Moara cu noroc

De Ioan Slavici
-particularitatile nuvelei-

Scriitor al secolului al XIX-lea, Ioan Slavici este unul dintre adeptii realismului
clasic. In scrierile lui se reflecta mai ales lumea statului transilvanean. Opera literară
a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului ardelean. Scriitorul a fost
considerat de criticul George Călinescu un „instrument de observație excelent” al
mediului rural, oferind în nuvelele sale poporale și în studiile sale o frescă a
moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție de statificarea lor socială, în
cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcăminții, vorbirii și gesturilor.
„Moara cu noroc”, scrisa de Ioan Slavici, a aparut in volumul „Novele din popor”,
in anul 1881.
Nuvela este o specie a genului epic in proza, cu o actiune mai ampla decat a
schitei sau a povestirii, cu o structura mai complexa si personaje mai numeroase.
Naratiunea se desfasoara liniar, prin inalantuirea secventelor narative. Naratorul nu
se implica, in general, in actiune.
„Moara cu noroc” este o nuvela realista, de factura psihologica, care surprinde
destinul tragic al unei familii si al unui personaj dezumanizat de patima banului.
Astfel, aceasta devine una din scrierile reprezentative pentru viziunea lui Slavici
asupra vietii in general si asupra lumii satului in particular.
„Moara cu noroc” este o nuvela psihologica prin tematica, conflict interior, prin
modalitatile de caracterizare a personajului.
In raport cu statutul personajului principal, tema textului se poate stabili din mai
multe perspective. Din perspectiva sociala, nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a-
si schimba statutul social (cel de mester cizmar, avand atelier cu zece calfe) si de a
asigura familiei sale un trai indestulat; din perspectiva moralizatoare, prezinta
consecintele dorintei de a avea bani obtinuti pe necinstite. Din perspectiva
psihologica, nuvela prezinta conflictul interior al protagonistului care, dorind
prosperitatea economica, isi pierde pe rand siguranta in sine si in familie. Epilogul
prezinta implinirea destinului, sub semnul caruia este pusa intreaga actiune.
Personajul principal, Ghita, traieste un puternic conflict psihologic, interior,
osciland intre dorintele puternice, dar contradictorii: dorinta de a ramane om cinstit,
pe de o parte, si dorinta de a se imbogati alaturi de Lica, pe de alta parte. In
constiinta personajului principal acest conflict duce la pierderea increderii in sine,
fapt care, in plan exterior, afecteaza grav relatiile sale de familie. De asemenea,
conflictul interior se reflecta in plan exterior, prin confruntarea dintre carciumarul
Ghita si Lica Samadaul.
Caracterizarea personajului se realizeaza prin tehnica investigatiei psihologice.
Autoanaliza, monologul interior, scenele dialogate, insotite de notatia gesticii, a
mimicii si a tonului vocii sunt principalele modalitati de caracterizare prin care se
urmareste evolutia personajului in planul cunostiintei.
Viziunea despre lume in nuvela lui Ioan Slavici este configurata conform unor
principii etice ferme si a unor teze morale, specifice scriitorului ardelean. Teza de la
care porneste autorul este formulata in cuvintele batranei in incipitul nuvelei: „Omul
sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca-i vorba, nu bagatia, ci linistea colibei tale te
face fericit..” si se refera la raportul dintre bogatie si fericire. Potrivit acesteia,
fericirea nu trebuie cautata in bunastarea materiala obtinuta cu orice pret, la sfarsit
punand intamplarile tragice pe seama destinului necrutator: „asa le-a fost data!...”.
Constructia personajelor si a subiectelor pornind de la teze morale si principii etice
ferme, intocmai celei prezentate anterior este o particularitate des intalnita in
scrierile lui Slavici.
Naratiunea are un ritm epic neomogen, prin modificari ale timpului povestirii.
Este realizata la persoana a III-a, de catre un narator obiectiv, omniscient si
omniprezent, detasat de ceea ce relateaza, iar evolutia personajului este prezentata
dintr-o perspectiva realist-psihologica. Relatarea evenimentelor nu se realizeaza
totusi in mod liniar , iar inlantuirea dintre capitole se face prin tehnici epice diverse:
dialogul (la inceputul nuvelei), descrierea la timpul prezent (capitolele II si III),
semnalarea unei relatii temporale de anterioritate fata de cele povestite inainte. Pe
langa perspectiva obiectiva a naratorului, intervine tehnica punctului de vedere in
interventiile simetrice ale batranei din incipitul si din finalul nuvelei.
Personajele nuvelei au destine tragice, iar complexitatea lor este data de
modul in care Slavici foloseste diverse tehnici narative. Adept al unei scrieri sobre,
simple, lipsite de artificii, dar dornic de a accentua trairile interioare intense ale
personajului principal, starile contradictorii, situatiile limita in care acesta ajunge,
incapabil fiind sa aleaga intre bine si rau, Slavici se foloseste de tehnica monologului
interior si de stilul indirect liber.
