Sunteți pe pagina 1din 8

ZĂDĂRNICIREA COMBATERII BOLILOR

NORMA DE INCRIMINARE – ART.352 C.PEN.


(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a
avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu
amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6
luni sau amenda.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Infracţiunea prevăzută de art. 352 C.pen. este incriminată sub 2 forme, astfel:
Forma tip constă în nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor
infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli.
Forma atenuată se cristalizează atunci când faptele prevăzute la alin.1 sunt săvârşite din culpă.
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic îl constituie acele relaţii sociale care reglementează măsurile privitoare la menţinerea
standardului de sănătate publică prin prevenirea şi combaterea bolilor infectocontagioase, aşa cum este
reglementat de Legea cadru nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Obiectul material - această infracţiune nu are obiect material.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ poate fi orice persoană care nu respectă măsurile privind prevenirea şi combaterea bolilor
infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unor asemenea boli.
Subiectul pasiv este reprezentat de autoritatea statală competentă în iniţierea, promovarea, aprobarea şi
respectarea măsurilor privitoare la combaterea şi transmiterea bolilor infectocontagioase.
Subiectul pasiv adiacent poate fi persoana bolnavă de o boală contagioasă, transmisă prin nerespectarea
normelor privitoare la această boală.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material constă în fapta de nerespectare a măsurilor privitoare la prevenirea şi combaterea
bolilor infectocontagioase, prin care s-a produs răspândirea la nivelul unui segment de populaţie, fie endemic, fie
pandemic.
Aşadar, elementul material poate consta fie în acţiuni, fie în inacţiuni, aşa cum prevede şi literatura de
specialitate1.
Urmarea imediată – constă în răspândirea unor boli infectocontagioase, ca urmare a nerespectării
măsurilor prevăzute în textul de lege.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementul material
al infracţiunii şi rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie . Această infracţiune, aşa cum rezultă din textul incriminator, poate fi săvârşită cu
intenţie (alin.1) sau din culpă (alin. 2).

Actele preparatorii şi tentativa, nu sunt incriminate de legiuitor în mod expres, dar unele cazuri sunt
posibile.

CONTAMINAREA VENERICĂ
1
V.Dobrinoiu, N. Neagu, Op.cit., pag. 794
1
NORMA DE INCRIMINARE – ART.353 C.PEN.
(1) Transmiterea unei boli venerice, prin raport sexual sau alte acte sexuale, de către o persoană care
ştie că suferă de o astfel de boală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Instanţa de judecată va dispune măsura de siguranţă a obligării la tratament medical.
STRUCTURA INFRACŢIUNII
Deci este prevăzută o singură formă a infracţiunii, respectiv transmiterea unei boli venerice, prin raport
sexual sau alte acte sexuale, de către o persoană care ştie că suferă de o astfel de boală.
În alin. (2) instanţa de judecată va dispune obligatoriu şi măsura de siguranţă a obligării la tratament
medical, în consonanţă cu dispoziţiile art. 109 C.pen.
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic - îl reprezintă acele relaţii sociale privitoare la starea de sănătate publică, iar in concreto,
acele relaţii ce guvernează viaţa sexuală, respectiv prevenirea şi combaterea bolilor cu transmitere sexuală.
Obiectul material este reprezentat de structura biologică a persoanei infestate cu boli venerice, care sunt
greu tratabile/vindecabile.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ - este orice persoană fizică contaminată cu astfel de boli cu transmitere sexuală. Nu
suntem de acord cu acele opinii exprimate în literatura juridică, potrivit cărora subiectul activ poate fi şi persoană
juridică.
Subiectul pasiv - este autoritatea statală competentă să apere sănătatea publică. Într-adevăr poate fi
subiect pasiv adiacent şi acea persoană care a fost contaminată cu o astfel de boală venerică, cu transmitere
sexuală.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material – constă în acel raport sexual sau alte acte sexuale de către o persoană infestată, care
contaminează şi partenerul raportului sexual sau actului sexual.
Urmarea imediată – constă în transmiterea unei boli venerice, prin raport sexual sau alte acte sexuale, de
către o persoană care ştie că suferă de o astfel de boală.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementul material
al infracţiunii şi rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie Această infracţiune poate fi săvârşită doar cu intenţie directă sau indirectă.

Actele preparatorii nu sunt incriminate.


Tentativa deşi posibilă, nu este incriminată.
Apreciem că, în cazul acestei infracţiuni, chiar şi tentativa poate duce la contaminarea venerică ca să nu
mai vorbim de infracţiunea de viol pe care legiuitorul a incriminat-o în mod expres.

