Didactica lecturii

Lectura a fost întotdeauna parte integrantă a orelor de limba și literatura română. Prin
definiție, ea este o sursa de cunoaștere și îmbogățire a vocabularului. Ceea ce diferă în lectură
sunt tipuri de texte citite, metodele prin care acestea au fost realizate, modălitățile prin care pot fi
accesate, epoca în care au fost scrise, sursele inspiraționale, valoarea veridică de care acestea
depind.

Din punct de vedere diacronic, lectura s-a modificat perpetuu, astfel că se pornește de la o
„viziune tradițională” (a pamfil pag 78) și se ajunge la una modernă, contemporană. Schimbarea
majoră se produce la nivelul perceptiv și este privită diferit în funcție de perioada în care a trăit
cititorul, de mentalitatea și pregătirea sa socio-culturală, de mediul în care a trăit, dar și de
contextul în care un individ e nevoit să citească.

Lectura din curriculum-ul școlar își fixează atenția asupra modalității în care elevii percep
și tratează informația pe care activitatea de a citi o conține. Efectele lecturii îsi lasă amprenta
asupra elevilor prin schimbarea mentaliății, îmbogățirea intelectului și acumularea unui bagaj
nou de cunoștiințe. Procesul presupune creionarea unui automatism de lecturare și automat
diferențierea între cititori. Astfel avem elevi care citesc din pasiune, apoi cei care citesc din
obligație sau conștiință, dar și elevi care vor citi dezinteresați, fără a înțelege semnificația
textului sau scopul acestuia. În mare parte, toate aceste transformări la nivelul cititorului-elev
depind de gradul de importanța al textului și modul în care ajung să facă contact vizual cu o
anumita lectură.

Abordarea textului literar depinde în mare parte de tipul textului, specie literară.
Profesorul trebuie să găsească o metodă interactivă pentru a face elevi să pătrundă în universul
lecturii și să înțeleagă mesajul și scopul textului, dar și necesitatea cunoașterii unui text.
Profesorul trebuie să stabilească foarte clar obiectivele lecturii unui text. Acest obiective variază
în funcție de tipul de text: narativ, dramatic și liric.
 Didactica textului narativ

În realizarea abordării unui text narativ, trebuie în primul rând ca profesorul să introducă
textul printr-o discuție generală în universul operei propriu-zise. Acest moment are ca scop
plasarea într-un anumit curent, într-un context istorico-cultural, într-un gen literar. Înainte de
lectura, se face cunoștiința și cu autorul operei. Apoi, se trece la citirea fragmentului sau a operei
din care face parte și se discută pe text- probleme legate de lexic, gramatica și mai apoi cele de
conținut (acțiunea și mesajul textului, eventual ideile principale și povestirea pe momentele
subiectului). Acțiunea textului este construită dintr-un lexic cu sens denotativ. Doar după acest
moment se va trece la identificarea și caracterizarea personajelor și dacă este nevoie, încadrarea
într-o anumită tipologie umană. La final, profesorul împreună cu elevii vor stabili mesajul și
importanța acestuia și vor trage concluzii referitoare la destinul personajelor.

În abordarea vizuală a lecturii, profesorul poate recurge la anumite strategii didactice care
să faciliteze înţelegerea şi interpretarea textelui. Dacă există dialog și personaje numeroase,
profesorul le poate cere elevilor să citească textul pe roluri, astfel încat să intre în pielea
personajelor. Coincidând cu caracterul personajului, elevul va putea gândi practic în locul
acestuia pentru a găsi un alt demers al narațiunii. Dascălul le poate cere să scrie un alt
deznodâmânt pentru poveste, reluând textul din momentul în care ei ar schimba cursul lucrurilor
sau din momentul precizat de profesor. Alte exerciții ar fi povestirea pe momentele subiectului,
rezumatul sau caracterizarea unui personaj. Pe lânga acestea, se pot folosi și exercițiile sugerate
de manual, care, de cele mai multe ori, pun în mișcare creativitatea și originalitatea elevului.

