Feroviar
Internaţional al Mărfurilor Periculoase

77
Literatură scrisă şi electronică:
http://fema.gov
http://cnico.com
http://www.nesec.org/hazard
http://www.elsosegely.eoldal.hu
http://www.katasztrofavedelem.hu/
http://langlovagok.hu
http://www.mpvsz.hu/
www.zoldtech.hu/
www.eon-hungaria.com/
www.energiaklub.hu
www.kvvm.hu/szelektiv/
Zsidákovits Sándorné:Idei pentru economisirea energiei
Szabó Károly: Patronul Sfântul Florian
Szilágyi János: Apărare împotriva incendiilor în Aquincum şi în alte oraşe
ale imperiului roman

78