Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
95 Biostatistica I
95 Biostatistica I
1
Faza aritmeticii politice aparţine perioadei când în Anglia apare o statistică deosebită,
cunoscută sub numele de „aritmetică politică”. Aceasta se ocupa cu analiza, prin procedee
matematice de prelucrare a datelor culese, cu desprinderea regularităţilor şi chiar cu formularea
previziunilor. Astfel, John Graunt pune în evidenţă legităţi ale populaţiei şi fenomenelor
demografice; Wiliam Petty (părintele economiei politice moderne) a utilizat metode cantitative
de studiere a fenomenelor sociale şi economice; Edmund Halley s-a preocupat de estimarea
numărului populaţiei, a elaborat prima tabelă de mortalitate şi a introdus conceptul de durată
probabilă de viaţă.
Faza probabilistică apare în disputa dintre curentul descriptiv şi cel al aritmeticii politice
şi în care a triumfat ultimul. Denumirea de aritmetică politică se substituie cu denumirea de
statistică şi capătă o nouă dimensiune prin introducerea calculelor probabiliste. În acest context
menţionăm formularea legii numerelor mari, desprinderea altor regularităţi şi legităţi statistice.
Printre reprezentanţii de seamă a acestei faze amintim: J. Bernoulli, P.S. Laplace, K.F. Gauss,
S.D. Poisson, A. Ciuprov etc.
Faza statisticii moderne apare către sfârşitul sec. XIX. Un rol deosebit în această etapă l-
au avut înfiinţarea oficiilor naţionale şi internaţionale de statistică, organizarea congreselor
internaţionale de statistică, apariţia primelor reviste de specialitate, introducerea statisticii în
învăţământul universitar şi secundar. În această etapă F. Galton, K. Pearson, M.G. Kendall,
G.U.Yule, C.E. Spearmen, R.A. Fisher etc., au fundamentat teoria şi practica corelaţiei statistice,
a analizei factoriale, a experimentelor statistice. S-au abordat în mod deosebit problemele de
repartiţie, specificaţie şi estimaţie.
În fine, necesitatea prelucrării datelor din ce în ce mai numeroase, a ajutat într-un fel sau
altul – la dezvoltarea maşinilor de calcul şi implicit, la revoluţia calculatoarelor personale în
secolul XX. Aceste progrese au determinat schimbări profunde ale domeniului de studiu ale
statisticii în ultimii 30 de ani.
1.2 SEMNIFICAŢII ALE TERMENULUI DE STATISTICĂ
În procesul evoluţei sale statistica a avut mai multe semnificaţii. Sensurile principale în
care se întâlneşte în prezent termenul de statistică sunt următoarele:
1) activitate practică – mulţimea de date statistice obţinute fie din activitatea practică
curentă, fie din publicaţiile organismelor naţionale şi internaţionale de statistică;
2) metodologie statistică – ansamblul metodelor şi procedeelor de culegere prelucrare şi
analiză a datelor culese;
3) metodă statistică – modul de cercetare a fenomenelor de masă, pe baza exprimărilor
cantitative, cu ajutorul unui sistem specific de reguli, principii de cunoaştere şi transformare a
realităţii obiective. Putem spune că metoda statisticii este constituită din „totalitatea
2
operaţiilor, tehnicilor, procedeelor şi metodelor de investigare statistică a fenomenelor ce
aparţin unor procese de tip stochastic“;
4) disciplină ştiinţifică – studiază regularităţile cu care fenomenele sociale se produc,
evidenţiază gradul de influenţă a factorilor şi mutaţiile structurale din interiorul fenomenelor şi
de asemenea permite extinderea cunoaşterii fenomenelor studiate;
5) disciplină de învăţământ.
Mai spun unii că statistica este o minciună.
3
Legea statistică nu poate fi cunoscută decât dacă se ia în studiu un număr mare de cazuri
individuale care sunt legate între ele datorită acţiunii diferite a aceloraşi factori de influenţă.
