Unitatea de învăţare 10

EFECTELE OBLIGATIILOR

CUPRINS

10.1.Notiune.Efectele obligatiilor.
10.2.Plata.Subiecte.Conditii.
10.3. Executarea silită a obligaţiilor (in natura si prin echivalent).Raspunderea debitorului.
10.4.Actiunea oblica.
10.5.Actiunea revocatorie.

Obiectivele unităţii de învăţare 10

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:

 intelegeti care sunt efectele obligatiilor
 intelegeti modurile de executare a obligatiilor
 intelegeti care sunt drepturile creditorului chirografar asupra patrimoniului
debitorului

10.1.NOTIUNE.
Efectele obligaţiilor constau în:
(i) dreptul creditorului de a pretinde executarea în natură a obligaţiei asumate de debitor;
(ii) dreptul creditorului de a solicita despăgubiri în cazul neexecutării sau executării
necorespunzătoare ori cu întârziere a obligaţiei de către debitor;
(iii) dreptul creditorului de a lua anumite măsuri conservatorii în legătură cu patrimoniul debitorului
său.

1
 Modurile de executare a obligaţiilor sunt următoarele:

 executarea în natură a obligaţiilor – are loc prin plată. Executarea în natură reprezintă
principiul în această materie şi înseamnă executarea întocmai a prestaţiei asumate de
debitor, prestaţie care nu poate fi înlocuită, fără consimţământul creditorului, cu o altă
prestaţie sau cu despăgubiri băneşti. Acest principiu rezultă din mai multe texte, situate
atât în partea referitoare la plată (executarea de bunăvoie), cât și în aceea care
reglementează executarea silită.
Art. 1469, referitor la plată, prevede în alin. 1: Obligaţia se stinge prin plată atunci când
prestaţia datorată este executată de bunăvoie.

Executarea în natură poate fi:

– directă, însemnând executarea voluntară a obligaţiei asumate;
– silită, prin constrângerea debitorului, realizându-se întocmai obligaţia asumată. Dacă executarea în
natură nu mai este posibilă sau creditorul nu mai are interes să o primească, din cauza întârzierii
debitorului, atunci cel dintâi poate solicita executarea prin echivalent.
 executarea indirectă a obligaţiilor (prin echivalent) se efectuează prin plata unor
despăgubiri în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare ori cu întârziere a
obligaţiei de către debitor.

10.2.Plata.Subiectele platii.Conditii

Noul Cod civil reglementează plata în prima secțiune a Titlului V (Executarea obligațiilor) și o
prezintă în alin.1 al art.1469 drept un mijloc de stingere a obligației prin executarea de bunăvoie a
prestației.Plata, ca mijloc de executare voluntară a unei obligaţii, are două înţelesuri: în sensul
restrâns,propriu totodată vorbirii curente, prin plată se înţelege executarea unei obligaţii de a da o sumă
de bani; în sens larg, tehnic juridic, plata semnifică executarea oricărei obligaţii indiferent de obiectul
acesteia. Acest sens larg este reținut spre reglementare în Noul Cod Civil și este precizat în alin.2 al
art.1469, cu includerea expresă a sensului restrâns: remiterea unei sume de bani sau, după caz,
executarea oricărei alte prestaţii care constituie obiectul însuşi al obligaţiei.
Majoritatea doctrinei consideră că plata este modul voluntar de executare a obligației, indiferent
de obiectul ei, reprezentând o convenţie între cel care o execută şi cel care o primeşte, un act juridic

2
animo solvendi (C.Stătescu, C.Bîrsan, op.cit., p.311). Există şi opinia conform căreia plata reprezintă o
succesiune de două acte juridice unilaterale: actul unilateral al debitorului de a efectua plata şi respectiv,
actul unilateral al creditorului de acceptare, având rolul de confirmare a efectuării plăţii în mod
corespunzător, convenit iniţial de părţi (L.Pop, op.cit., vol.I, p.447).
Noul Cod Civil deși enumeră plata în art.1615 alături de celelalte moduri de stingere a
obligațiilor (a se vedea comentariul art.1615, Titlul VII Stingerea obligațiilor), o tratează detaliat în titlul
consacrat executării obligațiilor, art.1469 ș.u.

Subiectele plății
Cine poate face plata.
 Oricine poate face plataArt. 1472. Persoanele care pot face plata. Plata poate să fie
făcută de orice persoană, chiar dacă este un terţ în raport cu acea obligaţie.
Evident, în principiu plata se face de către debitor, personal sau prin reprezentant. Ea mai poate fi
făcută de un codebitor solidar (art. 1443 NCC) sau de un fideiusor (art. 2293 NCC) ori de altă persoană
care a garantat cu bunurile sale pentru debitor (cauțiunea reală; art. 2366 NCC)
 Plata făcută de un incapabilArt. 1473. Plata făcută de un incapabil. Debitorul care a
executat prestaţia datorată nu poate cere restituirea invocând incapacitatea sa la data
executării.
 Plata făcută de un terț
Terțul poate să facă plata pentru că este interesat (are o datorie față de debitor și vrea să evite o
dublă plată ), sau neinteresat (acționează în cadrul unei gestiuni de afaceri).Art. 1474. Plata obligaţiei
de către un terţ. (1) Creditorul este dator să refuze plata oferită de terţ dacă debitorul l-a încunoştinţat
în prealabil că se opune la aceasta, cu excepţia cazului în care un asemenea refuz l-ar prejudicia pe
creditor.
Conduita debitorului în efectuarea plății.
Art. 1480. Diligenţa cerută în executarea obligaţiilor. (1) Debitorul este ţinut să îşi execute
obligaţiile cu diligenţa pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale, afară de
cazul în care prin lege sau prin contract s-ar dispune altfel.Regula în materia este a diligenței bunului
proprietar, regulă deopotrivă generală și supletivă, întrucât: (i) arată măsura executării obligațiile de
către/între neprofesioniști, și (ii) permite derogări stabilite atât pe cale legală, cât și convențională.

3
 Art. 1481. Obligaţiile de mijloace şi obligaţiile de rezultat. (1) În cazul obligaţiei de rezultat,
debitorul este ţinut să procure creditorului rezultatul promis.
(2) În cazul obligaţiilor de mijloace, debitorul este ţinut să folosească toate mijloacele necesare
pentru atingerea rezultatului promis.

Cui se poate face plata

 Persoanele care pot primi plata.Art. 1475. Persoanele care pot primi
plata. Plata trebuie făcută creditorului, reprezentantului său, legal sau convenţional,
persoanei indicate de acesta ori persoanei autorizate de instanţă să o primească.
 Plata făcută unui incapabil.Art. 1476. Plata făcută unui incapabil. Plata
făcută unui creditor care este incapabil de a o primi nu liberează pe debitor decât în
măsura în care profită creditorului.
 Plata făcută unui terț.În principiu, nu e valabilă, decât dacă profită
creditorului (art. 1477 alin. 2 NCC).Art. 1477. Plata făcută unui terţ. (1) Plata făcută
unei alte persoane decât cele menţionate la art. 1475 este totuşi valabilă dacă:
a) este ratificată de creditor;
b) cel care a primit plata devine ulterior titularul creanţei;
c) a fost făcută celui care a pretins plata în baza unei chitanţe liberatorii semnate de creditor.
(2) Plata făcută în alte condiţii decât cele menţionate la alin. (1) stinge obligaţia numai în
măsura în care profită creditorului.
 Situația creditorului aparent. Art. 1478. Plata făcută unui creditor aparent. (1) Plata
făcută cu bună-credinţă unui creditor aparent este valabilă, chiar dacă ulterior se
stabileşte că acesta nu era adevăratul creditor.Analiza art.1478 permite depistarea a
două condiții de valabilitate care trebuie verificate în situația plății făcute unui creditor
aparent: buna-credință a solvens-ului și aparenta calitate de titular al creanței în persoana
accipiens-ului.
Condiţiile plăţii
Condițiile platii trebuie îndeplinite pentru ca plata să corespundă obligației asumate, să fie
valabilă și să ducă la stingerea obligației.

4
 Obligația de a transfera dreptul de proprietate.Art. 1483. Obligaţia de a strămuta proprietatea.
(1) Obligaţia de a strămuta proprietatea (de a da) implică şi obligaţiile de a preda lucrul şi de a-l
conserva până la predare (de a face).
(2) În ceea ce priveşte imobilele înscrise în cartea funciară, obligaţia de a strămuta proprietatea
o cuprinde şi pe aceea de a preda înscrisurile necesare pentru efectuarea înscrierii (de a face; în caz
contrar, creditorul având la dispoziție acțiunea în prestație tabulară: art. 896-897 NCC).
Obligația de a preda un bun individual determinat. Debitorul trebuie să fie titularul dreptului
(asupra bunului) ce urmează a fi transmis ori cedat, indiferent de natura acestuia; dacă nu este
îndeplinită această condiție, obligația nu se stinge:
-daca debitorul s-a obligat să transmită bunul altuia.Art. 1482 alin. (2): Dacă însă, la data
executării, debitorul nu este titularul dreptului ce trebuia transmis ori cedat sau, după caz, nu poate
dispune de acesta în mod liber, obligaţia debitorului nu se stinge, dispoziţiile art. 1230 aplicându-se în
mod corespunzător.Art. 1230. Bunurile care aparţin altuia. Dacă prin lege nu se prevede altfel,
bunurile unui terţ pot face obiectul unei prestaţii, debitorul fiind obligat să le procure şi să le transmită
creditorului sau, după caz, să obţină acordul terţului. În cazul neexecutării obligaţiei, debitorul
răspunde pentru prejudiciile cauzate.
-daca debitorul execută obligația cu bunul altuia.Art. 1491. Plata făcută cu bunul altuia. (1)
Atunci când, în executarea obligaţiei sale, debitorul predă un bun care nu îi aparţine sau de care nu
poate dispune, el nu poate cere creditorului restituirea bunului predat decât dacă se angajează să
execute prestaţia datorată cu un alt bun de care acesta poate dispune.
(2) Creditorul de bună-credinţă poate însă restitui bunul primit şi solicita, dacă este cazul,
daune-interese pentru repararea prejudiciului suferit.

