Sunteți pe pagina 1din 30

Academia de Studii Economice

Facultatea de Economie Agroalimentara si a Mediului

Strategia de promovare a facultatii EAM


Capitolul I: Analiza macromediului

Macromediul - reprezintă ansamblul de variabile, factori şi forţe, necontrolabile de către


instituţie şi care împreună constituie climatul general în care acestea îşi desfăşoară activitatea.

1.1. Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi este cea mai veche instituţie de învăţământ
superior din România continuând, din anul 1860 ( acelasi an cand a si fost infiintata, respectiv la
data de 26 octombrie), o tradiţie a excelenţei şi inovaţiei în educaţie şi cercetare, fiind totodata
acreditata de stat. Cu peste 26.000 de studenţi şi aproximativ 800 de cadre didactice,
universitatea se bucură de un important prestigiu la nivel naţional şi internaţional, având
colaborări cu aproximativ 260 de universităţi din străinătate.

În present Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, are in structura sa 15 facultati,cu


programe de licenta pe urmatoarele domenii:

Facultatea de Biologie

 Biologie
o Biologie (IF și ID)
o Biochimie
o Biochimie (în limba franceză)
 Ştiinţa mediului
o Ecologie şi protecţia mediului (IF și ID)

Facultatea de Chimie

 Chimie
o Chimie
o Biochimie tehnologică
o Chimie informatică
 Ştiinţa mediului
o Chimia mediului

Facultatea de Drept

 Drept
o Drept (IF și IFR)

2
Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

 Economie
o Economie generală
o Economia agroalimentară
o Economie și finanțe/ Economics and finance (în limba engleză)
 Administrarea afacerilor
o Administrarea afacerilor (în limba engleză)
o Economia comerţului, turismului şi serviciilor
o Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Bălţi – Republica Moldova)
o Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Piatra Neamţ)
 Finanţe
o Finanţe şi bănci (IF și ID)
 Contabilitate
o Contabilitate şi informatică de gestiune ( (IF și ID)
 Cibernetică, statistică şi informatică economică
o Statistică şi previziune economică
o Informatică economică
 Economie şi afaceri internaţionale
o Economie şi afaceri internaţionale
 Management
o Management (IF și ID)
 Marketing
o Marketing
 Ştiinţe administrative
o Administraţie publică (IF și ID)

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

 Educaţie fizică şi sport


o Educaţie fizică şi sportivă
 Kinetoterapie
o Kinetoterapie și motricitate specială

Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social – Politice

 Filosofie
o Filosofie
 Sociologie
o Sociologie
o Resurse umane
 Ştiinţe politice
o Ştiinţe politice (IF și ID)

3
 Asistenţă socială
o Asistenţă socială (IF și ID)
 Ştiinţe ale comunicării
o Comunicare şi relaţii publice (IF și ID)
 Relaţii internaţionale şi studii europene
o Relaţii internaţionale şi studii europene
 Studii culturale
o Studii culturale

Facultatea de Fizică

 Fizică
o Fizică
o Fizică medicală
o Biofizică
o Fizică informatică
 Știinţe inginereşti aplicate
o Fizică tehnologică
o Fizică tehnologică (Bălţi – Republica Moldova)

Facultatea de Geografie şi Geologie

 Geografie
o Geografie
o Geografia turismului
o Geografia turismului (în limba franceză)
o Planificare teritorială
o Hidrologie şi meteorologie
 Stiinţa mediului
o Geografia mediului
 Geologie
o Geochimie
 Inginerie geologică
o Inginerie geologică

Facultatea de Informatică

 Informatica
o Informatică
o Informatică (în limba engleză)

4
Facultatea de Istorie

 Istorie
o Istorie (IF și ID)
o Arheologie
o Arhivistică
o Muzeologie
o Istoria artei
 Studii culturale
o Studii europene

Facultatea de Litere

 Limbă şi literatură
o Filologie clasică (Limba latină A – Limba greacă veche B)
o Limba şi literatura română – Literatură universală şi comparată
o Limba şi literatura română – O limbă şi literatură modernă
o Literatură universală şi comparată – Limbă şi literatură modernă
o O limbă şi literatură modernă A (engleză, franceză, germană, rusă, italiană,
spaniolă) – Limbă şi literatură română
o O limbă şi literatura modernă A (engleză, franceză, germană, rusă, italiană,
spaniolă) – O limbă şi literatură modernă B (engleză, franceză, germană, rusă,
italiană, spaniolă)
o O limbă şi literatura modernă (A) – Literatură universală şi comparată

 Studii culturale
o Studii americane

 Limbi moderne aplicate


o Traducere şi interpretare

 Știinţe ale Comunicării


o Jurnalism

Facultatea de Matematică

 Matematică
o Matematică
o Matematică (în limba engleză)
o Matematică – informatică

5
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

 Psihologie
o Psihologie (IF și ID)

 Ştiinţe ale educaţiei


o Pedagogie
o Psihopedagogie specială
o Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (IF și ID)

Facultatea de Teologie Ortodoxă

 Teologie
o Teologie ortodoxă pastorală
o Teologie ortodoxă didactică
o Teologie ortodoxă asistenţă socială
 Arte vizuale
o Artă sacră

Facultatea de Teologie Romano – Catolică

 Teologie
o Teologie romano – catolică didactică
o Teologie romano – catolică asistenţă socială
o Teologie romano – catolică pastoral