Didactica textului dramatic

În predarea unui text dramatic, profesorul va situa textul într-un univers specific și un
cadru socio-cultural priitor, astfel încat elevul să facă cunoștiință cu genul de text, specificul și
particularitătile acestuia, modalitățile de recunoaștere a unui astfel de text. În același timp
profesorul va prezenta elevilor atât date generale despre autor, cât și epoca despre care s-a scris
și în care s-a scris.

Elevii sunt introduși în atmosfera textului și se începe lectura acestuia. Specificul unui
text dramatic poate fi evidențiat printr-un moment pe care profesorul îl propune elevilor- citirea
pe roluri, cu intonație specifică- urmărind detaliile pe care indicațiile scenice le oferă. Poate ruga
elevii să acționeze conform acestora.
 Deoarece textul dramatic are un grad ridicat de dificultate în comprehensiune și
înțelegere, se poate apela la o a doua lectură care să fixeze mai bine niște caaracteristici ale
dramaturgiei. La încheierea lecturii, elevii trebuie să exprime sentimentul pe care l-a produs
textul și să fie capabili să găsească distincții față de un text narativ. Împreună cu profesorul, vor
da o definiție pentru textul dramatic. Vor trece la povestirea narațiunii și la stabilirea
personajelor- mult mai multe decât în textul narativ. Acest moment le va permite elevilor să
deosebească mai ușor un text dramatic de unul narativ deoarece acțiunea este divizată în acte și
scene, spațiul este limitat și mobilitatea personajelor este redusă. Acțiunea este mai mult statică
decât dinamica, scopul dramaturgiei fiind de a evidenția anumite trăsături sau moravuri, nu
acțiuni pe durate lungi din punct de vedere temporal și spațial. Se trece apoi la dezvoltarea
competentelor de receptare adecvate discursului dramatic. Se conturează caracterele
personajelor, rolul și scopul lor, tipologia din care fac parte, cât și modul în care reusesc să
întregească acțiunea. Se va constata faptul că dialogul este cel care conferă dinamica operei și
semnificațiile interne ale acesteia. Se vor exemplifica tipurile de comic ( de limbaj, de nume, de
situație, etc) și rolul lor- acela de a stârni râsul și de a zeflemisi societatea.

În cadrul acestui tip de lectură, se pot întreprinde diverse activități. Se poate organiza o
asistare la o piesă de teatru din cadrul teatrului național al orașului, se pot duce filmări ale unor
piese de teatru. Totodată, se pot realiza scenete în cadrul serbărilor școlare în care elevii se vor
transpune în diverse tipologii umane.

Didactica textului liric

În abordarea textului liric, se adoptă o metodă diferită față de cea a textului narativ prin
care se face referire la ipostaza subiectivă a fiecărui elev, deoarece poezia, prin definiție, este un
stimul al sensibilității și simțământului.

Se formează un context general și profesorul poartă discuția dinspre general spre

particular, ajungâng la un subiect relaționat cu tema poeziei. După discuția introductivă,
profesorul integrează opera în anumite date bibliografice și biografice, va avea loc lectura
textului. Pot există două lecturi, pentru o familiarizare mai complexă cu textul.
 Datorită modalității de redactare, elevii vor cunoaște o a treia formulă de a scrie un text
care aparține genului liric și care diferă de celelalte două mari categorii- cea dramatică și cea
narativă- și făcând analogie cu celelalte două tipuri de texte, vor fi capabili să identifice
particularitățile specifice poeziei.

Indiferent dacă elevii sunt familiarizați sau nu cu un text epic sau dramatic, acesția vor
constata o schimbare de tehno-redactare și structură, dar și de continut. Lexicul are sens
conotativ. Se va constata că limbajul diferă de cel din celelalte tipuri de text: este unul încărcat
cu figuri de stil-metafore, epitete, repetitii, enumeratii, hiperbole- imagini vizuale, auditive,
sonore. Mesajul transmis se află în legatura cu sinele interiorizant al fiecăruia. Textul liric este
lipsit de acțiune și nu abundă în personaje, având cu totul un alt scop: acela de a transmite
emoție, sentimente copleșitoare și atmosfere prielnice meditației.

