Ghid de Proiectarea A Constructiilor Masive GP 115-2011

ORDINUL
nr..……….. din ...…………

pentru aprobarea reglementării tehnice
“Ghid de proiectare pentru controlul fisurării elementelor masive şi pereţilor structurali
de beton armat datorită contracţiei împiedicate”, indicativ GP 115-2011
În conformitate cu prevederile art.10 şi art.38 alin.(2) din Legea nr.10/1995 privind

calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, ale art.2 alin. (3) şi alin. (4) din
Regulamentul privind tipurile de reglementări tehnice şi de cheltuieli aferente activităţii de
reglementare în construcţii, urbanism, amenajarea teritoriului şi habitat, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr.203/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului
nr.1016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în
domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile
societăţii informaţionale între România şi Statele Membre ale Uniunii Europene, precum şi
Comisia Europeană, cu modificările ulterioare,
având în vedere Procesul–verbal de avizare nr. 9 din 24.03.2011 al Comitetului
Tehnic de Specialitate nr. 5 „Structuri pentru construcţii”,
în temeiul art. 5 pct. II lit. e) şi al art.13 alin.(6) din Hotărârea Guvernului
nr.1631/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi
Turismului, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul dezvoltării regionale şi turismului emite prezentul
O R D I N:
Art. 1. - Se aprobă reglementarea tehnică Ghid de proiectare pentru controlul fisurării
elementelor masive şi pereţilor structurali de beton armat datorită contracţiei împiedicate”,
indicativ GP 115-2011, elaborată de Universitatea tehnică din Cluj-Napoca, prevăzută în
anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I şi intră

în vigoare la 30 zile de la data publicării.
Prezenta reglementare tehnică a fost adoptată cu respectarea procedurii, prevăzută de

Directiva 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iunie 1998, de stabilire a
unei proceduri pentru furnizarea de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor
tehnice, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L 204 din 21 iulie 1998,
modificată prin Directiva 98/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 iulie
1998, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L 217 din 5 august 1998.
MINISTRU
Elena Gabriela UDREA
*)
Ordinul şi anexa se publică şi în Buletinul Construcţiilor editat de către Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă "URBAN-INCERC", care funcţionează în
coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
GHID DE PROIECTARE PENTRU
CONTROLUL FISURĂRII ELEMENTELOR
MASIVE ŞI PEREŢILOR STRUCTURALI DE
BETON ARMAT DATORITĂ CONTRACŢIEI
ÎMPIEDICATE
Indicativ GP 115-2011
CUPRINS
1 SCOP 1
2 DOMENIU DE APLICARE 1
3 REFERINŢE NORMATIVE 1
4 SIMBOLURI UTILIZATE 4
5 MECANISMELE DE CONTRACŢIE LIBERĂ A BETONULUI 8
5.1 Contracţia termică 8
5.2 Contracţia chimică 9
5.3 Contracţia autogenă 9
5.4 Contracţia la uscare 10
5.5 Contracţia plastică 11
5.6 Contracţia din tasarea agregatelor 12
5.7 Contracţia din carbonatare 12
6 FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CONTRACŢIA LIBERĂ A BETONULUI 13
6.1 Cimentul 13
6.2 Adaosurile minerale 14
6.3 Conţinutul de apă 15
6.4 Agregatele 17
6.5 Aditivii 17
6.6 Raportul între volumul elementului şi suprafaţa expusă 18
6.7 Umiditatea relativă a aerului 18
6.8 Tratarea betonului 20
6.9 Timpul 21
6.10 Proiectarea amestecului de beton 21
6.10.1 Elaborarea specificaţiei 22
6.10.2 Proiectarea reţetelor amestecului de beton (metoda volumului absolut) 23
6.10.2.1 Aplicaţia 1 28
6.10.2.2 Aplicaţia 2 32
7 MODELE DE CALCUL PENTRU DEFORMAŢIILE ÎN TIMP ALE BETONULUI 33
7.1 Calculul evoluţiei temperaturii în masa betonului 33
7.1.2 Aplicaţia 3 36
7.2 Calculul deformaţiilor din contracţia liberă a betonului 43
7.2.1 Beton obişnuit 44
7.2.2 Beton de înaltă rezistenţă 45
7.3 Calculul deformaţiilor de curgere lentă a betonului 46
7.3.1 Beton obişnuit 46
7.3.2 Beton de înaltă rezistenţă 47
7.4 Aplicaţia 5 47
7.5 Aplicaţia 6 49
8 CONTROLUL FISURILOR DATORATE EFORTURILOR SECUNDARE DIN
CONTRACŢIA ÎMPIEDICATĂ 50
8.1 Elemente masive încastrate la bază şi pereţi structurali 51
8.1.1 Mecanismul de fisurare 51
8.1.2 Controlul stărilor de eforturi secundare şi a fisurării 56
8.2 Suprastructuri de pod 61
8.2.1 Dispozitive de control a deplasărilor termice şi din contracţie 61
8.2.2 Mecanisme de fisurare 68
8.2.3 Controlul stărilor de eforturi secundare şi a fisurării în placa suprastructurii 72
8.3 Fundaţii masive de tip radier 73
8.3.1 Mecanismul de fisurare 73
8.3.2 Controlul stărilor de eforturi secundare şi a fisurării 75
8.4 Metodologie de estimare şi control a efectelor contracţiei în activitatea de proiectare 77
8.5 Metodologie de evaluare a efectelor contracţiei în activitatea de expertizare 95
1 SCOP
(1) Proiectarea structurilor de beton armat la Stările Limită de Serviciu este adesea
cea mai puţin înţeleasă componentă a proiectării structurilor de beton armat bazată pe
performanţă. Comportarea unei structuri sub nivelul de serviciu al încărcărilor
depinde în primul rând de proprietăţile betonului, acestea fiind, de regulă, inconsistent
cunoscute în etapa de proiectare structurală. Betonul armat se comportă inelastic şi
neliniar chiar şi sub nivelul încărcărilor de serviciu. Această comportare complică
analizele specifice asigurării performanţelor unui serviciu normal datorită fisurării,
participării betonului la preluarea eforturilor de întindere între fisuri, curgerii lente şi
contracţiei.
(2) Contracţia betonului este cea mai delicată problemă de considerat în
proiectare. Împiedicarea contracţiei betonului generează stări de eforturi secundare
care evoluează în timp, iniţiind stări de fisurare care evoluează progresiv, a căror
severitate de multe ori nu este rezolvată prin simpla aplicare a prevederilor
constructive prevăzute de codurile de proiectare, rezultând în final structuri cu
durabilitate redusă şi performanţe inferioare.
(3) Prezentul ghid stabileşte regulile operaţionale de aplicare a principiilor şi
regulilor generale din standardele europene de proiectare menţionate ca referinţe
normative, cu privire la controlul fisurării elementelor masive, pereţilor structurali şi
suprastructurii podurilor datorită contracţiei împiedicate a betonului.
(4) Prevederile ghidului se adresează investitorilor, producătorilor de beton,

proiectanţilor, executanţilor de lucrări, precum şi organismelor de verificare şi control
(verificarea şi/sau expertizarea proiectelor; verificarea, controlul şi/sau expertizarea
lucrărilor).
2 DOMENIU DE APLICARE
(1) Proiectarea şi evaluarea elementelor şi subansamblelor de beton armat şi beton

simplu de tipul elementelor masive, pereţilor structurali şi suprastructurilor de pod.
(2) Elementele masive sunt acele elemente care au un volum de beton şi
dimensiuni suficient de mari pentru a necesita măsuri cu privire la căldura generată de
hidratarea cimentului. De regulă, elementele masive au grosimi de peste 0,50 m (de
exemplu elevaţii ale infrastructurii clădirilor, ziduri de sprijin, pile, culei fundaţii
radier etc.), dar în practică s-au întâlnit situaţii în care căldura de hidratare a condus la
gradienţi de temperatură excesivi chiar şi pentru grosimi mai reduse ale elementelor.
3 REFERINŢE NORMATIVE
Nr. Standarde Denumire

Crt.
1 SR EN 1990:2004
Eurocod: Bazele proiectării structurilor
2 SR EN 1990:2004/NA:2006 Eurocod: Bazele proiectării structurilor.
Anexa naţională
3 SR EN 1990:2004/A1:2006/AC:2010 Eurocod. Bazele proiectării structurilor
1
4 SR EN 1991-1-1:2004
Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea
1-1: Acţiuni generale. Greutăţi specifice,
greutăţi proprii, încărcări utile pentru clădiri
5 SR EN 1991-1-1:2004/NA:2006 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea
greutăţi proprii, încărcări utile pentru clădiri.
Anexa naţională
6 SR EN 1991-1-1:2004/AC:2009 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea
greutăţi proprii, încărcări din exploatare
pentru construcţii
7 SR EN 1991-1-5:2004 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea
1-5: Acţiuni generale. Acţiuni termice
8 SR EN 1991-1-5:2004/NA:2008 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea
1-5: Acţiuni generale. Acţiuni termice. Anexa
naţională
9 SR EN 1991-1-5:2004/AC:2009 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea
1-5: Acţiuni generale - Acţiuni termice
10 SR EN 1992-1-1:2004 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton.
Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru
clădiri
11 SR EN 1992-1-1:2004/NB:2008 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton.
clădiri. Anexa naţională
12 SR EN 1992-1-1:2004/AC:2008 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton.
clădiri
13 SR EN 1992-1-1:2004/AC:2008 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton.
clădiri
14 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton.
SR EN 1992-1- Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru
1:2004/NB:2008/A91:2009 clădiri. Anexa naţională
15 SR EN 1992-2:2006 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton.

Partea 1-1: Poduri de beton – Proiectare şi
prevederi constructive
16 SR EN 1992-2:2006/NA:2009 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton.
Partea 2: Poduri de beton. Proiectare şi
prevederi constructive. Anexa naţională
17 SR EN 1992-2:2006/AC:2008 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton.
Partea 2: Poduri de beton. Proiectare şi
prevederi constructive
18 Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea 1:
SR EN 1997-1:2004
Reguli generale
19 SR EN 1997-1:2004/NB:2007 Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea 1:
Reguli generale. Anexa naţională
20 SR EN 1997-1:2004/AC:2009 Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea 1:
Reguli generale
2
21 SR EN 1998-5:2004 Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la
cutremur. Partea 5: Fundaţii, structuri de
susţinere şi aspecte geotehnice
22 SR EN 1998-5:2004/NA:2007 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru
rezistenţa la cutremur. Partea 5: Fundaţii,
structuri de susţinere şi aspecte geotehnice.
Anexa naţională
23 SR EN 197-1:2002 Ciment. Partea 1: Compoziţie, specificaţii şi
criterii de conformitate ale cimenturilor
uzuale
24 SR EN 197-1:2002/A1:2007 Ciment. Partea 1: Compoziţie, specificaţii şi
uzuale. Amendament 1
25 SR EN 197-1:2002/A3:2007 Ciment. Partea 1: Compoziţie, specificaţii şi
uzuale. Amendament 3
26 SR EN 12620:2002+A1:2008 Agregate pentru beton
27 SR EN 206-1:2002 Beton. Partea 1: Specificaţie, performanţă,
producţie şi conformitate
28 SR EN 206-1:2002/A1:2005 Beton. Partea 1: Specificaţie, performanţă,
producţie şi conformitate. Amendament 1
29 SR EN 206-1:2002/A2:2005 Beton. Partea 1: Specificaţie, performanţă,
producţie şi conformitate. Amendament 2
30 SR EN 206-1:2002/C91:2008 Beton. Partea 1: Specificaţie, performanţă,
producţie şi conformitate
31 Standard Test Method for Sieve Analysis of
ASTM C136 - 06
Fine and Coarse Aggregates
Nr. Acte legislative Publicaţia

Crt
1. Legea nr. 10/1995 Legea privind Legea privind calitatea în construcţii, cu
calitatea în construcţii, cu modificările modificările ulterioare, publicată în
ulterioare Monitorul Oficial al României nr. 12 din
24 ianuarie 1995
2. Normativ pentru producerea betonului Ordinul ministrului dezvoltării lucrărilor
şi executarea lucrărilor din beton, beton publice şi locuinţei nr. 577/2008 din 29
armat şi beton precomprimat - Partea 1: aprilie 2008, Publicat în Monitorul Oficial,
Producerea betonului, indicativ NE Partea I numarul 374 din 16 mai 2008
012/1-2007
3. Normativ pentru producerea şi Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi
executarea lucrărilor din beton, beton turismului nr. 853/2010 din 22 noiembrie
armat şi beton precomprimat-Partea 2: 2010, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I
Executarea lucrărilor din beton, numarul 853 din 20 decembrie 2010
indicativ NE 012/2-2010
3
4 SIMBOLURI UTILIZATE
Caractere latine mari

Ac - aria secţiunii transversale a elementului de beton
Ag - aria secţiunii transversale a grinzii suprastructurii de pod
Ac,eff - aria secţiunii transversale a corzii întinse de beton în jurul armăturii
Ash(h) - aria necesară a barelor de armătură la nivelul h dispuse pentru controlul
fisurării
Ash,eff(h) - aria efectivă a barelor de armătură la nivelul h dispuse pentru controlul
fisurării
B - grosimea (lăţimea) elementului de beton
Dmax - dimensiunea nominală maximă a agregatului grosier
Ecf - modulul de elasticitate secant al betonului din fundaţia elementului
Ecm0 - modulul de elasticitate secant al betonului la 7 zile
Ecm - modulul de elasticitate secant al betonului
Ecm,eff - modulul de elasticitate secant efectiv al betonului
Eg - modulul de elasticitate secant al grinzii suprastructurii de pod
Es - modulul de elasticitate a armăturilor din oţel
H - înălţimea elementului de beton
K iR0 - gradul de constrângere a deformaţiei libere de contracţie la baza
elementului corespunzător secvenţei i de fisurare
K iR h  - gradul de constrângere a deformaţiei libere de contracţie la înălţimea h
de la baza elementului corespunzător secvenţei i de fisurare
L - lungimea elementului de beton
Li - lungimea segmentului unui element de beton rezultată în urma
redistribuirii constrângerii la baza elementului în secvenţa de fisurare i-1
Ncr - efortul axial de fisurare la elemente solicitate la întindere centrică
RH - umiditatea relativă a mediului exprimată în procente
RH0 - umiditatea absolută în procente (100 %)
S - suprafaţa elementului de beton în contact cu aerul
Ta - temperatura medie a aerului pe durata de o săptămână de la punerea în
operă a betonului
Ta0min - temperatura minimă a aerului pe durata de o săptămână de la punerea în
operă a betonului
Tafmin - temperatura minimă pe întreaga durată de serviciu a structurii
Tc0 - temperatura betonului în momentul punerii în operă
Tc0ef - temperatura efectivă a betonului în momentul punerii în operă
4
Tcmax - temperatura maximă în masa betonului datorată căldurii de hidratare a
cimentului
Ts - temperatura de referinţă a terenului de fundare
V - volumul elementului de beton
(V/S)0 - raportul V/S corectat după turnarea betonului
(V/S)f - raportul V/S în serviciu
Caractere latine mici

ag - distanţa interax între grinzile suprastructurii unui pod
c - conţinutul de ciment în amestecul de beton
cm - conţinutul echivalent de ciment compozit în amestecul de beton
(cm=c+k×adaos)
cnom - acoperirea nominală cu beton a armăturii
ds - distanţa între barele dispuse pentru controlul fisurării
djoint - distanţa între rosturile de dilatare
fcm - valoarea medie a rezistenţei la compresiune a betonului
fcm0 - valoarea medie a rezistenţei la compresiune a betonului, determinată pe
cilindri la 7 de zile
fcm - valoarea medie a rezistenţei la compresiune a betonului
fck - valoarea caracteristică a rezistenţei la compresiune a betonului,
determinată pe cilindri la 28 de zile
fck0 - valoarea caracteristică a rezistenţei la compresiune a betonului,
determinată pe cilindri la 7 de zile
fck - valoarea caracteristică a rezistenţei cilindrice la compresiune a betonului
fctk0 - valoarea caracteristică a rezistenţei la întindere a betonului, determinată
la 7 de zile
fctk - valoarea caracteristică a rezistenţei la întindere a betonului
fctm - valoarea medie a rezistenţei la întindere a betonului
gk - greutatea radierului exprimată în kN/m
h - înălţimea curentă a elementului în raport cu baza
h - înălţimea secţiunii transversale a unui element
h0 - dimensiunea nominală a secţiunii transversale a elementului de beton
i - indice care marchează o secvenţă curentă în calculul fisurilor
k - coeficientului pentru înlocuirea raportului w/c cu w/cm
kh - coeficient de corecţie a deformaţiei specifice din contracţia la uscare a
betonului
n - indice care marchează sfârşitul secvenţelor de fisurare
s - coeficient de calcul a modulului de elasticitate secant la vârsta t a
5
betonului raportat tipului de ciment
s nr - distanţa medie între fisuri
s nr h  - distanţa medie între fisuri la înălţimea h deasupra bazei peretelui

s r, max h  - distanţa maximă între fisuri la înălţimea h deasupra bazei peretelui
sr,max - distanţa maximă între fisuri la un element
t - vârsta betonului exprimată în zile
t0 - vârsta betonului la momentul aplicării primei încărcări
ts - vârsta betonului la începutul contracţiei de uscare exprimată în zile
u - perimetrul supus uscării a secţiunii transversale de beton
ux - translaţia după direcţia axei x
w nk,med h  - deschiderea medie a fisurilor la înălţimea h deasupra bazei peretelui
wk - deschiderea fisurii
w - conţinutul de apă în amestecul de beton
wmax - valoarea limită a deschiderii fisurilor
w/c - raportul apă/ciment
x - înălţimea zonei comprimate
Caractere greceşti mari

Tcmax - scăderea maximă a temperaturii în masa betonului la vârsta t a betonului
Tc0max - scăderea maximă a temperaturii în masa betonului timp de o săptămână
de la punerea în operă
Tcfmax - scăderea maximă a temperaturii în masa betonului pe întreaga durată de
serviciu
Q0 - procentul schimbului de căldură între beton şi mediu la punerea în operă
Caractere greceşti mici

1 - coeficient de calcul a coeficientului nominal de fluaj/curgere lentă
raportat rezistenţei medii la compresiune
2 - coeficient de corecţie a coeficientului nominal de fluaj/curgere lentă
raportat rezistenţei medii la compresiune pentru betoane cu fcm> 35 MPa
3 - coeficient de calcul a funcţiei care descrie evoluţia în timp a
fluajului/curgerii lente raportat rezistenţei medii la compresiune
ds1, ds2 - coeficienţi de calcul a deformaţiei specifice de referinţă a betonului din
contracţia la uscare raportaţi tipului de ciment
T - coeficientul de dilatare termică liniară
(fcm) - coeficient de calcul a coeficientului nominal de fluaj/curgere lentă
raportat rezistenţei medii la compresiune
6
(t0) - coeficient de calcul a coeficientului nominal de fluaj/curgere lentă
raportat vârstei betonului la momentul aplicării primei încărcări
as(t) - funcţia evoluţiei în timp a contracţiei autogene a betonului
bc - coeficient pentru calculul coeficientului curgerii lente de bază
c(t-t0) - funcţia care descrie evoluţia în timp a fluajului/curgerii lente
cd - coeficient pentru calculul deformaţiei specifice din contracţia la uscare
pentru betoanele de înaltă rezistenţă
ds(t,ts) - funcţia evoluţiei în timp a contracţiei la uscare a betonului
h - coeficient de calcul a funcţiei care descrie evoluţia în timp a
fluajului/curgerii lente raportat umidităţii relative a mediului
ca(t) - deformaţia specifică datorată contracţiei autogene la vârsta t a betonului
ca,∞ - deformaţia specifică finală de contracţie autogenă a betonului
cc(t,t0) - deformaţia specifică de fluaj/curgere lentă la vârsta t a betonului
cd(t) - deformaţia specifică datorată contracţiei la uscare la vârsta t a betonului
cd,0 - deformaţia specifică de referinţă din contracţia la uscare a betonului
cs(t) - deformaţia specifică totală datorată contracţiei la vârsta t a betonului
ct(t) - deformaţia specifică datorată contracţiei termice vârsta t a betonului
Ø - diametrul barei de armătură
c1 - coeficient de corecţie a variaţiei temperaturii betonului pentru tipul de
ciment
c2 - coeficient de corecţie a variaţiei temperaturii betonului pentru cantitatea
de ciment
c3 - coeficient de corecţie a variaţiei temperaturii betonului pentru fineţea de
măcinare a cimentului
lt - coeficient de siguranţă pentru extrapolarea pe termen lung a
deformaţiilor întârziate
0 - coeficientul nominal de fluaj/curgere lentă
(t,t0) - coeficientul de fluaj/curgere lentă, definind fluajul între timpii t şi t0, în
raport cu deformaţia elastică la 28 de zile
b(t,t0) - coeficientul curgerii lente de bază
b0 - coeficient pentru calculul coeficientului curgerii lente de bază
d(t,t0) - coeficientul curgerii lente la uscare
d0 - coeficient pentru calculul coeficientului curgerii lente la uscare
RH - coeficient de calcul a coeficientului nominal de fluaj/curgere lentă
raportat umidităţii relative a mediului
 - coeficient de frecare
7
σ ict t  - efortul unitar de întindere în beton generat de contracţia împiedicată la
bază în secvenţa de calcul la fisurare i şi vârsta t a betonului
s - efortul unitar de întindere asumat pentru barele dispuse pentru controlul
fisurilor
5 MECANISMELE DE CONTRACŢIE LIBERĂ A BETONULUI
(1) Betonul este un material complex, care îşi schimbă proprietăţile pe durata de
serviciu a unei structuri. Figura 5.1 sintetizează tipurile de contracţie pe care le suferă
betonul în raport cu evoluţia rigidităţii materialului şi vârsta betonului. Mecanismele
producerii contracţiei libere a betonului sunt prezentate sintetic în continuare.
(2) Contracţia liberă a betonului nu produce în sine stări de eforturi în masa
betonului. Însă, împiedicarea contracţiei de constrângerile interioare şi exterioare
generează stări de eforturi secundare la trei tipuri de contracţie: contracţia termică
§5.1, contracţia autogenă §5.3 şi contracţia la uscare §5.4. Astfel, pentru calculul
deformaţiilor de contracţie liberă a betonului doar acestea se iau în considerare.
Mecanismele contracţiei chimice §5.2, contracţiei plastice §5.5, contracţiei din tasarea
agregatelor §5.6 şi contracţiei indusă de carbonatare §5.7 sunt prezentate cu titlu
informativ.
Faza betonului
fluid tranzi ţie solid
(plastic) (întă rit)
iniţializarea rezistenţelor mecanice

Rigiditatea
sfârşitul prizei
limita de lucrabilitate
începutul prizei
Timp
Contracţia timpurie (< 24 ore) Contracţia de durată
chimică plastică la uscare
autogen ă chimică autogen ă
tasare autogen ă termică
plastică la uscare carbonatare
Fig. 5.1 Tipuri şi etape de contracţie liberă a betonului
5.1 Contracţia termică

(3) Căldura generată de hidratarea cimentului Portland la vârste timpurii ale
betonului conduce la o temperatură generală mare a elementului şi o dilatare a
acestuia (Figura 5.2.a), fenomen cunoscut sub denumirea de expansiune termică.
Dilatarea betonului se produce şi pe durata de exploatare a unei structuri, ca urmare a
fluctuaţiei temperaturii mediului înconjurător. În consecinţă, la răcire betonul suferă o
reducere de volum, denumită contracţie termică.
(4) Dilatarea termică a betonului ridică probleme când creşterea de temperatură în
masa betonului este prea severă şi/sau se produc gradienţi interiori de temperatură
semnificativi în masa betonului (Figura 5.2.b, c).
8
Tprotecţie
Temperatura betonului
Taer Tcmax
Tcmin
răcire b. gradien ţi interiori de temperatur ă
la elemente cu o fa ţă protejată
încălzire
Taer
Vârsta betonului Taer Tcmin Tcmax

a. evoluţia temperaturii medii în beton datorit ă c. gradien ţi interiori de temperatură
că ldurii generat ă de hidratarea cimentului la elemente cu ambele feţ e expuse
Fig. 5.2 Distribuţia temperaturii generate de hidratarea cimentului
(5) Creşterea temperaturii betonului după punerea în operă are loc de regulă în
primele 12 ore. La elementele masive temperatura maximă se poate atinge însă şi
după 24 de ore. Răcirea betonului are de asemenea o evoluţie rapidă, provocând un
şoc termic în masa elementului şi în consecinţă o puternică contracţie termică.
(6) Valoarea coeficientul de dilataţie termică liniară depinde de proprietăţile
specifice fiecărui amestec de beton. La vârste timpurii, coeficientul de dilataţie
termică liniară are valori de 3.5×10-5-7.0×10-5/°C şi scade foarte rapid pe măsură ce
betonul câştigă în rezistenţă. De regulă, după 24 de ore se înregistrează o plafonare a
valorii acestuia la circa (0.6-1.3)×10-5/°C. În lipsa unor determinări mai precise se
recomandă utilizarea valorii de 1.0×10-5/°C, conform SR EN 1992-1-1 şi SR EN
1991-1-5.
5.2 Contracţia chimică

(7) Cimentul obţine calitatea de liant pentru agregatele din beton prin reacţiile
compuşilor clincherului de ciment şi hidrogenul din apă. Contracţia chimică este
consecinţa reacţiilor care au loc între ciment şi apă, constând într-o reducere internă
de volum a compuşilor cimentului şi apei interstiţiale.
(8) Deoarece contracţia chimică se raportează la volumele compuşilor iniţiali şi
finali rezultaţi din reacţiile hidratării, ea poate fi cuantificată în baza greutăţilor
moleculare, deşi este foarte dificil de a cunoaşte volumul exact al diferiţilor compuşi.
5.3 Contracţia autogenă

