Ignoranţa pluralistă

Conf.univ.dr. Marian Panainte Ciobanu Diana Georgiana

Cotea Elena Ancuţa

Ivan Ştefana

Stratica Claudia Andreea

 Cu toţii am trecut prin acea situaţie în care profesorul, în timpul unei lecţii, adresează
clasei următoarele întrebări: “Există nelămuriri?”, “Sunt lucruri pe care nu le-aţi înţeles?”. Şi
nimeni nu solicită lămuriri suplimentare, în ciuda faptului că, în clasă, aproape niciun elev nu
a înţeles conceptele explicate până atunci. În psihologia socială,acest fenomen este denumit
drept ignoranţă pluralistă, un termen explicat de Daniel Katz şi Floyd H. Allport1, care descrie
o situaţie în care majoritatea membrilor unui grup respinge în plan interior o normă, dar, în
acelaşi timp, presupune (în mod incorect) că majoritatea celorlalţi o acceptă. Este, prin ceea ce
descriu Krech şi Crutchfield2, situaţia în care nimeni nu crede, dar toată lumea gândeşte că toţi
ceilalţi cred. În cele din urmă, aceasta oferă suport pentru o normă, care este, de fapt, respinsă
de toată lumea.

Cu alte cuvinte, în exemplul de mai sus, fiecare elev percepe, în mod eronat, că toţi
ceilalţi au înţeles tot ce a zis profesorul, mai puţin el (pentru că nu a fost atent sau nu s-a
concentrat îndeajuns). De aceea pentru a nu se face de rȃs în faţa colegilor, preferă să nu ceară
informaţii suplimentare. Această situaţie, multiplicată pentru fiecare individ din grup, devine o
situaţie socială, foarte greu de contracarat.

Ignoranţa pluralistă ar putea explică parţial efectul trecătorului (este acea situaţie în care
nimeni nu acordă ajutor unei persoane care este căzută pe stradă). Dacă oamenii observă reacţia
celorlalţi în asemenea situaţii ei ar putea concluziona din inacţiunea celorlalţi că nu este necesar
să intervină. Astfel, e posibil că nimeni să nu facă nimic, chiar şi oamenii care în interiorul lor
cred că ar trebuie să facă ceva. Pe de altă parte, dacă cineva intervine, ceilalţi sunt mai dispuşi
să îl urmeze şi să acorde şi ei asistenţă celui aflat la nevoie. S-a observat că oamenii sunt mai
dispuşi să intervină în situaţii de urgenţă atunci când sunt singuri decât atunci când sunt şi alte
persoane prezente.

Acest fenomen se află în contradicţie cu tendinţa oamenilor de a supraestima

similaritatea lor cu alţii, efectul de fals consens. Cel mai cunoscut fenomen de subestimare a
similarităţii dintre eu şi ceilalţi este factul de falsă unicitate, ce are la baza factori motivaţionali.
Snyder şi Fromkin3 au studiat pe larg nevoia individului de a fi unic, concluzionând că pentru

1
Daniel Katz, Floyd H. Allport, Introduction. Chapter I, in Daniel Katz and Floyd H. Allport, Students
Attitudes: A Report of the Syracuse University Reaction Study, Syracuse, NY: Craftsman Press, p.3, 1931
2
David Krech, Richard S. Crutchfield, Theory and problems of social psychology, Published by New York:
McGraw-Hill Book Co, pp.89, 1948
3
Snyder, C.R, Fromkin, H.L., Uniqueness: The humanpursui of difference, New York, NY: Plenum, p.53, 1980,
apud. Ştefan, Boncu, Curs de psihologie socială, Curs 21, p.2
a-şi satisface motivaţia de a se simţi unici, oamenii subestimează în mod sistematic similaritatea
lor cu ceilalţi.

De asemenea, în toate procesele de ignoranţă pluralistă, apare fenomenul de comparare

socială4. De pildă, în intervenţia din situaţiile de urgenţă, un singur trecător va crede că
percepţiile şi îngrijorarea sa vor fi împărtăşite şi de către ceilalţi. Dacă indivizii n-ar avea
posibilitatea de a se compara cu alţii în astfel de situaţii, ar ajunge cel mai probabil la o
interpretare corectă a evenimentului. Pe scurt, sursa ignoranţei pluraliste nu stă în natura
stimului (victima accidentului de circulaţie în intervenţia din situatiile de urgenţă), ci în procesul
de comparare ce se declanşează în prezenţa stimulului.

Dacă mai aruncăm o privire spre exemplul de mai sus, cel cu accidentul de circulaţie,
observăm că acest fenomen produce atât incertitudine cât şi anxietate, determinând participanţii
să acţioneze în discordanţă cu acţiunile lor intime. Trecătorul îşi maschează confuzia privind
reacţiile celorlalţi şi îşi construieşte o faţadă, datorată sentimentului de a nu cădea în ridicol.
Aceste măşti sunt atât de convingătoare încât ceilalţi cred în autenticitatea pe care acestea o
arată. Aparenţa devenind realitate.