Legile statistice, spre deosebire de cele dinamice, se manifestă sub formă de tendinţă şi
sunt valabile pentru o colectivitate de unităţi individuale. Legităţile statistice, tendinţele obiective
de dezvoltare a fenomenelor de masă necesită depistarea tuturor cazurilor individuale,
abstractizarea succesivă şi eliminarea a tot ce este neesenţial şi întâmplător în producerea
fenomenelor. Aceasta înseamnă că statistica studiază fenomenele de masă din punct de vedere
cantitativ şi le interpretează ca fenomene probabile.
O altă particularitate a obiectului de studiu al statisticii este aceea că statistica studiază
fenomenele de masă din punct de vedere cantitativ în condiţii specifice de timp şi spaţiu.
Prin abordarea statistică a fenomenelor de masă se realizează trecerea de la datele
individuale numeroase, amorfe, la un sistem de indicatori specifici unei colectivităţi. Prin
urmare, obiectul statisticii îl reprezintă studiul cantitativ al fenomenelor de masă în scopul
cunoaşterii legităţilor lor de manifestare la nivelul întregii colectivităţi.
Astfel, definiţia statisticii este următoarea:
Statistica este ştiinţa care studiază aspectele cantitative ale fenomenelor sociale de masă
într-o legătură indisolubilă cu latura lor calitativă în condiţii specifice de timp şi spaţiu.
1.3 STATISTICA DESCRIPTIVĂ ŞI STATISTICA INFERENŢIALĂ
Statistica descriptivă poate fi definită ca totalitatea metodelor de culegere, prezentare şi
caracterizare a unui set de date, în scopul de a descrie diferitele trăsături principale ale acestui
set de date.
- suntem în mod curent utilizatori şi furnizori de informaţie, fie în viaţa particulară fie în
cea profesională;
- suntem adesea decidenţi şi calitatea deciziilor noastre depinde de o bună informare;
- factorii decizionali au nevoie să ştie cum să descrie şi să prezinte în modul cel mai
potrivit informaţiile;
- factorii decizionali au nevoie să ştie cum să obţină previziuni credibile privind
variabilele de interes;
4
- factorii decizionali au nevoie să ştie cum să îmbunătţească desfăşurarea activităţilor de
care sunt răspunzători;
- factorii decizionali au nevoie să ştie cum să tragă concluzii despre colectivităţi
numeroase, doar pe baza informaţiilor obţinute din eşantioane
- suntem adesea interpreţi şi calitatea înţelegerii noastre depinde de o bună cunoaştere.
UTILIZATOR DE FURNIZOR DE
INFORMAŢIE INFORMAŢIE
FĂRĂ COMPUTER
Să reţinem că faţă de statistică, teorie sau practică, ne găsim permanent în una din
situaţiile de mai jos:
- suntem utilizator de informaţie statistică având sau nu la îndemână un computer;
- suntem furnizor de informaţie statistică având sau nu la îndemână o reţea de
calculatoare;
- suntem concomitent utilizator şi furnizor de informaţie statistică căci potrivit teoriei
sistemelor suntem sistem şi subsistem în acelaşi timp.
Pentru a fi riguroşi şi eficienţi în oricare din situaţiile prezentate mai sus se impune
deopotrivă cunoaşterea teoriei statistice şi a calculatoarelor.
5
Aceasta înseamnă că o mulţime de elemente formează o colectivitate statistică numai
dacă au aceiaşi natură, sunt asemănătoare sau sunt omogene din punctual de vedere al anumitor
criterii.
Colectivitatea statistică are un caracter obiectiv şi finit şi se impune definirea acesteia din
punct de vedere al conţinutului, spaţiului şi timpului. Astfel colectivităţile pot fi statice (când
exprimă o stare) şi dinamice (când exprimă un process sau o devenire).
În funcţie de natura unităţilor colectivitatea statistică poate fi alcătuită din persoane
(populaţia Republicii Moldova la ultimul recensământ), obiecte (parcul de maşini al Staţiilor
AMU la o anumită dată), evenimente (căsătoriile sau divorţurile în cursul unei perioade, intrările
în contul unei IMSP într-un trimestru), idei sau opinii (opiniile pacienţilor despre calitatea
serviciilor medicale, opiniile studenţilor despre calitatea procesului didactic).
