 Munca desemnează totalitatea manifestărilor umane conştiente,

mintale şi/sau operaţionale prin care omul acţionează asupa

mediului, asupa lui însuşi şi a celorlalţi în vederea satisfacerii
trebuinţelor, aspiraţiilor, realizării unor scopuri, îndeplinirii unor
planuri etc.
 Activitatea profesională este o manifestare socială utilă, o
modalitate acţională de bază, desfăşurată într-unul din sectoarele
existenţei sociale (industrie, agricultură, transporturi, circulaţia
mărfurilor etc.) care asigură sursa principală de venit necesară
traiului. Nu presupune în mod obligatoriu o calificare
profesională, poate să nu fie organizată şi poate să se desfăşoare
fără caracter permanent.
 Ocupaţia sau îndeletnicirea este o activitate profesională sau
extraprofesională caracterizată prin modalităţi acţionale bine
definite. Poate avea un caracter accidental sau permanent. Nu
presupune calificare profesională, putând fi însuşită prin experienţă.
Nu constituie o sursă permanentă de venit.
 Profesiunea sau meseria este o activitate profesională permanentă,
care presupune pregătire profesională adecvată, practicarea ei pe
întreg parcursul vieţii implicând munca intenţionată şi organizată
(un angajat la o firmă sau liber profesionist). Practicarea unei
profesiuni constituie principala sursă de venit şi oferă posibilitatea
relizării persoanei pe plan profesional şi social.
 Funcţia indică poziţia (statusul) persoanei în ierarhia profesională
(inginer, inginer gradul I, II sau III, medic rezident, specialist, medic
primar) sau in ierarhia administrativă (managerială); şef de birou,
şef de secţie, director.
 Săpături arheologice în zona piramidelor egiptene, a apeductelor
romane, etc. au scos la iveală schelete cu modificări osoase care
sugerau postura în care aceşti oameni lucrau.
 Specializarea muncii a dus la patologii specifice anumitor
activităţi.
 Munca fizică grea, odată cu industrializarea, a fost înlocuită
munca statică, excesul de stimuli senzoriali.
 În secolul XX, computerizarea a sporit monotonia muncii şi a
adus cu sine riscurile legate de suprasolicitarea ochilor, respectiv
suprasolicitarea datorată poziţiei şezânde obligatorii.
 Biotehnologiile adaugă o altă categorie de riscuri.
 Toate acestea sunt acompaniate, în zilele noastre, de stress, una
din tarele cele mai de temut în societatea globală.
 Abilităţile lucrătorilor sunt limitate, dpdv biologic datorită
necesităţii menţinerii homeostaziei interne, a unor parametri
cum sunt: temperatura corpului, pH sangvin care trebuie să
rămână constante pentru desfăşurarea în condiţii optime a
proceselor biochimice şi enzimatice necesare vieţii şi
menţinerii sănătăţii.
 Organismul uman are mecanisme de compensare pentru
menţinerea homeostaziei care, folosite frecvent, pot îmbunătăţi
capacitatea de muncă, dar vor conduce, în final, spre o stare de
oboseală cronică.
 Sunt bolile asociate unor factori nocivi de la locul de muncă.

 Bolile paraprofesionale sunt afecţiuni indirect asociate cu

anumite condiţii nefavorabile de la locul de muncă: HTA, DZ,
obezitate.
 Ergonomia este definită ca procesul de adaptare a mediului de
muncă (procese, locuri de muncă, etc.) la abilităţile psihofizice
ale organismului uman.
◦ Wojciech Jastrzebowski în 1857 în tratatul An Outline of Ergonomics, or
the Science of Work, Based upon the Truths Drawn from the Science of
Nature: „… for it is well-known that our vital forces grow weak and
impoverished as much by the lack of their exercise as by their abuse;
and they are maintained in their proper condition, growing and
increasing by their proper and moderated exercise, which we call work.‟
- principiul planificării procesului de muncă
 Ergonomia protejează sănătatea lucrătorilor, în timp ce securitatea în
muncă protejează viaţa lucrătorilor.
 Asigurarea sănătăţii în muncă înseamnă modelarea diverşilor factori din
mediul de muncă într-o manieră care asigură protecţia sănătăţii.
 Un prim pas în protecţia sănătăţii lucrătorilor şi a generaţiilor
viitoare este stabilirea nivelului maxim admisibil al
concentraţiei sau intensităţii factorilor nocivi din mediul de
muncă.
 În SM ale UE există aproximativ 500 substanţe chimice
potenţial nocive, dar numărul acestora la nivel comunitar
(agreate de toate SM) este 104.
◦ Lipsa cunoştinţelor despre efectele posibile ale tuturor
substanţelor chimice
◦ Dificultatea evaluării riscului ocupaţional al acestora
◦ Coturile diminuării concentraţiilor lor sau chiar al eliminării
lor din mediul de muncă.
 Următoarea etapă în crearea unui sistem de protecţie a
lucrătorilor şi de securitate a locului de muncă este dezvoltarea
unor metode standardizate de determinare a agenţilor nocivi
din mediul de muncă sau din procesul tehnologic.
 După luarea tuturor măsurilor pentru protejarea sănătăţii prin
modernizarea unor tehnologii, metode de eliminare a unor
substanţe, praf, factori fizici, etc. Este nevoie de un proces de
monitorizare a complianţei cu standardele minime de
siguranţă.
 Globalizarea aduce cu ea nu numai riscuri tehnologice noi, dar şi
probleme legate de modelele diferite de angajare în muncă.
 Protejarea sănătăţii, în general, e foarte diferită în epoca actuală.
 Riscurile asociate procesului de muncă nu sunt în mod necesar
legate de mediul de muncă, ci şi de evaluarea eronată a riscurilor
◦ Tendinţă descrescătoare a sectorului de producţie în favoarea
sectorului de servicii
◦ Un nivel înalt al diversităţii entităţilor prezente pe piaţa muncii (în
special înmulţirea întreprinderilor mici şi ale celor mici şi
mijlocii)
◦ Creşterea nivelului de angajare part-time şi angajare la distanţă
◦ Creşterea vârstei lucrătorilor
◦ Creşterea numărului de femei angajate.
 Stilul de viaţă nesănătos generează obezitate, alcoolism,
consumul altor substanţe dăunătoare sănătăţii, depresie, lipsă
cronică de somn, etc.