Bunul trebuie să fie predat în starea în care se afla la momentul nașterii obligației, ceea ce
implică și obligația de conservare (pentru a-l menține în starea avută la momentul nașterii obligației),
prevăzută și de art. 1483 alin. 1 NCC, dar și de art. 1485 NCC.Art. 1482. Obligaţia de a preda bunuri
individual determinate. (1) Debitorul unui bun individual determinat este liberat prin predarea acestuia
în starea în care se afla la momentul naşterii obligaţiei.Art. 1485. Obligaţia de a preda un bun.
Obligaţia de a preda un bun individual determinat o cuprinde şi pe aceea de a-l conserva până la
predare.

5
 Obligația de a preda bunuri de gen.Art. 1486. Obligaţia de a da bunuri de gen. Dacă obligaţia
are ca obiect bunuri de gen, debitorul are dreptul să aleagă bunurile ce vor fi predate. El nu este însă
liberat decât prin predarea unor bunuri de calitate cel puţin medie. Rezultă că obligația de a da se
execută la un moment ulterior încheierii contractului, prin intermediul unor activități materiale sau fapte
ale debitorului, reprezentând obligații de a face. Art.1478 are valoare de normă generală, prin raportare
la norma specială din materia vânzării bunurilor de gen (art.1678 NCC), dispunând că proprietatea se
transferă cumpărătorului numai după individualizarea bunurilor prin predare, numărare, cântărire,
măsurare ori prin alt mod convenit de părți (a se vedea comentariul art.1678 NCC).

Executarea obligației de a constitui o garanție.Art. 1487. Obligaţia de a constitui o garanţie. Cel

care este ţinut să constituie o garanţie, fără ca modalitatea şi forma acesteia să fie determinate, poate
oferi, la alegerea sa, o garanţie reală sau personală ori o altă garanţie suficientă. . De observat că
obiectul de reglementare al art.1487 nu constă în constituirea efectivă a unei garanții, ci în indicarea
elementelor necesare pentru constituirea ulterioară a unui garanții.
Textul legal conține o prevedere supletivă de voință a părților și totodată, generală, pentru
aplicarea căreia este absolut necesară trimiterea la normele speciale reglementând diferitele tipuri de
garanții. Ipoteza avută în vedere de art.1487 este a nedeterminării de către părți a modalității și formei
garanției, ca accesoriu pe lângă un raport juridic obligațional principal. Ca urmare a alegerii garanției
conform art.1487, se va proceda la constituirea ei efectivă, prin încheierea mecanismului sau
formalităților convenționale prevăzute de lege pentru garanția respectivă.

Executarea obligației de a da o sumă de bani.

Art. 1488. Obligaţia de a da o sumă de bani. (1) Debitorul unei sume de bani este liberat prin
remiterea către creditor a sumei nominale datorate.
(2) Plata se poate face prin orice mijloc folosit în mod obişnuit în locul unde aceasta trebuie
efectuată.
(3) Cu toate acestea, creditorul care acceptă în condiţiile alin. (2) un cec ori un alt instrument
de plată este prezumat că o face numai cu condiţia ca acesta să fie onorat.

6
 Alin.1 al art.1488 consacră printr-o normă cu valoare generală și supletivă, principiul
nominalismului monetar, însemnând că riscul deprecierii monetare este suportat de creditor. Alin.2 al
art.1488 tratează problema mijloacelor de plată moderne, stipulând libertatea alegerii mijloacelor de
plată, în funcție de obiceiurile locului efectuării plății. Dacă părţile nu au convenit altfel, debitorul poate
plăti în numerar, prin cec, cambie, bilet la ordin, carte de credit, mijloace electronice de plată etc cu
condiţia ca mijlocul de plată să fie disponibil fără cheltuieli neobişnuite în locul unde se face plata (care
este, de regulă, sediul sau domiciliul creditorului). Alin.3 stabilește o limitare a libertății mijloacelor de
plată, precizând că, în lipsă de stipulaţie contrară, plata este considerată acceptată de creditor numai sub
condiţia onorării instrumentului de plată, spre exemplu de către banca însărcinată cu plata unui cec.

Art. 1489. Dobânzile sumelor de bani. (1) Dobânda este cea convenită de părţi sau, în lipsă, cea
stabilită de lege.Dobânda legală este prevazutaOG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi
penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în
domeniul bancar.
Din punct de vedere juridic, noţiunea de dobândă este purtătoare a cel puţin două sensuri,
corespunzătoare unor naturi juridice diferite:
(i)dobânda remuneratorie, având natura juridică de fructe civile, cu titlu de preţ al capitalului
împrumutat.
(ii) dobânda moratorie sau penalizatoare, având natura juridică a daunelor-interese moratorii, cu
titlu sancţionator, în caz de executare cu întârziere a obligaţiei băneşti. Dobânda moratorie poate fi
prevăzută de către părţi, pe cale convenţională, sub formă de clauză penală sau penalitate ori prin lege,
sub formă de dobândă legală.
Principalele prevederi ale OG nr. 13/2011:
Art. 3 (1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii
Naţionale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului
de administraţie al Băncii Naţionale a României.
(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte
procentuale.
(3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul
art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabileşte
potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.
(4) Nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României va fi publicat în Monitorul Oficial
al României, Partea I, prin grija Băncii Naţionale a României, ori de câte ori nivelul ratei dobânzii de
politică monetară se va modifica.
Art. 4

7
În raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci când legea română este aplicabilă şi când s-a
stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de 6% pe an.
Art. 5
(1) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul
art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, dobânda nu poate depăşi
dobânda legală cu mai mult de 50% pe an.
(2) Orice clauză prin care se încalcă dispoziţiile alin. (1) este nulă de drept. În acest caz, creditorul este
decăzut din dreptul de a pretinde dobânda legală.
(3) Valabilitatea nivelului dobânzii convenţionale se determină prin raportare la dobânda legală în
vigoare la data stipulării.
Art. 6
Dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris. În lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală.
Art. 7
Plata anticipată a dobânzii remuneratorii se poate efectua pe cel mult 6 luni. Dobânda astfel încasată
nu este supusă restituirii, indiferent de variaţiile ulterioare.

Obiectul plății. Debitorul trebuie să execute (să plătească) exact ceea ce s-a obligat (art. 1350 alin. 1
NCC: orice persoană trebuie să execute obligațiile pe care și le-a asumat; art. 1516 alin. 1 NCC:
creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației). Cu toate acestea, creditorul
poate consimți să primească o altă prestație, caz în care obligația nu se mai stinge prin plată, ci prin
„dare în plată”.Art. 1492. Darea în plată. (1) Debitorul nu se poate libera executând o altă prestaţie
decât cea datorată, chiar dacă valoarea prestaţiei oferite ar fi egală sau mai mare, decât dacă
creditorul consimte la aceasta. În acest din urmă caz, obligaţia se stinge atunci când noua prestaţie este
efectuată.
Drept tranzitoriu.Art. 112. Dispoziţiile art. 1492 alin. (2) şi ale art. 1493 din Codul civil se
aplică şi în cazul în care obligaţia s-a născut înainte de data intrării în vigoare a acestuia, dacă darea
în plată are loc ulterior acestei date.
Principiul indivizibilității plății.Art. 1490. Plata parţială. (1) Creditorul poate refuza să
primească o executare parţială, chiar dacă prestaţia ar fi divizibilă. In art.1490 este stipulată regula
refuzului creditorului de a primi o plată parțială. În cazul obligaţiei de a da o sumă de bani decurgând
dintr-un contract de împrumut, plata integrală a creanței presupune, alături de capitalul, şi plata
dobânzilor, cu tilu de fructe civile. Regula indivizibilității plății sau a refuzării plății parțiale este
stipulată în favoarea creditorului și are valoarea unei norme supletive, de la care părțile pot deroga; în
acest demers, nu este absolut necesară o clauză contractuală expresă, simpla acceptare din partea
creditorului a unei plăți parțiale,la momentul executării, fiind suficientă.

8
 Locul plății. Art. 1494. Locul plăţii. Art.1494 precizează următoarele modalități de determinare
a locului plății:
(i)clauza contractuală expresă indicând locul plății; se reiterează astfel, libertatea contractuală a
părților în precizarea locului plății, regulă menționată în Vechiul Cod Civil, art.1104 alin.1;
(ii)în lipsa clauzei exprese, locul este determinat în funcție de natura prestației (de exemplu,
obligațiile rezultând din contractul de întreținere se execută la domiciliul creditorului);
(iii) în lipsa unei clauze exprese, se poate recurge la interpretarea în ansamblu a contractului
pentru stabilirea intenției implicte a părților în privința locului plății;
(iv) în lipsa unei clauze exprese, locul plății se va determina în temeiul practicilor statornicite
între părţi or în al uzanțelor la care acestea au aderat.
Determinarea locului plății prezintă importanță sub următoarele aspecte, în principal: pentru
precizarea cheltuielilor de transport necesare pentru transportarea obiectului la acel loc; în raporturile de
drept internațional privat, legea țării locului unde se efectuează plata (lex loci solutionis) este legea
aplicabilă executării obligațiiei
Data plății.Art. 1495. Data plăţii. (1) În lipsa unui termen stipulat de părţi sau determinat în
temeiul contractului, al practicilor statornicite între acestea ori al uzanţelor, obligaţia trebuie executată
de îndată.
(2) Instanţa poate stabili un termen atunci când natura prestaţiei sau locul unde urmează să se
facă plata o impune.
Este vorba de termen, ca modalitate a actului juridic (art. 1411-1420 NCC), care poate fi
convențional, judiciar sau legal (art. 1411 alin. 2 NCC). Art.1495 stabilește, cu titlu de noutate
legislativă, dispoziții generale indicând modalitățile de determinare a datei plății și, în lipsa acestora,
regula supletivă a exigibilității imediate a obligațiilor. Plata trebuie efectuată la momentul când obligația
a ajuns la scadență, adică a devenit exigibilă
Art. 1496. Plata anticipată. (1) Debitorul este liber să execute obligaţia chiar înaintea scadenţei
dacă părţile nu au convenit contrariul ori dacă aceasta nu rezultă din natura contractului sau din
împrejurările în care a fost încheiat. Art.1496 stipulează, cu valoare de noutate legislativă, regula
supletivă a efectuării plății cu anticipație, adică înainte de scadență. Această prevedere este stipulată în
favoarea debitorului, în principal, dar și în scopul intensificării celerității relațiilor din cadrul circuituil