În funcţie de volum colectivitatea statistică poate fi generală şi parţială (eşantion).
Colectivitatea statistică generală (universul) cuprinde totalitatea elementelor existente într-o
colectivitate de un anumit tip. Colectivitatea statistică parţială este o parte din totalitatea
elementelor colectivităţii generale.
În felul acesta, se vor estima parametrii colectivităţii totale pe baza rezultatelor obţinute
în colectivitatea parţială, iar ceea ce a fost determinat ca fiind tipic, esen ţial şi caracteristic în
eşantion, se presupune că ar fi fost găsit dacă s-ar fi cercetat colectivitatea generală. Soliditatea
acestei presupuneri depinde de modul cum a fost extras eşantionul, iar de acurateţea acestui
proces depinde succesul cercetării statistice. Reprezentativitatea eşantionului este, aşadar,
aspectul crucial al oricărui proces de cercetare pe bază de sondaj statistic.
6
- caracteristici calitative (nominative), exprimate în cuvinte: profesie, culoarea părului,
localitatea de domiciliu, culoarea tegumentelor, sexul, starea de nutriţie sau de boală, starea la
externare a unui bolnav etc.;
- caracteristici alternative (binare sau dihotomice), acelea care pot lua doar două
variante de răspuns, după modelul adevărat/fals din logică: sex (M/F), starea civilă
(căsătorit/necăsătorit), familie cu copii sau fără copii, candidat admis sau respins etc;
- caracteristici nealternative — cele care pot lua mai multe valori/variante de răspuns:
salariu, profesie, localitate de domiciliu, starea la externare a unui bolnav etc.
- caracteristici continue (cu variaţie continuă), cele care pot lua orice valoare din scara
lor de variaţie: greutatea unei persoane, înălţimea, temperatura, etc.;
- caracteristici discrete sau discontinue, care pot lua numai valori întregi: numărul de
copii pe care îi are o familie, numărul de persoane dintr-o familie, număr de medici, număr de
paturi, număr de vizite, pulsul etc.
- caracteristici atributive, în care variabila reprezintă un atribut, altul decât spaţiul ori
timpul – cele calitative şi cantitative.
7
- caracteristici derivate, obţinute în procesul prelucrării variabilelor primare printr-un
anumit algoritm de calcul.
Varianta este valoarea înregistrată de variabilă la nivelul unei unităţi sau grup de unităţi
statistice.
În sens larg prin metodologie – de la cuvintele greceşti metodos (drum, cale) şi logos
(ştiinţă) – se înţelege ansamblul unor metode folosite în cercetarea ştiinţifică sau, pur şi simplu,
ştiinţa efectuării cercetării.
În fapt prin metodologia cercetării înţelegem existenţa unei discipline în care se
dezvoltă modalităţile de realizare a cunoaşterii ştiinţifice. Scopul fundamental al metodologiei
este acela de a ne ajuta să înţelegem, în termeni cât mai largi posibili, nu atât produsele ştiinţei,
cât procesul de cunoaştere însuşi.
8
Pentru a-şi putea îndeplini funcţia sa, metodologia cercetării ştiinţifice cuprinde,
deopotrivă, definirea adecvată a domeniului studiat, o serie de principii şi reguli de desfăşurare a
investigaţiilor, instrumentarul de lucru pentru culegerea şi interpretarea datelor, precum şi
strategii de construcţie sau reconstrucţie teoretică.
Prin metodă (de la grecescul methodos = drum, cale, mod de cercetare, de cunoaştere şi
de transformare a realităţii obiective) înţelegem modul de cercetare, sistemul de reguli şi
principii de cunoaştere a realităţii.
Tehnica de cercetare reprezintă modalitatea de utilizare a diferitelor instrumente de
investigare, cu ajutorul cărora se culeg sau se prelucrează datele.
Instrumentul de cercetare este materializarea unei metode.
