Atenţia-

Dósa Sándor AII 1531B

Atenţia este un fenomen deosebit de complex, greu de descifrat. Greutatea provine din faptul că atenţia însoţeşte permanent celelalte
procese şi activităţi psihice, manifestându-se o dată cu ele. Este greu de presupus că un proces psihic s-ar putea desfăşura fără participarea cât
de cât a atenţiei. În asemenea condiţii separarea conţinutului specific al atenţiei de conţinutul specific al celorlalte procese şi activităţi psihice
devine deosebit de dificilă.

Atenţia nu are un conţinut reflectoriu de sine stătător. Ea nu reflectă nici esenţa obiectelor, nici experienţa trecută a oamenilor, etc. Aşadar
conţinutul specific al atenţiei nu trebuie căutat în acele caracteristici care definesc procesul psihic.

Atenţia este o modalitate deosebită de organizare a activităţii psihice. Ea se exprimă în orientarea şi concentrarea activităţii psihice asupra
obiectelor şi fenomenelor ce ne înconjoară.

După ce cunoaştem că un om este atent?

 Un om atent are, adeseori, privirea fixă, dar vie, expresia feţei puţin încordată, mişcările membrelor ca şi cele ale întregului corp reduse
şi subordonate activităţii desfăşurate în acel moment, respiraţia mai superficială şi rară, raportul dintre inspiraţie şi expiraţie schimbat:
inspiraţiile mai scurte, expiraţiile prelungite etc. Elevul care nu înţelege ceea ce citeşte, manifestă uneori încordare, alteori nelinişte sau o
anumită activitate motorie: răsfoieşte nervos filele carţii, se plimbă etc.

Muncitorul din faţa tabloului de comandă are o altă expresie a feţei decât pianistul. La pianist expresia feţei redă trăireainterioară. La muncitor
expresia feţei redă concentrarea asupra semnalelor pe care le vede, le aude etc.Şi starea de neatenţie poate fi văzută, simţită.

Un om neatent are privirea absentă, distrată, execută mişcări excesive cu membrele, su cu întregul corp, manifestând apatie, somnolenţă,
plictiseală etc. Elevul neatent este agitat, pare că numără minutele până la sfârşitul orei. Muncitorul sau pianistul manifestă plictiseală sau,
dinpotrivă, stare de agitaţie care duc la erori grave.

Dar nu întotdeauna semnele exterioare ale atenţiei coincid cu starea propriu-zisă de atenţie sau neatenţie. Uneori în procesul de învăţământ,
unii copii mai vioi se joacă cu creionul, mâzgălesc banca, antrenează vecinii la vorbă, se uită în dreapta şi în stânga etc.

Alţi dinpotrivă, stau cuminţi în bancă, urmăresc explicaţiile date de profesori, dau impresia că înţeleg cele explicate, au privirea fixată asupra
profesorului etc., dar atunci când sunt întrebaţi dau răspunsuri anapoda, gândesc în afara lecţiei, sânt stârniţi de ea.

Ei au fost doar apaernt atenţi. Semnele exterioare ale atenţiei nu au fost coincis cu starea propriuzisă.

Atenţia involuntară:
În viaţa de toate zilele ni se întâmplă, adeseori, să fim treziţi dintr-o activitate fără să dorim acest lucru sau chiar fără să ştim. Ex. Să
presupunem că citim o carte suntem confundaţi în lumea minunatelor personaje şi peripeţii descrise de autor. Nu ştim ce se întâmplă în jurul
nostru. Deodată o voce ajunge la noi: Nu te uita! Şi ne uităm. Nu am vrut să ne uităm, eram absorbit de lectura romanului. Dacă nu ni s-ar fi
adresat cuvintele Nu te uita nu ne-am fi uitat. Dar fără să vrem cuvintele ne-au trezit, ne-au făcut se fim atenţi la o altă activitate.

Unele obiecte, fenomene se impun atenţiei noastre, se fac să ne orientăm întreaga activitate psihică asupra lor, ne atrag privirea fără să vrem,
fără nici un fel de intenţie şi efort din parte noastră.

Forma de atenţie în care orientarea şi concentrarea activităţii psihice asupra obiectelor şi fenomenelor din relaitatea înconjurătoare se
realizează fără a se propune dinainte acest lucru, fără a depune un efort special în această direcţie este o atenţie neintenţională, involuntară.

Atenţia involuntară are nenumerate cauze care se reduc în esenţă la modificările survenite în mediul înconjurător. Dar nu orice schimbare şi
modificare produsă în jurul nostru se pot impune atenţiei. Multe zgomote care se produc în imediata noastră apropiere sunt, de cele mai multe
ori neobservate. Pentru ca obiectele şi fenomenele din realitatea înconjurătoare să poate deveni obiectele ale atenţiei trebuie să aibă o seri de
particularitaţi şi însuşiri.

Una dintre aceste însuşiri este tăria, puterea, intensitatea lor. Nu orice sunet ne va atrage atenţia ci acel sunet puternic.

Sosirea într-un oraş a unui circ cu şirul de maşini trezeşte cu mai multă repeziciune atenţia involuntară, de cât trecerea pe stradă a aceluiaşi
autobuz sau troleibuz pe care le vedem zilnic.

Vocea schimbată a profesoruluil (când crescută, când înceată, când oprită brusc ) gesturile care însoţesc explicaţiile trezesc mai curând atenţia
involuntară, decât o voce monotonă sau o plimbare prin clasă.
Contrastul dintre obiecte şi fenomene, caracterul său neaşteptat al acestora sunt alte însuşiri care determină trezirea atenţiei involuntare.

La caracteristicile de mai sus ale obiectelor şi fenomenelor se mai adaugă şi o altă acţiunea intervitentă, schimbarea, varierea însuşirilor
obiectelor. În general acele obiecte care rămân nemişcate în câmăpul atenţiei mai îndelungat nu reuşesc să se intereseze prea mult. Ele devin
monotone, plictisitoare, atenţia oboseşte curând.

Apariţia atenţiei involuntare depinde, însă, şi de interesele, pasiunile, dorinţele, trebuinţele e care le au oamenii. Un om pasionat după sport va
obseva cu multă uşurintă un afiş privind un meci de fotbal, decât altul care nu este preocupat ce activităţi sportive.

Atenţia voluntara:

Atenţia involuntară este, în general, de scurtă durată şi de aceea ea nu se poate ajuta prea mult în cunoaşterea obiectelor şi fenomenelor cu care
venim în contact. Pentru a realiza o cunoaştere adecvată a acestora este necesar să stăruim mai mult asupra lor. Sunt situaţii în care este
necesar să depunem un efort de voinţă pentru realizarea unor activităţi mai puţin plăcute, renunţând pentru un moment la alte activităţi, mai
plăcute. Desigur că pentru un elev din clasele mai mici jocul este mai plăcut, mai atrăgător decât învăţătura. Pentru a lăsa jocul la o parte şi a
trece la învăţătură, elevul mic face un mare efort, îşi propune în mod conştient, intenţionat să înveţe.

Atenţia ce se manifestă de ei nu mai este o atenţie involuntară, neintenţionată ci dimpotrivă, una voluntară, intenţionată. Prezenţa scopului şi a
efortului voluntar în vederea realizării diverselor activităţi caracterizează această formă de atenţie.

Atenţia voluntară are o mare importanţă în procesul învăţării. Această stimulează şi mobilizează omul în vederea realizării cu succes a
variatelor sale activităţi. Atenţia voluntară este ce atât mai necesară în procesul muncii, învăţăturii, cu cât acesta ridică uneori în faţa oamenilor
o serie de dificultăţi, momente grele, plictisitoare, cărora trebuie să li se facă faţă, să fie depăşite. Acesta se poate realiza numai prin inteţia şi
efortul omului, prin orientarea conştientă a întregii activităţi psihice asupra lor.

În legătură cu atenţia voluntară o problemă care se ridică este acea a menţinerii ei asupra obiectelor şi fenomenelor. În cadrul procesului de
menţinere a atenţiei voluntare, un rol deosebit de important revine însuşi omului.

Când scopul unei activităţi este bine stabilit, când ştim că activitatea desfăşurată este utilă, atunci ne putem mobiliza cu mai multă uşurinţă în
vederea realizării ei, atenţia noastră fiind atrasă şi menţinută de tot ceea ce duce spre realizarea corespunzătoare a activităţii respective. În
afara de stabilirea clară a scopului şi de corelarea lui cu interesele şi treburile, omul îşi poate impune să fie atent, se poate mibiliza în această
direcţie, mai ales în momentele dificile, critice ale muncii sau atunci când se face trecerea de la o activitate la alta.