(9) Contracţia autogenă a betonului constă în schimbarea macroscopică a
volumului de beton care are loc fără transfer de umiditate între beton şi mediul
înconjurător. Contracţia autogenă are două componente:
- componenta macroscopică a contracţiei chimice rezultată din hidratarea cimentului
(vezi Figura 5.3); după începutul prizei, contracţia autogenă este proporţională cu
gradul de hidratare (porţiunea A-B din graficul din Figura 5.4), adică ea se datorează
doar contracţiei chimice; pe măsură ce structura interioară a betonului se formează,
contracţia chimică devine tot mai constrânsă (porţiunea B-C din graficul din Figura
5.4), ponderea naturii chimice reducându-se în consecinţă;
9
C A la turnare
Hi C A la începutul prizei
contracţ ia autogenă
Hi C A G dup ă înt ă rire
C - ciment nehidratat A - apă liberă ă contracţ ia chimică

ap ă nehidratat
Hi - produ şi de hidratare G - goluri
Fig. 5.3 Evoluţia produşilor de hidratare şi a contracţiei chimice
1
(contrac ţia autogenă / contracţia chimică )
Contrac ţia autogenă relativ ă
C
B
A
0 1
Gradul de hidratare
Fig. 5.4 Evoluţia schematică a contracţiei autogene în funcţie de

gradul de hidratare
- componenta datorată auto-desicării, care constă în uscarea locală a porilor închişi pe

fondul continuării reacţiei de hidratare (după punctul C din graficul din Figura 5.4
betonul este tot mai rigid şi contracţia autogenă se datorează tot mai puţin contracţiei
chimice.
(10) Spre deosebire de contracţia chimică, care constă într-o reducere internă de
volum, contracţia autogenă reprezintă o reducere exterioară de volum, ceea ce face
posibilă cuantificarea contracţiei autogene prin micşorarea dimensiunilor elementelor.
5.4 Contracţia la uscare

(11) Contracţia la uscare reprezintă reducerea de volum a betonului ca urmare a
pierderii graduale de apă. Iniţial, pe măsură ce agregatele mai grele se compactează,
10
apa liberă din amestecul de beton apare la suprafaţa elementului în laptele de ciment.
Odată evaporată această apă, betonul continuă să fie supus uscării, surplusul de apă
din masa betonului migrând înspre suprafaţă şi evaporându-se. Această evaporare la
suprafaţă produce fisuri în stratul superficial de beton şi microfisuri în masa betonului
datorită eforturile interioare generate de sucţiunea apei înspre exterior.
(12) La suprafaţa elementului, apa dintre particule formează un menisc concav.
Presiunea apei de partea convexă a meniscului este mai mică decât cea din partea
concavă, egală cu presiunea atmosferică. Acest gradient de presiune generează forţa
motoare care împinge particulele de la suprafaţa elementului înspre interiorul său.
Curbura meniscului apei de la suprafaţa elementului este limitată de dimensiunile
spaţiilor interstiţiale dintre particulele de la suprafaţă (Figura 5.5). Apa care se
evaporează depăşeşte cantitativ apa liberă în exces care migrează către suprafaţă, ceea
ce generează tensiuni care fac meniscul să aibă o curbură mai mare odată cu creşterea
presiunii capilare.
(13) Pe măsură de diametrul porilor scade, presiunea capilară creşte şi în consecinţă
şi contracţia la uscare. Datorită fluctuaţiilor de umiditate, presiunea capilară atinge
valori de 10-100 MPa.
apă care se evaporă
 
1
2
apă liberă în exces
Fig. 5.5 Eforturi adâncind meniscul concav între două particule de ciment
datorită transferului de umiditate şi presiunii capilare
5.5 Contracţia plastică

(14) Contracţia plastică este rezultatul unei pierderi rapide de umiditate la suprafaţa
betonului aflat în stare plastică, raportându-se următorilor factori: caracteristicile
betonului, temperatura mediului înconjurător, umiditatea relativă şi viteza vântului la
suprafaţa expusă a betonului (Figura 5.6).
Rata de evaporare
Viteza vântului
nivel critic
Umiditatea relativă
Fig. 5.6 Rata de evaporare a umidităţii din masa betonului raportată

la umiditatea relativă a mediului şi la viteza vântului
11
(15) La suprafaţa betonului proaspăt apa se evaporă mai rapid decât este înlocuită
de apa care migrează spre suprafaţă, iar betonul din stratul superficial îşi reduce
volumul. Astfel, apar fisuri superficiale de lăţime, lungime şi spaţieri variabile.
(16) Prevenirea apariţiei unor astfel de fisuri se face prin utilizarea unor cofraje
rigide şi etanşe, precum şi prin protejarea suprafeţelor de beton aparente de acţiunea
vântului pe durata întăririi betonului.
5.6 Contracţia din tasarea agregatelor

(17) Pe durata fazei de tranziţie, înainte de începerea prizei, betonul se află într-o
uşoară stare plastică, iar agregatele îşi menţin tendinţa de tasare. Această tendinţă de
contractare poate fi constrânsă local de armături înglobate, cofraj sau straturi de beton
turnate anterior, putând conduce la formarea de fisuri sau cavităţi adiacente sursei de
constrângere.
(18) Când fisurarea este asociată armăturilor din oţel (Figura 5.7), deschiderea
fisurilor creşte cu diametrul barei, cu tasarea betonului proaspăt şi descreşterea
stratului de acoperire cu beton. Starea de fisurare poate fi amplificată de vibrarea
insuficientă, neetanşeitatea cofrajului şi utilizarea cofrajelor flexibile.
a. tasare constrânsă b. tasare diferenţiată
Fig. 5.7 Fisuri datorate tasării constrânse şi diferenţiate a

agregatelor din betonul aflat în stare plastică
(19) Practicile recomandate pentru reducerea riscului de fisurare generată de

contracţia din tasarea agregatelor în betonul aflat în stare plastică sunt:
- utilizarea unor amestecuri de beton coezive, cu tasare redusă;
- creşterea raportului dintre acoperirea cu beton cnom şi diametrul armăturii (se
recomandă cnom > Ø+5 mm);
- utilizarea cu discernământ a aditivilor întârzietori de priză;
- umezirea stratului suport pentru a se preveni pierderea excesivă de apă în stratul de
bază al betonului;
- utilizarea unor cofraje fixe şi rigide, care să nu prezintă deplasări excesive în timpul
turnării betonului;
- compactarea completă a betonului;
- tratarea promptă şi corespunzătoare a betonului;
- repararea fisurilor imediat după formarea lor prin recompactare şi refacerea
suprafeţei aparente a betonului până când acesta se află în stare plastică (dacă
recompactarea are loc prea devreme, fisurile pot să apară din nou, iar dacă se
recompactează prea târziu se poate deprecia aderenţa dintre armături şi beton).
5.7 Contracţia din carbonatare

(20) Carbonatarea constă în reacţia pietrei de ciment din betonul întărit cu apa şi
dioxidul de carbon din aer. Această reacţie conduce la micşorarea volumului porilor
printr-o uşoară contracţie şi la scăderea factorului pH al betonului.
12
(21) Fenomenul de carbonatare se raportează calităţii şi densităţii betonului, de
obicei manifestându-se pe o adâncime de 20 mm de la suprafaţa expusă. Severitatea
fenomenului este accentuată de vârsta înaintată a betonului şi agresivitatea mediului.
6 FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CONTRACŢIA LIBERĂ A

BETONULUI
6.1 Cimentul
(1) Contracţia betonului este influenţată de natura mineralogică a cimentului
Portland (Figura 6.1), suprafaţa specifică (Figura 6.2) şi dozajul de ciment.
(2) Principalii componenţii mineralogici ai cimentului Portland sunt:
- silicatul tricalcic (3CaO·SiO2), denumit alit (simbol C3S);
- silicatul bicalcic (2CaO·SiO2), denumit belit (simbol C2S);
- aluminatul tricalcic (3CaO·Al2O3) denumit celit (simbol C3A);
- aluminoferitul tetracalic (4CaO·Al2O3·Fe2O3), denumit brownmillerit (simbol C4AF).
(3) În funcţie de principalii componenţi mineralogici, cimenturile Portland se
clasifică după cum urmează:
- ciment Portland normal (conţinut de C3S 37.5-60 %, C2S 15-37.5 % şi C3A 7-15%),
caracterizat prin priză şi întărire normală, proprietăţi mecanice bune şi evoluţie bună a
rezistenţelor mecanice;
- ciment Portland alitic (conţinut de C3S > 60% şi C2S < 15%), care prezintă o întărire
rapidă şi o căldură mare de hidratare, dar are o comportare slabă în medii agresive;
- ciment Portland belitic (conţinut de C3S < 37.5 % şi C2S > 37.5 %), caracterizat de
căldura de hidratare redusă şi evoluţia lentă a rezistenţelor mecanice, dar cu o
comportare bună în medii agresive;
50
Tip ciment Portland
1. ciment belitic
4
]
40 2. ciment brownmilleritic
Creşterea adiabatică de temperatură ºC
3. ciment normal
4. ciment alitic
3
30
1
20
10
0
0 1 2 3 4 7 28
Vârsta betonului [zile]
Fig. 6.1 Creşterea temperaturii într-un beton cu un conţinut de

ciment Portland de 225 kg/m3
13
100 Fineţea de
m ă c i n a r e
90 8
7 1. 1600 cm2/g
6
80 5 2. 1800 cm2/g
4
3
]
70 2 3. 2000 cm2/g
%
[
1
60 4. 2200 cm2/g
5. 2400 cm2/g
50
6. 2600 cm2/g
40
7. 2800 cm2/g
d e h i d r a t a r e r a p o r t a t ă l a c ă l d u r a
30
g e n e r a t ă î n 2 8 d e z i l e
8. 3000 cm2/g
Căldura
20
10
0
0 0.5 1 2 3 4 7 28
Fig. 6.2 Rata de generare a căldurii de hidratare raportată la fineţea de

măcinare a cimentului (pastă de ciment tratată la 24 ºC)
- ciment Portland brownmilleritic (conţinut de C4AF > 18 % şi C3A < 7 %), cu o

comportare corespunzătoare în medii agresive sulfatice;
- ciment Portland feritic (conţinut de C4AF < 18 % şi C2F > 7 %), foarte eficient în
medii agresive sulfatice.
(4) Influenţa dozajului de ciment asupra căldurii de hidratare se poate considera
direct proporţională cu cantitatea de ciment. Influenţa asupra contracţiei autogene şi la
uscare se consideră prin clasa de beton considerată.
6.2 Adaosurile minerale

(5) Adaosurile minerale inerte de tip I (filere şi pigmenţi) nu influenţează
contracţia liberă a betonului.
(6) Adaosurile minerale de tip II, de tipul cenuşilor volante (puzzolanice) nu
influenţează contracţia la uscare, în schimb reduc căldura generată de hidratare.
Adaosurile minerale de tip II hidraulic latente (praful de silice ultrafină) reduc
contracţia la uscare şi măresc căldura generată de hidratare.
(7) Pentru calculul temperaturii maxime în masa betonului datorită reacţiei de
hidratare a cimentului compozit, se utilizează o cantitate de ciment echivalentă
(cm=ciment+k×adaos). Valorile coeficientului k (pentru înlocuirea raportului w/c cu
w/cm) pentru un ciment Portland normal (tip CEM I) cu adaosuri de tip II sunt:
- la adaosuri din cenuşi volante k=0.20 pentru ciment CEM I 32.5, respectiv 0.40
pentru ciment CEM I 42.5 şi clase superioare;
14
- la adaosul de silice ultrafină. k=2.0 cu excepţia claselor de expunere XC şi XF la
betoanele cu w/c>0.45, unde k=1.0.
6.3 Conţinutul de apă

(8) Un conţinut ridicat de apă duce la evaporarea mai rapidă a acesteia şi
deformaţii de contracţie mari (Figura 6.3). Rata de evaporare şi cantitatea de apă
schimbată cu exteriorul depind de cantitatea şi tipul de ciment, raportul
volum/suprafaţă, forma şi natura agregatelor, respectiv tipul de cofraj utilizat.
1.6 Volumul în vrac al
1
agregatului grosier
1.2 1. 50 %
2
2. 60 %
cs [‰]
0.8
3 3. 70 %
4. 80 %
0.4 4
0.0
0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8
w/c
Fig. 6.3 Influenţa raportului w/c şi a conţinutului de agregate asupra contracţiei totale
(9) Conţinutul de apă este cel mai important factor controlabil pentru reducerea
contracţiei la uscare (Figura 6.4). Deformaţiile specifice din contracţia la uscare pot fi
minimizate menţinând conţinutul de apă cât de redus posibil, asigurând şi atingerea
rezistenţelor betonului (Figurile 6.5 şi 6.6). Cantitatea de apă din amestecul de beton
trebuie însă să asigure lucrabilitatea betonului proaspăt.
1.4
1.2
1.0
0.8
cd [‰]
0.6
0.4
0.2
0.0
125 150 175 200 225 250 275
3
Conţinutul de apă [ k g / m ]
Fig. 6.4 Creşterea contracţiei la uscare cu conţinutul de apă din amestec
15
80
]
70
M P a
60
[
Rezistenţa cubică la compresiune
50
40
30
20
10
0
0.25 0.35 0.45 0.55 0.65 0.75 0.85
w/c
Fig. 6.5 Domeniul raportului w/c pentru atingerea rezistenţei

la compresiune
50 w/c
1. 0.40
45
1 2. 0.55
3. 0.70
40
]
M P a
[
Rezistenţa la compresiune
35
2
30
25
3
20
15
4 8 16 32 63
Dmax - scară logaritmică [ m m ]
Fig. 6.6 Influenţa raportului w/c şi a dimensiunii agregatelor asupra rezistenţei

la compresiune a betonului ciment Portland de 225 kg/m3
16
6.4 Agregatele
(10) Agregatul grosier influenţează contracţia prin:
- componenţa mineralogică, căreia i se raportează coeficientul de dilatare termică a
betonului (stabilit ca medie ponderată a valorilor coeficienţilor de dilatare termică a
constituienţilor în raport cu greutăţile lor volumice);
- proprietăţile de difuziune termică, cărora li se raportează conductivitatea termică a
betonului şi în consecinţă fluxul termic şi gradientul de temperatură în masa de beton;
- rezistenţa opusă contracţiei pastei de ciment.
(11) Deoarece agregatele sunt mai stabile din punct de vedere chimic şi al
dimensiunilor decât pasta de ciment, pentru un potenţial minim de contracţiei trebuie
ca agregatele să aibă dimensiuni cât mai mari şi să ocupe un volum cât mai mare din
volumul betonului (Figura 6.3).
Tab. 6.1 Valori tipice pentru coeficienţii de dilatare şi difuziune termică la

diverse tipuri de agregate
Coeficientul de dilatare termică Coeficientul de difuziune
Tipul de rocă
[˚C-1] [m2/zi]
şist 1.18×10-5 0.134
cuarţit 1.03×10-5 0.129
cuarţ 1.11×10-5 0.121
gresie 0.93×10-5 0.144
marmură 0.83×10-5 0.095
siliciu 0.83×10-5 0.121
granit 0.68×10-5 0.096
dolomit 0.68×10-5 0.111
bazalt 0.64×10-5 0.072
calcar 0.55×10-5 0.113
(12) Forma geometrică neregulată a agregatelor conduce la o evaporare accelerată a

apei. Dacă sorturile sunt mai mici decât cele necesare, se obţine un exces de amestec
apă-ciment. Agregatele rotunjite, deşi necesită mai puţină pastă de ciment, conduc
mai repede la fisurarea betonului din cauza lipsei de aderenţă. De asemenea, trebuie
evitate agregatele care au un conţinut excesiv de argilă în părţile lor fine. Agregatele
calcaroase, granitul, bazaltul şi dolomitul produc betoane cu contracţii reduse.
6.5 Aditivii
(13) Există o mare varietate de aditivi chimici care se utilizează curent pentru
îmbunătăţirea anumitor proprietăţi ale betonului. Influenţa acestora asupra contracţiei
libere a betonului se raportează interacţiunii lor cu cimentul, adaosurile şi alţi aditivi,
precum şi modului în care influenţează dozajele componentelor din amestecul de
beton proaspăt.
(14) În general nu există un consens cu privire la influenţa acestora asupra
contracţiei libere a betonului. Totuşi, se poate menţiona că aditivii care conţin clorură
de calciu (de tipul acceleratorilor de priză) şi aditivii reducători şi puternic reducători
de apă pot creşte contracţia liberă a betonului cu până la 20 %.
(15) În funcţie de mecanismul de acţiune, aditivii care reduc contracţia liberă a
betonului sunt de două tipuri:
- aditivi care produc expansiunea betonului, compensând astfel parţial contracţia
acestuia; aceştia produşi care conţin pulberi de fier şi sulfo-aluminat de calciu;
17
- aditivi care reduc tensiunile din meniscul concav al apei din porii betonului în timpul
transferului de umiditate, astfel încât se reduce schimbul de umiditate cu mediul şi în
consecinţă contracţia la uscare.
(16) Având în vedere efectele secundare asupra betonului (de exemplu se pare că
aceştia au o influenţă negativă asupra rezistenţei betonului), se recomandă utilizarea
aditivilor care reduc contracţia betonului cu discernământ şi însoţită de încercări
preliminare pe beton.
6.6 Raportul între volumul elementului şi suprafaţa expusă

(17) Raportul V/S are importanţă prin faptul că influenţează distanţa pe care
căldura din interiorul elementului este disipată.
(18) Elementele de beton care prezintă o suprafaţă mare de expunere sunt mai puţin
sensibile fenomenului de fisurare, deoarece transferul de temperatură se produce mult
mai uşor, iar temperatura maximă se atinge mai târziu decât în cazul elementelor mai
masive. Având în vedere că şi contracţia la uscare se datorează migrării apei înspre
exterior, pe măsură ce raportul V/S creşte, contracţia la uscare scade. Figurile 6.7-6.9
prezintă sub formă grafică influenţa raportului V/S asupra evoluţiei temperaturii în
masa unui element de beton.
8 Tc0
1. 10 ºC
7
2. 16 ºC
6 3. 21 ºC
Vârsta betonului la Tcmax [zile]
4. 27 ºC
5
1 5. 32 ºC
4 6. 38 ºC
2
3 3
4
2
5
6
1
0
0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
V/S [m]
Fig. 6.7 Influenţa temperaturii betonului la punerea în operă şi a suprafeţei

expuse răcirii asupra duratei de atingere a temperaturii maxime în
masa betonului realizat cu ciment Portland normal
6.7 Umiditatea relativă a aerului

(19) Prin controlul umidităţii relative a aerului se poate controla efectiv mărimea
contracţiei la uscare. Pe măsură ce aceasta creşte, schimbul de umiditate dintre beton
şi mediu scade sensibil.
(20) Variaţia schimbului de umiditate între beton şi mediu este aproximativ liniară
pentru umidităţi relative ale aerului variind între 40 % şi 80 %, ajungând la zero
pentru o umiditate de 100 %.
18
35 Tc0
Creşterea de temperatură în masa betonului Tc0 [ºC]

1. 10 ºC
30 2. 16 ºC
6
5 3. 21 ºC
25
4 4. 27 ºC
5. 32 ºC
3
20
2 6. 38 ºC
1
10
0
0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
V/S [m]
a. beton cu suprafaţă uscată
35 Tc0
1. 10 ºC
30
2. 16 ºC
6 3. 21 ºC
25
5 4. 27 ºC
4
5. 32 ºC
3
20
6. 38 ºC
2
1
10
0
0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
V/S [m]
b. beton cu suprafaţă umedă
Fig. 6.8 Creşterea temperaturii elementelor de beton cu un conţinut de ciment
Portland normal de 225 kg/m3 pentru diferite temperaturi de punere în
operă
19
100 Vârsta betonului
la Tcmax
90
Procentul de căldură disipată/adsorbită urmare a

1. 12 ore
80
2. 1 zi
gradientul termic între Tc0 şi Ta [%]
70 3. 2 zile
60 4. 3. zile
5 5. 7 zile
50
40 4
3
30 2
1
20
10
0
0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
V/S [m]
Fig. 6.9 Transferul termic între beton şi mediu
6.8 Tratarea betonului

(21) Practica curentă presupune umezirea betonului timp de 7 zile de la decofrare
înainte de a fi expus uscării. Dacă durata de tratare a betonului creşte, valoarea finală
a deformaţiei din contracţie scade. Dacă tratamentul se extinde de exemplu la 28 de
zile, valoarea contracţiei la uscare se poate reduce cu până la 85 %.
50 Vârsta de tratare a
betonului
1. 1 zi
]
40
M P a
2. 3 zile
[
Rezistenţa la compresiune a betonului
3. 7 zile
4
30 4. 28 zile
3
20
10
0
0.25 0.35 0.45 0.55 0.65 0.75
w/c
Fig. 6.10 Influenţa raportului w/c şi a vârstei de tratare a betonului asupra

rezistenţei finale a betonului la un beton confecţionat cu ciment
Portland normal, tratat prin umezire la 21 ºC
20
(22) O tratare adecvată permite de asemenea atingerea unor rezistenţe superioare
ale betonului (Figura 6.10), acesta având un potenţial mai mare să preia eforturile de
întindere induse de contracţia împiedicată şi, în consecinţă, să prezinte un risc mai
redus de fisurare.
(23) La elementele masive, pentru reducerea temperaturii betonului la momentul
punerii în operă şi a efectelor acesteia în timpul răcirii, se recomandă următoarele
măsuri suplimentare:
- răcirea ingredienţilor şi betonului înainte de punerea în operă (cu influenţă directă şi
controlabilă asupra temperaturii betonului la turnare);
- răcirea betonului după punerea în operă (cu efecte indirecte, de reducere a şocului
termic şi a consecinţelor asociate acestuia).
(24) Estimarea temperaturii amestecului de beton proaspăt se efectuează
considerând temperaturile constituienţilor măsurate înainte de amestecare Ti, masele
şi căldurile lor specifice. În lipsa unor determinări experimentale, pentru căldura
specifică se pot considera orientativ valorile precizate în Tabelul 6.2 şi o valoare
medie a căldurii specifice pentru beton de 963 J/kgC. Relaţia de calcul este:
i mic0iTi i mi
Tc0  [6.1]
963 J/kg  C
Tab. 6.2 Valori tipice pentru căldura specifică a ingredienţilor

amestecului de beton
Căldura specifică
Ingredient
[J/kgC]
agregate 750
ciment 880
praf de silice 840
apă 4,180
(25) Proiectantul structural poate impune prin proiectul tehnic şi specificaţia

betonului o temperatură a betonului la momentului punerii în operă Tc0. În aceste
situaţii, calculul necesarului de răcire a ingredienţilor betonului înainte de malaxare se
determină considerând temperaturile individuale ale acestora şi căldurile lor specifice.
6.9 Timpul
(26) Scurtarea betonului prin contracţie se datorează în principal evaporării apei şi
schimbărilor chimice, dependente de timp. Contracţia autogenă şi la uscare continuă
pe toată durata de serviciu a unei structuri, în primii 5 ani consumându-se circa 80 %
din potenţial.
6.10 Proiectarea amestecului de beton

(27) Proiectarea amestecului de beton este un proces prin care se determină
cantităţile diverşilor ingredienţi ai betonului pentru a satisface exigenţele
betonului specifice unei lucrări. Obiectivele proiectării sunt de a identifica cele
mai economice reţete de beton cu materiale aflate la dispoziţie şi care asigură
betonului un potenţial minim de contracţie, în condiţiile asigurării proprietăţilor
necesare.
(28) La proiectarea amestecului de beton trebuie avute în vedere următoarele
elemente cheie:
21
- raportarea caietelor de sarcini cu privire la lucrările de betoane la sistemul
constructiv, ansamblul de acţiuni şi mediul specifice unei lucrări;
- corelarea reţetelor şi încercărilor preliminare în laborator cu specificul
amplasamentului şi materialele disponibile;
- lucrabilitatea şi volumul porilor sunt proprietăţile principale ale betonului proaspăt
care pot fi adjustate la momentul punerii în operă;
- numărul încercărilor preliminare trebuie să fie suficient pentru a asigura capacitatea
de a ajusta cu încredere lucrabilitatea şi conţinutul de aer la momentul turnării
betonului;
- este recomandabilă efectuarea de încercări de probă in situ pe şarje integrale şi cu
utilizarea tehnologiei disponibile.
(29) Etapele proiectării amestecului de beton sunt:
- elaborarea specificaţiei betonului;
- proiectarea reţetelor;
- analiza costurilor;
- efectuarea încercărilor de probă în laborator;
- efectuarea încercărilor de probă in situ.
6.10.1 Elaborarea specificaţiei
(30) Pentru elaborarea specificaţiei betonului, se poate utiliza una dintre cele două
variante:
- metoda curentă, în care prin caietul de sarcini sunt specificate cerinţele minimale şi
maximale (clasa de rezistenţă şi durabilitate a betonului, tipul şi conţinutul de ciment,
raportul apă/ciment, granulometria, volumul porilor etc.) cu privire la materiale,
proporţiile amestecului şi tehnologii în baza principiilor fundamentale şi a practicilor
ce prezintă o performanţă satisfăcătoare, în baza cadrului tehnic strict reglementat;
- metoda bazată pe performanţa echivalentă a betonului, prin care în caietul sunt
identificate şi cuantificate cerinţele de performanţă ale betonului cu privire la
rezistenţă, durabilitate, variaţii de volum etc., şi se cere producătorului să realizeze
amestecuri de beton care să atingă aceste performanţe.
(31) Indiferent de metoda utilizată la elaborarea caietulul de sarcini, trebuie să fie
asigurată conformitatea betonului cu reglementările tehnice NE 012/1-2007 şi NE
012/2-2010 şi cu standardele conexe acestora. De asemenea, trebuie să fie prevăzută
realizarea încercărilor de laborator şi in situ cu materiale disponibile în perioada
execuţiei, precum şi tipul încercărilor care trebuie efectuate. În cazul elementelor
masive, trebuie de asemenea prevăzute măsurile necesare reducerii efectelor
expansiunii termice a betonului, după cum urmează:
- stabilirea clară a tipului de ciment de utilizat şi/sau a caracteristicilor sale cu privire
la rezistenţă şi căldura de hidratare;
- înainte de turnarea betonului: răcirea apei pentru amestecul de beton, înlocuirea
parţială a apei din amestec cu gheaţă, ferirea de soare a agregatelor în depozit şi pe
durata transportului, umezirea stocurilor de agregate şi răcirea lor prin evaporarea
apei, imersia agregatului grosier în apă, imersia agregatului grosier şi vacuumarea,
introducerea de azot lichefiat în amestecul de beton, turnarea betonului noaptea,
precum şi utilizarea echipamentelor de malaxare şi transport de culori deschise;
- după turnarea betonului: o durată mai mare de tratare a betonului, răcirea
elementelor cu sisteme de ţevi înglobate şi răcirea controlată la suprafaţă cu cofraje
metalice cu pereţi dublii, recomandate a se efectua pe o durată de minim 3 săptămâni
de la turnare.
22
6.10.2 Proiectarea reţetelor amestecului de beton (metoda
volumului absolut)
(32) Figura 6.11 prezintă factorii cheie care trebuie avuţi în vedere la stabilirea
amestecului unui beton cu un potenţial minim de contracţie. Paşii care trebuie parcurşi
sunt prezentaţi în continuare, propunând metoda volumului absolut în vederea
stabilirii proporţiilor preliminare pentru diferiţii constituenţi.
1.2
0.50 0.45 w/c
0.40
0.35
1.1
0.30
230
1.0
cs [‰]
0.25
0.9
210
190
0.8
150 175 conţinutul de apă
[kg/m3]
0.7
300 400 500 600 700 800 900
3
Conţinutul de ciment [ k g / m ]
Fig. 6.11 Evoluţia contracţiei în funcţie de conţinutul de apă,
conţinutul de ciment şi raportul w/c
(33) Pasul 1: stabilirea rezistenţei amestecului de beton

