Sunteți pe pagina 1din 3

PERTURBAREA FUNCŢIONĂRII SISTEMELOR INFORMATICE

NORMA DE INCRIMINARE – ART.363 C.PEN.


Fapta de a perturba grav, fără drept, funcţionarea unui sistem informatic, prin introducerea,
transmiterea, modificarea, ştergerea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restricţionarea accesului
la date informatice, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
STRUCTURA INFRACŢIUNII
Aceasta reprezintă singura formă infracţională a faptei prevăzută de art. 363 C.pen.
Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic este reprezentat de acele relaţii sociale care reglementează şi ocrotesc sistemele
informatice.
Obiectul material îl constituie acele sisteme şi date informatice perturbate grav, fără drept, prin fapta
subiectului activ al infracţiunii.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ, ca şi în articolul precedent (art. 362 C.pen.), apreciem că poate fi orice persoană care are
capabilitatea tehnică necesară pentru perturbarea gravă şi fără drept a unui sistem informatic.
Subiectul pasiv poate fi orice persoană prejudiciată prin comiterea acestei infracţiuni.

Latura obiectivă a infracţiunii


Elementul material este reprezentat de acele acţiuni prin care, în mod grav, se perturbă un sistem
informatic1 prin modalităţile prevăzute în forma de incriminare sus arătată.
Urmarea imediată – Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite prin
reglementarea art.363 C.pen.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii şi
rezultatul acesteia
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie poate fi numai intenţia directă sau indirectă.

Actele preparatorii nu sunt incriminate.


Tentativa la infracţiunea de perturbare a funcţionării sistemelor informatice este posibilă şi este expres
incriminată de art. 366 C.pen.

TRANSFERUL NEAUTORIZAT DE DATE INFORMATICE

NORMA DE INCRIMINARE – ART.364 C.PEN.


Transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic sau dintr-un mijloc de stocare a datelor
informatice se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Această faptă este prevăzută într-o singură formă infracţională (art. 364 C.pen.) şi constă în transferul
nautorizat de date dintr-un sistem informatic sau dintr-un mijloc de stocare a datelor informatice.
Obiectul infracţiunii
1
M.Dobrinoiu, Op.cit., pag. 906
1
Obiectul juridic îl constituie acele relaţii sociale care reglementează integritatea, realitatea, credibilitatea,
legalitatea şi confidenţialitatea datelor informatice.
Obiectul material este reprezentat chiar de acele date informatice transferate neautorizat.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ poate fi orice persoană care are cunoştinţele şi aptitudinile tehnico-informatice necesare
pentru a transfera, în mod neautorizat, date dintr-un sistem informatic.
Subiectul pasiv - orice persoană vătămată, prejudiciată prin transferul ilegal de date informatice.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material îl constituie acele acţiuni de transferare ilegală de date informatice.
Urmarea imediată – Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite prin
reglementarea art.364 C.pen.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii şi
rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este numai intenţia, fie directă, fie indirectă.

Actele preparatorii nu sunt incriminate.


Tentativa este posibilă, fiind incriminată de legiuitor în art. 366 C.pen.

OPERAŢIUNI ILEGALE CU DISPOZITIVE SAU PROGRAME INFORMATICE

NORMA DE INCRIMINARE – ART.365 C.PEN.


(1) Fapta persoanei care, fără drept, produce, importă, distribuie sau pune la dispoziţie sub orice
formă:
a) dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii uneia dintre
infracţiunile prevăzute în art. 360 - 364;
b) parole, coduri de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul total sau parţial la
un sistem informatic, în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 360 - 364,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Deţinerea, fără drept, a unui dispozitiv, a unui program informatic, a unei parole, a unui cod de
acces sau a altor date informatice dintre cele prevăzute în alin. (1), în scopul săvârşirii uneia dintre
infracţiunile prevăzute în art. 360 - 364, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

STRUCTURA INFRACŢIUNII
Această infracţiune este prevăzută sub 2 forme tip, astfel:
Prima formă tip este reprezentată de fapta persoanei care, fără drept, produce, importă, distribuie sau pune
la dispoziţie:
a) dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii uneia dintre
infracţiunile prevăzute în art. 360 – 364 C.pen.
b) parole, coduri de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul total sau parţial la un
sistem informatic, în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 360 – 364 C.pen.
A doua formă tip constă în deţinerea unui dispozitiv, fără drept, a unui program informatic, a unei parole, a
unui cod de acces sau a altor date informatice dintre cele prevăzute în alin. (1), în scopul săvârşirii uneia dintre
infracţiunile prevăzute în art. 360- 364 C.pen.
Obiectul infracţiunii

2
Obiectul juridic îl constituie acele relaţii sociale ce vizează producerea fără drept, importul, distribuirea
sau punerea la dispoziţie a unor dispozitive, programe, parole, coduri de acces, în scopul producerii uneia dintre
infracţiunile prevăzute în art. 360 – 364 C.pen.
Obiectul material este reprezentat chiar de acele dispozitive, programe informatice, produse sau importate
în mod ilegal, în vederea săvârşirii de infracţiuni informatice (art. 360 – 364 C.pen.).
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ poate fi orice persoană care are cunoştinţele şi aptitudinile tehnico-informatice necesare
pentru cristalizarea elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 360- 364 C.pen.
Subiectul pasiv este persoana prejudiciată prin faptele comise de subiectul activ.
Latura obiectivă a infracţiunii
Elementul material îl constituie acţiunile întreprinse pentru realizarea conţinutului constitutiv al celor
două forme infracţionale tip sus arătate.
Urmarea imediată – Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite prin
reglementarea art.365 C.pen.
Legătura de cauzalitate – trebuie stabilită între acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii şi
rezultatul acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii
Forma de vinovăţie este intenţia directă sau indirectă, dacă acele dispozitive, programe, parole, coduri de
acces, sunt produse sau importate în vederea săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 360-364 C.pen.
Actele preparatorii – sunt posibile dar şi incriminate în art. 360 C.pen., art. 361 C.pen., art. 364 C.pen.,
dacă subiectul activ realizează operaţiunile ilegale prevăzute de art. 365 C.pen. 2
Tentativa este şi ea incriminată în art. 366 C. pen.

2
M.Dobrinoiu, Op.cit.,pag.918
3

S-ar putea să vă placă și