creşterea performantelor ei, fie la apariţia unor personalităţi dizarmonice,

frustrate, neeficiente. Mai importante decât corelaţiile posibile dintre aptitudini şi

caracter sunt relaţiile de interinfluenţare reciprocă între ele; caracterul, prin sistemul
său atitudinal, favorizează sau defavorizează punerea în valoare a capacităţilor.
De foarte multe ori, datorită lipsei unui caracter bine format multe potenţialităţi
rămân latente, iar cele existente deja nu sunt valorificate maximal. Aşadar, caracterul
pune în valoare aptitudinile.
Relaţiile dintre aptitudini şi caracter (atitudini) se pot evalua după următoarele
criterii:
 Nivelul la care se situează cele două variabile ( superior, mediu, inferior);
 Sensul în care se manifestă interacţiunile (pozitiv şi reciproc stimulativ;
negativ-univoc sau biunivoc; cvasineutral);
 Caracterul raporturilor dintre aptitudini şi atitudini (direct sau indirect)

II. ELEMENTE DE CERCETARE PSIHOPEDAGOGICĂ

PRIVIND ROLUL JOCULUI

ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII PREŞCOLARULUI

 a. METODOLOGIA CERCETĂRII
a.1 Chestionarul metodă de cercetare
Chestionarul este o metodă de cercetare directă, sub formă unei „convorbiri în scris"
participanţii fiind cercetătorul și subiecți şi este o probă care constă din răspunsurile date de
subiecți la o serie (baterie) de întrebări sau chestiuni denumite itemuri, scrise pe un formular
special denumit chestionar sau test în legătură cu o temă educațională, în general,
chestionarul putându-se multiplică, anchetă poate testa un număr relativ mare de subiecți, în
timp relativ scurt.
Testul se completează individual de subiecți, fie sub supravegherea cercetătorului, fie
acasă, în mod independent, într-un cadru mai mult sau mai puţin organizat.
Există baterii de teste cu scopuri diferite:
 de aptitudini (inteligență, intuiție tehnică, raționament abstract, de interese etc;
 de sondaj de opinie;
 de cunoștințe (docimologice) teoretice și practice;
 Metoda anchetei, chestionarul, este o metodă de cercetare de tip interactiv, care presupune
un schimb direct de informaţii între cercetător şi subiecţii supuşi investigaţiei, cu ajutorul
căruia, se culeg date, opinii, fapte, nevoi educaţionale, interese, motivaţii, cunoştinţe,
comportamente, dorinţe, aspiraţii, în legătură cu anumite fenomene, situaţii şi manifestări.
Instrumentul specific utilizat în anchete este chestionarul (în latină "questio" înseamnă
căutare, cercetare, întrebare, interogatoriu), care reprezintă de fapt un sistem de întrebări (de
cele mai multe ori se recurge la întrebări, putându-se utiliza şi imagini grafice, desene,
fotografii etc.), de regulă scrise, aşezate într-o anumită succesiune, pe baza unor considerente
metodologice, logice şi psihologice bine structurate şi organizate.
Cercetătorul va construi o serie de răspunsuri referitoare la fenomenele, situaţiile şi
manifestările investigate, pe care el nu le-ar putea cunoaşte direct şi personal, dată fiind
răspândirea lor în spaţiu şi timp.
Modalităţile prin care subiecţii chestionaţi pot furniza răspunsurile sunt fie în scris fie
verbal.
Etapele în realizarea unei anchete sunt următoarele:
 precizarea clară a problemei, a obiectivelor urmărite, a obiectului anchetei ;
 stabilirea eşantionului de subiecţi;
 elaborarea instrumentelor de investigaţie (chestionare, grile de interviu etc.);
 realizarea anchetei pe teren;
 analiza şi prelucrarea calitativă şi cantitativă (statistico-matematică) a rezultatelor
obţinute (în prealabil s-au stabilit categoriile pentru clasificarea răspunsurilor, atât pentru
întrebările deschise, cât şi pentru cele închise).
De obicei, chestionarele includ două părţi:
1. Partea introductivă în care:
 se motivează subiecţilor necesitatea aplicării chestionarului, realizându-se o sumară
integrare/ contextualizare a acestui instrument în ansamblul cercetării
 se evidenţiază avantajele generale şi specifice ale anchetei respective
 se precizează, într-o manieră sintetică şi comprehensivă, scopul şi obiectivele
cercetării
 se precizează cine a iniţiat cercetarea şi ancheta şi în ce scop
 se fac precizările şi recomandările necesare referitoare la modul de completare a
chestionarului, insistându-se asupra importanţei sincerităţii şi onestităţii cu care se dau
răspunsurile.
2. Întrebările propriu-zise;
Chestionarele pot include de la 2-3 întrebări la 2-300.
Dacă numărul întrebărilor este foarte mare, chestionarul poate fi administrat în cadrul a
două sau mai multe întâlniri.
"Ordinea întrebărilor nu trebuie - şi nici nu este bine - să reproducă structura tematică a
chestionarului" (T. Rotariu, P. Iluţ, 1997, pag. 92), ci să favorizeze comunicarea cu subiectul
şi disponibilitatea de cooperare a acestuia.
Suita întrebărilor se stabileşte după criterii metodologice, logice şi psihologice. /
Niciodată"

