Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Domn al Moldovei
Date personale
Cetățenie Moldova
Ocupație suveran[*]
domn al Moldovei
Apartenență nobiliară
Domnie
Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel
Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a
fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de
ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române.
Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari
calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au permis să treacă cu bine
peste momentele de criză majoră, generate fie de intervențiile militare ale statelor vecine fie de
încercări, din interior sau sprijinite din exteriorul țării, de îndepărtare a sa de la domnie. În timpul
domniei sale Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă îndelungată de
stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială.
Pe plan intern și-a bazat regimul pe o nouă clasă conducătoare formată din oameni proveniți
preponderent din mica boierime, ridicați la demnități pe baza meritelor militare, loialității față de
domn sau a înrudirii apropiate cu acesta. De asemenea a sprijinit foarte mult
dezvoltarea răzeșimii prin împroprietăriri colective ale obștilor de răzeși, în special în urma
războaielor și bătăliilor purtate, fapt care i-a asigurat loialitatea acestei clase, liniștea socială în țară
și forța umană pentru a avea o armată de masă -„oastea cea mare”.
Pe plan extern a reușit să ducă o politică realistă având două mari linii directoare: impunerea sau
susținerea unor conducători favorabili în țările vecine mici – Țara Românească și Hanatul Crimeii –
și o politică de alianțe care să nu permită nici uneia din marile țări vecine – Imperiul
Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei să obțină o poziție hegemonică față de Moldova. A
încercat, fără succes, realizarea unui sistem de alianțe internaționale împotriva turcilor, trimițând soli
la Papa de la Roma, Veneția, Ungaria, Polonia, Cehia și Persia.
În plan militar a urmărit două direcții majore de acțiune. Prima a fost crearea unui sistem de
fortificații permanent la granițele țării - în timpul său construindu-se sau dezvoltându-se rețeaua de
cetăți ce cuprindea cetățile de la Suceava, Neamț, Crăciuna, Chilia, Cetatea
Albă, Tighina, Orhei, Lăpușna și Hotin. Cea de-a doua direcție majoră a fost crearea unei armate
moderne cu o componentă permanentă, profesionistă și semiprofesionistă și o componentă de
masă, formată din corpuri de răzeși înarmați, mobilizați în cazul marilor campanii militare.
Pe parcursul domniei a dus peste 40 de războie sau bătălii, marea lor majoritate victorioase, cele
mai semnificative fiind victoria de la Baia asupra lui Matei Corvin în 1467, victoria de
la Lipnic împotriva tătarilor, în 1469 sau victoria de la Bătălia de la Codrii Cosminului asupra regelui
Poloniei Ioan Albert, în 1497. Cel mai mare succes militar l-a reprezentat victoria zdrobitoare
din Bătălia de la Vaslui împotriva unei puternice armate otomane conduse de Soliman-Pașa -
beilerbeiul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475. În urma pierderii acestei bătălii, În anul următor
sultanul Mehmed al II-lea va conduce în persoană o expediție în Moldova încheiată cu înfrângerea
armatei Moldovei, în bătălia de la Valea Albă-Războieni.
După 1476, Ștefan a fost nevoit să acepte suzeranitatea Imperiului Otoman, dar a obținut obținând
condiții foarte bune pentru Moldova. În schimbul unui tribut anual modic, țara își conserva intacte
instituțiile și autonomia politică internă.
Ștefan cel Mare a fost un mare sprijinitor al culturii și al bisericii, ctitorind un număr mare
de mănăstiri și biserici atât în Moldova, cât și în Țara Românească, Transilvania sau la Muntele
Athos. Pentru aceste merite a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu numele de Ștefan
cel Mare și Sfânt, la 20 iunie 1992.
A fost căsătorit de trei ori, cu Evdochia - fiica marelui cneaz de Kiev, Maria din Mangop - din familia
imperială bizantină și Maria Voichița - fiica lui Radu cel Frumos, căsătorii în care s-au născut șapte
copii. Începând cu 1497 l-a asociat la domnie pe fiul său Bogdan al III-lea, care-i va succede la tron.
A murit la 2 iulie 1504 fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.