Economie Agroalimentara – program de studii licenta

Disciplinele din cadrul Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor, specializarea


Economie Agroalimentara sunt:

- Anul I semestrul 1:

 Microeconomie;
 Bazele contabilității;
 Matematici aplicate în economie;
 Drept economic;
 Limba engleză / franceză / germană pentru afaceri;
 Tehnologii informaționale pentru afaceri;

6
Anul I semestrul 2:

 Bazele statisticii;
 Macroeconomie;
 Instrumente software pentru afaceri;
 Contabilitate financiară;
 Limba engleză / franceză / germană pentru afaceri;
 Practica de specialitate;

- Anul II semestrul 1:

 Finanțe;
 Econometrie;
 Management;
 Economie agroalimantară;
 Logistica sistemelor agroalimentare;
 Limba engleză / franceză / germană pentru afaceri;

- Anul II semestrul 2:

 Marketing;
 Monedă și credit;
 Managementul firmelor din industria alimentară;
 Managementul investițiilor agroalimentare;
 Limba engleză / franceză / germană penntru afaceri;
 Practică de specialitate;

- Anul III semestrul 1:

 Economie agrară;
 Managementul exploatației agricole;
 Diagnosticul economico-finarciar al întreprinderilor;
 Marketing agroalimentar;
 Evaluări rurale;
 Merceologie;

Anul III semestrul 2:


 Economia mediului;
 Merceologia produselor agroalimentare;
 Dezvoltarea durabilă a spațiului rural;
 Economia turismului rural;
 Inițierea și administrarea afacerilor în domeniul agroalimentar;
 Politici agricole comunitare;

7
Modalitate admitere ale Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor:

Conditiile de admitere: media de la bacalaureat (100%).

La specializarea Administrarea afacerilor in limba engleza se solicita test de limba engleza.

Criterii de departajare in caz de egalitate a mediilor :

1.Nota de la proba scrisa de Limba si literatura romana (bacalaureat).

2. Media generala de absolvire a liceului.

1.2. Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor are privilegiul de a se fi întemeiat pe


fundamentul unei recunoscute tradiţii a economiei şi învăţământului gălăţean, menţionând în
acest sens că prima şcoală comercială din România a fost înfiinţată la Galaţi în octombrie
1864, iar în 1934 lua fiinţă Academia de Export din Galaţi, în aula căreia au ţinut conferinţe cei
mai mari profesori economişti ai ţării.

Facultatea de Ştiinţe Economice Galaţi, cu denumirea actuală Facultatea de Economie și


Administrarea Afacerilor este o facultate de stat, infiinţată în anul 1990 prin Ordinul
Ministrului Învăţământului nr. 7751.

Cele 14 facultăţi care fac parte din cadrul unversităţii sunt următoarele:

- Facultatea de Mecanică ;

- Facultatea de Arhitectură Navală;

- Facultatea de Ştiinţă şi Ingineria Alimentelor;

- Facultatea de Inginerie a Materialelor şi a Mediului;

- Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică;

- Facultatea de Educație Fizică și Sport;

- Facultatea de Litere;

- Facultatea de Ştiinţe şi Mediu;

- Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie;

- Facultatea de Inginerie din Brăila;

- Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor;

8
- Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice;

- Facultatea de Medicină și Farmacie;

- Facultatea de Arte;

In cadrul Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor sunt 8 programe de studii :

- Finanţe si banci
- Marketing;
- Management;
- Economia comertului, turismului si serviciilor
- Informatică economică;
- Contabilitate si informatica de gestiune
- Afaceri international;
- Economie agroalimentara

Economie Agroalimentară- program de studii licenta

Planul de invatamant cuprinde urmatoarele discipline la specializarea Economie Agroalimentara


din cadrul Facultăţii de Economie si Administrarea Afacerilor:

- Anul I:
 Microeconomie;
 Macroeconomie;
 Matematica aplicata in economie;
 Elemente de informatica aplicata;
 Baze de date aplicate in economie;
 Bazele contabilitatii;
 Contabilitate financiara;
 Finante publice;
 Bazele statisticii;
 Dreptul afacerilor;
 Management general;
 Limba straina A I, II;
 Economie europeana;
 Educatie fizica I, II;
 Discipline socio-umane:
 Sociologie economica;
 Istorie economica;
 Geografie economica;
 Logica;

9
- Anul II:

 Statistica afacerilor;
 Marketing general;
 Management general
 Finantele intreprinderii;
 Birotica
 Comunicare in afaceri;
 Procesarea si calitatea produselor agricole;
 Managementul exploatatiilor agricole;
 Economie si politica agrara;
 Economia mediului;
 Economia resurselor naturale
 Economia intreprinderii;
 Tehnologii agricole comparate;
 Practica de specialitate;

Discipline optionale:

1.Politici ecologice

2.Geografia mediului;

3.Dezvoltarea economica a afacerilor;

4.Economia industriilor si serviciilor rurale;

- Anul III:

 Managementul intreprinderilor agroalimentare;


 Modelarea proceselor economice (agroalimentare);
 Agromarketing;
 Agro-business;
 Integrare agroalimentara;
 Logistica in intreprinderile agroalimentare;
 Analiza economico-financiara;
 Dezvoltare regionala si rurala;
 Politica Agricola Comuna;
 Proiecte economice;
 Asigurari in agricultura;
 Gestiunea proiectelor europene

10
Discipline optionale:

1.Doctrine economice contemporane;

2.Agroturism;

3.Ecoturism si turism rural

4.Antreprenoriat in mediul rural

Modalitatea de admitere în cadrul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor în anul


universitar 2014 – 2015 se face prin concurs de admitere, care constă într-un test grilă format din
30 de întrebări "Cunostinţe generale de economie".

