Apa vie

Scris de Adrian Antoniu Teodorescu

joi, 13 martie 2008

Povestea aceasta începe în anul 1939, în plin razboi, când Parisul era
părăsit de tot mai mulţi locuitori. Printre aceştia se număra şi inginerul
Marcel Violet care s-a stabilit în apropierea localităţii Etampes. Aici a
observat că după ploile cu tunete şi fulgere, plantele din grădina lui creşteau
mai repede decât atunci când ploile lipseau, cu toate că le uda din belşug.
Mai mult, el a observat că animalele preferau APA de ploaie în locul celei de
la robinet. Fire analitică, s-a întrebat de ce şi a început să caute răspunsuri. A ajuns la concluzia că
singura explicaţie o reprezintă componenta fizică a apei, deci încărcătura sa electrică.

El face diverse experienţe şi îşi administrează apă de ploaie ca remediu

pentru un infarct miocardic. În 1942 avea 53 de ani şi timp de 4 luni a băut
câte 1 litru/zi. Controlul ce a urmat a demonstrat vindecarea deplină. Ba mai
mult, modificările pe care le avea la aortă au dispărut, procesul de
îmbătrânire a fost stopat, nu a mai cunoscut oboseala fizică şi psihică, iar pe
un test la 75 de ani, privind reflexele vizuale şi auditive, a obtinut rezultate
ce-l clasau în procentul de 20% specific tinerilor sub 20 de ani.
Din experienţa acumulată în perioada când făcea cercetări împreună cu specialiştii Secţiei Tehnice a
Armatei în legatura cu reacţiile culturilor microbiene expuse diferitelor culori ale spectrului i-a venit
ideea realizării unui dispozitiv de producere a apei de ploaie artificiale pe care a numit-o APA Marcel
Violet, cu care a tratat, cu mult succes, numeroase boli.
Pentru fabricare a folosit un condensator cu ceară de albine (12,5cm/12,5cm/9cm) branşat la reţeaua
de curent alternativ (reţeaua servindu-i ca antenă de recepţie) pentru a capta undele biologice. Între
APA care va absorbi radiaţiile şi antenă este plasat condensatorul, el insuşi legat la unul sau mai multi
electrozi care plonjează în APA de tratat. La conectarea electrică, APA se încărca cu energie.
Controale repetate îi demonstreză că APA supusă acţiunii acestei radiaţii capătă proprietăţi noi. Aceste
radiaţii constituie o componentă a energiei vitale.
Lucrând în continuare, a demonstrat că acţiunea apei pe animalele şi plantele nu produce mutaţii
genetice, acestea au atins uneori dublul vârstei normale. Injecţiile cu viruşi au avut ca urmare formarea
unui mic chist la locul înţepăturii, care ulterior s-a resorbit. Animalele folosite în experiment au avut
posibilitatea de a alege între APA tratată şi cea de la robinet şi au ales-o pe prima. S-a trecut la testări
în spitale, şcoli, ferme, peste tot rezultatele au fost entuziasmante. Aceste rezultate ar fi trebuit să
revoluţioneze terapeutica, biologia în ansamblul ei.
Marcel Violet a trait 87 de ani şi a lucrat în laboratoarele sale pana în ultima clipa.

Gheorghe Lucaci, principalul realizator al apei vii româneşti, destăinuie că a lucrat

la această invenţie 20 de ani, în ultimii ani de cercetare colaborând şi cu prof. dr. I.
Mânzatu, cu care a şi obţinut brevetul de inventator. Conform brevetului, ’’APA vie’’
(sau APA biologică) şi “APA moartă” (sau APA antagonică) se deosebesc de apele
obişnuite prin suprapunerea acestora unui lanţ de separări sub acţiunea a două
câmpuri electromagnetice şi a unui câmp ultrasonor.
În urma acestui poces se obţin 3 tipuri de ape cu caractere extreme:
- o apă cu activitate biologică atât de intensă încât se poate contamina din aer şi
poate dezvolta o masă vie bacteriano-vegetală care duce la autosufocare; o picătură din această apă
pusă în APA obişnuită pulsează ca o inimă, frecvenţa pulsaţiei fiind dependentă de temperatură.
Fierbe la 1050 C şi îngheaţă mult sub 00 C, are pH-ul de 7,7 şi se roteşte spre stânga (levogir).
Specificul structurii moleculelor de apă vie este asimetria dată de infăşurarea lor în spirală, având
atomii de oxigen în linie şi cei de hidrogen în spirală. Este considerată generator-rezonator în legatură
cu câmpul fundamental energetic-informaţional.
Determină o încolţire a seminţelor incredibil de rapidă, dar planta este sufocată de marea masă
vegetală ce se formează. De asemenea ajută la vindecarea rapidă a plăgilor. În cadrul experienţelor
efectuate, un peştişor a trăit 62 de zile fără hrană şi fără oxigenarea apei.
- o apă antagonică ce poate fi utilizată ca bactericid şi citostatic antitumoral. Are pH-ul 5,5 şi este
dextrogiră.
- o apă neutră care constituie cea mai mare parte din volum.
Pentru uz medical se fac amestecuri în diverse proporţii din fiecare apă.
Un mijloc simplu de obţinere a apei vii/moarte este electroliza în urma căreia rezultă apă alcalină şi apă
acidă. Datorită proprietăţilor sale, APA alcalină a primit numele de apă vie iar APA acidă a primit
numele de apă moartă.
În anul 1992, rusul Dimitri Osipovici Kratov din Sevastopol, tehnician, presat de starea sănătăţii sale
(internat într-o clinică de urologie cu insuficienţă renală şi adenom de prostată) a realizat un aparat de
electroliză a apei. Tratamentul pe care şi l-a aplicat a fost de câte ½ pahar cu apă/zi timp de trei zile
înaintea meselor principale. Examenele medicale au concluzionat că intervenţia chirurgicală
programată nu mai era necesară !
Funcţie de timpul de electroliză, pH-ul apei alcaline ajunge la 10-11 şi se menţine câteva ore, după
care scade la 7, iar al celei acide ajunge la 2-2,5 menţinându-se neschimbat timp îndelungat.

