Sunteți pe pagina 1din 5

I Notiunea de principii ale dreptului

1.1 Principiile generale ale dreptului

Principiile de drept sunt ideile conducatoare ale continutului tuturor


normelor juridice. Ele au un rol constructiv cat si unul valorizator pentru
sistemul de drept, in sensul ca ele cuprind cerintele obiective ale societatii. Rolul
constructiv al principiilor dreptului este subliniat in relatia specifica momentului
crearii dreptului; acest moment este marcat atat de influenta traditiei, cat si a
inovatiei.

Traditia, propune vechile sale modele, iar inovatia tinde sa impuna alte
modele, adecvate necesitatilor momentului in care se realizeaza reglementarea.
In acest sens, principiile geneale ale unui sistem constituie ansamblul
propozitiilor directoare carora le sunt subordonate atat structura, cat si
dezvoltarea sistemului. Orice principiu este un inceput in plan ideal; el poate fi,
de asemenea, o sursa, o cauza de actiune. Principiile generale ale dreptului
imbratiseaza un mare numar de cazuri concrete, ele rezuma fie aprecierile
individuale ale relatiilor juridice, fie elementele lor de drept. Rolul principiilor
de drept este subliniat mai intai in relatia specifica procesului de creatie
legislativa.

1.2.Originea principiilor dreptului


Cautarea si explicarea originii principiilor dreptului a constituit o
preocupare permanenta pentru scolile si curentele de gandire juridica. In fapt,
problema s-a confruntat de cele mai multe ori cu explicarea si interpretarea
fenomenului juridic ca atare , cu descifrarea pozitiei sale in sistemul legaturilor
dintre oameni. In constiinta primelor formatiuni sociale normele apar ca porunci
divine impuse oamenilor. „Nimeni nu stie de unde vin legile,ele sunt vesnice”
scria Sofocle in Antigona .

1
Scoala dreptului natural gaseste in ratiunea umana izvorul constant si
general al principiilor juridice. Ele sunt imuabile,valabile pentru orice timp si
orice loc. Cu Savigny si cu Puchta-intemeietorii Scolii Istorice a Dreptului-
incepe o etapa noua in explicarea originii dreptului si a principiilor sale. Dupa ce
Kant demonstreaza ca ratiunea nu contine norme –ceea ce este general este doar
categoria de just- Scoala istorica a dreptului si principiile sale ca produse ale
constiintei colective, ale spiritului popular (Volksgeist). Constatam deci tendinta
de scoatere a dreptului din ratiunea pura a omului si atribuirea lui unor cauze
evolutive , pur istorice. Baza dreptului pozitiv si a principiilor sale isi gaseste
relitatea in constiinta generala a poporului; el nu este un produs arbitrar pe care
intelepciunea omeneasca il creaza. Mai tarziu Stammler nega autoritatea oricarui
principiu juridic , considerand continutul dreptului ca special si particular dupa
timp si loc. In conceptia sa, dreptul ar fi un „concept cultural” ,un agent care
pune de acord valoarea cu realitatea. In general se poate remarca faptul ca
indiferent daca a fost vorba de orientarile pozitiviste , jusnaturaliste sau istorice
indiferent daca s-a acceptat distinctia facuta de Fr.Geny sau J. Dabin despre
”dat” si „construit” in drept justificarea fundamentului dreptului a principiilor
sale generale , calauzitoare , s-a facut plecandu-se de la considerarea dreptului
ca instrument al asigurarii libertatii si egalitatii oamenilor in raporturile dintre ei
sau in raporturile lor cu statul, independent de variatiile istorice in care s-au
configurat instumentele juridice de garantare si realizare practica a libertatii si
egalitatii. Existenta acestor variatii nu poate scapa insa analizei stiintifice, care,
retinand menirea dreptului de a asigura ordinea, securitatea si
pacea intre oameni.

