Sunteți pe pagina 1din 4

Sărbătoarea Sf. Ap.

Andrei,
Ocrotitorul României
Fiul al Galileei și frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost
chemat, Andrei cel minunat. Iar de la mormântul tău din Patras chemi popoarele la
Dumnezeu și acum ne-ai umplut de bucurie că în România iarăși ai venit, unde pe
Hristos Domnul l-ai propovăduit.” (Condacul Sfântului)

Iubiți credincioși,

Astăzi, la 30 noiembrie, prăznuim cu multă bucurie pe Sfântul Apostol


Andrei, cel întâi chemat, Apostolul românilor, care a vestit Evanghelia lui
Hristos pe pământul țării noastre acum aproape 2000 de ani, în Dobrogea și
la Gurile Dunării.

Sfântul Apostol Andrei era frate dupâ trup cu Sfântul Apostol Petru, fiii lui
Iona, din cetatea Betsaida Galileei, și se îndeletniceau cu pescuitul.

La început, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Apoi,


auzind de întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, s-a dus în
Capernaum, unde locuia Domnul și L-a întrebat: „Învățătorule, unde
locuiești?” Iar Domnul i-a răspuns: „Vino și vezi! ” (Ioan 1, 38-39). Și a rămas
cu El în ziua aceea. Astfel, Sfântul Apostol Andrei a fost cel dintâi chemat la
vestirea Evangheliei lui Hristos.

Nu dupâ multe zile, Andrei și Simon-Petru se aflau într-o corabie cu tatăl


lor, Iona; voiau să plece pe mare la pescuit pește. Atunci Fiul lui Dumnezeu
i-a chemat pe amândoi la apostolie, zicându-le: „Veniți după Mine și vă voi
face pescari de oameni!” (Matei 4, 19).

Din clipa aceea au lăsat toate și au urmat lui Hristos pâna la moarte și
Înviere, fiind martori ai minunilor și Învierii Lui. Iar după înalțarea Sa la cer,
trăgând sorți unde să plece fiecare la vestirea Evangheliei, Sfântului Apostol
Andrei i-a căzut sorțul să încreștineze mai ales țările din jurul Mării Negre.
1
Page

Sfânta Mănăstire Ghighiu


30 Noiembrie 2017
Sărbătoarea Sf. Ap. Andrei,
Ocrotitorul României
Deci, mai întâi a creștinat Armenia, Iviria și Scitia Mare, adică Ucraina de
astăzi, înfigând Sfânta Cruce pe locul unde este Kievul. Apoi a creștinat
Crimeea, sudul Basarabiei și, trecând pe la Gurile Dunării, a zăbovit mai
mult la Tomis, unde a botezat pe mulți din Sciția Mică, adică Dobrogea de
azi.

El a stat cu ucenicii Săi într-o peșteră din apropiere, unde făcea Sfânta
Liturghie, de teama păgânilor închinători la idoli. Peștera poartă numele
Sfântului Apostol Andrei până astăzi și se aflș în comuna Ion Corvin din
sud-vestul județului Constanța. Astăzi s-a construit acolo o mănăstire mare
cu hramul „Sfântul Apostol Andrei”.

Dupa ce a hirotonit episcopi și preoți la Tomis - Constanța de azi - Sfântul


Apostol Andrei a trecut prin Tracia - Bulgaria de azi -, prin Macedonia, prin
Grecia și a ajuns în Peloponez, unde a zăbovit doi ani în orașul Patras. Aici
a creștinat pe mulți închinători la idoli, a făcut nenumărate minuni, a
dărâmat capiștile idolilor și a mărturisit pe Hristos cu multă putere.

Văzând aceasta ighemonul cetății ce se chema Egheat, l-a prins, l-a bătut tare
și l-a aruncat în temniță cu unii din ucenicii săi. Apoi, văzând că mulți
credeau în Hristos prin Sfântul Apostol Andrei, l-a condamnat la moarte
prin răstignire pe cruce în formă de X, dându-și sufletul în mâinile Domnului
nostru Iisus Hristos la 30 noiembrie, pe timpul împăratului Nero.