9
3. Un principiu important este interogaţia sceptică în sensul unei atitudini critice faţă de
rezultate şi teze proprii şi ale altora. Astfel, cunoştinţele ştiinţifice se deosebesc de cele
doctrinaire prin faptul că cele dintâi pot fi confirmate sau infirmate de către oricine cu
ajutorul raţiunii şi experienţei proprii.
10
negativ valabilitatea. Dacă de exemplu, în cadrul unui experiment cu animale controlat
riguros, anumite tipare de comportament trebuie să fie măsurate prin tratamentul A, se
poate că acel tipar de comportament a fost cauzat nu de tratamentul respectiv, ci de
circumstanțe (cușcă mică, plictisitoare etc.).
Standardizare şi comparabilitate: rezultatele unui experiment numai atunci sunt
comparabile, dacă respectă anumite criterii stabilite anterior. Pentru a asigura
repetabilitatea şi verificarea unui experiment, regulile de evaluare a experimentului
trebuie să rămână cât mai simple posibil.
12
Ipoteza – o supoziţie logică, o presupunere rezonabilă; poate furniza o tentativă de
explicare pentru un anumit fenomen de investigat.
Ipoteza poate direcţiona modul de evaluare către posibilele surse de informaţii care
vor ajuta la rezolvarea uneia sau a mai multor subprobleme şi, în cadrul procesului, la rezolvarea
principalei probleme de cercetat.
Ipotezele - modul natural de lucru al minţii umane – nu sunt caracteristice numai
procesului de cercetare, ci sunt comune vieţii de zi cu zi.
Dacă ceva se întâmplă, imediat se caută cauza evenimentului prin construirea unei serii
de supoziţii rezonabile - se construieşte o ipoteză.
In cercetare, ipotezele pot fi sau nu, sprijinite de rezultate.
Când datele experimentale sunt contrare unei anumite ipoteze, cercetătorul respinge acea
ipoteză şi se îndreaptă spre altele care par a fi adecvate pentru explicarea fenomenului avut în
vedere.
6. Cercetarea acceptă anumite presupuneri critice.
In cercetare, presupunerile sunt echivalente cu axiomele din geometrie – adevăruri
evidente, ale cercetării. Presupunerile trebuie să fie validate, altfel cercetarea este fără conţinut.
Cercetătorii experimentaţi îşi fixează un regim al presupunerilor în cadrul căruia trebuie să se
încadreze. Este fundamental ca toti membrii echipei să cunoască şi să înţeleagă ce presupuneri se
fac în legătură cu proiectul respectiv.
7. Cercetarea necesită colectarea şi interpretarea datelor, în încercarea de a rezolva
problema care iniţiază studiul
După parcurgerea etapelor:
identificarea problemei;
divizarea în subprobleme adecvate;
punerea întrebărilor corespunzătoare;
stabilirea ipotezelor de lucru;
formularea presupunerilor care sunt baza întregului demers;
urmează etapa de colectare a datelor experimentale.
Semnificaţia datelor si observatiilor depinde de felul în care cercetătorul extrage înţelesul din
acestea.
In cercetare datele neinterpretate de mintea umană sunt fără valoare. Doar elementele care
trec prin filtrul gândirii umane şi sunt procesate aici pot ajuta la găsirea răspunsului la întrebările
care s-au pus.
8. Cercetarea este prin natura sa ciclică sau mai exact elicoidală
13
(Leedy DP, Practical research, Planning and Design, 7th edition Merrill Prentice Hall-Inc, New
Jersey, Ohio, 2001)
Procesul de cercetare urmează un ciclu care începe simplu şi se continuă cu etape logice de
dezvoltare:
mintea cercetătoare observă o situaţie şi se întreabă: De ce? Care este cauza? Cum se
produce? (originea subiectului cercetării);
anume întrebare devine în mod formal o problemă (începutul observabil al unei
cercetări);
se colectează datele relevante pentru problema de cercetat;
datele par a puncta o soluţie provizorie a problemei. Se face o presupunere, o ipoteză de
conjunctură sau se formulează o întrebare ţintă;
cercetarea altor date adiacente;
ansamblul de date este procesat şi interpretat;
se face o descoperire şi se ajunge la o concluzie.
ipoteza provizorie este sprijinită de datele experimentale sau nu; se răspunde (parţial sau
complet) sau nu se răspunde la întrebare;
se angajează alte probleme;
Rezolvarea unei probleme sau tentativa de a răspunde la o întrebare completează ciclul.
