ECONOMIA RURALA -ECONOMIE URBANA

IN SOCIETATEA ROMANEASCA

Noile realitati social-economice. Politica de industrializare.

O data cu inlaturarea monarhiei, Romania a devenit un stat totalitar, cu un

sistem politic de tip stalinist, bazat pe concentrarea puterii in mania unui singur
partid: P.C.R., condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Linia economica impusa
fortat de Moscova, cu sprijinul guvernului Groza, s-a bazat pe o intensa
propaganda, dublata de popularizarea modelelor sovietice. Impunerea
modelului sovietic (sovietizarea) in economie s-a bazat pe cateva componente
importante: inlocuirea proprietatii private cu proprietatea de stat prin
nationalizarea mijloacelor de productie, colectivizarea agriculturii si etatizarea
bancara, centralizarea economica si planificarea cincinala (mai intai s-au impus
doua planuri anuale, in 1949 si 1950, iar din 1951 s-au introdus planurile
cincinale, principalul instrument al politicii de dezvoltare centralizata si de
control asupra economiei si societatii). Unele realizari au fost abil folosite de
propaganda regimului pentru a stimula munca peste norma. Modalitatile prin
care s-a pus in practica aceasta politica au fost santierele tineretului (Bumbesti-
Livezeni, Salva-Viseu etc.) si munca in echipa a brigadierilor, asemenea
stahanovismului rusesc. In 1951 s-a instituit distinctia Erou al Muncii
Socialiste.
Un prim pas in transformarea economiei I-a reprezentat acordul cu URSS
semnat la 8 mai 1945, prin care se infiintau sovromurile. Intreprinderi mixte
romano-sovietice, acestea erau in realitate forme mascate de spoliere a tarii,
functionand exclusiv in favoarea Moscovei. Odata cu racirea treptata a relatiilor
romano-sovietice, dupa 1958, accentuata de incercarea Moscovei de impunere a
Planului Valev, in 1964, prin care Romania era menita sa fie doar o furnizoare
de produse agrare pentru tarile CAER (organism de cooperare economica a
tarilor comuniste infiintat in 1949, prin care, de fapt, se realiza controlul URSS
asupra economiei statelor socialiste), industrializarea devenea o necesitate
organica a regimului. Acest fapt va avea consecinte dramatice dupa 1980,
industrializarea avand un caracter voluntarist, care nu tinea cont de nevoile si
resursele reale ale tarii. Investitiile au inceput sa fie orientate precumpanitor
spre industria grea, infrastructura si petrochimie. Nevoia de fonduri pentru
aceste investitii a fost dublata insa de rationalizari drastice ale consumului
populatiei, astfel incat asistam lent, dar sigur, la conturarea unui decalaj evident,
in ceea ce priveste nivelul de trai, intre Romania si alte state comuniste.
Imprumuturile financiare contractate la diferite organisme internationale au fost
rambursate cu mari eforturi, mai ales datorita ambitiei regimului national-
comunist al lui Nicolae Ceausescu de a le finaliza in scurt timp. Desi Romania
anuntase, ca pe o mare victorie, incheierea platii datoriei externe in martie 1989,
criza la toate nivelurile se acutiza tot mai rapid, iar regimul se gasea intr-o
izolare diplomatica, chiar in cadrul blocului comunist.

Colectivizarea si lumea satului.

La 23 martie 1945, guvernul Petru Groza legifera noua reforma agrara, prin
care erau expropriate 1.468.946 ha (a noua parte din suprafata agricola a tarii),
cu care erau improprietarite 917.777 familii de tarani. Fostii proprietari isi
puteau pastra, deocamdata, doar 50 ha de teren. Aceasta masura, cu care erau de
acord toate partidele, a urmarit un scop mai curand politic decat economic:
inlaturarea marilor proprietari de pamant, incercandu-se astfel o atragere a
taranimii de partea comunistilor.. Cu toata campania de amenintari, intimidari si
abuzuri comise pentru a convinge micii proprietari rurali sa-si cedeze
pamanturile, rezistenta taranimii la colectivizare a fost mare. Pentru realizarea
colectivizarii, dupa anul 1953, autoritatile comuniste au facut apel la organele
de represiune, justitie, administratie si la un urias aparat de propaganda, in
scopul convingerii taranilor de "binefacerile" sistemului comunist in
agricultura.

Titlu de proprietate acordat cu ocazia reformei agrare din 1945

La 27 aprilie 1962, Gheorghiu-Dej anunta oficial incheierea procesului de

colectivizare a agriculturii, 3.201.000 de familii din mediul rural fiind incadrate
in structuri colectiviste, ceea ce reprezenta circa 96% din suprafata agricola a
tarii. Consecintele sociale pe termen lung au fost nefaste, determinand un
adevarat "exod rural" (migratia masiva a taranilor spre orase). In acelasi timp,
concentrarea pamantului a creat premise pentru modernizarea agriculturii.

Economie si viata cotidiana in statul comunist.

A doua jumatate a secolului al XX-lea a insemnat pentru societatea
romaneasca perioada unui experiment esuat: comunismul. Acesta a marcat insa
viata a milioane de oameni si a determinat inapoierea economica a tarii,
distrugerea valorilor traditionale, mutatii profunde in plan psihologic si social in
general. In economie, instaurarea controlului puterii comuniste a inceput cu
nationalizarea intreprinderilor, bancilor, societatilor de asigurari, magazinelor,
cabinetelor medicale si spitalelor, circa 10 000 de obiective economice fiind
expropriate fara despagubire. Locuintele, indeosebi cele apartinand categoriilor
medii si instarite nu au facut, de asemenea, exceptie de la masurile de
confiscare. Prin colectivizarea agriculturii, puterea comunista a urmarit
vulnerabilizarea taranilor in fata noilor structuri politice, precum si exploatarea
acestui domeniu in vederea asigurarii resurselor necesare sustinerii procesului
de industrializare a tarii, Industrializarea fortata a creat adevarati "colosi"
industriali (combinatele de la Galati, Slatina. Calarasi etc.), mari consumatori
de materii prime si energie. Dezvoltarea platformelor industriale si mutatiile din
lumea satului au provocat o miscare de amploare de reducere a populatiei rurale
in favoarea celei urbane, ceea ce a afectat insa profund traditiile si valorile
satului. Dupa 1970, continuarea industrializarii fortate in conditiile deteriorarii
climatului economic mondial si initierea unor constructii megalomanice, care
solicitau eforturi financiare uriase (Canalul Dunare-Marea Neagra,
Transfagarasanul, Hidrocentrala Portile de Fier, Casa Poporului din Bucuresti),
au determinat cresterea fara precedent a datoriei externe a tarii, achitata cu
pretul rationalizarii drastice a tuturor produselor ce tineau de consumul
populatiei (alimente, medicamente, energie electrica si termica, gaze naturale) si
sacrificarii nivelului de trai al populatiei.