CUBUL RUBIK

ERNŐ RUBIK (UNGARIA)1974

Cubul Rubik este un joc problemă de tip puzzle inventat în 1974 de către
sculptorul și profesorul de arhitectură maghiar Erno Rubik. Numit inițial „Cubul
Magic” de către inventatorul său, a fost redenumit „Cubul lui Rubik” de compania Ideal
Toys în 1980 și a câștigat premiul special pentru Cel mai bun joc problemă la Jocul
Anului în Germania. Este considerată a fi cea mai bine vândută jucărie din lume, cu
peste 300.000.000 de cuburi vândute în lume până în 2005

Într-un cub Rubik clasic, fiecare din cele șase fețe este acoperită cu 9 etichete,
colorate în una din șase culori (în mod tradițional alb, galben, portocaliu, roșu,
albastru și verde). Un mecanism de pivoți permite rotirea independentă a fiecărei fețe,
și astfel amestecarea culorilor. Pentru rezolvarea jocului, fiecare față trebuie să aibă o
singură culoare.
 Un cub standard are latura de 5,7 cm. Jocul constă din douăzeci și șase de
cuburi mici. Cubul central de pe fiecare față are o singură față colorată; acestea sunt
fixate de mecanismul central. Ele furnizează structura pe care sunt montate celelalte și
în jurul căreia se rotesc. Astfel, există douăzeci și una de piese: o piesă centrală ce
constă din trei axe intersectate ce susțin șase pătrate centrale, permițându-le să se
rotească, și douăzeci de piese de plastic mai mici care se montează pe ea pentru a
forma jocul asamblat.
Cubul poate fi demontat fără mare dificultate, de regulă prin a roti o parte
laterală la 45° și a scoate cubul din colț. Totuși, desprinderea unui cub dintr-un colț
este o modalitate prin care se poate rupe un cub central — stricând jocul — este mult
mai sigur să se folosească o șurubelniță pentru a proteja cubul central. Este un proces
foarte simplu să se rezolve cubul prin demontarea lui și reasamblarea într-o poziție
rezolvată. Există douăsprezece piese de pe muchii care arată fiecare câte două fețe
colorate, și opt piese de colț care arată câte trei culori. Fiecare piesă are o combinație
unică de culori, dar nu toate combinațiile sunt prezente (de exemplu, dacă roșu și
portocaliu sunt pe fețe opuse ale cubului rezolvat, nu există nicio piesă de pe muchie,
care să aibă cele două culori împreună). Poziția relativă a acestor cuburi poate fi
modificată prin rotirea unei treimi de cub la 90°, 180° sau la 270°, dar poziția fețelor
colorate în starea rezolvată nu poate fi modificată: ea este fixată de pozițiile relative
ale pătratelor din centru și de distribuția combinațiilor de culori pe piesele de pe colț și
pe cele de pe muchii.
La majoritatea cuburilor recente, culorile etichetelor sunt: roșu — cu portocaliu
pe fața opusă; galben — cu alb pe fața opusă și verde - cu albastru pe fața opusă.
Există însă și cuburi cu alte aranjamente de culori; de exemplu, fața galbenă ar putea
fi opusă celei verzi, cea albastră opusă celei albe.
 Cubul Rubik original nu are semne de orientare pe fețele centrale, deși unele
aveau cuvintele „Rubik's Cube” pe pătratul central al feței albe și deci rezolvarea lui nu
necesită atenție la orientarea acelor fețe. Totuși, cu un marker, se poate, de exemplu,
marca pătratele centrale ale unui cub rezolvat cu patru semne colorate pe fiecare
latură, fiecare corespunzătoare culorii feței adiacente. Unele cuburi au fost produse cu
marcaje pe toate pătratele. Astfel, se poate amesteca și apoi rezolva cubul, având
totuși marcajele de pe centre rotite, și astfel devine un test suplimentar rezolvarea
centrelor