Media finală de admitere se calculează din:

- 60% nota la test;


- 40% media la examenul de bacalaureat.
Referitor la taxa de scolarizare,aceasta este de 2700 de lei la invatamnt cu frecventa.

1.3 Universitatea Sapientia

Universitatea Sapientia este instituția cea mai recent înființată în sistemul învățământului
superior din Transilvania, cu predare în limba maghiară.

Universitatea a luat ființă în toamna anului 2001, ca expresie a unei năzuințe de mai multe
decenii a comunității maghiare din România, precum și ca rezultat al eforturilor depuse de către
Fundația Sapientia.

În decursul acestor ani de existență, Universitatea Sapientia s-a remarcat ca o instituție


particulară cu predare în limba maghiară din România, menită să răspundă nevoilor
educaționale ale comunității maghiare, să asigure un cadru prielnic pentru dezvoltarea
cercetărilor științifice, precum și o colaborare științifică inter-etnică eficientă.

In cadrul Universitatii Sapientia din Miercurea Ciuc sunt 4 facultati:

1.Facultatea de Stiinte Economice si Umaniste

2.Facultatea de Stiinte

3.Facultatea de Stiinte si Arte

4.Facultatea de Stiinte Tehnice si Umaniste

Facultatea de Stiinte Eoconomice si Umaniste are ca specializare Economia


agroalimentara

11
Economie agroalimentara- program de studii licenta

Disciplinele studiate in cadrul Facultatii Economie Agroalimentare sunt urmatoarele:

-Semestrul I (anul I):

 Economie I-Introducere in economie

 Bazele contabilitatii

 Algebra si calculul probabilitatilor

 Geografie economica

 Drept civil

 Bazele informaticii

 Limba straina I

 Educatie fizica I

-Semestrul II (anul I):

 Economie II-Microeconomie

 Analiza matematica

 Drept comunitar

 Contabilitate financiara

 Management

 Statistica economica

 Economie europeana

 Limba straina II

 Educatie fizica II

12
-Semestrul III (anul II):

 Economie III-Macroeconomie

 Finante I-Finante publice

 Programare orientate pe obiecte

 Bazele marketingului

 Management strategic

 Metodologia cercetarii

 Limba straina III

 Educatie fizica III

 Curs optional I

-Semestrul IV (anul II):

 Managementul intreprinderilor agroalimentare

 Finante II-Finantele intreprinderii

 Economia firmei

 Dreptul afacerilor

 Economie si politica agrara

 Managementul proiectelor economice

 Limba straina IV

 Curs optional II

 Practica

 Educatie fizica IV

-Semestrul V (anul III):

 Politica agrara comuna

 Economia mediului

 Ameliorarea sistemelor agricole

13
 Agromarketing

 Managementul resurselor umane

 Ecologie si politici de mediu

 Limba romana- seminar practic

 Proiecte de licenta I

 Dezvoltare economica durabila

 Curs optional III

-Semestrul VI (anul III):

 Organizarea şi strategia dezvoltării unităţilor agricole

 Politici agrare comparate

 Agricultură şi horticoultură ecologică

 Economie regionala

 Politici economice

 Modelarea proceselor economice agroalimentare

 Politici şi programe de dezvoltare rurală

 Proiecte de licenţă II

 Curs opţional IV

Modalitate de admitere: nota de admitere se obține din media examenului de bacalaureat –


100%.

1.4. Universitatea Titu Maiorescu

Universitatea Titu Maiorescu este o instituție de învățământ superior particulară din


București înființată din 20 septembrie 1990. La înființare instituția de învățământ s-a numit
Asociația Universitatea Independentă Titu Maiorescu, a primit personalitate juridică în 25
ianuarie 1991.

În 23 aprilie 2002 odată cu schimbarea legislației cu privire la învățământul superior din


România, instituția își schimbă numele Universitatea Titu Maiorescu.

Universitatea are în componență următoarele facultăți in numar de 7, dupa cum se observa :

14
1. Facultatea de Drept
2. Facultatea de Medicină
3. Facultatea de Medicină Dentară
4. Facultatea de Psihologie
5. Facultatea de Științe Economice
6. Facultatea de Științe Sociale și Politice
7. Facultatea de Științe și Tehnologia Informației

Facultatea de Ştiinţe Economice Târgu Jiu oferă 4 programe academice de înaltă calitate la
nivel de licenţă pentru următoarele specializări:

 Contabilitate şi informatică de gestiune (IF/100 locuri la licenta)


 Drept(IF/150 locuri la licenta)
 Economia comerţului, turismului şi serviciilor (IF/50 locuri la licenta)
 Economia mediului ( IF/50 locuri la licenta)

Economia mediului – program de studii licenta

Disciplinele studiate la specializarea “Economia mediului”

In anul I:

