Parintii si scoala

Prof. Anghel Narcisa

ARGUMENT

 Singura cale de a forma copii buni, este să devenim mai întâi părinţi
buni.

 Să creştem copii buni e simplu – Dar nu e uşor.

 O echipă părintească puternică şi unită, are cele mai mari şanse să-şi
influenţeze copiii în bine.

 Şi regulile sunt importanta, însă exemplul este marele eveniment.

 Atunci când avem de-a face cu copiii noştri, trebuie să nu uităm că

sunt copii.

 Iubirea adevărată presupune ceea ce e mai bine pentru copii şi nu

neapărat pentru dumneavoastră.

1
 I PĂRINŢI MODELE PENTRU COPII

„Meseria” de părinte este grea. Adevărata căldură familială se întâlneşte

în familia în care părinţii sunt în relaţii bune, cu dragoste şi autoritate părintească.
Atmosfera caldă şi de integrare din familie creează climatul necesar pentru munca de
educare a elevului. În schimb, lipsa de înţelegere, severitatea, exigenţa prea mare sau
„dădăceala” sunt efecte dăunătoare asupra copilului, dându-i astfel o stare de tensiune
nervoasă, de oboseală.
Constatăm astăzi că volumul de cunoştinţe al unor copii depăşeşte cu mult ceea
ce ştiam noi la vârsta lor şi chiar unele cunoştinţe ale părinţilor. Totuşi datoria
învăţătorului rămâne în a-i ajuta în continuare, că trebuie să înveţe de la noi „cum”
să-şi pregătească lecţiile, „cum” să-şi organizeze munca, timpul, viaţa, să le
împărtăşim din cunoştinţele şi experienţa noastră.
De multe ori am constatat că unii părinţi prea grijulii, au căutat să-şi protejeze,
să-şi răsfeţe prea mult copilul, devenind astfel fricoşi, lipsiţi de iniţiativă sau tot
timpul cerând „ajutorul mamei”- dar în acelaşi timp pot deveni neascultători, greu de
adaptat la regulile vieţii şcolare.
Dacă părinţii sunt prea severi, cu autoritate dură permanent, copiii trăiesc cu
teamă, suferă, care apoi la rândul lor vor deveni plini de asprime cu cei din jur.
Alţi părinţi greşesc în educarea copilului prin schimbarea frecventă a atitudinii,
fiind când prea severi, când prea îngăduitori. Această situaţie am observat-o mai ales
datorită diferenţei de atitudine dintre părinţi şi bunici..
Astfel copilul va deveni nehotărât, nelămurit cu privire la ce e bine şi ce e rău,
cu o comportare oscilantă.
Uneori fiind foarte mare dorinţa părinţilor de a-şi realiza propriile aspiraţii prin
copilul lor, chiar fără talent, este forţat să ia ore (de muzică, limbi străine, etc.)
Lipsa de interes, posibilitatea reală a copilului, efort inutil, va duce la oboseală,
nemulţumire, rezultate slabe, tensiune nervoasă, chiar şi fuga de acasă.
Lipsa de interes, de supraveghere faţă de ceea ce face, ce gândeşte copilul este
de asemenea o mare greşeală educativă, care va duce la pierderea de sub control al
familiei, devenind copil-problemă.
Mereu solicităm informaţii de la părinţi despre comportamentul de acasă, unde
copilul îşi petrece majoritatea timpului.
Familia şi şcoala reprezintă cei mai importanţi factori educaţionali, fiind
adevăraţii piloni ai educaţiei. Mediul familial îi oferă copilului modele de
comportament, pe care le imită cu stricteţe. În cadrul mediului şcolar, instrucţia şi
educaţia se împletesc în mod armonios, într-un mod gradat, îşi dirijează acţiunile spre
un scop comun.
Modelarea comportamentului socio-afectiv al copiilor de vârstă şcolară
constituie un aspect esenţial al activităţilor educative realizate în şcoală, dar
reprezintă şi o preocupare constantă a educaţiei pe care părinţii o fac copiilor.
2
 II. COLABORAREA ŞCOALĂ – FAMILIE