Apa de leac - compilaţie. Apa vie made în

Romania (1)
Scris de Gheorghe Onoaia
joi, 26 noiembrie 2009

De sute de ani se tinde spre obţinerea unui paleativ universal pentru

vindecarea oricărei afecţiuni. Dar apelăm în continuare la medicamente
scumpe, obligatoriu „de firmă” şi de preferinţă din import. În special noi
românii suntem atât de ocupaţi să privim peste gard la orătăniile aparent mai
grase ale vecinului, încât uităm complet să privim împrejur în curtea noastră.
Una dintre afirmaţiile aparţinând majorităţii terapiilor alternative este că
leacul trebuie să provină din locul de naştere al bolnavului.
Acesta este de fapt apelul la rădăcinile Creaţiei pentru fiinţa făcută din lut cu apă şi adusă la viaţă de
suflarea divină. Concluzionăm pe tonul tipic jovial al românilor care râd şi de dracu’ că sunt boli pe care
nu le vindecă decât pământul galben. Dar puţini ne mai amintim de basmele noastre care îşi înviau
eroii în ultima clipă cu APA vie adusă în cioc de câte-o pasăre măiastră. Filozofăm clătinând obligatoriu
înţelepţeşte din cap, că fiecare bolnav poartă vina pentru boala lui.
Păi să nu o mai poarte ! Că i-o fii greu şi aşa ! Orice puşti care l-a citit pe Ispirescu poate să-i spună ce
are de făcut. Să ceară păsării măiastre apă vie şi apă moartă, aşa cum a învăţat în cei 7 ani de-acasă,
şi va dobândi „tinereţe fără bătrâneţe” şi, de ce nu, chiar „viaţă fără de moarte”. În toată teoria asta
există nişte mici impedimente. Noi nu mai credem în poveşti de mult. Iar puştii noştri se inspiră acum
mai mult din poveştile ecranizate de americani. Am cam uitat că vindecarea depinde covârşitor de
puterea de a crede, chiar şi în poveşti.

Importanţa hidratării a fost demonstrată încă din 1912 de către biologul Alexis Carrel, care a reuşit să
menţină în viaţă o inimă de găină timp de 37 de ani. Reuşita a fost cea care i-a adus un premiu Nobel,
alături de mărturisita sa credinţă în Dumnezeu şi minunile Lui. Cercetările actuale asupra energizării şi
informării cu efecte în structura fizică macroscopică a apei, efectuate de către japonezul Masaru
Emoto, i-au fost inspirate acestuia de cartea de colorat a copilului său.
Savantul român Henri Coandă (1886-1972), laureat al premiului Nobel, inventator renumit,
considerat părintele dinamicii fluidelor („Efectul Coandă”) spunea: „Oamenii sunt diferiţi pentru
că APA e diferită“. Există locuri pe aceasta planetă, renumite pentru longevitatea locuitorilor lor. Ei
trăiesc peste 100 de ani, se bucură de o sănătate excelentă, fără cancer, fără carii dentare, şi pot avea
copii chiar şi la vârste foarte înaintate. Aceste regiuni de pe glob sunt Ţara Hunzilor din nordul
Pakistanului, Vilcambamba în Ecuador, o vale muntoasă în Georgia, una în Mongolia şi alta în Peru.
Locuitorii acestor ţinuturi au o alimentaţie diferită, însa cu toţii au acelaşi fel de apă. Dr. Coandă a
măsurat caracteristicile anormale ale acestor ape şi a observat că toate au în comun puncte diferite de
îngheş şi de fierbere, o vâscozitate şi o tensiune superficială diferite.

Dr. Coandă a inventat în 1920 prima "maşină de fulgi de zăpadă", (o predecesoare a tunurilor de
zăpadă de astăzi). Fulgii de zăpadă au un sistem circulator ca şi fiinţele vii, format din artere mici ca
niste braţe, prin care circulă APA. APA îngheaţă spre exterior şi continuă să circule în interior. El a
descoperit că la temperaturi sub 0°C, atunci când fulgii se formează, viaţa lor durează atâta timp cât
APA circulă prin “arterele” lor, iar pe măsură ce această circulaţie încetineşte, fulgii îngheaţă şi mor. El
considera de aceea fulgii de zăpadă ca pe niste fiinţe vii. El a cercetat viaţa fulgilor de zăpadă în
diferite zone de pe planetă şi a făcut descoperiri de importanţă vitală în cursul călătoriilor sale, cu
consecinţe de ordin practic. După 5 ani de cercetări el putea să prezică durata medie de viaţă a
oamenilor, din orice loc de pe glob, pur şi simplu prin stabilirea calităţii apei !

APA naturală sănătoasă, sau APA tămăduitoare, sau APA tinereţii, sau APA vie, se găseşte şi în
izvoarele autohtone. Apele naturale speciale sunt: oxigenate, pure, ionizate, alcaline şi au în
componenţă acele grupuri moleculare de dimensiuni mici care faciliteaza absorbţia celulară cu efect de
hidratare asupra organismului uman. După compoziţie, apele minerale pot fi: acide (conţinut ridicat
de CO2), alcaline (predomină sulfaţii de magneziu şi sodiu), sulfuroase (conţin sulfuri alcaline),
feruginoase (conţin carbonaţi de fier di şi trivalent). Ţara noastră are numeroase izvoare naturale
de ape minerale. Sunt cunoscute staţiunile balneo-climaterice ca cele de la Buziaş (ape carbogazoase
şi feruginoase), Călimaneşti, Govora, Căciulata (ape sulfuroase), Slănic Prahova, Ocna Sibiului
(saline).

Factorii determinanţi ai efectului terapeutic precum: termalitate, prezenţa gazelor dizolvate (O2, CO2,
H2S, CH4, N2, gaze rare), prezenţa unor substanţe de natură minerală sau organică (hormoni,
antibiotice) permit utilizarea acestor ape în tratarea unei game foarte largi de afecţiuni ale aparatului
cardio-vascular, locomotor, anemii, boli ale sistemului nervos şi boli endocrine. Apele din râuri au o
compoziţie variabilă. Sunt în general slab mineralizate. Conţin Ca2+ şi HCO3- şi mai rar SO42- şi Cl-.
Apele mărilor şi oceanelor sunt puternic mineralizate. Mările interioare au concentraţii în saruri, fie mai
mari (Marea Mediterană), fie mai mici (Marea Neagră – în special NaCl) comparativ cu apele
oceanelor.