 Angajaţii noi sunt mult mai susceptibili la accidente de muncă

comparativ cu cei vechi.

 Angajaţii în vârstă nu absentează de la muncă des, dar lipsesc

mai mult.
 Nanotehnologiile

 Biotehnologiile

 Tehnologia de calcul spaţială

 Sursele alternative de energie

Necesită supervizare mai atentă care va genera stress asupra

lucrătorilor
 Este un termen ambiguu:
◦ În limbaj general, ansamblul de norme legale, de cercetare
împreună cu resursele tehnice şi organizatorice care au ca
obiectiv protecţia drepturilor lucrătorilor, dar şi a vieţii şi
sănătăţii lor de condiţii nocive sau periculoase din mediul de
muncă. Protecţia muncii are ca scop crearea unor condiţii de
muncă optime dpdv al ergonomiei, fiziologiei şi psihologiei
muncii.
◦ În limbaj de drept – se ocupă cu subiectul şi obiectul muncii.
 Termenul s-a dezvoltat în strânsă legătură cu dreptul muncii.
 Fiziologia muncii este un compartiment al medicinii muncii,
care studiază modificările stării funcţionale a organismului
uman sub influenţa activităţii de producţie şi elaborează
metode fiziologic argumentate de organizare a procesului de
muncă ce contribuie la prevenirea oboselii şi menţinerea unui
nivel înalt de capacitate de muncă.
 Modificările stării funcţionale ale organismului uman în
timpul muncii depind de două categorii de factori:
◦ efortul depus în procesul de muncă
◦ mediul de muncă.
 Explică mecanismele care stau la baza răspunsului organismului
uman în timpul muncii

 Cunoaşterea acestor mecanisme permite anticiparea

comportamentului unui organism în timpul efectuării diverselor
tipuri de muncă în condiţii externe variate, care permite
adaptarea sarcinilor de muncă şi a condiţiilor de muncă la
capabilităţile indivizilor
 Obiectivele fiziologiei muncii includ un cerc larg de
componente:
◦ studiul legităţilor fiziologice ale muncii fizice şi intelectuale;
◦ cercetarea mecanismelor fiziologice, care determină
dinamica capacităţii de muncă a omului în condiţiile
contemporane de producţie;
◦ evaluarea muncii după gradul de solicitare fizică şi
neuropsihică;
◦ elaborarea bazelor fiziologice a organizării raţionale a
muncii, incluzând optimizarea mişcărilor, poziţiilor de
muncă, organizarea locurilor de muncă, ritmul de muncă,
elaborarea regimurilor raţionale de muncă şi odihnă.
 Cu efort fizic considerabil,

 Mecanizate,

 Automatizate şi semiautomatizate,

 De grup,

 Cu telecomandă,

 Intelectuală.
 Solicitarea preponderentă a aparatului locomotor, prin cheltuieli
considerabile de energie: 17-25 MJ (4000-6000 kcal) sau mai mult
în 24 ore.
 Efortul fizic constă în activitatea musculară bazată pe transformarea
energiei chimice în energie mecanică, exprimată prin contracţiile
musculare.
 Munca fizică dezvoltă sistemul muscular, stimulând procesele
metabolice.
 Munca fizică are o serie de influenţe negative:
◦ ineficacitate socială din cauza productivităţii mici,
◦ necesitatea unor eforturi mari şi a perioadelor îndelungate de
odihnă.
 Munca fizică deţine încă un rol important în unele ramuri slab
mecanizate: construcţii, agricultură, sectorul forestier, minerit, etc.
 Au particularităţi exprimate prin modificarea caracterului
eforturilor musculare şi complicarea programului de activităţi.
 Cheltuielile de energie sunt mai mici decât la efortul fizic şi
constituie 12,5-17 MJ (3000-4000 kcal) în 24 ore.
 Sunt caracteristice suprasolicitarea auditivă şi vizuală.
 Necesită cunoştinţe şi deprinderi motorii speciale.
 În activitatea musculară sunt implicaţi muşchii mici ai
sectoarelor distale ale membrelor, care trebuie să asigure viteze
mari şi precizia mişcărilor, necesare pentru conducerea
mecanismelor.
 Multitudinea mişcărilor identice locale şi mărunte condiţionează
monotonia muncii.
 Excluderea omului din procesul nemijlocit de prelucrare a
obiectelor de muncă, care se îndeplineşte în totalitate de
instrumente.
 Sarcina omului se limitează la îndeplinirea unor operaţii
simple de deservire a mijloacelor de muncă:
◦ a asigura cu materiale pentru prelucrare,
◦ a include în lucru mecanismul,
◦ a scoate detaliile prelucrate.
 Munca este cu efort fizic mic, monotonă, cu un ritm înalt şi
foarte mică componentă creatoare.
 Sunt îndeplinite de operatori, care sunt incluşi în sistemul de
ghidare ca un element necesar al procesului tehnologic.

◦ panoul de comandă necesită acţiuni frecvente ale omului,

atenţie permanentă şi mişcări multiple cre presupun efort
fizic minim.

