Contractele administrative au fost definite ca fiind acele acte juridice pe care le încheie

organele administraţiei publice cu cei administraţi, acte care cuprind un acord de voinţă
generator de drepturi şi obligaţii pentru părţile contractante. Unii autori mai consideră că prin
natura lor contractele administrative sunt identice cu contractele de drept privat, deosebirea
constând însă în regimul juridic care li se aplică datorită faptului că au drept obiect folosinţa
bunurilor din domeniul public sau privat al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale. Fiind
un contract cu ajutorul căruia administraţia publică îşi realizează o parte din sarcinile sale,
avându-se în vedere şi obiectul său juridic se consideră că regimul juridic aplicabil contractelor
administrative este unul exorbitant de drept public, având şi clauze negociate.

Prerogativele de putere publică ale administraţiei au la bază faptul că administraţia

încheie contractul în scopul de a satisface un interes general. În virtutea acestor prerogative
administraţia are posibilitatea de a impune clauze exorbitante în contract, de a controla modul de
executare al contractului şi de a dispune rezilierea contractului atunci când interesul public nu
mai primeşte prin executarea contractului o satisfacţie completă şi continuă.

Identificarea contractului ca fiind unul administrativ poate fi făcută și prin titlul

contractului așa cum a fost el definit de părți, deși legislația de bază în materia contractului
administrativ – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de
achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune
de servicii (cu modificările și completările ulterioare) și Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică (cu
modificările și completările ulterioare) nu folosește în mod expres denumirea de contract
administrativ. Soluția problemei o găsim în Legea contenciosului administrativ (nr. 554/2004)
unde se menționează că „sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și
contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor
proprietate public, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile
publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse
competenței instanțelor de contencios administrativ. Pornind de la dispoziția din legea
contenciosului administrativ, citată mai înainte, coroborată cu conținutul reglementărilor din cele
două Ordonanțe de urgență ale Guvernului se poate observa că prin cele doua acte normative se
reglementează evident dreptul comun al contractului administrativ.

Un contract administrativ se poate rezilia astfel:

1. Reziliere convențională. Poate interveni numai din iniţiativa autorităţii publice, cu titlu
de sancţiune, caz în care cocontractantul nu are drept la despăgubiri, sau în temeiul
interesului public, când autoritatea publică trebuie să-l despăgubească pe cocontractant,
deoarece acesta din urmă nu are nici o culpă. De asemenea, poate intervene când părțile
au convenit acest lucru prin convenția lor, iar debitorul se află de drept în întârziere sau
nu respect termenul de remediere stabilit prin notificarea de punere în întârziere.
Mecanismul rezilierii este pus în funcțiune în mod irevocabil prin transmiterea unei

1
 notificări. În cazul în care întârzierea este de drept, rezilierea își produce efectele de la
data comunicării, iar în celelalte situații la data expirării termenului acordat de creditor
prin notificarea de punere în întârziere (fără existența unor formalități prealabile), dacă
debitorul nu și-a executat obligația.

2. Rezilierea pronunțată de instanța de judecată, care poate interveni la cererea

administrației sau a particularului. Aceasta va putea fi dispusă de instanța
judecătorească/tribunalul arbitral dacă sunt îndeplinite cele două condiții cumulative
(debitorul să fie în întârziere și să nu existe nicio justificare pentru neexecutarea
obligațiilor contractuale, precum și dacă neexecutarea este semnificativă în cazul
contractelor cu executare dintr-o dată sau dacă neexecutarea este repetată în cazul
contractelor cu executare succesivă.

3. Rezilierea de drept. Aceasta operează în cazul în care părțile au convenit acest lucru în
mod explicit în contractul încheiat.

Referitor la legislația din domeniul rezilierii contractelor administrative, art. 53 din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de
bunuri proprietate public prevede că: ,,(1) Concedentul poate modifica unilateral partea
reglementară a contractului de concesiune, cu notificarea prealabilă a concesionarului, din
motive excepționale legate de interesul național sau local, după caz.
(2) În cazul în care modificarea unilaterală a contractului îi aduce un prejudiciu, concesionarul
are dreptul să primească fără întârziere o justă despăgubire.
(3) În caz de dezacord între concedent și concesionar cu privire la suma despăgubirii, aceasta va
fi stabilită de către instanța judecătorească competentă. Acest dezacord nu poate în niciun caz să
permită concesionarului să nu își execute obligațiile contractuale.” De asemenea, art. 57 prevede
că un contract de acest tip poate înceta ,,c) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către
concesionar, prin reziliere de către concedent, cu plata unei despăgubiri în sarcina
concesionarului; d) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concedent, prin
reziliere de către concesionar, cu plata unei despăgubiri în sarcina concedentului.”

2
 BIBLIOGRAFIE

1. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea

contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări
publice și a contractelor de concesiune de servicii (cu modificările și
completările ulterioare);

2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor

de concesiune de bunuri proprietate publică (cu modificările și completările
ulterioare);

3. Legea nr. 554/2004 Legea contenciosului administrativ;

4. Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil