MINISTERUL EDUCȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLȚI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE REALE, ECONOMICE ȘI ALE MEDIULUI

CATEDRA DE ȘTIINȚE FIZICE ȘI INGIRENEȘTI

Lucrare de laborator Nr.1

Microscopul optic metalografic

Autor:

Studentul grupei TI21M

Ababii Andrei

Bălți, 2017
 Microscopul optic metalografic

La cercetarea structurii metalelor şi aliajelor se folosesc diferite tipuri de microscoape, care

permit evidenţierea detaliilor constitutive.

Cercetarea structurii probelor metalice se face în lumină reflectată. Indiferent de tipul

constructiv, microscopul metalografic este format din: sistemul de iluminare, sistemul optic cu
accesoriile de fotografiat şi sistemul mecanic de reglare.

Sistemul optic

Sistemul optic se compune din obiective, oculare, prisme, oglinzi. Atît obiectivele cît şi
ocularele sînt formate din lentile, care în ansamblu se comportă ca un sistem pozitiv şi convergent.

Fig. 4.1. Schema de principiu a unui microscop metalografic.

 In interiorul construcţiei, o lentilă prezintă o serie de imperfecţiuni care provoacă aberaţiile
cromatice şi de sfericitate. Aberaţia cromatică se datorează dispersiei şi refrac- ţiei neegale a diverselor
lungimi de undă formată la trecerea razei de lumină albă printr-o lentilă pozitivă.

Dacă lungimea de undă a radiaţiei este mică, indicele de refracţie al sticlei va fi mai mare şi se
vor forma focare diferite (violet mai apropiat şi roşu mai îndepărtat )

Eliminarea aberaţiei cromatice se poate face prin folosirea luminii monocromatice, sau prin
construirea obiectivelor speciale. De obicei, se recurge la construirea obiectivelor acromatice sau
apocromatice. Obiectivele acromatice sînt construite pentru corectarea părţii centrale a spectrului şi
anume, galben-verde. (fig. 4.2 b), iar cele apocromatice pentru corectarea aproape a întregului spectru
(fig. 4.2 c).

Se recomandă ca obiectivele acromatice să fie întrebuinţate pentru măriri mici cu filtre

galbernverzui şi pentru fotografieri cu materiale fotosensibile ortocromatice.

Obiectivele apocromatice se întrebuinţează la măriri puternice, cu orice filtre şi orice material

fotografic. Obiectivele-apocromatice prezintă o importantă aberaţie de sfericitate şi de aceea se-
recomandă folosirea lor împreună cu oculare de compensaţie.

Aberaţia de sfericitate se formează din, cauza suprafeţelor curbe ale lentilelor, razele ce trec prin
marginea lentilei vor fi refractate mai mult decît cele centrale. Pentru a se micşora aberaţia de
sfericitate se recomandă folosirea obiectivelor formate din lentile convexe şi concave, care prezintă
aberaţii de sfericitate egale, dar de sens opus.

Ocularele măresc imaginea primară dată de obiectiv şi corectează unele erori optice. Ocularele
pot fi: obişnuite, de compensaţie, de proiecţie. Ocularele obişnuite se folosesc împreună cu obiectivele
acromatice, cele de compensaţie cu obiectivele apocromatice, iar cele de proiecţie se întrebuinţează
pentru microfotografii.

Microscopul metalografic este dotat cu mai multe obiective şi oculare de diferite măriri.

Sistemul de iluminare şi mecanic de reglare

Sistemul de iluminare se compune din sursa de lumină, lentile, filtre colorate, diafragme. Sursa
de lumină poate fi formată dintr-o lampă cu incandescenţă, sau din- tr-un arc electric. Alimentarea
sursei de lumină se face, de obicei, prin intermediul transformatoarelor de tensiune (obişnuit 6 sau 12
V).

Iluminarea verticală se realizează atunci cînd razele cad perpendicular pe suprafaţa probei (fig.
4.3 a), iar iluminarea oblică, cînd razele cad oblic pe suprafaţa probei (fig. 4.3 b).
 Fig. 4.3. Schema de iluminare a probelor metalografice:

a — iluminare verticală; b — iluminare oblică.