Un rol important în menţinerea atenţiei voluntare îl are organizarea mediului înconjurător în care desfăşoară activitatea. Dacă ştiu că nu pot
lucra cu radioul deschis atunci îl închid. Dacă luminea prea slabă sau prea puternică precum şi anumite zgomote mă deranjează fac în aşa fel
ca aceşti excitanţi să nu mai acţioneze asupra mea. La majoritatea oamenilor atenţia voluntară se menţine pentru o perioadă mai lungă în
condiţii de linişte.

Nu trebuie să rămânem însă cu ideea că în toate cazurile şi la toţi oameni crearea unei atmosfere de linişte favorizează concentrarea atenţiei
asupra obiectelor. Sunt oameni care nu pot lucra, decât cu radioul deschis, diverse sunete emise de acesta fiind un stimulator şi un întăritor al
atenţiei voluntare.

De mule ori omul foloseşte diferite procedee care îl ajută în menţinerea atenţiei voluntare. Astfel, uneori, citim ţinându-ne capul în mâinile
pentru a orienta câmpul vizual numai asupra textului din faţă, alteori vorbim cu voce tare, ne plimbăm, subliniem idei prin gesturi.
Cu totul altceva se întâmplă atunci începem să citim o carte la care la început nu se trezeşte nici un fel de interes, nu ne pasionează deloc,
parcurgerea ei necesitând depunerea unor eforturi serioase.Atenţia involuntară ne este stimulată pe loc şi intră în funcţiune atenţia voluntară.
Noul, neobişnuitul, interesantul trezeşte atenţia involuntară.. Pentru un moment locul atenţiei voluntare este luat de atenţia involuntară, o stare
psihică a fost înlocuită cu alta. Apoi se poate reveni la vechea stare. Prin această alterări repetate înlocuiri permanente, asistăm la apariţia unui
efect cu totul deosebit. Ne obişnuim să fim atenţi un timp mai îndelungat fără a depune eforturi prea mari, chiar şi atunci când activitatea este
la început dificilă.

Este vorba evident de o altă formă a atenţiei care se deosebeşte de formele precedente. Ea are unele caracteristici care o aseamănă cu atenţia
voluntară, prezenţa scopului fixat - şi cu cea involuntară – diminuarea sau eliminarea efectului voluntar, este denumită atenţie postvoluntară.

Între cele trei tipuri ale atenţiei involuntară, voluntară, postvoluntară – nu există o graniţă rigidă ci dinpotrivă o impletirea lor. Înlocuirea uneia
prin alta uşurează desfăşurarea activităţii umane, o face pe aceasta din urmă plăcută.

Gândire

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la: Navigare, căutare
Acest articol trebuie pus în formatul standard conform manualului de stil.
Eticheta aceasta trebuie ştearsă la încheierea standardizării. Articolul a fost etichetat în luna ianuarie 2006.

Gândirea reprezintă nivelul cel mai înalt de prelucrare şi integrare a informaţiei despre lumea externă şi despre propriul nostru EU. Prin ea se
realizează saltul calitativ al activităţii de cunoaştere de la particular la general, de la accidental la necesar, de la simpla constatare a existenţei
obiectului la interpretarea şi explicarea lui legic-cauzală, face trecerea de la procesele psihice cognitiv senzoriale la cele cognitiv superioare.
Prin urmare, gândirea este procesul psihic de reflectare mijlocită şi generalizat-abstractă - sub forma noţiunilor, judecăţilor şi raţionamentelor -
a însuşirilor comune, esenţiale şi necesare ale obiectelor şi a relaţiilor legice, cauzale între ele.

Caracterul mijlocit al gândirii constă în aceea că ea operează nu direct asupra realităţii, ci asupra informaţiei furnizate de percepţii şi
reprezentări. Desfăşurarea ei presupune întotdeauna fie existenţa unei informaţii care se extrage în prezent în cadrul contactului senzorial cu
obiectul, fie a unei informaţii evocate din tezaurul memoriei. În acest fel, chiar produsele unei activităţi a gândirii devin, la rândul lor, obiect al
unui proces ulterior de gândire.

Dar, cum rezultă şi din definiţia de mai sus, deşi elaborarea gândirii este precedată de formarea experienţei şi schemelor perceptive, şi a
sistemului de reprezentări, ea nu este o continuare în linie dreaptă a acestora, ci apare ca un moment de discontinuitate, de salt, de restructurare
calitativă a mecanismelor şi principiilor comunicării informaţionale a omului cu lumea externă.

Caracterul general-abstract al gândirii rezidă în aceea că ea se desfăşoară permanent în direcţia evidenţierii însuşirilor generale şi esenţiale ale
obiectelor şi fenomenelor, şi a subordonării diversităţii cazurilor particulare unor modele ideale generale – noţiuni, principii, legi.

Gândirea se organizează ca un sistem multifazic, întinzându-se pe toate cele trei coordonate temporale: trecut, prezent şi viitor. Ea realizează o
permanentă corelare între diversele momente şi stări ale obiectului: foloseşte informaţia despre trecutul obiectului pentru a explica prezentul
lui, integrează informaţia despre trecutul şi prezentul obiectului pentru a determina starea lui în viitor. Ea realizează o reflectare de tip
predictiv, anticipativ, pe lângă funcţia interpretativ-explicativă, dobândind şi o funcţie creatoare: elaborarea de modele, proiecte şi planuri
ideale pe baza cărora, în cursul activităţii practice, se realizează noi obiecte, noi configuraţii ale mediului înconjurător.

Fiind procesul de cunoaştere de rangul cel mai înalt, care asigură pătrunderea în esenţa lucrurilor, înţelegerea relaţiilor logice dintre acestea,
explicarea şi interpretarea lor, şi care face posibilă rezolvarea problemelor complexe, de ordin teoretic şi practic, gândirea ocupă un loc central
în sistemul psihic uman.

Atributul centralităţii este conferit gândirii nu numai de faptul că se bazează pe celelalte funcţii şi disponibilităţi ale subiectului (trecând
succesiv de la fenomen la esenţă, de la particular la general, de la concret-intuitiv la abstract-formal), ci şi de faptul că ea acţionează ca un
adevărat mecanism de comandă-control asupra celorlalte procese psihice, organizându-le, modificându-le în concordanţă cu criterii şi exigenţe
logice obiective: într-un cuvânt, le conferă dimensiunea raţionalităţii. De asemenea, centralitatea gândirii în cadrul sistemului psihic uman se
demonstrează şi prin aceea că trăsăturile şi funcţiile conştiinţei îşi găsesc expresia cea mai înaltă în structura şi dinamica ei.
 Cuprins
[ascunde]
 1 Conţinutul informaţional al gândirii
 2 Funcţiile gândirii
 3 Structurile operatorii ale gândirii

 4 Produsul gândirii
[modifică] Conţinutul informaţional al gândirii

Gândirea este un proces de cunoaştere, alături de senzaţii, percepţii, reprezentări, memorie, imaginaţie. Procesele de cunoaştere au un punct
comun în reflectarea realităţii – ele reflectă aspecte, laturi, însuşiri ale realităţii. Dar, în timp ce procesele senzoriale reflectă însuşiri concret
intuitive, accesibile simţurilor, gândirea reflectă însuşiri esenţiale (invarianţi cognitivi). Un invariant cognitiv exprimă ceea ce este comun,
constant, invariabil şi definitoriu pentru o întreagă categorie de obiecte sau fenomene.

Însuşirile concret intuitive fiind accesibile simţurilor, ne apar aşa cum sunt ele. În schimb, gândirea trece dincolo de aparenţă la esenţă, dincolo
de particular la general. Însuşirile esenţiale sunt impalpabile, inaccesibile simţurilor. În schimb, sunt accesibile simţurilor prin intermediul
unor operaţii complexe de abstractizare şi generalizare. Însuşirile esenţiale sunt extrase din realitate, îndepărtându-se tot ceea ce este
conjunctural, contextual, neesenţial.

Reflectarea din gândire este o reflectare multiplă, mijlocită prin intermediul cunoaşterii perceptive, a reprezentărilor, a experienţei acumulate,
dar mai ales prin intermediul cunoaşterii ştiinţifice. Limbajul este un factor mijlocitor şi un mecanism de integrare şi vehiculare a informaţiei.