◦ acţiuni mai rare, operatorul se află în aşteptarea activităţii,

cu puţine reacţii.
 Presupun împărţirea procesului tehnologic în operaţii, cu
ritmul dictat (determinat), cu o succesivitate obligatorie a
operaţiilor, prezentarea automatizată a detaliilor la fiecare
punct de lucru.
 Cea mai pronunţată particularitate negativă a acestei forme de
muncă este monotonia care contribuie la oboseala fizică şi
psihică. În acest caz scade atenţia muncitorului, se micşorează
viteza reacţiilor motorii la excitanţii auditivi şi vizuali, foarte
repede apare surmenajul.
 Necesitatea de a prelucra un volum foarte mare de informaţie
cu mobilizarea memoriei, atenţiei, care generează stări
stresante frecvente.
 Efortul fizic, de regulă, este neînsemnat şi constituie 10-11,7
MJ (2000-2400 kcal) în 24 ore.
 Este caracteristică hipokinezia, adică scăderea foarte mare a
activităţii motorii, ceea ce contribuie la înrăutăţirea
reactivităţii organismului şi creşterea încordărilor emoţionale.
Hipochinezia este şi un factor de risc pentru patologia
sistemului circulator.
 „Stare fiziologică a organismului, care apare după efectuarea
unei activităţi profesionale şi care se manifestă:
◦ obiectiv, prin scăderea capacităţii de muncă (scăderea
performanţei)
◦ subiectiv, prin „senzaţie de oboseală”, manifestată printr-o
varietate de simptome:
 durere musculară, cefalee, ameţeli, stare de indispoziţie etc.,
 stare de euforie, de bună dispoziţie
 simptomele depind de localizarea oboselii, dar şi de
rezultatul activităţii profesionale care a generat oboseala
(după un succes în muncă, după o reuşită, după rezolvarea
unor probleme, deşi subiectul se declară „obosit”, el se
simte „mulţumit”, „fericit”, „relaxat”)
 Se consideră efort musculo-osteo-articular intens, acel efort ce
necesită un consum de oxigen ce depăşeşte cu mai mult de 3
ori consumul de oxigen de repaus: 750-800 ml O2/min.
 Intensitatea efortului se poate exprima în W/m2 sau în W /
suprafaţă cutanată medie de 1,8 m2 . 1 W = 0,80Kcal/oră.
 În evaluarea efortului, trebuie ţinut seama şi de:
◦ ambianţa termică
◦ ambianţa psihologică.
 Poziţia ortostatică prelungită (uneori 8 ore din 8 ore de muncă).
◦ oboseala depinde mai puţin de contracţia musculară şi mai
mult de circulaţia sanguină în muşchii ce efectuează efortul
◦ oboseala depinde mai mult de componentele statice ale
contracţiei musculare, angajate în efectuarea efortului
 Poziţia şezândă prelungită (uneori 8 ore din 8 ore de muncă)
◦ este afectată coloana vertebrală (în funcţie de sarcinile
specifice poate fi afectată coloana cervicală, dorsală, dorso-
lombară, lombo-sacrată)
◦ sunt afectate organele situate în cavitatea pelvină
◦ oboseala depinde de oboseala musculară a muşchilor locali –
apar dureri în articulaţiile interesate
◦ apar dureri în tendoanele locale.
 Un aspect caracteristic al oboselii legate de poziţia de lucru este
reprezentat de cazurile în care muncitorii trebuie să-şi menţină
braţele întinse şi această poziţie este obligatorie un timp îndelungat.
Dacă braţele trebuie menţinute deasupra planului umerilor, oboseala
este mult mai accentuată, deoarece intervine efortul static la care se
adaugă dificultăţi circulatorii.
 Apariţia pragul de epuizare la nivelul fibrei musculare: apariţia unei
deficienţe musculare care împiedică menţinerea activităţii motorii la
un nivel dat.
◦ În cazul muncii dinamice = scade puterea de lucru.
◦ În cazul muncii statice = scade forţa musculară.
◦ De subliniat că în momentul atingerii pragului de epuizare, un
număr apreciabil de fibre musculare sunt încă susceptibile de
contracţie.
 Oboseala este datorată contracţiei musculare izometrice prelungite a unor
grupe musculare, care jenează circulaţia sanguină locală. În timpul
contracţiilor maxime izometrice s-au înregistrat presiuni intramusculare de
ordinul a 200 mm Hg.
 Măsurarea debitului sanguin local efectuat în timpul unei munci statice,
arată un blocaj circulator ce se măreşte cu creşterea forţei de contracţie:
◦ în repaus: 2,5 ml/min/100 g muşchi
◦ în timpul unei contracţii ce reprezintă 10% din contracţia maximă: 8
ml/min/100 g muşchi
◦ în timpul unei contracţii ce reprezintă 20% din contracţia maximă: 16
ml/min/100 g muşchi
◦ în timpul unei contracţii ce reprezintă între 20-30% din contracţia
maximă debitul sanguin în muşchi rămâne constant, nu creşte, nu scade;
◦ în timpul unei contracţii ce reprezintă 30-60% din contracţia maximă
debitul sanguin în muşchi scade rapid;
◦ în timpul unei contracţii ce reprezintă peste 70% din contracţia maximă
circulaţia sanguină în muşchi este complet blocată, deci debitul sanguin
este 0 (zero).
 lipsa de oxigen la nivelul muşchilor interesaţi: acest fapt
determină ca energia necesară contracţiei să provină în
principal din glicoliză, care furnizează relativ puţină energie
contractilă;
 acumularea de cataboliţi, în primul rând acidul lactic; acidul
lactic intervine în mod negativ asupra reacţiilor care duc la
resinteza ATP-ului sau asupra cuplajului dintre comandă
(influxul efector) şi muşchiul care efectuează contracţia.
◦ Durerea musculară în munca statică se aseamănă cu cea
observată în stări patologice (arterita obliterantă, infarct
miocardic, angor pectoris).
 Oboseala vizuală periferică: este de fapt o oboseală a sistemului
muscular al ochiului, localizată în muşchii netezi şi striaţi ai:
 cristalinului: utilizarea frecventă a muşchilor ciliari, datorită
variaţiilor frecvente de adaptare la distanţă (acomodarea); acest
fenomen este mai accentuat dacă cristalinul şi-a pierdut
supleţea, fenomen ce apare în prezbiţie, deci odată cu înaintarea