 Contabilitate financiara;
 Microeconomie;
 Bazele contabilitatii;
 Bazele informaticii;
 Matematici aplicate in economie;
 Elemente de drept;
 Limba engleza / franceza;
 Sport;
 Finante publice;
 Sisteme informatice de gestiune;
 Macroeconomie;
 Politici ecologice;
 Management;

In anul II:

 Drept comunitar;
 Finantele intreprinderii;

15
 Economia mediului;
 Evaluarea si analiza riscului de mediu;
 Modelarea proceselor de mediu;
 Comunicare in limba franceza II/ engleza II;
 Practica de specialitate;
 Evaluarea impactului ecologic;
 Marketing;
 Birotica;
 Statistica;
 Econometrie;
 Dezvoltare locala si regionala;

Admitere:

Media generală la concursul de admitere în programele de studii universitare de licenţă se


calculează ca medie aritmetică între media obţinută de candidat la examenul de bacalaureat şi
nota obţinută la chestionarul de admitere 2014 pentru studii universitare de licenţă.

1.5 Universitatea Babes-Bolyai,Cluj

Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) situată in Cluj-Napoca, este una dintre cele mai
prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România, continuatoarea
tradiției Universității din Cluj, înființată în anul 1872. Din punctul de vedere al numărului de
studenți (peste 39.000 ), precum și al diversității specialităților oferite (105), este una dintre cele
mai importante universități din România.
Universitatea poartă din anul 1959 numele bacteriologului român Victor Babeș și pe cel
al matematicianului maghiar János Bolyai.
Istoria UBB are rădăcini în Colegiul Iezuit din 1581; pentru a surprinde istoria și evoluția
completă a UBB vezi și istoria Universității din Cluj.
În anul 1959 cele două universități din Cluj (cea românească, fostă „Regele Ferdinand”,
redenumită în „Victor Babeș”, respectiv cea maghiară, „Universitatea Bolyai”) au fost unite sub
numele de Universitatea „Babeș-Bolyai”, cu predare în limbile română și maghiară. Ulterior,
sub regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu, deși au fost reduse sistematic, studiile în limba
maghiară au continuat să existe.
In prezent Universitatea are 21 de facultati si anume:

 Facultatea de Matematică şi Informatică


 Facultatea de Fizică
 Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică

16
 Facultatea de Biologie şi Geologie
 Facultatea de Geografie
 Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului
 Facultatea de Drept
 Facultatea de Litere
 Facultatea de Istorie şi Filosofie
 Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
 Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
 Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
 Facultatea de Studii Europene
 Facultatea de Business
 Facultatea de Stiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării
 Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
 Facultatea de Teologie Ortodoxă
 Facultatea de Teologie Greco-Catolică
 Facultatea de Teologie Reformată
 Facultatea de Teologie Romano-Catolică
 Facultatea de Teatru şi Televiziune

Disciplinele studiate in cadrul Facultatii de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor,


specializarea Economie Agroalimentara si a Mediului sunt:

 AN I, an univ. 2014-2015
o Sem. I
 Limba moderna in afaceri (limba engleza)
 Limba moderna in afaceri (limba franceza)
 Limba moderna in afaceri (limba germana)
 Limba moderna in afaceri (limba italiana)
 Microeconomie
 Economie europeana
 Matematici aplicate in economie
 Management
 Finante publice
 Limba moderna in afaceri (limba spaniola)
o Sem. II
 Limba moderna in afaceri (limba engleza)
 Limba moderna in afaceri (limba franceza)
 Limba moderna in afaceri (limba germana)
 Limba moderna in afaceri (limba italiana)
 Macroeconomie
 Matematici financiare si actuariale
 Bazele Contabilitatii
 Informatica Economica
17
 Dreptul afacerilor
 Bazele marketingului
 Limba moderna in afaceri (limba spaniola)
 AN II, an univ. 2014-2015
o Sociologie economica
o Sem. III
 Limba moderna in afaceri (limba engleza)
 Limba moderna in afaceri (limba franceza)
 Limba moderna in afaceri (limba germana)
 Limba moderna in afaceri limba italiana)
 Drept instit comunitar
 Contabilitate financiara
 Finantele intreprinderii
 Baze de date si programe
 Statistica descriptiva
 Istoria economiei
 Introd metodologia cercet st
 Politologie
 Doctrine economice
 Etica in afaceri
 Managementul firmei
 Logica
 Economie Mondiala
 Limba moderna in afaceri (limba spaniola)
o Sem. IV
 Limba moderna in afaceri (limba engleza)
 Limba moderna in afaceri (limba franceza)
 Limba moderna in afaceri (limba germana)
 Limba moderna in afaceri (limba italiana)
 Studiul marfurilor si asigurarea calitatii
 Economia mediului
 Utilizarea internetului in afaceri
 Elemente de teoria jocurilor
 Managementul investitiilor
 Tehnica bancara
 Tehnologii agricole comparate
 Economie si politica agrara
 Managementul exploatatiilor agricole
 Practica Managementul exploatatiilor agricole
 Limba moderna in afaceri (limba spaniola)
 AN III, an univ. 2014-2015
o Sem. V
 Marketingul serviciilor
 Comunicare in afaceri (limba engleza)
 Comunicare in afaceri (limba franceza)
 Comunicare in afaceri (limba germana)

