Hanu Ancuţei,

de M. Sadoveanu
„Hanu Ancuţei”, de M. Sadoveanu, este o culegere de noua povestiri în ramă, o
capodoperă a naratiunii scurte, publicată în perioada interbelică, în 1928. Autorul nu se înscrie
în niciuna dintre tendinţele înnoitoare ale prozei moderne. S-a spus că M. Sadoveanu are o
viziune romantic-paseistă asupra lumii. Istoria însăşi a povestirii ca specie se pierde într-un
timp mitic, fiind percepută ca mod de transmitere a unei experienţe. Povestirea este o
naraţiune subiectivizată, cu un singur fir epic, în care naratorul este implicat fie ca martor, fie
ca participant şi în care interesul se concentrează asupra acţiunii. Aceasta are un caracter
spectaculos. Nararea presupune un ceremonial, o atmosferă. O importantă trăsătură a speciei
este oralitatea.

Din punct de vedere compoziţional, în „Hanu Ancuţei”, se pot identifica două planuri
narative: planul povestirii ( al spunerii poveştilor ) şi planul aventurii ( al întâmplărilor
narate ).

Planul povestirii constituie „rama” în care, prin tehnica narativă a inserţiei, sunt
încadrate cele nouă povestiri. Acesta este bine conturat spaţial şi temporal. Poveştile
„năprasnice ori de mirare” s-au spus la Hanul Ancutei, un topos al petrecerii si al poveştilor.
Ca orice han, se afla intr-un loc izolat, pe Valea Moldovei. Ziua este un spaţiu deschis
(„portile stateau deschise ca la domnie”, semn al ospeţiei), iar noaptea, in mod simbolic,
portile se inchid, semn că se rup legăturile cu realul, iar hanul devine, temporar, un spatiu al
fictiunii. Timpul in care se spun povestile este unul mitic, marcat de semne fabuloase: anul
când au căzut „ploi naprasnice”, când oamenii au văzut „balaur negru in nouri” si când s-au
arătat nişte „paseri cu aripile ca bruma”. Semnele au fost interpretate de mos Leonte zodierul
ca vestind rod bogat la vita-de-vie. Este un artificiu de compoziţie, cu rolul de a-i introduce pe
cititori in atmosfera de petrecere de la han. În anul acela, aici s-a băut mult vin. Naratorul este
un martor la spunerea poveştilor (homodiegetic), unul dintre „gospodarii şi cărăuşii din Ţara-
de-Sus”, care se adresează cititorului: „Trebuie să ştiţi dumneavoastră…” Acesta are funcţia
de regie, pentru că alege succesiunea momentelor, „controlează” cadrul şi construieşte
suspansul.

În planul aventurii, timpul este unul foarte îndepărtat, de regulă, tinereţea

naratorilor, iar spaţiul îl constituie împrejurimile hanului. Fiecare povestire are alt narator,
personaj, deci autodiegetic.

„Fantana dintre plopi” este cea de-a patra povestire din culegere, avand ca narator si
protagonist pe capitanul Neculai Isac. Tema abordata este dragostea, iar viziunea este una
tipic sadoveniana. Astfel, iubirea este un sentiment puternic care izbucneste în suflet si il
copleseste. Protagonistii sunt firi pasionale, care îşi pun viata in pericol pentru dragoste.
Legăturile de dragoste sunt sortite esecului, provocand multa suferinta si aceasta ramane
tainuita in suflet toata viata.
 Incipitul povestirii „Fîntâna dintre plopi”conţine referiri la cadrul in care se spun
povestile. Astfel, naratorul martor il informeaza pe cititor că soarele se apropie de asfinţit şi că
este un moment de pauza in petrecerea de la han. Isi face acum aparitia de pe drumul
Romanului un călăreţ. Naratorul martor face un portret al oaspetelui nou-venit. Este un om
ajuns la caruntete, arata inca frumuseţe si barbatie, dar are un ochi stins si inchis, ceea ce îi dă
un aer „trist si straniu”. Este căpitanul de mazili Neculai Isac. Rolul incipitului este asadar de
a crea suspansul, categorie estetica specifica povestirii ca specie marcata de oralitate. Faptul
că Neculai Isac are un ochi stins e un detaliu portretistic ce starneste curiozitatea celor de la
han. Este un semn ca a trecut printr-o intamplare năprasnică, pe care o poate povesti.
Momentul în care se recunosc cei doi prieteni din tinereţe (comisul Ioniţă şi căpitanul Neculai
Isac), mărturisirea căpitanului că soarta l-a readus în locurile unei vechi „dureri”, intervenţia
Ancuţei care îl recunoaşte pe nou-venit din istorisirile mamei sale şi succinta evocare a
tinereţii aventuroase a mazâlului, care a avut „ibovnice în toate zările” constituie detalii prin
care se construieşte treptat suspansul.

