5

Chico-tea �n hohote si batea cercul cu d�nsa p�na �n mijlocul pietei.

De-acolo, zv�c! a saltat-o �n zbor peste grilajul de fier si a cocotat-o drept �n
crestetul statuii lui Ion Voda cel Cumplit.
Domnul p�ntecos a ramas fluier�nd a paguba si scarpin�ndu-se �n chelie. Grozav de
minunat se mai holba la palaria care fusese biciclista si s-a facut avia-toare. Nu
stiuse el ce palarie sportiva purtase �n cap, toata vara!
� Firea-ar afurisit de v�nt ticalos si prost-crescut! blestema, sterg�ndu-si
sudoarea de pe fruntea plesuva.
At�ta i-a trebuit v�ntului, nebunului! Aha!... Afuri- sit si prost-crescut, care va
sa zica?... Deodata s-a burzuluit si a �ntors-o pe foaia cealalta, sa arate
dumnealui ce poate, daca i-a iesit faima ca ar fi un v�nt lipsit de educatie.
Numai ce a �nceput a mugi vrajmas, pravalind pe cer nori negri ca pacura! Si numai
ce-a pornit-o bezmetic de-a lungul strazilor, v�j�ind si url�nd si strop� sindu-se.
Zg�lt�ia usile m�nios. Rabufnea ferestrele cu sunet de geamuri sparte. Scutura nauc
tabla firmelor. Dez� b�rna porti. Improsca pe bulevard bilele castanelor
dezghiocate din gaoacele cu ghimpi. Smulgea nemilos cele din urma frunze ofilite si
fara nici o vina.
Le alunga sa se ascunda sarmanele �n unghere, cu fosnete de spaima si de frig.
Poate �ngropau un mort. Poate �ngropau toamna deasa, mocnita.
Orasul s-a �mbrobodit �n ceata. Trecatorii zgribuliti grabeau pasii, cu tusete si
glasuri ragusite.
6
� Unde te duci? �ntreba unul.
� La doctor... Mi-e fetita bolnava. Tuseste...
� De unde vii? vroia sa afle altul.
� De la lemne... Nu se gasesc lemne! �mi tremura baietelul de frig...
� Ce toamna ur�ta!... Ce toamna!...
L�nga o casa parasita, scheuna dureros un c�ine fla-m�nd si fara stap�n. La coltul
pietei, se t�nguia cerse-torul cel orb, de toti cunoscut. Cineva �ncepuse sa c�nte.
Dar �ndata s-a oprit. A amutit. Se rusinase el singur de �nveselirea at�t de
nepotrivita �n mijlocul at�tor tristeti.
Luminile s-au aprins una c�te una. Abia clipoceau �nsa, galbui si murdare,
�nabusite de fum si de p�cla. La gara a fluierat o locomotiva de tren. Un tren care
pleca departe, departe, catre tarile calde de miazazi, unde sunt tarmuri de mare
scaldate �n soare si unde gradinile sunt vesnic �n floare.
Orasul a ramas mai singur si mai posomor�t �n ploaia ur�ta. S-a culcat ursuz,
ascult�nd chiotul v�ntu-lui �n hornuri, ca gemetele de strigoi, ascult�nd pl�nsul
siroaielor de apa �n burlane. Apoi a tacut si c�inele cel fara stap�n. Nici corbii
n-au mai croncanit.
Noaptea s-a lasat neagra, pustie, peste orasul cel mai m�hnit de pe lume.
� Mama! Oare n-are sa mai ninga niciodata? a �ntrebat Gina, �nainte de a pune
capsorul pe perna.
Era o fetita balaie, cu ochi albastri si nasucul obraz-nicut, cu parul auriu ca
spicul de gr�u.
Mama nu i-a raspuns. Poate ca nici nu-i auzise �ntre-barea.
�n rochia neagra, statea pe g�nduri la gura sobei, scormonind focul de lemne ude,
sa at�te flacara putintica si slaba.
7
Gina s-a �naltat pe pat, �n genunchi, si a staruit de-a doua oara, scutur�ndu-si
pletele c�rliontate:
� Mama? Iarna aceasta nu mai ninge? Ma tem ca, de anul trecut, Dumnezeu a uitat cum
se ninge!
� N-avea nici o grija, copilita! a linistit-o doamna Elena Zamora, mama Ginei, cu
un z�mbet amar pe buze. N-a uitat Dumnezeu cum se ninge. �ntr-o buna dimineata, ne-
om pomeni cu o zapada si cu niste troiene, sa nu fim bucuroase!...
� Cum sa nu fim bucuroase? Adica tie nu-ti place c�nd ninge?
� Mi-a placut odata, a oftat mama Ginei �n fata so-bei, apuc�nd �n degetele subtiri
ghemul de l�na si andrelele de �mpletit.
� C�nd odata?
� C�nd eram ca tine, copila mea!... Acum mi-a trecut vremea placerilor si
bucuriilor de-atunci...
� De ce, mama? Esti suparata pe iarna? Ce ti-a facut?