TRANSMITEREA SINDROMULUI IMUNODEFICITAR DOBÂNDIT

2
NORMA DE INCRIMINARE – ART.354 C.PEN.
(1) Transmiterea, prin orice mijloace, a sindromului imunodeficitar dobândit - SIDA - de către o
persoană care ştie că suferă de această boală se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
(2) Transmiterea, prin orice mijloace, a sindromului imunodeficitar dobândit - SIDA - de către o altă
persoană decât cea prevăzută în alin. (1) se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani.
(3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a produs moartea victimei, pedeapsa este
închisoarea de la 7 la 15 ani.
(4) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la
3 ani, iar dacă a cauzat moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
STRUCTURA INFRACŢIUNII
Infracţiunea prevăzută de art. 354 C.pen. este prevăzută sub mai multe forme:
Forma tip constă în transmiterea, prin orice mijloace, a sindromului imunodeficitar dobândit -SIDA- de
către o persoană care ştie că suferă de această boală (alin.1).
Forma agravată presupune transmiterea prin orice mijloace a sindromului imunodeficitar dobândit
-SIDA-, de către o altă persoană, decât cea prevăzută în alin.1.
Forma agravată comună constă în fapte prevăzute în alin.1 şi alin.2, dacă s-a produs moartea victimei
(alin.3).
Forma atenuată se întâlneşte atunci când fapta prevăzută în alin.2 şi alin.4 a fost săvârşită din culpă şi
dacă a cauzat moartea victimei.
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic - este reprezentat de acele relaţii sociale care privesc sănătatea publică, iar in concreto
de acele relaţii care guvernează protejarea vieţii sexuale de infectarea cu sindromului imunodeficitar dobândit
(SIDA).
Obiectul material este însăşi corpul persoanei căreia i-a fost transmis sindromul imunodeficitar
dobândit, a cărui etiologie este încă necunoscută şi, pe cale de consecinţă, şi tratamentul este altul decât cel
cauzal.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ – este numai persoana conştientă că este infestată cu acest sindrom imunodeficitar
dobândit care transmite boala (alin. 1). În cazul alin. (2) subiectul activ este altă persoană decât cea infestată cu
acest virus (alin. 2) dar care apreciem, de pildă, că manipulează cu ştiinţă materiale sanitare infestate.
Subiectul pasiv este autoritatea statală competentă, care are ca atribuţiuni medicale, tocmai luarea
măsurilor de împidicare a transmiterii unei astfel de boli.
Subiectul pasiv adiacent este persoana căreia i-a fost transmisă, cu ştiinţă, boala de către subiectul activ.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material - este acea acţiune care are ca rezultat transmiterea sindromului imunodeficitar
dobândit, prin orice mod (raport sexual sau act sexual, etc.) de către subiectul activ.
Dacă boala o transmite altă persoană, apreciem că alta decât subiectul activ prev de alin.1, dar care ştie
că prin manevrele sale medicale, chirurgicale poate să transmită această gravă boală, devine subiect activ al
acestei infracţiuni.
Urmarea imediată – constă în transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit, prin orice mijloace. În
forma agravată, urmarea imediată este moartea victimei.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementul material
al infracţiunii şi rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie - aşa cum este prevăzută în alin. (1), (2) şi (3), infracţiunea se comite numai cu
intenţie directă sau indirectă.
3
În forma prevăzută la alin.(4) fapta este comisă din culpă.

Actele preparatorii nu sunt incriminate, deşi sunt posibile.


Tentativa este expres incriminată pentru formele prevăzute de alin. (1) şi alin. (2).

RĂSPÂNDIREA BOLILOR LA ANIMALE SAU PLANTE

NORMA DE INCRIMINARE – ART.355. C.PEN.


(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase la
animale sau plante ori a dăunătorilor, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli ori a
dăunătorilor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta este săvârşită din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Această faptă este deci prevăzută în două forme infracţionale:
Forma tip presupune nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea şi combaterea bolilor
infectocontagioasela la animale sau la plante ori a dăunătorilor, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea
boli ori a dăunătorilor (alin. 1).
Forma atenuată se realizează dacă fapta este săvârşită din culpă (alin. 2).
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic - este reprezentat de acele relaţii sociale care ocrotesc sănătatea publică, fie animală, fie
vegetală (a plantelor).
Obiectul material - pot fi acele animale sau plante care au fost infestate, urmare a nerespectării
măsurilor prevăzute de art. 355 C.pen.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ - poate fi orice persoană, aşa cum prevede literatura de specialitate 2. Apreciem că totuşi
acea persoană are cunoştinţele necesare şi chiar obligaţia de a respecta măsurile de prevenire şi combatere a
bolilor infectocontagioase la animale sau la plante, comparativ cu alin.(2), unde într-adevăr poate fi orice
persoană, întrucât fapta este săvârşită din culpă.
În alin.(1) subiectul activ poate fi: inginerul agronom sau zootehnist, medicul veterinar, tehnicianul
agronom sau veterinar, etc.
Subiectul pasiv - este autoritatea statală competentă, iar subiectul pasiv adiacent, persoana prejudiciată,
urmare a nerespectării măsurilor prevăzute de art. 355 C.pen.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material – presupune activitatea de nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau
combaterea bolilor infectocontagioase la animale sau plante
Urmarea imediată – constă în răspândirea bolii sau a daunătorilor.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementul material
al infracţiunii şi rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este intenţia directă sau indirectă, în cazul alin.(1) al art.355 C.pen. şi culpa,
incriminată în mod expres de legiuitor în alin. (2) al aceluiaşi text de lege

Actele preparatorii şi tentativa – deşi posibile, nu sunt incriminate de legiuitor.