"Ignoranța pluralistă apare, de obicei, atunci când indivizii exteriorizează alte

senitmente și credințe decât sentimentele lor intime."5

Aceasta are mai multe forme. astfel că în rândurile următoare voi prezenta câteva dintre
acestea însoțite de exemplele ce le susțin. Una dintre aceste situații este atunci când individul
tinde să aibă o opinie personală, dar in public aceasta ia o alta formă, menită să satisfacă
credințele celor din jur.Un exemplu relevant este cel oferit de Schank în ceea ce privește biserica
baptisă din orașul Elm Hollow.6 El descrie cum unul din membrii activi ai acestei religii,
domnsioara Salt avea o deosebită influență în regiunea respectivă datorită rolului deținut. Astfel
că locuitorii orașului respectiv de multe ori în public țineau să aibă aceiași opinie care aproba
religia baptistă însă una contrară în mediul privat.

De asemenea indivizii tind să încline spre opinii publice diferite de opiniile lor atunci
când acele opinii reprezintă valori esențiale pentru grup. Un exemplu dat în acest caz este cel
al lui Kauffman care precizează că atât gardienii cât și deținuții din închisorile Statelor Unite
își percep colegii ca fiind mult mai devotați anumitor valori decât sunt ei.

4
Ştefan, Boncu, Curs de psihologie socială, Curs 21, p.2
5
Ștefan Boncu, Curs de psihologie socială, p.6
6
Ibidem, p.5
 O altă formă a ignoranței pluraliste este atunci când o minoritate dă impresia că
reprezintă majoritatea.

Acest proces mai este întâlnit și în situațiile când indivizii considerându-se cu un pas
înainte în ceea ce privește o anumită trăsătură se așteaptă să vadă anumite diferențe în ceea ce-
i privește propriul comportomant.

Stefan Boncu oferă și o terorie a ignoranței pluraliste ce este sitetitazată prin teoria
comparării sociale.Astfel că "ea nu prezice că un comportament similar al subiectului dar si al
altuia duce automat la inferențe cu privire la abilități ori opinii similare. Nu numai similaritatea
comportamentelor și a performanțelor este utilă pentru auto-evaluare, dar și similaritatea ori
disimilaritatea atributelor relevante pentru un anume comportament sau un anume domeniu de
performanță."7

Subiecții din experimental anterior au declarant că se așteptau ca restul participanților

să pună întrebări experimentatorului, chiar dacă ei înșiși nu au făcut-o. Cum vor răspunde atunci
când își vor compara comportamentul cu al altora și vor descoperi că și ceilalâi au răspuns ca
ei? O posibilitate ar fi ca aceștia să considere că inactivitatea celorlalți s-a datorat faptului că
aceștia au înțeles textul mai bine decât ei înșiși.

Miller și McFarland au făcut un experiment în acest sens, asemănător cu cel anterior.

Însă, în acesta subiecții făceau parte la experiment în prezența altor subiecți (în număr de trei).
În condiția de constrângere, experimentatorul i-a anunțat că nu pot solicita lămuriri în legătură
cu articolul, iar în cea de non-constrângere, deși aceștia puteau pune întrebări, ar fi fost puși
ăntr-o situație penibilă (experimentatorul le-a spus că îl pot căuta într-un birou care se afla pe
alt culuar al clădirii). În niciuna dintre condiții subiecții nu au căutat experimentatorul pentru
explicații. Chestionarul pe care îl completau subiecții la sfârșit cuprindea întrebări de genul: cât
de bine au înțeles ideile articolului în comparative cu ceilalți, cât de bine cunosc problematica
eului și a conceptului de sine în comparative cu ceilalți sau ce notă ar obține în comparative cu
ceilalți daca ar trebui să dea o lucrare despre subiectul respective? Experientatorii s-au așteptat
ca aprecierile performanțelor proprii în comparație cu ale altora să fie mai negative în condiția
de constrângere decât în cea de non-constrângere. Aceasta pentru că subiecții din situația de
non-constrângere atribuiau faptul că nu au mers să caute experimentatorul fricii lor de ridicol,
pe când subiecții din condiția de constrângere atribuiau atțt comportamentul lor cât și
comportamentul celorlalți instrucțiunilor experimentale. Rezultatele au confirmat aceste

7
Ibidem, p.7
predicții: subiecții din condiția de non-constrângere s-au apreciat pe ei înșiși mai negativ decat
ceilalți.