Reflectarea din gândire, spre deosebire de cea din procesele senzoriale, se desfăşoară pe axa timpului, între trecut, prezent şi viitor. Gândirea
îşi extrage conţinuturile din stocurile memoriei, le reactualizează selectiv în raport cu cerinţele prezentului şi emite predicţii cu privire la viitor.
Reflectarea din gândire prezintă un grad înalt de libertate, astfel încât se poate deplasa nu numai pe axa timpului, ci şi pe verticala cunoaşterii.

[modifică] Funcţiile gândirii

Gândirea are o funcţie cognitivă, având rolul esenţial în cunoaşterea abstractă, formală a realităţii. În baza acestei funcţii, gândirea realizează
trecerea dincolo de aparenţă la esenţă, dincolo de formă la conţinut.
O a doua funcţie este cea adaptativ reglatorie. Gândirea are un rol central în sistemul psihic uman. Pe de o parte, gândirea valorifică rezultatele
celorlalte activităţi şi procese psihice, fiind multiplu mijlocită. Pe de altă parte, gândirea valorizează, dezvoltă şi perfecţionează celelalte
procese psihice. În acest mod, se dezvoltă formele complexe ale percepţiei şi observaţia, reprezentările generale, memoria logică, imaginaţia
reproductivă, motivaţia cognitivă etc.

[modifică] Structurile operatorii ale gândirii

Gândirea este procesul psihic care dispune de cel mai vast sistem de structuri operatorii, fiind procesul psihic maximal operaţionalizat.
Operaţiile fundamentale ale gândirii sunt: analiza, sinteza, comparaţia, generalizarea, abstractizarea şi concretizarea.

[modifică] Produsul gândirii

Gândirea se finalizează prin concepte, judecăţi, raţionamente, prin sisteme cognitive încheiate.

Unitatea de bază a gândirii este noţiunea – integrator categorial care selectează şi sistematizează însuşirile esenţiale, legice şi necesare, cu
privire la o întreagă clasă de obiecte sau fenomene.

Structura de conţinut a procesului gândirii nu este o simplă înlănţuire de noţiuni luate separat, ci un sistem de relaţionare logică a noţiunilor în
judecăţi şi a acestora în raţionamente.

Judecata este o structură informaţională mai complexă, care reflectă obiectul în relaţie cu alte obiecte sau dezvăluindu-i anumite însuşiri, care
în noţiunea luată separat sunt ascunse. Raţionamentul este o structură informaţională discursivă şi ierarhizată, în care gândirea porneşte de la
anumite date (judecăţi) şi ajunge la obţinerea altora noi (concluzii).

Cel mai important aspect psihologic al noţiunii ca produs al gândirii este trăirea ei în plan subiectiv ca semnificaţie. A gândi înseamnă a
înţelege, a pătrunde semnificaţia noţiunilor cu care operăm. Altfel, noţiunile nu sunt decât, cel mult, etichete verbale lipsite de conţinut.

Adus de la "http://ro.wikipedia.org/wiki/G%C3%A2ndire"
Reprezentare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la: Navigare, căutare
Acest articol trebuie pus în formatul standard conform manualului de stil.
Eticheta aceasta trebuie ştearsă la încheierea standardizării. Articolul a fost etichetat în luna martie 2006.

Reprezentarea este primul nivel de organizare a activităţii mintale autonome, independent de prezenţa şi acţiunea directă a obiectelor externe.
Sursa ei o constituie, fireşte, informaţiile furnizate de senzaţii şi percepţii, iar baza ei obiectivă este capacitatea mnezică a creierului. Imaginea
obiectului perceput nu dispare imediat după încetarea acţiunii lui asupra analizatorului dat. Ea continuă încă să persiste un anumit interval de
timp, pe baza fenomenului de postefect. Apoi, părăseşte scena conştiinţei, trecând în stare latentă şi întipărindu-se în mecanismele
memorative. Acolo, informaţia extrasă şi reţinută va fi supusă unor operaţii specifice de analiză, comparare, selecţie şi combinare, obţinându-
se în final o imagine mintală nouă, de rang cognitiv superior, pe care o numim reprezentare. Aşadar, reprezentarea trebuie înţeleasă sub dublu
aspect: ca proces mintal intern de prelucrare a informaţiilor furnizate de imaginile primare (senzaţiile şi percepţiile) şi ca imagine mintală
secundară a obiectelor şi fenomenelor percepute anterior. Pornind de la aceste două aspecte, putem defini reprezentarea ca fiind procesul
psihic de reflectare mijlocită, selectivă şi schematică a proprietăţilor concrete, mai mult sau mai puţin semnificative, ale obiectelor şi
fenomenelor date în experienţa senzorială anterioară a subiectului. Spaţiul mintal reprezentaţional are o alcătuire eterogenă, multistratificată,
incluzând imagini cu grade diferite de vivacitate, completitudine şi fidelitate. În acelaşi timp, organizarea acestui spaţiu are un pronunţat
caracter dinamic, producându-se permanent modificări de poziţii şi de semnificaţii instrumentale ale imaginilor componente: unele scad în
intensitate, claritate şi importanţă, altele sporesc. Aceasta dovedeşte atât caracterul activ al procesului reprezentării, cât şi implicarea lui
permanentă în mijlocirea şi reglarea cotidiană a activităţii şi comportamentului. În plan ontogenetic, mecanismele reprezentării se formează şi
se consolidează mai târziu decât cele ale percepţiei. Prima formă sub care se manifestă şi funcţionează reprezentarea este schema obiectului
permanent, care se manifestă comportamental prin căutarea de către copil a obiectului ascuns, iar apoi căutarea şi detectarea unui obiect pe
baza denumirii lui verbale. Un salt calitativ în organizarea şi funcţionarea mecanismelor reprezentării se produce după vârsta de 3 ani, când se
afirmă funcţia nominativ-designativă a limbajului, cuvântul devenind principalul suport şi vehicul al conţinutului informaţional structurat în
imaginea mintală secundară. Apărând şi dezvoltându-se pe baza percepţiei, reprezentarea nu este o continuare în linie dreaptă a acesteia, ci un
nivel calitativ nou, superior al activităţii cognitive. Ea marchează primul pas pe traiectoria desprinderii actului de cunoaştere de concretul
imediat şi îndreptarea lui spre abstract şi general. De asemenea, reprezentarea marchează primul stadiu în structurarea activităţii mintale
autonome, care se poate derula nu numai sub impactul unui stimul din afară, ci şi după dorinţa, vrerea şi decizia subiectului însuşi. Astfel,
reprezentarea pregăteşte cel de-al doilea salt al activităţii de cunoaştere, saltul din imperiul imagisticului în cel al constructivităţii conceptuale,
pe care îl va realiza gândirea. Reprezentările ca produse finale ale procesului de reprezentare există într-o mare diversitate. După analizatorul
dominant în furnizarea informaţiilor, delimităm reprezentări vizuale, auditive şi chinestezice. După gradul de generalitate, reprezentările pot fi
generale sau individuale. În fine, după natura operaţiilor care stau la baza elaborării lor, delimităm reprezentările reproductive şi reprezentările
anticipative.

Cuprins
[ascunde]
 1 Conţinut informaţional
 2 Funcţii
 3 Structuri operatorii

 4 Produs
[modifică] Conţinut informaţional

Reprezentarea reflectă însuşiri concret intuitive, dar ea realizează această reflectare în absenţa obiectului, deci reflectarea este mijlocită prin
intermediul experienţei perceptive. Sub aspectul conţinutului, reprezentarea se aseamănă cu percepţia, dar ea reflectă însuşiri concret intuitive,
figurative, schematice, relevante şi semnificative. Reprezentarea este mai săracă în conţinut, întrucât reţine doar însuşirile caracteristice şi
relevante, sunt reprezentate însuşirile principale şi sunt omise cele de detaliu. Conţinutul informaţional al reprezentării are o importanţă
majoră, deoarece valorifică experienţa perceptivă. Drept urmare, putem vorbi despre reprezentări vizuale, auditive sau chinestezice. La fel se
întâmplă şi cu formele complexe ale percepţiei, care se regăsesc în reprezentările corespunzătoare: reprezentarea spaţiului, timpului, mişcării.
În concluzie, în procesul reflectării reprezentarea realizează o selecţie de însuşiri concret intuitive din masa de experienţe perceptive. Deci,
reflectarea este mijlocită şi selectivă.