Acţiunea povestirii îl are ca narator pe protagonistul acţiunii, căpitanul de mazâli

Neculai Isac. Relatarea faptelor se face la persoana I, identificandu-se o perspectivă narativă
de tip subiectiv. Căpitanul istoriseşte o întâmplare din tinerete, petrecută în urmă cu 25 de
ani, intr-o toamnă, când acesta poposise la han cu cărăuşii, în drum către Paşcani, unde
transporta vin. Melancolic, se plimba în amurg pe malul râului Moldova (expoziţiunea).
Intriga este reprezentata de prima intalnire a capitanului cu tigancusa Marga, din şatra lui
Hasanache. Frumuseţea fetei de optsprezece ani il tulbură pe capitan. In desfasurarea
actiunii, sunt prezentate cele doua intalniri de dragoste ale lui Neculai Isac la fantana dintre
plopi. Marga, de fapt, fusese trimisă de Hasanache sa afle daca „boierul” va poposi la
intoarcere la han, pentru a-l jefui. Asadar, conflictul se stabileste intre capitan si tiganii din
satra Margai. După ce îşi primeşte banii pe vin, căpitanul îşi lasă în urmă cărăuşii, iar el se
întâlneşte cu Marga la fântână. Fata este neliniştită şi, în cele din urmă, îi dezvăluie
căpitanului că a fost atras într-o cursă şi că va fi jefuit de Hasanache şi fraţii lui. Punctul
culminant e reprezentat de confruntarea cu ţiganii, în care capitanul isi pierde ochiul, iar
Marga e ucisa de ai ei pentru că îi trădase. Trupul Margăi e aruncat in fântâna dintre plopi.
Aşadar, deznodământul este tragic.

Finalul îl readuce pe cititor în planul povestirii. Naratorul martor spune că atunci

când îşi termină căpitanul Neculai Isac istorisirea, asfinţeşte soarele in munti si se lasa umbra
asupra hanului. Gospodarii sunt mahniti si tacuti din cauza istorisirii capitanului. Acestia afla
ca nici fantana dintre plopi nu mai este, s-a dărâmat „ca toate ale lumii”. In cele din urma,
capitanul cere Ancutei vin pentru toti oaspetii.

Protagonistul povestirii „Fantana dintre plopi” este capitanul Neculai Isac, totodată,
si narator, care va relata oaspeţilor de la han o întamplare din tinerete. Capitanul este introdus
în scena cu un portret detaliat facut de naratorul martor atunci cand vine la han. Era un om
ajuns la caruntete, dar care se tinea drept si sprinten pe cal. Vestimentatia - ciubote de iuft,
blanita cu guler de jder, nasturi de argint – arată că este om înstărit, ca şi în tinereţe. De aceea
atrage atenţia răufăcătorilor. Comisul Ioniţă îl prezintă ca om cum nu erau mulţi în Ţara
Moldovei. El însuşi spune că în tinereţe avea oi şi imaşuri, iar toamna facea negoţ cu vinuri.
 Principala trăsătură a personajului este firea pasională, aventuroasă, care îl va
determina să acţioneze necugetat atunci cand se indragosteste. Modalitatile de caracterizare
prin care este relevata aceasta trasatura sunt numeroase, predomina insa caracterizarea directa.
Naratorul martor aminteste ca mazâlul arata frumuseţe si bărbăţie, iar comisul Ionita afirma
ca in tinerete era „voinic si frumos si rău”, ca bătea drumurile căutându-si dragostele, că a
avut iubite „în toate zările”, dar, mai ales, că atunci când ii era dragă o femeie, îsi punea in
pericol viata. Aceeasi trasatura e relevata si in autocarcterizare: „Eram buiac si ticălos”.

Firea pasională a personajului este ilustrata prin intamplarea pe care acesta o povestete
la han. Episodul intalnirii cu Marga este marcant. Fetiscana de optsprezece ani cu trup
rotunjit, cu obrazul copilaresc, dar cu „nari largi si ochii iuţi” îl tulbura deodata. Tanarul simte
in trup „ceva fierbinte de parca ar fi inghitit o bautura tare”. Dragostea izbucneşte cu forţă in
suflet si il copleseste, asa incat a doua zi dimineaţa, când stabileşte o intalnire de dragoste cu
Marga, nu-si da seama de cursa care i se intinde. De altfel, marturiseste ca pe atunci nu
cunostea sufletul femeii. Păstrează în suflet iubirea din tinereţe şi are pe faţă un aer trist şi
straniu. Revederea locurilor unde s-a petrecut întâmplarea îl îndurerează.

Locul întâlnirilor de dragoste dintre cei doi tineri, fântâna dintre plopi, figurează ca
titlu al celei de-a patra povestiri din culegerea sadoveniană. Este un topos plin de poezie: o
„fântâniţă” cu colac de piatră aflată într-o „văiugă”, între patru plopi. Este un „loc tainic şi
singuratic”. Simbolistica fântânii implică semnificaţii multiple: cunoaşterea, în mitologia
germanică; uitarea, dar şi memoria, în tradiţia orfică. Poate de aceea sufletul căpitanului a
rămas adâncit în „neagra fântână a trecutului”.