Menirea educaţiei este aceea „de a înălţa pe culmi mai nobile de viaţă –
omul”. (Gentil, G.The Reform of Education ).
Problematica educaţiei este abordată astăzi în strânsă legătură cu problematica
lumii contemporane, lume caracterizată prin importante transformări, prin cerinţe şi
aspiraţii specifice, prin schimbări în toate domeniile.
Sistemul complex al formelor de organizare a activităţii educaţionale cuprinde
ansamblul modalităţilor specifice de realizare a activităţii didactice, a binomului
profesor-elev în diferite contexte educaţionale: în sala de clasă, sau în afara ei, în
şcoală sau în afara ei, frontal sau pe grupe, etc. în conformitate cu obiectivele
instructiv-educative prestabilite.
Prin organizare, conţinut şi funcţionare, şcoala constituie instituţia de bază în
realizarea educaţiei. Ea îndeplineşte această funcţie prin toate componentele ei
structurale, dar şi prin multitudinea formelor şi activităţilor de acţiune educativă, pe
care le desfăşoară după anumite reguli şi norme stabilite în procesul evoluţiei, având
în vedere obiectivele care decurg din aşteptările societăţii faţă de ea.
Şcoala îşi exercită influenţele educative asupra elevilor atât prin acţiuni directe
cât şi în mod indirect. Activitatea cu cel mai extins spaţiu şi timp îl constituie
procesul instructiv, care prin natura şi finalitatea sa are profunde implicaţii formativ-
educative. Astfel pe lângă înzestrarea elevului cu un volum de cunoştinţe, se
urmăreşte exersarea şi dezvoltarea proceselor cognitive, de formarea
comportamentului verbal, de formare a intereselor şi motivaţiilor, de educarea unor
comportamente utile în viaţa socială şi profesională (disciplina, consecvenţa,
responsabilitatea)
„Începeţi dar prin a vă cunoaşte copii” (Jean Jacques Rousseau) se află şi astăzi
la temelia educaţiei.
Prin investigaţia psihică a elevilor săi, învăţătorul va descoperi imensul lor
potenţial şi apoi de a-l valorifica în opera de formare a personalităţii.
Pentru aceasta se cere găsirea celor mai bune metode de cunoaştere. Cu cât
pătrundem mai adânc în viaţa copilului, vom cunoaşte stările, slăbiciunile, strădaniile,
năzuinţele lui.
Relaţia învăţător-elev este valabilă numai dacă este instalat climatul de învăţare
participativă a stilului democrat. Succesul activităţii educative este determinat în cea
mai mare măsură de natura şi calitatea relaţiilor sale cu elevii clasei. Trebuie
eliminată rigiditatea, „distanţa” care ne separă de elevi, exigenţa sporită, de a avea
receptivitate pentru nou.
Astfel pot spune că între mine şi elevii clasei a avut loc un permanent dialog,
schimb de informaţii şi mesaje, discuţii, dezbateri, o comunicare continuă, într-o
atmosferă caldă. În felul acesta am ajutat să treacă peste reţineri, să-şi spună în mod
3
liber opiniile personale, să vorbească despre evenimentele la care participă, despre
calităţile şi defectele lor.
Întotdeauna educatorul va fi omul care se apropie cu înţelegere şi căldură de
problemele lor. De multe ori am auzit următoarea observaţie: „Când o întâlnesc pe
doamna învăţătoare pe stradă mă emoţionez, o însoţesc o bucată de drum şi îmi place
să discut multe lucruri”.
În felul acesta elevii au dobândit curaj, respect pentru părerile lor, pentru
colegii lor şi pentru părinţi. Au fost puşi în situaţia de a-şi defini personalitatea,
devenind în felul acesta colaboratorii mei, participanţi activi la procesul instructiv-
educativ.
Relaţia învăţător-elev este complexă şi are o importanţă foarte mare. Un
contact pozitiv cu elevii favorizează procesul instructiv-educativ, având drept rezultat
oameni formaţi pentru o integrare eficientă în viaţa socială.
Şcoala are rol primordial în educaţia copiilor. Colaborarea dintre toţi factorii
educaţionali şi în primul rând şcoală-familie este importantă. Părinţii nu pot cunoaşte
psihologia copilului, dacă nu cunoaşte comportarea lor în şcoală. Activitatea de acasă
este o continuare a activităţii de la şcoală şi invers.
Rolul familiei nu încetează la vârsta şcolarităţii. Este eficientă educaţia când
între cei doi factori există o conlucrare în interesul comun educării copilului.
De aceea şi eu am căutat să păstrez legătura cu familia prin şedinţe lunare cu
părinţii. Am vorbit despre modul în care îşi pot ajuta copiii la învăţătură, dar mai ales
la controlul temelor de casă. Fiindcă elevul nu trebuie să vină cu temele nefăcute,
părintele trebuie să ştie cum să-l ajute când are greutăţi în realizarea lor. De asemenea
şi comportamentul faţă de învăţătoare, colegi, purtarea lui pe stradă. La aceste
şedinţe,am dat fiecărui părinte câte un chestionar pentru a vedea de la ce nivel să
pornesc.
Făcând evaluarea chestionarului am observat că sunt părinţi interesaţi de şcoală
în adevăratul sens al cuvântului şi chiar de viitorul copilului, dar sunt şi părinţi mai
puţin interesaţi sau unii indiferenţi – bazându-se pe concepţia „l-am dat la şcoală,
înveţe-l învăţătoarea”.
Pentru ca relaţia dintre şcoală şi familie să fie cât mai apropiată şi să-l ajute pe
micul şcolar, şi să se încadreze în procesul instructiv-educativ, am implicat direct pe
părinţi în activităţile de consiliere şi orientare desfăşurate în afara orelor. De
asemenea părinţii au venit cu idei în realizarea unor activităţi extraşcolare (am stabilit
împreună trasee pentru excursii în afara judeţului), au ţinut serbări în faţa părinţilor,
care au dorit să vadă rezultatul muncii lor de „artişti”.
Interesante şi de foarte mare importanţă au fost temele dezbătute la lectoratele cu
părinţii având ca teme: „Regimul zilnic al elevului”, „Ce trebuie să ştie părintele?”,
„Cum învăţăm mai uşor?”, „Modelul familial”, „Debutul şcolar”.
Vizitele făcute la domiciliul elevilor au fost momente în care am cunoscut amănunţit
climatul în care-şi trăieşte viaţa copilul, precum şi valenţele negative sau pozitive ale
mediului asupra copilului.
Învăţătorul poate oricând să transmită familiei sfaturi pe un ton sincer şi de prietenie
cum ar fi:
„Învaţă să-ţi asculţi copilul tău!”
„Fii maleabil!”
4
 „Exprimă-te clar şi hotărât!”
„Fă-ţi timp pentru copil!”
Astfel dacă un copil trăieşte în laudă, va învăţa să aprecieze; Dacă trăieşte în
corectitudine, va fi drept; Dacă trăieşte în siguranţă, va avea încredere; Dacă trăieşte
în acceptare şi prietenie, va învăţa să descopere dragostea în lume.
După John Dewey, „educaţia este un proces al vieţii şi nu o pregătire pentru
viaţă. Cred că şcoala trebuie să reprezinte viaţa actuală, viaţa tot atât de reală şi de
vitală pentru copil ca şi aceea pe care el o duce în familia sa, cu vecinii săi, pe
locurile lui de joacă.”
Învăţătorul este şi va rămâne „izvorul viu” al unei vieţi deloc uşoare, având
misiunea nobilă de a-i conduce pe copii spre „ţinta reuşitei”.