Avantajele chestionarelor:

• obţinerea unei rate mari a răspunsurilor, ceea ce asigura şi reprezentativitatea eşantionului;

chiar în cazul în care un subiect refuză participarea la interviu, operatorul are posibilitatea,
prin respectarea unor reguli stabilite de către organizatorii anchetei, de a înlocui acea persoană
cu o altă, cu caracteristici asemănătoare (sex, vârstă etc.);

• se pot obţine informaţii suplimentare de către subiecţii participanţi la interviu, limitând

riscul că întrebările să nu fie bine înţelese, iar răspunsurile să fie, astfel, irelevante;

• pot fi chestionaţi şi oameni care au un nivel de şcolarizare scăzut;

• operatorul de anchetă poate, pe lângă consemnarea răspunsurilor, să observe şi diferite

reacţii, modul cum este receptat interviul de către subiecţi, interesul manifestat faţă de acesta,
întrebările la care s-au întâmpinat reţineri sau alte comentarii pe care intervievatul le face în
afară anchetei (toate aceste elemente vor fi consemnate într-o fişa specială sau o rubrica
aparte din chestionar);

• se asigura caracterul personal şi individual al răspunsurilor;

• se obţin răspunsuri spontane, spre deosebire de chestionarele autoadministrate;

• în final, prin această modalitate de aplicare a chestionarelor se obţine o paleta bogată de

informaţii, date complete şi de mare acurateţe.

Limitele chestionarului:
• utilizarea operatorilor sporeşte considerabil costul anchetei;

• există riscul apariţiei erorilor şi distorsionării răspunsurilor, datorită trăsăturilor de

personalitate ale operatorilor de anchetă, comportamentului acestora sau modului în care
realizează interviul;

• apar dificultăţi în formarea unor reţele de operatori de interviu care să răspundă anumitor
cerinţe absolut necesare: o bună pregătire profesională, seriozitate, capacitate de adaptare la
diferite situaţii întâlnite în teren, abilitate şi flexibilitate în abordarea oamenilor etc.

Cu toate aceste neajunsuri, chestionarul administrat prin intermediul operatorilor de interviu

este modalitatea cea mai frecvent utilizată în investigaţiile sociologice.

Mai trebuie specificat faptul că, pe lângă cele două modalităţi de aplicare a chestionarelor,
menţionate mai sus, există şi situaţii în care el poate fi aplicat şi telefonic, însă această este o
modalitate mai rar utilizată.