Limbajul folosit in povestire este unul compus, ceremonios, in registru arhaic si

popular. Limbajul naratorului martor este marcat de constructii metaforice, astfel calaretul
care se apropie de han e „învăluit în lumina si pulberi”. Hanul e cufundat ”intr-o singurătate
si intr-o liniste ca din veacuri”. Personajele, la randul lor, folosesc un limbaj ceremonios si
puternic figurat. Capitanul Neculai Isac spune că „o luna ştirbă si roşcata se ridica din rasarit”
atunci când el se îndreaptă spre locul de întâlnire.

Relaţia dintre căpitanul Neculai Isac şi ţigăncuşa Marga este una de dragoste. Tânărul
căpitan era om cu stare, aflat pe drumurile negoţului cu vinuri. Este introdus în scenă…….
Era, de asemenea, după cum îl prezintă comisul Ioniţă, om „voinic, frumos şi rău”, dar om
cum nu erau mulţi în Ţara Moldovei……… Este o fire pasională………

Marga este o „fetişcană” de optsprezece ani din şatra lui Hasanache. Ea n-a ieşit încă
în lume. Faţa tinerei inspiră inocenţă: are „obrazul copilăresc”. Nu ştie să-şi ascundă
sentimentele, nici să-şi controleze comportamentele. Ea se uită la tânărul bărbat ca la „o
sălbăticiune rară”, se simte atrasă de el şi îşi urmează inima. Hasanache este conştient de cele
ce se petrec şi încearcă să o protejeze, s-o oprească din drum, însă este prea târziu, căci fata
urma să cunoască experienţa dragostei. Marga are trupul frumos „rotunjit”, „nasul arcuit, cu
nări largi, şi ochii iuţi”. Este îmbrăcată cu fustă roşie. În momentul în care Hasanache se
îndreaptă către Neculai Isac, Marga porneşte după bătrân, apoi o ia înaintea acestuia, ţipând şi
râzând, ceea ce atrage atenţia tânărului căpitan. Ea tulbură din prima clipă sufletul
bărbatului, care simte în trup „ceva fierbinte”, de parcă ar fi înghiţit o băutură tare. Negustorul
scoate taşca şi îi dă lui Hasanache un ban pentru o carafă de rachiu, dar apoi face semn
Margăi să se apropie şi îi aruncă şi ei un ban, pe care fata îl prinde în poală.

Secvenţa narativă a întâlnirii celor doi duminică dimineaţa la Hanul Ancuţei este
ilustrativă pentru iubirea ce se înfiripă în sufletele lor. Marga vine îmbrăcată în haine de
sărbătoare, „ca o duducuţă” - precum remarcă Neculai Isac - şi îi arată acestuia că îşi
cumpărase ciuboţele cu moneda pe care i-o dăruise în ajun. Căpitanul îi propune să se
întâlnească seara la fântâna dintre plopi, la două ceasuri după asfinţit. Fata îl întreabă înainte
de a se despărţi dacă la întoarcere va mai poposi la han, prin urmare fusese trimisă de ai ei să-l
iscodească. Bărbatul îi răspunde cu bună-credinţă, fără să bănuiască o capcană. De altfel,
atunci când, peste ani, va povesti istoria la han, mărturiseşte că nu cunoştea ca acum sufletul
femeilor.

Cei doi se întâlnesc de două ori la fântâna dintre plopi. Marga însă este duplicitară, ea
fiind pusă de Hasanache să-l atragă într-o cursă pe negustor, pentru a-l jefui. Episodul celei
de-a doua întâlniri evidenţiază situaţia dramatică a fetei, sfâşiată între dorinţa de a-şi salva
iubitul şi aceea de a prelungi timpul petrecut alături de el. Căpitanul îi simte neliniştea: avea o
înfiorare şi un geamăt „de sălbăticiune rănită”. Nu apucă să se bucure de blăniţa de vulpe cu
faţa de postav roşu pe care bărbatul i-o adusese în dar de la Paşcani. În cele din urmă îi
dezvăluie că Hasanache şi fraţii lui vor veni să-l jefuiască. Ea ştie care sunt legile lumii ei: „au
să mă înjunghie”, dar îşi asumă sacrificiul de sine în numele iubirii.

În concluzie, „Fântâna dintre plopi” este, ca specie literară, o povestire în ramă, ce

face parte din culegerea intitulată „Hanu Ancuţei”, scrisă de M.Sadoveanu, naraţiune ce
abordează tema dragostei, într-o viziune tipică scriitorului, amintind de operele shakespeare-
iene. Tema se reflectă în construcţia protagonistului, căpitanul Neculai Isac, un tânăr cu fire
pasională care îşi pune viaţa în pericol atunci când iubeşte o femeie / în relaţia dintre
protagoniştii poveştii de dragoste, căpitanul Neculai Isac şi ţigăncuşa Marga..

buiac – nebunatic

mazâl – mic boier de provincie, fără funcţie, în Moldova feudală, care trebuia să lupte
pentru domnie, în caz de război