III. CONTRIBUŢIA SERBĂRILOR DE IARNĂ LA EDUCAŢIA

ESTETICĂ A ELEVILOR

Şcoala românească încă de la începutul ei, şi-a propus şi îşi propune educarea
elevilor în spiritul valorilor naţionale, evidenţierea lor comparativ cu alte popoare. Ea
a scos în evidenţă studiul folclorului, care ilustrează valorile şi originea însăşi a
poporului nostru şi că cele mai multe obiceiuri populare ( de nuntă, înmormântare şi
sărbători)au la origine religia creştină, iar unele denumiri de sărbători – Rusalii,
Colind de Crăciun, păstrează vechi tradiţii romane.
În momentul actual în care mass-media cosmetizează limba română cu titluri
ca Weekend, Fotbal – show sau apar sărbători de împrumut „Valentine’Day” – Ziua
îndrăgostiţilor; sau apar genuri de muzică de o calitate îndoielnică, este nevoie ca
reprezentanţii şcolii să îndrepte atenţia micilor şcolari spre adevăratele valori
culturale pe care tradiţia neamului românesc ni le-a păstrat.
Pe parcursul anilor am încercat la clasă în completarea studiului istoriei să
introduc lecţii elementare din datinile şi credinţele poporului român.
Alături de alte obiecte de învăţământ muzica îşi aduce o mare contribuţie la
realizarea educaţiei estetice a elevilor, în a înţelege frumosul din artă şi apoi în a-l
aplica în viaţa de zi cu zi. Muzica însoţeşte omul toată viaţa, sădind în sufletul lui
profunde sentimente de dragoste, adevăr, iubire şi speranţă.
Creaţiile muzicale izvorâte din tradiţia autohtonă, din varietatea folclorului
muzical, îşi au rădăcinile adânc înfipte în trecutul poporului nostru. Ele întotdeauna
au hrănit generaţiile cu bogăţia trăirilor afective.
G. Coşbuc spune: „Ca să poţi povesti sau cânta copiilor, trebuie să-i iubeşti, să
cauţi să pricepi firea şi lumea aparte în care trăiesc, să ştii să cobori până la nivelul
personalităţii lor. Trebuie să iei parte împreună cu dânşii la toate manifestările
sufleteşti; într-un cuvânt, rămânând om mare, să fii cât se poate de copil.”
Sărbătorile de iarnă ale Crăciunului, Anului Nou, Bobotezei, culminează cu
numeroase obiceiuri populare tradiţionale, având un repertoriu bogat şi variat, cu
elemente specifice zonei etnografice din toată ţara.