9
civil, prezumându-se, totodată a fi inclusiv în slujba interesului creditorului. Aplicabilitatea regulii
menționate este supusă îndeplinirii următoarelor condiții:
(i)lipsa unei clauze contractuale exprese contrare, prin care părțile să prevadă explicit executarea
obligației la scadență, cu înlăturarea executării anticipate;
(ii)plata anticipată să nu fie contrară naturii contractului;
(iii)plata anticipată să nu fie contrazisă de împrejurările în care a fost încheiat contractul;
(iv)existența unui interes legitim al creditorul ca plata să fie făcută la scadenţă, conform alin.2.
Art. 1497. Data plăţii prin virament bancar. Dacă plata se face prin virament bancar, data
plăţii este aceea la care contul creditorului a fost alimentat cu suma de bani care a făcut obiectul plăţii.
Art.1496 stipulează, cu valoare de noutate legislativă, regula supletivă a efectuării plății cu
anticipație, adică înainte de scadență. Această prevedere este stipulată în favoarea debitorului, în
principal, dar și în scopul intensificării celerității relațiilor din cadrul circuituil civil, prezumându-se,
totodată a fi inclusiv în slujba interesului creditorului.

Dovada plății.
Art. 1499. Mijloace de dovadă. Dacă prin lege nu se prevede altfel, dovada plăţii se face cu
orice mijloc de probă. Art. 1499 prevăzând libertatea mijloacelor de probă, are valoarea unei norme
generale și supletive în materia plății.
Chitanța liberatorie. Art.1500 reglementează, cu titlu de noutate legislativă, dreptul debitorului plătitor
la remiterea chitanței liberatorii și, în funcție de împrejurări, la remiterea înscrisului original al
creanței.Textul legal nu precizează ca momentul solicitării chitanței să coincidă cu momentul plății,
rezultând că dreptul la eliberarea chitanţei se poate exercita şi ulterior plăţii.

Prezumții. Art.1501 instituie o prezumție relativă în sensul că eliberarea chitanței consemnând plata
obligației principale face dovada, până la proba contrară, a executării inclusiv a prestațiilor accesorii.
Potrivit art.1502, raportul juridic dintre creditor și debitor se derulează sub forma unor prestații
periodice; în cazul în care creditorul eliberează o chitanță doveditoare a executării unor prestații
periodice, textul legal instituie prezumția relativă a executării prestațiilor devenite scadente anterior și
pentru care nu era remisă chitanță.
Alin.1 al art.1503 instituie expres prezumția relativă a stingerii obligației prin plată în situația remiterii
înscrisului original constatator al creanței în format de înscris sub semnătură privată fie către debitor-

10
cazul vechii legislații- fie către unul din codebitori sau fideiusor. În contextul noii reglementări, se
admite proba contrară, care poate fi făcută de orice persoană interesată, obiectul probei constând în
dovada stingerii obligației pe altă cale, deci nu prin plată. Alin.2 prevede de asemenea, o prezumție
relativă pentru ipoteza remiterii voluntare a înscrisului constatator al creanței în format de act autentic,.
Proba contrară poate fi efectuată de creditor și are ca obiect dovada faptului că remiterea s-a făcut pentru
un alt motiv decât stingerea obligaţiei.

Efectele plății.
Stingerea obligației.Art. 1469. Noţiune. (1) Obligaţia se stinge prin plată atunci când prestaţia
datorată este executată de bunăvoie.
Imputația plății Pentru ipoteza în care debitorul efectuază o plată insuficientă pentru stigerea
tuturor datoriilor, se pune problema identificării datoriei/datoriilor care s-au stins prin respectiva plată.
Rezolvarea acestei probleme prezintă interes din mai multe puncte de vedere: în considerarea rigorilor
principiului conform căruia creditorul are dreptul la executarea integrală a obligației (art.1516 alin.1
NCC), în vederea clarificării sorții dobânzilor și garanțiilor, etc. Soluționarea acestor aspecte se află în
mecanismul imputației plății, mecanism care indică modul de stingere a mai multor obligaţii având ca
obiect bunuri de aceeaşi natură, obligaţii care au fost contractate de debitor către acelaşi creditor.
Noil Cod civil stabilește că imputaţia plăţii se stabilește, de principiu, în mod bilateral, prin
convenţia dintre creditor și debitor părţilor; în lipsa unui acord, imputația va fi rezultatul unei
manifestări unilaterale de voință, prin luarea în consderare cu precădere, a voinței debitorului, art.1507
NCC și în subsidiar, a voinței creditorului, conform art.1508 NCC. În absența manifestărilor de voință-
bilaterale sau unilaterale- se vor aplica regulile legale supletive prevăzute în art.1509.

Drept tranzitoriu. Art. 113 LPA: Imputaţia plăţii este supusă dispoziţiilor art. 1506–1509 din Codul
civil dacă plata se face după data intrării în vigoare a acestuia, indiferent de data naşterii obligaţiilor.
Efecte asupra garanțiilor.
Art. 1505. Liberarea garanţiilor. Dacă părţile nu au convenit că garanţiile vor asigura
executarea unei alte obligaţii, creditorul care a primit plata trebuie să consimtă la liberarea bunurilor
afectate de garanţiile reale constituite pentru satisfacerea creanţei sale, precum şi să restituie bunurile
deţinute în garanţie, dacă este cazul.

11
 Punerea în întârziere a creditorului.
Art.1510 reglementează punerea în întârziere creditorului pentru ipoteza în care acesta, în mod
nejustificat refuză primirea plății. Temeiul punerii în întârziere a creditorului se află în dreptul
debitorului de a efectua plata, corelativ obligației de a efectua plata, drept pe care doctrina
reprezentativă îl recunoaște, în unanimitate, debitorului Concret, plata ni se înfățișează sub aspectul unui
drept subiect al debitorului, prin luarea în considerarea a diverselor rațiuni pentru care debitorul are
interesul de efectua plata: datoria este producătoare de dobânzi după data scadenței; în cazul predării
unui bun determinat, suportă riscurile pieirii bunului; în cazul bunurilor de gen perisabile există riscul
deteriorării lor, etc.
Art.1510 menționează două categorii de cazuri de punere în întârziere a creditorului:
(i)refuzul nejustificat al creditorului de primire a plății. Creditorul are dreptul de a refuza plata
dacă aceasta nu îndeplinește condițiile generale menționate în art.1490 alin.1 și art.1516 alin.1 NCC -
prin raportare la clauzele contractuale exprese-, în temeiul principiului executării în natură (în mod
integral, întocmai și la timp) a obligației
(ii)refuzul creditorului de a îndeplini actele pregătitoare necesare pentru executarea obligației de
către debitor.
Punerea în întârzire a creditorului de către debitor conform art.1510, produce următoarele efecte
juridice:
(i)transferarea riscului imposibilităţii de executare a obligaţiei de la debitor la creditor.
(ii)păstrarea fructelor de către debitor, culese după data punerii în întârziere;
(iii)instituirea unor obligații pentru creditor: de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere şi
de acoperire a cheltuielilor de conservare a bunului datorat. Justificarea acestor obligații se află în fapta
culpabilă a creditorului de a nu fi acceptat palta sau de a nu fi săvârșit actele pregătitoare necesare
pentru efectuarea plății. Debitorul are de dovedit prejudiciul suferit precum și cuantumul cheltuielilor
ocazionate de conservarea bunului.

10.3. Executarea silită a obligaţiilor

12
 În concepția NCC, dacă obligația nu se execută de bunăvoie, prin plată (art. 1469-1515 NCC),
creditorul are dreptul să apeleze la forța de constrângere a statului, urmând ca obligația să fie executată
silit (art. 1516-1557 NCC)

Drepturile creditorului, conform Art. 1516. Respectarea principiului executării în natură

presupune îndeplinierea obligației în mod integral, exact şi la timp din partea debitorului, conform alin.1
al art.1516; textul legal se referă la ceea ce în termeni generici se denumește “neexecutarea obligațiilor”,
incluzând neexecutarea totală, executarea defectuoasă şi executarea cu întârziere a obligaţiei. În mod
concret, aprecierea îndeplinirii integrale, exacte și la timp a obligației variază însă, în funcție de felul
obligației de a fi de mijloace sau de rezultat și prin aplicarea criteriului bunului proprietar. Însă, este de
semnalat că obiectul de reglementare al art.1516 constă doar în prezentarea liniilor generale, directoare a
modurilor de executare a obligațiilor civile, indiferent de izvorul sau natura lor.Neexecutarea voluntară
a obligației și/sau neatingerea oricăruia dintre cele trei elementele componente ale principiului
executării în natură, fără justificare din partea debitorului, acordă dreptul creditorului de a alege unul
dintre mecanismele juridice prezentate în alin.2.
Nerespectarea fără justificare a principiului executării în natură activeaza dreptul creditorului de
a alege unul dintre următoarele mecanisme juridice:
(i) să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei, indiferent de izvorul
obligației-contractual sau extracontractual. Executarea silită poate avea loc prin două moduri: în natură
sau prin echivalent, în funcție de interesul creditorului și de natura obligației (de a da, a face,a nu face).;
(ii) să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după
caz, reducerea propriei obligaţii corelative. În privința obligațiilor contractuale rezultînd din contracte
sinalagmatice, creditorul are dreptul de a se libera de propriile obligaţii, solicitând rezoluţiunea/rezilierea
contractului (conform art.1549 NNC ș.u) sau, în caz de neverficare a condițiilor rezoluțiunii, să obțină
reducerea propriei obligaţii (potrivit art.1151 NCC);
(iii) să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea
dreptului său. Un mijloc special prevăzut de Noul Cod civil în vederea realizării dreptului creditorului
este reprezentat de art.1279 alin.2 NCC, reglementând posibilitatea pronunțării unei hotărâri
judecătorești care să țină loc de contract.