APA potabilă nu trebuie să conţină organisme animale şi vegetale şi să

satisfacă cerinţe de calitate superioară privind indicatori fizico-chimici,
biologici şi bacteriologici. Alimentarea cu apă a centrelor urbane prezintă o
mare importanţă, căci apele trebuie sa fie tratate înainte de a fi puse la
dispoziţia populaţiei.
Pentru epurarea apei se folosesc: ozon, clor, hipoclorit de calciu (apă
de Javel), cloramină. În cazul clorului se utilizează aproximativ 0,1 mg
clor la litru. O cantitate prea mare de clor dă însă apei un gust dezagreabil
şi chiar un miros urât.
În tradiţia naţională de nepromovare a inventatorilor autohtoni – nu se prea pomeneşte de dispozitive
ca cel patentat în 1997 sub denumirea de dispozitiv de tratare magneticã a apei utilizat în circuitele
de apă industrială şi menajerã pentru evitarea depunerilor de crustă; conform invenţiei, este compus
dintr-un ansamblu de magneţi formaţi din pachete de inele feritice (1), despãrţiţi de nişte piese polare
(2), încorporate într-un tub din material nemagnetic (3), închis la ambele capete, fixat concentric în
interiorul unor ţevi din material feromagnetic (4), prin intermediul unor piese de prindere, ghidare şi
centrare (5) cu nişte inele (6), sudate la o ţeavã exterioarã (4), fluidul ce urmeazã a fi tratat magnetic
circulând în spaþiul liber, existent între tubul (3) şi ţeava feromagneticã (4), intersectând perpendicular
liniile câmpului magnetic, fluxul magnetic fiind concentrat în spaţiul de circulaţie a fluidului.
(titular: SC ICPE SA, Bucureşti, Ro; inventatori: Miron Paulina, Bucuresti, Ro; Mateescu Margareta,
Bucuresti, Ro; Kappel Wilhelm, Bucuresti, Ro; Cios Mihail, Bucuresti, Ro).
APA din majoritatea surselor (robinet, fântână, etc.) este contaminată în
continuare cu: materiale organice, gaze, ioni grei, resturi de pesticide, resturi
de medicamente, hormoni, azotaţi,chimicale cu clor şi fluor, plumb, fecalo-
bacterii şi alte impurităţi asociate cancerului şi disfuncţiilor metabolice.

Organismul fiecăruia dintre noi conţine în proporţie de peste 70% apă, însă nu este vorba
despre APA de un singur tip. Există APA din interiorul celulelor, de la suprafaţa celulelor şi din
afara lor, APA constituţională, şi fiecare dintre acestea este diferita de celelalte. Chiar şi APA de
la suprafaţa celulei diferă foarte mult de la un om la altul. APA se uzează odată cu vârsta. Mai mult, ea
are memorie. Nu în sensul că reţine anumite detalii, ca în cazul minţii umane, ci în sensul că, pe
parcursul vieţii, ea îşi modifică atât de mult structura, compoziţia izotopică şi entropia, încât capătî
proprietăţi mult diferite de ceea ce a fost iniţial, purtând şi preluând o amprentă.
Moleculele de apă pot fi ordonate într-o structură simetrică, cristalina - gheaţa -, pentru ca, pe măsură
ce temperatura creşte, APA să treacă din structura cristalină într-una lichidă. Este extrem de important
că, în intervalul de temperatura de la 35 la 42 grade Celsius, APA se află într-o stare fluidă - are
jumătate structura cristalină, jumatate lichidă. Această structură cu maximă instabilitate - acum e
cristal, acum e lichid - favorizează dezvoltarea reacţiilor biochimice care generează energie şi întreţin
viaţa la temperatura de 37 grade C şi la o presiune de o atmosfera. În laborator se încearcă obţinerea
de reacţii biochimice care se produc în celulă şi în corpul omenesc la 37 grade C şi la o presiune de o
atmosfera. Pentru obţinerea artificială a unor aceleaşi reacţii am avea nevoie de sute de grade, sute de
atmosfere şi de catalizatori superperformanţi.

Organismul nostru are nevoie de un echilibru între aportul şi eliminarea apei din organism. Nu orice
lichid este potrivit nevoilor noastre. El ar trebui întrunească urmatoarele proprietăţi: să aibă potenţial
energetic, să fie uţor absorbabil, să poată pătrunde în celule (să fie compus din grupuri moleculare de
dimensiuni mici), să conţină ioni esenţiali, să aibă un pH echilibrat. Potenţialul de hidrogen (pH) al
organismului variază între 0 şi 14. Soluţiile acide au un nivel al pH-ului mai mic de 7. Până când
bebeluţul este alăptat la piept, nivelul pH-ului din organismul acestuia este alcalin. Treptat, odată cu
înaintarea în vârstă şi apariţia stresului, organismul omului devine tot mai acid. În acest context,
organismul încercă să împrumute minerale, inclusiv calciu, sodiu, potasiu şi magneziu de la organele
vitale şi oase pentru a amortiza (neutraliza) acidul şi pentru a-l elimina din organism fără riscuri. Atunci
începem să pierdem substanţe nutritive importante din sânge, oase şi şesuturi. Acesta este
mecanismul de apărare a organismului împotriva acidozei.

Acidoza reprezintă starea de aciditate a organismului, datorată dietelor

nesănătoase, chimicalelor, farmaceuticelor etc. Acidoza este direct legată de
bolile moderne, cum ar fi: cancerul, leziunile cardiovasculare, obezitatea,
diabetul, deficienţele (auto)imune, lezarea celulelor prin oxidarea
organismului de către radicalii liberi, îmbătrânirea prematură, osteoporoza, energia scazută şi
extenuarea.

Alcalinizarea este soluţia optimă pentru rezolvarea problemei acidozei. Soluţiile alcaline au un nivel al
pH-ului mai mare de 7, deci cu cât nivelul pH-ului creşte, cu atât corpul este mai bazic şi deci mai puţin
acid. Deoarece organismul este format în mare parte din lichide, el are propriul pH, care reprezintă un
echilibru de ioni încărcaţi. Reglarea acestuia prin ionizare negativă duce la alcalinizarea organelor.
Fenomenul de alcalinizare elimină astfel problemele de sănătate legate de prezenţa acidozei în
organism. Adică o mulţime de afecţiuni care pe alte căi sunt greu de combătut.
APA vie este denumită de fapt o apă în care, la nivel molecular, ciocnirile dintre moleculele de
polaritate diferita sunt similare şi pot fi în oarecare măsura de aceeaţi intensitate controlabilă. Totuşi,
cu toate că s-au încercat diferite metode de a obţine formula acestei ape, mai exact un proces optim
de replicare, nu s-a ajuns la nici un rezultat având în vedere reacţiile care apar ulterior în corpul
omenesc datorate metabolismului care influentează aceste ciocniri moleculare. APA vie este un
termen relativ, poate acţiona ca "apă vie" pentru un organism şi ca apă normală pentru altul.

Din ordinul lui Nicolae Ceauşescu a apărut în 1970 Uzina G la Râmnicu Vâlcea. După ce prima
misiune a fost îndeplinită, din uzină a devenit Institut Naţional. Iniţial aici s-a produs “APA grea”, adică
APA cu un conţinut ridicat de deuteriu pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă, apoi această
activitate a fost preluata de Combinatul de Apă Grea Halanga –Turnu Severin. APA grea având efecte
distructive în timp asupra materiei vii, ducând chiar la suprimarea vieţii – a apărut ipoteza că opusul ei,
APA săracă în deuteriu, ar putea avea efecte benefice. Deuteriul este un izotop stabil al hidrogenului.
Atunci, producerea apei sărăcite în deuteriu reprezenta doar un proces ştiinţific, neştiindu-se nimic
despre proprietăţile terapeutice ale acesteia.