5
Multe sunt momentele de bucurie şi satisfacţie pe care le trăiesc elevii, dar maximă
încărcătură emoţională o trăiesc în timpul serbărilor şcolare.
În clasele mici, serbările şcolare vin să-şi afirme şi formeze elevii,
personalitatea. În timpul programului artistic, elevul va avea ca spectator colegii,
părinţii şi învăţătorul. Va trebui să cânte, să recite frumos, exprimând trăirile care îl
copleşesc. Astfel de serbări pot aminti: „Uite, vine Moş Crăciun!” sau „Datini şi
tradiţii locale”. Realizarea programului a presupus o muncă laborioasă, de căutări,
unde eu, ca învăţător am fost regizor, coregraf, culegător de folclor, poet, interpret
model pentru micii artişti.
Importanţa unor asemenea festivităţi religioase este deosebită. Ele lărgesc
orizontul spiritual ducând la acumularea de noi cunoştinţe, la îmbogăţirea trăirilor
afective.
Reuşita serbărilor şcolare este dată de varietatea programului artistic, talentul
recitatorilor, calităţile vocale, de ritm, graţie, a costumelor şi decorurilor.
Micii artişti trebuie încurajaţi, stimulaţi. Serbările şcolare sunt momente de
maximă bucurie, atât pentru copii, cât şi pentru părinţii lor. Ele aduc lumină în
sufletele lor, rămân momente de neuitat în viaţa fiecăruia.
Experienţa a zeci de ani de activitate în mijlocul copiilor m-a determinat să
ajung la concluzia că lumea copiilor este cea mai frumoasă, pură şi inventivă.
Copilul creează când are iniţiativă, curiozitate deosebită, gust pentru frumos,
dar trebuie provocat şi modelat pentru a-i da sentimente de bucurie şi satisfacţie la
finalul unei activităţi.
Serbările şcolare cultivă capacităţile de comunicare precum şi înclinaţiile
artistice ale elevilor, atenţia, memoria, gustul pentru frumos. Elevii îşi poartă cu
mândrie costumele populare, începe să le placă muzica populară, autentică care ne
reprezintă pe noi, românii.
Suntem datori să-i învăţăm pe copii ceea ce este românesc, să înţeleagă
folclorul, să-l păstreze şi să-l transmită. Creşterea şi educarea copiilor în cultul pentru
respectarea obiceiurilor şi tradiţiilor revine tuturor factorilor implicaţi în educaţie.

„Căci ei vor fi în lume şi în viaţă,

Aşa cum noi le-am spus şi arătat,
Iar ei, la fel vor da povaţă
Şi-un lung popor e-acum de noi format.”
(Traian Dorz)

6
 CHESTIONAR PENTRU PĂRINŢI

1. Care dintre părinţi controlează activitatea elevului?

2. Dacă acest control este zilnic/periodic;

3. Cât timp acordaţi acestei sarcini?

4. În care parte a zilei îşi pregăteşte lecţiile?

5. Îşi face lecţiile din plăcere sau ameninţat?

6. Dacă aveţi un program organizat al timpului liber al elevului;

7. Elevul îl respectă?

8. LA ce oră se culcă elevul?

9. Ce emisiuni urmăreşte?

10.Îi place muzica? Ce fel de muzică?

11.Vă ajută la treburile gospodăreşti?

12.Are prieteni?

13.Întârzie fără să vă anunţe?

14.Cât timp se joacă?

15.Care sport îi place?

16.Învaţă cu uşurinţă poeziile?

7
17.Care este obiectul care-i place cel mai mult