18
Comunicare in afaceri (limba italiana)
Analiza financiara
Managementul proiectelor
Politici agricole si de dezvoltare rurala
Tranzactii economice int
Managementul IMM-urilor rurale
Marketingul produselor agroalimentare
Managementul deseurilor.ro
Managementul calitatii produselor agroalimentare si siguranta
consumatorilor
 Comunicare in afaceri (limba spaniola)
o Sem. VI
 Comunicare in afaceri (limba engleza)
 Comunicare in afaceri (limba franceza)
 Comunicare in afaceri (limba germana)
 Comunicare in afaceri (limba italiana)
 Contabilitate aprofundate
 Evaluarea afacerilor
 Managementul resurselor umane
 Asigurari
 Turism international
 Agroturism
 Control si audit financiar
 Managementul Mediului
 Auditul de mediu
 Comunicare in afaceri (limba spaniola)

Admiterea la Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor se face in baza a 2 criterii:

-criteriul 1: eseu motivațional, scris, datat și semnat de candidat, depus la momentul

înscrierii, care va primi calificativul admis/respins. Detaliile privind eseul motivațional

sunt prezentate în Anexa 4 a prezentului Regulament; Eseul motivațional constituie

probă de admitere.

-criteriul 2: ordonarea candidaţilor declaraţi admişi la criteriul 1 după media generală de

admitere. Media generală de admitere este media generală de bacalaureat la care se

adaugă, dacă este cazul, punctaje conform criteriilor suplimentare, fără a depăși nota 10.

Capitolul II: Analiza micromediului

19
Academia de Studii Economice – Bucureşti

Numită iniţial, „Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale” din Bucureşti, a fost
înfiinţata prin Decretul Regal 2978, publicat, ca lege, în Monitorul Oficial nr. 12 din 13 aprilie
1913 , la 6 aprilie 1913, din iniţiativa lui Nicolae D. Xenopol, Ministrul Industriei şi Comerţului,
sprijinit de un grup de tineri economişti formaţi la universitaţi prestigioase din Germania, Franţa
şi Anglia, fiind prima instituţie de învaţămant economic superior din România. La 1 noiembrie
1913 au fost inaugurate cursurile Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, al cărei
prim rector a fost prof. dr. Anton Davidoglu.

În prezent Academia de Studii Economice din Bucureşti, are în structura sa un număr de 12


facultaţi, având 97 de programe de masterat şi 4 programe internaţionale de masterat, 10
domenii de doctorat şi 18 programe de licenţă pe urmatoarele domenii:

 Facultatea Administrarea Afacerilor - cu predare in limbi straine


o Administrarea Afacerilor, cu predare in limba engleza
o Administrarea Afacerilor, cu predare in limba franceza
o Administrarea Afacerilor, cu predare in limba germana

 Facultatea Administratie si Management Public


o Administratie Publica
o Programul de licenta Resurse umane - domeniul Sociologie (autorizat ARACIS)

 Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica


o Informatica Economica
o Cibernetica Economica
o Statistica si Previziune Economica

 Facultatea de Business si Turism (fosta Comert )


o Administrarea afacerilor in comert, turism, servicii, merceologie si managementul
calitatii

 Facultatea de Contabilitate si Informatica de Gestiune


o Contabilitatea si Informatica de Gestiune

 Facultatea de Economie Agroalimentara si a Mediului


o Economie Agroalimentara si a Mediului

 Facultatea de Economie Teoretica si Aplicata (fosta Economie)


o Economie si comunicare economica in afaceri

 Facultatea de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori


o Finante si Banci

20
 Facultatea de Management
o Management

 Facultatea de Marketing
o Marketing

 Facultatea de Relatii Economice Internationale


o Economie si afaceri internationale cu predare in limba romana
o Economie si afaceri internationale cu predare in limba engleza
o Limbi moderne aplicate in economie

Toate facultaţile din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti sunt specializate pe
domeniul economic, având atat forma de predare in limba romana cat şi în alte limbi ca de
exemplu, engleza, franceza şi germana.

În cadrul EAM-ului, în fiecare an se scot la concurs un număr de 521 de locuri, unul pentru
studiile de doctorat, iar cele pentru licenţă şi master fiind distribuite astfel:

- Pentru licenta, cu frecventa, buget: 210 locuri;


- Pentru licenta, cu frecventa, taxa: 55 locuri;
- Pentru licenta, fara frecventa, taxa: 80 locuri;

Modalitatea de admitere:

In anul universitar 2014 – 2015 s-a facut prin concurs pe baza mediei de bacalaureat si a unui
eseu motivational notat cu admis/respins

Scopul Facultaţii de Economie Agroalimentra şi a Mediului, prin intermediul profesorilor şi


alaturi de ei, urmareste antrenarea studenţilor într-o provocare, şi anume în studiul a doua dintre
aspectele foarte actuale şi în acelaşi timp bine ancorate în realitaţile economice, sociale şi
culturale ale spaţiului în care traim.

Facultatea de Economie Agroalimențară şi a Mediului din cadrul Academiei de Studii


Economice din Bucureşti, dezvolta în randul studenţilor o permanenta preocupare fata de
aspectele fundamentale evoluţiei umane, cautand mereu soluţii pentru problemele care apar în
progresul economic, tehnologic, ştiinţific şi cultural al societaţii umane.