[modifică] Funcţii

Reprezentarea are o funcţie de cunoaştere, furnizând informaţii despre însuşirile semnificative, caracteristice, individuale şi comune ale
obiectelor şi fenomenelor percepute anterior. Reprezentările fac posibilă continuarea activităţii de cunoaştere, a operaţiilor de prelucrare-
interpretare a informaţiilor în absenţa obiectului şi a contactului perceptiv cu acesta. Reprezentările se află în relaţie logică unele cu altele,
după criteriile similitudinii, opoziţiei, generalităţii, în cadrul unui sistem reprezentaţional coerent, mediat verbal. De asemenea, reprezentările
constituie principala sursă de informaţie pentru gândire, atunci când aceasta se desfăşoară în raport cu obiecte sau fenomene care nu sunt
prezente în câmpul nostru perceptiv. Rolul reglator al reprezentărilor se manifestă sub două aspecte: în pregătirea mintală anticipată a
acţiunilor şi în coordonarea şi corectarea traiectoriei de desfăşurare a acestora.

[modifică] Structuri operatorii

Reprezentarea valorifică rezultatele analizei şi sintezei perceptive, dar dezvoltă operaţii proprii cu ajutorul cărora realizează selecţii,
schematizări, restructurări şi generalizări concret intuitive. Operaţiile cele mai importante care apar la nivelul reprezentării sunt schematizarea
şi generalizarea concret intuitivă. Prin intermediul schematizării se produce o selecţie accentuată de însuşiri concret intuitive semnificative,
importante şi caracteristice. Prin intermediul generalizării concret intuitive informaţiile obţinute prin schematizare sunt extinse la un număr
mai mare de obiecte sau chiar la o categorie. Cele două operaţii prefigurează două dintre operaţiile fundamentale ale gândirii. Astfel,
schematizarea prefigurează abstractizarea, iar generalizarea concret intuitivă anticipează generalizarea de la nivelul gândirii.

[modifică] Produs

Toate procesele senzoriale se finalizează în plan subiectiv printr-o imagine. Imaginea mintală este o imagine care redă informaţii de tip concret
intuitiv, ce aparţin experienţei perceptive. Imaginea mintală este o imagine secundară, deoarece se produce în absenţa obiectului şi în urma
unei experienţe perceptive anterioare. Imaginea mintală este săracă în conţinut, deoarece sunt reţinute şi redate însuşirile importante,
caracteristice, relevante şi nu cele de detaliu sau de fond. Această calitate a reprezentării constituie un avantaj în cunoaştere, întrucât se apropie
de produsele gândirii, cum sunt conceptele empirice. Imaginea mintală este panoramică, unitară, integrală, redând obiectul întreg, cu toate
însuşirile sale relevante şi semnificative. Imaginea mintală are o anumită autonomie, nefiind condiţionată de prezenţa obiectului şi putând fi
declanşată din interior de o trebuinţă, un motiv, un interes, o emoţie etc. Imaginea mintală dispune de atributul vizualizării. În plan mintal se
elaborează o imagine cu atribute vizuale, chiar dacă la origine informaţia nu a fost obţinută pe canal vizual. Imaginea mintală dispune de
atributul verbalizării. Prin cuvânt se denumeşte obiectul reprezentării sau se poate declanşa o imagine mintală. Cuvântul are şi un rol reglator,
de coordonare a imaginilor mintale.

Adus de la "http://ro.wikipedia.org/wiki/Reprezentare"
Percepţie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la: Navigare, căutare
Acest articol trebuie pus în formatul standard conform manualului de stil.
Eticheta aceasta trebuie ştearsă la încheierea standardizării. Articolul a fost etichetat în luna decembrie 2005.

Comparativ cu senzaţia, percepţia constituie un nivel superior de prelucrare si integrare a informaţiei despre lumea externă şi despre propriul
nostru Eu. Superioritatea constă în realizarea unei imagini sintetice, unitare, în care obiectele şi fenomenele care acţionează direct asupra
organelor noastre de simţ sunt reflectate ca totalităţi integrale, în individualitatea lor specifică.

Din punct de vedere neurofiziologic, la baza formării unei imagini perceptive stă activitatea zonelor asociativ-integrative ale analizatorilor şi
interacţiunea dintre diverşii analizatori. În funcţie de specificul mecanismului care le realizează, vom distinge astfel imagini perceptive
monomodale (cuprinzând informaţia extrasă şi prelucrată de către un singur analizator) şi imagini perceptive plurimodale (cuprinzând
informaţia extrasă şi prelucrată de mai mulţi analizatori).

Perceperea unuia şi aceluiaşi obiect prin mai mulţi analizatori este, evident, mai eficientă decât perceperea doar printr-un singur analizator.
Datorită specializării funcţionale relativ înguste, fiecare analizator nu poate să reflecte realitatea decât fragmentar, unilateral. Orice obiect
concret, oricât ar părea de simplu, posedă o multitudine de aspecte, însuşiri şi relaţii, care nu pot fi surprinse toate de către un singur
analizator. Diversificarea analizatorilor a fost impusă, în cursul evoluţiei, de necesitatea cuprinderii unei game mai întinse de însuşiri şi laturi
ale realităţii obiective, pentru o mai bună adaptare la influenţele ei. Dar tocmai pentru ca valoarea adaptativă a percepţiei să devină mai mare,
s-a impus tot atât de necesar ca principiul diferenţierii şi specializării să fie întregit cu principiul interacţiunii şi integrării plurimodale.
Superioritatea calitativă pe care o dobândeşte percepţia umană, se datorează, în bună parte, tocmai dezvoltării funcţiei integrării plurimodale şi
interacţiunii dintre imaginile monomodale şi cele plurimodale. Imaginea perceptivă nu se realizează ca o întipărire mecanică de tip pasiv a
„amprentelor” obiectului în creier. Ea este rezultatul unui proces activ, orientat şi subordonat unor scopuri concrete ale activităţii de cunoaştere
(teoretice) sau practice. Întotdeauna, desfăşurarea percepţiei este susţinută şi mijlocită de o serie de operaţii pe care le efectuăm cu şi asupra
obiectului perceput: acţiuni de deplasare, de aşezare-ordonare, de probare-măsurare, de descompunere etc. Graţie acestor acţiuni, imaginea
perceptivă dobândeşte adecvarea şi precizia necesare în reglarea optimă a comportamentului şi activităţii.
În condiţiile percepţiei cotidiene, avem impresia ca percepţia se realizează automat şi instantaneu, de îndată ce stimulul acţionează asupra unui
analizator sau a altuia. În realitate, procesul perceptiv este unul de desfăşurare fazică, având următoarele faze: orientarea, detecţia,
discriminarea, identificarea şi interpretarea. Percepţia este guvernată de o serie de legi generale, aplicabile tuturor modalităţilor senzoriale şi
tuturor situaţiilor reale. Enumerăm pe cele mai importante: legea integralităţii-structuralităţii, legea selectivităţii, legea constanţei perceptive,
legea semnificaţiei şi legea proiectivităţii. Pe lângă formele simple ale percepţiei, există şi formele complexe: percepţia spaţiului, a timpului, a
mişcării.

Cuprins
[ascunde]
 1 Conţinut informaţional
 2 Funcţii
 3 Structuri operatorii

 4 Produs
[modifică] Conţinut informaţional

Ca şi senzaţia, percepţia reflectă însuşiri concret intuitive, accesibile simţurilor, în condiţiile relaţiei directe dintre obiect şi subiect. Sunt
însuşiri furnizate prin intermediul analizatorilor şi vizează aspecte de culoare, formă, mărime etc. Dar, în timp ce senzaţiile reflectă însuşiri
simple, elementare, luate separat, percepţia reflectă însuşiri complexe. Ea reflectă obiectul aşa cum este el dat, în ansamblul însuşirilor lui date
integral şi unitar.

Reflectarea din percepţie are un caracter direct, nemijlocit şi obiectual. Percepţia integrează informaţiile senzoriale şi se raportează la obiecte,
fenomene, în ansamblul lor. Percepţia este bogată în conţinut, deoarece reflectă atât însuşirile principale, cât şi pe cele de detaliu. Percepţia
realizează o reflectare activă, relaţionată cu contextul.

Din punct de vedere al completitudinii reflectării, putem vorbi despre o reflectare monomodală sau plurimodală. Prin reflectare monomodală
ne referim la percepţii raportate strict la un anumit analizator (vizual, auditiv, olfactiv, gustativ etc.)

