Sunteți pe pagina 1din 2

Arhimede

Arhimede din Siracuza a fost un învățat al lumii antice. Realizările sale se


înscriu în numeroase domeniii
stiințifice: matematică, fizică, astronomie, inginerie și filozofie. Carl Friedrich
Gauss considera că Arhimede și Isaac Newton au fost cei mai mari oameni de
știință din întreaga istorie a civilizației umane. Se cunosc puține detalii despre
viața lui, dar este considerat drept unul din principalii oameni de știință
din antichitate. Printre altele a pus bazele hidrostaticiiși a explicat legea
pârghiilor. Experimente moderne au arătat că Arhimede a proiectat mașini
capabile să scoată corăbiile din apă și să le dea foc folosind un sistem de
oglinzi.

Arhimede este în general considerat a fi unul din cei mai mari matematicieni ai
antichității și unul dintre cei mai mari ai tuturor timpurilor. El a folosit metoda
epuizării complete pentru a calcula aria unui arc de parabolă prin sumarea
unei serii infinite, precum și calculul aproximativ al numărului π cu o acuratețe
remarcabilă pentru acele timpuri. De asemenea a definit spirala care-i poartă
numele, formule de calcul a volumelor și al suprafețelor corpurilor de revoluție,
precum și un sistem ingenios de exprimare a numerelor foarte mari.
Arhimede a murit în timpul asediului Siracuzei, când a fost ucis de un
soldat roman, în ciuda ordinului primit de a nu-l ucide. Pe piatra funerară a
mormântului a fost sculptată o sferă în interiorul cilindrului circumscris, lucru
cerut chiar de Arhimede, deoarece el a demonstrat că raportul dintre aria
sferei și a cilindrului circumscris este egal cu raportul volumelor corpurilor,
având valoarea 2/3.
Față de invențiile sale, scrierile matematice ale lui Arhimede au fost puțin
cunoscute în antichitate. Matematicienii din Alexandria îl cunoșteau și l-au
citat, dar prima compilație cuprinzătoare despre el nu a fost dată până în jurul
anului 530 d.Hr. de Isidore din Milet, în timp ce comentariile lui Eutocius din
Ascalon din secolul VI d.Hr. au deschis larg porțile cunoașterii lucrărilor lui
Arhimede. Câteva copii ale lucrărilor lui Arhimede care au supraviețuit până
în Evul Mediu, au fost o sursă de inspirație pentru oamenii de știință din
timpul Renașterii, cum ar fi Fermat, Pascal, Galileo Galilei, iar descoperirea în
1906 a unor lucrări necunoscute ale lui Arhimede, au oferit noi perspective de
înțelegere a modului în care a obținut rezultatele matematice.

S-ar putea să vă placă și