Disciplinele din cadrul Facultaţii de Economie Agroalimențară şi a Mediului:

- Anul I semestrul 1- Licenţă:

21
 Microeconomie;
 Introducere in contabilitate;
 Tehnologia aplicatiilor Office;
 Matematici aplicate in economie;
 Sisteme tehnologice pentru culturile de camp;
 Sisteme tehnologice pentru culturile horticole;
 Dreptul afacerilor;
 Limba engleza si comunicare de specialitate 1;
 Limba franceza si comunicare de specialitate 1;
 Educatie fizica si sport;
 Comunicare in limba engleza 1;
 Comunicare in limba franceza 1;
 Comunicare in limba germana 1;
 Comunicare in limba rusa 1;
 Comunicare in limba spaniola 1;
 Comunicare in limba italiana 1;
 Comunicare in limba chineza 1;
 Comunicare in limba turca 1;

- Anul I semestrul 2 – Licenţă:


 Macroeconomie;
 Baze de date;
 Sociologie rurala;
 Economia organizatiilor agroalimentare;
 Procesarea produselor agricole;
 Statistica;
 Limba engleza si comunicare de specialitate 2;
 Limba franceza si comunicare de specialitate 2;
 Educatie fizica si sport;
 Comunicare in limba engleza 2;
 Comunicare in limba franceza 2;
 Comunicare in limba germana 2;
 Comunicare in limba rusa 2;
 Comunicare in limba spaniola 2;
 Comunicare in limba italiana 2;
 Comunicare in limba chineza 2;
 Comunicare in limba turca 2;

- Anul II semestrul 1 – Licenţă:


 Management;

22
 Marketing;
 Comunicare in afaceri agroalimentare;
 Ecologie;
 Contabilitatea de gestiune a organizatiilor agroalimentare;
 Matematici aplicate in economia agroalimentara si a mediului;
 Securitate si siguranta alimentara;
 Educatie fizica si sport;
 Comunicare in limba engleza 3;
 Comunicare in limba franceza 3;
 Comunicare in limba germana 3;
 Comunicare in limba rusa 3;
 Comunicare in limba spaniola 3;
 Comunicare in limba italiana 3;
 Comunicare in limba chineza 3;
 Comunicare in limba turca 3;

- Anul II semestrul 2 – Licenţă:

 Economie si politica agrara;


 Economia mediului;
 Managementul fermei;
 Finantele intreprinderii;
 Agromarketing;
 Analiza cantitativa in economia agroalimentara si a mediului(econometrie);
 Practica de specialitate;
 Risc si incertitudine in sectorul agroalimentar;
 Asigurari in agricultura;
 Gestiunea informatiei de mediu;
 Antreprenoriat in sistemul agroalimentar;
 Comunicare in limba engleza 4;
 Comunicare in limba franceza 4;
 Comunicare in limba germana 4;
 Comunicare in limba rusa 4;
 Comunicare in limba spaniola 4;
 Comunicare in limba 4;
 Comunicare in limba italiana 4;
 Comunicare in limba chineza 4;
 Comunicare in limba turca 4;

-Anul III semestrul 1 – Licenţă:

23
 Managementul organizatiilor alimentare;
 Ecomarketing;
 Politica Agricola Comuna;
 Operatori si comunicare in managementul mediului;
 Dezvoltare regionala si rurala;
 Analiza economico-financiara in organizatiile agroalimentare;
 Marfuri alimentare si securitatea consumatorului;
 Economia turismului;
 Economie publica;
 Gestiunea crizelor de comunicare;
 Marketing in turism;
 Contabilitate publica;
 Comunicare in limba engleza 5;
 Comunicare in limba franceza 5;
 Comunicare in limba germana 5;
 Comunicare in limba rusa 5;
 Comunicare in limba spaniola 5;
 Comunicare in limba 5;
 Comunicare in limba italiana 5;
 Comunicare in limba chineza 5;
 Comunicare in limba turca 5;

- Anul III semestrul 2 – Licenţă:


 Modelarea proceselor economice agroalimentare si de mediu;
 Logistica organizatiilor agroalimentare;
 Reconstructie ecologica;
 Planificarea activitatilor in domeniile agroalimentar si de mediu;
 Proiecte economice;
 Cooperatia in economia rurala;
 Finantarea organizatiilor agroalimentare;
 Comunicare in limba engleza 6;
 Comunicare in limba franceza 6;
 Comunicare in limba germana 6;
 Comunicare in limba rusa 6;
 Comunicare in limba spaniola 6;
 Comunicare in limba 6;
 Comunicare in limba italiana 6;
 Comunicare in limba chineza 6;
 Comunicare in limba turca 6;