- clasa de beton se stabileşte pe baza criteriilor de rezistenţă şi stabilitate, conform SR
EN 1991-1-1, SR EN 1997-1 şi SR EN 1998-1/5 şi a criteriilor de durabilitate
conform SR EN 1991-1şi NE 012/1-2007;
- conform NE 012/1-2007 pentru siguranţa atingerii clasei de beton prescrisă, la staţia
de betoane rezistenţa proiectată a amestecului de beton trebuie să asigure o medie a
rezistenţei la compresiune superioară rezistenţei caracteristice corespunzătoare clasei
de proiectare, criteriul de acceptare fiind:
f cm, cube  f ck,cube  6...12 MPa [6.2]
(34) Pasul 2: alegerea tipului de ciment
- alegerea tipului de ciment este esenţială pentru obţinerea unui beton cu schimbări de
volum reduse; selecţia tipului de ciment şi/sau a tipurilor de ciment şi adaos se va
efectua conform prevederilor NE 012/1-2007;
- conform §6.1, pentru pereţii structurali şi plăcile suprastructurilor de poduri se
recomandă utilizarea cimenturilor produse pe bază de ciment Portland normal, belitic
sau brownmilleritic (cimenturi CEM I) cu sau fără adaosuri şi a cimenturilor Portland
compozite (de exemplu cimenturi de tip CEM II);
- pentru elementele masive se recomandă utilizarea tipurilor de ciment fabricate cu
cimenturi Portland belitic sau normal cu adaosuri (de exemplu H II A-S, CEM I cu
adaos, CEM II).
(35) Pasul 3: stabilirea raportului w/c
- raportul w/c utilizat trebuie să aibă cea mai mică valoare posibilă care satisface
23
cerinţele de siguranţă structurală şi durabilitate ale betonului;
- un raport minim w/c are următoarele valori orientative: 0.15 pentru a umple porii din
pasta de ciment, 0.23 pentru a se asigura reacţia de hidratare şi 0.30 pentru a se
asigura contactul apei cu toate particulele de ciment;
- valorile maxime sunt cele specificate în NE 012/1-2007;
- în figurile din §6.2 se prezintă influenţa raportului w/c (inclusiv corelată cu volumul
de agregat grosier) asupra evoluţiei contracţiei şi rezistenţei la compresiune a
betonului, de unde se pot asuma valori orientative ale raportului w/c în raport cu
specificul fiecărei lucrări.
(36) Pasul 4: selecţia agregatului grosier, stabilirea cantităţii şi granulometriei
- selecţia tipului de agregat trebuie să pornească de la resursele locale;
- aptitudinea generală de utilizare este stabilită pentru agregate de masă volumică
normală şi agregate grele conform SR EN 12620;
- dimensiunea maximă a agregatului grosier se stabileşte de proiectantul de rezistenţă
în corelare cu dimensiunile elementului şi modul de armare;
- granulometria agregatului se stabileşte conform NE 012/1-2007;
- în raport cu specificul fiecărui element, pentru obţinerea unui beton cu potenţial
minim de contracţie se recomandă alegerea dimensiunii maxime posibile a agregatului
grosier pentru un beton cu contracţii reduse şi ieftin;
- granulometria, forma, porozitatea şi textura suprafeţei influenţează semnificativ
proporţiile amestecului de beton deoarece au un rol determinant asupra lucrabilităţii
betonului, şi în consecinţă asupra necesarului de apă din beton;
- o granulometrie optimă a agregatului grosier asigură o distribuţie echilibrată a
sorturilor, iar agregatul fin poate să umple spaţiile dintre agregatele cu dimensiuni
mari, maximizând astfel conţinutul de agregat (Figura 6.12);
Vag Vag Vag
V1apă V1apă V2apă
V1apă V1apă
V2apă
a. agregat grosier uniform b. agregat fin uniform c. agregat grosier + fin
Fig. 6.12 Maximizarea conţinutului de agregat printr-o granulometrie optimă
- modulul de fineţe al agregatului fin (FM) se determină conform ASTM Method 136;
- volumul în vrac al agregatului grosier se poate estima conform Figurii 6.13;
- modulul de fineţe al agregatului este mai redus la betoanele cu un conţinut redus de
ciment şi mai mare la betoanele cu un conţinut bogat în ciment;
- la betoanele cu o lucrabilitate mai scăzută, volumul determinat conform Figurii 6.13
poate fi crescut cu până la 10 %.
24
90
Modulul de fineţe al
agregatului (FM)
Volumul relativ în vrac al agregatului grosier [%]

1. 2.4
80
2. 2.6
1
3. 2.8
70 2
3
4 4. 3.0
60
50
40
0 25 50 75
Dmax [mm]
Fig. 6.13 Volumul în vrac necesar al agregatului grosier în funcţie de calitatea

agregatului pentru un beton cu lucrabilitate moderată
(37) Pasul 5: determinarea conţinutului de aer antrenat

- betonul expus ciclurilor îngheţ-dezgheţ trebuie să înglobeze un conţinut controlat de
aer antrenat, pentru a avea o microporozitate favorabilă impermeabilităţii;
- în Figura 6.14 este prezentat necesarul de aer antrenat în funcţie de dimensiunea maximă
a agregatului şi clasele de expunere, la clasele XF3 şi XF4 putând fi mai mari cu 1-2 %;
- aşa cum se prezintă în Figura 6.15, aerul antrenat are o influenţă negativă asupra
rezistenţei la compresiune, astfel încât limitele conţinutului de aer antrenat trebuie să
fie alese în funcţie de dimensiunea maximă a agregatului conform NE 012/1-2007.
8 Clasa de expunere
7
]
1. XF0 (fără aer antrenat)
%
[
6
Conţinutul ţintă de aer
2 . X F 1 , X F 2
5 4
3 . X F 3
4 3
4 . X F 4
3 2
2
1
1
0
0 10 20 30 40 50 60 70
Dmax [mm]
Fig. 6.14 Determinarea conţinutului ţintă de aer antrenat
25
60
Tip beton
]
1. cu aer antrenat
50
M P a
2. fără aer antrenat

[
Rezistenţa la compresiune
40
30 2
1
20
10
0
0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9
w/c
Fig. 6.15 Influenţa conţinutul de aer antrenat asupra rezistenţei
betonului funcţie de raportul w/c
(38) Pasul 6: asigurarea lucrabilităţii betonului

- betonul trebuie să aibă lucrabilitatea, consistenţa şi plasticitatea adecvate lucrării;
- în Figurile 6.16 şi 6.17 sunt prezentate cantităţile necesare de apă în raport cu
dimensiunea maximă a agregatului pentru diferite mărimi ale tasării;
- clasa de tasare se stabileşte prin proiect în corelare cu dimensiunile elementului şi
modul de armare, dar aceasta trebuie verificată la momentul proiectării reţetelor
preliminare şi eventual corectată cu acordul acestuia;
- clasele de consistenţă se stabilesc confom NE 012/1-2007 şi verificarea respectării
lor se face pe amestecuri de probă.
250 Tasarea
1. 25-50 mm
3
]
200 3 2. 75-100 mm
k g / m
2
Conţinut de apă
3. 150-175 mm
1
150
100
0 10 20 30 40 50 60 70
Dmax [mm]
Fig. 6.16 Necesarul aproximativ de apă pentru diverse tasări ale betonului
la betonul fără aer antrenat
26
250 Tasarea
1. 25-50 mm
3
]
2. 75-100 mm
k g
200
/ m
[
Conţinut de apă
3. 150-175 mm
3
2
150
1
100
0 10 20 30 40 50 60 70
Dmax [mm]
Fig. 6.17 Necesarul aproximativ de apă pentru diverse tasări ale betonului
la betonul cu aer antrenat
(39) Pasul 7: determinarea conţinutului de apă

- cantitatea de apă din amestecul de beton depinde de: lucrabilitatea (tasarea) necesară
punerii corespunzătoare în operă a betonului, agregat (prin mărime, textură şi formă),
conţinutul de aer, cantitatea de ciment şi temperatura betonului;
- conţinutul de apă poate fi redus prin înglobarea în amestec a aditivilor reducători de
apă (vezi pasul 9);
- la ajustarea şarjelor, tasarea poate fi crescută cu circa 10 mm prin adăugarea a 2 kg
de apă la un metru cub de beton;
- la betonul fără aer antrenat, cantitatea de apă necesară se determină conform Figurii
6.16;
- la betonului cu aer antrenat, cantitatea de apă necesară pentru o anumită tasare se
poate determina din Figura 6.17 (de regulă, la un procent de aer antrenat se scad 3
kg/m3 de apă).
(40) Pasul 8: determinarea cantităţii de ciment
- cantitatea de ciment se determină împărţind cantitatea de apă necesară cu raportul
w/c;
- conţinutul minim de ciment se stabileşte în funcţie de clasele de expunere ale
elementelor conform NE 012/1-2007;
- dacă valoarea aflată nu se încadrează în valoarea minimă, se revine la pasul 3.
(41) Pasul 9: determinarea tipului şi cantităţii de aditivi
- tipul şi cantităţile de aditiv se calculează în funcţie de specificul lucrării respectând
prevederile specifice fiecărui produs;
- în funcţie de tipul de beton, tehnologia utilizată şi condiţiile de turnare, respectiv
tipul de aditiv de utilizat se stabilesc conform NE 012/1-2007.
(42) Pasul 10: determinarea cantităţii de agregat fin
- cantitatea de agregat fin se determină după ce s-au determinat cantităţile de agregat
grosier, apă şi ciment, respectiv s-a estimat cantitatea de aer oclus (aerul din masa
betonului fără utilizarea aditivilor antrenori de aer – curba 1 din Figura 6.14);
- prin metoda volumului absolut, aceste cantităţi se convertesc în proporţii de volum
considerând greutăţile specifice ale materialelor, iar proporţia rămasă o constituie
27
proporţia corespunzătoare agregatului fin;
- conţinutul maxim de părţi fine (ciment + agregat fin < 0.125 mm) se stabileşte
conform NE 012/1-2007.
(43) Pasul 11: corecţia datorată umidităţii/adsorbţiei agregelor
- corecţiile sunt necesare pentru compensarea umidităţii libere a agregatelor;
- greutatea în stare uscată a agregatelor trebuie suplimentată pentru a compensa
umiditatea adsorbită de pe suprafaţa lor, precum şi dintre particulele de agregat;
- cantitatea de apă introdusă în amestecul de beton (inclusiv apa din aditivi) trebuie
redusă faţă de cea calculată cu cantitatea umidităţii libere a agregatelor;
- corecţia adusă apei în amestec trebuie să fie egală cu corecţia adusă agregatelor,
masa globală unitară rămânând aceeaşi.
(44) Pasul 12: epruvete şi şarje de probă
- greutăţile estimate trebuie verificate pe epruvete de laborator şi şarje la scară
naturală;
- tipurile de încercări care trebuie efectuate se stabilesc conform normativului NE
012/1-2007 şi standardelor de încercări corespondente.
6.10.2.1 Aplicaţia 1
Să se proiecteze reţeta preliminară a amestecului de beton pentru zidul de
sprijin din Figura A.1.1, având lungimea de L=30.0 m. Execuţia va avea loc pe timp
de vară în zona adiacentă municipiului Cluj-Napoca. Specificaţia betonului elaborată
de proiectantul de rezistenţă prevede o clasă de beton C 35/45, încadrarea în clasele
de expunere XC 4+XD 3+XF 4+XA 1, Dmax=32 mm şi clasa de tasare S2.
Pasul 1:
- aplicând relaţia [6.2] rezultă rezistenţa mediecubică necesară pentru beton
f cm ,cube  45  6  51 MPa
B=0.60
H=3.00
Fig. A.1.1
Pasul 2:
- elementul are o grosime mai mare de 0.50 m şi în consecinţă intră în categoria
elementelor masive; având în vedere clasa superioară de beton prescrisă, conform
prevederilor NE 012/1-2007 anexele F şi L, se alege un ciment Portland compozit
CEM II/B-S 42.5 N;
- conform SR EN 197-1 Tabelul 1, pe lângă cimentul Portland, acest ciment are în
compoziţie zgură de furnal într-un procent de masă de 21-35 %.
Pasul 3:
28
- conform NE 012/1-2007 anexa F, valorile maxime ale raportului w/c sunt:
Clasa de expunere
XC 4 XD 3 XF 4 XA 1
(w/c)max 0.50 0.45 0.50 0.55
- conform Figurii 6.5, un raport w/c=0.40 poate asigura atingerea rezistenţei medii
de 51 MPa (Figura A.1.2); acest raport se consideră optim pentru o bună
lucrabilitate şi suficient de scăzut pentru contracţii controlabile (vezi Figura 6.3).
80
]
70
M P a
60
[
Rezistenţa cubică la compresiune
51
50
40
30
20
10
0.40
0
0.25 0.35 0.45 0.55 0.65 0.75 0.85
w/c
Fig. A.1.2
Pasul 4:
- din analiza surselor locale, s-a identificat un agregat grosier de natură granitică,
având masa volumică egală cu 1,682 kg/m3 în vrac şi 2,680 kg/m3 în stare îndesată,
respectiv un potenţial redus de contracţie (vezi Tabelul 6.1);
- conform NE 012/1-2007 anexa K, pentru zona de granulozitate cu Dmax=32 mm se
alege curba granulometrică (Figura A.1.3) înspre limita inferioară a domeniului
favorabil, pentru a optimiza conţinutul în agregate cu dimensiuni mari, reducând
potenţialul de contracţie;
100
90
80
70 69
Treceri [%]
60
domeniu utilizabil
50
42
40
30 28
20 18
7 10 domeniu favorabil
10
2
0
0 0.125 0.25 0.5 1 2 4 8 16 31.5
Dimensiune ochi pătrat sită [ m m ]
Fig. A.1.3
29
- pentru o clasă superioară de beton se poate presupune necesitatea unui conţinut
relativ bogat în ciment;
- în consecinţă, se adoptă un modul de fineţe FM=2.6 şi conform Figurii 6.13 rezultă
un volum relativ de agregat grosier de 71 % (Figura A.1.4);
- cantitatea de agregat grosier rezultată este:
71
 1,682 kg m3  1,194 kg
100
90
Modulul de fineţe al
agregatului (FM)
Volumul relativ în vrac al agregatului grosier [%]
1. 2.4
80
2. 2.6
1
71 3. 2.8
70 2
3
4 4. 3.0
60
50
32
40
0 25 50 75
Dmax [mm]
Fig. A.1.4
Pasul 5:
-elementul se află în clasa de expunere XF 4 din punctul de vedere al atacului
ciclurilor îngheţ-dezgheţ, deci este obligatorie utilizarea unui aditiv antrenor de aer;
- conform NE 012/1-2007 §5.4.3 şi Tabelul 3.a, pentru Dmax=32 mm, volumul mediu
al aerului antrenat este de cel puţin 4.5 %, limita inferioară fiind de 4.0 %, iar cea
superioară de 8.0 %;
- limitele sunt uşor superioare conţinutului ţintă prezentat în Figura 6.14, astfel încât
se stabileşte ca şi ţintă un volum de aer antrenat de 4.5 %.
Pasul 6:
- conform NE 12/1-2007, la clasa de tasare S2, tasarea are valori de 50-90 mm;
- pentru tipul de lucrare prezentat şi având în vedere că se doreşte un beton cu minim
de contracţii, această clasă de tasare se consideră corectă;
Pasul 7:
- din Figura 6.17, rezultă un conţinut de apă de 165 kg/m3 (Figura A.1.5).
Pasul 8:
- conform NE 012/1-2007 anexa F, Tabelele F.1.1 şi F.1.2, dozajele minime sunt:
Clasa de expunere
XC 4 XD 3 XF 4 XA 1
dozaj minim de
300 320 340 300
ciment [kg/m3]
30
- pentru un conţinut de apă de 165 kg/m3 şi un raport w/c=0.40, rezultă un conţinut
de ciment mai mare decât cel minim:
165 kg m3
 412 kg
0.40
250 Tasarea
1. 25-50 mm
3
]
2. 75-100 mm
k g
200
/ m
[
Conţinut de apă
3. 150-175 mm
3
165 2
150
1
32
100
0 10 20 30 40 50 60 70
Dmax [mm]
Fig. A.1.5
Pasul 9:
- conform NE 012/1-2007, §5.2.6 Tabelul 2.a, deoarece elementul este încadrat în
clasa de expunere XF4 din punctul de vedere ale solicitării la cicluri îngheţ-dezgheţ,
este obligatorie introducerea în amestec a unui aditiv de tipul antrenor de aer;
- conform aceluiaşi tabel, la un beton de clasă C 35/45 este obligatorie utilizarea unui
aditiv superplastifiant/intens reducător de apă;
- în situaţia în care turnarea betonului se va efectua la o temperatură ridicată a
mediului, se va lua în considerare şi un aditiv întârzietor de priză.
Pasul 10:
- din Figura 6.14 se estimează un conţinut de aer oclus de 5.6 % (Figura A.1.6);
8 Clasa de expunere
7
]
1. XF0 (fără aer antrenat)
% 6
5.6
[
Conţinutul ţintă de aer
2 . X F 1 , X F 2
5 4
3 . X F 3
4 3
4 . X F 4
3 2
2
1
1
32
0
0 10 20 30 40 50 60 70
Dmax [mm]
Fig. A.1.6
31
- volumele ingredientilor calculaţi la 1 m3 de amestec sunt:
165 kg m3
apă 3
 0.165 m3
1,000 kg m
412 kg
ciment 3
 0.257 m3
1,600 kg m
5.6
aer oclus  10 m3  0.056 m3
100
1,194 kg
agregat grosier 3
 0.446 m3
2 ,680 kg m
total 0.915 m3
- volumul necesar al agregatului fin:
1.0 m3  0.915 m3  0.085 m3
- cantitatea necesară de agregat fin:
0.085 m3  2,640 kg m3  224 kg
- conform NE 012/1-2007 anexa F, Tabelul F.3.1, cantitatea maximă de părţi fine (cu
dimensiunea maximă sub 0.125 mm) este 500 kg, condiţia fiind îndeplinită.
Pasul 11:
- încercările indică o umiditate a agregatului grosier de 2 % şi de 6 % a agregatului
fin; adsorbţia măsurată este de 0.5 % la agregatul grosier şi de 0.7 % la agregatul
fin; greutăţile adjustate ale agregatelor devin:
agregat grosier 1,194 kg  1.02  1,218 kg
agregat fin 224 kg  1.06  237 kg
- cantitatea corectată de apă este:
2 - 0.5 6 - 0.7
165 kg- 1,194 kg- 237 kg  135 kg
100 100
6.10.2.2 Aplicaţia 2
Pentru amestecul de beton proiectat în cadrul Aplicaţiei 1, să se estimeze
temperatura betonului la momentul punerii în operă şi să se recomande dacă este
cazul măsurile de tratare preliminară a ingredienţilor şi betonului înainte de punerea
în operă. Temperaturile ingredienţilor în depozit şi a apei de amestec la sursă sunt
prezentate în tabelul de mai jos.
Ti
Ingredient
[C]
agregat grosier umed 25
agregat fin umed 24
ciment 48
apă 20
- aplicând relaţia [6.1] şi considerând valorile pentru căldura specifică precizate în

Tabelul 6.2, temperatura betonului rezultă:
1,218 kg 750 J/kg C 25 C  135 kg 750 J/kg C 24 C
Tc 0  
1,218 kg 135 kg 412 kg 118 kg   963 J/kg C
412 kg 880 J/kg C 48 C  118 kg 4 ,180 J/kg C 20 C
  29 C
1,218 kg 135 kg 412 kg 118 kg   963 J/kg C
32
- la elementele masive, o reducere de 5 C a temperaturii betonului la momentul
turnării va rezulta într-o reducere semnificativă a temperaturii maxime în masa
betonului; în consecinţă, este recomandabilă tratarea individuală a ingredienţilor şi
obţinerea unei temperaturi a betonului la turnare de 15 C; necesarul de răcire se
obţine însumând produsele individuale pentru fiecare ingredient dintre diferenţa de
temperatură până la 15 C, căldura specifică şi cantitate:
Căldura Necesarul de răcire pentru
Ti Ti - 15 Cantitate
Ingredient specifică a atinge 15C
[C] [C] [kg]
[J/kgC] [kJ]
agregat grosier umed 25 10 750 1,218 9,135.0
agregat fin umed 24 9 750 135 911.3
ciment 48 33 880 412 11,964.5
apă 20 5 4,180 118 2,466.2
TOTAL 24,477.0
- pentru a obţine o temperatură de 15 C a betonului la turnare este necesă răcirea

ingredienţilor din amestecul de beton cu 24,477 kJ; cea mai practică şi eficientă
metodă de răcire este răcirea apei prin amestecare cu gheaţă; în mod curent apa din
amestec se poate răci până la 2 C, ceea ce asigură în aplicaţia de faţă o răcire a
amestecului de beton proaspăt egală cu
 
118 kg 4 ,180 J/kg  C 20  C - 2  C  10 3  8,878.3 kJ
- pentru diferenţa rămasă se propune răcirea agregatului grosier; aceasta se poate
realiza prin introducerea acestuia într-un tanc metalic prin care este circulată apă
răcită la 2 C timp de circa 45 de minute; după scurgerea apei, agregatul se descarcă
pe un ecran vibrant pentru îndepărtarea excesului de apă şi are o temperatură de
aproximativ 3 C; cantitatea de căldură îndepărtată din sistem rezultă
 
1,218 kg 750 J/kg  C 25  C - 3  C  10 3  20 ,097.0 kJ
- după cum se observă, cele două metode sunt suficiente pentru a asigura o
temperatură a amestecului proaspăt de beton de circa 15 C la punerea în operă,
astfel încât nu se consideră necesare alte măsuri.
7 MODELE DE CALCUL PENTRU DEFORMAŢIILE ÎN TIMP ALE