13
 Conditii pentru executarea silită (în natură sau prin echivalent):
a) debitorul, în mod nejustificat, nu a executat obligația sa;
b) debitorul se află în întârziere ( sau a fost pus sau este de drept):
c) neexecutarea să nu fie impuabilă chiar creditorului.

Răspunderea debitorului. Este prevăzută, la nivel de principiu, de art. 1350 alin. 2 (Atunci când,
fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat
celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii) și poate fi o răspundere
pentru faptă proprie (art. 1518 NCC) sau pentru fapta altuia (art. 1519 NCC).Art. 1518. Răspunderea
debitorului. (1) Dacă prin lege nu se dispune altfel, debitorul răspunde personal de îndeplinirea
obligaţiilor sale.
(2) Răspunderea debitorului poate fi limitată numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
Art. 1519. Răspunderea pentru fapta terţilor. Dacă părţile nu convin altfel, debitorul răspunde
pentru prejudiciile cauzate din culpa persoanei de care se foloseşte pentru executarea obligaţiilor
contractuale.
Art. 1520. Răspunderea terţilor. Creditorul poate urmări şi bunurile care aparţin terţilor, dacă
acestea sunt afectate pentru plata datoriilor debitorului ori au făcut obiectul unor acte juridice care au
fost revocate ca fiind încheiate în frauda creditorului. Este vorba despre garantarea de către un terț a
obligației debitorului cu bunurile sale (art. 2366 NCC) sau de efectele admiterii acțiunii revocatorii (art.
1565 NCC)

Punerea în întârziere a debitorului

Reprezinta situația în care se află debitorul care nu a executat obligația sa la scadență, de care
legea leagă anumite efecte juridice.
Art. 1521. Moduri. Punerea în întârziere a debitorului poate opera de drept sau la cererea
creditorului.
Punerea în întârziere de către creditor. Ca principiu, debitorul nu este de drept în întârziere (dies
non interpellat pro hominem), ci creditorul trebuie să îndeplinească anumite formalități în acest scop.

14
 Art. 1522. Punerea în întârziere de către creditor. (1) Debitorul poate fi pus în întârziere fie
printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligaţiei, fie prin cererea de
chemare în judecată.
(2) Dacă prin lege sau prin contract nu se prevede altfel, notificarea se comunică debitorului
prin executor judecătoresc sau prin orice alt mijloc care asigură dovada comunicării.
(3) Prin notificare trebuie să se acorde debitorului un termen de executare, ţinând seama de
natura obligaţiei şi de împrejurări. Dacă prin notificare nu se acordă un asemenea termen, debitorul
poate să execute obligaţia într-un termen rezonabil, calculat din ziua comunicării notificării.
(4) Până la expirarea termenului prevăzut la alin. (3), creditorul poate suspenda executarea
propriei obligaţii, poate cere daune-interese, însă nu poate exercita celelalte drepturi prevăzute la art.
1516, dacă prin lege nu se prevede altfel. Creditorul poate exercita aceste drepturi dacă debitorul îl
informează că nu va executa obligaţiile în termenul stabilit sau dacă, la expirarea termenului, obligaţia
nu a fost executată.
(5) Cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior debitorul să fi fost
pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a executa obligaţia într-un termen rezonabil, calculat
de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligaţia este executată în acest termen, cheltuielile
de judecată rămân în sarcina creditorului.

Întârzierea de drept. Sunt situații, expres reglementate de lege, în care debitorul este de drept în
întârziere (dies interpellat pro hominem), fără să fie necesară îndeplinirea altor formalități, conformArt.
1523. Întârzierea de drept în executarea obligaţiei.

Drept tranzitoriu. Art. 114 din LPA: Dispoziţiile art. 1521–1526 din Codul civil sunt aplicabile
în cazul obligaţiilor devenite scadente după data intrării sale în vigoare, indiferent de data naşterii
obligaţiei.

Executarea silită în natură

Art. 1527. Dreptul la executarea în natură. (1) Creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul
să fie constrâns să execute obligaţia în natură, cu excepţia cazului în care o asemenea executare este
imposibilă.
(2) Dreptul la executare în natură cuprinde, dacă este cazul, dreptul la repararea sau înlocuirea
bunului, precum şi orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoasă.
Executarea silită în natură a unei obligații care presupune acțiunea personală a debitorului (de
regulă, obligațiile intuitu personae) este inadmisibilă, deoarece nimeni nu poate fi silit să execute un
fapt strict personal.Executarea silită în natură trebuie analizată pe cele trei categorii de obligații: a da, a
face și a nu face.

15
 Executarea obligațiilor de a da. Aceste obligații, al căror obiect constă în a constitui sau a
transmite un drept real, se execută prin însăși manifestarea de consimțământ (fie că sunt acte
consensuale sau solemne).Problema executării silite a acestei obligații se poate pune când, pentru
constituirea sau transmitere dreptului, este necesară îndeplinirea unor formalități, cum este înscrierea în
cartea funciara, potrivit art. 885 NCC( „executarea silită” în natură se realizează prin intermediul
acțiunii în prestație tabulară ,art. 896-897 NCC).
Executarea obligațiilor de a face.
Art. 1528. Executarea obligaţiei de a face. (1) În cazul neexecutării unei obligaţii de a face,
creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuşi ori să facă să fie executată obligaţia.
(2) Cu excepţia cazului în care debitorul este de drept în întârziere, creditorul poate să exercite
acest drept numai dacă îl înştiinţează pe debitor fie odată cu punerea în întârziere, fie ulterior acesteia.
Executarea obligației de a preda un bun.
 predarea unei sume de bani: executarea silită în natură e întotdeauna posibilă, prin
poprire, vânzarea unui bun (mobil sau imobil) al debitorului
 predarea unui bun individual determinat, mobil sau imobil: executarea silită în natură e
întotdeauna posibilă, dacă bunul este în ființă și se mai află la debitor, prin procedura
predării silite a bunurilor mobile;
 dacă bunurile pe care trebuie să le predea debitorul sunt de gen, sunt posibile mai multe
ipoteze:
- daca debitorul are respectivele bunuri, dar refuza sa le predea, creditorul va declanșa
procedura predării silite a mobilelor;
-daca debitorul nu are respectivele bunuri, creditorul poate să le achiziționeze el însuși și
să ceară prețul de la debitor (art. 1528 NCC) sau să ceară executarea prin echivalent,
solicitând despăgubiri de la debitor.
Executarea obligațiilor de a face care nu presupun faptul personal al debitorului. Executarea
silită se va face potrivit art. 1528 NCC: de exemplu, debitorul trebuia să construiască un gard, să
efectueze o reparație etc; prestația va fi efectuată de creditor sau de o altă persoană, iar cheltuielile
executării vor fi recuperate de la debitor.

16
 Executarea obligațiilor de a nu face.Art. 1529. Executarea obligaţiei de a nu face. În cazul
neexecutării obligaţiei de a nu face, creditorul poate cere instanţei încuviinţarea să înlăture ori să
ridice ceea ce debitorul a făcut cu încălcarea obligaţiei, pe cheltuiala debitorului, în limita stabilită prin
hotărâre judecătorească.ipoteza este a obligațiilor de a nu face care nu presupun faptul personal al
debitorului. Creditorul trebuie să solicite încuviințarea instanței judecătorești, care va stabili și limita
sumei la care va fi obligat debitorul, dacă va fi cazul (se va face o expertiză etc.).
Executarea obligațiilor de a face sau a nu face care presupun faptul personal al debitorului.
Problema daunelor cominatorii. Procedura e reglementată de art. 5802-5805 C. pr. civ., respectiv art.
892-897 NCPC. Art. 5803 alin. 5 C. pr. civ. (introdus prin Legea nr. 495/2006), respectiv art. 895 NCPC,
interzice acordarea de daune cominatorii în această materie, clarificând astfel problema lăsată
nerezolvată și de ICCJ, prin decizia nr. XX/2005, într-un recurs în interesul legii.

10.4.Actiunea oblica.
 
Acţiunea oblică (indirectă sau subrogatorie) este definită ca fiind acea acțiune în justiție pe care
creditorul o exercită pentru valorificarea unui drept care aparține debitorului său. Acţiunea oblică nu
reprezintă o anume acţiune specială recunoscută creditorului, ea nu este o figură juridică de sine
stătătoare, astfel că va avea regimul juridic particular al acţiunii care însoţeşte valorificarea dreptului
debitorului inactiv/neglijent.
Domeniul de aplicaţie al acţiunii oblice. Asemănător Vechiului Cod Civil, alin.2 al art.1560
stabilește domeniul de aplicație al acțiunii oblice la limita drepturilor și acțiunilor strâns legate de
persoana debitorului. Pe cale de consecință, vor fi excluse din acest domeniu, drepturile și acțiunile
patrimoniale care sunt strict legate de persoana debitorului, care presupun o apreciere subiectivă din
partea acestuia: revocarea unei donații pentru ingratitudine, desființarea unei pensii de întreținere.