Institutul de Criogenie din Râmnicu Vâlcea este locul unde se produce APA vie cu efecte
antiîmbătrânire. În 1978 a fost brevetată una dintre cele mai importante descoperiri cu aplicabilitate în
rândul populaţiei: APA sărăcită în deuteriu, cunoscută popular ca apă vie. În 1990, APA vie a început
să fie produsă în cantităţi mari pentru a fi comercializată. S-au făcut chiar şi observaţii medicale. S-a
constatat că are efecte benefice la persoanele cu un grad mare de stres şi chiar întârzie îmbătrânirea.
Din 2007 APA vie a fost brevetată şi pe plan internaţional şi a câştigat un premiu la salonul de invenţii
de la Bruxelles. Descoperirea a adus cercetătorilor români 5 medalii de aur şi 3 de argint la saloanele
de inventică de la Bruxelles, Geneva, Londra şi Budapesta.

Apa de leac - compilaţie. Apa vie made în

Romania (2)
Scris de Gheorghe Onoaia
sâmbătă, 28 noiembrie 2009

APA sărăcită în deuteriu (ASD) este rezultatul cercetărilor în domeniul separării

izotopilor desfaşurate de-a lungul anilor de catre un colectiv de specialişti din
cadrul INC-DTCI – ICSI Râmnicu Valcea. ASD este microbiologic pură, cu o
concentraţie izotopică aflată sub concentraţia apei naturale. Procedeul de obţinere
constă în distilarea continuă sub vid a apei naturale pe coloane de separare de
înaltă performanţă.
Cercetările efectuate de institute specializate din ţară şi străinatate au
evidenţiat efecte bioactive de necontestat ale ASD asupra viului: creşterea
reactivităţii vasculare, stimularea imunităţii, creşterea rezistenţei animalelor
la doze de radiaţii subletale şi letale, remisia liniilor celulare tumorale şi a afecţiunilor
dermatologice. Procedeul și instalația de obținere a apei sărăcite în deuteriu au fost medaliate cu aur
la Salonul de Inventică de la Bruxelles, inventatori: Ştefănescu Ioan şi Titescu Gheorghe. Invenția
se referă la procesul și instalația de obținere a apei sărăcite în deuteriu prin distilare izotopică continuă
în prezența a minim 100 de talere cu o eficiență de 8 talere pe metru, produs de uz alimentar. APA vie
e îmbuteliată tot în cadrul Institutului din Râmnicu Vâlcea. Sortimentul aflat pe piata se numeste
Qlarivia.

Înainte de a se multiplica, celulele canceroase analizează concentraţia de deuteriu

(izotop al hidrogenului cu număr de masă 2) din APA interstiţială. Dacă deuteriul este
prezent într-un procent mare, atunci celula canceroasă se multiplică. Dacă deuteriul este
absent, atunci celula moare şi tumorile canceroase sunt eliminate. În Institutul Oncologic
de la Timişoara s-au făcut studii şi s-a observat că APA vie poate prelungi viaţa unui
bolnav de cancer în medie cu doi ani. În România, a fost folosită doar în anumite spitale
mai importante din cauza costurilor mari. Dar de APA vie au devenit interesate alte ţări.
Ungaria şi Japonia cumpără de câţiva ani 130 de tone de apă vie. În prezent, e folosită la
tratarea pacienţilor în clinici din Ungaria, Japonia, SUA, Germania şi în România. Potrivit conducerii
institutului, APA sărăcită în deuteriu ar avea proprietăţi curative în bolile de piele, ale stomacului,
asigură o protecţie contra viruşilor de orice fel, scade nivelul colesterolului, ajută la vindecarea unor
forme de cancer şi are un efect benefic asupra duratei de viaţă. Pur şi simplu, se face o cură cu
aceasta apă, se bea la fel ca o apă de masă obişnuită.

La ROMAG, din Drobeta Turnu-Severin, unde se produce APA grea, se fabrică şi APA superuşoară,
cunoscută şi ea sub numele de „apă vie". Produsul este considerat miraculos în tratamentul cancerului,
dar nu a fost omologat nici un tratament de către Ministerul Sănătăţii. Spitalul CFR din Cluj şi Spitalul
Militar din Bucureşti încearcă să descopere un leac împotriva cancerului cu ajutorul apei miraculoase
de la Severin. Săracă în deuteriu şi săruri, APA superuşoară are capacitatea de a regenera ţesuturile
umane şi de a realiza un echilibru în organism. „APA vie" a stârnit şi interesul americanilor şi o firma
specializată în cercetări oncologice a făcut deja o comandă, ce-i drept, pentru o cantitate redusă.
Primul transport de apă superuşoară de la Uzina ROMAG din Drobeta Turnu-Severin a plecat spre
SUA, urmând să fie folosită în cadrul unor cercetări şi experimente ştiinţifice. Calităţile apei
superuşoare sunt bine cunoscute de români. Dar, până la omologarea unui tratament recunoscut de
Ministerul Sănătăţii, ROMAG SA nu va putea distribui APA superuşoara persoanelor fizice.

O apă vie de altă factură este obţinută prin devierea planului luminii
polarizate spre stânga ce duce la apariţia speciei de apă biologic-activă,
apă care a reuşit sa fie produsă la noi în ţară de către grupul de cercetători
Lucaci, Abrudan şi Mânzatu. Ei au reuşit prin încrucişarea unor câmpuri fizice
să separe din APA obişnuită trei componente: apă neurală (99,8 %) cu
structură monomeră, apă biologică (0,1%.) şi apă antagonică (0,1%). În
limbajul popular, APA biologică se numeşte apă vie şi APA antagonică
se numeşte apă moartă. APA biologică sau APA vie are un comportament straniu. Ea pulsează cu o
frecvenţă de 70-72 oscilaţii/minut, putând alimenta o baterie electrică, fierbe la 105 grade C şi îngheaţă
la temperaturi mai mici de 0 grade Celsius.
Celula vie lucrează cu cele doua tipuri de apă şi nu cu APA neurală care are doar funcţia de
cărăuş al celor două. În patru vase cu apă: obişnuită (proba martor), apă neutrală, apă biologică (apă
vie) şi apă antagonică (apă moartă) s-au introdus peşti vii, după care vasele au fost sigilate. Peştii din
vasul cu apă antagonică (apă moartă) au murit în câteva ore, cei din vasul cu apă obişnuită şi neurala
în câteva zile, în timp ce peştii din vasul cu apă biologică (apă vie) au trăit 62 de zile fără hrană, după
care experienţa a fost întreruptă. Este clar că existenţa noastră, viaţa celulei, depinde de capacitatea
organismului de a separa APA biologică (APA vie) din APA obişnuită. Îmbătrânirea se produce când
organismul nu îşi mai poate asigura APA vie şi fără această separare, procesele vitale pierd din
calitate şi se dereglează uşor. Moartea organismului survine când organismul devine incapabil de a
mai obţine această apă biologică. Dacă celula vie ar fi alimentată strict cu APA vie, ea ar supravieţui
poate la nesfârşit.