în vârstă;
 pupilei: mecanism asemănător celui descris mai sus, dar
datorită variaţiilor foarte frecvente de adaptare la variaţii de
lumină (adaptare)
 muşchilor globilor oculari (oculomotricităţii)
 Oboseala vizuală centrală: datorită stării de inhibiţie a zonei
corticale occipitale
 Oboseala auditivă periferică
◦ este o scădere tranzitorie, reversibilă a auzului datorită acţiunii
zgomotului intens asupra celulelor auditive din organul lui Corti.
Poate fi monoauriculară dacă acţiunea zgomotului se exercită
asupra unei singure urechi.
◦ Gradul de oboseală depinde de intensitatea zgomotului şi de
durata lui de acţiune.
◦ Timpul de recuperare, deci revenirea la starea normală,
fiziologică, de la starea de oboseală auditivă, este apreciabil
(minute-zeci de minute).
◦ Factorii favorizanţi ai fenomenului de oboseală auditivă:
 frecvenţe înalte ale zgomotului;
 amplificări bruşte ale intensităţii zgomotului care surprind calea
de transmisie a zgomotului în momentul în care sistemul
protector al urechii, format din muşchii urechii medii, este mai
puţin activ
 Oboseala auditivă centrală: datorită stării de inhibiţie a zonei
corticale temporale.
 Cunoaşterea fenomenului de oboseală auditivă are consecinţe
practice:
◦ efectuarea audiometriei după o perioadă de timp care să
permită dispariţia fenomenului de oboseală: cel puţin 16 ore;
◦ existenţa unor relaţii între intensitatea fenomenului de
oboseală şi durata lui şi predicţia apariţiei surdităţii
profesionale.
 Capacitatea de muncă reprezintă posibilitatea organismului
uman de a menţine aceeaşi intensitate a efortului necesar
activităţii optime profesionale timp cât mai îndelungat, fără a
modifica cantitatea şi calitatea produsului profesional sau a
serviciului prestat şi fără a influenţa negativ, imediat sau
îndepărtat, starea de sănătate.
 Factori care depind de organismul uman
 Factori care depind de mediul de muncă
 Factori sociali
 Exerciţiul: un mijloc datorită căruia, prin repetarea unei
activităţi limitate, organismul uman îşi câştigă şi creşte
capacitatea de muncă pentru această activitate;
◦ prin exerciţiu se ajunge la starea de "exersat" (persoane cu
deprinderi motorii), care execută o activitate delimitată, un
timp cât mai îndelungat, cu aceeaşi intensitate, cu mai puţină
oboseală. Acest lucru este posibil deoarece prin exerciţiu,
prin repetare, se elimină activitatea musculară (mişcările)
inutile, iar muşchiul care efectuează mişcările utile, le
execută cu intensitatea necesară (nu mai mare) şi în ordinea
necesară (nu dezordonat) = se realizează un consum de
oxigen mai scăzut;
 Antrenamentul: un mijloc datorită căruia, prin repetarea unei
activităţi musculare complexe, organismul îşi câştigă şi creşte
capacitatea de muncă (în general pentru orice activitate
musculară) datorită legăturilor coordonate între diversele
aparate şi sisteme ale organismului şi cel motor pe de o parte
şi datorită modificărilor funcţionale şi structurale ce au loc în
organism pe de altă parte.
◦ Importanţa practică: ucenicie corectă; practicarea
sporturilor;
 Starea de sănătate sau de boală
 Emoţiile negative sau pozitive
 Oboseala
 Factori fiziologici (organizarea muncii)
◦ automatizarea şi mecanizarea
◦ organizarea procesului de muncă: eliminarea mişcărilor inutile,
eliminarea contracţiior musculare statice, etc;
◦ regim de muncă fiziologic: durata şi condiţiile de succesiune şi
efectuarea pauzelor să asigure refacerea funcţiilor fiziologice de
bază şi menţinerea stării de exersat şi antrenat;
◦ asigurarea unei ritmicităţi în muncă.
 Factori igienici: mediul de muncă, microclimat optim, iluminat
optim, zgomotul profesional sub limita maxim admisă, toxice şi
pulberi profesionale sub limitele admisibile, culori funcţionale,
muzică adecvată etc.
 Factori ergonomici: relaţii fiziologice şi igienice dintre muncitor-
maşină-mediu de muncă;
 Factori psiho-sociali: relaţiile dintr-un colectiv de muncă şi
particularităţile psihice individuale: relaţiile corespunzătoare psiho-
sociale în cadrul colectivului
 Alimentaţia fiziologică
 Transportul la şi de la serviciu corespunzător
 Condiţii de locuit confortabile mai ales pentru cei ce lucrează
în schimburi
 Consumul de alcool
 Remuneraţie corespunzătoare
 Mediu familial bun
 Stabilitatea locului de muncă
 Munca în schimburi alternante reprezintă o modalitate de organizare
în timp a activităţii profesionale a muncitorilor sau a echipelor de
muncitori impusă din două motive principale:
◦ motive (necesităţi) tehnice: larga răspândire a producţiei
automatizate şi mecanizate, care necesită funcţionarea continuă şi
implicit supravegherea continuă a sistemelor automatizate şi
mecanizate;
◦ motive (necesităţi) economice: necesitatea creşterii productivităţii
muncii, pe baza utilizării depline a utilajelor pe toate cele 24 ore
ale unei zile de muncă.
 Problemele principale de medicina muncii (fiziologice,
fiziopatologice, patologice, profilactice) sunt legate de corelaţiile şi
necorelaţiile dintre ritmurile biologice, ritmurile profesionale şi
ritmurile extraprofesionale. Aceleaşi corelaţii şi necorelaţii stau şi la
baza problemelor de psihologia muncii sau sociologia muncii.
 Ritm circadian (evoluţia unor indicatori biologici în cursul
unei zile a 24 de ore (circadian = circa diem = circa o zi),
respectiv ritmul legat de alternanţa ”veghe-somn”
 Ritm care se desfăşoară pe o perioadă mai mică de o zi (sub
24 ore) determinate de factori externi, numiţi sincronizatori:
◦ alternanţa: lumină (zi) – întuneric (noapte)