Prin reflectare plurimodală ne referim la percepţii raportate la mai mulţi analizatori şi care permit identificarea unor însuşiri complexe cum ar
fi: forma, mărimea, greutatea, volumul, timpul sau mişcarea. În concluzie, conţinutul informaţional al percepţiei este bogat, complex şi
obiectual.
 [modifică] Funcţii

Ca şi senzaţiile, percepţia are o funcţie informaţională, dar este mai complexă, prin intermediul căreia percepţia ne asigură o informare asupra
însuşirilor complexe, obiectuale, ale lumii înconjurătoare. Percepţia are şi o funcţie adaptativ reglatorie, prin care îndeplineşte roluri majore în
adaptarea organismului la mediu şi în activităţi complexe ale omului (scrisul, cititul, manipulare unor vehicule sau instalaţii complexe etc.)

[modifică] Structuri operatorii

Percepţia este primul proces la nivelul căruia putem vorbi despre o serie de operaţii de nivel concret intuitiv. Sunt operaţii de analiză, sinteză,
comparaţie, după criterii perceptive de formă, mărime, greutate, culoare etc.

[modifică] Produs

Ca şi senzaţiile, percepţia se finalizează în plan subiectiv printr-o imagine. Imaginea perceptivă se aseamănă, dar se şi deosebeşte de cea
senzorială.

Se aseamănă prin faptul că ea conţine informaţii despre însuşirile concret intuitive. La fel ca şi imaginea senzorială, este o imagine primară,
care se realizează „aici şi acum”, în condiţiile acţiunii stimulilor şi obiectelor asupra organelor de simţ. Se deosebesc prin faptul că imaginea
perceptivă este bogată în conţinut, este relaţionată cu contextul şi este semnificativă.

În cazul imaginii perceptive primează valoarea ei cognitivă şi mai puţin aspecte cum ar fi intensitatea sau tonalitatea afectivă.

 Imaginea perceptivă durează în mod normal atâta timp cât obiectul se află în câmpul
perceptiv.
 Imaginea perceptivă dispune de atributul vizualizării. Astfel, în condiţiile în care
informaţia parvine pe alte canale decât cel vizual, se constată tendinţa de a transpune
informaţia într-o imagine vizuală.
 Imaginea perceptivă mai are şi atributul verbalizării. Cuvântul joacă un rol foarte
important în percepţie. Pe de o parte, cuvântul este un integrator verbal, întrucât prin
cuvânt sunt denumite experienţele perceptive. Pe de altă parte, cuvântul are şi o funcţie
 reglatorie. Prin cuvânt percepţia poate fi dirijată, coordonată, mai ales în cazul
observaţiei.

În concluzie, se poate spune că percepţia este procesul psihic de integrare a informaţiilor senzoriale într-o imagine cu sens.

Adus de la "http://ro.wikipedia.org/wiki/Percep%C5%A3ie"

DATA: 15.05.2003
CLASA: a X-a D
OBIECTUL: Psihologie generală
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Interacţiunea proceselor psihice
TEMA: Aptitudinile
SUBIECTUL: Clasificarea aptitudinilor
TIPUL LECŢIEI: mixt

OBIECTIVE DE REFERINŢĂ:
La finalul unităţii de învăţare, elevii vor fi capabili:

 Să înţeleagă rolul proceselor psihice în formarea şi definirea personalităţii;

 Să descrie personalitatea ca sistem cu toate laturile sale şi interacţiunea acestora;
 Să identifice propriile trăsături de personalitate dominante şi să găsească modalităţi pentru dezvoltarea celor pozitive

OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
Pe parcursul şi la finalul lecţiei, elevii vor fi capabili:

O1: Să identifice diferite aptitudini necesare profesiilor enumerate pe fişa de lucru, apelând la experienţa de învăţare socială;
O2: Să descrie tipurile de aptitudini prin surprinderea implicaţiilor în exercitarea diferitelor activităţi;
O3: Să explice existenţa uneia sau mai multor dominante în personalitatea fiecaruia, având la bază propria experienţă şi teoria lui Gardner
despre inteligenţele multiple;
O4: Să participe activ şi conştient la desfăşurarea lecţiei

STRATEGIA DIDACTICĂ:

 Resurse procedurale: conversaţia (euristică şi de fixare), expunerea, explicaţia, problematizarea

 Resurse materiale: test, fişă de lucru pentru elevi, retroproiector
 Resurse organizatorice: individual, în perechi, frontal

BIBLIOGRAFIE:

A. Cosmovici (coordonator) – Psihologie, compendiu pentru bacalaureat şi admitere în facultate

Internet: www.funtastic.ro , www.psi.etopia.ro

 Succesiunea secvenţelor de învăţare:
Momentele lecţiei Obv. Conţinutul informaţional-formativ
oper. Activitatea profesorului Activitatea elevilor
Verificarea Verifica prin intermediul unui test noţiunile referitoare la Completează testul, reordonându-şi în plan mental
cunoştinţelor aptitudini ca latură instrumental operaţioanlă a personalităţii, noţiunile anterioare
anterioare precum şi legătura dotaţie nativă-modelare prin învăţare
Activitate pregătitoare O1 Distribuie elevilor fişele de lucru şi le explică sarcina: timp de 5 Realizează sarcina de lucru, încercînd să identifice cele
minute vor trebui să completeze, consultându-se cu colegul de mai potrivite şi necesare aptitudini pentru profesia
bancă, aptitudinile necesare pentru fiecare profesie notată pe fişă respectivă
Anunţarea subiectului Explică elevilor rolul exerciţiului anterior şi îi informează că vor Receptează mesajul, direcţionând structurile cognitive
şi a obiectivelor primi informaţii referitoare la tipurile de aptitudini, rolul lor în către preluarea şi procesarea de noi informaţii
operaţionale activitate şi dominantele personale
Dirijarea învăţării O1 Propune 1-2 profesii notate pe fişa de lucru a elevilor pentru o Preiau informaţiile; participă activ la secvenţa de
analiză mai profundă, care vor folosi drept exemple pe parcursul predare prin răspunsuri la întrebările adresate de
O4 expunerii conţinuturilor noi profesor
Prezintă clasificarea aptitudinilor în funcţie de criteriul Notează în caiete schema lecţiei
complexităţii acestora
O2
Prezintă pe scurt teoria inteligenţelor multiple a lui H. Gardner,
în vederea completării informaţiilor şi formării unei imagini de Urmăresc expunerea profesorului; intervin din proprie
O3 ansamblu asupra noţiunii de aptitudine iniţiativă sau la solicitarea profesorului
Realizarea fedd-back- O3 Solicită elevii să identifice aptitudini proprii şi să descrie Realizează o analiză a propriei personalităţi, abordând
ului dominantele personalităţii aspectele legate de aptitudini pe baza noţiunilor
dobândite pe parcursul lecţiei

PROFESOR: MARIA CARAGEA

OBIECTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT: PSIHOLOGIE
CLASA: a X-a I
SUBIECTUL: ETAPELE DEZVOLTĂRII UMANE(stadiile de dezvoltare:
copilărie,pubertate,adolescenţă,tinereţe)
TIPUL LECŢIEI: de comunicare de noi cunoştinţe

OBIECTIVE :
Competenţă generală: Cunoaşterea etapelor de dezvoltare ale personalităţii de
la copilărie până la adolescenţă.

Obiective operaţionale: O1:sǎ defineascǎ stadiile de dezvoltare cu implicaţii

directe asupra copilăriei, pubertăţii, adolescenţei;
O2:să explice caracteristicile specifice celor trei etape
ale dezvoltării umane;
O3:să ilustreze etapele dezvoltării din experienţa
proprie;
O4:să explice relaţiile interstadiale şi dobândirea
achiziţiilor fundamentale în definitivarea procesului de
dezvoltare;
O5:să remarce rolul extrem de important al copilăriei,
ca bază a teoriei psiho-dinamice;
O6: să releve mecanismele inconştiente şi prejudecăţile
care alimentează conflictul identitar.
STRATEGII DIDACTICE:
 METODE ŞI PROCEDEE:
expunerea, explicaţia didacticǎ, conversaţia,
problematizarea, observaţia sistematicǎ şi independentǎ,
reflecţia personalǎ, activitatea independentǎ.
 MIJLOACE ŞI MATERIALE:
fişe de lucru individuale,manuale
BIBLIOGRAFIE:
1. DOINA-OLGA ŞTEFĂNESCU;ELENA BĂLAN,CRISTINA
ŞTEFAN :”PSIHOLOGIE”- manual pentru clasa a X-a”, Ed.
Humanitas, Bucureşti, 2005
2. ION ALBULESCU,MIRELA ALBULESCU : „PREDAREA ŞI
ÎNVĂŢAREA DISCIPLINELOR SOCIO-UMANE”, Ed. Polirom
2000.
3. CONSTANTIN CUCOŞ: „ PEDAGOGIE”, Ed.Polirom 1998.
 Elemente esenţiale de conţinut
Strategii didactice
Secvenţele lecţiei T Ob. Evaluare

