Strategia gâștelor

Gâştele migratoare zboară mii de kilometri în formaţii cu

forma de V. Dând din aripi, o gâscă produce un curent de
aer ascendent care o susţine şi pe cea din spatele ei. De
aceea, consumând acelaş efort, gâştele în formaţie
înaintează cu 70% mai repede decât o gâscă izolată, care
zboară singură. Dacă iese accidental din formaţie, gâsca
simte imediat diferenţa - şi revine imediat în stol. Gâsca
din vârful formaţiei trage stolul după ea, dar oboseşte mai
repede căci nu beneficiază de avantajul evidenţiat mai
înainte. Când nu mai poate menţine viteza, se retrage în
mijlocul formaţiei pentru a se odihni, şi o alta îi ia locul
în faţă. Tot timpul gâştele din stol gâgâie, pentru a o
incuraja pe cea din vârful formaţiei să menţină viteza
mare şi să le „tragă” după ea. Când una din ele se
îmbolnăveşte sau este rănită (de exemplu împuşcată),
două colege ies din formaţie şi o însoţesc, pentru a o ajuta
şi proteja. Ele rămân cu gâsca suferindă până când îşi
revine sau moare, apoi continuă drumul cu alt stol.
doarece o echipă:

1. Are o capacitate mai mare de a rezolva eficient problemele

complexe care necesită opinii şi cunoştinţe diferite;

2. Se orientează spre anumite obiective mai repede decât o poate face

întreprinderea sau organizaţia în ansamblu;

3. Îşi poate stabili mai rapid o viziune şi un scop propriu;

4. Valorifică mai eficient resursele personale de care dispun membrii;

5. E un mediu de învăţare excelent; oferă membrilor ei posibilităţi mai

bune de a-şi dezvolta capacităţile personale;

6. Poate fi uşor formată, dizolvată, reorganizată şi redimensionată;

7. Cultivă loialitatea, funcţionând după principiul „toţi pentru unul şi

unul pentru toţi”.

8. Poate controla bine comportamentul membrilor săi prin norme proprii

(presiunea grupului), favorizând delegarea sarcinilor.