Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
MITICĂ DETOT
General (r.) ing. Mitică Detot a fost Ataşat Militar, Aero şi Naval al României în Japonia
(1975-1987); decan al Corpului Ataşaţilor Militari.
Mitică Detot
Anul 1902 înregistrează o iniţiativă japoneză pentru relaţii cu România.
Ambasadorul japonez în Austro-Ungaria, H. Makino, se adresează ministrului
plenipotenţiar al României la Viena, Emil G. Ghica, cu propunerea de a se
înfiinţa o legaţie japoneză la Bucureşti şi a se încheia un tratat comercial
bilateral. La scurt timp, este înmânat răspunsul oficial român în care se afirmă:
“Noi urmărim în România cu cel mai mare interes avântul luat în toate
direcţiile umane de Imperiul Japonez şi suntem convinşi că cele două ţări ar
putea stabili, într-un viitor apropiat, raporturi comerciale urmate de avantaje
pentru cele două state”. Deşi ambasadorul japonez revine în 1904 şi 1906, totuşi
oficialităţile române, probabil influenţate de conflictul ruso-japonez (1904-
1905), nu avansează propuneri concrete, chiar dacă interesul faţă de Japonia
creşte rapid.
În anul 1912, în preajma primei conflagraţii mondiale, România
primeşte vizita generalului Maresuke Nogi ca oaspete al autorităţilor militare,
dar şi al guvernului şi chiar al Casei Regale. Japonia, ca proaspătă mare putere
militară, în plină expansiune, era interesată în tatonarea raporturilor de forţe din
Europa, iar România, ţară situată între cele două mari alianţe care se confruntau,
Tripla Înţelegere şi Puterile Centrale, constituia un obiect de studiu pentru a se
previziona către care alianţă se va întrepta.
Generalul Nogi era deja o mare personalitate militară niponă. Fusese
comandantul armatei japoneze în războiul ruso-japonez şi la 2 ianuarie 1905,
după un lung asediu, primise capitularea armatei ruse de la Port-Arthur şi
devenise erou naţional. Ca răsplată pentru faptele sale de arme şi ca
recunoaştere a meritelor sale primise din partea Casei Imperiale japoneze
sarcina de onoare de a se ocupa de educaţia prinţului Hirohito, viitorul împărat.
Nu se cunosc multe date despre vizită, însă generalul japonez s-a
bucurat de toate onorurile din partea familiei regale şi a guvernului. A fost
decorat de regele Carol I, s-a fotografiat cu familia regală şi a primit cadou o
lucrare artistică realizată de regina Elisabeta, cu dedicaţie în limba germană.
După tragica moarte a generalului (a comis seppuku la trecerea în nefiinţă a
împăratului Meiji), decoraţia, fotografia şi cadoul au fost expuse la muzeul
militar din parcul Kudan, Tokyo, probabil în acelaşi loc pe care se găseşte în
prezent muzeul şi sanctuarul Yasukuni, şi au fost semnalate de vizitatori români.
Din păcate, muzeul a fost distrus în timpul bombardamentelor americane la
sfârşitul celui de-al doilea război mondial.
Participarea României la primul război mondial, de aceeaşi parte cu
Japonia, a determinat guvernul român, în august 1917, să deschidă o legaţie la
Tokyo şi să trimită un reprezentant. Prin înalt decret regal, la 13 septembrie
1917 a fost numit ministru plenipotenţiar economistul Nicolae Xenopol, care a
avut nevoie de peste o lună de zile ca să ajungă la post. S-a îmbolnăvit însă şi a
decedat în decembrie 1917, fără a mai reuşi să-şi înceapă misiunea.
286
România şi Japonia
În aceeaşi perioadă de timp, România a primit vizita unei delegaţii
militare japoneze. Era momentul greu când, în urma luptelor eroice de la
Mărăşeşti şi Oituz, armata română reuşea să oprească ofensiva germană, iar ţara
noastră, micşorată la zona Moldovei, era ameninţată, în spatele frontului, de
anarhia revoluţiei bolşevice. Eroului de la Mărăşeşti, generalul Eremia
Grigorescu, i-a fost oferită o sabie din partea împăratului Japoniei, ca preţuire a
eroismului şi capacităţii sale militare, cât şi ca cinstire a eroicei armate române.
Iată ce scria ziarul „România” din 6 septembrie 1917: „Solii s-au
prezentat de curând generalului Grigorescu, care a coborât cea mai ruşinoasă
înfrângere pe fruntea celor mai semeţe oşti din lume. Nebiruiţii fii ai soarelui au
descoperit în strănepoţii dacilor de la poalele Carpaţilor un popor înrudit prin
eroismul său”.