Activitatea profesorului Activitatea elevilor Metode Mijloace

1.Moment 1` Se notează absenţii. Se pregătesc pentru -conversaţia
organizatoric lecţie.
2.Reactualizarea Se punctează câteva dintre Menţionează două-trei Evaluarea Probă
cunpoştinţelor 3` aptitudinile specifice aptitudini. orală orală
dobândite vârstei. convorbirea
anterior.
2. Captarea - participǎ la discuţii, -strategie -planşa
atenţiei 4' - se va realiza discutând pe argumentându-şi discursivǎ de didacticǎ;
marginea urmǎtoarei rǎspunsurile ; tip -manual de observarea
afirmaţii : argumentativ- psihologie- sistematicǎ
persuasiv ; Editura a elevilor;
Toţi ne naştem, ne -dezbaterea ; Humanitas;
dezvoltăm mai bine sau mai
puţin bine, iar la un
moment dat existenţa
noastră se încheie. - din discuţiile purtate ,
elevii deduc următoarele
 Argumentaţi prin ce etape : copilăria,
modalităţi se realizează pubertatea şi
etapele pe care le parcurgem adolescenţa.
de-a lungul vieţii.
 Se extrage
următoarea concluzie : în
viaţa de zi cu zi, ne
identificăm cu ceilalţi mai
 degrabă în funcţie de
2.Comunica-rea intervalul în care se află ,
subiectului şi a astfel că un om este copil
obiectivelor 1' sau tânăr, matur ori
lecţiei bătrân.
- se va anunţa subiectul
lecţiei şi se vor comunica
3. Dirijarea obiectivele
învǎţǎrii într-un mod accesibil, clar ; - ascultǎ cu atenţie
obiectivele lecţiei ; -strategie
23' discursivǎ de
O1 tip explicativ ;
- se vor analiza urmǎtoarele
aspecte relevante pentru - ascultǎ ceea ce li se
tema în cauzǎ : comunicǎ ;
-expunerea ;
Ce este copilăria?
Copilăria este
perioada semnificativă în -explicaţia -manual de
viaţa fiecăruia dintre noi , - participǎ la discuţii, didacticǎ ; psihologie- observarea
începând o dată cu încercând sǎ explice la Editura sistematicǎ
naşterea , marcând perioada ce se referǎ cele trei faze -conversaţia ; Humanitas; a elevilor;
de creştere. ale dezvoltării umane :
Care credeţi că este  copilăria
cea mai delicată perioadă  pubertatea
din cele enumerate ?  adolescenţa
Se punctează etapa
pubertăţii.
 Există o perioadă
propice descoperii lumii şi
de înţelegere deplină a
fragilităţii umane.
Se defineşte astfel cea de-a
treia etapă: adolescenţa.

O2

 Caracteristicile
etapelor specifice:
 Copilăria definită
ca:
- un proces de socializare
primară.
- achiziţionarea de elemente
fundamentale necesare
etapelor ulterioare.
- explicǎ caracteristicile
dezvoltării fiecărei -strategie
etape ; didacticǎ de tip
argumentativ-
deductiv ;
-conversaţia ;
- sunt solicitaţi sǎ
exemplifice care sunt -problematiza-
paşii pe care îi parcurg rea ;
în traversarea fiecărei
etape ; se desprind ideile
principale, se face o
schemǎ la tablă şi pe - exerciţiul
  Pubertatea caiete ; se realizeazǎ
definită ca: asociaţii cu informaţiile
O3 - definitivarea anterioare.
identităţii şi
integrarea în relaţii
sociale diverse;
- perioadă de mari
achiziţii intelectuale.
O4
 Adolescenţa
evaluată ca:
- a doua naştere ;
- criza de originalitate;
- posibilitatea de a -strategie
problematiza şi de a discursivǎ de
interpreta un sistem - oferǎ exemple practice tip explicativ;
axiologic propriu. - ilustreazǎ etapele prin
exemple din experienţa -expunerea;
Se cere elevilor să personalǎ; -explicaţia ;
exemplifice fiecare etapă
raportată la ciclul de viaţă.

-strategie
O5
-elevii vor da exemple discursivǎ de
Se discută interactiv concrete de cazuri în tip explicativ;
despre achiziţiile şi care au uzat de achiziile
beneficiile fiecărui stadiu: dobândite.
- experienţa afectivă la
nivelul copilăriei;
-expunerea;
 imitaţia, ca şi formare -explicaţia ;
a modelului personal;
- dezvoltarea
O6 imaginaţiei creatoare;
- dificultăţi de
integrare socială;
4.Obţinerea - dorinţă de afirmare şi
performanţei ; definitivare a modelui - observă că -strategie
asigurarea feed- 5` personal. dezvoltarea didacticǎ de tip
back-ului individului argumentativ-
presupune deductiv ;
“Daţi-mi orice copil parcurgerea -conversaţia ;
sănătos şi îl voi face să obligatorie a
devină orice fel de fiecărui stadiu ;
specialist , intelectual şi în - eludează
aceeaşi măsură chiar importanţa -problematiza-
cerşetor şi hoţ,fără să ţin dobândirii rea ;
cont de talentul şi achiziţiilor
capacităţile sale.”(John B. specifice fiecărui
Watson) stadiu ;
5.Intensificarea
retenţiei şi -reflecţia
transferului personalǎ;
3` -exerciţiul;
-problematiza-
Pe baza datelor privind rea ;
achiziţiile dobândite în -conversaţia;
perioada pe care elevii o
străbat,se dezbate conflictul -fişe de
6. Evaluarea identităţii de generaţie. lucru
performanţei Vor alcǎtui individual un -activitatea individuale;
6` scurt ghid al acestor independentǎ;
faze. temǎ de
Judecă rezultatele prin lucru în
- se va realiza frontal, prin prisma componentei clasǎ ;
7. Încheierea evaluarea rǎspunsurilor formării individului ca evaluare
lecţiei obţinute la solicitǎrile autodidact. -aprecieri oralǎ.
adresate; evaluarea va avea Elevii primesc ca studiu verbale
1` o componentǎ predominant individual ex. 2 , pagina
stimulativǎ; 46.
Se vor da îndrumǎri
bibliografice, referitoare la
tema abordatǎ.
 PROIECT DE TEHNOLOGIE DIDACTICA

OBIECTUL=psihologie
CLASA=aX-a
TEMA=Temperamentul
DATA=26.01.2006
OBIECTIVE:O1=sa atentioneze asupra noii lectii
O2=sa inteleaga noile concepte
O3=asimilarea de noi cunostinte

O4=sa manipuleze noile informatii

O5=sa analizeze
O6=sa fixezenoile informatii
DESFASURAREA ACTIVITATII DIDACTICE
Etapele Obiective Unitati de continut Activitatea Activitatea Metodologi Materiale
lec ope profesorului elevului e
tie rational
i
1 2 3 4 5 6 7
Momentor Controleaza Isi pregatesc
gani- prezenta asigura cele necesare-
Zatoric ordinea si linistea caiete, carti
1-2min
Anuntarea Titlul lectiei noi este TEMPERAMENTUL. Noteaza titlul pe Noteaza titlul
si scrierea tabla in caiet
pe tabla a O1
titlului
lectiei noi