APA vie se mai poate obţine prin ionizarea apei potabile. Ionizatorul pentru APA este un
dispozitiv electronic care separă APA plată în apă ionizată negativ ( la polul ( - ) rezultă APA vie
sau alcalină) şi APA ionizata pozitiv ( la polul ( + ) rezultă APA moartă). Aparatul este confecţionat
din materiale neutre din punct de vedere chimic. În functie de conductivitatea şi temperatura apei
folosite, timpul de preparare poate varia de la 1 la 12 h. Perioada necesară pentru ca ionizatorul
(activatorul) să împartă APA, depinde de mineralele din ea. Se foloseşte numai apă plata, nu
carbogazoasă sau distilată.

APA ionizată negativ (APA alcalină sau APA vie):

- este benefică în tratamentul bolilor legate de bătrâneţe şi a altor boli
- inversează procesul de îmbătrânire
- contracarează acumularea deşeurilor acide în organism
- este un antioxidant la fel de puternic ca şi vitaminele A, C, E, picogenolul şi seleniul, însa fără a avea
efecte secundare. Încărcătura sa ionică neutralizează radicalii liberi
- furnizează mari cantităţi de oxigen corpului
- furnizează energie
- contracarează acidoze
- wlină durerile
- fortifică şi stimulează sistemul imunitar
- reduce stresul

APA ionizata pozitiv (APA acida sau APA moarta):

- tratează acneea fără efecte secundare
- este benefică în tratamentul mătreţii
- umezeşte ochii afectaţi de uscăciune cronică
- tratează eczemele
- este un balsam excelent pentru păr redându-i volumul şi strălucirea
- umezeşte pielea
- catifelează pielea
- vindecă rănile
- dezinfectează rănile
- elimina ridurile mici
- tratează cu succes ulceraţiile picioarelor datorate diabetului
- vindecă bolile de piele datorate ciupercilor
- distruge marea majoritate a bacteriilor
- dste un insecticid foarte bun pentru plante
- dezinfectează legumele şi plantele

Şi până acum nimeni nu şi-a dat seama la ce anume folosea APA moartă din ciocul păsării măiastre.
La fel cum obişnuiam să credem ca APA vie există doar în basme.

APA cu adevarat pură (APA structurată) este o apă cu proprietăţi deosebite şi se găseşte foarte
rar în natură. Dacă i se modifică structura, compoziţia, temperatura, ea capătă proprietăţi implicit şi
proprietăţile biologice asupra organismului vor fi diferite.
APA structurată poate fi elaborată şi de propriul organism, dar în cantităţi nesatisfacatoare,
datorită radicalilor liberi (acumulaţi în timp) din organism, care inhibă procesele celulare de
obţinere a apei pure. Acest tip de apă structurată s-a obţinut pe cale artificială, pentru a se
completa deficitul biologic de apă purţ. Ideal ar fi de a inlocui treptat întreaga cantitate de apă uzată
din organism, cu apă structurată pentru a reîntineri întreg organismul, (1 l apă structurată pentru 1 kg
corp în condiţiile în care în acea perioada se consumă doar acest tip de apă şi sucuri strict naturale
(fără adaosuri chimice) şi legume ecologice (netratate chimic) altfel cura poate fi prelungită). APA
structurată se obţine începând prin eliminarea tuturor elementelor ca: minerale, toxine,
microorganisme, metale grele, ramânând doar APA care va fi apoi sărăcita de izotopul greu al
hidrogenului, deuteriul (cel care este răspunzător de inhibarea proceselor biologice), ca apoi printr-un
câmp magnetic să se obţină o armonizare moleculara (obţinându-se structurarea) de aşa manieră
încât această apă capătă proprietăţi deosebite, putând fi încărcată energetic şi informaţional. Acest
lucru poate fi posibil după etapa de ordonare spaţiala a apei, pentru a schimba în totalitate amprenta
veche, energetică informaţionala a apei uzate din organism.

Popular, pentru a obţine APA vie se punea într-un vas cu apă varza
proaspătă tocată, se lăsa un anumit timp, după care APA astfel obţinută
avea calitatea de a fi foarte bine absorbită de organism. APA moartă se
punea în comprese pe răni ce se cicatrizau mai repede.

Alte surse de apă vie există în sucurile din fructe şi legume, în seva
copacilor, în lacrimile viţei de vie, în APA de rouă, în APA dezgheţată şi în APA de piramidă.

Efectul de piramidă se explică prin implicaţia formei geometrice asupra câmpurilor existente în
apropierea lor pe care le modifică, indiferent că este implicată o formă bidimensională sau
tridimensională. Dar modificarea poate avea loc în sens pozitiv sau negativ. Piramida este una dintre
formele geometrice, uşor de construit şi cu efecte puternice. Energiile angrenate în piramidă au valori
mici comparativ cu valorile cu care suntem obişnuiţi din viata de zi cu zi, procesele desfăşurându-se cu
viteza mică şi fiind foarte influenţate de mediul înconjurător. Astfel că fenomenul poate da rezultate
bune în anumite locaţii, iar în altele să nu funcţioneze deloc, datorită suprapunerii peste efectul de
piramida a unor forţe mai mari. Poţi să-ţi construieşti o piramida singur: dar trebuie să fi sigur că este
construită la proporţia şi unghiul corect, care este de 52,606 grade. APA de piramidă se obţine prin
păstrarea recipientului cu apă potabilă la 1/3 din înălţimea piramidei, calculat de la baza acesteia.
Cel mai simplu şi eficient produs complementar împotriva gripei şi virozelor respiratorii este
APA cu argint coloidal. Pe baza proprietăţilor fiziologice ale argintului coloidal, administrat în
scop preventiv vă protejează împotriva a 650 organisme patogene (germeni) viruşi şi fungi. Este
cel mai bun remediu complementar pentru afecţiunile cronice: HTA (hiper tensiune arterială),
hepatită cronică (inclusiv hapatitele virale B şi C), sinuzită, gastrită, ulcer, psoriasis, herpes etc.
Anticii egipteni, romani şi greci cunoşteau puterea vindecătoare a argintului. De aceea cei care
şi-au permis să mănânce din farfurii şi cu tacâmuri din argint au fost feriţi de boli şi de infecţii,
din cauza cărora mureau oameni simpli. Până în 1934, când a fost descoperită penicilina,
argintul era foarte scump, fiind singurul medicament folosit împotriva multor boli ale vremii. În
ceea ce priveşte utilizarea acestei substanţe nu au fost semnalate efecte secundare negative
asupra sănătăţii omului, în afară de o pigmentare albastrie a pielii celor care consumau aceste
substanţe în cantităţi foarte mari în starea ei minerală. Această pigmentare a pielii este de fapt
un efect cosmetic inofensiv datorită căreia clasa aristocrată din Europa a obţinut epitetul de
„sânge albastru”.