2
II Analiza principiilor generale ale dreptului

2.1 Principiul asigurarii bazelor legate de functionare a statului

Principiul asigurarii a statului constituie premisa existentei statului de


drept. Caracteristica fundamentala a statului de drept o constituie, in aceasta
lumina, cucerirea pe cale legala a puterii si apoi exercitarea sa in conformitate cu
cerintele legalitatii, ceea ce implica si simtul compromisului, adica
recunoasterea legitimitatii partiale a argumentelor celorlalti.

2.2 Principiul libertatii si a egalitatii

Intr-o societate democratica statul garanteaza juridic si efectiv libertatea si


egalitatea indivizilor, adica procedeaza la propria sa limitare. Dimensiunile,
demersurile in care omul poate sa se miste dupa bunul sau plac sunt fixate de
catre puterile publice, in conformitate cu scopurile pe care ele insele si le-au
propus sa le atinga, intr-un sistem politic pluralist. Libertatea este substanta si
determinarea dreptului, iar sistemul dreptului este domeniul libertatii infaptuite.
Nu poate exista egalitatea decat intre oameni liberi si nici libertate decat intre
oameni a caror egalitate e consfintita juridic. Egalitatea priveste echilibrul vietii
iar libertatea priveste capacitatea oamenilor de a actiona fara oprelisti.
Libertatea este una singura, dar caile sale de exprimare sunt numeroase:
libertatea religioasa, libertatea cuvantului, libertatea presei.

2.3 Principiul responsabilitatii

Responsabilitaea insoteste libertatea. Responsabilitatea este un fenomen


social; ea isi exprima un act de angajare a individului in procesul integrarii
sociale. Libertatea omului se infatiseaza din 3 puncte de vedere: libertatea in
raport cu natura, libertatea in raport cu societatea si libertatea omului in raport
cu sine insusi. Concepand responsabilitatea ca o asumare a raspunderii fata de
rezultatele actiunii sociale ale omului, se admite faptul ca actiunea
3
sociala este cadrul nemijlocit de manifestare a responsabilitatii si ca libertatea
este o conditie fundamentala a responsabilitatii. Fiind strans legata de actiunea
omului, responsabilitatea apare ca fiind intim corelata cu sistemul normativ.
Nivelul si masura responsabilitatii sunt apreciate in functie de gradul si
continutul procesului de transpunere constienta in practica a prevederilor
normelor sociale.

2.4 Principiul echitatii si al justitiei

Actiunea principiului echitatii priveste atat activitatea legiuitorului, cat si


activitatea de interpretare si aplicare a dreptului. Justitia reprezinta acea stare
generala ideala a societatii, realizibila prin asigurarea pentru fiecare individ in
parte si pentru toti impreuna a satisfacerii drepturilor si intereselor lor legitime.
Prin finalitatea sa, justitia se situeaza printre principalii factori de consolidare a
celor mai importante relatii sociale, intrucat ea intruchipeaza virtutea morala
fundamentala, menita a asigura armonia si pacea sociala.

4
III Importanta teoretica si practica a studierii principiilor
dreptului

Principiile generale sunt prescriptiile fundamentale care canalizeaza


crearea dreptului si aplicarea sa. Ele sunt strabatute de o dubla dialectica:
externa si interna. Dialectica externa priveste dependenta principiilor de
ansamblul conditiilor sociale, de structura societatii in ansamblu. Dialectica
interna a principiului dreptului priveste ansamblul legaturilor interne
caracteristice sistemului juridic, interferentele partilor sale componente. In
privinta utilitatii practice a studiului principiilor generale ale dreptului problema
merita atentie din cel putin 2 motive: a) principiul dreptului traseaza linia
directoare pentru sistemul juridic. Fara ele dreptul n-ar putea fi conceput. In
acest sens, principiile de drept exercita o actiune constructiva, ele orienteaza
activitatea legiuitorului; b) principiile generale au un rol si in administrarea
justitiei.