Sunteți pe pagina 1din 2

Şi tu poţi fi Moş Crăciun

Studiu de caz

Agenţia de relaţii publice, McCann, a conceput şi implementat pentru clientul ei, Coca-Cola,
campania "Şi tu poţi fi Mos Craciun", desfăşurată încă de la începutul lunii noiembrie până pe
18 decembrie în toată ţara. Camioanele acelea colorate din reclamele de la Coca Cola din fiecare
iarnă, care se deplasau prin zăpadă şi cântecul de fundal “Vin sărbătorile, vin sărbătorile vin…”
au fost elementele de la care a pornit noua campanie de Crăciun, dar care în 2013 aveau să vină
cu lumină într-un sat norocos din România.

În cadrul campaniei, Coca-Cola şi-a propus să aducă atmosfera Crăciunului într-un sat din
Romania. Campania a fost susţinută de bloggerii Razvan Pascu, Cristina Bazavan, Anca Duma,
Denisa Bargau si Vali Petcu, cei care au transmis în mod constrant informaţii proaspete cu
privire la desfăşurarea campaniei obţinănd astfel atenţia şi implicarea publicul ţintă. Ei au
explicat sistemul de alegere al satului, modul de transmitere a energiei, au comunicat în
permanenţă unde se află caravana, de asemenea zilele în care camioanele Coca Cola ajungeau în
fiecare oraş.

În prima etapă, utilizatorii au fost încurajaţi să propună un sat şi să argumenteze pe pagina de


Facebook Coca-Cola de ce are nevoie localitatea respectivă de atmosfera Crăciunului. Satele au
fost adunate într-un shortlist, din care un juriu ales localitatea în care Coca-Cola a dus luminiţe,
un brad de Craciun şi altele. Juriul campaniei (Cristina Bazavan, Cristi Manafu, Alex Dima şi un
reprezentant Coca Cola) a ales satul care a fost împodobit de Crăciun. Este vorba despre satul
Pietroasele din judeţul Buzău, cunoscut pentru viile sale, dar şi pentru situl arheologic de acolo.
Aşadar, echipa Coca Cola a construit o frumoasă poveste de Crăciun, o idée deosebită prin care a
impresionat oamenii, a crescut numarul vânzărilor, şi-a creat o reputaţie de neatens în faţa
publicului ţintă.

Până la jumătatea lunii decembrie, caravana Coca-Cola a trecut prin 5 oraşe mari din ţară şi a
colectat energie de la trecătorii darnici, care au dorit să contribuie la realizarea unui Crăciun de
poveste al locuitorilor satului Pietroasele, cel pe care juriul l-a ales.
Caravana a inclus un automat special, cu un panou fotovoltaic, care măsura energia generată de
telefonul mobil, atunci când plasau ecranul mobilului în dreptul acestuia. Astfel, fiecare persoană
putea să doneze energie pentru a lumina în final Craciunul celor din satul Pietroasele.

Campania a fost promovată prin intermediul mass-mediei (ziare, televiziune, radio), dar şi banere
şi afişe ce puteau fi observate în marile oraşe.

Caravana s-a desfăşurat până pe 6 Decembrie în Bucureşti, pe 7 Decembrie în Ploieşti, pe 8 şi 9


Decembrie la Timişoara, iîn Piaţa Victoriei (între orele 15:00 – 21:00), pe 11 şi 12 Decembrie la
Cluj, în Piaţa Unirii (între orele 15:00 – 21:00) şi pe 14 şi 15 Decembrie la Iaşi, la Palatul
Culturii (între orele 15:00 – 21:00).

S-ar putea să vă placă și