Condițiile acțiunii oblice. În această materia trebuie observată diferența între condițiile generale
de intentare/admisibilitate a acțiunii oblice și condițiile de admisibilitate a acțiunii particulare exercitate
prin intermediul acesteia.Asemănător modului în care doctrina reprezentativă tratează condițiile acțiunii
oblice (L.Pop, op.cit., vol.I, p.362; C.Stătescu, C.Bîrsan, op.cit.,p.354), art.1560 menționează
următoarele condiții ale acțiunii oblice:

17
  condiții cu privire la creanţă: să fie certă și exigibila conform alin.2 teza I. De observat că
nu sunt precizări referitoare la caracterul lichid precum si la proporționalitatea dintre
valoarea creanței și valoarea dreptului exercitat prin acțiunea oblică;
 condiții cu privire la debitor: să refuze sau să neglijeze exercitarea drepturilor și
acțiunilor sale, alin.2 teza finală. Textul legal condiționează atitudinea debitorului de
prejudicierea creditorului, ceea ce înseamnă că atitudinea subiectivă a debitorului nu este
indiferentă în exercitarea acțiunii oblice. Creditorul are de demonstrat legătura de
cauzalitate dintre prejudiciul său și refuzul sau neglijența debitorului.
 (condiții cu privire la creditor: să fie prejudiciat prin refuzul sau neglijența debitorului,
conform alin.2 teza aII-a.
Admiterea acțiunii oblice are drept consecință readucerea bunului asupra căruia purta dreptul
amenințat cu pierderea în patrimoniul debitorului . În prezentarea efectelor admiterii acțiunii oblice, este
utilă raportarea atât la situația debitorului pasiv/neglijent, cât și la situația celorlalți creditori, care nu au
intentat acțiunea. Art.1561 tratează efectele acțiunii oblice exclusiv prin raportare la ceilalți creditori ai
debitorului și instituie două reguli: hotătârea de admitere a acțiunii va profita tuturor creditorilor;
creditorul care a intentat acțiunea nu are nicio preferință în realizarea creanței sale

10.5.Actiunea revocatorie.
Natura juridică specială a acțiunii revocatorii, disputată în literatura juridică, rezultă indirect din
noua reglementare prin referirea la noțiunea de inopozabilitate a actului juridic încheiat de debitor cu un
terț; astfel, acțiunea revocatorie este o acţiune în inopozabilitatea actului încheiat de debitor în
prejudicierea drepturilor creditorului său.
Domeniul de aplicaţie al acţiunii revocatorii. Art.1562 nu conține referiri la domeniul de
aplicație al acțiunii revocatorii, situație explicabilă prin faptul că aceasta se aplică, în principiu, tuturor
actelor juridice cu privire la drepturi patrimonale, indiferent de categoria din care fac parte). Sub un alt
aspect, se susține că domeniul acțiunii revocatorii este asemănător domeniului acţiunii oblice, cu
diferența că acţiunea revocatorie poate fi intentată şi în cazul unora din drepturile neurmăribile – de
exemplu: pensia de întreţinere

18
 Condițiile acțiunii revocatorii. Art.1562 reglementează următoarele condiții ale acțiunii
revocatorii, cu observația că tabloul complet al condițiilor este format prin includerea dispozițiilor
art.1563:
(i) prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încheierii actului juridic de către debitor. Această
cerință presupune un prejudiciu personal și actual al creditorului constând în faptul că debitorul și-a
creat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate prin încheierea actului juridic.. Creditorul reclamant are
sarcina dovedirii insolvabilității debitorului, scop în care poate folosi orice mijloc de probă;
(ii) frauda debitorului. În materia acțiunii revocatorii, frauda debitorului este reglementată în
alin.1 indiferent de natura actului juridic și are un înțeles larg, cuprinzând un numai intenția directă de
a-l prejudicia pe creditor, ci și simpla cunoaștere de către acesta a faptului că îşi provoacă sau îşi
agreavează starea de insolvabilitate
(iii)complicitatea terțului la fraudă. Cerința legală a participării terțului la fraudă este specificată
exclusiv în privința contractelor cu titlu oneros sau a plății făcute în executarea unui asemenea contract,
conform alin.2..Cu referiré la actele cu titlu gratuit, legea consideră că frauda debitorului este suficientă,
întrucât terțul are de apărat un avantaj patrimonial gratuit, spre deosebire de creditor care are de evitat
un prejudiciu.

(iv)Art.1563 reglementează o singură condiție pe care trebuie să o îndeplinească creanța

creditorului și anume, caracterul cert al acesteia. Caracterul cert al creanței presupune că aceasta are o
existență sigură și că nu este stinsă la data formulării acțiunii revocatorii

În privința prescripției extinctive, trebuie făcută distincția între prescriptibilitatea dreptului de

creanță al creditorului și respectiv, prescriptibilitatea dreptului de a formula acțiunea revocatorie. Deși
legea un prevede, pentru admisibilitatea acțiunii revocatorii, este necesar ca dreptul de creanță al
creditorului să nu se fi prescris extinctiv, cerință de altfel, similară și pentru introducerea acțiunii oblice
(a se vedea comentariul art.1560 NCC).Art.1564 reglementează un termen special, de un de zile, pentru
prescrierea dreptului creditorului de a introduce acțiunea revocatorie. Termenul se calculează în funcție
de două momente alternative: data la care creditorul a cunoscut respectiv data la care creditorul trebuia
să cunoască prejudiciul ce re
Alin.1 al art.1565 reglementează efectele admiterii acțiunii pauliene față de creditorul reclamant

19
precum și față de ceilalți creditori carea u intervenit în cauză, stipulând declararea inopozabilității
actului juridic față de aceștia. Soluția inopozabilității presupune că actului juridic fraudulos nu va
produce efecte în raportul dintre creditorul reclamant și terțul pârât, în sensul că primul se va comporta
ca și cum actul nu s-ar fi încheiat.
Art.1565 nu conține prevederi exprese referitoare la efectele admiterii acțiunii revocatorii în
raporturile dintre debitor și terț, însă soluția inopozabilității actului față de creditor conduce spre
concluzia că între aceștia actul rămâne valabil. Terțul evins de către creditor are la îndemână o acțiune
în regres împotriva debitorului în baza contractului .Totuși, alin.2 reglementează efectele admiterii
acțiunii față de terț, prin prezentarea drepturilor și obligațiilor acestuia: dreptul de a păstra bunul cu
obligația de a plăti creditorului o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de acesta din urmă prin
încheierea actului.
Pentru situația în care terțul nu plătește creditorului suma de bani reprezentând prejudiciul suferit
de acesta prin încheierea actului, hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii revocatorii va avea ca
efect indisponibilizarea bunului până la încetarea executării silite a creanţei pe care s-a întemeiat
acţiunea, conform tezei a II-a a alin.2.
Pentru ipoteza în care bunul respectiv face obiectul unei clauze de inalienabilitate, art.1565 face
trimitere la art.628-629 NCC, însemnând că producerea efectelor acțiunii revocatorii este condiționată
de respectarea dispozițiilor legale referitoare la îndeplinirea măsurilor de publicitate și la efectele
clauzei ( a se vedea comentariile art.628-629 NCC). Rezulta ca nu poate fi indisponibilizat bunul care
formează obiectul clauzei de inalienabilitate sub condiția efectuării măsurii de publicitate, pentru
întreaga perioadă cât clauza produce efecte.

Tema de reflectie Unitatea nr.10

„Din conţinutul contractului de prestaţii de transport materii prime, rezultă că reclamanta s

obligat să respecte instrucţiunile date de beneficiar privind transportul anumitor sorturi de ma
asigure în mod ritmic transportul de materii prime procurate şi asigurate de beneficiar în portu
Agigea, conform programului depus de acesta; să asigure ritmic la fronturile de încărcare mij
de transport apte pentru transportul fluvial...
În speţă, suntem în prezenţa unei cereri în pretenţii, constând în solicitarea de
compensatorii pentru acoperirea prejudiciului cauzat ca urmare a nerespectării obligaţiei de
la transport a întregii cantităţi de marfă contractate, daune stabilite în raport de tariful de t
stabilit de către părţi, calculat la valoarea mărfii netransportate şi de daune moratorii stabilite
prin clauza penală inserată la art. 12 din contract pentru nerespectarea în tot sau în parte a ob

20
 contractuale, daune stabilite pe fiecare zi de întârziere calculate la valoarea obligaţiei nerespe
Din felul cum a fost formulată clauza penală inserată în contract rezultă că părţile au
vedere orice neexecutare, totală sau parţială, a oricărei obligaţii contractuale şi nu numai ex
cu întârziere a obligaţiei de plată a tarifelor de transport. Mai mult, orice neexecutare, to
parţială a unei obligaţii, constituie totodată şi o întârziere în executarea obligaţiei şi cu atât m
se impune repararea prejudiciului suferit de creditor printr-o asemenea atitudine a deb
Despăgubirile compensatorii înlocuiesc executarea în natură a obligaţiei, reprezentând ech
bănesc al obligaţiei neexecutate în natură. Daunele interese moratorii nu înlocuiesc execu
natură a obligaţiei şi, ca urmare, se pot cumula cu aceasta şi cu daunele-interese moratorii.
rârea nr. 58/2005 a Curţii de arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Galaţi)
Comentaţi cumulul daunelor compensatorii cu daunele moratorii în speţă.

a) Debitorul D deţine cu titlu de proprietate un imobil – casă de locuit –, de curând renovată, neocu
care însă nu doreşte să o închirieze, considerând că piaţa imobiliară nu îi este favorabilă în prezent, pre
aştepte creşterea chiriilor.
Consideraţi că creditorul său chirografar C ar putea să procedeze la valorificarea acestui imobil al
debitorului sau, având în vedere că este interesat în creşterea solvabilităţii lui D?
b) Dacă D, după ce se hotărăşte să închirieze respectivul imobil, neglijează să perceapă chiria pe o
de 6 luni, ar avea C o posibilitate juridică de a culege fructele civile în locul debitorului său?
Care sunt diferenţele şi asemănările dintre cele două ipoteze ale speţei?