 Maximum de amplitudine al variaţiei circadiene a unui indicator
biologic (de ex. ritmul cardiac cel mai ridicat în cursul unei zile
în decurs de 24 ore) se numeste acrofază. Acrofaza (maximum
de variaţie circadiană a unor indicatori biologici) nu corespunde
în timp pentru diferiţii indicatori fiziologici, biochimici,
psihologici.
 Pentru un anumit individ, organizarea temporală a ritmurilor
biologice constituie o constantă, realizând o adevărată caracteristica
individuală.
 Există însă variaţii interindividuale considerabile.
 Ritmurile biologice cu importanţă în medicina muncii:
◦ temperatura centrală a corpului (independent de activitatea
musculară sau ingerarea de alimente;
◦ frecvenţa cardiacă (ritmul cardiac);
◦ frecvenţa respiratorie (ritmul respirator);
◦ concentraţia sanguină de Ca, Na, K, creatinină;
◦ pH-ul sanguin;
◦ concentraţia de ACTH, de 17-cetosteroizi, de 17-hidroxisteroizi;
◦ performanţe senzoriomotorii, de la simplu timp de reacţie la un
stimul la sarcini de supraveghere foarte elaborate.
 Dacă sincronizatorul extern se modifică ca poziţie în timp,
stabilitatea şi inerţia ritmului circadian sunt perturbate.
 Dacă perioada de activitate se rotează cu 180°, deci muncitorii
din schimbul de dimineaţă trec în schimbul de noapte, se
observă că temperatura centrală a corpului tinde să se modifice
în acest sens, adică să fie mai ridicată noaptea decât ziua, dar
această evoluţie nu are loc imediat; diferenţele dintre valorile
maxime ale temperaturii centrale a corpului (acrofaza) şi
valorile minime diminuează progresiv.
 În plus, curba temperaturii centrale şi curba de eficacitate a
testelor psihomotorii, bine corelate între ele iniţial, când
munca se desfăşoară în schimbul de dimineaţă, evoluează spre
o dereglare a lor când se trece la schimbul de noapte.
 Ritmul profesional corespunde organizării temporale a
activităţii profesionale.
 Repartiţia şi inserţia în interiorul unei perioade de timp dată, a
diferitelor faze de muncă şi repaus.
 În cazul unui ritm profesional ne interesează:
◦ repartiţia în timp a orarului de muncă, acesta fiind considerat
ca un factor component al condiţiilor de muncă, legat de
organizarea muncii;
◦ influenţa acestei repartiţii a activităţii profesionale în timpul
unei zile de muncă, deoarece, ca orice component al
condiţiilor de muncă, el poate deveni o noxă profesională,
cel puţin pentru o anumită categorie de salariaţi.
 activitate numai în schimbul de dimineaţă; baza este repartiţia
orarului săptămânal normal al intrepriderii (48 ore sau mai
puţin) pe 6 sau 5 zile ale săptămânii; în fiecare zi există o
pauză mediană fixă, dar variabilă ca durată (uneori durata este
de 2 ore) iar în sistemul ”zilei continui ea nu trebuie să fie mai
mică de 40 minute. În acest sistem, “orele suplimentare” se
situează în continuarea zilei de lucru “normale”, în zilele
nelucrătoare sau în timpul pauzei mediane.
 conversiunea de 180° a activităţii în perioada circadiană
(perioadă nictemerală).
 2 schimburi: 6:00 – 22:00
 3 schimburi: unii lucreză numai ziua, alţii după amiaza, iar
alţii numai noaptea, dar există şi sisteme de rotaţie
semicontinue, cu rotaţie cel mai adesea la o săptămână, dar se
poate ca rotaţia să aibă loc la 2 zile sau la mai multe
săptămâni; în acest sistem se păstreză duminica ca zi de repaus
săptămânal.
 nu se păstrează periodicitatea săptămânală; organizarea
temporală a activităţii profesionale ascultă de necesităţi
independente de ritmurile biologice extraprofesionale (sociale)
de bază. Este cazul activităţilor profesionale din transporturile
aeriene, maritime, rutiere etc.
 În MSA apar suprasolicitări de ordin biologic legate de
fenomenul de desincronizare prin care se înţeleg două feluri de
manifestări:
◦ desincronizare legată de neconcordanţa dintre activitatea
profesională, care se desfăşoară maxim în perioada când
activitatea unor funcţii ale organismului este minimă;
◦ desincronizare legată de neconcordanţa între unele funcţii
ale organismului, în sensul că unele funcţii rămân cu ritmul
circadian normal de activitate, pe când alte funcţii încep să
se adapteze, să se sincronizeze cu noul sincronizator, noul
model (pattern) „somn-veghe”. Această ultimă
desincronizare ar putea fi numită şi „dizarmonie”
 Suprasolicitarea organismului are loc în momentul când se trece de
la un schimb la altul, deoarece:
◦ se fac eforturi din partea organismului de a modifica ritmurile
biologice circadiene la noul ritm profesional;
◦ se fac eforturi de a menţine aceste noi adaptări pe perioada
schimbului inversat;
◦ se fac eforturi când se revine la schimbul normal, de dimineaţă,
din schimbul de noapte.
 anumiţi indicatori fiziologici şi psihologici se sincronizează cu
noul sincronizator (reprezentat de noul ritm profesional) în timp
scurt şi într-un procent ridicat: timpul de reacţie, reobaza optică,
atenţia etc.;
 anumiţi indicatori fiziologici şi psihologici se sincronizează cu
noul sincronizator în timp mai lung şi într-un procent mai redus
de cazuri: de ex. temperatura centrală a corpului, frecvenţa
cardiacă, tensiunea arterială, metabolismul energetic etc.
 Timpul minim de adaptare a fost găsit variabil, între 4 - 5 zile şi 7
zile pentru ca secreţia suprarenalei să se inverseze.
 Sincronizarea ritmului biologic la noul ritm profesional pare a fi corelată şi cu
unii factori ca:
◦ natura activităţii profesionale: muncitorii care efectuează o muncă
predominant fizică, musculoosteo-articulară, par să se adapteze mai uşor
la MSA, decât cei ce efectuează activităţi profesionale predominant
senzoriale, perceptive, neuro-psiho-senzoriale;