a.2 Experimentul
Termenul "experiment" provine din latinescul "experimentum", termen care are
semnificaţia de probă, verificare, experienţă; în cazul cercetărilor pedagogice este vorba de
verificarea unei ipoteze, ceea ce justifică realizarea experimentului, îi asigură sensul.
Spre deosebire de observaţie, care presupune urmărirea fenomenelor educaţionale fără nici
o intervenţie din partea cercetătorului, experimentul presupune modificarea intenţionată a
condiţiilor de apariţie şi desfăşurare a fenomenelor. Aşadar, experimentul psihopedagogic,
care se mai numeşte şi experiment didactic, este o observaţie provocată, întrucât presupune
producerea sau schimbarea deliberată a fenomenelor educaţionale în vederea studierii lor
aprofundate în condiţii favorabile şi a identificării, observării, cuantificării şi evaluării
factorilor care le influenţează sau le determină.
Experimentul propriu-zis sau experimentarea constă, practic, în testarea/ verificarea
ipotezei/ presupunerii formulate de către cercetător. Deci, scopul experimentului este acela de
a confirma sau infirma ipoteza cercetării şi, eventual, de a sugera alte întrebări sau ipoteze.
 Experimentul este o metodă principala de investigaţie pedagogică directă, cu un profund
caracter inovator, fiind definită că o „observaţie provocată" ce presupune modificarea
fenomenului pedagogic pe care-l investigăm, creându-i-se acestuia condiţii speciale de
apariţie şi desfăşurare, în mod repetat, orientat şi controlat. Experimentul găseşte şi măsoară
efectele obţinute în urma unei situaţii provocate, prin introducerea unuia sau mai multor
factori determinanţi. Experimentul porneşte de la ipoteze ştiinţifice şi de lucru formulate
anterior.
Scopul săueste de optimizare a procesului pedagogic, urmărind fie ameliorarea unor
soluţii instructiv-educative, fie descoperirea altora noi, calitativ superioare, mai moderne şi
mai eficiente.
Pentru evitarea apariţiei elementelor perturbatoare este necesar că şi experimentul să fie
realizat pe cât posibil sub formă unui proces natural, firesc. Această înseamnă că, copiii şi
educatorii să considere că aşa trebuie să se desfăşoare procesul instructiv-educativ. O bună
cercetare îmbină armonios condiţiile experimentale cu cele naturale.
Verificarea veridicităţii, valorii şi eficienţei datelor pedagogice obţinute prin experiment
necesită comparare. Astfel, cercetarea se desfăşoară în două grupe paralele de subiecţi : o
grupa în care se provoacă fenomenul, denumite grupe, clase sau şcoli experimentale, în care
se introduc anumiţi factori determinanţi, în baza ipotezelor formulate şi o în care nu se
provoacă fenomenul, ci se fac numai observaţii obişnuite de constatare, denumite grupe,
clase, şcoli de control sau „martor".
Iniţial, subiecţii supuşi cercetării trebuie să aibă nivele de pregătire relativ egale.
Compararea rezultatelor la cele două grupe cercetate confirmă ipotezele dacă experimentul a
adus ameliorări reale, a adus ceva nou. Un experiment bine conceput trebuie să-şi confirme
valoarea şi eficientă superioare faţă de grupele „martor".

a.3 Organizarea şi desfăşurarea cercetării pedagogice

a.3.1 Pornind de la ipoteza că preşcolarii au deficienţe, în dezvoltarea a

personalităţii spre un ax pozitiv şi îndeosebi a caracterului, primind influenţe negative din
mediul media şi social din care provin am iniţiat o cercetare pedagogică pe un eşantion de
zece preşcolari cu vârste cuprinse între 4 şi 6 ani, băieţi şi fete, provenind din familii cu un
background asemănător, cel putin unul dintre părinţi lucrează, preşcolarii petrec mult timp
în faţa televizorului sau nu sunt foarte bine supravegheaţi am iniţiat o cercetare care să
 intuiască problemele apărute în dezvoltarea caracterului preşcolarilor şi oferă o serie de
soluţii prin aplicarea unui set de jocuri pentru dezvoltarea trăsăturilor pozitive de caracter.
Având în vedere specificul vârstei preşcolare, cea mai bună abordare ar fi prin joc.
În acest sens se grupează o serie de jocuri, alcătuind o culegere de jocuri prin
intermediul cărora se poate influenţa în mod pozitiv evoluţia caracterului preşcolarilor.

a.3.2 Identificarea problemei

Identificarea problemei s-a realizat prin intermediul chestionarului aplicat părinţilor în
cadrul întâlnirilor comune.
CHESTIONAR PENTRU PĂRINŢI

1. În ce măsură credeţi că educarea unor trăsături de caracter valoroase asigură reuşita viitoare
a copilului d-voastră?
în foarte mare măsură în mare măsură în mică măsură deloc

2. Ce trăsături de caracter aţi dori să-şi dezvolte copilul d-voastră în perioada de frecventare a
grădiniţei. Alegeţi cele mai importante 10 trăsături de caracter.
Ascultare Dreptate Punctualitate Atenţie Flexibilitate Prudenţă Blândeţe
Generozitate Răbdare Bunătate Hărnicie Recunoştinţă Bunăvoinţă Hotărâre
Respect Compasiune Iertare Responsabilitate Conştiinciozitate Iniţiativă
Rezistenţă Creativitate Ordine Sensibilitate Credinţă Onoare Sinceritate
Curaj Perseverenţă Toleranţă

