Apoi s-a �ntors, caut�nd nedumerit cu ochii �n toate partile.

� Dar unde-s boierii nostri, sa le dau saracia asta de undita pentru pescuit
Bosumflachii din balta?
Edit alergase spre automobil cu Bobita si cu Goliat, Gorila, dupa d�nsii.
B�zu a ramas astfel tot cu bastonul domnului Stan-ciu Balaban �n m�na. Asa
�ntelesese Zavaidoc sa bata cu ciomagul! Si �nca taman cu ciomagul domnului Ba-
laban!
O saptam�na �ntreaga, �n palatul Balaban a fost fra-m�ntare si grija.
Paseau toate slugile �n v�rful degetelor. Vorbeau �n soapta. Lipeau usile fara
vuiet... Doctorul Lates venea si pleca de cinci ori pe zi, pe noapte. Automobilele
goneau la farmacie. Abia se �ntorcea unul si pornea celalalt.
Bobita lupta cu moartea. Scapase de la �nec, dar ca un odor cocolit si tinut �n
vata ce era, nu scapase de urmarile scaldatoarei cu sloiuri de gheata din lac.
B�zu, a doua zi, se �nfatisase la scoala ca si cum nimic nu s-ar fi �nt�mplat. A
stranutat de doua-trei ori. Si cu asta, basta! Adevarat este ca tupaise pe drum
s�rba lui Daniil Sihastru, de �ntorceau trecatorii ochii si clatinau din cap,
crez�nd ca baiatul cel mic al lui Neculai Aldea s-a cam scr�ntit la minte, de c�nd
cu isprava care-l facuse de r�sul c�inilor pe politaiul Carapag�lg�l...
Numai dupa un ceas s-a rasp�ndit vestea ca sav�r-sise si a doua isprava, mai de
pomina �nca.
Domnul Stanciu Balaban se trasese la fata. Hainele �i sp�nzurau largi pe trup.
� Mi-l salvezi, doctore?... �ntreba cu glas rugator. Dau oric�t!... Dau
oriceZavaidoc �i privea trist, cu ochii �mpaienjeniti de-o ceata, cum se departau
toti pe poarta, cu sanioarele, cu patinele si schiurile, cu toate sculele
desfatarilor de iar-na.
�i tremura oare �n ochi cine stie ce fulg topit sau �i tremura o picatura de
lacrima?...
Peste noapte s-a abatut un v�nt cald, dinspre tarile de miazazi. Apoi s-a
dezlantuit o ploaie de primavara, cu ropote si clabuci, sun�nd pe acoperisuri,
suvoind �n burlane, puhoind navalnic pe strazi.
Zavaidoc s-a topit �n c�teva ceasuri.
Dimineata, c�nd Gina, z�na zapezilor, a tras per-deaua la o parte, a ramas �nca o
data �ncremenita si fara de glas. Acum, fara glas si �ncremenita de jale.
Se dusese �mparatia ei, stearsa de pe fata pam�ntu-lui! Se sf�rsise cu alba si
feerica priveliste din at�tea luni! Crengile copacilor erau goale si negre. Negre,
acoperisurile caselor. Negre, potecile gradinii, negre, strazile ude de ploaie.
Numai pe-alocuri, la umbra de ziduri si de �mprej-muiri, unde-au fost troienele
�nalte, mai staruiau mo-vile de omat, sontite si murdare, cu pojghita de zgura, de
tar�na de noroi, de gunoaie. Si nici macar n-o mai avea pe Cleopatra alaturi,
lui Pavalache sa intre �n casa, fiindca era ud ca un c�ine plouat. Zgribulea amar�t
ca vai de el, sub scara, cu botul �n pam�ntul dospit de apa.
Z�na zapezilor s-a �ntors �n patucul alb si a pl�ns cu obrazul �ngropat �n perne.
Dupa-amiaza ploaia se potoli. S-a dezvelit cerul �nalt, senin si albastru ca
sineala. Un v�nt subtire zbi-cea de zor trotuarele ude. Gina s-a strecurat pe usa.
� Hai, Pavalache!... Sa mergem repede...
Pavalache n-a mai �ntrebat unde. Stia. A pornit-o �nainte spre gradina publica.
Calcau din piatra �n piatra. La poarta au �ncetinit pasul. �n locul lui Zavaidoc,
omul lor de zapada, se zarea numai o pata alba, �mputinata la jumatate, sub
crengile goale, tepoase, ca niste spini care �mpungeau cerul.
Pretutindeni, de jur �mprejur, pam�nt negru, frunze putrede de anul trecut,
baltoace tulburi sa-si destainuie si sa-si aline durerea!... Sora Maicii Domnului
nu-i dadea voie nici!... Dau tot ce am, numai sa-mi scape cu viata copilul!