Una dintre cele mai importante functii ale apei în organismul uman este
spalarea şi eliminarea din organism a toxinelor şi a sărurilor. Din păcate,
oamenii din lumea întreaga consumă prea multă sare. Încă cu câteva sute
de ani în urmă oamenii nici nu ştiau ce este sarea. Lipsa ei nu-i împedica să
fie sănătoşi şi fericiţi. O soluţie ar fi APA plată din magazine care provine din izvoare. Dar şi despre
aceasta s-a demonstrat că nu este tocmai lipsită de substanţe nocive.

Apa de leac - compilaţie. Apa în tradiţiile

românilor (3)
Scris de Gheorghe Onoaia
luni, 30 noiembrie 2009

În medicina populară românească, se considera ca APA poate

"împrumuta" puterile binefacatoare ale răsăritului de soare, ale Lunii,
ale plantelor, ale aurului ori ale cuvântului rostit sau scris.

Mergând pe urmele tradiţiei medicale din diferite zone, descoperi leacuri ale
căror frumuseţe, simplitate şi mister te încântă. În Munţii Apuseni, APA este
investită cu puterea vindecătoare a aurului, dacă era pregatită astfel: o
rădăcina de morcov se scobea ca un pahar, apoi se puneau în ea apă de
fântână şi un ban sau un inel de aur (importantă se pare ca era forma
circulară), se lăsa câteva ore, apoi se bea; era un remediu de excepţie contra bolilor de ficat. În mai
toate zonele ţării, roua de pe flori scăldată în lumina răsăritului de soare, era folosită contra bolilor de
piele şi a deochiului. Apoi, cele mai puternice elixiruri de dragoste se făceau în Bucovina, din APA
adusă la ceas de noapte dintr-o fântână în care se oglindea Luna. Pe Valea Frumoasei, cel mai mare
tămăduitor cu plante folosea în leacurile sale APA ţinută într-un vas de lut ars, pe fundul căruia era
scris numele lui Dumnezeu în toate limbile pământului.

Impregnarea apei cu puterea cuvântului rostit al faimoaselor

descântece a fost probabil practica de medicină magică cel mai des
utilizată la noi în ţară. Asta cu mult înainte ca doctorul Masaru Emoto să îşi
înceapă cercetările celebre de acum în întreaga lume prin care APA ne-a
fost relevată ca mediu informaţional.

Celebrele Remedii Bach, cu un nume tot mai popular în Occident, nu sunt

altceva decât apă de izvor, în care s-a scufundat vreme de câteva ore (nu prea multe) o cantitate mică
de ierburi şi flori. Obţinerea acestor remedii ar putea fii considerate ca neştiinţifică dacă n-ar exista
HOMEOPATIA, dar au vindecat deja mii de oameni. Cu alte cuvinte aceste remedii se obţin prin
informarea apei neîncepute cu plante - o apă de flori. Aceste remedii le importăm într-o ţară având o
bogatie de izvoare naturale şi plante de leac.
APA neîncepută este iar o expresie care pare a ţine de poveştile bunicii. Uitând că cine n-are bătrâni,
să-şi cumpere, privim cu mirare la experimentele de peste hotare care demonstrează moduri diverse
de informare a apei. APA neînceputa se foloseşte în aceeaşi zi în care a fost luata si, în general, nu se
păstrează dupa apusul soarelui. APA care rămâne după utilizare nu se păstrează, ci se aruncă la parii
gardului. Pentru bolile cele mai grele trebuie ca cel care ia APA să ajuneze în ziua respectivă sau cu o
zi înainte şi musai să se ducă la fântână pe nemâncate.

Toate procedeele de obţinere a apei neîncepute se bazează pe un transfer al puterii naturii (a

răsăritului de soare sau a zorilor, a Lunii etc.) şi al credinţei celui care aduce APA (manifestată prin
post, tăcere, prin respectarea unor restricţii), asupra apei. Faimoasa apă neîncepută poate fi obţinută
în câteva zeci de feluri, unele presupunând ritualuri foarte simple, altele extrem de complexe. Se spune
că orice leac din ierburi cu puteri tămăduitoare îşi înzeceşte puterea dacă este făcut cu apă
neîncepută. APA neîncepută cu care se fac aceste remedii se obţine, de obicei, destul de simplu. Iată
în continuare doar trei metode din zecile de procedee cunoscute:
- Înainte de răsăritul soarelui, te duci la o fântână de unde nu a mai luat nimeni apă şi iei APA într-o
găleată clătită înainte de trei ori cu agheasmă. La fântâna trebuie să te duci desculţ şi să treci cu
picioarele prin iarba udă de rouă. APA obţinută astfel se foloseşte pentru bolile de piele, pentru
încuiere (constipaţie) şi pentru toate bolile sângelui.

- La răsărit, te duci la trei fântâni din sat şi iei de la fiecare apă pe care o pui în
aceeaşi găleată. La întors, nu trebuie să vii pe urmele pe care ai călcat la dus, ci să
vii pe un alt drum. Cu oricine te întâlneşti pe drum, nu trebuie să schimbi nici o
vorba, ci sş te rogi mereu în gând. Această apă se foloseşte pentru boli grele,
pentru deochi şi tulburări ale minţii.
- Pentru elixirurile de dragoste, trebuie luată APA, când se apropie de lună plină
(dar nu când e lună plină, că atunci umblă zburătorii, ielele şi altele), de la o
fântâna, imediat după miezul nopţii. După apă trebuie să se ducă o fecioară ori un
om curat.