Competente ale absolventilor EAM

24
Economia Agroalimentara si a Mediului ca specializare a domeniului economic cuprinde
discipline care asigura studentilor cunoasterea mecanismelor politicilor agrare si de mediu, de
functionare a pietelor agricole, de fundamentare a deciziilor manageriale, de marketing,
contabilitate, finante, analiza economico-financiara etc. Metodele si instrumentele cuprinse in
aceste discipline permit absolventilor care vor activa in intreprinderile din agricultura, industrie
si distributie alimentara sa elaboreze strategii, sa proiecteze si sa execute activitatile operative
cuprinse in programele de productie, de asigurare cu resurse materiale si de marketing, in scopul
maximizarii profitului intreprinderilor si satisfacerii nevoilor consumatorilor. Studiile
universitare in specializarea Economia Agroalimentara si a Mediului asigura pregatirea teoretica
si practica a studentilor, care dobandesc competente si abilitati specifice de exercitare a gestiunii
financiar-contabile in orice entitate economica din sistemul agroalimentar, elaborare de bugete
de venituri si cheltuieli (BVC) si intocmire a unor evidente statistice in organizatiile economice
de profil, comunicare si negociere in activitati de agrobussines, competente in elaborarea
planurilor de afaceri si a unor proiecte de dezvoltare rurala, efectuarea de studii de piata,
elaborarea mixului de marketing, elaborarea de analize economico-financiare pe problematica de
mediu, intocmirea de rapoarte de audit de mediu, fundamentarea de instrumente de tip comanda-
control pentru conservarea capitalului natural, elaborarea de strategii de comunicare in
managementul mediului, fundamentarea mixului de ecomarketing, fundamentarea strategiilor de
piata orientate ecologic.

Analiza SWOT a facultatii EAM in raport cu celelalte facultati din cadrul ASE

A. PUNCTE TARI (STRENGTHS)


 Incheierea de parteneriate si contracte de colaborare cu unitati importante din
mediul economic, fapt ce asigura conditii bune de desfasurare a procesului de
practica pentru studenti si de angajare la absolvire;
 Deschidere si colaborare cu universitati de profil din diferite tari, oferind
studentilor posibilitatea experientei de a-si continua studiile de licenta sau master
in strainatate;
 Existenta unui corp profesoral cu o buna pregatire de specialitate si pedagogica;
 Calitatea ridicata a serviciilor si a bazei materiale de care beneficiaza studentii;
 Cresterea gradului de importanta a domeniului specific facultatii;
 Atragerea studentilor in activitati sociale specifice;
 Importanta domeniului facultatii;

B. PUNCTE SLABE (WEAKNESSES)

25
 Insuficienta cunoasterii de catre absolventii de liceu a competentelor dobandite in
urma absolvirii unei institutii de invatamant cu profil economic;
 Existenta unor componente ale procesului educational cu un continut
predominant descriptiv, bazate pe memorare, transmitere de cunostinte si nu pe
dezbateri;
 Participarea redusa la cursuri si seminarii a unei parti apreciabile dintre studenti,
cu tendinta de accentuare in anii terminali;
 Lipsa programelor de licenta cu predare in limbi straine;
 Lipsa formei de invatamant cu frecventa redusa;

C. OPORTUNITATI (OPPORTUNITIES)
 Accentuarea importantei mediului si a securitatii alimentare;
 Cresterea gradului atractiei de fonduri europene specifice domeniului facultatii;
 Participarea larga a unor specialisti straini la manifestarile stiintifice organizate de
catre facultatea de EAM;
 Cresterea interesului sectorului privat pentru atragerea de forta de munca cu
pregatire economica superioara;

D. AMENINTARI (THREATS)
 Continuarea unei politici de subfinantare a invatamantului superior ducand la
reduceri de personal, in vederea adaptarii la resursele financiare existente;
 Prestigiul celorlalte facultati din cadrul Academiei de Studii Economice care
poate avea o mare influenta asupra deciziei absolventilor de liceu care vor sa-si
continue studiile in domeniul economic;
 Popularitatea domeniilor specifice celorlalte facultati;
 Gradul redus de elevi care promoveaza examenul de bacalaureat si care opteaza
pentru studii universitare;

Capitolul III: Analiza SWOT a situatiei actuale


26
Analiza SWOT pune în lumină puctele tari şi slabe ale unei instituţii, asociate cu
oportunităţile şi ameninţările existente la un moment dat pe piaţă.

Punctele tari şi cele slabe se referă la instituţie, la calităţile ei, la resursele umane, materiale
şi financiare cunoscute sub forma de factori interni, în timp ce oportuniţăţile şi ameninţările
analizează mediul exterior sau factorii externi.

A. PUNCTE TARI (STRENGTHS) B. PUNCTE SLABE (WEAKNESSES)


- Oferta educationala este formata din trei -Prezenta tot mai slaba la cursuri si seminarii
tipuri de programe: licenta, master si din partea studentilor;
doctorat,fata de alte universitati care au doar -Insuficienta promovare a inovarii in
program de licenta,cun ar fi Universitatea din tehnologia didactica;
Pitesti,si universitati care au doar program de -Taxa de scolarizare mare,de 3.500 lei/an fata
licenta si de masterat,cum ar fi Universitatea de cea a altor facultati cum ar fi universitate
,,Ioan Cuza,, din Iasi ,,Dunarea de jos,,din Galati (care are taxa de
-Deschidere spre schimbare; scolarizare de 2500 lei)
- Numar semnificativ de locuri -Lipsa programelor de licenta cu predare in
bugetate(192)fata de alte universitati,de limbi straine;
exemplu,,Universitatea Titu Maiorescu din
Targu Jiu(50 locuri);