Iubiți credincioși,

Aceasta este viața și pătimirea, pe scurt, a Sfântului Apostol Andrei. El a


urmat în toate lui Hristos, Mântuitorul lumii. A vestit Evanghelia în multe
țări, a dărâmat capiștile idolești, a botezat nenumărați creștini, a întemeiat
biserici, a hirotonit diaconi, preoți și episcopi și a adus la credința în Hristos
mai multe țări, printre care și țara noastră.
2
Page

Sfânta Mănăstire Ghighiu


30 Noiembrie 2017
Sărbătoarea Sf. Ap. Andrei,
Ocrotitorul României
Deci noi, românii, avem Biserica de origine apostolică, întemeiată în primul
secol, după Înălțarea Domnului la cer. Noi nu suntem creștinați ca popoarele
slave către sfârșitul primului mileniu, pentru că noi suntem din început aici
în Carpați și la Gurile Dunării, pe când ungurii au venit în Europa în secolul
IV, din Mongolia și s-au creștinat în anul 950 de Ștefan cel Sfânt; iar slavii au
venit și ei prin secolele VII - VIII din nord-estul Asiei și s-au creștinat mai
târziu - bulgarii, în anul 864, sârbii, în anul 868 și rușii in anul 988.

Așa a rânduit pronia divină ca să primim credința creștina direct de la


ucenicii lui Hristos, pentru care se cade să fim permanent recunoscători.

Iubiți credincioși,

Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a rânduit pe Sfântul Apostol Andrei să ne


creștineze și să ne unească cu Hristos prin Botez și pocăință. Suntem o țară
creștină de origine apostolică. Să ne facem vrednici de această țară. Să
păstrăm cu sfințenie poruncile Domnului scrise în Sfânta Evanghelie și
propovăduite de Apostoli. Fără povățuitori nu ne putem mântui și
fără preoți buni rătăcim calea pocăinței. Dar dacă ascultăm de Domnul,
ascultăm și de Biserică.

Sfântul Apostol Andrei ne-a creștinat și a săvârșit prima Sfântă Liturghie


pe pământul României. El ne-a eliberat de demoni și de patimi și ne-a unit
cu Hristos prin jertfă și Liturghie. El ne-a învățat cum să ne mântuim prin
smerenie, prin rugăciune și prin iubire.

Să ascultăm de Sfinții Apostoli ca de Însuși Hristos. Să ascultăm de episcopi


și de preoți ca de Apostoli, că ei vor da seama pentru sufletele noastre. Să nu
lipsim de la biserică în sărbători, că aici este Hristos cu toți sfinții. Aici este
mântuirea noastră, bucuria noastră, viața noastră. Să nu ascultăm pe trimișii
lui antihrist, care se leapădă de Biserică, de Cruce și de toate cele sfinte.
3
Page

Sfânta Mănăstire Ghighiu


30 Noiembrie 2017
Sărbătoarea Sf. Ap. Andrei,
Ocrotitorul României
Apoi sunteți datori să învățați copiii frica Domnului. Să faceți misiune și
apostolat prin școli, prin spitale, prin casele creștinilor, prin milostenii și
cărți sfinte ortodoxe. Dar mai ales în casele dumneavoastră.

Să trăim cu Hristos, să ajutăm la mântuirea copiilor noștri și a celor din jur


și nimic să nu facem fără episcop, fără preot, fără duhovnic. Ei sunt
apostolii noștri pe pământ. De vom face așa, vom dobândi mântuirea
sufletelor noastre, cu rugăciunile Maicii Domnului și ale Sfântului
Apostol Andrei. Amin.

4
Page

Sfânta Mănăstire Ghighiu


30 Noiembrie 2017

S-ar putea să vă placă și