Atunci când se fac ritualuri mai puternice, APA neîncepută nu mai este pusă în alte remedii, ci
devine ea însăşi un leac:
- contra tuturor pierderilor de lichide din organism prin hemoragie (inclusiv cea produsă de
menstruaţie), diaree ori transpiraţie excesivă, se bea APA “de întâlnitură”. Aceasta se ia de la un loc
unde se întâlnesc trei izvoare, dimineaţa - înainte de răsărit şi seara - după apus. şi la drumul de dus şi
la cel de întors, se păstrează o tăcere deplină şi nu se priveşte îndărăt, iar ulcica sau sticla trebuie
ţinute bine astupate şi nu trebuie dat nimănui să bea din ele pe drum.
- contra artritei, poliartritei reumatoide, spondilozei se fac scăldători cu apă de scăldătoare obţinută
astfel: la izvor sau la pârâu merge o femeie cu o cofă sau cu o oală nouă în mâna dreaptă. Acolo, ea
spune Tatăl Nostru şi după aceea aruncă simbolic în apă o bucată de pâine făcută cu mâna ei şi o
bucată de sare. Apoi ia în oală APA care a trecut peste pâinea şi sarea aruncate în apă. Această
operaţie se repetă de trei sau nouă ori, după care APA este dusă degrabă pentru scăldătoare.
- pentru bolile necunoscute, cărora nu le poate veni nimeni de capăt, se fac spălaturi cu apă luată de
pe roata morii.
- dacă se bănuieşte că la originea bolii este deochiul ori vreo vrajă, atunci se bea apă de la fântâna
casei preotului, în care s-au stins 9 cărbuni din lemn de tei.
Există multe alte metode de obţinere a apei neîncepute, care presupun fel şi fel de canoane de
rugăciune ori de batere a mătăniilor pe malul apei, la ceasul dimineţii ori al apusului. Apoi, cu diferite
feluri de cărbuni stinşi în apă (de jugastru, de fag, de stejar) şi cu descântece se vindecă o sumedenie
de alte boli. Însa aceste ritualuri sunt foarte complexe şi presupun o bună cunoaştere a forţelor naturii,
cunoaştere dobândită în trecut de meşterii vindecători, după decenii de practică, de apropiere cu multa
atenţie şi dragoste de misterele apei. Cert este că folosirea, vreme de secole, a apei ca remediu a dat
nu o dată rezultate surprinzător de bune.

Agheasma sau APA sfinţită este elixirul magic cel mai larg folosit în toata
lumea creştină şi se transformă într-o veritabilă apă vie pentru bolnavi, cât şi
într-o veritabilă armă împotriva duhurilor de boală – pentru care devine o
apă aducătoare de moarte. Folosirea agheasmei a fost adaptată de către românii creştinaţi, încă din
cele mai vechi timpuri, la o mulţime de ritualuri precreştine - de la cele mai simple, la unele foarte
complexe. În zona Neamţului, unde credinţa face parte poate mai mult ca în alte zone din viaţa
oamenilor, agheasma este mai folosită decât tradiţionala aspirină sau decât orice alt leac. Puterea
agheasmei depinde foarte mult de credinţa celui care o foloseşte, în mâinile celor cu o credinţă
profundă, fie ei preoţi sau laici, ea transformându-se într-o “armă” redutabilă. În medicina tradiţională
românească, agheasma este un remediu de prim ordin pentru alungarea duhurilor rele, de orice
natură, de unde şi o listă, practic nesfârşită cu utilizările ei terapeutice. Cea mai preţuită agheasmă
este cea facută în locurile în care slujesc preoţii cu har, mai ales la mânăstiri şi în sihăstrii. Puterea cea
mai mare o are cea facută în două ocazii ale anului: de Boboteaza şi de Izvorul Tămăduirii (vineri,
după Paşte). Agheasma cu putere mare se cunoaşte după faptul că nu îngheaţă, oricât ar fi de frig, şi
dupa faptul că are o mireasmă foarte fină, pe care numai oamenii curaţi o percep. Dată fiind sfinţenia
acestui remediu, lista sa de utilizări, mai mult sau mai puţin medicale, ar putea alcătui un mic tratat.
Câteva tradiţii despre folosirea agheasmei, specifice mai multor zone ale ţării, sunt:
- contra epilepsiei (numită popular ducă-se pe pustii) - în Apuseni şi Năsăud, se stropea bolnavul gata
sa intre în criză cu agheasmă sau era frecat cu ea pe frunte, gât şi pe piept.
- pentru a se feri de deochi (afecţiune manifestată prin dureri de cap, apatie ori exacerbarea
emotivităţii, indigestie etc.) - în zilele de sărbătoare, fetele se priveau în oglindă numai după ce o
ştergeau de 20 de ori cu agheasmă.
- copiii deocheaţi sunt unşi pe tot corpul cu agheasma lăsată să picure pe o icoană a Maicii Domnului
pictată pe sticlă - credinţa din Răşinari.
- contra frigurilor (in judeţul Gorj) - li se da copiilor sa bea agheasmă. Aceeaşi prescripţie este valabilă
şi pentru guturai şi gripă.
- contra bolilor de ochi şi a oboselii ochilor - suferindul se spală pe faţă cu agheasma sau cu APA în
care si-a clatit un duhovnic cu har mâinile, după săvârşirea sfintei liturghii.
- pentru a scăpa de insomnii ori de coşmaruri, oamenii posteau şapte vineri la rând, în fiecare vineri
făcând curat şi lăsând aerul şi soarele să intre în camera de dormit. În fiecare vineri chemau un preot
cu har să stropească cu agheasmă în toate ungherele camerei.
- beţia “se tratează” cu post negru şi rugăciuni de ajutor ale rudelor celui ... posedat. Apoi se stropeşte
zilnic perna cu agheasmă, se şterge cana din care bea APA cu agheasmă ori se stropeşte cu
agheasmă toată camera în care doarme.
- crizele paroxistice de furie, inclusiv cu manifestări isterice, se potolesc prin stropirea cu agheasmă din
abundenţă. Cel care face această operaţie trebuie însă să aibă foarte multă credinţă în Dumnezeu şi
să păstreze în minte şi în inimă mereu numele lui Dumnezeu, până la trecerea momentului critic.

- paralizia (poceala) se tratează tot prin stropire sau ungere cu agheasmă, de doua
ori pe zi - la răsăritul şi la asfinţitul soarelui. Pentru ca tratamentul “să prindă”,
trebuie făcut şapte sau nouă săptămâni la rând, iar bolnavul trebuie să postească
şi să se roage.
- cu apă sfinţită picurată pe creştetul capului, este prevenită şi se trateaza insolaţia
(leac utilizat de cei care aveau mult de lucru la câmp), precum şi durerile de cap.