Iluminarea verticală poartă denumirea de iluminare în cîmp luminos (deoarece adînciturile de

pe un obiect perfect plan apar întunecoase), iar cea oblică, în cîmp întunecos (deoarece razele
reflectate de suprafeţele plane ies în afara tubului microscopic, iar denivelările apar luminoase).

Fig. 4.4. Iluminare verticală a probelor metalografice:

a — prin prismă; b - prin lame.

 In metalografie se foloseşte aproape exclusiv iluminarea în cîmp luminos.

Iluminarea verticală se poate realiza fie prin prisma cu reflecţie totală (fig. 4.4 a), fie prin lame
cu feţe paralele (fig. 4.4 b). Se observă că folosirea lamei cu feţe paralele permite utilizarea întregului
cîmp de observaţie.

Iluminarea oblică se realizează cu ajutorul obiectivului (1) Înconjurat de o oglindă concavă

perforată (2), oglindă ce reflectă razele luminoase (fig. 4.5).

Fig. 4.5. Schema iluminării oblice.

Microscopul optic are un stativ, un tub vizual, un ecran fotografic, măsuţa de obiecte, şuruburi
micrometrice, ansamblu ce formează sistemul mecanic de reglare. Măsuţa de obiecte se poate deplasa
în două direcţii perpendiculare şi permite deplasarea probei şi studierea ei în diferite zone. Pen- tru
obţinerea unei imagini clare se face focalizarea deplasînd obiecti- vul (sau măsuţa) cu ajutorul unui
şurub micrometric.

Calităţile microscopului optic metalografic

Calităţile microscopului sînt determinate în ultimă instanţă de caracteristicele lentilelor folosite

în construcţia obiectivelor şi ocularelor. Cele mai importante caracteristici ale microscopului sînt:
puterea de mărire, apertura, puterea de separare, adîncimea de pătrundere şi planeita- tea imaginii
eîmpului. Puterea de mărire este o proprietate caracteristică obiectivului. Imaginea dată de obiectiv
este apoi mărită de către ocular.
 Puterea de mărire a microscopului se poate controla cu ajutorul plăcilor de control, care au
diviziuni din 0,01 în 0,01 mm.

Apertura caracterizează puterea de strîngere a razelor de către lentilele folosite. Apertura unui
obiectiv se calculează cu relaţia:

𝐴 = 𝑛 sin 𝜑 4.1

În care: n este indicele de refracţie al mediului dintre probă şi obiectiv (n=l pentru aer, n=1,5
pentru ulei de cedru); φ - jumătate din unghiul deschiderii conului de lumină.

Calitatea obiectivului este mai ridicată dacă n şi φ au valori mai mari. Din motive de fabricaţie,
valoarea cea mai mare pentru φ este 72°.

Pe montura obiectivului este gravată valoarea aperturii.

Puterea de separare reprezintă de fapt fineţea redării detaliilor de către un sistem optic. Puterea
de separare d este caracterizată prin distanţa minimă dintre două puncte din obiect, care apar distinct
în imagine. Puterea de separare se calculează cu relaţia:

𝜆 𝜆
𝑑= = , [𝜇𝑚] 4.2
2𝐴 2𝑛 sin 𝜑

În care : λ este lungimea de undă a luminii folosită, μm.

Puterea de separare a microscopului metalografic în cazul folosirii luminii albe λ = 0,6 μm; n ~
1,5) pentru ulei de cedru şi φ = 90° (valoarea maximă teoretică) rezultă:

0,6
𝑑= = 0,2 [𝜇𝑚] 4.3
2 ∙ 1,5 ∙ 1

Puterea de separare a ochiului omenesc este d1 = 0,3 mm şi ca atare mărirea totală a

microscopului va fi:

𝑑1 0,3
𝑀𝑣 = = = 1500 4.4
𝑑 0,2 ∙ 10−3

Acest prag poate fi depăşit, dacă se utilizează lumina ultravioletă.