3. În ce contexte consideraţi că se pot educa cel mai bine aceste trăsături de caracter?
► În grădiniţă
în foarte mare măsură în mare măsură în mică măsură deloc
► În familie
în foarte mare măsură în mare măsură în mică măsură deloc
► În alte contexte sociale
în foarte mare măsură în mare măsură în mică măsură deloc

4. Consideraţi importantă implicarea cadrelor didactice din grădiniţă în domeniul educării

caracterului copiilor preşcolari?
în foarte mare măsură în mare măsură în mică măsură deloc

5. Daţi exemple de modalităţi prin care stimulaţi dezvoltarea acestor trăsături la copilul d-
voastră.
.......................................................................................................................................................
..
.......................................................................................................................................................
..
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
....
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
....
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
....
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
....
6. Cât timp petrece copilul dumneavoastră în faţa televizorului sau a calculatorului,
telefonului sau tablete?
Forte puţin timp puţin timp mult timp foarte mult timp

7. De câte ori copilul dumneavoastră are manifestări agresive fizic, atitudinal sau în limbaj?
Deloc uneori adesea
8. Copilul dumneavoastră îşi exprimă emoţiile:
Greu uşor foarte uşor

Interpretarea rezultatelor obţinute în urma aplicării chestionarului relevă următoarele

aspecte:

1. 80% din părinţii chestionaţi consideră că educarea trăsăturilor de caracter valoroase asigură
în foarte mare măsură reuşita viitoare a copilului, iar 20% dintre ei consideră că aceste
trăsături le vor asigura în mare măsură succesul.

2. Privind alegerea celor mai importante 10 trăsături de caracter pe care părinţii doresc să şi le
dezvolte copilul, în perioada de frecventare a grădiniţei, rezultatele sunt următoarele:
1. Conştiinciozitate 73%
2. Atenţie 72%
3. Creativitate 65%
4. Perseverenţă 65%
5. Iniţiativă 64%
6. Respect 59%
7. Responsabilitatea 59%
8. Sinceritate 55%
9. Ascultare 53%
10. Curaj 47%
11. Răbdare 42%
12. Ordine,Generozitate 39%
13. Hotărâre 38%
14. Hărnicie 35%
15. Dreptate 30%
16. Punctualitate 27%
17. Flexibilitate 26%
18. Iertare 20%
19. Bunătate 15%
20. Toleranţă 16%
21. Credinţă 16%
22. Onoare 18%
23. Sensibilitate 12%
24. Bunăvoinţă, Prudenţă 9%
25. Recunoştinţă 7,2%
26. Blândeţe 6%
27. Compasiune 2,7%
28. Rezistenţă 1,2%

În concluzie, părinţii consideră că Conştiinciozitatea, Atenţia, Creativitatea, Perseverenţa,

Iniţiativa, Responsabilitatea, Sinceritatea, Ascultarea şi Curajul sunt trăsăturile de caracter
cele mai importante în educarea caracterului la vârsta preşcolară.

3. Privind contextele educative în care se pot educa cel mai bine trăsăturile de caracter,
rezultatele sunt următoarele:
► În grădiniţă: în foarte mare măsură – 55%
în mare măsură – 45%
► În familie: în foarte mare măsură – 88%
în mare măsură – 12%
► În alte contexte sociale: în foarte mare măsură – 13%
în mare măsură – 38%
în mică măsură – 49%
Concluzia este aceea că, în opinia părinţilor, contextul cel mai favorabil pentru educarea
trăsăturilor de caracter îl reprezintă familia, urmat apoi de mediul grădiniţei şi de societate.

4. Părinţii consideră că rolul cadrelor didactice din grădiniţă în domeniul educării caracterului
copiilor preşcolari este foarte importantă. 80% dintre cei chestionaţi au optat pentru varianta
în foarte mare măsură iar 20 %au considerat că în mare măsură.

5. Modalităţile prin care părinţii stimulează dezvoltarea trăsăturilor de caracter la preşcolari

sunt diverse:
- povestiri şi jocuri educative, filme animate, jocuri de construcţii, de rol, de creaţie,
vizionarea de softuri educaţionale, etc;
- sarcini, activităţi casnice, prin care copiii sunt responsabilizaţi, încurajaţi să respecte reguli
şi norme stabilite împreună şi să exerseze trăsăturile de caracter dezirabile;