BETONULUI
7.1 Calculul evoluţiei temperaturii în masa betonului

(1) Etapele reacţiei de hidratare sunt prezentate în Figura 7.1. Reacţia de hidratare
începe în momentul în care apa intră în contact cu cimentul. Particulele de ciment se
dizolvă parţial, iar compuşii rezultaţi încep să reacţioneze chimic cu rate diferite. Pe
durata acestor reacţii, se generează căldură şi noi compuşi se produc. Aceştia fac
cimentul să se întărească şi să adere la agregate, devenind rezistent şi dens.
(2) E1. La începutul reacţiei de hidratare a cimentului, silicaţii se dizolvă foarte
încet şi nu au un efect imediat. Căldura semnificativă iniţială se datorează aluminaţilor
şi gipsului care se dizolvă şi devin activi la câteva minute de la amestecarea cu apa. În
această perioadă de început, cu o durată de circa 15 minute, betonul se malaxează
pentru accelerarea procesului şi uniformizarea amestecului.
(3) E2. Reacţiile aluminaţilor încetinesc circa 2-4 ore, rezultând o perioadă de
latenţă în care betonul este în stare plastică şi nu generează căldură, asigurând
perioada de transport şi punere în operă a betonului. În această perioadă cimentul
33
continuă să se dizolve şi apa din amestec devine saturată cu ioni de calciu şi hidroxid.
răcirea
sfârşitul pr i z e i
Căldura
întărirea
densificarea
malaxare
începutul
prizei
latenţă
E1 E2 E3 E4 E5
Timpul
Fig. 7.1 Etapele reacţiei de hidratare
(4) E3. În următoarele 2-4 ore, apa devine suprasaturată cu ioni de calciu şi se
formează noi compuşi, generându-se căldură şi betonul întărindu-se.
(5) E4. Datorită schimburilor de temperară şi umiditate, betonul se contractă. La
circa şase ore de la începutul prizei, reacţia de hidratare încetineşte datorită creşterii
volumice a produşilor de hidratare, care interacţionează cu apa şi cimentul rămase în
beton. Cantitatea de căldură generată se reduce semnificativ, temperatura în masa
betonului începând să scadă de regulă după 1-2 zile.
(6) E5. În stadiul final al hidratării reacţiile încetinesc, generând foarte puţină
căldură şi temperatura scăzând brusc. Produşii de hidratare continuă să crească în
volum şi să umple porii din masa de beton, proces continuu care creşte rezistenţa
betonului şi îi reduce permeabilitatea.
(8) Cea mai mare influenţă asupra schimbărilor de volum a structurilor de beton şi
beton armat o au:
- temperatura medie a aerului pe durata punerii în operă a betonului şi a perioadei
imediat următoare Ta (circa o săptămână), care se stabileşte în funcţie de locaţie în
baza informaţiilor furnizate de SR EN 1991-1-5/NA şi poate fi considerată a fi vara de
75 % din temperatura maximă exterioară;
- temperatura minimă a aerului Ta0min în perioada imediat următoare turnării
betonului, de circa o săptămână, care se stabileşte în funcţie de locaţie considerând
datele din SR EN 1991-1-5/NA şi care vara se consideră a fi egală cu 50 % din
temperatura maximă;
- temperatura minimă estimată pe întreaga durată de serviciu a structurii Tafmin, care se
stabileşte în funcţie de amplasament conform SR EN 1991-1-5/NA.
(9) Normativul NE 012/1-2007 reglementează limitele temperaturii betonului la
punerea în operă Tc0. Acestea sunt de +5 ºC, respectiv +30 ºC.
(10) Dacă temperatura betonului la punerea în operă Tc0 nu se determină prin
măsurători directe, în perioadele calde aceasta se poate estima ca fiind cu 5 ºC mai
mică decât temperatura medie a aerului la momentul punerii în operă, în condiţiile în
care nu se iau măsuri pentru răcirea betonului sau a agregatului grosier. Pe timp
friguros, temperatura minimă este de +5 ºC. În lunile de primăvară şi toamnă, se poate
considera media temperaturilor betonului la punerea în operă vara şi iarna.
34
(11) Temperaturile minime din masa betonului se consideră la circa o săptămână de
la turnarea betonului conform SR EN 1991-1-6, iar temperatura finală minimă pe
întreaga durată de serviciu asumată în faza de proiectare pentru structură (în
conformitate cu prevederile SR EN 1990) se asociază temperaturii minime prevăzută
de SR EN 1991-1-5/NA în funcţie de locaţie.
(12) Temperaturile minime se raportează sursei de căldură dată de fundaţia şi
terenul de fundare având o temperatură constantă Ts la 2.5-3.0 m de la cota terenului.
Această sursă se poate considera acoperitor ca având o temperatură Ts cu 25 ºC mai
ridicată decât temperatura minimă a mediului exterior pe timp de iarnă. În
conformitate cu SR EN 1991-1-5, temperaturile se pot considera +5 ºC pe timp de
vară, respectiv -3 ºC pe timp de iarnă.
(13) Temperatura minimă a elementului de beton pe o perioadă de circa o
săptămână de la turnare este dată de expresia:
2 Ts  Ta0min  V S0
Tc0min  Ta0min  [7.1.a]
3 2.44 m
(14) Temperatura finală minimă a elementului de beton se calculează cu relaţia:
2 Ts  Tafmin  V Sf
Tcfmin  Tafmin  [7.1.b]
3 2.44 m
(15) Valorile deformaţiilor libere de contracţie a betonului calculate conform SR
EN 1992-1-1 sunt valori medii, cu un coeficient de variaţie de circa 30 %. Adesea, în
condiţiile betonării pe timp călduros şi aplicării unui tratament necorespunzător,
aceste valori nu acoperă valorile deformaţiei libere a betonului din contracţia la
uscare. Astfel, pe durata execuţiei, pentru scopuri de expertizare este mai convenabil a
considera în locul valorii deformaţiei libere din contracţiei la uscare un gradient
termic echivalent, calculat cu relaţia:
 V  w  125
ΔTcd   0.75  0.05  [7.2]
 S  100
unde conţinutul de apă w se limitează la cel puţin 135 kg/m3, iar volumul şi suprafaţa
se consideră în m3, respectiv m2.
(16) Scăderea de temperatură echivalentă calculată cu relaţia [7.2] se însumează
algebric cu termenii din dreapta ai expresiilor [7.1].
(17) Calculul gradienţilor maximi de temperatură în masa betonului se efectuează
în patru paşi, presupunând determinarea a trei componente de bază:
- temperatura betonului la punerea în operă
- temperaturile minime ale betonului în perioada execuţiei şi în serviciu;
- creşterea temperaturii în masa betonului datorită hidratării cimentului.
(18) Pasul 1: se calulează raportul V/S al elementului la momentul punerii în operă
(indice 0) corectat cu grosimea cofrajului (echivalenţa este dată în Tabelul 7.1) şi în
serviciu (fără cofraj, cu sau fără feţe neexpuse, indice f).
Tab. 7.1 Echivalenţa grosimii din punct de vedere termic între beton şi diferite cofraje
Grosime placaj Grosime echivalentă [mm]
Tip cofraj
[mm] beton simplu beton armat
Metalic 10 8 8
Lemn 10 112 120
Placaj 10 112 120
35
(19) Pasul 2: se calculează diferenţa dintre temperatura betonului la punerea în
operă şi temperatura minimă a betonului astfel:
- în funcţie de zonă, orientare şi perioada în care se execută elementul, temperatura
medie Ta şi temperaturile minime Ta0min şi Tafmin se stabilesc conform SR EN 1991-1-5
şi SR EN 1991-1-5/NA (§5.3 şi Anexa A);
- se stabileşte vârsta betonului corespunzătoare temperaturii maxime Tcmax conform
Figurii 6.7;
- din Figura 6.9 se stabileşte procentul schimbului de căldură Q0 între beton şi mediu
la punerea în operă;
- se calculează temperatura efectivă a betonului la punerea în operă corectând
temperatura betonului de la turnare cu relaţia
Tc0ef  Tc0  Ta - Ta0min  ΔQ0 [7.3]
- considerând temperaturile Ts conform prevederilor §7.1(12), cu relaţiile [7.1] se
calculează temperaturile minime ale betonului în execuţie şi serviciu.
(20) Pasul 3: se determină temperatura maximă în beton atinsă ca urmare a
hidratării cimentului:
- din Figura 6.8 se stabileşte creşterea temperaturii Tc0 în masa betonului produs cu
un dozaj de 225 kg/3 de ciment Portland normal;
- se stabileşte corecţia c1 pentru tipul de ciment utilizat conform Figurii 6.1;
- se calculează corecţia c2 pentru cantitatea de ciment prevăzută; la cimenturile
compozite corecţia se efectuează considerând cantitatea echivalentă de ciment
calculată cu coeficientul k precizat în §6.1;
- se stabileşte corecţia c3 datorată fineţei de măcinare a cimentului cu ajutorul Figurii 6.2;
- se calculează temperatura maximă în masa betonului cu relaţia
Tcmax  Tc0ef  ΔTc0 γ c1γ c2 γ c3 [7.4]
(21) Pasul 4: se determină scăderile maxime ale temperaturii în masa betonului
utilizând relaţiile [7.1] şi [7.4]:
- la circa o săptămână de la turnarea betonului
Tc0max  Tcmax - Tc0min [7.5.a]
- în serviciu
Tcfmax  Tcmax - Tcfmin [7.5.b]
7.1.2 Aplicaţia 3
Să se determine gradientul maxim de temperatură între beton şi mediu pentru
zidul de sprijin prezentat la Aplicaţia 1 (Figura A.1.1), considerând amestectul de
beton proiectat (fineţea de măcinare a cimentului CEM II/B-S 42.5 N este de 2,600
cm2/g) fără măsurile de răcire a betonului prezentate în Aplicaţia 2. Execuţia va avea
loc pe timp de vară în zona adiacentă municipiului Cluj-Napoca.
Pasul 1:
- raportul V/S corectat cu grosimea cofrajului la momentul turnării (vezi Tabelul 7.1)
V S 0  0.60 m  3.00 m  30.00 m  0.60 m  0.025 m  0.025 m 120 mm 10 mm 
2  3.00 m  30.00 m 0.60 m
 0.60 m
- în serviciu suprafaţa expusă se reduce practic la jumătate datorită umpluturii în
contact cu o faţă, iar raportul V/S este
V S  f  0.60 m 3.00 m 30.00 m  0.60 m
3.00 m 30.00 m
36
Pasul 2:
- din SR EN 1991-1-5/NA, Anexa A Figura NA.1(RO), pentru locaţia Cluj-Napoca
rezultă temperatura maximă pe timp de vară Tmax=+38 ºC;
- conform Tabelului NA.5.2(RO) din SR EN 1991-1-5/NA, pentru o orientare N-E a
elementului temperatura exterioară maximă pe timp de vară se consideră egală Text=
Tmax+3 ºC=38 ºC+3 ºC=41 ºC;
- temperatura medie a aerului rezultă Ta=0.75×41 ºC31 ºC, iar temperatura minimă
Ta0min=0.5×41 ºC20 ºC;
- în Aplicaţia 2 a rezultat o temperatură a betonului Tc0=29 ºC; dacă proiectantul de
rezistenţă nu ar avea la dispoziţie o astfel de informaţie, ar putea considera în calcule
temperatura betonului în momentul turnării egală cu Tc0=31 ºC-5 ºC=26 ºC;
- în continuare se va considera Tc0=29 ºC, iar din Figura 6.7 rezultă că betonul are
vârsta de 0.7 zile (circa 18 ore) când atinge temperatura maximă (Figura A.3.1);
- din Figura 6.9 rezultă că betonul adsoarbe Q0=53 % din gradientul de căldură cu
exteriorul (Figura A.3.2);
- aplicând relaţia [7.3] rezultă

Tc0ef  29 C  31 C-20 C  53 100  34.8 C  35 C 
- din SR EN 1991-1-5/NA, Anexa A, pentru locaţia Cluj-Napoca din Figura NA.2(RO)
rezultă temperatura minimă Tafmin=-31 ºC;
- conform §7.1 (12), avem Ts=5 ºC pe timp de vară şi Ts=-3 ºC pe timp de iarnă;
- din relaţia [7.1.a] rezultă
Tc 0 min  20 C 

2  5 C  20 C  0.60 m
 15 C
3 2.44 m
- din relaţia [7.1.b] rezultă
Tcfmin  -31 C 
2   3 C  31 C   0.60 m
 21.7 C  22 C
3 2.44 m
8 Tc0
1. 10 ºC
7
2. 16 ºC
6 3. 21 ºC
4. 27 ºC
5
1 5. 32 ºC
4 6. 38 ºC
2
3 3
4
2
5
6
1
0.7
0.6
0
0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
V/S [m]
Fig. A.3.1
37
la Tcmax
90

1. 12 ore
80
gradientul termic între Tc0 şi Ta [%] 2. 1 zi
70 3. 2 zile
60 4. 3. zile
53
5 5. 7 zile
50
40 4
3
30 2
1
20
10
0.6
0
0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
V/S [m]
Fig. A.3.2
Pasul 3:
- din Figura 6.8.a, rezultă o creştere de temperatură Tc0=22 ºC (Figura A.3.3);
35 Tc0
1. 10 ºC
30 2. 16 ºC
6
5 3. 21 ºC
25
4 4. 27 ºC
22 5. 32 ºC
3
20
2 6. 38 ºC
1
10
0.60
0
0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
V/S [m]
Fig. A.3.3
38
50
Tip ciment Portland
1. ciment belitic
4
]
3. ciment normal
4. ciment alitic
3
30
1
20
17
13
10
0
0 0.7 1 2 3 4 7 28
Fig. A.3.4
100 Fineţea de
m ă c i n a r e
90 8
7 1. 1600 cm2/g
6
80 5 2. 1800 cm2/g
4
3
]
70 2 3. 2000 cm2/g
1
63
%
60 4. 2200 cm2/g
5. 2400 cm2/g
50
50
6. 2600 cm2/g
40
7. 2800 cm2/g
30
8. 3000 cm2/g
Căldura
20
10
0.8
0
0 0.5 1 2 3 4 7 28
Fig. A.3.5
39
- din Figura 6.1, pentru cimentul Portland brownmileritic şi o vârstă a betonului de
0.7 zile, rezultă corecţia pentru tipul de ciment utilizat (Figura A.3.4)
13 C
γc1   0.76
17 C
- corecţia c2 pentru cantitatea de ciment este
412 kg
γc2   1.83
225 kg
- din Figura 6.2 rezultă corecţia din fineţea de cimentului (Figura A.3.5)
63
γc3   1.26
50
- se calculează temperatura maximă în masa betonului cu relaţia [7.4]
Tcmax  35 C  22 C  0.76  1.83  1.26  73.5 C  74 C
Pasul 4:
- conform relaţiilor [7.5], gradienţii maximi de temperatură în masa betonului sunt
ΔTc0max  74 C  15 C  59 C
ΔTcfmax  74 C  22 C  96 C
7.1.3 Aplicaţia 4
Să se determine gradientul maxim de temperatură între beton şi mediu pentru
zidul de sprijin prezentat la Aplicaţia 1 (Figura A.1.1), considerând amestectul de
beton proiectat (fineţea de măcinare a cimentului CEM II/B-S 42.5 N este de 2,600
cm2/g) şi măsurile de răcire a betonului prezentate în Aplicaţia 2 (Tc0=15 ºC).
Execuţia va avea loc pe timp de vară în zona adiacentă municipiului Cluj-Napoca.
Pasul 1:
- raportul V/S corectat cu grosimea cofrajului la momentul turnării (vezi Tabelul 7.2)
V S 0  0.60 m  3.00 m  30.00 m  0.60 m  0.025 m  0.025 m 120 mm 10 mm 
2  3.00 m  30.00 m 0.60 m
 0.60 m
- în serviciu suprafaţa expusă se reduce practic la jumătate datorită umpluturii în
contact cu o faţă, iar raportul V/S este
V S  f  0.60 m 3.00 m 30.00 m  0.60 m
3.00 m 30.00 m
Pasul 2:
- din SR EN 1991-1-5/NA, Anexa A Figura NA.1(RO), pentru locaţia Cluj-Napoca
rezultă temperatura maximă pe timp de vară Tmax=+38 ºC;
- conform Tabelului NA.5.2(RO) din SR EN 1991-1-5/NA, pentru o orientare N-E a
elementului temperatura exterioară maximă pe timp de vară se consideră egală cu
Text= Tmax+3 ºC=38 ºC+3 ºC=41 ºC;
- temperatura medie a aerului rezultă Ta=0.75×41 ºC31 ºC, iar temperatura minimă
Ta0min=0.5×41 ºC20 ºC;
- pentru Tc0=15 ºC, din Figura 6.7 rezultă că betonul are vârsta de 1.8 zile când
atinge temperatura maximă (Figura A.4.1);
- din Figura 6.9 rezultă că betonul adsoarbe Q0=73 % din gradientul de căldură cu
exteriorul (Figura A.4.2);
- aplicând relaţia [7.3] rezultă
 
Tc 0 ef  15 C  31 C- 20 C 73 100  23 C
40
8 Tc0
1. 10 ºC
7
2. 16 ºC
6 3. 21 ºC
4. 27 ºC
5
1 5. 32 ºC
4 6. 38 ºC
2
3 3
4
2
1.8 5
6
1
0.6
0
0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
V/S [m]
Fig. A.4.1
la Tcmax
90
1. 12 ore
80
73 2. 1 zi
gradientul termic între Tc0 şi Ta [%]
70 3. 2 zile
60 4. 3. zile
5 5. 7 zile
50
40 4
3
30 2
1
20
10
0.6
0
0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
V/S [m]
Fig. A.4.2
- din SR EN 1991-1-5/NA, Anexa A, pentru locaţia Cluj-Napoca din Figura NA.2(RO)

rezultă temperatura minimă Tafmin=-31 ºC;
- conform §7.1 (12), avem Ts=5 ºC pe timp de vară şi Ts=-3 ºC pe timp de iarnă;
41
- din relaţia [7.1.a] rezultă
Tc 0 min  20 C 

2  5 C  20 C  0.60 m
 15 C
3 2.44 m
- din relaţia [7.1.b] rezultă
Tcfmin  -31 C 
 2   3 C  31 C 0.60 m
 21.7 C  22 C
 
3 2.44 m
Pasul 3:
- din Figura 6.8.a, rezultă o creştere de temperatură de Tc0=11 ºC (Figura A.4.3);
- din Figura 6.1, pentru cimentul Portland brownmileritic şi o vârstă a betonului de
1.8 zile, rezultă corecţia pentru tipul de ciment utilizat (Figura A.4.4)
21 C
γc1   0.78
27 C
- corecţia c2 pentru cantitatea de ciment este
412 kg
γc2   1.83
225 kg
- din Figura 6.2 rezultă corecţia din fineţea de cimentului (Figura A.4.5)
75
γc3   1.29
58
- se calculează temperatura maximă în masa betonului cu relaţia [7.4]
Tcmax  23 C  11 C 0.78  1.83  1.29  43.3 C  43 C
Pasul 4:
- conform relaţiilor [7.5], gradienţii maximi de temperatură în masa betonului sunt
ΔTc0max  43 C  15 C  28 C
ΔTcfmax  43 C  22 C  65 C
35 Tc0
]
1. 10 ºC
Creşterea de temperatură în masa betonului ºC
[
30 2. 16 ºC
6
5 3. 21 ºC
25
4 4. 27 ºC
5. 32 ºC
3
20
2 6. 38 ºC
1
11
10
0.60
0
0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5
V/S [m]
Fig. A.4.3
42
50
Tip ciment Portland
1. ciment beltic
4
]
3. ciment normal
4. ciment alitic
3
30
27 2
21 1
20
10
0
0 1 1.8 2 3 4 7 28
Fig. A.4.4
100 Fineţea de
m ă c i n a r e
90 8
7 1. 1600 cm2/g
6
80 5 2. 1800 cm2/g
75 4
3
]
70 2 3. 2000 cm2/g
%
[
1
60 4. 2200 cm2/g
58
5. 2400 cm2/g
50
6. 2600 cm2/g
40
7. 2800 cm2/g
30
8. 3000 cm2/g
Căldura
20
10
1.8
0
0 0.5 1 2 3 4 7 28
Fig. A.4.5
7.2 Calculul deformaţiilor din contracţia liberă a betonului

(22) Deformaţia specifică totală de contracţie liberă a betonului are trei
43
componente:
ε cs t   ε ct t   ε ca t   ε cd t  [7.6]
(23) Pentru calculul eforturilor din contracţia împiedicată, sunt de interes perioada
de circa o săptămână de la turnarea betonului (t=7 zile) şi durata de serviciu asumată
în proiectare (de regulă t∞).
(24) Deformaţia specifică datorată contracţiei termice se calculează cu relaţia:
ε ct t   αT ΔTcmax [7.7]
(25) În lipsa unor determinări experimentale, pentru valoarea coeficientului de
dilatare termică liniară se recomandă următoarele valori: 0.9×10-5 /°C pentru beton
realizat cu agregate calcaroase, 1.08×10-5 /°C în cazul agregatelor silicioase şi
1.26×10-5 /°C pentru agregate cuarţoase. Pentru alte situaţii se poate adopta valoarea
de 1.0×10-5 /°C, conform SR EN 1992-1-1 şi SR EN 1991-1-5.
(26) Pentru betonul obişnuit (de clasă până la C 50/60) se recomandă utilizarea
modelelor de calcul a deformaţiilor de contracţie liberă din contracţia autogenă şi la
uscare din SR EN 1992-1-1 (prezentate în subcapitolul 7.2.1). Acestea se pot utiliza şi
pentru clase superioare de beton, dar se recomandă implementarea în aceste situaţii a
modelelor din SR EN 1992-2 (prezentate în subcapitolul 7.2.2). Formulele prezentate
oferă o estimare medie satisfăcătoare a deformaţiilor întârziate. În situaţiile speciale
(de exemplu structuri şi infrastructuri de lucrări cu soluţii constructive deosebite,
deschideri mari şi importanţă deosebite), când supraestimarea deformaţiilor întârziate
are relevanţă pentru siguranţa lucrării, valorile deformaţiilor din contracţia liberă a
betonului se multiplică cu coeficientul lt, ale cărui valori sunt prezentate în Tabelul
7.2.
Tab. 7.2 Coeficient de siguranţă pentru extrapolarea pe

termen lung a deformaţiilor întârziate
t
lt
[ani]
<1 1.00
5 1.07
10 1.10
50 1.17
100 1.20
300 1.25
7.2.1 Beton obişnuit

(27) Deformaţia specifică datorată contracţiei autogene se calculează conform SR
EN 1992-1-1
ε ca (t)  βas (t) ε ca  [7.8]
în care funcţia evoluţiei în timp (t – vârsta betonului exprimată în zile) are expresia
βas t   1  exp(-0.2t 0.5) [7.9]
iar deformaţia finală de contracţie autogenă se raportează rezistenţei cilindrice
caracteristice a betonului în MPa:
ε ca    2.5 f ck  10 MPa106 [7.10]
(28) În conformitate cu SR EN 1992-1-1, deformaţia specifică datorată contracţiei
la uscare este dată de expresia
44
ε cd (t)  β ds (t, t s ) k h ε cd,0 [7.11]
(29) Valorile coeficientului de corecţie kh sunt prezentate în Tabelul 7.3 în funcţie
de dimensiunea nominală a secţiunii transversale h0=2Ac/u.
Tab. 7.3 Valorile coeficientului de corecţie

h0
kh
[mm]
100 1.00
200 0.85
300 0.75
500 0.70
(30) La calculul valorii deformaţiei specifice cd(7) se recomandă să se considere

ds(7,ts)=0.01 dacă se aplică o tratare adecvată betonului şi ds(7,ts)=15/h0 dacă nu se
aplică o tratare adecvată betonului. Expresia generală a funcţiei ds, conform SR EN
1992-1-1 este
t  ts
β ds (t, t s )  [7.12]
t  t s  0.04 h 30
(31) Valoarea de referinţă a deformaţiei specifice din contracţia la uscare este
  f cm    6
ε cd,0  0.85 220  110α ds1 exp   α ds2  10 β RH [7.13]
  10 MPa  
cu valorile coeficienţilor raportaţi tipului de ciment date în Tabelul 7.4 şi influenţa
umidităţii (RH în procente) dată de expresia:

β RH  1.55 1 - RH 100
3
 [7.14]
Tab. 7.4 Valorile coeficienţilor raportaţi tipului de ciment

Tip ciment ds1 ds2 s
S - cu întărire întârziată 3 0.13 0.38
N cu întărire normală 4 0.12 0.25
R cu întărire rapidă 6 0.11 0.20
7.2.2 Beton de înaltă rezistenţă

(32) Pentru umidităţi RH80 %, deformaţia specifică datorată contracţiei autogene
se calculează conform SR EN 1992-2, astfel:
- pentru t<28 zile
f t 
ε ca (t)  0 pentru cm  0.1
f ck
[7.15]
 f cm t   -6 f cm t 
ε ca (t)  f ck - 20 M Pa 2.2 - 0.2 10 pentru  0.1
 f ck  f ck
- pentru t28 zile
  t 
ε ca (t)  f ck - 20 MPa 2.8 - 1.1 exp  -   10-6 [7.16]
  96  
(33) În conformitate cu SR EN 1992-2, pentru umidităţi RH80 %, deformaţia
specifică datorată contracţiei la uscare este dată de expresia
45
Kf ck 72 exp - 0.046f ck   75 - RH t - t s 10-6
ε cd (t)  [7.17]
t - t s   βcd h 02
cu
K(fck )  18 pentru f ck  50 MPa
[7.18]
K(fck )  30  0.21f ck pentru f ck  50 MPa
şi

0.007 pentru beton cu silice ultrafina minim 5 %
β cd     [7.19]
0.021 pentru beton fara silice ultrafina
7.3 Calculul deformaţiilor de curgere lentă a betonului

(34) Pentru betonul obişnuit (de clasă până la C 50/60) se recomandă utilizarea
modelelor de calcul a deformaţiilor de contracţie liberă din contracţia autogenă şi la
uscare din SR EN 1992-1-1 (prezentate în subcapitolul 7.3.1). Acestea se pot utiliza şi
pentru clase superioare de beton, dar se recomandă implementarea în aceste situaţii a
modelelor din SR EN 1992-2 (prezentate în subcapitolul 7.3.2). Formulele prezentate
oferă o estimare medie satisfăcătoare a deformaţiilor întârziate. În situaţiile speciale
(de exemplu structuri şi infrastructuri de lucrări cu soluţii constructive deosebite,
deschideri mari şi importanţă deosebite), când supraestimarea deformaţiilor întârziate
are relevanţă pentru siguranţa lucrării, valorile deformaţiilor din contracţia liberă a
betonului se multiplică cu coeficientul lt, ale cărui valori sunt prezentate în Tabelul
7.2.
7.3.1 Beton obişnuit

(35) În conformitate cu SR EN 1992-1-1, deformaţia de curgere lentă este
σc
ε cc t, t 0   t, t 0  [7.20]
1.05E cm t 
(36) Vârsta t0 a betonului la momentul aplicării primei încărcări se consideră vârsta
la care betonul atinge temperatura maximă Tcmax. La elementele la care nu se ia în
considerare contracţia termică, t0=ts. Modulul de elasticitate secant al betonului se
calculează cu relaţia
0.3
  28 
E cm t   E cm exp s 1 - 
 [7.21]
  t 
unde valorile coeficientului s sunt date în Tabelul 7.3.
(37) Coeficientul curgerii lente este
t, t 0   0 βc t, t 0  [7.22]
(38) Funcţia care descrie evoluţia în timp a curgerii lente este
0.3
 t - t0 
c t, t 0     [7.23]
 H  t  t 0 
cu
H  
 18