Bibliografie

Liviu Pop, Ionut-Florin Popa, Tratat de drept civil.Obligatiile, ed.Universul juridic, Bucuresti,
2012,p.704-732, p.755-778
Cristina Zamsa, Efectele obligatiilor civile, ed.Hamangiu, Bucuresti, 2013
Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, editie coordonatata de Flavius Baias s.a., ed.CHBeck,
Bucuresti, 2012

21
 Unitatea de învăţare 11

TRANSMITEREA SI TRANSFORMAREA OBLIGATIILOR

CUPRINS

11.1. Cesiunea de creanţă

11.2.Cesiunea contractului
11.3.Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei (subrogaţia personală)

11.4.Preluarea datoriei

11.5.Transformarea obligaţiilor. Novaţia.

Obiectivele unităţii de învăţare 11

22
 După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:
 intelegeti care sunt modurile de transmitere si transformare a obligatiilor

11.1. Cesiunea de creanţă

Notiune. Reprezinta o convenţie prin care creditorul (cedent) transmite unei alte persoane (cesionar),
cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, dreptul său de creanţă contra debitorului său (debitor cedat).
Cesiunea de creanta,privita ca si operaţiunea juridica presupune trei subiecte de drept, însă numai
două – cedentul şi cesionarul – au un rol activ; debitorul cedat are un rol pasiv şi este terţ faţă de
convenţia de cesiune, ale carei efecte le va suporta in masura indeplinirii fata de el a formalitatilor de
opozabilitate. Partile conventiei translative asupra dreptului de creanta sunt cedentul si
cesionarul.Asadar, cesiunea fiind o conventie bilaterala, nu presupune si consimtamantul debitorului
cedat, in principiu. Prin exceptie, consimtirea debitorului la incheierea cesiunii este prezenta in doua
cazuri potrivit NCC:
- in cazul cedarii unei creante inalienabile conventional, ca urmare a unei intelegeri anterioare intre
creditorul cesonar si debitor, conform art.1570 alin.2 litera a.,
- in cazul cesiunii unei creante legate in mod esential de persoana creditorului conform art.1573
alin2

Drept tranzitoriu.NCC cuprinde doua categorii de dipsozitii legale cu privire la cesiunea de creanta,
impartite pe doua sectiuni: o prima sectiune art.1566-1586 intitulata Cesiunea de creanta in general, si o
a doua sectiune Cesiunea de creanta constatata printr-un titlu nominativ, la ordin sau la purtator.
Aspectele de drept tranzitoriu sunt reglementate cu titlu general in art.102 din LPA prevazand ca in
tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea executarea si incetarea contractului, acesta este supus legii
in vigoare la data la care a fost incheiat si cu titlu special in art.117 LPA prevazand ca o cesiune de
creanta intervenita dupa data intrarii in vigoare a NCC isi pastreaza regimul stabilit de normele in
vigoare la data nasterii creantei.

Domeniul de aplicatie. In primul rand, dispozitiile dinNCC au in vedere cesionarea unei creante pe
o baza contractuala. Astfel, in conform art.1566 alin.2 si art.1591 dispozitiile legale referitoare la
cesiunea decranta nu sunt aplicabile:
-transferurilor de creante realizate prin intermdiul unei transmisiuni universale sau cu titlu universal;
-transferurilor titlurilor de valoare
-transmisiunilor cu titlu particular prin intermediul unui legat particular (cesinea fiind o conventie,

23
legatul-un act unilateral)

Din perspectiva obiectului cesiunii, de semnalat ca, in principiu, toate creanţele sunt transmisibile sau
cesibile, indiferent daca sunt creante pecuniare sau de alta natura ( de a face sau a nu face), indiferent de
izvorul creantei: contract, act juridic unilateral, fapte juridice licite sau ilicite, indiferent daca sunt
creante pure si simple sau afectate de modalitati,obligatii prezente sau viitoare.De la regula mentionata
exista urmatoarele exceptii:
- creantele declarate inalienabile prin lege -art.1569 alin.1
- creantele avand ca obiect o alta prestatie decat plata unei sume de bani, daca prin efectul cesiunii
obligatia va fi substantial mai oneroasa-1569 alin2 si 1571 alin2.
- Creantele inalienabile conventional potrivit intelegerii dintre creditor (cedentul ulterior) si
debitor, cu conditia unui interes legitim al inalienabilitatii. Exista exceptii de la exceptie sau o
reintoarcere la regula liberei transmisibilitati a creantei in situatiile prev de art.1570 alin.1 lit.a-
c.

Condiţiile cesiunii de creanţă. Sub aspectul condiţiilor de valabilitate, cesiunea de creanţă trebuie
să îndeplinească condiţiile generale legale pentru formarea valabila a oricarui contract, astfel cum aceste
conditii sunt prevazute in art.1179 alin.1. De principiu, între cedent şi cesionar cesiunea este perfectă din
momentul realizării acordului de voinţă: contractul este consensual.

In plus, cesiunea de creanţă trebuie să îndeplinească si eventualele condiţiile speciale – de forma sau
de fond-pentru valabilitatea contractului special prin al cărui mecanism se realizează. In acest sens,
art.1567 alin.2 trimite la respectarea dispozitilor din materia donatiei cu regferire la cerintele de forma
si de fond ale contractului. In privinta cesiunii cu titlu oneros, alin.3 al art.1567 trimite in principal la
dispozitiile legale din materia incheierii valabile a contractului de vanzare-cumparare.

Conditiile de opozabilitate faţă de terţi a cesiunii de creanta. Sunt terti in aceasta materie: debitorul
cedat, creditorii cedentului si cesionarii succesivi ai aceleasi creante (pentru ipoteza unor cesiuni
succesive). Desi cesiunea isi produce efctele intre parti din momentul inchierii valabile a contractului de
cesiune cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, pentru opozabilitatea cesiunii fata de terti este necesara
indeplinirea unor formalitati de publicitate. Potrivit art.1578-1581 NCC aceste formalitati sunt
urmatoarele:
1)acceptarea cesiunii de catre debitor printr-un inscrsi cu data certa ( nu se cere form autentica)
2)comunicarea scrisa a cesiunii catre debitor, pe suport de hartie sau format electronic. Legea nu
prevede in mod expres ca respectiva comunicare scrisa sa fie efectuata cu precadere de catre vreuna din
partile contractului de cesiune, cu consecinta ca oricare dintre ele o poate efecuta, cu efecte deosebite.

24
Astfel, cand comunicarea scrisa este facuta de catre cedent, debitorul cedat va trebui sa efectueze plata
direct cesionarului; cand comunicarea este facuta de catre cesionar, debitorul are dreptul de a-i solicita
dovada scrisa a cesiunii si de a suspenda plata pana la respectiva dovada, in conformitate cu art.1578
alin.3-5;
3)inscrierea in arhiva electronica –in cazul unei universalitati de de creante, in mod obligatoriu,
conform art.1579; inaceasta situatie este necesara si comunicarea cesiunii catre debitor, pentru a-i fi
opozabila acestuia. In plus, conform art 1583 alin.3 in ipoteza unor cesionari succesive ale aceleasi
creante, in raporturile dintre cesionarii succesivi, este preferat cel care si-a inscris mai intai cesiunea in
arhiva, indiferent de data cesiunii sau comunicarii acesteia catre debitor. Pentru situatiile semnalate este
de observat o dubla publicitate a cesiunii: inscrierea in arhiva si comunicare cesiunii catre debitori.
4)cererea de chemare in judecata- nu este o modalitate propriu-zisa sau specifica de realizare a
opozabilitatii, doar o modalitate implicita care valoreaza comunicarea scrisa prevazuta de art.1578 alin1
lit b
5) notarea in cartea funciara a cesiunii cu privire la chiriile viitoare, conform alin.902 este considerata
o modalitate alternativa de realizare a publicitatii cesiunii de creanta .

Efectele cesiunii de creanţă. Trebuie să distingem între două categorii de raporturi juridice.
Efectele cesiunii între părţi. Principalul efect constă în transmiterea dreptului de creanţă, cesionarul
devine creditor în locul cedentului, pentru valoarea nominală a creanţei, însoţită de eventualele garanţii.
În plus, se produc şi efectele contractului special care se realizează prin intermediul cesiunii
(vânzare-cumpărare, schimb, donaţie etc.).
In cazul cesiunii cu titlu oneros este reglementata obligaţia de garanţie a cedetului fata de cesionar.
Astfel cedentul garanţia legală – poate antrena răspunderea cedentului pentru existenţa creanţei şi
accesoriilor sale, art.1585 . Obligatia de garantie in materia cesiunilor cu titlu oneros opereaza in
temeiul legii, nefiind obligatorie existenta unei clauze contractuale care sa o prevada in mod expres.
ofera si posibilitatea inserarii unei clauze de limitare a garantiei legale (de ex., doar cu privire la
existenta creantei, nu si a garantiilor).

In schimb, cedentul cu titlu gratuit nu garanteaza nici macar existenta creantei la data cesiunii, in lips
aunei stipulatii contrare.

In plus, cedentul este tinut sa raspunda si pentru evictiune-art.1586 alin.1, daca inexistenta creantei
este imputabila cedentului insusi sau faptei acestuia si faptei unui tert.

Efectele cesiunii faţă de terţi se produc din momentul îndeplinirii uneia din formalităţile de
publicitate. Sunt terţi în această materie:
a) Debitorul cedat. Poate ignora cesiunea până la îndeplinirea formalităţilor de publicitate, dată până

25
la care se poate libera valabil de datorie plătind creditorului cedent;
b) Alţi cesionari ai aceleaşi creanţe. Conflictul între cesionarii ulteriori şi succesivi se soluţionează
conform regulii qui prior tempore potior iure, conform art 1583 alin.3 in ipoteza unor cesionari
succesive ale aceleasi creante, in raporturile dintre cesionarii succesivi, este preferat cel care si-a inscris
mai intai cesiunea in arhiva, indiferent de data cesiunii sau comunicarii acesteia catre debitor.
c) Creditorii cedentului. Creditorii cedentului, din momentul îndeplinirii formalităţilor de publicitate,
nu mai pot urmări creanţa, întrucât ea nu mai face parte din gajul lor general.