Comunica Temperamentul este o latura a personalitatii. Puteti sa numiti alte Noteaza pe tabla Noteaza in Expunerea, manualul
rea si parti ale personalitatii?(aptitudinile, caracterul, interesele). T. primul punct al caiet conversatia
asimilarea reprezinta latura dinamico-energetica a personalitatii. T. e latura lectiei: t. latura Raspunde la
noilor cea mai accesibila si usor constatabila latura a personalitatii. dinamico-energetica intrebare
cunostinte Reiese foarte usor din comportamentul omului. a per
O2,O3 Din cele mai vechi timpuri s-a observat ca oamenii sunt foarte Sonalitati
diferiti in ceea ce priveste cantitatea de energie de care dispun si
modul in care isi organizeaza conduita.La acea vreme se considera
ca T. este determinat de constitutia corporala, de modul in care
functioneaza organismul. Hypocrates si Galenus au definit cele 4
tipuri de T in fct. de lichidele organice coleric-bila galbena,
sangvinc-singele, flegmatic-limfa, melancolic-bila neagra.Ei
considerau ca aceste lichide se amesteca in asa fel incit intotdeuna
unul predomina. Teoria a fost abandonata dar termenii se mentin si
astazi.
Alti cercetatori au considerat ca T este determinat de activitatea
glandelor endocrine, altii ca provine din dezvoltarea mai accentuata
a unui aspect somatic(ap. Respirator, muscular, digestiv, cerebral),
altii ca e determinat de constitutia corporala in general.
Teoria cea mai recenta considera ca un rol central ii revine SNC Explicatie,
care asigura coordonarea integrala a tuturor proceselor organice si expunere
mediaza comportamentul.Exista 3 insusiri fundamentale care
caracterizeaza activitatea SNC: Pune intrebari
1.forta/energia-inmagazinata in celula nervoasa(neuron)
2.mobilitatea- cu care se consuma si se regenereaza subst. fct.
constitutive ale neuronului.
3.echilibrul-dintre cele 2 procese nervoase de baza:excitatia si Noteaza in
inhibitia. Noteaza pe tabla caiet
De aici apar deosebiri frapante intre oameni, in functie de gradul in punctul al II-lea al
care sunt prezente aceste insusiri pe dimensiunile puterni-slab, lectiei:tipuri de
mobil-inert, echilibrat-neechilibrat. activitate nervoasa
Tipurile extreme sunt rare, majoritatea oamenilor inscriindu-se Noteaza cele 3
undeva spre paretea de mijloc a fiecarei dimensuni. insusiri de baza ale
Prin combinarea celor 3 dimensuni rezulta 4 tipuri de SN care sunt activitatii SNC
in relativa corespondenta cu cele 4 tipuri de T din antichitate. Noteaza cele 3
Tip:1.mobil,puternic, neechilibrat-coleric dimensiuni
2.mobil, puternic, echilibrat-sangvinic
3.inert, puternic, echilibrat-flegmatic
4.inert, slab, neechilibrat-melancolic

Sa discutam acum despre particularitatile psihologice ale t.

T este o dimensiune inascuta a personalitatii. Este influentata de
glandele endocrine, de orientarea psiholgica (exteraversie-
introversie) si de si de stabilitatea psihologica.
Flegmaticii+melancolicii=introvertiti
Colericii+sangvinicii=extravertiti
Melancolicii+colericii=instabili Noteaza in
Flegmaticii+sangvinicii=stabili Noteaza pe tabla caiet
Se considera ca fiecare tip de T permite o deplina dezvoltare a punctul al III-lea al
persoanei. Nu exista T superioare sau inferioare. Fiecare T prezinta lectiei:particularitati
avantaje si dezavantaje. Trasaturile de T pot fi compensate, psihologice ale t.
mascate, luate in stapinire prin autocontrol si educatie.

Sa discutam putin despre fiecare temperament in parte:

Colericul:excitabil si inegel in toate manifestarile sale,
neastimparat, agresiv, schimbator, optimist, activ, inclinatie spre
exagerare, capabil sase concentreze bine in actiuni de lunga durata
dar au probleme datorita lipsei de disciplina, sunt extrovertiti,
comunicativi, orientati spre prezent.
Sangvinicul: echilibrat, sociabil, hazliu, saritor, spirit de grup,
activ, are aptitudini de conducere, este calm, mobil dar nu reuseste Noteaza pe tabla
sa persevereze in actiuni si relatii, e orientat spre prezent. punctul al IV-lea al
Flegmaticul: pasiv, ingindurat, contolat, pasnic, demn de lectiei:particularitati
incredere , calm, rabdator, meticulos, adaptabilitate redusa, inchis in alw Noteaza in
 sine, putin comunicativ, orientat spre trecut. Temperamentelor caiet
Melancolicul: sobru, rigid, rezervat, nesociabil, pesimist, linistit,
anxios, sensibil, emotivitate deosebita , dificultati la adaptare
incredere redusa in fortele proprii.

Fixarea De ce caracteristicile T nu pot fi apreciate ca fiind bune sau rele? Raspunde la Problemati
cunostintel Colerici: Il Caragiala, Rebreanu intrebari zarea
or predate O5 Flegmatici: Sadoveanu
Sangvinici:Aalecsandi, Cosbuc
Melancolici:Eminescu, Blaga
Puteti numi alte personalitati la fiecare dintre aceste temperamente? Conversatia
Haideti sa jucam un mic joc. Pentru aceasta am nevoie de 2 elevi.
20min Unul dinre cei doi va trebui sa identifice tipul dominant de T al
O4 celuilalt. Eu va voi ajuta. Va voi da niste situatii, va voi pune niste
intrebari iar voi in functie de raspunsuri si de ceea ce stiti deja
despre colegul vostu veti descoperii tipul de T dominant. Observarea
Se va joca cu 2-6 elevi in functie de timpul disponibil. ,experiment Desene
In incheierea lectiei se reactualizeaza def. T, insusirile fundamentale area
ale SNC, cele 3 dimensiuni care rezulta din insusiri,cele 4 tipuri de Fise de
temperament. Recapituleaza lucru
10-15min

O6

Precizarea Sa-si identifice fiecare in parte propriul tip dominant de

temelor de temperament.
casa

PROIECT DIDACTIC

UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: GRUP ŞCOLAR „TOMŞA VODĂ” SOLCA

PROFESOR : DANA PLEVAN
DISCIPLINA: EDUCAŢIE CIVICĂ opţional ca disciplină nouă
CLASA . a- XI-a
TEMA: Care sunt principalel valori şi principii ale democraţiei?
UNITATEA: Fundamente ale democraţiei
COMPETENŢA SPECIFICĂ: analizarea principalelor valori şi principii ale democraţiei şi raportarea lor la comportamentul civic din şcoală
şi comunitate
COMPETENŢE DERIVATE :1. Elevii vor defini noţiunea de vaoare şi principiu.
2. Elevii vor argumenta importanţa valorilor şi principiilor democratice.
 3. Elevii vor identifica principiile şi valorile democratice din Constituţia României şi din Proiectul Constituţiei
EU.
4.Elevii vor exemplifica modul în care principiile şi valorile democratice se regăsesc în comportamente civice.
5.Elevii vor analiza consecinţele nerespectării sau încălcării valorilor şi principiilor într-o democraţie.
DURATA: 2 ore