1.5 1  0.012RH  h 0  250  1,500 pentru f cm  35 MPa
 
1.5 1  0.012RH  h 0  250 3  1,500  3 pentru f cm  35 MPa
18
[7.24]
şi
46
0.7 0.2 0.5
 35   35   35 
1     2     3    [7.25]
 cm 
f  cm 
f  cm 
f
(39) Coeficientul nominal de curgere lentă se estimează cu relaţia:
0  RH βf cm  t 0  [7.26]
unde
 1 - RH 100
1  0.13 h pentru f cm  35 M Pa
 0
RH  [7.27]
 1 - RH 100 
1  1   2 pentru f cm  35 M Pa
 0.13 h 

 0
βf cm  
16.8
[7.28]
f cm
1
t 0   [7.29]
0.1  t 0.2
0
7.3.2 Beton de înaltă rezistenţă

(40) În conformitate cu SR EN 1992-2, pentru umidităţi RH80 %, deformaţia
totală de curgere lentă este suma curgerii lente de bază şi a curgerii lente la uscare
σ t 
ε cc t, t 0   c 0 b t, t 0   d t, t 0  [7.30]
1.05E c
(41) Coeficientul curgerii lente de bază se calculează cu expresia
t  t0
b t, t 0   b0 [7.31]
t  t 0  bc
unde
 3.6 
 pentru beton cu silice ultrafina minim 5 %
b0   f cm t 0.37
[7.32]
  
1.4 pentru beton fara silice ultrafina
şi
  f cm t 0  
0.37 exp 2.8  pentru beton cu silice ultrafina minim 5 %
  f ck 
β bc   [7.33]
0.4 exp 3.1 f cm t 0  pentru beton fara silice ultrafina
  
 f ck 
(42) Coeficientul curgerii lente la uscare se exprimă prin expresia

d t, t 0   d0 ε cd t  - ε cd t 0  [7.34]
unde

1,000 pentru beton cu silice ultrafina minim 5 %
d0     [7.35]
3,200 pentru beton fara silice ultrafina
7.4 Aplicaţia 5
Să se calculeze deformaţiile specifice semnificative de contraţia liberă a
betonului proiectat pentru zidul de sprijin din Figura A.1.1 în cadrul Aplicaţiei 1,
considerând gradienţii de temperatură în masa betonului calculaţi în cadrul
47
Aplicaţiei 3. Umiditatea relativă a mediului pe timp de vară în zona amplasamentului
este de 60 %. Betonul se decofrează la vârsta de 3 zile şi se tratează o perioadă de 4
zile prin umezire.
Pasul 1:
- pentru cimentul Portland compozit CEM II/B-S 42.5 N, din Tabelul 7.4 rezultă
αds1  4, αds2  0.12, s  0.25
- pentru un beton de clasă C 35/45, conform SR EN 1992-1-1 Tabelul 3.1 avem:
fck=35.0 MPa, fcm=43.0 MPa, fctk=2.2 MPa, fctm=3.2 MPa, Ecm=34,000 MPa
- pentru t=7 zile, din SR EN 1992-1-1 §3.1.2 avem
  28 zile 
f cm0  f cm 7   exp 0.25   1-   43.0 MPa  33.5 MPa
  7 zile 
f ck0  f ck 7   33.5 MPa- 8.0 MPa  25.5 MPa
  28 zile  
f ctm0  f ctm 7   exp 0.25   1-    3.2 MPa  2.5 MPa
  7 zile  
f ctk0  f ctk 7   0.7  2.5 MPa  1.75 MPa
- pentru t=7 zile, din §7.3.1 relaţia [7.21] avem
0.3
  28 zile  
Ecm0  Ecm 7   exp 0.25   1-

   34,000 MPa  31,543 MPa
  7 zile  
Pasul 2:
- pentru un beton realizat cu agregat de natură granitică, conform §7.2 se adoptă
T=1.0×10-5 /°C;
- deformaţiile specifice din contracţia termică se calculează cu relaţia [7.7]
εct 7   1.0  10 5 C -1  59 C  0.00059 m/m  0.590 mm/m
εct    1.0  10 5 C -1  96 C  0.00096 m/m  0.960 mm/m
Pasul 3:
- calculul deformaţiilor specifice din contracţia autogenă
funcţia de timp cu expresia [7.9]
 
βas 7   1-exp -0.2 7 0.5  0.411
βas   1.0
deformaţia finală de contracţie autogenă rezultă din relaţia [7.10]
εca    2.5  35 MPa-10 MPa  10 6  0.000063 m/m  0.063 mm/m
deformaţiile specifice din contracţia autogenă se calculează cu [7.8]
εca(7)  0.411 0.063 mm/m  0.026 mm/m
εca()  1.0  0.063 mm/m  0.063 mm/m
Pasul 4:
- calculul deformaţiilor specifice din contracţia la uscare
dimensiunea nominală a secţiunii transversale la o săptămână de la turnare
600 mm  3,000 mm
h0 7   2   545 mm
3,000 mm  3,000 mm  600 mm
dimensiunea nominală a secţiunii transversale în serviciu
600 mm  3,000 mm
h0    2   1,000 mm
3,000 mm  600 mm
48
din Tabelul 7.3 rezultă coeficienţii de corecţie kh(7)= kh(∞)=0.70
coeficientul de influenţă a umidităţii (relaţia [7.14])
  60 3 
βRH  1.55  1-    1.22
  100  
valoarea de referinţă a deformaţiei specifice din contracţia la uscare este dată de
expresia [7.13]
  43.0  
εcd,0  0.85  220  110  4  exp  -0.12  6
   10  1.22  0.000409 m/m 
  10.0 
 0.409 mm/m
coeficientul de variaţie în timp se consideră acoperitor conform §7.2.1(30)
15
βds(7 ,t s )   0.028
545
βds( ,t s )  1.0
valorile deformaţiei specifice din contracţia la uscare conform [7.11]
εcd (7)  0.028  0.70  0.409 mm/m  0.008 mm/m
εcd ()  1.0  0.70  0.409 mm/m  0.286 mm/m
Pasul 5:
- conform relaţiei [7.6], deformaţiile specifice totale din contracţie sunt
εcs 7   0.590 mm/m  0.026 mm/m  0.008 mm/m  0.624 mm/m
εcs    0.960 mm/m  0.063 mm/m  0.286 mm/m  1.309 mm/m
7.5 Aplicaţia 6
Să se calculeze deformaţiile specifice semnificative din contraţia liberă a
betonului pentru zidul de sprijin din Figura A.1.1, amestecul proiectat în cadrul
Aplicaţiei 1 şi gradienţii de temperatură în masa betonului calculaţi în cadrul
Aplicaţiei 4 (considerând măsurile de răcire prevăzute în Aplicaţia 2). Umiditatea
relativă a mediului pe timp de vară în zona amplasamentului este de 60 %. Betonul se
decofrează la vârsta de 3 zile şi se tratează o perioadă de 4 zile prin umezire.
Pasul 1:
- pentru cimentul Portland compozit CEM II/B-S 42.5 N, din Tabelul 7.4 rezultă
αds1  4, αds2  0.12, s  0.25
- pentru t=7 zile, din SR EN 1992-1-1 §3.1.2 avem
  28 zile 
f cm0  f cm 7   exp 0.25   1-   43.0 MPa  33.5 MPa

  7 zile 
f ck0  f ck 7   33.5 MPa- 8.0 MPa  25.5 MPa
1.0
  28 zile 
f ctm0  f ctm 7   exp 0.25   1-   3.2 MPa  2.5 MPa

  7 zile 
f ctk0  f ctk 7   0.7  2.5 MPa  1.75 MPa
- pentru t=7 zile, din §7.3.1 relaţia [7.21] avem
49
0.3
  28 zile 
Ecm0  Ecm 7   exp 0.25   1-

  34,000 MPa  31,543 MPa
  7 zile 
Pasul 2:
- pentru beton realizat cu agregat de natură granitică, conform §7.2 se adoptă
T=1.0×10-5 /°C;
- deformaţiile specifice din contracţia volumică se calculează cu relaţia [7.7]
εct 7   1.0  10 5 C -1  28 C  0.00028 m/m  0.280 mm/m
εct    1.0  10 5 C -1  65 C  0.00065 m/m  0.650 mm/m
Pasul 3:
- calculul deformaţiilor specifice din contracţia autogenă
 
βas 7   1-exp -0.2 7 0.5  0.411
βas   1.0
εca    2.5  35 MPa-10 MPa  10 6  0.000063 m/m  0.063 mm/m
deformaţiile specifice din contracţia autogenă se calculează cu [7.8]
εca(7)  0.411 0.063 mm/m  0.026 mm/m
εca()  1.0  0.063 mm/m  0.063 mm/m
Pasul 4:
- calculul deformaţiilor specifice din contracţia la uscare
dimensiunea nominală a secţiunii transversale la o săptămână de la turnare
600 mm  3,000 mm
h0 7   2   545 mm
3,000 mm  3,000 mm  600 mm
600 mm  3,000 mm
h0    2   1,000 mm
3,000 mm  600 mm
din Tabelul 7.3 rezultă coeficienţii de corecţie kh(7)= kh(∞)=0.70
  60 3 
βRH  1.55  1-    1.22
  100  
expresia [7.13]
  43.0  
εcd,0  0.85  220  110  4  exp  -0.12  6
   10  1.22  0.000409 m/m 
  10.0 
 0.409 mm/m
coeficientul de variaţie în timp se consideră acoperitor conform §7.2.1(30)
15
βds(7 ,t s )   0.028
545
βds( ,t s )  1.0
valorile deformaţiei specifice din contracţia la uscare conform [7.11]
εcd (7)  0.028  0.70  0.409 mm/m  0.008 mm/m
εcd ()  1.0  0.70  0.409 mm/m  0.286 mm/m
50
Pasul 5:
- conform relaţiei [7.6], deformaţiile specifice totale din contracţie sunt
εcs 7   0.280 mm/m  0.026 mm/m  0.008 mm/m  0.314 mm/m
εcs    0.650 mm/m  0.063 mm/m  0.286 mm/m  0.999 mm/m
8 CONTROLUL FISURILOR DATORATE EFORTURILOR

SECUNDARE DIN CONTRACŢIA ÎMPIEDICATĂ
(1) Modificarea liberă a volumului elementelor de beton are trei componente majore,
interdependente (contracţia termică, autogenă şi la uscare), aşa cum se arată în Figura 8.1.
(2) Contracţia liberă este un fenomen natural şi nu generează stări de eforturi
secundare care să conducă la iniţierea unor fisurari. Acestea se datorează
constrângerilor aplicate contracţiei libere, care pot fi exterioare (legăturile
elementului) sau interioare (armături înglobate, porţiuni de beton ce prezintă gradienţi
de temperatură şi/sau umiditate, agregatul grosier).
(3) Betonul suferă contracţie termică (cu pondere deosebită la elementele masive),
care se amortizează în aproximativ o săptămână. Împiedicarea continuă a contracţiei
la baza unui element este factorul cheie în iniţierea unor stări de fisurare. În plus,
betonul suferă şi contracţie autogenă care progresează semnificativ circa o lună şi
contracţie la uscare care se dezvoltă important pe o durată de mai mulţi ani. Deoarece
oţelul şi betonul au valori comparabile ale coeficientului de dilatare termică liniară,
armătura înglobată generează o constrângere interioară doar împotriva contracţiei
autogene şi la uscare. Pe acest fundal de împiedicare a contracţiei volumului, curgerea
lentă a betonului compensează parţial reducerea volumului şi betonul continuă să-şi
îmbunătăţească proprietăţile de rezistenţă (Figura 8.1).
Deformaţia unitară
Contrac ţie
la uscare
deforma ţ ia indus ă de eforturi

curgere lenlă
deform a ţia total ă

de bază
aplicarea sarcinilor
exterioare
deforma ţ ia
deforma ţ ia
începutul contracţiei
iniţ ială
iniţ ială
contracţia termică
l a u s c a r e
momentul şi la uscare
turnării
momentul turnă rii
contracţia autogenă
0
ts t0 t Timpul
Expansiune
umflare
Fig. 8.1 Deformaţiile betonului
51
8.1 Elemente masive încastrate la bază şi pereţi structurali
8.1.1 Mecanismul de fisurare
(4) Figura 8.2 prezintă traseele tipice de fisurare şi secvenţele de propagare pentru
un element plan de beton simplu având contracţia împiedicată la bază. Prima fisură
(fisura 1) apare aproximativ la mijlocul marginii laturii rezemate şi se propagă înspre
partea superioară. Dacă L/H2.0 (unde L0=L) şi fisura se extinde la aproximativ
(0.20-0.30)H, fisura devine instabilă şi se va propaga pe întreaga înălţime a
elementului (vezi Figura 8.6). Datorită redistribuţiei iniţiale a eforturilor de
constrângere la baza laturii rezemate, o nouă pereche de fisuri (fisurile 2) apare la
circa jumătatea zonelor nefisurate de la bază adiacente primei fisuri şi se dezvoltă în
sus în aceleaşi condiţii ca şi prima fisură dacă L1/H2.0, unde L1=L0/2. Toate
grupurile succesive de fisuri se iniţiează şi evoluează într-o manieră similară, până
când suma deschiderii tuturor fisurilor compensează modificarea de volum.
Deschiderea maximă pentru fiecare fisură este atinsă în vecinătatea părţii superioare a
fisurilor iniţiate în etapa anterioară.
1
2 2
H
3 3 3 3
4 4 4 4 4 4 4 4
L4=L/16
L3=L/8
L2=L/4
L1=L/2
L0=L
Fig. 8.2 Trasee şi secvenţe tipice de fisurare din contracţie la un

element de beton simplu fixat la bază
(5) Gradul de constrângere a deformaţiei axiale se defineşte ca fiind raportul

dintre tensiunea secundară rezultată din contracţia betonului şi tensiunea rezultată
dacă contracţia ar fi integral restricţionată. Numeric, deformaţia specifică de întindere
datorată constrângerii este egală cu produsul dintre gradul de constrângere într-o
secţiune şi deformaţia specifică din contracţia liberă.
(6) Schema de redistribuire a gradului de constrângere la bază, considerând un
mecanism de forfecare pură (Figura 8.3) este prezentată în Figura 8.4. Gradul de
constrângere este mai redus la fiecare secvenţă succesivă de fisurare.
(7) În secţiunea de rezemare de la baza unui element, considerând o stare de
forfecare pură la baza elementului, gradul de constrângere la secvenţa i de fisurare
este definit analitic prin expresiile
1
K iR0  [8.1]
A c E cm
1  1.05
Li BE cf
(8) Pentru 2Li/H≤1.0, variaţia pe înălţimea elementului a gradului de constrângere
se stabileşte conform Figurii 8.5. Pentru 2Li/H>1.0, aceasta se calculează cu relaţiile:
K iR h   K iR0 Li-1 H  2 Li-1 H  1 pentru Li-1 H  2Li H  2.5
h/H
[8.2]
K iR h   K iR0 Li-1 H  1 Li-1 H  10 pentru1.0  Li-1 H  2Li H  2.5
h/H
52
Elevatie (beton nou) yx
x
H
xy xy
Eforturi de forfecare
yx
Fundatie (beton existent)
y
L=2L1 B
Fig. 8.3 Constrângerea deformaţiei axiale la baza peretelui structural prin mecanismul
eforturilor de forfecare apărute la interfaţa de contact dintre bază şi element
1
2 2
H
3 3 3 3
4 4 4 4 4 4 4 4
1
KR0
r0
2 1
KR0 <KR0
3 2
KR0 <KR0
4 3
KR0 <KR0
Fig. 8.4 Schema redistribuirii gradului de constrângere cu secvenţele de fisurare

1.0
0.9
0.8
0.7
0.6
0.5
h/H
0.4
0.3
0.2
0.1
0.0
1.0 0.9 0.8 0.7 0.6 0.5 0.4 0.3 0.2 0.1 0.0
K R h  K R0
i i
Fig. 8.5 Variaţia gradului de constrângere a deformaţiei axiale pe înălţimea

elementului pentru 2Li/H≤1.0
53
(9) Aşa cum se arată în Figura 8.6, forţa tăietoare maximă atinsă în perete la o
anumită etapă corespunde iniţierii unei fisuri şi gradului de constrângere maxim la
bază (etapa 2), iar momentul interior maxim în raport cu baza corespunde atingerii
înălţimii critice a fisurii (etapa 4), după care propagarea ei devine instabilă şi
concentrările de eforturile secundare conduc la propagarea ei până la partea superioară
a elementului.
Fig. 8.6 Evoluţia eforturilor într-o secţiune transversală de element când 2Li/H2.0
(10) La un element de beton simplu, efortul unitar de întindere generat de

contracţia împiedicată la bază, în secţiunile asociate secvenţei i de fisurare, este
σict h   K iR h  ε cs E cm, eff , i  1, n [8.3]
unde influenţa curgerii lente este introdusă prin
E cm
E cm, eff  [8.4]
1  t, t 0 
(11) Procedeul este iterativ şi o nouă secvenţă de fisurare nu se iniţează dacă
σict 0  f ctm i  n  [8.5]
(12) La orice nivel h deasupra bazei, deschiderile fisurilor şi extensia betonului la
vârsta t trebuie să echilibreze schimbarea de volum a betonului când nu se mai iniţiază
noi secvenţe de fisurare (i=n). Deschiderea medie a fisurilor la înălţimea h deasupra
bazei pentru un element de beton simplu se calculează cu relaţia
Ac
Bechiv=Ac/L
L
Fig. 8.7 Calculul grosimii echivalente la elementele cu secţiune variabilă
54
f ctm
K1R h  ε cs -
E cm, eff
w nk,med h   L [8.6]
L
-1
s r h 
n
(13) La pereţii cu rigidizări locale, se consideră în calcule o grosime medie

echivalentă, aşa cum se arată în Figura 8.7.
(14) Prezenţa golurilor conduce la o concentrare a eforturilor în riglele de cuplare şi
o întrerupere a constrângerii contracţiei la bază. Figura 8.8 prezintă traseele tipice ale
fisurilor datorate contracţiei împiedicate la bază în zona unui gol. Fisura centrală din
rigla de cuplare se datorează întinderii directe la care este supusă, iar fisurile înclinate
din montanţii adiacenţi se datorează forţelor tăietoare induse în montanţi de scurtarea
riglei de cuplare.
(15) Practic, indiferent de dispunerea şi mărimea golurilor, locaţiile de constrângere
maximă a deformaţiilor de contracţie rămân neschimbate, fiind aproximativ aceleaşi
ca la un element plin. În cazul golurilor mici, eforturile de întindere se concentrează în
riglele de cuplare. La golurile mijlocii şi mari (Figurile 8.9 şi 8.10), apar suplimentar
eforturi de încovoiere, forţă tăietoare şi axiale, pe lângă efectul constrângerii
discontinue de la bază scurtarea riglelor fiind împiedicată şi de rigiditatea montanţilor
adiacenţi. Mărimea acestor eforturi depinde de rigidităţile montanţilor şi deschiderile
riglelor de cuplare şi se pot determina prin metode numerice de calcul şi metodele
staticii construcţiilor.
Fig. 8.8 Fisuri tipice în riglele de cuplare din contracţia împiedicată a betonului
+ + +
+
M + Q - N
- -
Fig. 8.9 Eforturi suplimentare în pereţii cuplaţi cu goluri mijlocii
55
+
M + Q - N
- -
Fig. 8.10 Eforturi suplimentare în pereţii cuplaţi cu goluri mari
(16) Pereţii transversali măresc gradul de constrângere al contracţiei betonului prin

rigiditatea la deplasari normale pe planul lor. În consecinţă, fisurile vor fi mai dese
deoarece în vecinătatea lor apar concentrări de eforturi care duc la apariţia fisurilor
înclinate (Figura 8.11).
Fig. 8.11 Efectul pereţilor transversali
(17) Stările de eforturi secundare şi fisurare generate de contracţia împiedicată a

betonului evoluează în timp, motiv pentru care proprietăţile betonului se raportează
vârstei considerate. De exemplu, la elementele masive, o mare parte din fisurile
deschise datorită contracţiei generată de căldura de hidratare a cimentului se închid în
timp sau îşi reduc substanţial deschiderea datorită mobilizării curgerii lente.
8.1.2 Controlul stărilor de eforturi secundare şi a fisurării
(18) Pentru a controla deschiderea fisurilor, este necesar să se controleze distanţa
între fisuri prin intermediul armăturii. La nivelul h deasupra bazei unui perete,
distanţa necesară între fisuri se calculează cu expresia
s r, max h   n
L
[8.7]
w k,med h   L 
-1  1
w max  s nr h  
(19) Aria barelor de armătură la nivelul h, necesară controlului fisurilor este
k t B d s f ctm
A sh h   [8.8]
 σs w max k t f ctm 
Es  - - 
 E s s r, max h  E cm 
unde kt=0.4 pentru situaţii de proiectare de lungă durată şi kt=0.6 pentru situaţii de
proiectare de scurtă durată conform SR EN 1992-1-1.
56
(20) La elementele cu ambele feţe expuse, armăturile se dispun simetric la ambele
feţe ale elementului. La elementele masive cu umplutură pe o parte (Figura 3.2.b),
având în vedere gradienţii interiori de umiditate, straturile de beton apropiate de faţa
ascunsă asigură o constrângere internă suplimentară contracţiei la uscare a straturilor
de beton din apropierea feţei expuse. În lipsa unor calcule mai exacte, se recomandă
concentrarea la faţa exterioară a două treimi din armătura totală necesară.
(21) Controlul fisurilor la riglele de cuplare a golurilor mici se efectuează
concentrând în riglă armăturile calculate ca pentru un element plin cu relaţiile de mai
sus. La riglele de cuplare de la golurile mari, dacă eforturile de încovoiere datorate
sarcinilor gravitaţionale sunt neglijabile, se poate asuma un mecanism de fisurare din
contracţie specific elementor solicitate la întindere centrică (Figura 8.12). Fisurarea se
iniţiază când efortul axial N(t) atinge valoarea efortului de fisurare Ncr, egal cu
Ncr  Ac f ctm [8.9]
N(t) N(t)
a. înainte de fisurare
wk
Ncr Ncr
+ +
Tensiuni în beton
Tensiuni în armături -
+
-
b. în momentul fisurării
wk sr wk sr wk sr wk sr wk sr wk sr wk
Ncr< N(t) N(t)>Ncr
+ + + + + + + +
Tensiuni în beton
+ + + + + + +
Tensiuni în armături - - - - - - - -
c. la stabilizarea stării de fisurare

Fig. 8.12 Secvenţe de fisurare din contracţia betonului la un
element solicitat la întindere centrică
(22) Controlul fisurilor la riglele de cuplare a golurilor mijlocii (şi a golurilor mari
când nu se poate aplica paragraful precedent) se efectuează considerând şi momentele
încovoietoare datorate sarcinilor gravitaţionale. În funcţie de interacţiunea eforturilor
de încovoiere şi întindere, acestea se pot considera solicitate la întindere excentrică
(Figura 8.13) sau încovoiere (Figurile 8.14 şi 8.15).
(23) Verificarea deschiderii fisurilor se face pentru cantităţile de armătură dispuse
în zonele întinse (Figurile 8.13 şi 8.14) rezultate din dimensionarea elementelor din
cerinţa de rezistenţă. Distanţa maximă între fisuri se determină cu relaţiile:
- la elementele întinse excentric şi la elementele încovoiate, dacă distanţa interax între
armături din zona efectivă de beton întinsă este cel mult egală cu 5(c+/2)
A
s r, max  k 3c  k1k 2 k 4 c,eff [8.10]
As
57
s
Ac,eff s 
cs
ss
s centrul de greutate al
hc,eff
armaturii superioare
(3s...)
s
As
di
h +
s (5i...)
d i
(As)
i si centrul de greutate al
hc,eff
armaturii inferioare
ci
Aic,eff i
Fig. 8.13 Aria activă de beton în jurul armăturilor întinse la

riglele de cuplare solicitate la întindere excentrică
M=Mcr M=Mcr
+
Act fctm/Ecm
a. înainte de fisurare
coarda comprimata 
C C -
x
M>Mcr M>Mcr
T T +
coarda intinsa fisurata Ac,eff
wk sr wk sr wk
b. după f i s u r a r e
Fig. 8.14 Modelul idealizat de comportare a elementelor

încovoiate fisurate

-
x
d
h
(5...)
As
s + centrul de greutate al
hc,eff
armaturii intinse
c
Ac,eff
Fig. 8.15 Aria activă de beton în jurul armăturilor întinse la

riglele de cuplare solicitate la încovoiere
- la elementele încovoiate, dacă distanţa interax între armături din zona efectivă de
beton întinsă este mai mare decât 5(c+/2)
58
s r, max  1.3h  x  [8.11]
(24) În relaţia [8.10], conform SR EN 1992-1-1, coeficienţii k1k4 au următoarele

semnificaţii şi valori:
- k1 introduce proprietăţile de aderenţă ale armăturii (k1=0.8 pentru bare amprentate şi
k1=1.6 pentru bare netede);
- k2 se raportează tipului de solicitare şi distribuţiei deformaţiilor specifice asociate
(k2=0.5 pentru încovoiere, k2=1.0 pentru întindere centrică şi k2=(i+s)/2i pentru
întindere excentrică);
- k3=3.4 introduce influenţa stratului de acoperire cu beton asupra proprietăţilor de
aderenţă dintre beton şi armătură;
- k4=0.425 introduce acoperitor legea de variaţie a eforturilor de aderenţă dintre beton
şi armătură.
(25) Când există mai multe diametre de bare întinse în aceeaşi secţiune, se
consideră diametrul echivalent eq calculat cu relaţia:
j n j 2j
 eq  [8.12]
 n j j
j
(26) Aria efectivă Ac,eff a corzilor de beton întinse din jurul armăturii (Figurile 8.13
şi 8.15) se calculează considerând dimensiunea hc,eff după cum urmează:
- la întindere centrică şi excentrică, hc,eff=min{2.5(h-d);h/2};
- la încovoiere, hc,eff=min{2.5(h-d);(h-x)/2;h/2}.
(27) Deschiderea fisurilor se calculează cu expresia:
f A  Es As 
σ s - k t ctm c,eff  1  