11.2.Cesiunea contractului

Reprezinta o noutate legislativa in materia transmiterii drepturilor si obligatiilor contractuale si care

da expresie acelei tendinte doctrinare care pledeaza pentru obiectivizarea conceptiei asupra contractului
si care devine o entitate juridica distincta de acordul initial dintre partile care au participat la formarea
sa. Din analiza art.1315 s. U. din NCC rezulta ca presupune o transmisiune inter vivos cu titlu particular
a raportului juridic obligational, atat a laturii active, cat si a cele pasive a raportului juridic obligational,
cu privire la un contract aflat in curs de executare.
In realizarea operatiunii juridice a cesiunii contractului, similar cesiunii de creanta, semnalam
implicarea a trei subiecte de drept: cedentul- partea din contract care isi cedeaza pozitia in contractul
aflat in curs de executare, cesionarul- tertul care se substituie cedentului in respectivul contrat- si
cedatul- partea din contract care isi pastreaza pozitia in contractul aflat in curs de executare.
Doctrina este impartita in a considera cesiunea contractului o conventie tilaterala sau bilaterala, in
functie de rolul acordat consimtamantului contractantului cedat-element constituitv al cesiunii, respectiv,
conditie pentru declansarea efectelor cesiunii.

Conditiile de validitate
 Conditiile de validitate ale oricarui contract, art.1179 alin.1
 conditie de forma. Conform art.1316, consimtamantul partilor implicate trebuie sa imbrace forma
juridica pentru validitatea contractului cedat. Dar daca, o anumita forma pentru contractul cedat
este stabilita de parti, nu de catre lege, acesta forma nu trebuie respectat in privinta cesionarii
contractului respectiv.
 conditia consimtamantului anticipat sau posterior al cedatului. Consimtamantul cedatului poate fi
anterior, concomitent sau posterior realizarii acordului de vointa intre cedent si cesionar. In cazul
unui consim anticipat, cesiunea contractului va produce efecte fata de cedat doar din momentul in
care o accepta –alin.1 art.1317.

26
 Efectele cesiunii
In privinta efectelor cesiunii, NCC instituie unele reguli supletive, aplicabile in lipsa unor prevederi
contractuale exprese:
-liberarea cedentului de efectele contractului cesionat de catre contractantul cedat, art.1318. In cazul
in care cedentul nu a fost liberat de contractant, acesta il poate urmari pentru ipotezele in care cesionarul
nu isi va executa obligatiile;
-garantarea de catre cedentul- chiar daca liberat-a validitatii contarctului respectiv a executarii
contractului (art.1320);
-in fine, conform art.1319 contractantul cedat poate opune cesionarului toate exceptiile care rezulta
din contract, cu exceptia viciilor de consimtamant.

11.3.Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei (subrogaţia personală)

Reprezinta un mijloc de transmitere legală sau convenţională a dreptului de creanţă, cu toate

garanţiile şi accesoriile sale, către un terţ care a plătit pe creditorul iniţial, în locul debitorului, operând
astfel o înlocuire/subrogare în drepturi a creditorului cu terţul plătitor.
Sediul materiei: NCC 1593-1598Vechiul Cod art. 1106-1109 C.civ.
Drept tranzitoriu-potrivit art.117 LPA, creanta transmisaprin cesiune sau subrogatie, intervenita
dupa data intrarii in vigoare a NCC, isi pastreaza regimul stabilit de normele in vigoare la data nasterii
creantei.
În lipsa subrogaţiei, terţul plătitor (solvensul, subrogatul) ar avea recurs împotriva debitorului, recurs
ce ar putea fi fundamentat diferit, în funcţie de temeiul juridic care a stat la baza plăţii efectuate de terţ:
contract de mandat, contract de împrumut, gestiune de afaceri, îmbogăţire fără just temei. În aceste
cazuri, însă, solvensul ar avea poziţia unui simplu creditor chirografar, intrând în concurs cu ceilalţi
creditori ai debitorului. Importanţa practică a subrogaţiei rezidă în faptul că terţul plătitor va beneficia de
toate drepturile accesorii creanţei, cum ar fi: dreptul de ipotecă, dreptul de gaj, un privilegiu.

Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei îndeplineşte două funcţii:

– de plată a unei obligaţii;
– de transmitere a obligaţiilor.

Felurile subrogatiei:
-conventionala; Reprezinta regula, partile consimtiind la subrogatie. Daca nu exista o conventie in
sensul subrogarii, fie intre creditor si platitor, fie intre debitor si platitor, nu opereaza transferul dr de cr
in patrim platitorului.
-legala. Este reprezentata de acele situatii special reglementate, cand legea civila prevede ca platitorul

27
se substituie creditoruluin platit. In principiu, cazurile de subrogatie legala se refera la acele situatii in
care platitorul este si el indatorat sa faca plata sau are un interes particular in efectuarea
platii.Subrogatia, in aceste cazuri, opereaza de plin drept, nefiind necesar consimtamantul partilor.

Subrogaţia convenţională. Are temeiul în acordul de voinţă dintre terţul plătitor (solvensul,
subrogatul) şi creditorul plătit sau dintre terţul plătitor şi debitor, după cum este consimţită de creditor sau
de debitor. Sediul materiei: art.1594-1595 NCC
a) Subrogaţia consimţită de creditor. Conform art. 1594, este operatiunea prin care creditorul
subrogant subroga in drepturile sale si impotriva debitorului pe cel care i-a facut plata in locul acestuia
(subrogat).
Condiţiile subrogaţiei consimţite de creditor:
–subrogatia trebuie să fie expresă;
-este un contract consensual: totusi, pentru a fi opozabila tertilor, este necesara consemnarea sa intr-
un inscris 1593 alin.3
-transmisiunea dreptului de creanta se produce concomitent cu plata-la momentul platii-alin.1 1594
(neindeplinirea acestei conditii temporale face diferenta intre subrogatie si cesiunea de creanta);
– in doctrina se considera ca, inclusiv in lipsa unui text legal, este necesar ca inscrisul care atesta
plata să aibă dată certă pentru a se dovedi că subrogaţia a fost concomitentă cu plata dar mai ales şi
pentru a o face opozabilă terţilor;
– participarea sau consimţământul debitorului nu sunt necesare.
b) Subrogaţia consimţită de debitor. Conform Art.1595 NCC, este operatiunea prin care debitorul
subroga in drepturile creditorului sau pe cel care l-a imprumutat in scopul efectuarii platii.
Condiţiile subrogaţiei consimţite de debitor:
– contractul de împrumut dintre terţ şi debitor (incheiat pentru plata datoriei debitorului catre
creditor) precum şi chitanţa de plată a datoriei se fac în forma inscrisului sub semnatura privata cu data
certa;
– în contractul de împrumut trebuie să se precizeze expres suma împrumutată, pentru plata datoriei;
– în chitanţă trebuie să se arate că datoria se plăteşte cu suma împrumutată;
– nu este necesar consimţământul creditorului.

Subrogaţia legală. Articolul 1596 C.civ. prevede cazurile în care subrogaţia operează de plin drept,
fără a fi necesar consimţământul creditorului plătit (accipiensul) sau al debitorului:
a) „în folosul creditorului care plăteşte altui creditor, ce are preferinţă” – pct. 1. Un creditor
chirografar plăteşte un creditor cu garanţie reală şi se subrogă în drepturile acestuia;
b) „în folosul dobânditoului unui bun care il plateste pe titularul creantei avnd o garante asupra
bunului respectiv. Dobânditorul plăteşte pe creditorul ipotecar pentru a preîntâmpina urmărirea bunului
şi pentru a-l păstra în patrimoniul său;

28
 c) „în folosul aceluia care, fiind obligat cu alţii sau pentru alţii la plata datoriei are interes de a o
desface” – pct. 3. Sunt obligaţi cu alţii: codebitorii solidari, codebitorii obligaţiilor indivizibile, fideju-
sorii între ei, iar pentru alţii: fidejusorii, cauţiunea reală.
d) „în folosul mostenitorului care a plătit din bunurile sale datoriile succesiunii” – pct. 4.
Moştenitorul a acceptat moştenirea, pentru a evita urmărirea unui bun succesoral, el poate plăti un
anumit creditor al moştenirii, subrogându-se astfel în drepturile acestuia.
În plus- cazuri speciale- de exemplu: art.132 (In privinta sotilor), in materia asigurarilor art.2210, in
materia fideiusiunii art.2305.

Efectele subrogaţiei. Sunt comune celor două feluri de subrogaţie.

Efectul principal constă în faptul că subrogatul (terţul plătitor, solvensul) dobândeşte toate drepturile,
garantiile şi acţiunile creditorului plătit (accipiensul) în raporturile cu debitorul.
Subrogatul are împotriva debitorului şi unele drepturi proprii, care se pot întemeia pe contractul de
imprumut cu debitorul sau pe gestiunea de afaceri, îmbogăţirea fără just temei sau contractul de mandat.
Subrogaţia, în toate cazurile, operează numai în măsura şi în limitele plăţii efectuate.Art.1598
reglementeaza efectele subrogatiei partiale. Astfel, cand plata a fost facuta doar partial, subrogatia in
drepturile creditorului va opera si ea partial, deci numai in masura platii efectuate cu consecinta divizarii
creantei intre creditor si subrogat.

11.4.Preluarea datoriei

Sub imperiul Vechiul Cod civil, se opera cu notiunea de cesiunea de datorie si care era posibil de
realizat doar in mod indirect, prin intermediul novatiei cu schimbare de debitor dar care prezenta
inconvenientul conform caruia prin novatie datoria veche se stingea impreuna cu accesoriile sale si se
nastea o noua datorie.In temeiul NCC, art.1599-1604, preluarea de datorie reprezinta operatiunea
juridica prin care o obligatie se transmite din patrimoniul debitoruluiului in cel al unei alte persoane, in
baza acrodului de vointe intre debitorul initial si noul debitor cu consimtamantul creditorului sau in
baza acordului de vointa intre creditor si noul debitor.