2
I. Pascu, V. Dobrinoiu, Op. citată, pag. 868
4
INFECTAREA APEI

NORMA DE INCRIMINARE – ART.356 C.PEN.


(1) Infectarea prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apă, dacă apa devine dăunătoare sănătăţii
oamenilor, animalelor sau plantelor, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Tentativa se pedepseşte.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Aşadar, infracţiunea prevăzută de art. 356 C.pen., este prevăzută într-o singură formă infracţională,
prevăzută de alin. (1) şi descrisă mai sus.
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic - este reprezentat de relaţiile sociale care guvernează sănătatea publică, materializată şi
concretizată în respectarea măsurilor igienico–sanitare preventive sau curative, ce vizează, în cazul nostru,
întreaga reţea de alimentare, inclusiv a surselor de apă.
Obiectul material - chiar apa infectată, dacă devine dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor şi
plantelor.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ - este orice persoană care, cu ştiinţă, infectează apa.
Subiectul pasiv - autoritatea statală competentă, anume desemnată prin actul normativ, care
reglementează acest segment public.
Subiectul pasiv adiacent – este persoana vătămată (îmbolnăvită) sau prejudiciată în orice mod de către
subiectul activ al acestei infracţiuni.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material - este reprezentat de acţiunea de infectare a apei prin orice mijloace şi, obligatoriu,
aşa cum prevede legiuitorul în alin. (1) devine dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor, plantelor.
Urmarea imediată – crearea unei stări de pericol ca apa să devina dăunatoare sănătăţii oamenilor,
animalelor sau plantelor.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea sau inacţiunea ce constituie elementul material
al infracţiunii şi rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este intenţia directă sau indirectă aşa cum rezultă din textul incriminator.

Actele preparatorii nu sunt incriminate şi tentativa se pedepseşte, fiind incriminată expres în alin. (2) al
art. 356 C.pen.

FALSIFICAREA SAU SUBSTITUIREA DE ALIMENTE ORI ALTE PRODUSE

NORMA DE INCRIMINARE – ART.357 C.PEN.


(1) Prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de alimente, băuturi ori alte produse falsificate sau
substituite, dacă sunt vătămătoare sănătăţii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de medicamente contrafăcute sau substituite care
sunt vătămătoare sănătăţii se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
5
Aşadar, această infracţiune este incriminată în două forme, astfel:
Forma tip presupune preparea, oferirea sau expunerea spre vânzare de alimente, băuturi ori alte produse
falsificate sau substituite, dacă sunt vătămatoare sănătăţii.
Forma agravată constă în prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de medicamente contrafăcute
sau substituite care sunt vătămătoare sănătăţii.
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic îl constituie acele relaţii sociale care vizează sănătatea publică care poate fi periclitată,
vătămătoare chiar, prin vânzarea de alimente, băuturi falsificate sau medicamente contrafăcute.
Obiectul material îl constituie acele alimente, medicamente sau băuturi falsificate sau contrafăcute,
generatoare de vătămări ale sănătăţii oamenilor.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ - poate fi orice persoană, aşa cum prevede literatura juridică. Personal apreciem că, în
cazul preparării medicamentelor, subiectul activ trebuie să aibă cunoştinţe şi aptitudini în vederea, de pildă, a
preparării de medicamente contrafăcute sau substituite care, în aparenţă, par a fi originale, falsificată fiind doar
substanţa activă şi nu excipienţii.
Subiectul pasiv - este autoritatea statală abilitată, competentă să asigure sănătatea publică, fizico-
mentală.
Subiectul pasiv adiacent - poate fi orice persoană prejudiciată prin fapta subiectului activ al infracţiunii.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material îl constituie acele acţiuni de preparare, expunere sau vânzare de medicamente,
alimente, băuturi falsificate, substituite sau contrafăcute, dacă sunt vătămătoare sănătăţii.
Urmarea imediată – cоnstă în crеarеa unеi stări dе реricоl реntru valоarеa sоcială оcrоtită de art.357
C.pen.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii şi
rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Fapta poate fi săvârşită numai cu intenţie directă sau indirectă.

Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate în mod expres de legiuitor.

