POSTURAREA PENTRU REALIZAREA DRENAJULUI BRONŞIC

Pacienţii care expectorează au nevoie de această metodă terapeutică, în scopul evacuării

secreţiilor bronşice.
Metoda are la bază principiile gravitaţiei şi al curgerii fluidelor datorită gradientului de înălţime.
Eficacitatea drenajului creşte prin asocierea acestei tehnici cu trei factori: modularea fluxului
aerian prin căile respiratorii în funcţie de fazele respiraţiei; exercitarea unei presiuni externe pe
torace în timpul expirului, care va creşte fluxul expirator; executarea de vibraţii sau tapotaj
toracic.
Drenajul postural se execută obligatoriu dimineaţa, a jeune, însă în funcţie de necesităţi se poate
executa de mai multe ori pe zi; cu 10 15 minute înainte de şedinţa de posturare se recomandă
administrarea unui aerosol bronhodilatator.
O şedinţă de drenaj bronşic se întinde pe o perioadă de maxim 45 minute; durata unei poziţionări
este de 5 10 minute.
Cele mai utilizate poziţii adoptate de pacient pentru realizarea drenajului bronşic sunt:
* pentru lobii superiori
-regiunea anterioară: pacientul aşezat, cu trunchiul ridicat la verticală, în sprijin pe perne;
-regiunea posterioară: pacientul în poziţie şezândă, uşoară anteflexie a toracelui superior pe o
pernă
* pentru lobii inferiori
-regiunea anterioară : pacientul în decubit dorsal, capul este menţinut pe pat fără pernă ; se
plasează două perne sub şolduri, astfel încât capul să fie cu 30 cm sub nivelul şoldurilor.
-regiunea posterioară : pacientul în decubit ventral, fruntea se sprijină pe mâini; se plasează două
perne sub şolduri, astfel încât capul să fie cu 30 cm sub nivelul şoldurilor
* regiunea laterală:
- pacientul în decubit lateral, cu 3 perne sub şold (drept şi, respectiv, stâng), astfel încât diferenţa
de nivel între regiunea şoldului şi regiunea capului să fie de 50 cm
KINETOTERAPIA ÎN MUCOVISCIDOZĂ
Afectarea pulmonară cronică reprezintă prima cauză de morbiditate şi mortalitate la bolnavii cu
MV, infecţia şi inflamaţia cronică ducând invariabil la insuficienţă respiratorie progresivă.
Secreţiile pulmonare vâscoase şi aderente obstruează căile respiratorii, favorizând colonizarea
bacteriană, iar prin conţinutul în mediatori ai inflamaţiei accentuează distrucţia căilor aeriene şi a
ţesutului pulmonar.
În acest sens, fizioterapia aplicată consecvent este cel mai important factor în prevenirea
infecţiei şi alături de antibioterapie contribuie la eradicarea acesteia. Fizioterapia trebuie inclusă
în mod obligatoriu în programul de management al oricărui bolnav cu MV. Ea trebuie începută
imediat după ce s-a pus diagnosticul şi trebuie efectuată zilnic, atât în absenţa, cât şi în prezenţa
exacerbărilor infecţioase, când numărul şedinţelor creşte.
Scopul fizioterapiei este de a menţine plămânii curaţi, pe cât posibil fără secreţii şi, în felul
acesta, să prevină suprainfecţia cu diferiţi germeni.
Tehnicile de fizioterapie se vor alege în funcţie de:vârsta bolnavului, statusul clinico-evolutiv,
complianţa şi preferinţele bolnavului, experienţa fizioterapeutului, nivelul socio-economic şi
cultural al familiei.
Fizioterapia bolnavului cu MV cuprinde:
- Tehnici de clearance respirator;
- Exerciţii fizice;
- Terapie inhalatorie (aerosoloterapie).

DISTROFIA MUSCULARA
Este o afectiune rara din clasa miopatiilor, mai specific a afectiunilor neuromusculare cu
progresie lenta, ereditara, si caracterizata prin deteriorarea progresiva a muschilor corpului,
antrenand slabiciune musculara si in final invaliditate.
Pana in acest moment nu s-a descoperit un tratament eficient care sa opreasca evolutia bolii, ci
doar de franare: prin medicatie, fiziokinetoterapie, ortezare si in ultimul rand chirurgical.
Pe masura evolutiei DM si a slabirii musculaturii, pot surveni contracturile (contractiile
involuntare).
Flexibilitatea si mobilitatea articulatiilor poate fi diminuata.
Scopul fiziokinetoterapiei este mentinera flexibilitatii articulatiilor, prevenirea contracturilor,
reducerea si intarzierea deformarii coloanei vertebrale.
Electrostimularea musculara poate fi aplicata pentru stimularea circulatiei sangvine locale in
acelsi timp realizandu-se si o gimniastica pasiva a masei musculare afectate.
LUPUSUL

Este o tulburare continua a sistemului imunitar.

Celulele sistemului imunitar ataca propriile tesuturi sanatoase, ducand la inflamatie si la leziuni
tisulare.

Simptomele pot fi limitate la nivelul pielii, dar de cele mai multe ori, lupusul cauzeaza si probleme
interne, precum durerile articulare. In cazurile severe, acesta poate afecta inima, rinichii si alte
organe vitale.

Desi nu exista un tratament exact, exista anumite solutii care pot minimiza daunele.

PARALIZIA FACIALA
Indiferent de etiologie, de intensitatea paraliziei, de tratamentul medicamentos sau
chirurgical efectuat, kinetoterapia este mijlocul terapeutic indispensabil recuperării fizice şi psihice
a bolnavului.
În stadiul iniţial, când musculatura este flască şi întinderea repetată a muşchilor nu are nici
un efect asupra refacerii tonusului, se practică o schemă terapeutică ce include următoarele
mijloace terapeutice:
 căldură locală,
 masaj,
 kinetoterapie.

Rolul kinetoterapeutului este triplu:

 menţinerea unei bune troficităţi musculare,
 instruirea precoce a bolnavului asupra tuturor aspectelor legate de recuperarea funcţională,
 acordarea atenţiei, în principal, chiar înaintea apariţiei primelor semne de reinervare,
recuperării muşchilor „constrictori" (orbicularii).