A s  E cm A c,eff   0.6s σs
w k  s r, max r, max [8.13]
Es Es
(28) Dacă
w k  w max [8.14]
controlul fisurilor este asigurat. Dacă nu, se suplimentează armăturile în corzile
fisurate întinse şi se refac calculele până condiţia [8.14] este îndeplinită.
(29) Cea mai ieftină metodă pentru controlul fisurilor este de a crea rosturi de
contracţie şi dilataţie. La elementele de tip pereţi, practica curentă presupune divizarea
în tronsoane separate de rosturi de contracţie.
(30) Amplasarea rosturilor trebuie raportată la geometria structurii, variaţiile de
temperatură estimate, tehnologia de execuţie, capacitatea estimată de aprovizionare cu
beton proaspăt şi proprietăţile betonului. Aşa cum se arată în Figura 8.16, amplasarea
rosturilor de contracţie este natural a fi efectuată în zonele de constrângere maximă.
La pereţii masivi de beton armat se recomandă distanţe între rosturile de contracţie de
12-18 m, iar la pereţii structurali distanţa este limitată la circa 30 m. Rosturile pot fi
integrale (armătura este întrerupă în dreptul rostului integral) sau parţiale (cu trecerea
prin rost a armăturii sau a unei părţi din armătură).
(31) La pereţi rosturile de contracţie se realizează prin slăbirea secţiunii în zona
estimată a fi cu constrângere maximă. De regulă, o slăbire a secţiunii transversale cu
20 % (cel puţin 1/4 din grosimea elementului) asigură o fisurare a întregii secţiuni
transversale. După consumarea contracţiei termice rostul format poate fi injectat cu un
59
material rigid (beton sau pastă de ciment), astfel încât se previne fisurarea masivă a
peretelui în continuare.
(32) Slăbirea secţiunii se poate face cu şanţuri realizate prin înglobarea în cofraj a
unor şipci de lemn, profile din mase plastice sau metalice (Figura 8.17). Alternativ, se
pot realiza prin înglobarea de tuburi realizate din materiale termoretractabile, fără ca
acestea să interacţioneze cu armătura. Dacă este necesar, rosturile pot sigilate cu
materiale acrilice, poliuretanice sau siliconice (Figura 8.18) sau etanşate cu benzi şi
profile din PVC (Figura 8.19).
(33) Alte metode, complementare sau alternative pentru reducerea deschiderii
fisurilor în pereţi sunt precomprimarea betonului cu armături postîntinse şi adăugarea
de fibre metalice în masa betonului proaspăt. La lucrările de poduri deosebite se pot
implementa şi dispozitive speciale de control, de mare capacitate, de tipul aparatelor
de reazem amplasate sub pile sau în zona culeelor (Figura 8.20).
a. perete executat cu lungime mare
b. peretele se contractă mai mult decât baza
c. peretele fisurează
d. perete alternativ cu rost de contracţie la mijlocul lungimii
Fig. 8.16 Controlul natural al fisurilor prin rosturi de contracţie
B fractura datorata contractiei

4 impiedicate
B/
injectie rigida
Fig. 8.17 Rost vertical format prin slăbirea secţiunii
60
injectie rigida
amorsa pentru intreruperea

aderentei
material de sigilare
Fig. 8.18 Rost vertical injectat şi sigilat (etanşeizat)
banda de etansare
Fig. 8.19 Etanşarea rosturilor de contracţie
a. sub pile
b. în zona culeelor
Fig. 8.20 Amplasarea dispozitivelor speciale la infrastructura podurilor
8.2 Suprastructuri de pod

8.2.1 Dispozitive de control a deplasărilor termice şi din contracţie
(34) Aparatele de reazem au rolul de a transfera reacţiunile suprastructurii la
61
infrastructură, asigurând cerinţele de proiectare cu privire la forţe, momente, deplasări
şi rotiri. Aparatele de reazem trebuie proiectate în corelare cu analiza structurală şi
trebuie să fie capabile să preia toate încărcările exterioare, variaţiile de temperatură şi
contracţia betonului, fiind în acelaşi timp compatibile cu schimbările de umiditate şi
condiţiile de mediu specifice amplasamentului.
Rx Mx ux x
x My x uy x y x
Ry
Rz Mz uz z
y y y y
z z z z
a. forţe concentrate b . m o m e n t e c . t r a n s l a ţ i i d . r o t i r i
Fig. 8.21 Reacţiuni şi grade de libertate ale aparatelor de reazem de bază
(35) De regulă, reacţiunile diferite de zero corespund unei deplasări

corespunzătoare nule şi viceversa. Excepţie fac forţele de frecare care sunt aproape
constante pe durata mişcării şi forţele elastice de constrângere care sunt proporţionale
cu deplasarea, specifice unor aparate de reazem speciale, care satisfac mai multe
cerinţe decât cele curente (controlul vibraţiilor, protecţie antiseismică, măsurarea şi
monitorizarea reacţiunilor etc.).
(36) Tabelul 8.1 prezintă tipurile de aparate de reazem de bază, cu reacţiunile şi
gradele de libertate asociate (vezi Figura 8.21).
Tab. 8.1 Tipuri de bază ale aparatelor de reazem şi gradele lor de libertate
Nr. Simbol Tipuri aparat de reazem Rx Ry Rz ux uy uz Mx My Mz x y z
aparat sferic; aparat pivotant; aparat
1 1 1 1 0 0 0 0 0 0 1 1 1
tip oală; aparat elastomeric fix
aparat sferic cu cu ghidaj liniar;
1 1 0 0 0 1 0 0 0 1 1 1
aparat pivotant cu ghidaj liniar;
2 aparat tip oală cu ghidaj liniar; aparat
elastomeric cu constrângere 1 0 1 0 1 0 0 0 0 1 1 1
unidirecţională
aparat sferic liber; aparat pivotant
liber lunecător; aparat tip oală liber
3 1 0 0 0 1 1 0 0 0 1 1 1
lunecător; aparat elastomeric liber;
aparat pendul cu articulaţii sferice
1 1 1 0 0 0 1 0 0 0 1 1
4 aparat balansier liniar; aparat cu tolă
1 1 1 0 0 0 0 1 0 1 0 1
aparat balansier liniar cu lunecare; 1 1 0 0 0 1 0 1 0 1 0 1
5
aparat pendul; aparat cu rolă 1 0 1 0 1 0 1 0 0 0 1 1
aparat balansier cu lunecare liberă; 1 0 0 0 1 1 0 1 0 1 0 1
6 aparat cu rolă cu lunecare liberă;
aparat pendul liber 1 0 0 0 1 1 1 0 0 0 1 1
7 aparat cu blocaj orizontal 0 1 1 1 0 0 0 0 0 1 1 1

0 1 0 1 0 1 0 0 0 1 1 1
8 aparat cu ghidaj liniar
0 0 1 1 1 0 0 0 0 1 1 1
(37) Aparatele de reazem se dispun de regulă sub inimile grinzilor principale
(Figura 8.22). La lucrări speciale, acestea se dispun şi sub pile şi în zona culeelor
(vezi Figura 8.20). Dispunerea aparatelor de reazem trebuie să fie în concordanţă cu
analiza structurală de ansamblu (atât a suprastructurii, cât şi a infrastructurii).
62
1-1
1
a. aparat de reazem montat în b. schematizare statică

a x u l g r i n z i i
Fig. 8.22 Amplasare aparat de reazem şi model de calcul static
(38) În plan vertical, aparatele de reazem se pot monta în poziţie orizontală sau
paralel cu planul suprafeţei de rulare (Figura 8.23).
uz
ux ux
a. plan orizontal
uz
ux ux
b. paralel cu planul că i i d e r u l a r e
Fig. 8.23 Montarea pe verticală a aparatelor de reazem
(39) Placa de beton a suprastructurii podului este factorul cu ponderea majoră în

deplasările datorate variaţiilor de temperatură, precum şi a contracţiei betonului. Placa
se contractă şi dilată pe două direcţii, astfel încât la podurile curente, cu grinzi drepte,
se poate asuma ipoteza dilatării şi scurtării în lungul axelor principale. La podurile cu
o singură deschidere, pe fiecare suport trebuie asigurat un reazem fix şi unul
deplasabil pe fiecare direcţie (Figura 8.24). Toate celelalte aparate de reazem vor
prelua doar sarcini gravitaţionale. Pentru podurile cu grinzi continue aranjamentele de
bază sunt prezentate în Figura 8.25.
63
Fig. 8.24 Aranjarea aparatelor de reazem la podurile drepte cu o deschidere
Fig. 8.25 Aranjarea aparatelor de reazem la podurile drepte continue
(40) Aranjamentele din Figura 8.24 pot fi considerate şi la podurile oblice cu

unghiuri moderate, de cel mult 30.
(41) Dacă înclinarea este mai mare de 30, trebuie avut în vedere faptul că
deplasările termice maxime se abat de la direcţia longitudinală a podului şi se poate
asuma o direcţie diagonală, ca în Figura 8.26. În consecinţă, aranjarea de bază a
aparatelor de reazem este prezentată în Figura 8.27.
reazem fix
directia deplasarilor termice maxime
Fig. 8.26 Ipoteza deplasărilor temice maxime la poduri oblice

cu unghiuri mai mari de 30
64
Fig. 8.27 Aranjarea aparatelor de reazem la poduri oblice
(42) Deplasările termice la podurile curbilinii nu au loc în lungul axelor grinzilor.

Translaţia unui aparat de reazem trebuie raportată unei constrângeri, asigurată de un
aparat cu ghidaj liniar. De obicei, la podurile cu o deschidere, această direcţie nu
coincide cu direcţia liniei polare de la reazemul fix la reazemul mobil (Figura 8.28).
(43) La podurile continuizate, dacă toate celelalte aparate de reazem au acelaşi
unghi între unghiul polar şi direcţia de translaţie, rezultă o suprastructură fără
constrângeri la alungire sau scurtare uniformă (Figura 8.29.a). O altă abordare
presupune raportarea translaţiei aparatelor de reazem la direcţia dintre punctul fix şi
reazemul considerat (Figura 8.29.b).
Fig. 8.28 Aranjarea aparatelor de reazem la poduri curbilinii cu o deschidere
 
a. ipoteza deplasărilor termice după direcţiile polare
b. ipoteza deplasărilor termice după direcţiile directe d e t r a n s l a ţ i e
Fig. 8.29 Aranjarea aparatelor de reazem la podurile curbilinii continue
(44) Rosturile de dilataţie şi contracţie au rolul de a adapta suprastructura podului

contracţiei betonului şi variaţiilor termice (la deschideri medii şi mari se înregistrează
deplasări de peste 100 mm). Pentru a se asigura siguranţa traficului, în rosturile de
dilataţie şi contracţie se utilizează dispozitive speciale. Rosturile de dilataţie şi
65
contracţie se clasifică în rosturi deschise şi rosturi etanşe.
(45) Utilizarea rosturilor deschise (Figura 8.30) este cea mai economică soluţie
pentru un pod, dar nu face faţă cerinţelor de protejare împotriva degradării aparatelor
de reazem şi structurii, respectiv de protecţie acustică, motiv pentru care acest tip de
rosturi se practică tot mai puţin.
placa cu dinti
A
jgheab
Det. A
Fig. 8.30 Rost deschis
deschidere rost
garnitura de etanseizare
din neopren
placa de sustinere
a. cu garnitură de etanşeizare
b. cu fâşii sau membrane de etanşeizare
c. cu garnituri modulare armate cu oţel

Fig. 8.31 Categorii de bază ale dispozitivelor rosturilor de
dilataţie şi contracţie etanşe
(46) Deşi iniţial mai costisitoare, rosturile etanşe protejează structura şi aparatele de
66
reazem şi au cheltuieli de întreţinere mai mici decât rosturile deschise. Dispozitivele
pentru rosturile deschise prezintă o mare varietate de soluţii constructive cu
numeroase variante. În principal există 3 categorii importante de dispozitive pentru
rosturi închise (Figura 8.31): cu garnituri elastice de etanşeizare, cu fâşii sau
membrane de etanşeizare şi cu garnituri modulare armate cu oţel.
(47) Mişcările (Figura 8.32) care au loc în dispozitivele rosturilor de dilataţie şi
contracţie se datorează sarcinilor exterioare, variaţiilor de temperatură, contracţiei şi
curgerii lente a betonului. Valorile deplasărilor şi rotirilor se obţin prin calculul static.
uz
z y
uy
x
ux
Fig. 8.32 Mişcări la nivelul rosturilor de dilataţie şi contracţie
(48) O variaţie uniformă de temperatură pe secţiunea transversală, atât la podurile

cu suprastructura de beton, cât şi la cele compozite oţel-beton, conduce la o translaţie
în lungul podului (Figura 8.33):
n
u nxT  α T  Li ΔTi [8.15]
i 1
u1x ui-1
x uix un-1
x unx
0 1 i-1 i n-1 n
L1 Li Ln
a. alungirea pentru variaţii pozitive

1
ux ui-1
x uix un-1
x unx
0 1 i-1 i n-1 n
L1 Li Ln
b. scurtarea pentru variaţii negative

Fig. 8.33 Alungire sau scurtare uniformă din variaţii de
temperatură uniforme
(49) La podurile de beton se poate considera în mod simplificat o contracţie

uniformă a betonului pe toată lungimea dintre rosturile de dilatare în calculul scurtării
(Figura 8.33.b):
n
u nx,sh  ε cs   Li [8.16]
i 1
(50) La rosturile oblice, translaţia în lungul podului dă componente pe ambele

direcţii în dispozitivul rostului (Figura 8.34).
67

u ux=u sin
 uy=u cos
uy
ux
Fig. 8.34 Deplasări la un rost oblic
T T=csAcEcmcEcm,eff
(∞)A
T T
e
M=Te M=Te
C=-T C=-T
Fig. 8.35 Efectul contracţiei betonului la poduri compozite
(51) La podurile compozite, contracţia betonului din placă induce suplimentar pe

lângă scurtare şi rotiri datorate acţiunii compozite (Figura 8.35 şi Figura 8.36). La
podurile de beton acest efect se poate considera pentru contracţia diferenţiată dintre
elementele prefabricate (grinzi, dale) şi placa monolită.
u1x ui-1
x uix un-1
x unx
0 n
y i-1 n-1 y
0
1 i n
L1 Li Ln
Fig. 8.36 Deformarea din contracţia plăcii suprastructurii
(52) O rotire y în rosturile de dilataţie şi contracţie este produsă şi de o variaţie

neuniformă a temperaturii pe secţiunea transversală a podului.
(53) Variaţia neuniformă a temperaturii pe suprafaţa podului conduce la o rotire în
plan z în dispozitivul rostului (Figura 8.37).
T1
z
T1<T2
T2
Fig. 8.37 Acţiunea neuniformă a temperaturii în plan
8.2.2 Mecanisme de fisurare

(54) Fisurarea plăcii suprastructurii unui pod este un fenomen complex, care
implică interacţiunea schimbărilor de volum, evoluţia rezistenţei betonului, legăturile
interne şi externe, condiţiile specifice de mediu şi sistemul constructiv (Figura 8.38).
68
FISURAREA PLĂCILOR D E L A S U P R A S T R U C T U R I L E D E P O D U R I
CONTRACŢIA LEGĂTURI VARIAŢII AMBIENTALE CONTRACŢIA

B E T O N U L U I B E T O N U L U I
D E T E M P E R A T U R Ă
interioare exterioare
autogenă
plastică
grinzi
armături
carbonatare din hidratare
platelaj, dale
agregate
prefabricate la uscare
Fig. 8.38 Cauzele principale ale fisurării plăcilor de la suprastructurile

podurilor
(55) Având în vedere condiţiile severe şi complexe de serviciu, precum şi gabaritul

suprastructurilor de poduri, starea tehnică a plăcilor suprastructurii podurilor are o
influenţă majoră şi decisivă asupra durabilităţii, rezistenţei şi stabilităţii întregii
suprastructuri. Figura 8.39 prezintă soluţiile constructive curente de realizare a
plăcilor de la poduri.
(56) Traseele de fisurare într-o placă de beton a unui pod sunt diverse şi se
raportează în mare măsură sistemului constructiv. Figura 8.40 prezintă trasee tipice de
fisurare înregistrate la o placă de pod.
a. placă din dale prefabricate unidirecţionale şi suprabetonare
b. placă din platelaj metalic ş i s u p r a b e t o n a r e
c. placă de beton armat monolit
d. tălpi superioare grinzi chesonate de beton precomprimat şi suprabetonare

Fig. 8.39 Soluţii constructive curente pentru rezolvarea plăcilor de la
suprastructurile de poduri
69
fisuri longitudinale
fisuri transversale
rost de dilatatie
a. în câmpul plăcii b . f i s u r i î n s c a r ă l a r o s t u r i d e
d i l a t a ţ i e
Fig. 8.40 Fisuri tipice la o placă de pod
(57) Fisurile transversale se datorează din acţiunea compozită a plăcii cu grinda,

care produce o constrângere contracţiei betonului din placă. Platelajele metalice
amplifică această constrângere, iar dalele prefabricate de asemenea se opun contracţiei
diferenţiate. Aşa cum se arată în Figura 8.41, după turnarea betonului şi întărirea sa,
placa superioară de beton se contractă. Contracţia este împiedicată de grinda
suprastructurii, care se comprimă la fibra superioară şi se întinde la fibra inferioară.
Astfel, datorită contracţiei împiedicate în placa de beton apar eforturi de întindere, iar
în grindă eforturi de încovoiere.
a. betonul plăcii se contractă b . a n s a m b l u l c o m p o z i t s e d e f o r m e a z ă
T
M T
C
c. eforturi în placă şi grindă d i n c o n t r a c ţ i a p l ă c i i
Fig. 8.41 Mecanismul fisurării transversale
(58) Secvenţele de fisurare sunt similare cu cele prezentate în §8.1.1, cu menţiunea

că fisurile se vor extinde integral pe înălţimea plăcii suprastructurii, variaţia gradului de
constrângere pe înălţimea plăcii fiind neglijabilă. În mod simplificat, pentru
împiedicarea contracţiei plăcii de beton se poate considera un grad de constrângere
derivat din conlucrarea perfect rigidă dintre placă şi grindă (Figura 8.42), având o
valoare constantă la fiecare secvenţă de fisurare. Acesta are expresia (vezi Figura 8.43)
70
1
KR  [8.17]
AE
1  1.05 c cm
Ag Eg
Lliberă Lconstrânsă
Beton Beton Beton rezidual>0

rezidual=0
Oţel Oţel Oţel rezidual<0
ΔLlibera  ΔLconstransa
KR 
ΔLlibera
Fig. 8.42 Definirea gradului de constrângere a contracţiei axiale
ag ag
Ac
h
ag/2 ag/2
Ag Ag
Ag
Fig. 8.43 Mărimi geometrice la suprastructura unui pod
(59) Deschiderile fisurilor şi extensia betonului trebuie să echilibreze schimbarea

de volum a betonului când nu se mai iniţează noi secvenţe de fisurare (i=n).
Deschiderea medie a fisurilor pentru o placă de beton simplu se calculează cu relaţia
f
K R ε cs - ctm
E cm, eff
w nk,med  L [8.18]
L
-1
s nr
unde L este lungimea plăcii şi grinzii.
(60) Fisurile longitudinale (Figura 8.40.a) se datorează în primul rând variaţiilor de
temperatură suprapuse peste contraţie şi acţiunile de serviciu. Figura 8.44 prezintă
deformatele tipice ale unei plăci pe direcţia transversală datorate gradienţilor de
temperatură.
a. pentru gradienţi n e g a t i v i d e t e m p e r a t u r ă
b. pentru gradienţi pozitivi de temperatură
Fig. 8.44 Deformarea pe direcţia transversală a unei plăci

de pod din variaţii de temperatură
71
(61) La betoanele confecţionate cu o cantitate mare de agregate sensibile,
deteriorarea la îngheţ-dezgheţ a agregatelor degenerează în fisurarea locală a plăcii,
fenomen aşa numit fisurare în scară (Figura 8.40.b). Agregatele poroase sunt sensibile
şi se degradează la cicluri de îngheţ-dezgheţ. Când aceste agregate devin saturate şi
apa îngheaţă, mărirea de volum exercită o presiune asupra agregatelor, iar acestea
fisurează şi se deteriorează.
8.2.3 Controlul stărilor de eforturi secundare şi a fisurării în placa
suprastructurii
(62) Pentru a controla deschiderea fisurilor transversale, este necesar să se
controleze distanţa între fisuri prin intermediul armăturii. Distanţa necesară între fisuri
se calculează cu expresia
L
s r, max  n [8.19]
w k,med  L 
-1  1
w max  s nr 
(63) Aria barelor de armătură longitudinală necesară controlului fisurilor
transversale este
k t a g h f ctm
As  [8.20]
 σ s w max k t f ctm 
Es  - - 
 E s s r, max E cm 
(64) În funcţie de starea de solicitare pe direcţia transversală plăcii (vezi Figura
8.40.a), controlul fisurilor longitudinale se efectuează conform §8.1.2 relaţiile
[8.10][8.14].
(65) Un plan adecvat de betonare reduce riscul de fisurare prin inducerea unor
eforturi de compresiune în placă. Ca regulă generală, trebuie turnate întâi zonele de
moment pozitiv (cu fibra inferioară întinsă), urmate de zonele de moment negativ
(fibra superioară întinsă). Figura 8.45 prezintă zonele şi secvenţele recomandate de
betonare.
0.25L 0.5L 0.25L 0.25L 0.5L 0.25L
2 1 3 2 1 3
L L
0.25L 0.5L 0.25L 0.25L 0.5L 0.25L 0.25L 0.5L 0.25L
3 1 2 3 1 2 3 1 2
L L L
0.25L 0.5L 0.5L 0.5L
3 1 4 2 5
L L
0.25L 0.5L 0.5L 0.5L 0.5L 0.5L 0.25L
4 1 5 2 6 3 7
L L
Fig. 8.45 Secvenţe şi lungimi de betonare recomandate

pentru diverse scheme statice
72
(66) Alte metode, complementare sau alternative, pentru reducerea deschiderii
fisurilor în plăcile de la suprastructurile de poduri sunt precomprimarea betonului cu
armături postîntinse şi adăugarea de fibre metalice în masa betonului proaspăt.
8.3 Fundaţii masive de tip radier

8.3.1 Mecanismul de fisurare
(67) Spre deosebire de situaţiile de proiectare prezentate în §8.1 şi §8.2, la
fundaţiile de tip radier, constrângerea contracţiei la bază se consideră că are loc în
principal prin frecarea de la interfaţa cu stratul suport (Figura 8.46), care se raportează
apăsării normale datorată greutăţii fundaţiei gk, exprimată în kN/m.
L/2 L/2
gk gk
Fig. 8.46 Frecarea la bază a unui radier de beton datorită

contracţiei
(68) În secţiunea curentă x (Figura 8.47), forţele de frecare sunt echilibrate de

efortul axial de întindere Nx care acţionează cu excentricitatea H/2:
N x  μg k x [8.21]
x
Mx
H gk Fx
H/2
gk
Fig. 8.47 Eforturi secţionale datorate constrângerii prin frecare la bază
(69) Valoarea maximă a efortului Nx şi a momentului asociat se obţine pentru

x=L/2, iar când efortul unitar în secţiune depăşeşte rezistenţa la întindere a betonului
apare prima fisură. Traseele de fisurare şi secvenţele de propagare la un radier de
beton simplu sunt similare cu cele de la elementele de tip pereţi masivi, cu menţiunea
că toate (sau aproape toate) fisurile se extind pe întreaga înălţime a elementului
(Figura 8.48).
(70) În lipsa unor determinări experimentale, se pot considera următoarele valori
pentru coeficientul de frecare: 0.50-0.75 la fundaţii aşezate pe o membrană de
polietilenă, 0.75-1.00 în cazul straturilor suport nisipoase şi argiloase, respectiv 1.50
dacă nu se cunoaşte natura stratului suport. La radierele ortotrope (alcătuite din plăci
şi grinzi), în această ultimă situaţie se recomandă un coeficient de frecare având
valoare egală cu 2.0.
(71) Deschiderile fisurilor şi extensia betonului trebuie să echilibreze schimbarea
de volum a betonului când nu se mai iniţează noi secvenţe de fisurare (i=n).
Deschiderea medie a fisurilor pentru un radier de beton simplu se calculează cu relaţia
73
L/4 L/4 L/4 L/4
gk gk
L/8 L/8 L/8 L/8 L/8 L/8 L/8 L/8
gk gk
L/8 L/8 L/8 L/8 L/8 L/8 L/8 L/8
gk gk
Fig. 8.48 Trasee şi secvenţe tipice de fisurare din contracţie la

un radier de beton datorită frecării cu stratul suport
μg k L f
ε cs - - ctm
2.1E cm BH E cm, eff
w nk,med  L [8.22]
L
- 1
s nr
unde L este lungimea radierului pe direcţia considerată.
(72) La fundaţiile radier ortotrope, se consideră în calcule grosimi medii
echivalente, aşa cum se arată în Figura 8.49. Pentru calculul temperaturii maxime
atinsă în masa betonului datorată căldurii de hidratare se va considera întreg volumul
radierului.
AcL
B
L
Hechiv=AcL/B
L HL
H B
Hechiv =AcB/L
HB
AcB
Fig. 8.49 Calculul grosimilor echivalente la fundaţiile radier ortotrope
74
8.3.2 Controlul stărilor de eforturi secundare şi a fisurării
(73) Pentru a controla deschiderea fisurilor transversale, este necesar să se
controleze distanţa între fisuri prin intermediul armăturii. Distanţa maximă necesară
între fisurile transversale lungimii L se calculează cu expresia [8.19].
(74) Aria totală a barelor de armătură, dispusă în lungul direcţiei de calcul L,
necesară pentru controlul fisurilor pe direcţia transversală de lungime B este:
k t B H f ctm
As  [8.23]
 σ s w max k t f ctm 
Es  - - 
 E s s r, max E cm 
unde kt=0.4 pentru situaţii de proiectare de lungă durată şi kt=0.6 pentru situaţii de
proiectare de scurtă durată conform SR EN 1992-1-1.
(75) La radierele masive, având în vedere gradienţii interiori de temperatură,
straturile de beton mai cald şi mai umed de la intrados asigură o constrângere internă
suplimentară contracţiei straturilor superioare de beton. În lipsa unor calcule mai
exacte, se recomandă concentrarea la faţa superioară a cel puţin două treimi din
armătura totală necesară.
(76) Pentru controlul fisurilor şi limitarea distorsiunilor datorate variaţiei umidităţii
în beton, în practica curentă se crează rosturi de contracţie. Amplasarea rosturilor
trebuie raportată la geometria structurii, variaţiile de temperatură estimate, tehnologia
de execuţie, capacitatea estimată de aprovizionare cu beton proaspăt şi proprietăţile
betonului. Tabelul 8.2 prezintă valorile recomandate pentru radierele de beton simplu.
La fundaţiile de beton armat distanţa între rosturi trebuie să asigure controlul
deschiderii fisurilor, dar nu trebuie să depăşească 30 m.
Tab. 8.2 Distanţe recomandate între rosturile de contracţie la

fundaţii radier de beton simplu
H Distanţa între rosturile de contracţie
[mm] [m]
150-225 3.75-4.50
225-300 4.50-6.00
>300 6.00-7.50
(77) Slăbirea secţiunii se poate face cu şanţuri realizate prin înglobarea în cofraj a
unor şipci de lemn, profile din mase plastice sau metalice, respectiv prin tăiere.
Şanţurile pot fi matate cu mortar de ciment (Figura 8.50) sau, dacă este necesar,
rosturile pot fi etanşate cu materiale acrilice, poliuretanice sau siliconice (Figura
8.51).
(78) Etanşeizarea se realizează cu prelucrarea şanţului sau rădăcinii fisurii conform
Figurii 8.52 şi Tabelului 8.3.
Tab. 8.3 Grosimi recomandate de prelucrare a suprafeţei rosturilor

