DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepți, -te, adj., (C) adv., (D) drepturi, s. n., (E) prep. A. Adj. I. 1.

Care merge de la un punct la altul direct, fără abatere. ◊ Linie dreaptă (și substantivat, f.) = linie
care unește două puncte din spațiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de două
drepte perpendiculare una pe alta. Prismă dreaptă = prismă cu muchiile laterale perpendiculare
pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fără ascunzișuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care
are o croială simplă, fără cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, ființe, părți ale lor etc.) Care are o
poziție verticală (față de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ◊ Expr. A
se ține drept = a avea o poziție perfect verticală. (Mil.) A lua (sau a sta, a se ține în) poziția de
drepți = a lua (sau a sta, a se ține în) poziție perfect verticală, stând nemișcat. (Cu valoare de
interjecție) Drepți! formulă de comandă militară pentru luarea poziției de drepți. (Adverbial) A
călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi
dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părți ale lor) Aproape vertical;
abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are tăietura verticală. 3. Care are o
poziție orizontală (față de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreaptă. 4. (În
sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre acțiuni ale
omului sau despre noțiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptății și adevărului;
întemeiat, just, cinstit, bun. ◊ Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod legal fiecăruia la o
împărțeală. Luptă dreaptă = luptă corp la corp, fără arme, fără înșelătorii și fără ajutor străin. ♦
(Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat; corect. ◊
Expr. Ce-i drept = într-adevăr, cu adevărat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaște un
adevăr incontestabil. Drept că... = adevărat că... A spune drept = a spune adevărul; a vorbi
deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre
oameni) Care trăiește și lucrează conform dreptății, adevărului, omeniei, binelui; cinstit, integru,
cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ◊ Expr. (Substantivat) A se odihni cu
drepții = a fi mort. ◊ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din
Biserica creștină ortodoxă; bun creștin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care aparține sau se
cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoașteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care
este legat de cineva prin legături directe, de sânge; adevărat, bun. B. Adj. (În opoziție cu stâng)
1. (Despre organe ale corpului) Așezat în partea opusă părții corpului omenesc în care se află
inima. ◊ Expr. A fi mâna dreaptă a cuiva sau brațul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai
apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna
dreaptă. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se află de partea sau în direcția mâinii
drepte (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru). Aripa dreaptă a clădirii.
◊ (Substantivat; în locuțiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ◊ Expr.
(Substantivat) În dreapta și în stânga sau de-a dreapta și de-a stânga = în ambele părți; în toate
părțile, pretutindeni. A ține dreapta = a merge pe partea dreaptă a unui drum. 3. Fig.
(Substantivat, f. art.) Orientare politică prin care se susține libertatea individuală în materie de
economie și care protejează proprietatea și diviziunile de clasă. ◊ Loc. adj. De dreapta =
conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinări locale, indică direcția) În linie dreaptă, fără ocol;
direct. Merge drept la birou. ◊ De-a dreptul = fără a se abate din drum, fără înconjur; în mod
direct, nemijlocit; chiar. ◊ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fața..., față în față cu... Prin
dreptul... = prin fața..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fața..., de dinaintea. 2. (Urmat de
determinări locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S. n. 1.
Totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile
sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a
statului. Drept penal. 2. Știință sau disciplină care studiază dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativă
legal recunoscută unei persoane de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite
privilegii etc.; drit. ◊ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Răsplată,
retribuție care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un
complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine mă iei? ◊ Drept care... = prin
urmare, în concluzie, deci, așadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstanțial de loc)
Alături de..., lângă; în dreptul... ◊ Expr. A i se pune soarele drept în inimă = a i se face foame. 3.
(Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un
clește. [Var.: (înv. și reg.) dirépt, -eáptă adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri după fr. droit).
 sursa: DEX '09 (2009)
 adăugată de LauraGellner
 acțiuni