Comprehensiunea se realizează cu o mai mare dificultate datorită limbajului încarcat de

semnificație, incifrat și de abundența simbolurilor și a expresiilor. Pentru înțelegerea unui mesaj
poetic, elevii trebuie să înțeleagă că trebuie să se transpună în atmosfera creată de eul liric și să
empatizeze cu sentimentele acestuia.

Se face legatura titlu-discurs liric. Se va observa o relație direct proporțională între cele
două. Titlul este însumarea întregului discurs poetic, iar discursul poetic este proiecția în detaliu,
pe larg a acestuia. După aceasta, se trece la explicarea elementelor de prozodie și versificație
specifice poeziei (vers, ritm, rimă, măsură). Fiecare din aceste patru concepte sunt luate și
explicate în parte și exemplificate pe poezie.

Cea mai mare parte a textului liric o constituie exemplificarea conținutului propriu-zis, a
metaforelor centrale și a universului poetic creat. Se reliefează tema discursului poetic care, de
cele mai multe ori, înfățișează o proiecție a lumii. Alături de temă, apar motive și laitmotive. Se
explică definiția generală a acestora, apoi se exemplifică pe baza textului.

Pentru o abordare eficientă a unui text liric, elevii pot citi pe strofe sau pe secvențe lirice
poezia. Li se poate cere să comenteze anumite figuri de stil sau imagini artistice, sau, în anumite
poezii cu caracter epic (poezia Pui de Gai de Tudor Arghezi) să refacă, într-un comentariu, firul
narativ. Profesprul le poate cere elevilor să creeze un cvintet referitor la tema poeziei sau
utilizând anumite concepte sau cuvinte de bază din discursul poetic. Elevii pot fi rugați să scrie
ei însuși o poezie, astfel dezvoltându-le creativitatea și apetitul pentru poezie. Pentru realizarea
ei, profesorul poate impune anumite condiții: două catrene, vers liber, etc. Profesorul poate să
ducă elevilor înregistrări audio cu vocea autentică a poetului pe care îl studiază, astfel încat ei pot
intra în legatură directă cu ceea ce textul încearcă să transmită, fiind un prilej oportun pentru a
organiza un mini-concurs la ora de recitare de poezii. Acest tip de exercițiu poate fi aplicat
pentru elevii din gimnaziu și le poate descoperi abilitățile de orator.

Trăsătura comună celor trei tipuri de texte poate fi faptul că ele lasă loc pentru
interpretare, surprind moduri de viață, sentimente și tipologii umane alături de moravuri
defectuoase. Fiecare prezintă aspecte ale lumii sub forme diferite, din epoca în care a trăit și a
activat.

În procesul de predare-învățare a didacticii lecturi, indiferent de tipul de text, este

importantă metoda și mijloacele prin care profesorul face cunoștință elevilor cu un anumit tip de
text, respectiv narativ, dramatic și poetic. Abilitatea de a citi, de a avea un vocabular îmbogățit, o
imaginația creativă și o atitudine pozitivă față de limba și literatura română și tot ceea ce implică
lectura se datorează și profesorului; dascalul este cel care într-o oarecare măsură, stabilește dacă
elevului îi va plăcea tipul de lecție. Dacă profesorul nu diversifică activitățile și nu are o atitudine
stimulatoare în predarea lecturii, atunci elevul nu poate să aibă o atitudine interactivă când vine
vorba de cititul unei opere literare. Dacă, din contră, profesorul întreprinde activități antrenante
aplicate pe lectură, elevul se va implica activ în lecție și va ajunge să aibă o plăcere în a citi.

Ca o concluzie, profesorul este un prim factor de legătură între un text literar și elevul
său. Lectura este importantă nu doar la nivelul învățării pentru viitoarele evaluări, ci pentru
conturarea caracterului și personalității elevului, care este un adult în devenire. Didactica lecturii
însumează calitățile pe care un individ ar trebui să le dobândeasc și defectele pe care ar trebui să
le excludă din comportament.

Didactica lecturii are ca scop emanciparea individului și facilitează procesul de

comunicare între indivizi. Cu cât bagajul de cunoștințe este mai variat, cu atât informația pe care
vrem să o comunicăm este mai clară și explicită. Lectura este și un prilej pentru evadarea din
lumea problemelor într-un univers paralel, contemplatoriu.