MANAGEMENTUL

ACTIVITĂȚILOR DE
COMBATERE A VIOLENȚEI
INTRAFAMILIALE

INTRODUCERE
 Violenţa în familie este una din cele mai grave probleme cu care se
confruntă societatea contemporană, atât la nivel internaţional, cât şi la nivelul
României.
În ciuda faptului că violenţa în familie şi în special violenţa împotriva
femeii constituie de câteva decenii un subiect de dezbatere, comunitatea
internaţională nu a reuşit, până în prezent, să pună capăt acestei forme extrem de
distructive.
Violenţa în familie este o problemă complexă, care implică atât protecţia
integrităţii personale a victimelor, cât şi protejarea intereselor lor sociale
comune, precum libertatea şi democraţia.
Violenţa pe motive de gen aduce de asemenea, o gravă atingere
democraţiei, pornind de la premisa că femeile supuse violenţelor reprezintă o
categorie ale cărei şanse de a participa la viaţa socială şi profesională sunt
semnificativ reduse, în timp ce viaţa de familie îşi pierde funcţia de a oferi
membrilor acesteia securitatea de care ei au nevoie.
Datele recente arată că societatea românească contemporană, în lipsa unor
modele progresiste, tinde să se orienteze spre construirea relaţiilor dintre femei
şi bărbaţi în familie, către un model patriarhal, axat din păcate, pe fondul
scăderii nivelului de trai, al nivelului de educaţie şi pe evoluţiile sociale negative
ale tranziţiei româneşti. În acest context, prevenirea violenţei în familie devine o
prioritate în ceea ce priveşte promovarea modelelor relaţionale bazate pe
egalitatea de gen. Totodată, apare ca o necesitate introducerea în legislaţia
naţională a unor referiri concrete la măsuri şi acţiuni menite să confere o
protecţie adecvată femeilor, copiilor şi vârstnicilor care se confruntă cu violenţe
în cadrul familial, acestea fiind, în fapt, categorii sociale aflate într-un grad
ridicat de vulnerabilitate.
Adesea, violenţa se manifestă prin controlarea şi izolarea victimelor, cele
care sunt confruntate cu violenţe casnice fiindu-le greu să accepte necesitatea
raportării acestor fapte autorităţilor, fiind adesea supuse unor presiuni puternice
din partea autorului violenţelor, a rudelor sau a altor persoane pentru a renunţa la
plângere. Prin urmare, protecţia juridică cuprinzătoare şi coerentă a integrităţii
victimelor violenţei în familie are o importanţă capitală, autorităţile competente
trebuind să acorde prioritate urmăririi penale a faptelor săvârşite cu violenţă în
contextul relaţiilor de familie.

Violenţa în familie reprezintă „orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu

excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal,
săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi
familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice,
sexuale, emoţionale sau psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte,
constrângerea sau privarea arbitrară de libertate; împiedicarea femeii de a-şi
exercita drepturile şi libertăţile fundamentale”.
Printre membrii de familie sunt enumeraţi: ascendenţii şi descendenţii,
fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele provenite prin adopţie,
soţul/soţia sau fostul soţ/fosta soţie, persoanele aflate în concubinaj, tutorele,
reprezentantul legal sau cel care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate
intelectuală sau handicap fizic.

Violenţa în familie se manifestă sub urmatoarele forme:

a) violenţa verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea

de insulte, amenintari, cuvinte si expresii degradante sau umilitoare;

b) violenţa psihologică - impunerea vointei sau a controlului personal,

provocarea de stari de tensiune si de suferinta psihica in orice mod si prin orice
mijloace, violenta demonstrativa asupra obiectelor si animalelor, prin amenintari
verbale, afisare ostentativa a armelor, neglijare, controlul vietii personale, acte
de gelozie, constrangerile de orice fel, precum si alte actiuni cu efect similar;

c) violenţa fizică - vatamarea corporala ori a sanatatii prin lovire, imbrancire,

trantire, tragere de par, intepare, taiere, ardere, strangulare, muscare, in orice
forma si de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente,
prin otravire, intoxicare, precum si alte actiuni cu efect similar;

d) violenţa sexuală - agresiune sexuala, impunere de acte degradante, hartuire,

intimidare, manipulare, brutalitate in vederea intretinerii unor relatii sexuale
fortate, viol conjugal;