 Caracterizarea directa realizata de narator este prezenta atat in descrierea
aspectului fizic al lui Lica, de exemplu, cat si in cazul lui Ghita unde intervine si
prezenta altor personaje si chiar autocaracterizare.
Mijloacele de caracterizare indirecta sunt predominante si diversificate, unele
constituind mijloace de investigatie psihologica. Naratorul noteaza gesturile,
replicile, reactiile personajelor, surprinde realtiile dintre ele si fluxul gandirii acestora.
Dialogul este reprezentativ pentru ilustrarea unor trasaturi de caracter, de exemplu,
in scena din incipitul nuvelei, in care Ghita si soacra sa se afla pe pozitii opuse.
Alaturi de dialog, sunt introduse secvente de monolog interior, prin intermediul
carora sunt redate gandurile si framantarile personajelor. Ilustrativ in acest sens este
monologul interior al lui Ghita: „Ei! Ce sa-mi fac?... Asa m-a lasat Dumnezeu!... Ce
sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea? Nici cocosatul nu e insusi
vinovat ca are cocoase in spinare”.
Caracterizarea protagonistului se face si din perspectiva altor personaje, cum
este de exemplu, cazul Anei, care observa modificarile comportamentale si afective
ale sotului sau: „samtea ca de catva timp barbatul ei s-a schimbat”.
Actiunea nuvelei se desfasoara intr-un spatiu real, transilvanean, aproximativ in
zona comunei Siria, fapt indicat de secventele descriptive de la inceputul capitolului
al doilea: „de la Ineu, dumul de tara o ia printre paduri si peste tarini..”. Timpul
desfasurarii actiunii este a doua jumatatea a secolului al XIX-lea, moment al aparitiei
si dezvoltarii relatiilor capitaliste, iar din perspectiva momentului concret, dupa
sarbatoarea Sfantului Gheorghe: „abia trecusera doar cateva luni dupa Sf.
Gheorghe.”
Titlul are atat sens denotativ, cat si conotativ. Prin sensul denotativ este indicat
locul actiunii: „situat intr-o vale in pustietate, des calcat de hoti, la rascruce de
drumuri, loc strajuit de 5 cruci”. Prin sensul conotativ este indicat sensul morii, cel de
loc malefic, moara fiind cea care macina destine. Prin „cu noroc” se face referire la
terminologia de „fortuna labilis” (=soarta schimbatoare). Locul este „cu noroc” atata
timp cat personajele nu se abat de la legile morale.
Ghita, personajul principal al nuvelei, este casatorit cu Ana si au doi copii.
Imaginea raportului dintre cei doi este una tipic traditionala, relatia lor fiind initial
pusa sub semnul iubirii sincere, dar si al autoritatii masculine. Autoritatea barbatului
este recunoscuta, iar femeia se lasa in grija sotului ei, care afiseaza mereu un spirit
protector, Ghita apreciaza calitatile sotiei sale si se bucura de atentia ei.
Relevanta pentru ilustrarea evolutiei raporturilor familiale este perspectiva Anei,
care observa in timp modificarile comportamentale si afective ale sotului sau:
„samtea ca de catva timp barbatul ei s-a schimbat”. Ghita devine ursuz si impulsiv,
iar Anei incepe sa-i provoace teama. Rolul Anei devine important in momentul in
care Ghita isi pierde echilibrul, ea inca incercand sa se mai apropie de sotul ei
distant. Obosita si dezamagita, ii cedeaza Smadaului spunand ca el „e om” , pe
cand Ghita „nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti”.
Esecul familiei lui Ghita este in buna masura un esec al comunicarii, cauzat, in
parte cel putin, de vanitatea masculina.
In concluzie, nuvela ilustreaza stralucit o teza morala: nimic nu ramane in viata
nerasplatit. Finalul o aduce in prim-plan pe batrana care incheiesimetric nuvela,
printr-o replica privitoare la destinul implacabil: „asa le-a fost data!..”. Avertismentul
initial isi confirma astfel valoarea de adevar universal, de neevitat in ordinea unei
lumi ordonate conform unor principii morale solide. Cei doi soti au murit in conditii
dramatice, Ana ucisa de Ghita, iar Ghita ucis de Raut, partenerul lui Lica. Hanul a
ars, intreaga agoniseala castigata atat prin munca cat si prin mijloace necinstite se
risipeste. Destinul nu iarta. Cei care incalca principiile morale sunt pedepsiti. Se
salveaza doar cei inocenti, copii celor doi soti – si cei virtuosi – batrana.