Sabia, care în prezent se găseşte în colecţia Muzeului Militar Naţional,
are încrustată dedicaţia: „Voi sunteţi aceia care scrieţi istoria ţării”.
În anul 1920, a avut loc vizita în Japonia a prinţului Carol,
viitorul rege Carol al II-lea al României. El reprezenta în acel moment o ţară
care făcea parte din coaliţia învingătoare şi care reuşise să-şi desăvârşească
întregirea. Casa Imperială japoneză i-a organizat o primire de excepţie, cu
onoruri şi ceremonii. Întrucât legaţia noastră nu funcţiona, prinţul Carol a
destinat un ofiţer din suită, locotenent-colonelul Arion, care să rămână la Tokyo
până la reglementarea legăturilor oficiale.
În luna iunie 1921 a fost trimis ca ministru plenipotenţiar Edgar
Mavrocordat, iar la 12 martie 1922 ia fiinţă şi Legaţia Imperiului Japonez la
Bucureşti.
Mai poate fi semnalată vizita în România, în aprilie 1924, a prinţului
Naruhito Higashi Kuni, membru al familiei imperiale, ca răspuns la vizita
prinţului Carol. S-a bucurat de aceleaşi ceremonii şi onoruri. Cu această ocazie,
în zilele de 6-7 aprilie sunt publicate articolele lui Nicolae Iorga, O învăţătură
japoneză şi respectiv Un oaspete japonez, în care îşi mărturiseşte admiraţia faţă de
poporul japonez pentru tenacitatea şi modestria lui.
Tot în aceeaşi perioadă apare şi lucrarea despre japonezi, a marelui
niponolog Ioan Timuş, cu titlul Japonia. Viaţa şi obiceiurile, cu o prefaţă scrisă de
marele istoric Nicolae Iorga. Este prima lucrare dintr-o suită de şase, care expun
în mod magistral datele despre istoria, cultura şi civilizaţia japonezilor.
Relaţiile bilaterale româno-japoneze continuă până la sfârşitul celui de-al
doilea război mondial. Pe timpul războiului, reprezentanţii diplomatici şi militari
japonezi şi-au manifestat de multe ori admiraţia şi simpatia faţă de români, cât şi
îngrijorarea lor faţă de pericolele ce planau asupra României. Este relevantă
confesiunea fostului ataşat militar român pe lângă Wehrmach, precum că a fost
avertizat de către ambasadorul japonez în Germania despre existenţa unor
planuri germane de a folosi armata română în operaţiuni la sud de Caucaz, pe
287
Mitică Detot
direcţia Golfului Persic. Erau planuri secrete, necunoscute de mareşalul
Antonescu.
Ultimul ministru plenipotenţiar român, din aprilie 1941 şi până în
septembrie 1944, a fost generalul Gheorghe Băgulescu, fost ataşat militar la
Tokyo între 1934-1938, bun cunoscător al Japoniei şi al japonezilor.
Din păcate, în octombrie 1944, în urma trecerii României de partea
puterilor aliate, relaţiile diplomatice s-au întrerupt. Eram acum în tabere opuse.
Dar, în „tabere opuse” ne-am situat şi după război. Instaurarea
regimului comunist în România şi intrarea ei în blocul sovietic, opus
Occidentului, a împiedicat reluarea relaţiilor timp de 15 ani.
Relansarea economică japoneză era în plină desfăşurare când, în
septembrie 1959, România şi Japonia au hotărât să reia relaţiile la nivel de
legaţie. În anul următor, s-a făcut şi primul schimb de miniştri plenipotenţiari.
Ambele state erau membre ale O.N.U. şi simţeau nevoia să coopereze în
probleme internaţionale. Japonia era în căutare de noi pieţe, atât pentru
desfacerea propriilor produse, cât şi pentru achiziţionarea de materii prime.
România avea planuri economice ambiţioase şi era atrasă de succesele japoneze
şi de perspectivele unor eventuale cooperări. După numai cinci ani de la
reluarea relaţiilor, ambele ţări hotărăsc să-şi ridice nivelul reprezentării la rangul
de ambasadă şi fac schimb de ambasadori. În relativ scurt timp, românii devin
principalii parteneri economici ai japonezilor în Europa de Est şi conlucrează
bine cu aceştia în organismele internaţionale.
291
Mitică Detot
Bibliografie
Mitică Detot, Japonia. Un miracol perpetuu, Bucureşti, Editura Militară, 1996,
228 p.
Idem, Cunoscând Japonia. Memoriile unui ataşat militar (1975-1987), vol. I-II,
Braşov, Editura Pastel, 2007, 344 p.+ 295 p.
Idem, Incursiuni în memorie, Bucureşti, Editura Militară, 2002, 263 p.
Abstract
292