COMERCIALIZAREA DE PRODUSE ALTERATE

NORMA DE INCRIMINARE – ART.358 C.PEN.


1) Vânzarea de alimente, băuturi sau alte produse cunoscând că sunt alterate ori cu perioada de
valabilitate depăşită, dacă sunt vătămătoare sănătăţii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează punerea în consum de carne sau produse din carne, provenite
din tăieri de animale sustrase controlului veterinar, dacă sunt vătămătoare sănătăţii.
(3) Vânzarea de medicamente cunoscând că sunt contrafăcute, alterate ori cu perioada de valabilitate
depăşită, dacă sunt vătămătoare sănătăţii ori şi-au pierdut în tot sau în parte eficienţa terapeutică, se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Deci, infracţiunea prevăzută de art. 358 C.pen. prezintă trei forme:
Forma tip constă în vânzarea de alimente, băuturi sau alte produse cunoscând că sunt alterate ori
perioada de valabilitate depăşită, dacă sunt vătămătoare sănătăţii (alin.1).

6
Forma asimilată este reprezentată de punerea în consum de carne sau produse din carne, provenite din
tăieri de animale sustrase controlului veterinar, dacă sunt vătămătoare sănătăţii (alin. 2).
Forma agravată presupune vânzarea de medicamente cunoscând că sunt contrafăcute, alterate ori cu
perioada de valabilitate depăşită, dacă sunt vătămătoare sănătăţii ori şi-au pierdut în tot sau în parte eficienţa
terapeutică (alin. 3).
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic - este reprezentat de acele relaţii sociale, care privesc sănătatea publică, ce poate fi
periclitată de alimente, băuturi, medicamente contrafăcute sau expirate, dacă sunt vătămătoare sănătăţii
oamenilor.
Obiectul material - îl reprezintă chiar acele produse alterate, contrafăcute sau expirate, precum
alimentele, băuturile medicamentele, dăunătoare sănătăţii persoanelor.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ – în acest caz subiectul activ poate fi orice persoană, care cunoaştele că produsele sunt
alterate, expirate sau contrafăcute şi dăunătoare sănătăţii publice.
Subiectul pasiv - este autoritatea statală competentă să prevină şi să apere sănătatea oamenilor, iar în
subsidiar poate fi orice persoană prejudiciată sau vătămată prin consumul de altfel de produse alimentare sau
medicamentoase.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material - constă în acţiunea de punere în vânzare, consum sau comercializare de carne,
produse din carne şi medicamente contrafăcute sau expirate.
Urmarea imediată – cоnstă în crеarеa unеi stări dе реricоl реntru valоarеa sоcială оcrоtită de art.358
C.pen.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii şi
rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie - infracţiunile prevăzute de art. 358 C.pen. sunt comise numai cu intenţie directă sau
indirectă.

Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate în mod expres de legiuitor.

TRAFICUL DE PRODUSE SAU SUBSTANŢE TOXICE

NORMA DE INCRIMINARE – ART.359 C.PEN.


(1) Producerea, deţinerea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia produselor ori substanţelor
toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe ori experimentarea
produselor sau substanţelor toxice, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Această faptă prezintă o singură formă infracţională.
Forma tip constă în producerea, deţinerea precum şi orice operaţiune privind circulaţia produselor ori
substanţelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe ori experimentarea
produselor sau substanţelor toxice, fără drept (alin.1).
Obiectul infracţiunii

7
Obiectul juridic este reprezentat de acele relaţii sociale care reglementează sănătatea publică,
materializată prin interzicerea produselor ori substanţe toxice ori cultivarea plantelor care conţin astfel de
substanţe şi produse toxice.
Obiectul material constă tocmai în acele substanţe sau produse toxice precum şi plantele din care
acestea se extrag.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ - poate fi orice persoană care produce, deţine sau cultivă plante care conţin substanţe şi
produse toxice.
Subiectul pasiv - este autoritatea statală abilitată să vegheze la sănătatea publică şi, prin modalităţi
normative, să prevină şi să combată astfel de fapte.
Subiectul pasiv adiacent este orice persoană care este vătămată sau prejudiciată de către subiectul activ,
prin faptele prevăzută de art.359 C. pen.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material - îl constituie orice acţiune de producere, deţinere sau orice operaţiune privind
circulaţia produselor ori substanţe toxice sau orice activitate de cultivare a plantelor ce conţin astfel de substanţe
toxice.
Urmarea imediată – cоnstă în crеarеa unеi stări dе реricоl реntru valоarеa sоcială оcrоtită de art.359
C.pen.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii şi
rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este numai intenţia directă sau indirectă.

Actele preparatorii – nu sunt incriminate deşi sunt posibile.


Tentativa este posibilă, dar şi incriminată expres de legiuitor în alin. (2) al art. 359 C. pen.

S-ar putea să vă placă și