Distanţa între rosturile de contracţie de [mm]
[m] min max
<7.50 13 16
7.50-15.0 19 22
>15.0 25 35
75
mortar de ciment sau
material etans
H/2
H
gujon vopsit si gresat

la un capat
a. cu gujoane
material etans
H/2
H
lbd+25 mm bara amprentata din

otel beton
b. cu tiranţi
Fig. 8.50 Rost de contracţie la radier de beton simplu

material etans
H/2
H
armaturi gujon vopsit si gresat

la un capat
Fig. 8.51 Rost de contracţie la radier de beton aramat
de material de etansare de material de etansare

turnat turnat
1.0-1.5de
1.0-1.5de
material de separare banda de separare

sant initial sant initial
a. materiale turnate
de
conform specificaţiei
p r o d u c ă t o r u l u i
profil etans comprimat

predeformat
b. cu profile predeformate
Fig. 8.52 Etanşarea rosturilor de contracţie la fundaţii radier
76
(79) Deplasările verticale între tronsoane se vor prelua prin gujoane sau tiranţi
(doar la radierele de beton simplu pe direcţia laturii scurte, cu contracţii mai reduse).
(80) Gujoanele se execută din oţel laminat neted, iar prevederile constructive
pentru realizarea acestora sunt prezentate în Tabelul 8.4.
Tab. 8.4 Prevederi constructive pentru gujoane

Lungimea minimă Distanţa maximă între
H Diametrul gujonului
a gujonului gujoane
[mm] [mm]
[mm] [mm]
<300 400 300 25
300-400 500 375 25-32
400-525 500 450 25-40
525-650 600 450 50
>650 750 450 75
(81) Alte metode, complementare sau alternative pentru reducerea deschiderii

fisurilor în fundaţiile radier sunt precomprimarea betonului cu armături postîntinse,
adăugarea de fibre metalice în masa betonului proaspăt şi folosirea betonului
expansiv.
8.4 Metodologie de estimare şi control a efectelor contracţiei în

activitatea de proiectare
(82) Identificarea şi analiza soluţiilor constructive posibile şi stabilirea exigenţelor
de performanţă asociate metodei de proiectare la stările limită.
(83) Adoptarea soluţiei constructive, analiza modului în care aceasta satisface
prevederile şi recomandările de alcătuire constructivă prevăzute de normele de proiectare
şi analiza eventualelor riscuri (de exemplu, nerespectarea recomandărilor cu privire la
rosturile de dilataţie a unei structuri va genera probleme suplimentare de rezolvat de către
proiectant, datorate în mare parte de contracţia betonului şi fenomenele termice).
(84) Analiza dimensiunilor geometrice ale elementelor structurale dimensionate, a
legăturilor interioare şi exterioare ale structurii (deschideri, suprafaţă, legături
continue sau discrete, elastice sau rigide etc.) şi a ansamblului de acţiuni.
(85) Pentru situaţiile în care nu există rosturi structurale de dilatare sau sunt
insuficiente este obligatoriu controlul prin calcul a stărilor de fisurare datorate
contracţiei betonului. Cu excepţia elementelor masive, conform SR EN 1992-1-1 şi
SR EN 1992-1-1-NB §2.3.3, distanţele maxime recomandate la care trebuie prevăzute
rosturi de dilatare sunt djoint=30.0 m la elementele neizolate termic, respectiv
djoint=40.0 m la elementele termoizolate.
(86) Pentru celelalte situaţii, efectele contracţiei pot fi controlate prin metoda
indirectă, adică prin respectarea prevederilor constructive de armare (conform SR EN
1992-1-1 §7.3.1, §7.3.2 şi §7.3.4) şi proiectarea unui amestec de beton curent utilizat.
(87) Evaluarea directă a efectelor contracţiei împiedicate betonului se efectuează
prin calcule asociate Stărilor Limită de Serviciu (SLS) pentru controlul fisurării şi
Stărilor Limită Ultime (SLU) pentru siguranţă. Criteriile de performanţă asociate celor
două tipuri de stări limită se asociază cerinţei de durată de viaţă proiectată, stabilită
conform SR EN 1990 §2.3. La elementele care au contracţia împiedicată pe mai multe
laturi, se aplică principiul suprapunerii efectelor.
77
(88) La Stările Limită de Serviciu (SLS) se consideră o vârstă a betonului de 7 zile
la elementele masive şi respectiv durata de serviciu la celelalte elemente. Controlul
fisurării se asigură după cum urmează:
- se calculează deformaţiile de contracţie liberă a betonului asociată vârstei de control
conform §7.2;
- se calculează ariile de armătură necesare controlului fisurării conform §8.1, §8.2 sau
§8.3 pentru deschideri maxime ale fisurilor stabilite conform SR EN 1992-1-1 §7.3.1;
- se dispun cantităţile de armătură respectând ariile rezultate din calcule cu respectarea
prevederilor minimale date în SR EN 1992-1-1 §7.2 şi §7.3.
(89) La Stările Limită Ultime (SLU), în lipsa unei ductilităţi adecvate şi/sau a
sensibilităţii la piederea stabilităţii, efectele contracţiei împiedicate se consideră astfel:
- în grupările de încărcări asociate Stărilor Limită Ultime coeficientul parţial de
siguranţă se consideră SH=1.0 conform SR EN 1992-1-1/NB;
- la situaţiile de proiectare cvasi-permanente şi accidentale, se consideră efectele
contracţiei împiedicate a betonului la vârsta betonului pentru care s-a asigurat
controlul fisurării;
- calculul exact presupune o abordare biografică implementată printr-o metodă
numerică de calcul neliniar;
- în lipsa unor astfel de instrumente, efectele contracţiei se pot modela conform §8.1,
§8.2 şi §8.3.
8.4.1 Aplicaţia 7
Să se dimensioneze armăturile la zidul de sprijin prezentat în Aplicaţia 1,
pentru amestecul de beton proiectat fără măsurile de răcire prezentate în Aplicaţia 2
şi deformaţiile de contracţie liberă calculate în Aplicaţia 5. Durata de serviciu a
structurii se consideră 50 de ani, umiditatea relativă a mediului RH=60 %.
Decofrarea betonului se face la 3 zile de la turnarea betonului, iar betonului i se va
aplica aplica un tratament prin umezire timp de 4 zile de la decofrare. Betonul din
fundaţie este de clasă C 20/25, cu Ecf=30,000 MPa.
Pasul 1:
- se consideră vârsta betonului de 7 zile;
- din relaţiile [7.25] şi [7.28], pentru fctm=fctm(7)=2.5 MPa şi fcm=fcm(7)=33.5 MPa,
rezultă
0.7 0.2 0.5
 35 MPa   35 MPa   35 MPa 
α1     1.031 α2     1.009 α3     1.022
 33.5 MPa   33.5 MPa   33.5 MPa 
β 33.5  
16.8
 2.903
33.5
- pentru umiditatea relativă a mediului RH=60 % şi h0=545 mm, cu relaţia [7.27] se
obţine
1-60 100
 RH  1   1.490
0.1  3 545
- considerând momentul încărcării t0=3 zile (vârsta betonului la decofrare, când
începe schimbul masiv de umiditate), din expresia [7.29] rezultă
β 3 
1
 0.743
0.1  30.2
- coeficientul nominal de curgere lentă se calculează cu relaţia [7.26]
0  1.490  2.903  0.743  3.214
- din expresia [7.24] se obţine
78
 
βH  1.5  1  0.012  60   545  250  1,170  1,500
18
- pentru t=7 zile şi t0=3 zile, influenţa timpului asupra curgerii lente se calculează cu
expresia [7.23]
0.3
 
βc 7 ,3  
7-3
  0.182
 1,170  7  3 
- coeficientul curgerii lente rezultă din relaţia [7.22]
 7,3  3.214  0.182  0.585
- pentru Ecm=Ecm(7)=31,543 MPa, din relaţia [8.4] modulul de rigiditate efectiv este
Ecm,eff  Ecm,eff 7  
31,543 MPa
 19 ,901 MPa
1  0.585
Pasul 2:
- pentru prima secvenţă de fisurare, aplicând relaţia [8.1] se obţine gradul de
constrângere la bază
1
K R1 0   0.819
0.60 m  3.0 m  31,543 N/mm 2
1  1.05
0.5  30.0 m  0.60 m  30,000 N/mm 2
- considerând elementul ca fiind realizat din beton simplu, se consideră nivele h din
0.50 m în 0.50 m, iar gradele de constrângere asociate, calculate cu relaţiile [8.2]
pentru L0/H=2L1/H=2×15.0/3.0=10.0>2.5 sunt:
0.5 / 3
 30.0 m   30.0 m 
K 0.5   0.819  
1
R  2   1   0.777
 3.0 m   3.0 m 
1/ 3
K 1
R 1.0   0.819   30.0 m  2   30.0 m 
  1  0.737
 3.0 m   3.0 m 
1.5 / 3
 30.0 m   30.0 m 
K 1.5   0.819  
1
R  2   1   0.699
 3.0 m   3.0 m 
2/ 3
 30.0 m   30.0 m 
K 2.0   0.819  
1
R  2   1   0.662
 3.0 m   3.0 m 
2.5 / 3
 30.0 m   30.0 m  
K 2.5   0.819  
1
R  2   1   0.628
 3.0 m   3.0 m 
3/ 3
1
R K 3.3  0.819   30.0 m  2 
 30.0 m 
  1  0.596
 3.0 m   3.0 m 
- cu expresia [8.3] rezultă eforturile unitare de întindere pe înălţimea zidului:
σ ct1 0.0   0.819  0.624 mm/m  19,901 N/mm2  10.17 N/mm2  f ctm  10.17 N/mm2
σ ct1 0.5  0.777  0.624 mm/m  19,901 N/mm2  9.65 N/mm2  f ctm  10.17 N/mm2
- se observă că la secvenţa 1 de fisurare, fisura centrală se extinde pe întreaga
79
înălţime a elementului;
- procedând similar pentru secvenţele următoare de fisurare, printr-un calculul
iterativ se identifică 5 secvenţe de fisurare;
- la iteraţia 6 (n=6) se îndeplineşte condiţia [8.5] de neiniţiere a unor noi fisuri;
- rezultatele sunt prezentate în Figura A.7.1 şi Tabelul A.7.1;
sr6(3.0)=sr6(2.5)=s6r(2.0)=s6r(1.5)=7.50 sr6(3.0)=sr6(2.5)=s6r(2.0)=s6r(1.5)=7.50
sr6(1.0)=sr6(0.5)=3.75 sr6(1.0)=sr6(0.5)=3.75 sr6(1.0)=sr6(0.5)=3.75 sr6(1.0)=sr6(0.5)=3.75

6 6 6
s (0.0)=0.9375
r s (0.0)=0.9375
r s (0.0)=0.9375
r sr6(0.0)=0.9375
h=3.0
2 1
h=2.5
h=2.0
H=3.0
h=1.5
3 3 h=1.0
5 4 5 5 4 5 5 4 5 5 4 5 5 4 h=0.5
h=0.0
L4=1.875 L4=1.875 L4=1.875 L4=1.875 L4=1.875 L4=1.875 L4=1.875 L4=1.875

L3=3.75 L3=3.75 L3=3.75 L3=3.75
L2=7.50 L2=7.50
L1=15.00
L0/2=30.00/2=15.00
Fig. A.7.1
Tab. A.7.1
σ ct h
i
K R h 
h i
Fisurat/Nefisurat
[m] [MPa]
i=1 Fisura 1
0.0 0.819 10.17 F
0.5 0.777 9.65 F
1.0 0.737 9.15 F
1.5 0.699 8.67 F
2.0 0.662 8.23 F
2.5 0.628 7.80 F
3.0 0.596 7.40 F
i=2 Fisurile 2
0.0 0.694 8.61 F
0.5 0.618 7.67 F
1.0 0.551 6.84 F
1.5 0.491 6.09 F
2.0 0.437 5.43 F
2.5 0.389 4.83 F
3.0 0.347 4.31 F
i=3 Fisurile 3
0.0 0.531 6.59 F
0.5 0.384 4.77 F
1.0 0.278 3.45 F
1.5 0.201 2.49 N
2.0 0.145 1.80 N
2.5 0.105 1.30 N
3.0 0.076 0.94 N
80
Tab. A.7.1 (continuare)
σ ct h
i
K R h 
h i
Fisurat/Nefisurat
[m] [MPa]
i=4 Fisurile 4
0.0 0.361 4.49 F
0.5 0.152 1.89 N
1.0 0.054 0.67 N
1.5 0.022 0.27 N
2.0 0.009 0.11 N
2.5 0.007 0.09 N
3.0 0.004 0.04 N
i=5 Fisurile 5
0.0 0.221 2.74 F
0.5 0.093 1.15 N
1.0 0.033 0.41 N
1.5 0.013 0.16 N
2.0 0.006 0.07 N
2.5 0.004 0.05 N
3.0 0.002 0.03 N
i=6
0.0 0.221 0.124 N
0.5 0.093 0.052 N
1.0 0.033 0.019 N
1.5 0.013 0.007 N
2.0 0.006 0.003 N
2.5 0.004 0.002 N
3.0 0.002 0.001 N
- fisurile 1 şi 2 se extind până la partea superioară a elementului, fisurile 3 până la o

înălţime între 1.0-1.5 m, iar fisurile 4 şi 5 au o înălţime sub 0.50 m;
- distanţa medie între fisuri este de 7.50 m pentru h=1.50 m, h=2.0 m, h=2.50 m şi
h=3.0 m, 3.75 m pentru h=1.0 m şi h=0.5 m, respectiv 0.9375 m la baza elementului;
- deschiderile medii ale fisurilor se calculează pentru cazul betonului simplu cu
relaţia [8.6]; de exemplu, pentru h=0.00 m şi h=0.50 m rezultă
2.5 N/mm 2
0.819  0.624 mm/m - 2
 10 3
wk,med 0.0  
19,901 N/m m
6
30.0 m  0.373 mm
30.0 m
-1
0.9375 m
2.5 N/mm 2
0.777  0.624 mm/m - 2
 10 3
6
wk,med 0.5   19,901 N/mm
30.0 m
30.0 m  1.539 mm
-1
3.75 m
- Tabelul A.7.2 prezintă deschiderile medii ale fisurilor calculate pe înălţimea zidului
de sprijin;
- conform SR EN 1992-1-1 NB §7.3.1 Tabelul 7.1N, pentru clasa de expunere XC 4 se
adoptă wmax=0.3 mm;
81
Tab. A.7.2
s r h  w k,med h
6 6
h
[m] [m] [mm]
0.0 0.9375 0.373
0.5 3.750 1.539
1.0 3.750 1.432
1.5 7.500 3.103
2.0 7.500 2.877
2.5 7.500 2.664
3.0 7.500 2.461
- pentru elementul de beton armat, cu relaţia [8.7] se calculează distanţele maxime
necesare între fisuri pentru wmax=0.3 mm; de exemplu, pentru h=0.00 m şi h=0.50 m
rezultă
sr,max 0  
30.0 m
 0.759 m
0.373 mm  30.0 m 
-1  1
0.3 mm  0.9375 
sr,max 0.5  
30.0 m
 0.813 m
1.539 mm  30.0 m 
-1  1
0.3 mm  3.75 m 
- Tabelul A.7.3 prezintă deschiderile maxime ale fisurilor calculate pe înălţimea
zidului de sprijin pentru controlul fisurilor având ca şi criteriu de performanţă
wmax=0.3 mm;
- pentru controlul fisurării se alege un oţel pentru armături din clasa S 220B, cu
fyk=220 MPa, ft=231 MPa, Es=200,000 MPa şi uk=5.0 %.;
- conform SR EN 1992-1-1 §7.3.2 se stabileşte un efort în armături pentru controlul
fisurilor s=200 MPa; conform SR EN 1992-1 §7.3.3 Tabelele 7.2N şi 7.3N, pentru
s=200 MPa diametrul maxim al barelor este 25 mm, iar distanţa maximă între bare
este 250 mm; se propune o distanţă între bare ds=100 mm;
Tab. A.7.3
h sr,maxh
[m] [m]
0.0 0.758
0.5 0.813
1.0 0.872
1.5 0.937
2.0 1.008
2.5 1.085
3.0 1.171
- cu expresia [8.8] se calculează ariile barelor de armătură la fiecare nivel h

necesare pentru controlul fisurilor, cu ds=100 mm şi s=200 MPa; pentru t=7 zile se
consideră kt=0.6 (situaţie de proiectare de scurtă durată); de exemplu, pentru h=0.00
m şi h=0.50 m rezultă
0.6  600 mm  100 mm  2.5 N/mm 2
Ash 0.0    808 mm2
 200 N/mm 2
0.3 mm 0.6  2.5 N/mm 2
200,000 N/mm2   2
- - 2 
 200,000 N/mm 758 mm 31,543 N/mm 
82
0.6  600 mm  100 mm  2.5 N/mm 2
Ash 0.5    771 mm2
 200 N/mm 2
0.3 mm 0.6  2.5 N/mm 
2
200,000 N/mm2   2
- - 2 
 200,000 N/mm 813 mm 31,543 N/mm 
- deoarece pe o parte zidul de sprijin se află în contact cu pământul, două treimi din
cantitatea de armătură se va dispune la faţa expusă, repectiv o treime la faţa ascunsă
în contact cu pământul;
- Tabelul A.7.4 prezintă ariile necesare de armătură rezultate din calcul pe înălţimea
zidului de sprijin (în tabel ariile necesare sunt exprimate pe ml);
Tab. A.7.4
Ash h /ml
h Ash h /ml [mm2]
[mm] [mm ] 2
pe faţa expusă pe faţa ascunsă
0.0 8,080 5,390 2,690
0.5 7,710 5,140 2,570
1.0 7,400 4,930 2,470
1.5 7,120 4,750 2,370
2.0 6,870 4,580 2,290
2.5 6,660 4,440 2,220
3.0 6,460 4,310 2,150
4 Ø18/100
2 Ø18/50
2.00
2.00
3.00
5 Bare dimensionate pentru preluarea

eforturilor de incovoiere conform
5 SR EN 1992-1
6 Agrafe Ø6/200
3 Ø20/100
1 Ø20/50
1.00
1.00
7 7 Mustati pentru ancorarea barelor

marca 5 in blocul de fundare
Fig. A.7.2
83
- Tabelul A.7.5 prezintă barele propuse şi ariile efective de armătură necesare din
calcul pe înălţimea zidului de sprijin;
- aşa cum se arată în Tabelul A.7.5 şi Figura A.7.2, se armează după cum urmează:
pe faţa ascunsă: Ø20/100 până la înălţimea de 1.00 m, după care Ø18/100 până la
partea superioară a elementului;
pe faţa expusă: Ø20/50 până la înălţimea de 1.00 m, după care Ø18/50 până la
partea superioară a elementului;
Tab. A.7.5
Ash,eff h /ml
h Bare propuse
[mm2]
[mm]
pe faţa expusă pe faţa ascunsă pe faţa expusă pe faţa ascunsă
0.0-1.0 Ø20/50 Ø20/100 6,282 3,141
1.0-3.0 Ø18/50 Ø18/100 5,090 2,545
8.4.2 Aplicaţia 8
Să se dimensioneze armăturile la zidul de sprijin prezentat în Aplicaţia 1,
pentru amestecul de beton proiectat cu măsurile de răcire prezentate în Aplicaţia 2 şi
deformaţiile de contracţie liberă calculate în Aplicaţia 6. Durata de serviciu a
structurii se consideră 50 de ani, umiditatea relativă a mediului RH=60 %. structurii
se consideră 50 de ani, umiditatea relativă a mediului RH=60 %. Decofrarea
betonului se face la 3 zile de la turnarea betonului, iar betonului i se va aplica aplica
un tratament prin umezire timp de 4 zile de la decofrare. Betonul din fundaţie este de
clasă C 20/25, cu Ecf=30,000 MPa.
Pasul 1:
- se consideră vârsta betonului de 7 zile;
- practic caracteristicile de curgere lentă sunt aceleaşi ca şi cele calculate la
Aplicaţia 7; deci, se va considera în continuare (7,3)=0.585 pentru care
Ecm,eff=19,901 MPa.
Pasul 2:
- pentru prima secvenţă de fisurare, aplicând relaţia [8.1] se obţine gradul de
constrângere la bază
1
K R1 0   0.819
0.60 m  3.0 m  31,543 N/mm 2
1  1.05
0.5  30.0 m  0.60 m  30,000 N/mm 2
- considerând elementul ca fiind realizat din beton simplu, se consideră nivele h din
0.50 m în 0.50 m, iar gradele de constrângere asociate, calculate cu relaţiile [8.2]
pentru L0/H=2L1/H=2×15.0/3.0=10.0>2.5 sunt:
0.5 / 3
 30.0 m   30.0 m 
K 0.5   0.819  
1
R  2   1   0.777
 3.0 m   3.0 m 
1/ 3
 30.0 m   30.0 m 
K 1.0   0.819  
1
R  2   1  0.737
 3.0 m   3.0 m 
1.5 / 3
 30.0 m   30.0 m 
K 1.5   0.819  
1
R  2   1   0.699
 3.0 m   3.0 m 
84
2/ 3
K 1
R 2.0   0.819   30.0 m  2   30.0 m 
  1   0.662
 3.0 m   3.0 m 
2.5 / 3
 30.0 m   30.0 m  
K 2.5   0.819  
1
R  2   1   0.628
 3.0 m   3.0 m 
3/ 3
 30.0 m   30.0 m 
1
R K 3.3  0.819    2   1  0.596
 3.0 m   3.0 m 
- cu expresia [8.3] rezultă eforturile unitare de întindere pe înălţimea zidului:
- se observă că la secvenţa 1 de fisurare, fisura centrală se extinde pe întreaga
înălţime a elementului;
- procedând similar pentru secvenţele următoare de fisurare, printr-un calculul
iterativ se identifică 3 secvenţe de fisurare;
- rezultatele sunt prezentate în Figura A.8.1 şi Tabelul A.8.1;
- fisura 1 se extinde până la partea superioară a elementului, fisurile 2 până la o
înălţime între 2.0-2.5 m (care se poate extinde pe întreaga înălţime datorită
propagării instabile), iar fisurile 3 au o înălţime sub 0.50 m;
- distanţa medie între fisuri este de 15.0 m pentru h=2.50 m şi h=3.0 m, 7.50 m pentru
h=0.5 m, h=1.0 m, h=1.5 m şi h=2.0 m, respectiv 3.75 m la baza elementului;
Tab. A.8.1
σ ct h
i
K R h 
h i
Fisurat/Nefisurat
[m] [MPa]
i=1 Fisura 1
0.0 0.819 5.12 F
0.5 0.777 4.85 F
1.0 0.737 4.60 F
1.5 0.699 4.37 F
2.0 0.662 4.14 F
2.5 0.628 3.93 F
3.0 0.596 3.72 F
i=2 Fisurile 2
0.0 0.694 4.33 F
0.5 0.618 3.86 F
1.0 0.551 3.44 F
1.5 0.491 3.07 F
2.0 0.437 2.73 F
2.5 0.389 2.43 N
3.0 0.347 2.17 N
85
Tab. A.8.1 (continuare)
i=3 Fisurile 3
0.0 0.531 3.32 F
0.5 0.384 2.40 N
1.0 0.278 1.73 N
1.5 0.201 1.25 N
2.0 0.145 0.91 N
2.5 0.105 0.66 N
3.0 0.076 0.47 N
i=4
0.0 0.361 2.26 N
0.5 0.152 0.95 N
1.0 0.054 0.34 N
1.5 0.022 0.14 N
2.0 0.009 0.06 N
2.5 0.007 0.05 N
3.0 0.004 0.02 N
sr4(0.0)=3.75
sr4(3.0)=15.00 sr4(2.0)=7.50
1 2
H=3.0
2
3 3 3 3
L2=7.50 L2=7.50 L2=7.50 L2=7.50

