Pastéis de Belém

<!-- s9ymdb:26 --><img class="serendipity_image_right" width="400"

src="/uploads/IMG_1715.jpg" alt="">La mijlocul lui august am plecat, împreună cu o
prietenă, într-o mini-vacanță la Lisabona. În prima după-amiază ne-am propus să
mergem în cartierul Belém, să vizităm magnifica mănăstire Ierónimos și emblematicul
Torre de Belém. Vizavi de stația de autobuz am zărit o coadă imensă. Oamenii
așteptau să-și cumpere coșulețele crocante, cu nenumărate foi, umplute cu cremă de
vanilie, de îți lasă gura apă, pudrate cu scorțișoară, abia scoasă din cuptor.
Prăjitura se numește Pastél de Belém, dar peste tot se zice și se scrie la plural:
Pastéis de Belém. Iar motivul este ușor de ghicit: dacă ai gustat din ea, e
imposibil să nu poftești și a doua prăjitură.
Se spune că în Portugalia există acum peste 200 de deserturi unice, care au ca
ingredient de bază gălbenușul de ou. Există mai multe motive pentru care au apărut
aceste deserturi. Unul dintre ele ar fi cantitatea industrială de albușuri de ou
folosite în trecut ca agent de limpezire a vinului roșu. Surplusul de gălbenușuri
a fost dat mănăstirilor, pentru ca maicile să inventeze tot felul de dulciuri
pentru festivalurile religioase.
Legat de Pastéis de Belém, se spune că povestea acestei prăjituri a început la
Lisabona, în cartierul Belém. Aici călugării foloseau cantități industriale de
albuș de ou pentru apretarea hainelor. Având o cantitate mare de gălbenușuri, au
fost nevoiți să inventeze fel și fel de rețete. Așa a apărut nata, desertul la care
până în 1837 nu au avut acces decât călugării. Apoi câțiva preoți au deschis prima
patiserie care vindea acest dulce misterios. În scurt timp Casa Pastéis de Belém,
care se află și acum în același loc, în apropierea Mănăstirii Ierónimos și Torre de
Belém, a devenit foarte populară, numai că acum se numește Antiga Confeitaria de
Belém.
Toți vor să o guste, să o cumpere, să o facă cadou. Aproape toți turiștii, dar nu
numai, care se plimbă prin cartierul Belém poartă câte o pungă de hârtie cu
inscripția: Pastéis de Belém. Iar în întreaga Lisabonă se vinde Pastéis de Nata,
ceea ce seamănă la aspect cu Pastéis de Belém, însă la gust rămâne cu mult în urmă.
Se spune că, deși toată lumea râvnește la Pastél de Belém, nimeni nu cunoaște
rețeta. De fapt doar trei oameni cunosc ingredientele și rețata exactă, originală,
care nu este scrisă nicăieri. Aceștia prepară, într-un loc numit camera secretelor,
aluatul și crema, apoi, într-o altă încăpere femei harnice transformă fiecare
bucățică de aluat într-un coșuleț, care mai apoi va fi umplut cu delicioasa cremă
de vanilie. Totul se face manual, și este la vedere. Se spune că zilnic se fac
20 000 de bucăți de Pastéis de Belém.
Există două moduri de a intra în posesia acestor delicatese. Dacă ești pe fază,
poți să găsești o masă, apoi comanzi un Pastél de Belém, împreună cu un păhărel de
ginjanca, un rachiu dulce de vișine. După prima îmbucătură mai vrei una, apoi încă
una. Între timp devii din ce în ce mai zâmbăreț. În cazul în care te grăbești, te
poți așeza la coadă și le iei la pachet. Dacă ai noroc, după ce ai plătit 6 bucăți,
deschizând acasă sau într-un loc liniștit ambalajul superb, le poți găsi pe toate
șase. În caz contrar – cum a pățit prietena mea, care, ajuns acasă, a găsit în
ambalaj doar trei bucăți – ori rămâi dezamăgit, ori îți cumperi repede biletul de
avion spre Lisabona pentru o nouă delectare culinară.