Sunteți pe pagina 1din 1

FIŞĂ DE LUCRU – RECAPITULARE PENTRU TEZĂ – CLASA a V-a

SEMESTRUL I – AN ŞCOLAR 2012-2013 – 23 NOIEMBRIE 2012

• Toate subiectele sunt obligatorii.


• Timpul efectiv de lucru este de 1 oră. Se acordă 10 puncte din oficiu.

Subiectul I
Citeşte cu atenţie textul următor:

„Şi tot aşa, dondănind foarte răpede, bâlbâit şi fără pic de cugetare, până la „a scrie într-o limbă corect”,
rar ajungea, sărmanul! Şi după ce turba de cap hăt bine, mă striga să-l ascult, că ştie. Luam eu cartea din
mâna lui şi-l întrebam: „Ce este gramatica, măi Trăsne?” Iar el, închizând ochii, răspundea iute şi mormăit,
cum cer calicii la pod:
_ Ce este gramatica română, este... ce este, este... şi celelalte, după obiceiu, schimonosind cuvintele şi
îndrugându-le fără nicio noimă, de-ţi venea să-i plângi de milă!”
(Ion Creangă – „Amintiri din copilărie”)
A.Limba română
1.Desparte în silabe cuvintele: „dondănind”, „bâlbâit”, „Trăsne”.
2.Indică numărul de litere şi de sunete din cuvintele: „cugetare”, „cartea”, „închizând”.
3.Transcrie, din ultimul enunţ, cuvintele care conţin diftong.
4.Alcătuieşte familia lexicală a cuvântului „a învăţa” (trei termeni).
5.Scrie forma literară a cuvintelor: „răpede”, „obiceiu”.
6.Menţionează felul cuvintelor după numărul de silabe din care sunt formate: „tot”, „dondănind”,
„gramatica”.
7.Indică câte un antonim pentru cuvintele: „repede”, „a închide”, „a plânge”.
8.Menţionează felul propoziţiei: „Ce este gramatica, măi Trăsne?”.

B.Înţelegerea textului
9.Indică care sunt personajele participante la acţiune.
10.Menţionează un mod de expunere folosit în text.
11.Exprimă o părere personală despre faptul că Trăsnea nu putea învăţa gramatică.
12.Menţionează două trăsături care să justifice faptul că textul aparţine genului epic.

Subiectul al II-lea
Redactează o compunere de 10-15 rânduri în care să prezinţi impresiile despre o mănăstire vizitată în timpul
unei excursii organizată cu clasa ta. În compunerea ta inserează un fragment descriptiv.
În compunerea ta, trebuie:
-să respecţi convenţiile naraţiunii ca mod de expunere, dar şi-a descrierii;
-să ai un conţinut şi un stil adecvate cerinţei;
-să respecţi normele de exprimare, de ortografie şi de punctuaţie

S-ar putea să vă placă și