1. Pregătirea studiului
1.1. Fondul problemei rezidă în formularea unei ipoteze ştiinţifice a temei de cercetat.
Abordarea ei presupune o cunoaştere prealabilă a domeniului atât privind rezultatele aşteptate cât
şi noţiunile controversate. În cadrul strict al specialităţii, documentarea bibliografică poate
justifica pertinenţa temei propuse.
Cum rezolvăm o problemă?
15
1.2. Formularea temei de studiu, a scopului şi obiectivelor sale; alegerea tipului de
studiu. Ipoteza de studiu se formulează la începutul cercetării în urma observaţiilor personale şi a
documentării prealabile.
Ipoteza:
Este o afirmaţie/propoziţie (nu întrebare, nu problemă!);
Lansează ideea unei posibile relaţii dintre factorii care vor fi studiaţi;
Ipoteza enunţată orientează alegerea tipului de studiu;
16
Studiile descriptive nu se bazează pe ipoteză – ele o lansează;
Studiul trebuie să aducă argumente (inclusiv statistice) pentru a demonstra că
ipoteza este sau nu adevărată;
Corect metodologic: un studiu – o ipoteză.
Tipuri de ipoteze:
Non direcţionale – „la sfârşitul anului de studii va exista o diferenţă din punct
de vedere a pregătirii ştiinţifice între studenţii care urmează cursul de
Metodologie a cercetării ştiinţifice şi cei care nu au urmat acest curs”.
Direcţionale – „la sfârşitul anului de studii studenţii care urmează cursul de
Metodologie a cercetării ştiinţifice vor fi mai pregătiţi din punct de vedere
ştiinţific faţă de studenţii care nu au urmat acest curs”.
Ipoteze de nul – „la sfârşitul anului de studii nu va exista o diferenţă din
punct de vedere a pregătirii ştiinţifice între studenţii care urmează cursul de
Metodologie a cercetării ştiinţifice şi cei care nu au urmat acest curs”.
1.3 Definirea scopului şi obiectivelor:
Scopul:
De a da un răspuns întrebărilor cu privire la cauzalitatea, istoria naturală a
unei boli, pronosticul, tratamentul, prevenţia;
Exprimă în general rezultatul final aşteptat;
Justifică rezultatul
Trebuie să fie clar, concis, complet
Obiectivele:
Vor fi formulate clar şi precis;
Vor orienta cercetătorul asupra tipului de studiu care trebuie ales;
Mai frecvente:
Evaluarea evoluţiei sau pronosticului unei boli;
Demonstrarea cauzalităţii pentru precizarea etiologiei;
Aprecierea performanţei testelor diagnostice;
Cercetarea impactului unei intervenţii:
Intervenţii curative/preventive;
Intervenţii de tip educaţional.
Obiectivul major:
Se studiază un fenomen nou de sănătate?
Se evaluiază un procedeu diagnostic?
Se urmăresc factori cauzali în producerea unei îmbolnăviri?
Ce arie de interes prezintă rezultatele?
Ce rezultate se doresc a obţine?
Obiectivele secundare ale studiului (alte fenomene biologice care vor mai fi studiate
în cadrul aceluiaşi studiu, fără a altera realizarea obiectivului major).
1.4 Stabilirea planului de studiiu
- Se alege tipul studiului:
Descriptiv sau analitic;
Obsevaţional sau experimental
- Se alege domeniul cercetării clinice:
17
Descrierea unui fenomen de sănătate;
Punerea în evidenţă a unor factori de risc sau prognostici;
Evaluarea unui procedeu diagnostic sau al unei practici de îngrijire;
Evaluarea unei abordări terapeutice;
- Stabilirea populaţiei ţintă a studiului, reprezentând populaţia la care se aplică
rezultatele cercetării (sau populaţia vizată pentru o anumită intervenţie, de exemplu
vaccinarea).