Fundamentul care stă la baza cercetărilor din psihologie socială în legătură cu ignoranța
pluralistă, este acela conform căruia oamenii cred că ei podesă într-o măsură mai mare decât
alții trăsături care provoacă inhibiție socială. O posibilă explicație pentu această iluzie pleacă
de la evidența comportamentală pentru trăsăturile asociate inhibiției sociale, trăsături a căror
prezență este inferată din criterii interne, precum gândurile sau sentimentele. De aici pot fi
derivate două concluzii: divezile în favoarea existenței trăsăturilor asociate inhibuției sociale
vor fi mai accesibile individului decât celorlalți și cu cât indivizii vor avea acces mai larg la
evidența acestor trăsături, cu atât se vor considera pe ei înșiși ca fiind caracterizați de inhibiție
socială. Pentru a verifica aceste ipoteze, Miller și McFarland (1987) au folosit două liste cu câte
10 adjective care defineau personalitatea. O listă avea trăsături definite prin referenți interni
precum auto-critic, simpatic, ezitant, nehotărât, ia cealaltă trăsături definite prin referenți
externi precum agresiv, supos, sarcastic etc. Mediile dezirabilității sociale pentru cele două
tipuri de trăsături erau echivalente. Celor 116 subiecți participanți li s-a cerut să indice pe scale
în puncte de la 1 la 9 în ce măsură acele trăsături îi descriu pe ei și pe ceilalți studenți. Aceștia
au apreciat că ei sunt descriși mai bine de trăsături interne decât ceilalți, dar că nu diferă de
ceilalți în ceea ce privește trăsăturile externe. Aceste rezultate sprijină ideea conform căreia
indivizii cred că posedă trăsături care produc inhibiție socială în număr mai mare decât ceilalți,

Concepția aceasta pune bazele procesului de comparare socială, fenomen care

îndeplinește două funcții: ea poate facilita auto-evaluarea prin prisma celorlalți și ne oferă
claritate cognitivă cu privire la mediu, ceilalți ajutându-ne să decidem că o situație este
periculoasă, de exemplu. Cele două funcții sunt în strânsă legătură: de exemplu, dacă individul
află că colegii lui consideră un examen mai ușor decât el însuși, el poate trage cpncluzia că este
ușor, dar și concluzia că este mai ignorant decât colegii săi. În contextele în care apare ignoranța
pluralistă, niciuna dintre funcții nu este îndeplinită , întrucât atât interpretările indivizilor cât și
auto-evaluările sunt deformate. Aceste circumstanțe au două caracteristici principale: 1.
Comportamentul public al indivizilor maschează atitudinile lor reale; 2. Motivul pentru care se
construiește această fațadă este teama că relevarea eului adevărat i-ar face ridicoli.

Ignoranţa pluralsită are consecinţe la nivel de grup pentru că poate determina acţiuni
colective ce nu reflectă adevăratele credinţe ale membrilor.Levental , Glynn şi Fleming(1989)
susţin că adolescenţii pot simţi o presiune venită din partea celorlalţi dacă nu se adaptează la
comportamentul manifestat de cei de o vârstă cu ei.Fumatul s-a răspândit în rândul tinerilor
tocmai datorită acestei presiuni de grup.

Fenomenul ignoranţei pluraliste nu se manifestă doar la nivel public, el apare şi la nivel

interpersoanl şi intrapersonal.O persoană care trece printr-o situaţie diferită poate fi nevoită să
adopte o altă atitudine sau alte opinii şi interiorizează aceste schimbări în mod inconştient.Nu
este vorba doar de conformism, ci chiar de revizuirea atitudinilor private.Datorită nevoii de a
ne conforma normelor grupului din frica de a nu fi consideraţi diferiţi şi de a fi apoi
marginalizaţi, oamenii ajung să schimbe şi să îşi formeze noi atitudini şi credinţe.Aici intervine
şi sentimentul de vinovăţie de a nu ne adapta la valorile pe care societatea le arată ca fiind cele
potrivite.

Un exemplu care ne arată consecinţele ce apar datorită fenomenului ignoranţei pluraliste

îl constituie un experiment social, în care doi tineri îşi abandonează câinii în mijlocul străzii
pentru a vedea reacţia oamenilor.Ceea ce se poate observa din video este că trecătorii văd acei
doi căţei lăsaţi în mijlocul străzii alături de o pancardă în care stăpânul îi roagă ca cineva să îi
crească pentru că el nu îşi mai permite să îi întreţină.Oamenii însă nu intervin deoarece nimeni
nu o face, deşi poate exista în ei dorinţa de a ajuta. Fiecare trecător se conformează la restul
grupului şi adoptă instant şi el atitudinea de nepăsare.

(https://www.youtube.com/watch?v=_v9MR9WKFKc)

Pentru ca astfel de consecinţe să fie evitate, cercetătorii din dommeniul psihologiei

sociale au propus o serie de modalităţi de prevenire sau de eliminare a ignoranţei pluraliste:

1. Oamenii sunt încurajaţi să îşi expună credinţele, astfel ei vor avea acces la comportamentul
privat al celorlalţi şi este posibil ca ignoranţa pluralistă să dispară;

2. În discuţiile de grup trebuie să fie adoptate atitudini mai puţini formale, discuţiile să fie
coordonate într-un mod non-directiv şi să fie prezenţi specialisti care să critice opiniile
membrilor grupului;

3. Katz şi Schanck au demonstrat că ignoranţa pluralistă poate fi înlăturată prin publicarea

rezultatelor anchetelor de opinie.Pemtru că nu cunosc opinia sinceră a celorlalţi, oamenii evită
să îşi expună credinţele, iar o astfel de atitudine este cunoscută sub denumirea de prohibiţie.