Practic, orice boala ori tulburare produsă de “duhurile cele rele” (în termeni moderni
- orice afecţiune psihică sau psihosomatică) poate fi tratată cu agheasmă. Însă folosirea agheasmei
are şi ea rosturile ei. Pentru a fi eficientă, trebuie ca cel care o foloseşte să aiba multă credinţă în
Dumnezeu şi sa fie curat la suflet. Dacă agheasma “nu prinde”, atunci cel suferind trebuie să
postească şi să se roage la Dumnezeu, deoarece cugetul lui este prea umbrit de păcate şi nu se poate
bucura de sfinţenia remediului. Apoi, dobândirea unei ape sfinţite cu mare har de vindecare nu e un
lucru chiar uşor. În lumea satului românesc exista multe povestiri despre oameni suferinzi care s-au
rugat la Maica Domnului până ce, dintr-o icoană, ea a vărsat o lacrimă, aceasta fiind cea mai de preţ
agheasmă, cu puteri tămăduitoare nemăsurate. Aceasta este “reţeta” tuturor miracolelor în tratamentul
cu agheasmă: apă, credinţă şi dragoste nesfârşită de Dumnezeu.

Inventarul resurselor de apă

Scris de Gabriel Sabin Mateucă
joi, 27 martie 2008

Datorită oceanelor sale, Terra este supranumită „Planeta albastră”,

acoperită în proporţie de 70,78% de apă, adică 361,07 milioane de
km2 din totalul de 510,10 milioane de km2. APA este cel mai
răspândit element şi formează hidrosfera şi aceasta se găseşte sub
toate formele de agregare: gazoasă, lichidă, solidă.
Rezervoarele hidrosferei sunt (4): oceanele, apele continentale,
atmosfera şi biosfera.
Cantitatea de apă inventariată este de aproximativ 1.400 de milioane de km3, ceea ce
ar încăpea într-un cub cu latura de peste 1.100 km ori într-o sferă cu diametrul mai
mare de 1.370 km.
APA sărată din mări şi oceane are ponderea cea mai mare, ea reprezentând 97,3%,
adică 1363 milioane de km3, iar cea dulce, restul de numai 2,7%, respectiv 37,8
milioane de km3 .

Repartiţia apei dulci este următoarea:

- calote glaciale - 29 milioane de km3 (77,2% din APA dulce şi
2,01 % din cantitatea totală)
- ape subterane – 6,7 milioane de km3 (17,6%, respectiv
0,475 %)
- umiditate în sol – 1,82 milioane de km3 (4,8%, respectiv 0,13%)
- lacuri - 132 000 km3 (0,35%, respectiv 0,0095%)
- vapori atmosferici - 15 000 km3 (0,04 %, respectiv 0,001%)
- fluvii, râuri - 38 000 km3 (0,01%, respectiv 0,00027 %)
În categoria apelor subterane 90% sunt inaccesibile şi doar 10% alcătuiesc pânza
freatică, 665.000 km3.
Datele sunt estimative şi comportă mulţi factori şi nenumărate aproximări. Prin urmare
există diferenţe notabile între surse. Dar important este de a avea o privire de
ansamblu şi de a evalua corect ordinele de mărime.
Din întreaga cantitate de apă dulce, omul poate utiliza 0,047%.
Consumul este în creştere, precum şi poluarea apelor. O criză a apei potabile este
iminentă. A fost prevăzută cu multă vreme înainte şi a fost demonstrată. Profesorul
Alexandru Măruţă, renumit pentru ipotezele şi teoriile sale, pentru rezultatele
remarcabile în domeniul radiesteziei, inclusiv cea medicală, a explicat la cursuri şi la
emisiuni televizate cauzele şi urmările acestei crize.

Totuşi statisticile sunt incomplete pentru că un rezervor greu de

inventariat rămâne biosfera.
APA este un element fundamental al viului şi conţinut de acesta:
preponderent elementelor regnului animal sau vegetal. Regnul
mineral dispune de un conţinut mai mic în APA ca atare, dar
aceasta apare în compuşii chimici.
Elementele viului conţin o cantitate semnificativă de apă. De
exemplu organismul uman are un conţinut de circa 70% din greutatea corpului.
Procentul variază în funcţie de ţesuturi (plasma conţine 90%, ţesutul nervos 78-80%,
ţesutul muscular 75%, ţesutul conjunctiv 60%, ţesutul osos 25-30%, ţesutul gras
20%), vârstă (embrionul are un conţinut de 85-90% apă, nou nascutul 70% iar
organismul în vârstă ajunge la 50%), stare fiziologică şi sex, alimentaţie, mediu
ambiant.
APA este solvent şi vehicul pentru substanţele legate de procesele vitale,
componentă a secreţiilor şi excreţiilor, este regulator al temperaturii corpului. Omul
poate trăi fără hrană mai mult de 30 de zile, dar fără apă nu mai mult de 5 zile.
Apariţia biosferei a fost coroborată cu formarea hidrosferei. APA este mediul propriu,
propice, favorizant şi specific dezvoltării vieţii pe Terra.
Vârsta Terrei este estimată (conform unor teorii şi metode de datare ce s-au dovedit
deja false şi care sunt utilizate în continuare ca fiind conforme realităţii) la 4,5 – 5
miliarde de ani. Procesul apariţiei apei a început când planeta a început să se
răcească. Teoria spune că vulcanii au generat vapori, APA s-a condensat, ploi
diluviene au cuprins planeta, ... Asta în urmă cu un miliard de ani. Şi a apărut istoria,
erele geologice, viaţa şi Darwin.
Dar câte nu se pot întâmăpla într-un miliard de ani ...

Cândva, cineva, întrebat despre originea omului (referire la

evoluţionism şi creaţionism), a răspuns: „Şii unii şi alţii au
dreptate: unii oameni sunt Creaţia Lui Dumnezeu, alţii se trag
din maimuţă”.
APA constitue şi un mediu bio-informaţional, dar şi spiritual, ce
întregesc structura de susţinere a viului.
Jacques Benveniste, nume marcant în medicină, cu lucrări în
imunologie şi homeopatie, director de cercetare la INSERM (Institut National de la
Santé et de la Recherche Médicale) a iniţiat o serie de experimente prin care a reuşit
să demonstreze calităţile apei de a stoca informaţia. Azi alte nume precum cel al lui
Masaru Emoto îi continuă munca şi ideile.
Practicantele magiei (de aceeaşi culoare) ştiu că blestemul cel mai greu de „desfăcut”
este cel „dat pe ape”. Şi nu se „desface”, nu se contracarează, nu se anihilează, ci se
reorientează, se reprogramează şi i se diminuează efectele pentru că el, odată aşezat
în apă, deja aparţine memoriei acesteia. APA este pretutindeni şi permanentă, este,
ca şi lumina, un mediu de depozitare şi propagare a informaţiei şi un vector
informaţional primar. APA, ca şi lumina, este totodată mediu şi vector spiritual.
Informaţia este depozitată definitiv, dar poate fi activată, dezactivată, modificată, ...