Este o eroare inadmisibilă pregătirea instrumentelor de culegere a datelor (chestionare,
tabele, fişe de codificare, instrumente informatice), înaintea definirii clare a ipotezelor de
studiu, obiectivelor şi structurii studiului.
- Alegerea eşantionului de studiu.
Dacă nu este posibilă cercetarea generală (exhaustivă), care cuprinde toţi subiecţii
populaţiei ţintă, se va recurge la cercetarea prin sondaj, find constituit eşantionul, care trebuie să
aibă următoarele calităţi:
Reprezentativitate (reproduce în structura sa structura populaţiei la care se vor
extrapola rezultatele);
Comparabilitate (dacă cercetarea se face pe două sau mai multe grupe,
eşantionarea trebuie să realizeze grupuri comparabile);
Talia eşantionului să fie sufiientă în funcţie de scopul şi tipul studiului ales.
Etapele definirii eşantionului:
Alegerea tipului de eşantion:
Simplu;
Stratificat - divizarea colectivităţii studiate în „straturi“, clase tipice cât mai
omogene, cu caracteristici cât mai asemănătoare, de exemplu grupe de vârstă.
Alegerea modului de eşantionare, inclusiv:
Stabilirea taliei eşantionului şi a costului acestuia;
Rezolvarea problemelor de abandon (pierderi pe parcurs, nonrăspunsuri);
Definirea criteriilor de includere şi excludere a subiecţilor care formează
obiectul studiului
Definirea tipului de culegere a datelor în funcţie de:
Tipul şi obiectivele studiului;
Modalităţile de alegere a subiecţilor;
Timpul disponibil;
Resursele financiare şi umane;
Procedura folosită;
Accesul la date.
Definirea clară a variabilelor (caracteristici studiate într-o cercetare, care variază de la
un individ la alt individ) studiate în concordanţă cu ipoteza propusă (calitative,
cantitative, de supravieţuire).
Stabilirea scalelor de măsură pentru variabilele studiate
Particularizarea culegerii datelor:
Pe eşantion reprezentativ;
Culegere de tip expus-nonexpus;
18
Culegerea de tip „caz-martor”
Modul de culegere a datelor în funcţie de populaţia cuprinsă în studiu:
Exhaustivă;
Prin eşantionare.
Modul de culegere a datelor în funcţie de durata culegerii datelor:
Transversală
Longitudinală:
Retrospectivă;
Prospectivă.
Identificarea pe cât e posibil a factorilor de eroare:
Factori de confuzie legaţi de patogeneza sau factori prognostici ce pot duce la
distorsionare în estimarea asocierii posibile dintre date;
Erorile sistematice, apărute în timpul studiului, care ar putea distorsiona
rezultatele;
Identificarea modalităţilor de control a factorilor de eroare.
Definirea metodelor de măsurare şi clasificare, care trebuie să fie:
Clare;
Comparabile-standardizabile;
Reproductibile;
Adaptate problemei studiate.
Se va alege un singur criteriu major de evaluare (instrument de măsurare şi evaluare a
variabilelor studiate). Acesta trebuie să fie precis şi constant pe parcursul studiului.
Definirea planului de analiză statistică a datelor şi de calcul a indicatorilor specifici
fiecărui tip de studiu.
Consideraţii practice:
Mijloace financiare;
Stabilitatea şi calitatea personalului şi echipamentului pe întreaga durată a
studiului;
Consideraţii etice;
19
b) Obiectul observării este reprezentat de colectivitatea statistică despre care urmează să se
culeagă date. Aceasta coincide cu colectivitatea statistică generală, în cazul observărilor totale
sau este o subcolectivitate a acesteia, în cazul observărilor parţiale.
Colectivitatea supusă observării trebuie definită şi delimitată în timp şi spaţiu. Colectivităţile
complexe şi de volum mare pot fi observate pe subcolectivităţi.
