„Cuvântul” lui Arghezi în interpretări diferite

Manualul de clasa a şaptea de la editura Humanitas Educaţional începe cu poezia „Cuvânt”

a lui Tudor Arghezi, o poezie destul de încifrată pentru nivelul acestor elevi, cel puţin la o primă
vedere.
În acest an şcolar m-am gândit să-i las pe ei să-mi explice conţinutul poeziei, doar după o
primă lectură cu voce tare.
Iată ce idei au avut unii dintre ei:
 Marcel: Această poezie este descrierea sentimentelor pe care le trăieşte un poet atunci
când scrie o operă literară. Autorul se inspiră din natură pentru ca poezia să aibă un înţeles aparte.
A folosit multe regionalisme pentru ca poezia să-şi păstreze caracterul regional. Alegând
numeroase elemente din natură şi instrumente muzicale pentru a exprima rima, ritmul şi măsura,
poetul a utilizat un violoncel, o harpă şi un cimpoi, respectiv un brotăcel, o lăcustă şi un scatiu.
Şi-a exprimat dorinţa de a schimba „micşorata, subţiata şi nepipăita viaţă” în mărita, îngroşata şi
tot nepipăita viaţă. Ar fi vrut să culeagă „drojdii de rouă” pentru a prepara o cărticică nouă. A
încercat să pipăie nimicul căutat, „acela care tresare”, despre care nici nu ştia că există. Pulberile
de fum reprezintă ceaţa din inima sa atunci când a rămas fără inspiraţie.
 Paul: Autorul a căutat în cele mai mici locuri pentru a găsi, care mai de care, cuvinte
potrivite pentru cărticică. A combinat cele mai frumoase cuvinte pentru a obţine cel mai bun
conţinut pentru opera lui. Avea nevoie să se simtă ca în mediul lui preferat, aşa că a ales nişte
sunete, fără de care nu poate să se relaxeze. Prin cărticica lui, vrea să facă minuni, să dea lecţii de
viaţă, adică, într-un cuvânt, să aibă orice. Nimeni nu ştie cât a trudit autorul, cât a răscolit el pentru
a găsi tot ceea ce este perfect, ca să fie scris în cărticica lui.
 Iulia: Autorul scrie cu slove micuţe. El consideră că animalele cântă, ca şi instrumentele
muzicale şi fiecare animal este unic în felul lui. Ar vrea să mai compună multe opere, dar observă
că bătrâneţea se apropie foarte repede şi rece. Crede că viaţa lui a trecut atât de repede, ca şi cum
ar fi trecut un fir de aţă printr-un ac. Viaţa lui a fost încărcată de poezie.
 Petronela: Dorea să facă farmece, ca, printr-un fir de aţă strecurat printr-o ureche de ac să
ne transmită sentimentele şi trăirile lui. Deoarece avea multe idei, a fost nevoit să micşoreze
poezia. Voia să aibă măcar o ţandără de bucurie şi să vadă măcar o scamă de soare. Ar fi vrut să
iasă în natură şi să se simtă ca un personaj dintr-o carte nouă.
 Vlăduţa: Cuvintele mici sunt ca furnicile harnice. Scriind, îşi imaginează locul în care ar
fi vrut să meargă. Cărţile lui sunt proaspete ca roua. Natura e curată ca parfumul şi noaptea e ca
cenuşa. Norii negri trec pe deasupra apei tulburi.
 Darius: A fost odată scrisă o poezie, numită „Cuvânt” care era foarte încâlcită. Eu eram
un copil foarte curios şi isteţ şi m-am apucat să explic altora ce am înţeles din ea. Autorul a vrut
să ne facă un dar, o carte pentru buzunar, o cărticică. A ales din slove şi din înţelesuri cuvinte
mici şi mărunte. Voia să umple celule cu suflete de molecule (să aibă şi ele viaţă). Îi trebuia un
violoncel şi a ales un brotăcel, trestia era îngustă, pe-o harpă a cântat o lăcustă. Cimpoiul era mai
mic şi mai singuratic. La un moment dat, autorul nu a mai ştiut ce să scrie, ce să aleagă din
mulţimea de exemple uimitoare ale toamnei. El era dispus să facă numai bine. Printr-un ac a vrut
să strecoare un fir de aţă, adică propria lui viaţă. Pentru asta, şi-a micşorat viaţa, a făcut-o mai
scurtă şi mai netrăită ca să poată ajunge până în mâna noastră, a cititorilor şi chiar mai departe.
 Aceste lucruri le-au explicat elevii pe o coală de hârtie pe care mi-au predat-o la finalul
orei. ora următoare, pornind de la explicaţiile lor, mai mult sau mai puţin argumentate, am
descifrat înţelesurile ascunse ale acestei opere literare.