◦ vârsta: muncitorii tineri se adaptează mai uşor la MSA decât cei
vârstnici;
◦ somnul: sincronizarea funcţiior fiziologice şi psihologice cu noul
sincronizator, noul ritm profesional „muncă – repaus”, depinde în mare
măsură de obţinerea unui somn diurn satisfăcător (pentru cei ce lucrează
în schimbul de noapte), atât cantitativ (număr de ore de somn) cât şi
calitativ (somn adânc, indiferent de zgomotul din jur). Dar, de menţionat
că somnul care satisface aceste caracteristici, este, de asemenea, în
legătură cu tipul de activitate profesională (predominant musculo-osteo-
articulară sau neuro-psiho-senzorială) , cât şi cu vârsta, în sensul că:
 somnul adânc, cu mare capacitate de recuperare, se observă în special la
tineri; această calitate a somnului se pierde odată cu vârsta şi astfel se
explică de ce muncitorii mai în vârstă se adaptează mai greu la MSA;
 somnul uşor, cu capacitate de recuperare redusă, se observă la muncitorii
din posturile de control, supraveghere, cu mare responsabilitate în luarea
deciziilor, deci activităţi profesionale care solicită funcţiile nervoase
superioare.
 Tulburările digestive;
 Tulburările neuropsihice;
 Tulburările de somn.
 Acestea constau din: epigastralgii, regurgitaţii, balonări,
anorexie, crampe intestinale, constipatie - „dispepsia de muncă
alternantă”.
◦ apar sau se accentuează când se trece de la un schimb de
lucru la alt schimb de lucru.
◦ frecvenţa acestor tulburări digestive variază între 45 - 72%.
◦ se observă în special la muncitorii tineri.
 În patogenia lor un rol important îl joacă decalajul orelor de
masă, care modifică la râdul lor, secreţia gastrică şi apetitul. În
schimbul de noapte se adaugă unele erori alimentare ca:
ingerarea exclusivă de alimente consistente, excesul de tutun,
excesul de cafea (pentru menţinerea capacităţii de muncă,
pentru a nu dormi)
 Constau din: nervozitate, iritabilitate, cefalee, vertij, scăderea
atenţiei, stare depresivă, anxietate.
 Apar sau se accentuează când se trece de la un schimb de lucru
la alt schimb de lucru.
 Frecvenţa acestor tulburări ar fi de cca. 70% comparativ cu
frecvenţa lor de 53% la cei care lucrează numai în schimbul de
dimineaţă.
 Tulburările neuro-psihice se observă în special la muncitorii
mai vârstnici.
 Efectul MSA asupra somnului reprezintă un criteriu de toleranţă sau de
intoleranţă în MSA a unui individ, fapt de care trebuie să se ţină seama la
controlul medical periodic.
 Tulburările de somn se întâlnesc la 60% dintre muncitorii care lucrează şi
noaptea, comparativ cu 11% la muncitorii care lucrează numai în schimbul
de dimineaţă.
 MSA depinde de o bună sau o insuficientă adaptare la somnul diurn.
 Posibilitatea de adaptare la MSA depinde esenţial de posibilitatea unui
somn bun, cantitativ (durată, număr de ore de somn) şi calitativ (somn
adanc, odihnitor)
◦ posibilitatea de adaptare depinde şi de satisfacţiile pe care subiectul
respectiv le apreciază in MSA (salariu mai bun, fără o supraveghere
iritantă din partea unor cadre de conducere etc.)
◦ cei care lucrează „voluntar” in MSA nu prezintă tulburări, cu condiţia ca
acceptarea „voluntară” să nu fie datorată temerii de a fi rău văzuţi dacă
nu acceptă munca in MSA, ascunzand astfel o reticenţa profundă;
 o muncitorul care se angajează „voluntar” in MSA poate să nu prezinte
tulburări, dar familia sa poate suferi din cauza acestui program.
 Psihologia muncii se ocupă cu studiul fenomenelor şi al
particularităţilor psihice implicate in activitatea de muncă a
omului.
 Psihologia muncii este ştiinţa care studiază comportamentul
omului in activitatea de muncă.
 Obiectul psihologiei muncii îl constituie, în linii generale,:
componentele psihice ale diferitelor activităţi ( bagajul de
cunoştinţe şi deprinderi, aptitudinile, inclinaţiile şi interesele,
etc) şi factorii psihologici care contribuie la sporirea
productivităţii muncii (atenţia şi spiritul de observaţie, gandirea,
memoria, inteligenţa, afectivitatea, motivaţia, voinţa, etc)
 după specificul activităţii desfăşurate deosebim: psihologia
transporturilor; psihologia industrială; psihologia agriculturii;
psihologia economică
 din punctul de vedere a raportului om-muncă psihologia muncii
urmăreşte soluţionarea a două categorii de probleme (obiective):
◦ adaptarea omului la muncă pentru realizarea căreia sunt necesare
parcurgerea mai multor etape care sunt activităţile specifice
psihologiei personalului;
◦ adaptarea muncii la caracteristicile psihofiziologice ale
individului: aceasta constituie obiectul psihologiei inginereşti care
işi propune ca prin studii şi cercetări să adapteze munca
(echipamente, maşini, ambianţă, etc) la posibilităţile persoanei.
 Pentru realizarea primului obiectiv, adaptarea omului la
muncă, sunt necesare parcurgerea mai multor etape, care sunt,
în acelaşi timp, activităţi specifice ale psihologiei personalului,
ca subramură a psihologiei muncii, şi anume:
◦ analiza psihologică a profesiunilor,
◦ analiza factorilor de personalitate implicaţi în activitatea de
muncă,
◦ orientarea,
◦ selecţia şi pregătirea profesională.
 Cel de-al doilea obiectiv, adaptarea muncii la caracteristicile
psihofiziologice ale operatorului uman, urmăreşte aplicarea
cunoştinţelor despre comportamentul uman la:
◦ conceperea şi proiectarea echipamentului tehnic,
◦ organizarea economică a locurilor de muncă,
◦ ameliorarea factorilor mediului fizic ambiant,
◦ cercetarea proceselor de recepţie, prelucrare şi păstrare a
informaţiei,
◦ adoptarea deciziilor în vederea acţiunilor de comandă şi
control al proceselor de muncă.