Colectivitatea (totalitatea) sau populaţia statistică reprezintă totalitatea elementelor (unităţilor
de observaţie) de aceeaşi natură, care au trăsături esenţiale comune şi care sunt supuse unui
studiu statistic în condiţii concrete de spaţiu şi timp.
În funcţie de volum colectivitatea statistică poate fi generală (univers statistic) şi parţială
(selectivă, eşantion).
Colectivităţile pot fi statice (când exprimă o stare) şi dinamice (când exprimă un proces sau o
devenire).
În funcţie de natura unităţilor colectivitatea statistică poate fi alcătuită din persoane (populaţie),
evenimente (căsătorii, divorţuri, naşteri, decese), idei sau opinii (opiniile pacienţilor despre
calitatea serviciilor medicale, opiniile studenţilor despre calitatea procesului didactic, opiniile
populaţiei referitor la asigurarea medicală obligatorie).
d) Timpul observării este momentul sau perioada producerii fenomenului analizat. Pentru
observările statice este un "moment critic", care este bine să corespundă unei maxime stabilităţi a
colectivităţii analizate. Pentru înregistrările dinamice, timpul observării reprezintă o perioadă de
timp.
e) Locul observării este de regulă chiar locul producerii fenomenului. Diferă de acesta atunci
când datele sunt preluate din diferite publicaţii etc.
20
- caracteristici calitative (nominative), exprimate în cuvinte: localitatea de domiciliu,
profesia, sexul, culoarea părului, culoarea tegumentelor, starea de nutriţie sau de boală,
starea la externare a unui bolnav etc.;
- caracteristici cantitative (numerice), exprimate în cifre: salariu, vechime în muncă,
înălţime, greutate, perimetru, tensiune arterială, puls, temperatură etc. Sunt caracteristici
măsurabile.
21
Observarea poate fi totală, dacă se includ toate unităţile colectivităţii statistice (este cazul
recensământului şi al raportărilor statistice) sau parţială, atunci când datele se înregistrează doar
pentru un număr mai redus de unităţi statistice (sondaj).
22
Culegerea (2) şi prelucrarea (3) datelor:
Trebuie eliminate la maximum erorile sistematice care ar putea modifica rezultatele
cu atenţie specială pentru:
A nu modifica metoda de lucru în cursul studiului;
A se urmări cu atenţie evoluţia subiecţilor ţinând cont de cei pierduţi din vedere
(subiecţii care nu sunt prezenţi în studiu la data prevăzută pentru evaluare şi astfel
prezintă date incomplete);
A se urmări şi verifica datele transpuse pe calculator pentru eliminarea
eventualelor erori de culegere.
Testele statistice utilizate trebuie să fie corespunzătoare, corecte şi în conformitate cu
protocolul.
Este utilă verificarea normalităţii variabilelor cantitative pentru aplicarea testelor
adecvate.
4. Analiza şi interpretarea rezultatelor:
Primele rezultate, analiză care permite să se constate dacă:
Datele cu care se lucrează sunt corecte;
Procedeele statistice aplicate sunt adecvate.
În cazul apariţiei unor necorespunderi, faza de prelucrare poate fi reluată cu corecturile
necesare.
Analiza rezultatelor finale, care trebuie să răspundă la întrebările:
Ipoteza a fost confirmată sau respinsă?
A fost suficientă analiza numerică?
Care este semnificaţia rezultatelor?
Se va ţine cont de erorile sistematice, de pierduţii din vedere şi/sau nonrespondenţi.
Trebuie evitată abaterea spre date atractive, altele decât cele necesare pentru a realiza
obiectivele şi a atinge scopul prestabilit.
4.1 Prezentarea rezultatelor şi redactarea studiilor.
Această etapă începe cu o nouă trecere în revistă a literaturii recente pentru a evita
pierderea din vedere a unor publicaţii importante pe parcursul studiului.
23
În cazul respingerii ipotezei de lucru, pot fi propuse alte ipoteze (care
evident vor trebui testate prin noi studii)?
Discutarea rolului eventualelor erori sistematice în rezultatele obţinute.
Modalitatea de prezentare a unei lucrări este diferită, în funcţie de tipul lucrării redactate.
24