e) violenţa economică - interzicerea activitatii profesionale, privare de mijloace

economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenta primara, cum ar fi hrana,
medicamente, obiecte de prima necesitate, actiunea de sustragere intentionata a
bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi si dispune de
bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor si resurselor comune,
refuzul de a sustine familia, impunerea de munci grele si nocive in detrimentul
sanatatii, inclusiv unui membru de familie minor, precum si alte actiuni cu efect
similar;
f) violenţa socială - impunerea izolarii persoanei de familie, de comunitate si de
prieteni, interzicerea frecventarii institutiei de invatamant, impunerea izolarii
prin detentie, inclusiv in locuinta familiala, privare intentionata de acces la
informatie, precum si alte actiuni cu efect similar;

g) violenţa spirituală - subestimarea sau diminuarea importantei satisfacerii

necesitatilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a
aspiratiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice,
lingvistice sau religioase, impunerea aderarii la credinte si practici spirituale si
religioase inacceptabile, precum si alte actiuni cu efect similar sau cu
repercusiuni similare.

Pentru prima dată în România, legea nr. 217/2003 introduce un instrument

de protecţie: „ordinul de protecţie”. Acesta este emis de judecător, pe o durată
maximă de 6 luni; pentru aceeaşi victimă pot fi date mai multe ordine de
protecţie, în cazul în care există indicii că, în lipsa măsurilor de protecţie, viaţa,
integritatea fizică, psihică sau libertatea victimei ar fi puse în pericol.

Cererile pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă de urgenţă şi, în

orice situaţie, soluţionarea acestora nu poate depăşi un termen de 72 de ore de la
depunerea cererii. Cererile se judecă în camera de consiliu, participarea
procurorului fiind obligatorie.

Prin ordinul de protecţie, judecătorul poate hotărî:

 Evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă

acesta este titularul dreptului de proprietate;
 Reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţă, atunci când
victima a părăsit locuinţa;
 Limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a
locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să
nu vină în contact cu victima;
 Obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă
de victimă, faţă de copiii acesteia, sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de
reşedinţă, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
  Interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone
determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
 Interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în
orice alt mod, cu victima;
 Obligarea agresorului de a preda Poliţiei armele deţinute;
 Încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora;
 Suportarea de către agresor a chiriei sau a întreţinerii pentru locuinţa
temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri ai familiei locuiesc sau
urmează să locuiască;
 Obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau
poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a
unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

Conform Legii nr. 35/2017 privind completarea art. 23 din Legea nr.
217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, în vigoare de la
01.04.2017, prin aceeasi hotarare, instanta poate dispune luarea unei masuri de
control al respectarii ordinului de protectie si pentru prevenirea incalcarii
acestuia, precum:

a) obligarea agresorului de a se prezenta periodic, la un interval de timp

stabilit de instanta potrivit imprejurarilor, la sectia de politie competenta cu
supravegherea respectarii ordinului de protectie;

b) obligarea agresorului de a da informatii organului de politie cu privire

la noua locuinta, in cazul in care prin ordin s-a dispus evacuarea lui din locuinta
familiei."

Ordinul de protecţie este executoriu, ceea ce înseamnă că el trebuie pus în

executare imediat, din momentul primirii înştiinţării, de către Poliţie. Hotărârea
prin care se dispune ordinul de protecţie poate fi atacată cu recurs, ceea ce nu
înlătură caracterul executoriu al ordinului. Recursul se depune în trei zile, iar
instanţa de recurs poate suspenda executarea, dar numai cu plata unei cauţiuni al
cărui cuantum va fi stabilit de către aceasta.

Pentru punerea în executare a ordinului de protecţie, poliţistul poate intra

în locuinţa familiei şi în orice anexă a acesteia, cu consimţământul persoanei
protejate sau, în lipsă, al altui membru al familiei.
 Organele de poliţie au îndatorirea să supravegheze modul în care se
respectă hotărârea şi să sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere
de la executare.

Încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie

constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti şi se pedepseşte
cu închisoare de la o lună la un an.

BIBLIOGRAFIE:

Codul Penal
Codul de Procedură Penală
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Proiecte
%20legislative/2012-09-20_Anexa1_strategie%20violenta%20sept%202012.pdf
https://www.politiaromana.ro/ro/prevenire/campanii-proiecte/campania-ridica-
te-si-fugi/violenta-in-familie