Felurile preluarii de datorie. Din definitie rezulta doua feluri de preluare a datoriei:
-preluare initiata de debitor
-preluare initiata de creditor.

Domeniul preluarii de datorie este mai vast decat cel al cesiunii de datorie, avand in vedere vedere ca
prima insitutie se poate realiza si prin intermediul unui contract intre creditor si tert, adica altfel decat
prin intermediul unui acord intre debitorul initial si tertul care preia datoria.

29
 Conditiile de validitate
 ca o conditie comuna celor doua forme de preluare de datroie, in principiu, orice obligatie
poate constitui obiect al acesteia, chiar daca din punct de vedere practic, obligatiile banesti ar
fi cele mai atractive;
 in privinta preluarii de datorie initiata de creditor, estential este acordul dintre creditor si tert-
noul debitor. Intrucat preluarea se face fara acordul debitorului, exista o apropriere fata de
novatie prin schimbarea debitorului;
 in privinta preluarii de datorie initiata de debitor, pe langa acordul de vointa intre debitorul
initial si tertul noul debitor, este necesar consimtamantul creditorului., care poate interveni
simultan cu acordul mentionat sau ulterior acestuia. In acest din urma caz, preluarea de
datorie se va comunica creditorului de oricare dintre contractanti, conform art.1606.In lipsa
acestui consimtamant al creditorului, preluarea nu produce efectul de inlocuire al debitorului.

Efectele preluarii de datorie sunt comune celor doua forme de preluare de datorie:
 efectul principal consta in inlocuirea debitorului initial cu noul debitor
 vechiul debitor va fi liberat daca nu s-a stipulat altfel, cu observarea art.1601 reglementand
insolvabilitatea noului creditor precum si a art.1604 reglementand ineficacitatea preluarii de
datorie.Astfel, liberarea de datorie nu opereaza decat daca noul debitor este solvabil la data
cesiunii. In plus, in cazul in care contractul de preluare a datoriei este desfiintat, obligatia
debitorului initial renaste, cu toate accesoriile sale.
 in privinta raspunderii debitorului initial, aceasta se activeaza daca sunt indeplinite doua
conditii una obiectbva, alta subiectiva: insolvabilitatea noului debitor la data preluarii si
creditorul nu cunostea existenta starii de insolvabilitate a noului debitor.

11.5.Transformarea obligaţiilor. Novaţia.

Novaţia este o convenţie prin care părţile urmăresc stingerea unei obligaţii vechi şi înlocuirea ei cu o
nouă obligaţie. Novaţia îndeplineşte două funcţii concomitente:
– de stingere a unei obligaţii vechi, existente între părţi;
– de transformare a obligaţiei vechi într-o obligaţie nouă, prin introducerea cel puţin a unui element
nou în raportul juridic obligaţional.
In conceptia vechii legislatii, Codul civil reglementa novaţia împreună cu delegaţia în
art. 1028-1134, însă ele reprezintă două operaţiuni juridice diferite.

30
 Potrivit NCC art.1609-1614, novatia este singura modalitate de transformare a obligatiilor.Novaţia
nu trebuie confundată cu o simplă modificare a unei obligaţii (ex.: constituirea unei garanţii în favoarea
creditorului, renunţarea la o garanţie din partea creditorului).

Felurile novaţiei sunt următoarele:

a) Novaţia obiectivă se realizează prin schimbarea obiectului sau cauzei actului juridic, subiectele
raportului juridic rămânând aceleaşi. Se mai numeşte şi novaţie prin schimbarea datoriilor-art.1609
alin.1.
Novaţia prin schimbarea obiectului (ex.: obligaţia debitorului de a da un bun determinat în locul
prestaţiei de a da o sumă de bani) poate fi confundată cu darea în plată; ceea ce face diferenţa este că în
cazul novaţiei, înţelegerea părţilor de a înlocui prestaţia intervine înainte de momentul sau data la care
urmează să se facă plata.
Novaţia prin schimbarea cauzei intervine atunci când debitorul efectuează aceeaşi prestaţie dar cu un
alt titlu juridic (ex.: cumpărătorul într-un contract de vânzare-cumpărare convine cu vânzătorul să
păstreze preţul cu titlu de împrumut).
b) Novaţia subiectivă are loc prin schimbarea creditorului sau debitorului iniţial cu o terţă persoană-
art.1609 alin.2 si 3.
Novaţia prin schimbare de creditor nu se confundă cu cesiunea de creanţă sau cu subrogaţia în
drepturile creditorului prin plata creanţei, deoarece în cazul novaţiei asistăm totodată la transformarea
vechiului raport juridic obligaţional într-unul nou, pe când în privinţa cesiunii de creanţă şi a subrogaţiei
personale schimbarea creditorului iniţial are loc în cadrul aceleiaşi obligaţii, prin transmiterea ei către
noul creditor.

Condiţiile novaţiei. Pentru valabilitatea operaţiunii juridice a novaţiei trebuie îndeplinite:

A. Condiţiile generale de valabilitate ale oricărui contract;
B. Condiţiile speciale următoare:
(i) Existenţa unei obligaţii valabile care se va stinge prin novaţie-art 1609 alin.1. În caz de
nevalabilitate a obligaţiei vechi, se face distincţie între nulitatea relativă şi absolută a obligaţiei, în acest
din urmă caz neputând opera novaţia. Novaţia poate însemna confirmarea nulităţii relative precum şi
transformarea unei obligaţii naturale în obligaţie civilă.
(ii) Naşterea unei obligaţii noi, valabile. Novaţia va produce efect doar dacă obligaţia nouă este
valabilă. Astfel, daca oblig noua nu este valabila, oblig veche va subzista , de asemenea, dacă obligaţia
nouă poate face obiectul unei rezoluţiuni, novaţia nu are loc, datorită efectului retroactiv al obligaţiei
rezolvite.
(iii) Aliquid novi – obligaţia nouă să conţină un element nou, element care poate consta în:
– schimbarea părţilor, a obiectului, a cauzei raportului juridic obligaţional;

31
 – introducerea sau suprimarea unei conditii care afecteaza existenta obligatiei
Modificarea accesoriilor creanţei (constituirea unei garanţii) nu este considerată a antrena o novaţie.
De asemenea, schimbarea modalităţii de plată nu este considerată o novaţie: de exemplu, schimbarea
monedei de plată.Pentru a exista novaţie, trebuie ca elementul nou să se refere la existenţa sau fiinţa
obligaţiei.
(iv) Animus novandi – intenţia părţilor de a nova. Novaţia implică consimţământul valabil al
creditorului şi al debitorului, in functie si de feluirile novatiei, a se vedea art.1609, alin.1-3. Intenţia de a
nova trebuie exprimată în mod expres confrom art.1610.

Efectele novaţiei constau în:

1)stingerea unei obligaţii vechi (împreună cu garanţiile, excepţiile sale ) – efectul extinctiv al
novaţiei. In privinta ipotecilor garantand creanta initiala, art.1611 instituie o regula si o exceptie. Regula
este mentionata in alin.1 are caracter supletiv si prevede ca ipotecile garantand creanta initiala nu vor
insoti noua creanta . De la regula mentionata, NCC stabileste o exceptie in alin 2 al art.1611 conform
careia, in cazul unei novatii prin schimbare de debitor, ipotecile pot subzista daca debitorul initial a
consimtit la aceasta.
2)naşterea simultană, în locul vechii obligaţii, a unei obligaţii noi – efectul creator de obligaţii al
novaţiei.
Cele două efecte sunt indivizibile, în sensul că naşterea noii obligaţii are drept cauză stingerea
obligaţiei vechi şi invers: obligaţia veche se stinge numai dacă se naşte valabil noua obligaţie.Noua
obligaţie va fi de factură contractuală (indiferent de izvorul vechii obligaţii stinse) şi va fi supusă unui
termen de prescripţie potrivit naturii sale.

Tema de reflectie Unitatea nr.11

SC X a chemat în judecată SC Y pentru a fi obligată să-şi dea consimţământul în

vederea transformării prin novaţie a contractului de asociere în participaţiune
încheiat între părţi în contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare.
În motivarea acţiunii, reclamanta susţine că din corespondenţa purtată cu pârâta
rezultă că a fost realizat acordul de voinţe pentru transformarea prin novaţie a
contractului de asociere în participaţiune în contract de leasing imobiliar cu clauză
irevocabilă de vânzare.
Tribunalul a respins acţiunea ca neîntemeiată; împotriva acestei soluţii,
reclamanta a declarat apel, respins de Curtea de Apel cu următoarea motivare:
„Voinţa părţilor de a nova trebuie să fie clar exprimată, ceea ce în speţă nu s-a
dovedit, părţile neîncheind niciun act în acest sens, simpla corespondenţă dintre
părţi nesuplinind cerinţele legii în sensul exprimării vădite a intenţiei de a nova

32
 consemnate prin actul de novaţie.
Aşa fiind, principiile fundamentale ale libertăţii de voinţă la încheierea
contractului, cât şi al existenţei intenţiei părţilor de a nova, exprimată expres în
convenţia părţilor, nu s-au dorit a fi înfrânte de către legiuitor..., şi nu pot fi înfrânte
nici de instanţele de judecată, care nu se pot subroga intenţiei părţilor” (C.A. Bucu-
reşti, secţia comercială, decizia nr. 168/2004).
Cerinţe:
1) Comentaţi soluţia Curţii.
2) Soluţionaţi speţa pentru ipoteza în care reclamanta ar fi solicitat instanţei să
constate intervenită transformarea prin novaţie a contractului de asociere în
participaţiune în contract de leasing imobiliar.

Bibliografie

Liviu Pop, Ionut-Florin Popa, Tratat de drept civil.Obligatiile, ed.Universul juridic, Bucuresti,
2012, p.629-698
Paul Vasilescu, Drept civil.Obligatiile, ed.Hamangiu, Bucuresti, 2012, p.22-50
Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, editie coordonatata de Flavius Baias s.a., ed.CHBeck,
Bucuresti, 2012

33