tre sa fie subtitrare

pana mea
ce sa zic

sunt nlasdhlgadfgdf
hsgr
hs
dfh
sgfh
sfgh
sf
ghjfsghjsfgjfj
fdgj
dsfg
jds
fgj
dfsgj
dsjgfdslgf;hjkjsgfh;sdnflg;jsdfo;hgs;ofjgaos;fngsnfbnsadpifhgiusvnbiua54uhu 4 ya94
pirnigunq4 ht89q4hg9nsd gsp9h8q3j4g80kfjdznv iuau oaehg oahr

a df goishfgouaer0[gq0
�nsfacase pe neasteptate si o rostogolea ghidus
de-a dura, �nainte, la dreapta, la st�nga, pe sub rotile unei
birji si din nou �nainte... O lasa sa se odihneasca, o
clipa, latita pe asfalt. Se facea ca a uitat de d�nsa...
Cotrobaia prin ganguri, foscaind niste h�rtii. Citea
programul de la cinematograf si tistuia a mirare.
Poate ca voia sa-si cumpere bilet la matineu.
Iar c�nd domnul scurt si gras sosea tropaind,
zdup-zdup, pe picioarele cracanate, g�f�ind si d�nd din
m�ini, gata sa-si apuce palaria cu bastonul, v�ntul, hat!
i-o sterpelea de sub nas, o umfla val-v�rtej

Unde te duci? �ntreba unul.

� La doctor... Mi-e fetita bolnava. Tuseste...
� De unde vii? vroia sa afle altul.
� De la lemne... Nu se gasesc lemne! �mi tremura baietelul de frig...
� Ce toamna ur�ta!... Ce toamna!...
L�nga o casa parasita, scheuna dureros un c�ine fla-m�nd si fara stap�n. La coltul
pietei, se t�nguia cerse-torul cel orb, de toti cunoscut. Cineva �ncepuse sa c�nte.
Dar �ndata s-a oprit. A amutit. Se rusinase el singur de �nveselirea at�t de
nepotrivita �n mijlocul at�tor tristeti.
Luminile s-au aprins una c�te una. Abia clipoceau �nsa, galbui si murdare,
�nabusite de fum si de p�cla. La gara a fluierat o locomotiva de tren. Un tren care
pleca departe, departe, catre tarile calde de miazazi, unde sunt tarmuri de mare
scaldate �n soare si unde gradinile sunt vesnic �n floare.
Orasul a ramas mai singur si mai posomor�t �n ploaia ur�ta. S-a culcat ursuz,
ascult�nd chiotul v�ntu-lui �n hornuri, ca gemetele de strigoi, ascult�nd pl�nsul
siroaielor de apa �n burlane. Apoi a tacut si c�inele cel fara stap�n. Nici corbii
n-au mai croncanit.
Noaptea s-a lasat neagra, pustie, peste orasul cel mai m�hnit de pe lume.
� Mama! Oare n-are sa mai ninga niciodata? a �ntrebat Gina, �nainte de a pune
capsorul pe perna.

lumii. Poate ca a mia oara se �ntreba ce s-a �nt�mplat cu d�nsul. Prizonier? Ranit?
Bolnav sau �ngropat pe undeva, unde nu e nimeni sa-l pl�nga si sa-i puna flori pe
morm�nt?
Poate ca se g�ndea apoi la vremurile de demult, c�nd era si ea numai o fetita care
astepta cu nerabdare cea dint�i ninsoare, cu joaca bulgarilor de omat, sanius si
patine.
Acum iarna �nsemna pentru d�nsa numai griji.
Dar Gina o tinea �nainte:
� Spune si tu, mama! N-ar fi cica bine sa ajung mai repede mare ca tine? As pastra
eu cheile de la camara si m-as duce eu �n piata, sa le-arat eu zarzavagiilor cu
cine au dumnealor de-a face!... Phii! Las� pe mine!... Pe urma, m-as duce singura
la cinematograf... M-ar saluta si postasul! Sergentul de strada, din colt...
� Nu stii ce vorbesti, copila mea! a suspinat doamna Elena Zamora. Nu-ti doresc sa
ajungi asa de repede mare ca mine... C�t mai t�rziu...
� De ce, mama?
� Iar de ce? �nteleg eu de ce ti-au schimbat prietenele tale numele �n Gina Dece,
�n loc de Gina Zamora.
� Nu-mi place... Mai bine Zamora!
� Ca sa ram�i Gina Zamora, atunci, fii cuminte si culca-te! Hai! Pune capul pe
perna si �nchide ochii, domnisoara Dece!
Copila tot mai avea �nsa ceva de spus si nu stia cum s-o spuna. Se uita lung la
obrazul mamei, cu duiosul
Era o fetita balaie, cu ochi