Fost-au Ștefan Vodă om nu mare de stat, mânios și de grabu a vărsa sânge nevinovat; de multe ori la
ospețe omora fără județ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneș și lucrul său îl știa a-l acoperi și unde
nu gândeai, acolo îl aflai.
La lucru de războaie meșter, unde era nevoe însuși se vâra, ca văzându-l ai săi, să nu îndărăpteze și
pentru aceia rar războiu de nu biruia și unde-l biruia alții, nu pierdea nădejdea, știindu-se căzut jos, se
ridica deasupra biruitorilor.
_______ Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei[1]:p. 65
Cuprins
[ascunde]
1Biografie și familie
2Personalitatea
3Accederea la tron
4Politica internă
o 4.1Consolidarea bazei politico-sociale
o 4.2Relația cu marea boierime
o 4.3Crearea noii elite conducătoare
5Viața economică și socială
o 5.1Agricultura
o 5.2Infrastructura
o 5.3Comerțul
o 5.4Administrația financiară
6Politica externă
o 6.11457-1469
o 6.21470-1486
o 6.31487-1504
7Puterea armată
o 7.1Arta militară
o 7.2Organizarea armatei
o 7.3Armamentul
o 7.4Sistemul de fortificații
8Războaie și bătălii
o 8.1Aspecte generale
o 8.2Marile bătălii
8.2.1Bătălia de la Baia
8.2.2Bătălia de la Vaslui-Podu Înalt
8.2.3Bătălia de la Războieni-Valea Albă
8.2.4Bătălia de la Codrii Cosminului
9Arta, cultura și religia
o 9.1Arhitectura
o 9.2Cultura scrisă
o 9.3Istoriografia
o 9.4Arta decorațiunilor
10Moldova după Ștefan cel Mare
11Controverse, neclarități și incertitudini
12Figura și epoca lui Ștefan cel Mare reflectate în literatură și artă
13Galerie foto
14Referințe și note
15Bibliografie
16Vezi și
17Legături externe
Biografie și familie
Evdochia de Kiev
Maria de Mangop
Maria Voichița
Conform tradiției, Ștefan cel Mare s-a născut la moșia tatălui său de la Borzești, ca fiu
nelegitim al viitorului domn al Moldovei, Bogdan al II-lea și al Oltei. Bogdan era la rândul său
fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun, iar soția sa, Oltea provenea dintr-o familie de boieri de
lângă Bacău, cei doi cunoscându-se în perioada în care Bogdan s-a aflat în exil la curtea
lui Vlad Dracul. Familia a mai avut încă trei băieți: Ioachim, Ion și Crâstea și două
fete: Maria și Sora. [2][3][4]:p. 35
Data nașterii nu este cunoscută cu certitudine, cele mai plauzibile variante fiind
anii 1438[5] sau 1439.[4]:p. 36 Despre copilăria lui Ștefan cel Mare nu sunt date cunoscute, cel
mai probabil acesta și-a petrecut-o la reședința familiei.
În toamna anului 1449, tatăl său, Bogdan sprijinit cu un corp de oaste trimis de Iancu de
Hunedoara, învinge armata lui Alexandru al II-lea la Tămășeni, lângă apa Moldovei, la 12
octombrie 1449 și se proclamă domn.[6]:p. 46 Alexandru se refugiază în Transilvania, de unde
va încerca să își recapete tronul. La rândul său, Bogdan, după o încercare nereușită de a
căpăta sprijinul și protecția polonezilor, și-a îndreptat eforturile diplomatice către Ungaria.[6]:p.
47
Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504 în urma infectării unei răni mai vechi, fiind
înmormântat la Mănăstirea Putna.[15]
Personalitatea
Lui Ștefan cel Mare românul îi atribuie tot ce-i pare curios, mare, vitejesc și chiar neînțeles în pământul
nostru. Orice cetate, orice zid, orice val, orice șanț, întreabă-l cine le-au făcut; el îți va răspunde: Ștefan
cel Mare. Orice pod, orice biserică, orice fântână, orice curte sau palat vechi, el le va raporta eroului
său. Orice bunătate, orice așezământ a căruia rămășițe se mai trăgănează până astăzi, orice legiuire
ominească, orice puneri la cale înțălepte Ștefan vodă le-au urzit, îți va zice el, și iar Ștefan vodă.