Adîncimea de pătrundere sau puterea de separare verticală, reprezintă posibilitatea obiectivului

de a reda clar imaginea unor puncte ce se găsesc în plane diferite.
 Utilizarea microscopului optic metalografic

Proba metalografică, pregătită şi atacată este aşezată pe masa port-obiect şi iluminată cu un

fascicul de raze în cîmp luminos.

Imaginea va evidenţia forma, natura şi mărimea constituenţilor structurali sau fazelor

structurale.

Componentele metalice (sau nemetalice) apar în structură sub formă de cristale poliedrice. De
exemplu, structura fierului este alcătuită din grăunţi poliedrici, de culoare deschisă, atacul
metalografic evidenţiază limitele acestora (fig.4.6). La unele metale (Cu, Ni, Fe 7) dacă se supun
deformării plastice se formează în grăunţii cristalini plane de alunecare, de-a lungul cărora au loc
deplasări reciproce ale unor părţi din cristal (macle). În fig. 4.7 se prezintă imaginea cristalelor de Cu
şi maclele formate.

Fig. 4.6. Structura metalografică a fierului Fig. 4.7. Structura metalografică a

pur. cuprului pur.

MO x 500. MO x 100.
Soluţiile solide se formează atunci cînd componentele aliajului prezintă solubilitate în stare
solidă. Soluţia solidă se notează cu a, ,8, 7 etc. sau A(B), adică component B dizolvat în A. In funcţie
de proprietăţile componenţilor, soluţiile solide pot fi de inserţie şi de substituţie, iar solubilitatea totală
sau limitată. Structura este poliedrică sau poliedrică cu macle. De exemplu, Zn se dizolvă în Cu şi
formează soluţia solidă a (fig. 4.8). Caracteristic soluţiilor solide este faptul că se păstrează reţeaua
cristalină a dizol vantului, cristalizează, respectiv se topesc în interval de temperatură; în general,
proprietăţile lor sunt funcţie de natura componentelor, de raportul lor cantitativ, de mărimea
granulaţiei, de starea structurală etc.

Compuşii chimici şi intermeta-lici se formează atunci cînd com- ponentele aliajului sînt
îndepărtate pe scară electrochimică şi se notează prin AxBy (AmBn). Dacă indicii respectă legea
valenţei se formează compuşi chimici, iar dacă nu, se formează compuşi intermetalici. Compuşii
chimici şi intermetalici au reţea de cristalizare proprie şi cristalizează, respectiv se topesc la
temperatură constantă.

Fig. 4.8. Alamă. Soluţie solidă a. MOx25O.

Se caracterizează prin duritate ridicată, rezistenţă ridicată la uzură, fragilitate mare şi rezistenţă
la coroziune şi deci şi la atacul metalografic. La microscop apar de culoare deschisă avînd de obicei
forme aciculare, forme de reţea sau forme poliedrice (geometric regulate).

Fig. 4.10. Oţel cu l,2°l0 C : amestec

Fig. 4.9. Structura unui aliaj de anti-
mecanic eutectoid - f compuşi chimici în reţea.
fricţiune: soluţii solide + compuşi chimici +
compuşii intermetalici. MOxlOO,
MO x 500

Amestecurile mecanice sînt constituenţi eterogeni, formate din două sau mai multe faze. Dacă
amestecul mecanic se formează în urma solidificării poartă numele de eutectic, iar dacă se formează
prin descompunerea unei soluţii solide, eutectoid'; are proprietăţi intermediare fazelor constitutive. De
exemplu, amestecul mecanic eutectoid de ferită şi cementită poartă denumirea de perlită şi este
caracteristic oţelurilor. Perlita conţine 0,8% C şi apare la microscop ca o alternanţă de lamele de
culoare închisă (ferita) şi de culoare deschisă (cemen- tită). Tot la aliajele- Fe-C apare şi un amestec
mecanic eutectic, denumit ledeburită. Ledeburita conţine 4,3% C, este caracteristică fontelor albe şi
este formată din perlită ledeburitică (puncte sau zone închse) şi cementită ledebu- ritică (matrice albă)
(fig. 4.11).

Fig. 4.11 Fonta albă cu 4,3 % : amestec mecanic eutectic MO ×500