STRATEGIA DIDACTICĂ

Evenimetul Compet Conţinutul ştiinţific Activităţi de învăţare Timp Metode şi Resurse Evaluare-
didactic enţe tehnici instrumente
derivate şi
indicatori
Introducere Organizarea clasei , 3 Conversaţia, Caiete, manual
în activitate captarea atenţiei şi min. explicaţia, de „Educaţie
Evocarea 1 Lecţia anterioară: De ce ar trebui să alegem democraţia? verificarea temei pentru civică”, cl. A-
Concepte ancoră: regim democratic, regim totalitar, principiu acasă: aplicaţiile de la 7 XI-a, ediţia a- Răspunsuri orale-se
valoare (Anexa 1) pag. 10 din manual. min. II-a , ed. verifică capacitatea
. 3 Mirton de analiză de
Se anunţă elevii că vor trece la altă lecţie şi Elevii notează titlul min. Dezbaterea, Timişoara, comparare, de
Realizar Explicaţia, 2004 explicare a
2 vor învăţa un nou mod de lucru în clasă: temei.
2 metoda avantajelor şi
ea „Ştiu-Vreau să ştiu-Am învăţat”. Se Elevii min. „Roman”, dezavantajelor
sensului enunţă tema şi se explică în ce constă redefinesc 15 „Ştiu – regimului democratic.
min Vreau de exprimare orală şi
noua metodă . (Anexa 2) conceptele de să ştiu - de argumentare
Tema : Care sunt principalele valori şi principii ale valoare şi Am privind superioritatea
democraţiei?
Concepte cheie:
principiu apoi, învăţat” democraţiei.
Munca în Răspunsuri orale – se
Valoare- apreciere utilizând echipă verifică capacitatea
Principiu- regulă de conduită sau de manualul şi de a opera logic
corect cu termeni-
organizare statală, politică în cazul nostru. lucrând adică a defini şi a
Principalele valori democratice: libertate, dreptate, egalitate, individual sau pe clasifica , a ierarhiza
diversitate, toleranţă, responsabilitate;
Principiile democraţiei: grupe, identifică pe baza unor criterii
10 Retroproiector unice pe aceeaşi
- pluralism politic – mai multe partide politice ( grupare liberă de principalele min. Folie-anexa 2 treaptă a clasificării.
indivizi care urmăresc preluarea puterii);
4,5
- stat de drept - respectarea legii;
valori şi principii 5 Conversaţia, Manual de Spiritul de echipă.
min. explicaţia educaţie Răspunsuri orale-
- separarea puterilor : legislativă, executivă, judecătorească ale democraţiei. 2 civică, 2004, capacitatea de
Reflecţia -reezentativitate- vot universal , libertate politică; Vor găsi şi min. Timişoara argumentare a
-suveranitatea – statul decide fără nici un amestec din afară;
valorile ce Eseul Caiete opiniilor , de
utilizare corectă a
Extensia şi
Elevii notează schema proiectată.(Anexa 2) corespund termenilor de
tema acasă 2 Valorile morale , componentă principală a sistemului deocratic principiilor specialitate
de guvernare(.Anexa 3) Se fac aprecieri
respective.. generale şi
Completează individuale asupra
contribuţiei la
tabelul conform elucidarea
Încheierea anexei 2. problemelor
activităţii Realizaţi un scur t eseu cu titlul: Cum ar fi viaţa noastră dacă discutate.
toţi am gândi la fel?
Elevii notează
2 Conversaţia, Caiete
schema min. explicaţia
completată şi
Introducere
în activitate
proiectată.
Elevii rezolvă individual
ORA a –II-a 10 Eseu, originalitatea
aplicaţia din,manual de
2 min. Lectura, ideilor şi stilul folosit
la p. 19. (Anexa 3)
conversaţia,
explicaţia
Evocarea Captarea atenţiei prin reanunţarea temei- Care sunt principalele 3 Retroproiector
valori şi principii democratice? Apoi elevilor li se anunţă o min. Folie, caiete
nouă modalitate de a proceda pentru o mai bună înţelegere a
rolului democraţiei: se vor plimba printr-o galerie de afişe pe care 3
5 le vor realiza chiar ei. min.
Scris, sub formă de
Verificarea temei acasă 15 Foi albe de afiş- capacitatea de
Realizarea Pe baza temei pentru acasă se reactualizează conceptele ancoră min. hârtie, format transfer, de
sensului pentru a face trecerea la partea a doua a temei: mare, markere ierarhizare corectă a
- valori: diversitate, toleranţă, libertate, dreptate, egalitate , etc. Munca valorilor democraţiei
- principii: suveranitatea, sepoararea puterilor, statul de în echipă şi de transpunere în
drept, reprezentativitatea, pluralism politic asemenea valori a
principiilor
Se explică elevilor noua metodă „Turul galeriei” . Pregătirea pentru oră „Turul democraţiei; spiritul
Li se cere să –şi exprime punctul de vedere privind importanţa
galeriei” de echipă
4,5
acestor valori şi principii în edificarea unei societăţi democratice.
Reflexia Se proiectează următoarele valori şi principii democratice: 7
parlement, libertate, preşedinte, participare cetăţenească, Citesc eseurile cu titlul:
min.
egalitate, dreptate,,suveranitate, lege, monarhie, toleranţă, Cum ar fi viaţa noastră
Scris- capacitatea de
responsabilitate. (Anexa 4) dacă toţi am gândi la
. analiză şi spiritul de
fel?
observaţie critică,
Elevii reanalizează pe
obiectivă Sesizarea
Principiile stau la temelia casei: scurt, individual, tabelul
similitudinii de
cu anexa 2.
suveranitatea, separarea puterilor exprimată prin conţinut dintre cele
 parlament (puterea legislativă), Preşedintele şi guvern
(executivul) şi justiţia; ele sunt reprezebntate şi de
Apoi, grupaţi în 4 echipe
lege ca concept cheie. În schimb, monarhia a câte 5 membri
chiar constituţională, presupune ca tronul să fie moştenit, deci poziţionează pe câte o
monarhul nu este alesul poporului pe baza votului liber exprimat. coală albă de format
Aici este încălcat principiul participării cettăţeneşti, al mare sub forma unei
reprezentativităţii. „Case româneşti a
Pluralismul politic presupune şi participare cetăţenească şi democraţiei conceptele
libertate în forma ei politică. ce reprezintă valori şi
principii ale
3 democraţiei. (Anexa 4 )
Extensia şi În continuare elevii
tema acasă expun cele patru afişe pe
perete, iar alături se
prinde câte o foaie de
hârtie. Apoi elevii vor
trece pe la fiecare afiş şi
vor nota observaţiile
critice pe care le
Încheierea Concepte cheie: principiul proporţionalităţii şi cel al consideră necesare.
activităţii subsidiarităţii. Şefii echipelor citesc
în final aceste observaţii
şi justifică poziţionarea
termenilor în casa
simbolică a democxraţiei
româneşti.
Elevii corectează cu
Concluzii asupra superiorităţii democraţiei faţă de totalitarism în markerele pe desen .
respectarea drepturilor omului.
Elevii vor compara
textele celor două
Constituţii: a României
Întotdeauna principiile se proiectează sub forma valorilor care le şi Proiectul Constituţiei
direcţionează acţiunea. EU.
Elevii răspund la
întrebări şi notează
concluziile.
două documente şi
5 caracterul european a
min. celei româneşti.
Corectitudinea
definirii noilor
concepte cheie.
.
„Educaţia
1 civică”, ghidul
min. Conversaţia, prof., clasa a-
explicaţia XI-a 2003
Timişoara, , p.
48-49
Se fac aprecieri
generale şi
4 individuale asupra
min. participării la lecţie, a
Conversaţia, originalităţii şi
explicaţia corectitudinii
amplasării
conceptelor cheie:
valori şi principii ale
democraţiei în afişul
realizat de elevi ca şi
a modului de
cooperare în echipă.
ANEXA 1
1.Lucrând în echipe, identificaţi trei avantaje ale democraţiei şi stabiliţi în ce condiţii acestea s-ar putea transforma în dezavantaje. Comparţi-vă opiniile.

2.Comparaţi un sistem politic democratic cu un sistem poltic totalitar. Optaţi pentru unul dintre ele şi argumentaţi-vă răspunsul.

ANEXA 2

ŞTIU VREAU SĂ ŞTIU AM ÎNVĂŢAT

Democraţie-puterea poporului A apărut în Grecia Antică apoi şi în Roma Antică Principiul reprezentativităţii

Forme - directă
- reprezentativă

Libertate – lipsa constrângerilor Forme - personală Libertate personală -a cuvântului

- politică -de credinţă
- economică -de asociere
-de decizie
Libertate politică -libertatea votului
-de asociere politică
-de informare

-de control a autorităţii

Libertatea economică- libera inţiativă
Dreptate -. a da fiecăruia ce i se cuvine Forme - distributivă
- socială
Dreptate - comunistă- intervine statul masiv
Egalitate - prin naştere Forme de egalitate-politică Dreptate – social-democratică - statul minimal în
- egalizarea şanselor -juridică democraţiile occidentale
-socială
-economică

Toleranţă – acceptarea altor personae şi idei diferite de ale
noastre
Diversitate – fiferenţe între personae sub aspect etnic,
cultural, religios, rasial
Solidaritatea- unirea persoanelor cu idealuri commune,
pentru a apăra valori commune. Violenţa - de limbaj
- fizică
- războiul – cea mai gravă formă
Diversitat e- nu anulează dreptatea şi egalitatea şanselor,
libertatea prin celelalte valori ale democraţiei.

Suveran este statul liber să ia orice decizie.

Principii ale democraţiei -al suveranităţii
 -separarea puterilor Puterile sunt independente -legislativă Aceste principii se corelează cu valori: suveran
-stat de drept -executivă parlament ,
-pluralism politic -judecătorească Preşedinte,
-reprezentativitate Stat de drept – domnia legii justiţie
lege, dreptate
Pluralism politic- existenţa mai multor libertate
partiedepolitice politică, de
Reprezentativitate-guvernanţii au acordul expresie
guvernaţilor participare
cetăţenească,
vot liber
exprimat

ANEXA 3

Tu decizi… Pe baza căror valori ar trebui să se facă, după părerea voastră, selecţia socială într-o ţară democratică, astfel încât proverbul “omul potrivit la locul
potrivit” să se adeverească? Argumentaţi-vă punctual de vedere, pe baza a trei exemple concrete.

ANEXA 4

MONARHIE

TOLERANTA

LIBERTATE PARTICIPARE
CETATENEASCA

RESPONSABILI
TATE

PRESEDINTE
PARLAMENT
EGALITATE
PLURARISM STAT DE
DREPTATE
SUVERANITATE DREPT
LEGE