L1=15.00 L1=15.00
L0=30.00
Fig. A.8.1
- deschiderile medii ale fisurilor se calculează pentru cazul betonului simplu cu

relaţia [8.6]; de exemplu, pentru h=0.00 m şi h=0.50 m rezultă
2.5 N/mm 2
0.819  0.314 mm/m - 2
 10 3
wk,med 0.0  
19,901 N/m m
4
30.0 m  0.564 mm
30.0 m
-1
3.75 m
2.5 N/mm 2
0.777  0.314 mm/m - 2
 10 3
4
wk,med 0.5   30.0 m
19,901 N/mm
30.0 m  1.183 mm
-1
7.50 m
- Tabelul A.8.2 prezintă deschiderile medii ale fisurilor calculate pe înălţimea zidului
de sprijin;

86
Tab. A.8.2
sr h w k,med h
4 4
h
[m] [m] [mm]
0.0 3.75 0.564
0.5 7.50 1.183
1.0 7.50 1.057
1.5 7.50 0.937
2.0 7.50 0.824
2.5 15.0 2.149
3.0 15.0 1.843
- pentru elementul de beton armat, cu relaţia [8.7] se calculează distanţele maxime

necesare între fisuri pentru wmax=0.3 mm; de exemplu, pentru h=0.00 m şi h=0.50 m
rezultă
sr,max 0  
30.0 m
 2.119 m
0.564 mm  30.0 m 
-1  1
0.3 mm  3.75 
sr,max 0.5  
30.0 m
 2.338 m
1.183 mm  30.0 m 
-1  1
0.3 mm  7.50 m 
- Tabelul A.8.3 prezintă deschiderile maxime ale fisurilor calculate pe înălţimea
zidului de sprijin pentru controlul fisurilor având ca şi criteriu de performanţă
wmax=0.3 mm;
Tab. A.8.3
h sr,maxh
[m] [m]
0.0 2.119
0.5 2.338
1.0 2.593
1.5 2.892
2.0 3.247
2.5 3.675
3.0 4.199
- pentru controlul fisurării se alege un oţel pentru armături din clasa S 220B, cu
fyk=220 MPa, ft=231 MPa, Es=200,000 MPa şi uk=5.0 %.; conform SR EN 1992-1-1
§7.3.2 se stabileşte un efort în armături pentru controlul fisurilor s=200 MPa;
- conform SR EN 1992-1 §7.3.3 Tabelele 7.2N şi 7.3N, pentru s=200 MPa diametrul
maxim al barelor este 25 mm, iar distanţa maximă între bare este 250 mm; se
propune o distanţă între bare ds=100 mm;
- cu expresia [8.8] se calculează ariile barelor de armătură la fiecare nivel h
necesare pentru controlul fisurilor, cu ds=100 mm şi s=200 MPa; pentru t=7 zile se
consideră kt=0.6 (situaţie de proiectare de scurtă durată); de exemplu, pentru h=0.00
m şi h=0.50 m rezultă
0.6  600 mm  100 mm  2.5 N/mm 2
Ash 0.0    555 mm2
 200 N/mm 2
0.3 mm 0.6  2.5 N/mm  2
200,000 N/mm2   2
- - 2 
 200,000 N/mm 2,119 mm 31,543 N/mm 
87
0.6  600 mm  100 mm  2.5 N/mm 2
Ash 0.5    546 mm2
 200 N/mm 2
0.3 mm 0.6  2.5 N/mm 
2
200,000 N/mm2   2
- - 2 
 200,000 N/mm 2,338 mm 31,543 N/mm 
- deoarece pe o parte zidul de sprijin se află în contact cu pământul, două treimi din
cantitatea de armătură se va dispune la faţa expusă, repectiv o treime la faţa ascunsă
în contact cu pământul;
- Tabelul A.8.4 prezintă ariile necesare de armătură rezultate din calcul pe înălţimea
zidului de sprijin (în tabel ariile necesare sunt exprimate pe ml);
Tab. A.8.4
Ash h /ml
h Ash h /ml
[mm] [mm2]
[mm2]
pe faţa expusă pe faţa ascunsă
0.0 5,550 3,700 1,850
0.5 5,460 3,640 1,820
1.0 5,378 3,585 1,793
1.5 5,302 3,535 1,767
2.0 5,232 3,488 1,744
2.5 5,168 3,445 1,723
3.0 5,108 3,405 1,703
3 Bare dimensionate pentru preluarea

eforturilor de incovoiere conform
SR EN 1992-1
2 Ø16/100
1 Ø22/100
2.00
3.00
3.00
4 Agrafe Ø6/200
5 5 Mustati pentru ancorarea barelor

marca 3 in blocul de fundare
Fig. A.8.2
88
- Tabelul A.8.5 prezintă barele propuse şi ariile efective de armătură necesare din
calcul pe înălţimea zidului de sprijin;
Tab. A.8.5
Ash,eff h /ml
h Bare propuse
[mm2]
[mm]
pe faţa expusă pe faţa ascunsă pe faţa expusă pe faţa ascunsă
0.0-3.0 Ø22/100 Ø16/100 3,801 2,010
- aşa cum se arată în Tabelul A.8.5 şi Figura A.8.2, se armează după cum urmează:
pe faţa ascunsă: Ø16/100 pe toată înălţimea elementului;
pe faţa expusă: Ø22/100 pe toată înălţimea elementului;
- comparând rezultatele obţinute pentru cele două situaţii, se observă că prin simpla
tratare preliminară a ingredienţilor amestecului de beton prin răcire (apă şi agregat
grosier) se obţine o economie de oţel beton de circa 2 tone;
- evident, practicarea unui rost de contracţie în zidul de sprijin ar aduce de asemenea
economii de oţel beton importante.
8.4.3 Aplicaţia 9
Să se asigure controlul fisurilor în pereţii structurali centrali (cu grosimea de
150 mm) dispuşi pe direcţia longitudinală la o clădire cu regimul de înălţime P+4E
(Figura A.9.1). Clădirea se realizează din beton armat monolit şi specificaţia
betonului prevede un beton de clasă C 25/30, realizat cu ciment CEM I 42.5 R. Clasa
de expunere a pereţilor este XC 1. Betonul din infrastructură este de clasă C 20/25,
cu Ecf=30,000 MPa.
75 5.925 6.00 6.00 6.00 6.00 6.00 6.00 6.00 5.925
75
0.90 4.20 0.90
54.00
3.00
2.10
3.00
2.10
3.00
2.10
3.00
2.10
3.00
2.10
24.90 4.20 24.90

54.00
Fig. A.9.1
89
Pasul 1:
- conform SR EN 1992-1 şi SR EN 1992-1-1-NB §2.3.3, distanţa maximă între
rosturile de dilatare este djoint=40.0 m, în consecinţă este necesar controlul prin
calcul a fisurilor datorate efectelor termice şi contracţiei betonului;
- elementele nu se încadrează în categoria elementelor masive, astfel încât contracţia
termică se neglijează;
- aşa cum se arată în modelul realizat prin metoda elementului finit (Figura A.9.2),
efectul golurilor în perete este de concentrare a eforturilor de întindere în riglele de
cuplare, redistribuţia constrângerilor la baza elementului şi traseele de fisurare
nefiind influenţată semnificativ;
Fig. A.9.2
- se adoptă următoarele ipoteze simplificatoare de calcul şi armare:

1. contracţia betonului se consideră împiedicată doar la baza peretelui, planşeele
suferind o contracţie similară, iar pereţii transversali inducând constrângeri
neglijabile;
2. calculul distribuţiei eforturilor se calculează ca şi la un perete plin (fără
goluri), iar cantităţile de armătură în zona golurilor se vor concentra în riglele
de cuplare.
Pasul 2:
- pentru cimentul Portland CEM I 42.5 R, din Tabelul 7.4 rezultă
αds1  6 , αds2  0.11, s  0.20
Pasul 3:
- calculul deformaţiei specifice din contracţia autogenă
βas   1.0
εca,  2.5  25-10  10 6  0.000038 m/m  0.038 mm/m
deformaţia specifică din contracţia autogenă se calculează cu [7.8]
εca()  1.0  0.038 mm/m  0.038 mm/m
90
Pasul 4:
- calculul deformaţiei specifice din contracţia la uscare
150 mm  3,000 mm  5
h0    2   150 mm
2  3,000 mm  5
din Tabelul 7.3 rezultă prin interpolare coeficientul de corecţie kh(∞)=0.925
  60 3 
βRH  1.55  1-    1.22
  100  
expresia [7.13]
  33.0  
εcd,0  0.85  220  110  6  exp  -0.11  6
   10  1.22  0.000635 m/m 
  10.0  
 0.635 mm/m
coeficientul de variaţie în timp conform expresiei [7.12]
βds(,ts )  1.0
valoarea deformaţiei specifice din contracţia la uscare conform [7.11]
εcd ()  1.0  0.925  0.635 mm/m  0.587 mm/m
Pasul 5:
- conform relaţiei [7.6], deformaţia specifică totală din contracţie este
εcs   0.038 mm/m  0.587 mm/m  0.625 mm/m
Pasul 6:
- din relaţiile [7.25] şi [7.28], pentru fctm=2.2 MPa şi fcm=33.0 MPa, rezultă
0.7 0.2 0.5
 35 MPa   35 MPa   35 MPa 
α1     1.042 α2     1.012 α3     1.030
 33.0 MPa   33.0 MPa   33.0 MPa 
β 33.0  
16.8
 2.925
33.0
- pentru umiditatea relativă a mediului RH=60 % şi h0=150 mm, cu relaţia [7.27] se
obţine
1-60 100
 RH  1   1.753
0.1  3 150
- considerând momentul încărcării t0=14 zile (vârsta betonului la care se presupune
că se finalizează tratarea betonului), din expresia [7.29] rezultă
β 14  
1
 0.557
0.1  14 0.2
- coeficientul nominal de curgere lentă se calculează cu relaţia [7.26]
0  1.753  2.925  0.557  2.856
- din expresia [7.24] se obţine
 
βH  1.5  1  0.012  60   150  250  476  1,500
18
- pentru t=∞ şi t0=14 zile, influenţa timpului se calculează cu expresia [7.23]

βc ,14   1.0
- coeficientul curgerii lente rezultă din relaţia [7.22]
 ,14   2.856  1.0  2.856
91
- pentru Ecm=31,000 MPa, din relaţia [8.4] modulul de rigiditate efectiv este
31,000 MPa
Ecm,eff   8 ,039 MPa
1  2.856
Pasul 7:
- considerând elementul ca fiind realizat din beton simplu, aplicând relaţiile
[8.1] [8.3], printr-un calcul iterativ se identifică 2 secvenţe de fisurare considerând
nivele h din 1.50 m în 1.50 m;
- rezultatele sunt prezentate în Figura A.9.3 şi Tabelul A.9.1, deschiderea fisurii fiind
calculată pentru cazul betonului simplu cu relaţia [8.6];
Tab. A.9.1
σ ct h sr h w k,med h
i 3 3
K R h 
h i
Fisurat/Nefisurat
[m] [MPa] [m] [mm]
i=1 Fisura 1
0.0 0.624 3.13 F 13.5 2.093
1.5 0.561 2.82 F 27.0 4.169
3.0 0.505 2.54 F 27.0 2.270
4.5 0.455 2.28 F 27.0 0.561
6.0 0.409 2.05 N
7.5 0.368 1.85 N
9.0 0.331 1.66 N
10.5 0.298 1.50 N
12.0 0.268 1.35 N
13.5 0.241 1.21 N
15.0 0.217 1.09 N
i=2 Fisurile 2
0.0 0.453 2.28 F
1.5 0.346 1.74 N
3.0 0.265 1.33 N
4.5 0.202 1.02 N
6.0 0.155 0.78 N
7.5 0.118 0.59 N
9.0 0.090 0.45 N
10.5 0.069 0.35 N
12.0 0.053 0.26 N
13.5 0.040 0.20 N
15.0 0.031 0.15 N
i=3
0.0 0.293 1.47 N
1.5 0.161 0.81 N
3.0 0.088 0.44 N
4.5 0.051 0.26 N
6.0 0.029 0.15 N
7.5 0.015 0.07 N
9.0 0.009 0.04 N
10.5 0.007 0.04 N
12.0 0.000 0.00 N
13.5 0.000 0.00 N
15.0 0.000 0.00 N
92
sr3( 1.5)=sr3( 3.0)=sr3( 4.5)=27.0 sr3(0.0)=13.5
2 2
L1=27.00 L1=27.00
L0=54.00
2 2
L1=27.00 L1=27.00
L0=54.00
Fig. A.9.3
- pentru elementul echivalent plin, fisura 1 se extinde până la o înălţime uşor peste
4.50 m (peste 30 % din înălţime), iar fisurile 2 până la o înălţime de sub 1.50 m;
- conform §8.1.1 (4), fisura 1 are o înălţime mai mare de 0.30H (L/H=3.6>2.0), va
deveni instabilă şi se va propaga pe întreaga înălţime a elementului, adică practic
toate riglele de cuplare vor fisura;
- pentru controlul fisurării se stabileşte un oţel pentru armături din clasa S 300C, cu
fyk=300 MPa, ft=360 MPa, Es=200,000 MPa şi uk=7.50 %.;
- conform SR EN 1992-1-1 §7.3.2 se stabileşte un efort în armături pentru controlul
fisurilor s=280 MPa;
- conform SR EN 1992-1 §7.3.3 Tabelele 7.2N şi 7.3N, pentru s=280 MPa diametrul
maxim al barelor este 16 mm, iar distanţa maximă între bare este 200 mm; se
propune o valoare de referinţă a distanţei între bare ds=100 mm;
- cu relaţia [8.7] se calculează distanţele maxime între fisuri pentru wmax=0.4 mm, iar
cu expresia [8.8] ariile barelor de armătură la fiecare nivel h necesare pentru
controlul fisurilor, cu ds=100 mm;
- rezultatele sunt prezentate în Tabelul A.9.2;
Tab. A.9.2
h sr,maxh Ash h Ash,eff h
Bare propuse
[mm] [m] [mm ] 2
[mm2]
0.0 3.234 212 2 Ø12/100 226
1.5 4.728 205 2 Ø12/100 226
3.0 8.090 200 2 Ø12/100 226
4.5 22.466 195 2 Ø12/100 226
93
- aşa cum se arată în Tabelul A.9.2 şi Figura A.9.4, se adoptă o armare pe fiecare
faţă a elementului cu bare Ø12/100 până la înălţimea de 6.00 m;
- în zona celor două rigle de cuplare se concentrează armăturile corespunzătoare
unui nivel; deoarece s=280 MPa presupune un diametru foarte mic al armăturilor,
se recalculează cantitatea de armătură necesară pentru s=200 MPa, care conform
SR EN 1992-1 §7.3.3 Tabelele 7.2N şi 7.3N, admite diametrul maxim al barelor de 32
mm şi distanţa maximă între bare de 300 mm;
- aplicând din nou relaţia [8.8] pentru ds=100 mm, ariile totale ale barelor de
armătură necesare pentru controlul fisurilor din contracţie în riglele de cuplare sunt
prezentate în Tabelul A.9.3;
- armarea propusă este de asemenea prezentată în Tabelul A.9.3.
Tab. A.9.3
h Ash h Ash h /ml Nivel riglă Ash Bare Ash,eff
[mm] 2
[mm ] [mm ]2 cuplare [mm ] 2 propuse [mm2]
0.0 311 3,110
P 9,135 10×2 Ø25 9,817
1.5 298 2,980
3.0 286 2,860
E1 8,445 10×2 Ø25 9,817
4.5 277 2,770
- după cum se observă, în rigle este necesară o mare cantitate de armătură şi este
necesară verificarea posibilităţii de dispunere a barelor;
- conform SR EN 1992-1-1§4.4.1 rezultă un strat nominal de acoperire cu beton
cnom=35 mm;
- pentru un beton turnat cu pompa având dimensiunea maximă a agregatului 16 mm,
lumina minimă între bare conform SR EN 1992-1-1§8.2 este egală cu diametrul barei
(25 mm) şi în consecinţă este posibil aranjamentul a două bare Ø25 în peretele cu o
grosime de 150 mm, respectiv a 10 şiruri de bare pe înălţimea riglei de cuplare, egală
cu 900 mm;
- la restul nivelelor se dispun armăturile calculate în baza ariei minime conform SR
EN 1992-1-1 şi SR EN 1992-1-1-NB;
- deoarece prin calcul s-a dovedit pentru peretele considerat plin că nu este necesară
armătură pentru preluarea eforturilor din contracţie, armarea montanţilor se
efectuează considerând prevederea minimală conform SR EN 1992-1-1-NB §9.6.3;
pentru un metru liniar de înălţime a peretelui rezultă
Ash,min  0.002 Ac  0.002  150 mm  1,000 mm  300 mm2 / ml
şi se propune armarea cu bare 2Ø8/ml cu Ash,eff=402 mm2/ml;
- deoarece prin calcul nu s-a dovedit că nu este necesară armătură pentru preluarea
eforturilor din contracţie, armarea riglelor de cuplare de la nivelele E2-E4 se
efectuează considerând prevederea minimală conform SR EN 1992-1-1 §7.3.2 pentru
controlul fisurilor relaţia [7.1] pentru s=280 MPa
k kf A 1.0  1.0  2.2 MPa  150 mm  900 mm
Ash,min  c ctm ct   1,061 mm2
σs 280 MPa
şi se propune armarea cu bare 3×2Ø16/ml cu Ash,eff=1,206 mm2;
- schiţa de armare este prezentată în Figura A.9.4.
94
6 8 8 6
5 10 5
7 7
6 8 8 6
5 10 5
7 7
2 4 4 2
1 10 1
3 3
2 4 4 2
1 9 1
3 3
2 4 4 2
1 9 1
3 3
4 2 Ø12/200 7 2 Ø8/200
2 2 Ø12/200 6 2 Ø8/200
3 2 Ø12/200 8 2 Ø8/200
1 2 Ø12/200 9 10×2 Ø25 5 2 Ø18/200
10 3×2 Ø16
Fig. A.9.4
8.5 Metodologie de evaluare a efectelor contracţiei în activitatea

de expertizare
(90) Studiul şi analiza documentaţiei tehnice a structurii investigate.
(91) Analiza sistemului constructiv (respectarea sau nu a prevederilor şi
recomandărilor actuale de proiectare), a dimensiunilor geometrice ale elementelor
structurale dimensionate, a legăturilor interioare şi exterioare ale structurii (deschideri,
suprafaţă, legături continue sau discrete, elastice sau rigide etc.).
(92) Efectuarea unei inspecţii tehnice vizuale.
(93) Elaborarea releveului fisurilor (identificarea traseelor de fisurare, a deschiderii
şi adâncimii fisurilor).
(94) Analiza traseelor de fisurare în corelare cu specificul elementului structural, a
subansamblului structural şi a structurii de rezistenţă în ansamblu.
(95) Efectuarea, dacă este cazul, de încercări in situ suplimentare (stabilirea clasei
de beton, identificarea armăturilor, etanşeitatea fisurilor etc.).
(96) Evaluarea directă a efectelor contracţiei betonului prin:
- calcule specifice Stărilor Limită de Serviciu (SLS) pentru stabilirea influenţei asupra
durabilităţii structurii, conform celor prezentate în §8.1, §8.2, §8.3 şi §8.4;
- calcule specifice Stărilor Limită Ultime (SLU) pentru stabilirea influenţei asupra
gradului de siguranţă din punct de vedere al rezistenţei şi stabilităţii, conform celor
prezentate în §8.4.
(97) Elaborarea raportului de evaluare care trebuie să cuprindă ansamblul
observaţiilor specifice pentru fiecare operaţiune executată (examinări, măsurători,
analize, expertize, încercări experimentale, analize structurale etc.) şi fundamentarea
acestora prin rapoarte de încercări, buletine de analiză, fotografii, relevee de fisuri,
note de calcul etc. De asemenea, trebuie să se prezinte o apreciere a comportamentului
structural şi a nivelului de siguranţă, în baza specificaţiilor constructive şi a
concluziilor, care să ofere o imagine reală a structurii şi stării sale tehnice. Plecând de
la acest document, se poate recomanda (Figura 8.53):
- menţinerea structurii în starea din perioada inspecţiei şi efectuarea lucrărilor de
întreţinere după planificarea existentă;
95
v a ria ţi a i d e a l ă (d e p ro ie c ta r e )
N i v e l u l d e s i g u ra n ţă
v a ri a ţ ia re a lă (d e e x p lo a ta r e )
r e a b i li ta r e
n i v e l m i n im a cce p t a b i l
D u ra ta d e e x p l o a t a re
Fig. 8.53 Asigurarea durabilităţii prin controlul nivelului de siguranţă
- efectuarea de investigaţii suplimentare şi execuţia unor lucrări de reabilitare;

- demolarea construcţiei;
(98) Reabilitarea elementelor fisurate excesiv datorită contracţiei împiedicate a
betonului se clasifică în următoarele trei categorii:
- reparaţii cosmetice, care se referă la îmbunătăţirea aspectului estetic al elementelor
degradate, redând totodată elementului durabilitatea proiectată: astfel de intervenţii
sunt injectarea fisurilor cu deschideri de 0.05-6.0 mm cu răşini epoxidice, sau a
fisurilor cu deschideri de peste 6.0 mm cu chituri epoxidice;
- reparaţii structurale, care se adresează direct deprecierii performanţelor structurale şi
intenţiei de reatingere a lor prin refacerea proprietăţilor lor mecanice: astfel de
intervenţii sunt injectarea fisurilor cu deschideri de 0.02-20.0 mm cu pastă de ciment,
sau a fisurilor cu deschideri de 0.05-6.0 mm cu răşini epoxidice, respectiv a fisurilor
cu deschideri de peste 6.0 mm cu chituri epoxidice, cu sau fără ţeserea fisurilor (se
recomandă a se efectua în zonele în care armătura a intrat în curgere şi/sau în zonele
în care capacitatea de preluare a acţiunilor transversale este local insuficientă datorită
eforturilor reziduale mari în armături);
- consolidări structurale, care prevăd creşterea performanţele structurale ale
elementului fisurat: exemple în acest sens sunt cămăşuirile cu straturi suplimentare de
beton şi armarea acestora, sau aplicarea pe suprafaţa elementelor afectate a unor
ţesături din fibre compozite.
96

Ghid de Proiectarea A Constructiilor Masive GP 115-2011

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid de Proiectarea A Constructiilor Masive GP 115-2011

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ORDINUL

nr..……….. din ...…………

În conformitate cu prevederile art.10 şi art.38 alin.(2) din Legea nr.10/1995 privind

ministrul dezvoltării regionale şi turismului emite prezentul

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I şi intră

Prezenta reglementare tehnică a fost adoptată cu respectarea procedurii, prevăzută de

(4) Prevederile ghidului se adresează investitorilor, producătorilor de beton,

(1) Proiectarea şi evaluarea elementelor şi subansamblelor de beton armat şi beton

Nr. Standarde Denumire

15 SR EN 1992-2:2006 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton.

Nr. Acte legislative Publicaţia

Caractere latine mari

Caractere latine mici

s nr h  - distanţa medie între fisuri la înălţimea h deasupra bazei peretelui

Caractere greceşti mari

Caractere greceşti mici

5 MECANISMELE DE CONTRACŢIE LIBERĂ A BETONULUI

iniţializarea rezistenţelor mecanice

Fig. 5.1 Tipuri şi etape de contracţie liberă a betonului

5.1 Contracţia termică

Vârsta betonului Taer Tcmin Tcmax

Fig. 5.2 Distribuţia temperaturii generate de hidratarea cimentului

5.2 Contracţia chimică

5.3 Contracţia autogenă

Hi C A G dup ă înt ă rire

C - ciment nehidratat A - apă liberă ă contracţ ia chimică

Fig. 5.3 Evoluţia produşilor de hidratare şi a contracţiei chimice

Fig. 5.4 Evoluţia schematică a contracţiei autogene în funcţie de

- componenta datorată auto-desicării, care constă în uscarea locală a porilor închişi pe

5.4 Contracţia la uscare

apă liberă în exces

5.5 Contracţia plastică

Fig. 5.6 Rata de evaporare a umidităţii din masa betonului raportată

5.6 Contracţia din tasarea agregatelor

a. tasare constrânsă b. tasare diferenţiată

Fig. 5.7 Fisuri datorate tasării constrânse şi diferenţiate a

(19) Practicile recomandate pentru reducerea riscului de fisurare generată de

5.7 Contracţia din carbonatare

6 FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CONTRACŢIA LIBERĂ A

Fig. 6.1 Creşterea temperaturii într-un beton cu un conţinut de

Fig. 6.2 Rata de generare a căldurii de hidratare raportată la fineţea de

- ciment Portland brownmilleritic (conţinut de C4AF > 18 % şi C3A < 7 %), cu o

6.2 Adaosurile minerale

6.3 Conţinutul de apă

Fig. 6.5 Domeniul raportului w/c pentru atingerea rezistenţei

Fig. 6.6 Influenţa raportului w/c şi a dimensiunii agregatelor asupra rezistenţei

Tab. 6.1 Valori tipice pentru coeficienţii de dilatare şi difuziune termică la

(12) Forma geometrică neregulată a agregatelor conduce la o evaporare accelerată a

6.6 Raportul între volumul elementului şi suprafaţa expusă

Fig. 6.7 Influenţa temperaturii betonului la punerea în operă şi a suprafeţei

6.7 Umiditatea relativă a aerului

Creşterea de temperatură în masa betonului Tc0 [ºC]

Procentul de căldură disipată/adsorbită urmare a

Fig. 6.9 Transferul termic între beton şi mediu

6.8 Tratarea betonului

Fig. 6.10 Influenţa raportului w/c şi a vârstei de tratare a betonului asupra

Tab. 6.2 Valori tipice pentru căldura specifică a ingredienţilor

(25) Proiectantul structural poate impune prin proiectul tehnic şi specificaţia

6.10 Proiectarea amestecului de beton

(33) Pasul 1: stabilirea rezistenţei amestecului de beton

Vag Vag Vag

V1apă V1apă V2apă

a. agregat grosier uniform b. agregat fin uniform c. agregat grosier + fin