În sfârșit, acest domn, pentru moldoveni rezumă toate faptele istorice, toate monumentele, toate
isprăvile și instituțiile făcute în cinci veacuri, de atâția stăpânitori.
_______ Mihail Kogălniceanu, Ștefan cel Mare[16]:p. 195
Accederea la tron
Localizari posibile ale luptei din 1457
Politica internă
Consolidarea bazei politico-sociale
Sigiliul Moldovei
Politica dusă de Ștefan cel Mare pe plan intern de-a lungul domniei
avea ca scop principal consolidarea puterii centrale a domnului și
asigurarea liniștii sociale. În acest sens, principalele direcții de
acțiune au fost reprezentate de: repopularea țării
prin împroprietărireacu pământ și acordarea de privilegii răzeșimii,
crearea unei noi clase aristocratice (mica boierime) pe baza
meritocrației militare, întărirea puterii militare și a capacității de
apărare a țării, reconcilierea cu vechile familii boierești și
rechemarea celor plecați în exil, asigurarea loialității Sfatului
Domnesc - prin creșterea ponderii dregătorilor militari (pârcălabii) și
introducerea unui număr însemnat de membri ai familiei sale.[10]:pp.
16-17
Politica externă
Uzun Hasan
Cazimir al IV-lea
Matei Corvin
Ivan al III-lea
Mengli Ghirai
Puterea armată
Oștean moldovean
Arta militară
Particularitățile strategiei și artei militare în
perioada domniei lui lui Ștefan derivă din
obiectivul politic pe termen lung al
domnului Moldovei, acela de „apărare a
ființării statului moldovenesc.”[20]:p.
222 Caracteristica esențială a acțiunilor
Războaie și bătălii
Articol principal: Lista bătăliilor lui
Ștefan cel Mare.
Aspecte generale
1473 -
Țara
Române
ască
1475 -
Imperiu
l
1467 Otoman 1497 -
- (Vaslui) Regatul
Regat
1746 - Poloniei
Războaie ul
Imperiu Codrii
Ungar
l Cosminul
iei
Otoman ui
(Baia)
(Război
eni)
1481 -
Țara
Române
ască
(Râmni
c)
1457
-
Bătălii in Petru 1485 -
terne Aron Hroiot
(Dolje
ști)
1459 1471 - 1486 –
- Țara Imperiul
Regat Române otoman
Bătălii ul ască (Șcheia)
externe Polon (Soci)
1498 –
iei
1474 - Regatul
1469 Țara Poloniei
- Române (Galiția și
Hanat ască Podolia)
ul
1475 - 1502 –
Crime
Imperiu Regatul
ii
l Poloniei
(Lipni
Otoman
c)
1476 -
Hanatul
Crimeii
1476 -
Țara
Române
ască
1485 -
Imperiu
l
Otoman
(Cătlăb
uga)
1474 -
Teleaje
1462 n
- 1482 -
Chilia Crăciun 1489 -
Asedii a
1462 Camenița
- 1485 -
Chilia Cetate
Albă și
Chilia
1490 -
Regatul
Poloniei
1461 1470 -
- Țara 1491 -
Regat Române Regatul
ul ască Poloniei
Ungar (Brăila,
1493 -
iei Cetatea
Incursiun Regatul
de
i 1469 Poloniei
Floci)
- (3
Regat 1480 - incursiuni
ul Țara )
Ungar Române
1495 -
iei ască
Podolia
(Breaslav
)
Cele patru acțiuni militare care nu au
fost conduse de Ștefan personal au
fost: incursiunea din Transilvania, sub
comanda lui Pop (1469), lupta de
la Lențești împotriva mazovienilor
veniți în ajutorul polonezilor, sub
conducerea lui Boldur (1497), lupta de
la Cernăuți (1497) și atacul vornicului
Boldur asupra Chiliei și Cetății Albe
(1500). [10]:p. 326
Marile bătălii
Bătălia de la Baia
Articol principal: Bătălia de la Baia.