I. Adaptarea omului la muncă
(psihologia personalului)
II. Adaptarea muncii la
caracteristicile psihofiziologice
(psihologie inginerească)
Conţinut
a. analiza psihologică a profesiilor
b. analiza factorilor de personalitate
implicaţi în activitatea de muncă
c. orientarea profesională
d. selecţia profesională
e. pregătirea profesională
a. conceperea şi proiectarea echipamentului
tehnic
b. organizarea ergonomică a locurilor de
muncă
c. ameliorarea factorilor mediului fizic
ambiant
d. recepţia informaţiilor, adoptarea
deciziilor, comanda şi controlul proceselor
de muncă
 Discipline ştiinţifice care furnizează informaţii necesare
înţelegerii procesului muncii şi a locului şi rolului omului în
acest proces :
◦ ştiinţele tehnice pentru soluţionarea obiectivelor psihologiei
inginereşti;
◦ sociologia, care oferă date privind evoluţia procesului de
muncă şi influenţa acesteia asupra vieţii şi activităţii
oamenilor, organizarea socială a societăţilor comerciale,
specificul categoriilor socio-profesionale etc.;
◦ fiziologia muncii, care studiază modificările ce se produc în
organismul uman în procesul de muncă;
◦ igiena muncii, care elucidează influenţa microclimatului
asupra operatorului uman, factorii de risc privind bolile
profesionale şi diminuarea influenţei acestora etc;
◦ organizarea producţiei pentru problemele organizării
regimului de muncă în condiţii specifice diferitelor tipuri de
activitate, organizarea locului de muncă în scopul asigurării
unor condiţii optime de muncă, scăderii frecvenţei
accidentelor de muncă etc.;
◦ ergonomia, ştiinţă interdisciplinară la care participă
specialişti din domeniul psihologiei, sociologiei, economiei,
igienei muncii, ştiinţelor tehnice etc., şi care are ca obiect
crearea condiţiilor optime de muncă sub varii aspecte;
◦ antropometria, pentru cunoaşterea dimensiunilor corpului
omenesc şi corelarea acestora cu dimensiunile locului de
muncă, a echipamentului tehnic şi echipamentului de
protecţie.
 Dintre metodele proprii psihologiei, în analiza sistemului
psihosociotehnic se foloseşte, în mod frecvent, doar una şi
anume testele psihologice.
 Testul psihologic este o probă standardizată, care cuprinde o
serie de întrebări, exerciţii, probleme etc. care, în majoritatea
cazurilor, trebuie rezolvate contra cronometru şi care este
însoţită de o tehnică precisă de înregistrare a răspunsurilor
corecte şi a erorilor, precum şi de evaluare a performanţelor.
 Metodele de descriere şi analiză a muncii comune cu alte
discipline:
◦ observaţia; ancheta (pe bază de chestionar şi pe bază de
interviu);
◦ studiul de caz;
◦ analiza produselor activităţii
 Studierea documentelor:
◦ Cunoaşterea câmpului problematic;
◦ Stabilirea gradului de concordanţă dintre cerinţele tehnice
constructive, funcţionale şi operaţionale ale echipamentului tehnic
şi situaţia reală din secţiile de producţie;
◦ Identificarea simptomelor de întrerupere a procesului de
producţie, de apariţie a erorilor, a incidentelor şi accidentelor de
muncă etc.;
◦ Modul de organizare a întreprinderii;
◦ Descrierea proceselor tehnologice;
◦ Caracteristicile resurselor umane. Informaţiile privind resursele
umane pot fi găsite la compartimentul de personal (datele
personale ale salariaţilor, mişcarea personalului, absenteismul
etc.), la compartimentul de protecţia muncii (situaţia accidentelor
de muncă, instructajele de protecţia muncii etc.), la cabinetul
medical (situaţia morbidităţii, a concediilor medicale).
 Cunoaşterea activităţii studiate:
◦ amplasarea unităţii (mediul fizic ambiant, mediul economic,
social şi cultural);
◦ caracterul producţiei (serie mare, serie mică sau unicate);
◦ gradul de mecanizare sau automatizare a proceselor de producţie;
◦ profesiunile practicate şi ponderea lor în activitatea de producţie;
◦ regimul de lucru (programul de activitate, munca în schimburi,
pauzele în timpul producţiei, regim liber sau impus de tempoul
activităţii);
◦ natura şi particularităţile sarcinilor de muncă;
◦ tipul şi caracteristicile echipamentelor tehnice;
◦ condiţii de microclimat şi mediul psihosocial;
◦ date despre resursele umane ale întreprinderii (categorii de vârstă,
sex, calificare, mentalitate etc.)
 Metoda timpilor şi a mişcărilor (MTM): este o metodă folosită
mai ales in analiza şi diagnoza activităţilor manuale şi
mecanizate in scopul simplificării acestor activităţi. Ea constă
in descompunerea mişcărilor complexe in mişcări elementare
sau gesturi şi evaluarea duratelor acestora. Această metodă
urmăreşte eliminarea mişcărilor inutile şi se face pentru
organizarea şi redistribuirea mişcărilor pe membrele
superioare şi inferioare, reducerea timpilor de execuţie,
creşterea calităţii execuţiei şi reducerea efortului fizic.
 Metoda incidentului critic: urmăreşte detectarea unor
comportamente mai puţin obişnuite din punctul de vedere al
sarcinilor prescrise şi al rezultatelor obţinute. Incidentul critic are
inţeles nu de incident sau conflict, ci se referă la aspectul
excepţional, pozitiv sau negativ al comportamentului sau
rezultatului muncii:
 tipuri de incidente:
◦ relative la: echipamente şi materiale (randament scăzut al unui
motor, uzura unei piese, sisteme de franare insuficiente);
◦ mediul muncii (spaţiu de muncă redus, creşterea nivelului de
zgomot, iluminat necorespunzător);
◦ sarcina de muncă (modificarea ritmului execuţiei, suplimentarea
sau eliminarea unor operaţii, executarea de operaţii care nu au
fost prescrise, modificarea orarului de muncă);
◦ personalul muncitor (calificare insuficientă, stare de sănătate
alterată, efectivul echipei modificat)