Marcarea cubului Rubik îi crește dificultatea mai ales pentru că mărește

numărul de configurații diferite posibile. Când cubul este rezolvat fără interes pentru
orientările pătratelor centrale, va exista mereu un număr par de pătrate care mai
trebuie rotite cu 90°.
 Au fost descoperiți independent mai mulți algoritmi de rezolvare a cubului
Rubik. Cea mai populară metodă este cea dezvoltată de David Singmaster și publicată
în cartea sa Notes on Rubik's "Magic Cube"(Note asupra «Cubului Magic» al lui Rubik)
în 1981. Acest algoritm implică rezolvarea cubului nivel cu nivel, în care întâi se
rezolvă un nivel, cel de sus, apoi cel median, și în cele din urmă și cel de la bază.
Rezolvarea cubului nivel cu nivel poate fi făcută în mai puțin de un minut de o
persoană învățată cu algoritmul. Printre alte soluții generale se numără metodele
„colțurile întâi” sau combinații de alte câteva metode. Majoritatea tutorialelor expun
metoda nivel cu nivel, întrucât ea se pretează la explicarea într-un ghid pas cu pas.

Majoritatea ghidurilor de soluții pentru cubul Rubik 3×3×3 utilizează aceeași

notație, inițiată de David Singmaster, pentru a comunica secvențe de mutări. Aceasta
este de obicei denumită „notația cubului” sau, în alte lucrări, „notația Singmaster”,
sau, rareori „notația bazată pe direcție”. Natura sa relativă permite scrierea
de algoritmi care pot fi aplicați indiferent de ce față este aleasă ca fiind cea de „sus”
sau cum sunt organizate culorile pe un cub particular.
 Când o literă este urmată de un apostrof, înseamnă o rotație cu 90 de grade în
sens trigonometric, iar litera fără apostrof înseamnă rotația cu 90 de grade în sens
orar. O literă urmată de un 2 (uneori la exponent, ²) înseamnă rotația feței cu 180 de
grade (indiferent de direcție). Astfel R înseamnă fața din dreapta rotită în sens orar,
dar R'înseamnă fața din dreapta rotită în sens trigonometric. Când x, y sau z au
apostrof, ele semnifică rotația cubului în direcția opusă. Când rotația are un ²,
înseamnă că trebuie efectuată de două ori.

Această notație poate fi utilizată și pe cubul de buzunar, și poate fi extinsă și

pentru cuburile mai mari.
Mutări mai rar folosite sunt rotația întregului cub, sau a două treimi din el.
Literele x, y, și z sunt utilizate pentru a indica rotația întregului cub în jurul unei axe.
Axa x este linia care trece prin fețele dreaptă și stângă, axa y este cea care trece prin
fețele de sus și de jos, iar axa z este linia care trece prin fețele din față și din spate.
(Această mutare este folosită rar în majoritatea soluțiilor, încât unele soluții nu
folosesc notația, și spun doar „opriți și întoarceți cubul cu susul în jos” sau altceva
similar.)
 Metode de rezolvare

Pentru rezolvarea cubului Rubik cele mai populare metode de rezolvare sunt:

1. Metoda incepatorilor (Layer by layer = strat cu strat)

2. Metoda Fridrich - Avansati. O upgradare considerabila a metodei de incepatori.
3. Metoda ZB (Zborowski-Bruchem Method) - Cea mai avansata (teoretic), practic
imposibil de invatat cu peste 1000 de algoritmi. Este o imbunatatire a metode
Fridrich. Este foarte eficienta la Fewest Move Challange.
4. Metoda Petrus (nr. foarte mic de mutari
5. Metoda Gilles Roux
6. ZZ Method (o metoda noua, inventat in 2008 de Zbigniew Zborowski)

Pentru începătorii în învățarea algoritmilor de rezolvare a cubului, această

notație poate fi dificil de utilizat, și multe soluții disponibile online se folosesc de
animații care
Metodele manuale de soluționare descrise mai sus sunt gândite pentru a fi ușor de
învățat, dar s-au depus eforturi mari pentru a găsi soluții și mai rapide pentru cubul
Rubik.

În 1982, David Singmaster și Alexander Frey au emis ipoteza că numărul de mișcări

necesar pentru a rezolva un cub Rubik, în condițiile unui algoritm ideal, ar putea fi cu
puțin mai mare de 20. În 2007, Daniel Kunkle și Gene Cooperman au utilizat metode de
căutare pe calculator pentru a demonstra că orice configurație de cub Rubik 3×3×3
poate fi rezolvată în maxim 26 de mutări. În 2008, Tomas Rokicki a coborât maximul
la 22 de mutări. Se continuă încercările de a reduce limita maximă pentru soluții
optime.