Bătălia de la Baia
Mănăstirea Putna
Mănăstirea Voroneț
Mănăstirea Neamț
„Ștefan moștenește de la
înaintașii săi în primul
rând respectul și admirația
față de tot ceea ce
reprezenta tradiția
concepției bizantine în
ideea domniei de drept
divin, fastul și
ceremonialul de curte, de
la ungerea ca domn până
la înmormântare,
concepția religioasă și
organizarea Bisericii,
legislația, cultura și
arta.” [39]
______ Corina Nicolescu, ''Arta epocii lui Ștefan cel Mare
Arhitectura
Articol principal: Arhitectura în
Moldova.
Din epoca lui Ștefan cel Mare
s-au păstrat doar elemente
de arhitectură
eclesiastică (biserici și
mănăstiri) și militară (cetăți).
Deși tradiția orală, preluată de
multe surse scrise, îi atribuie
lui Ștefan construcția câte
unei biserici după fiecare din
luptele purtate, din pisaniile
păstrate din epoca sa, el este
atestat drept ctitor cert al unui
număr de 21 de biserici, din
care la două nu se cunoaște
anul construcției. Acestea
sunt: Putna (1469), Milișăuți-
Bădeuți (1487), Pătrăuți (1487
), Sfântul Ilie-
Suceava(1488), Voroneț (148
8), Vaslui (1490), Iași (1492),
[Biserica Sfântul Gheorghe
din Hârlău|Hârlău]]
(1492), Borzești (1494), Huși(
1495), Dorohoi (1495), Popău
ți (1496), Valea
Albă (1496), Tazlău (1497), N
eamț (1497), Piatra
Neamț (1498), Volovăț (1502),
Dobrovăț (1504), Reuseni (15
04). La bisericile de
la Râmnicu Sărat (pisanie din
1704) și Scânteia (pisanie din
1846), domnul apare drept
ctitor dar nu este menționată
data construcției inițiale. [40][41]
Pe lângă acestea, tradiția îi
mai atribuie construcția unui
număr de biserici, fără a
exista însă documente care
să ateste acest fapt: Scheia,
lângă Roman, Florești,lângă
Vaslui,
Cotnari, Ștefănești (județul
Botoșani), mănăstirea
Căpriana, Cetatea
Albă, Cetatea Chilia, precum
și paraclise în
cetățile Hotin și Neamț.
În Transilvania, îi sunt
atribuite bisericile de la Vad,
pe Someș și Feleacu, lângă
Cluj. [40][41]
Bisericile construite în epoca
lui Ștefan cel Mare au fost
concepute în general în stilul
arhitectonic „triconc”, de
origine bizantino-balcanică,
având spațiul interior împărțit,
potrivit rânduielilor ortodoxe,
în altar, naos și pronaos. La
Putna și în alte câteva biserici
a fost adăugată
o gropniță (sau „camera
mormintelor”), iar la biserica
cu hramul „Înălțarea
Domnului” din mănăstirea
Neamț apare un exonartex -
un pridvor închis, la intrare.
Pe lângă acestea, încep să și
facă apariția elemente
aparținând altor stiluri: câteva
din bisericile ștefaniene au
elemente specifice arhitecturii
gotice, cum ar
fi contraforții și ogivele, unele
biserici au un și decorații
exterioare
(firide cu arcade, ocnițe, discu
ri smălțuite). Totodată, unele
biserici au fost decorate
cu fresce interioare: Putna,
Pătrăuți, Voroneț, Sfântul Ilie -
Suceava, Popăuți,
Bălinești [40]
„Din îmbinarea artei
bizantino-balcanice,
specifică ortodoxiei,
cu elemente din arta
gotică, cu anumite
elemente din arta
populară locală, a luat
naștere un stil
arhitectonic nou, stilul
moldovenesc.” [40]
______ Mircea Păcurariu, Ctitor de lăcașe sfinte
Cultura scrisă
Letopisețul de la Bistrița
Spiridon Ieromonahul -
Sf. Evanghelist Ioan
(Tetravanghel, 1502)
Moldova după
Ștefan cel Mare
Controverse,
neclarități și
incertitudini
Figura și epoca
lui Ștefan cel
Mare reflectate
în literatură și
artă
Galerie foto
Reprezentări artistice
ale lui Ştefan cel Mare
Suceava, Cetatea de
Scaun
Chişinău
Cluj, Feleacu
Reprezentarea
iconografică
Mănăstirea Dobrovăţ
Mănăstirea Voroneţ
Timbru, 1944