 Metoda analizei erorilor: eroarea reprezintă orice abatere de la
normă cu efecte negative asupra postului şi chiar asupra sistemului
om-maşină-mediu.
 Cosecinţele erorilor sunt rebuturile, incidentele şi accidentele de
muncă.
 Erorile pot fi consecinţa:
◦ executării unei acţiuni incorect formulate,
◦ nereuşita in indeplinirea unei acţiuni cerute,
◦ efectuarea unei acţiuni in afara fazei operaţionale
◦ realizarea unei acţiuni necerute.
 Persoanele pot fi cauza erorilor prin:
◦ nerespectarea procedeelor stabilite,
◦ diagnostice incorecte,
◦ raţionamente eronate,
◦ interpretare inadecvată a informaţiilor,
◦ atenţie insuficientă, stres, etc.
 Lista de control (check-list-ul) conţine seturi de intrebări cu ajutorul
cărora se evaluează gradul de adecvare a sistemului om – maşină –
mediu la anumite criterii. Se utilizează pentru proiectarea
echipamentelor sau a activităţii pe post.
 Cuprinde informaţii despre:
◦ mediul fizic de muncă (temperatură, iluminat, zgomot, vibraţii,
etc),
◦ echipamentul tehnic (denumire, amplasare, număr),
◦ fazele şi operaţiile de muncă,
◦ solicitările fizice in timpul muncii,
◦ solicitările psihice in timpul muncii,
◦ riscul de apariţie a bolilor profesionale,
◦ riscul accidentelor de muncă,
◦ Regimul de lucru: programul, orele de lucru, munca in schimburi,
pauzele,
◦ relaţiile ierarhice şi de colaborare
 Jurnalele / registrele de participare: solicitarea angajaţilor să
ţină un jurnal/registru in care să precizeze toate activităţile pe
care le realizează zilnic.
 Pentru fiecare activitate angajatul inregistrează timpul necesar.
 Metoda poate oferi o imagine de ansamblu asupra postului
respectiv dacă este insoţită de interviuri cu angajatul, colegii şi
superiorii acestuia.
 Protocoalele verbale: această metodă, folosită in prezent pe
scară largă, serveşte cel mai bine analizei cognitive a
activităţii: cunoştinţe utilizate, procesări ale informaţiei,
recunoaşteri de patternuri situaţionale. Analistul convine cu
subiectul a cărui activitate o studiază, ca in cursul activităţii să
gandească cu ≪voce tare≫ inregistrand fidel ceea ce relatează
subiectul.
 Datele verbalizate de subiect trebuie insoţite de datele
observaţiei analistului pentru a cunoaşte intregul context
(intern şi extern al subiectului) in care s-a desfăşurat secvenţa
inregistrată.
 Tehnica explicitării provocate : se solicită subiectului să
reconstituie, prin analiza retrospectivă, modul in care a
desfăşurat la locul de muncă o secvenţă de acţiuni, de ce a
făcut-o, care a fost demersul cognitiv, logic (inobservabil) al
acţiunilor, cum a procedat in luarea unor decizii, cum s-a
derulat activitatea de gandire in rezolvarea unor probleme.
 Explicitarea provocată constă in a asista şi observa lucrătorul
in timpul muncii şi a-i cere lămuriri asupra operaţiilor pe care
le efectuează. Cu ajutorul acestei tehnici se poate studia
activitatea cognitivă a subiectului intr-o secvenţă de activitate (
 Chestionarul de analiză a poziţiei/ funcţiei (Position Analysis
 Questionnaire- PAQ) conţine 187 itemi, fiecare reprezentand
elemente de bază in analiza activităţii postului avut in vedere,
analiza realizandu-se la şase niveluri de bază:
◦ informaţiile de intrare,
◦ procesele mentale,
◦ operaţiile muncii,
◦ relaţiile cu alte persoane,
◦ contextul muncii,
◦ alte caracteristici ale muncii
 Analiza postului:
 Postul reprezintă o grupă de activităţi căreia ii sunt asociate
indatoriri, sarcini şi responsabilităţi de indeplinit.
 Analiza funcţională a postului (Functional Job Analysis- FJA)
este o metodă standardizată care constă in evaluarea postului
in funcţie de cum interacţionează angajatul cu informaţiile,
oamenii şi obiectele implicate in activitatea pe care o
desfăşoară.
 este un proces de identificare sistematică a sarcinilor,
indatoririlor, şi responsabilităţilor postului,
 este un proces de identificare sistematică a calificării necesare
titularului pentru a fi performant.
 Oferă informaţii privind:
◦ denumirea postului,
◦ localizarea postului in structura instituţiei,
◦ obiectivele postului,
◦ nivelul ierarhic,
◦ relaţii organizatorice,
◦ sarcinile-cheie,
◦ autoritatea acordată, limitele de competenţă,
◦ indatoririle şi responsabilităţile aferente postului,
◦ condiţiile generale de muncă
 Se referă la cerinţele umane ale postului (calităţile care trebuie
indeplinite de o persoană care deţine sau urmează să ocupe un
anumit post).
 Cuprinde informaţii referitoare la:
 calităţi fizice,
 aptitudini şi abilităţi intelectuale cerute de munca in postul
respectiv,
 trăsăturile sau tipul de personalitate,
 pregătirea necesară ocupării postului,
 experienţă profesională (natura, durata) exprimată prin
vechimea in muncă şi in specialitatea postului,
 competenţele şi responsabilităţile cerute de post,
 stagii de perfecţionare in domeniul respectiv
 1. Atribute fizice: Care sunt condiţiile necesare in materie de: stare
de
 sănătate, forţă fizică, energie, şi aspect fizic exterior ?
 2. Realizări individuale: Care sunt condiţiile necesare in materie de:
studii,
 pregătire profesională şi experienţă?
 3. Nivel general de inteligenţă: Care sunt exigenţele postului in
materie de
 capacitate cerebrală şi efort intelectual ?
 4. Aptitudini speciale: Ce tipuri de aptitudini necesită postul
respectiv ?
 5. Domenii de interes personal: Care sunt domeniile de interes
personal care ar putea influenţa pozitiv performanţa pe post ?
 6. Temperament: Care este tipul de personalitate pe care il căutăm ?
 7. Circumstanţe speciale: Există anumite circumstanţe speciale pe
care postul în cauză le impune candidaţilor ?