-Oferta educationala larga, la nivel de studii de


licenta, masterat si doctorat:
 Organizarea unor manifestari
stiintifice semnificative;
 Atragerea studentilor in
activitati sociale specifice;
 Calitatea ridicata a programelor
de studii derulate in facultate;
adaptarea acestora la stadiul
actual de cunoastere si la
cerintele pietei;
 Calitatea personalului didactic
si de cercetare;
-Calitatea si cantitatea materialelor didactice
elaborate de catre personalul propriu;
 Imagine pozitiva a facultatii pe
plan national;
 Posibilitatea studentilor spre
obtinerea de burse;

27
C. OPORTUNITATI (OPPORTUNITIES) D. AMENINTARI (THREATS)
-Cresterea interesului sectorului privat pentru -Existenta unor institutii superioare care
atragerea de forta de munca cu pregatire promoveaza o oferta educationala similara
economica superioara fata de alte facultati cu ,cum ar fi ,,Universitatea Alexandru Ioan Cuza
acelasi domeniu care nu au posibilitatea de a ,,din Iasi care promoveaza faptul ca,,
intra in contact atat de mult cu sectorul privat specializarea Economie Agroalimentară îți
pentru a sti cerintele acestora,de exemplu oferă posibilitatea de a studia noțiuni
Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza ,, din Iasi; fundamentale despre economia agriculturii,
-Grad in crestere de accesare a fondurilor industria alimentară și a mediului. În trei ani
europene in domeniul economiei mediului; de licență vei învăța care sunt cele mai
-Mediul economic din tara este in plina importante ramuri din domeniu, cum să
restructurare astfel incat necesarul de întocmești un plan de afaceri în agricultură,
educatie de specialitate poate fi structurat si care este procedura de procesare a alimentelor,
prognozat, date care creeaza premizele unei cum se determină calitatea grâului sau care
abordari dinamice continue a ofertei de sunt cele mai noi metode ecologice de
educatie superioara; producţie agricolă,,.
-Relatiile directe cu structurile de
management a proiectelor nationale; -Gradul de dezvoltare al economiei cu
-Posibilitati de armonizare a programelor de implicatii negative asupra finantarii la buget;
studiu cu cerintele europene in domeniile de  Concurenta promovata de
formare profesionala cum ar fi POSDRU; institutiile educationale straine
-Cresterea vizibila a activitatii de cercetare a care recruteaza tinerii inca din
cadrelor didactice din facultate; liceu;
 Concurenta pe piata fortei de
munca, materializata prin oferte
salariale mai atractive la firmele
de profil;
 Accentuarea tendintei ca
absolventii ciclului de licenta sa
se angajeze imediat, fara a urma
studii de master.
 Numar din ce in ce mai mic de
elevi care promoveaza
examenul de bacalaureat;
 Legislatia instabila in domeniul
invatamantului superior;
 Motivarea insuficienta a
personalului;

28
Capitolul IV: Strategia de promovare a Facultatii de Economie
Agroalimentara si a Mediului
Facultatea de Economia agroalimentara si a mediului are parteneri puternici, cum ar fi Ministerul
Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Ministerul Mediului si schimbarilor climatice, Agentia de Plati
pentru dezvoltare rurala si pescuit purtand o responsabilitate: viitorul tinerilor. De aceea, punem
totul în practică pentru a da fiecărui tânăr nu numai o meserie, dar și o adevarată capacitate de
integrare profesională care să îi asigure cea mai bună șansă de recrutare în întreprinderi.

De ce Facultatea Economia Agroalimentara si a Mediului ASE ?

“Domeniul agroalimentar si mediul constituie domenii prioritare ale dezvoltarii economiei


romanesti. Aderarea la UE si perspectiva integrarii sunt posibile ca urmare a competentelor
distinctive de care beneficiem si care ne distanteaza net de multe tari europene unde eforturile
au fost orientate spre alte ramuri. Valorile de exceptie ale spatiului rural reprezinta, pentru
Romania, o mare oportunitate, fiind detinatorii unor reale bogatii naturale. Daca perceptia UE
despre Romania vizeaza potentialul ridica de a raspunde sigurantei alimentare a populatiei, de a
oferi si extinde valentele deosebite ale agroturismului si turismului rural, de a promova mediul,
in componenta sa naturala de a constientiza aceste noi posibilitati si, de ce nu, de a raspunde
provocarilor. De aceea, Facultatea de Economie Agroalimentara si a Mediului va ofera sansa
invatarii, a traversarii granitelor cunoasterii mecanismelor structurilor europene si a
desfasurarii, ulterior, in calitate de manageri/intreprinzatori a unor activitati economice
durabile.” Prof.univ.dr. Dan Boboc

Modalitati de promovare
-Promovarea printre elevii de clasa a XII-a
-Inbunatatirea imaginii online cu ajutorul retelelor sociale
-Creare unor evenimente premergatorare corespunzatoare profilului, la care sunt invitati elevii de
liceu
-Prezenta la targurile educationale
-Crearea unor pliante si impartirea acestora in randul elevilor de clasa a XII-a

29
Bibliografie:

1) http://www.ase.ro/
2) http://ro.wikipedia.org/wiki/Academia_de_Studii_Economice
3) http://www.uaic.ro/uaic/bin/view/Main/WebHome
4) http://www.ugal.ro/
5) http://www.ubbcluj.ro/ro/
6) http://www.sapientia.ro/ro
7) http://www.utm.ro/

30

S-ar putea să vă placă și