Sunteți pe pagina 1din 46

UNIVERSITATEA DE “ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI

MEDICINĂ VETERINARĂ” IAȘI

FACULTATEA: AGRICULTURĂ
SPECIALIZAREA: AGRICULTURĂ

PROIECT DE AN
LA CULTURA PAJIȘTILOR ȘI A PLANTELOR
FURAJERE

Organizarea ameliorativă a unei pajiști permanente degradate


din zona Ezăreni

ÎNDRUMĂTOR STUDENT:
Prof. Dr. Vântu Vasile Pădureț Semida
2014-2015

1
UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI
MEDICINĂ VETERINARĂ IAȘI

FACULTATEA: AGRICULTURĂ
SPECIALIZAREA: AGRICULTURĂ

Organizarea ameliorativă a unei


pajiști permanente degradate din zona
Ezăreni

ÎNDRUMĂTOR STUDENT:
Prof. Dr. Vântu Vasile Pădureț Semida
2014-2015

2
PLANUL PROIECTULUI

INTRODUCERE
CAPITOLUL I - Cadrul natural
CAPITOLUL II ­ Măsuri de îmbunătățire a pajiștilor
2.1. Măsuri de suprafață
2.2. Măsuri radicale
CAPITOLUL III ­ Înființarea de pajiști temporare în locul
pajiștilor permanente degradate
CAPITOLUL IV ­ Folosirea pajiștilor prin pășunat
4.1. Sisteme de pășunat
4.2. Tehnica pășunatului
4.3. Măsuri pentru organizarea pășunatului rațional
CAPITOLUL V - Convierul verde
CAPITOLUL VI ­ Aplicații practice
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

3
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………………………………………………………………………………….6

I. CADRU NATURAL …………………………………………………………………………………………..7


1.1. Aşezarea geografică ..........................................................................................................7
1.2. Geologia şi geomorfologia ................................................................................................7
1.3. Hidrografia şi Hidrologia ....................................................................................................7
1.4. Princilalele caracteristici ale climei ....................................................................................8
1.5. Condiţiile de sol ...............................................................................................................11
1.6. Aspecte generale ale vegetaţiei ......................................................................................11

II. MĂSURI DE ÎMBUNĂTAŢIRE A PAJIŞTILOR.....................................................12


2.1. Măsuri de suprafaţă ........................................................................................................12
2.1.1. Curăţarea pajiştilor de resturi vegetale şi îndepărtarea pietrelor .........................12
2.1.2. Distrugerea muşuroaielor şi nivelarea terenului ...................................................13
2.1.3. Grăpatul pajiştilor .................................................................................................13
2.1.4. Îndepărtarea vegetaţiei lemnoase ........................................................................14
2.1.5. Combaterea buruienilor ........................................................................................15
2.1.6. Îmbunătăţirea regimului de umuditate .................................................................16
2.1.7. Îmbunătăţitra regimului de nutriţie ......................................................................18
2.1.8. Prevenirea şi combaterea eroziunii solului ............................................................19
2.1.9. Supraînsamânţarea ...............................................................................................20
2.2. Măsuri radicale ................................................................................................................20

III. ÎNFIINŢAREA DE PAJIŞTI TEMPORARE ÎN LOCUL PAJIŞTILOR PERMANENTE ..21


3.1. Alegerea terenului ..........................................................................................................21
3.2. Pregatirea terenului ........................................................................................................21
3.2.1. Desţelenirea cu o mobilizare minimă a solului ......................................................21
3.2.2. Desţelenirea cu o mobilizare totală a stratului de sol ...........................................22
3.2.3. Desţelenirea cu o mobilizare parţială a solului .....................................................22
3.3. Culturi premergatoare ....................................................................................................22
3.4. Fertilizarea de bază şi amendarea ...................................................................................23
3.5. Specii şi soiuri folosite la înfiinţarea pajiştilor temporare ................................................23
3.6. Alcătuirea amestecurilor de graminee şi leguminoase perene .......................................24
3.6.1. Stabilirea duratei şi modului de folosire a pajiştilor temporare ...........................24
3.6.2. Stabilirea numărului de specii în cadrul amestecurilor ........................................25
3.6.3. Stabilirea proporţiei de graminee şi leguminoase în cadrul amestecurilor ..........25
3.6.4. Alegerea speciilor şi stabilirea procentului de participare a speciilor in amestec 25

4
3.6.5. Alegerea soiurilor în cadrul fiecarei specii ............................................................26
3.6.6. Calculul cantităţii de sămânţă ..............................................................................26
3.7. Sămânţa şi semănatul .....................................................................................................27
3.7.1. Semănatul ............................................................................................................27
3.7.2. Epoca de semănat ................................................................................................27
3.7.3. Metode de semănat .............................................................................................27
3.7.4. Lucrări de îngrijire ................................................................................................28
3.7.5. Fertilizarea ...........................................................................................................28
3.7.6. Folosirea pajiştilor temporare ..............................................................................29
3.7.7. Refacerea pajiştilor temporare ............................................................................29

IV. FOLOSIREA PAJIŞTILOR PRIN PĂŞUNAT .......................................................30


4.1. Sisteme extensive de păşunat .........................................................................................30
4.1.1. Păşunalul liber .....................................................................................................30
4.1.2. Păşunatul în front ................................................................................................30
4.1.3. Transhumanţa .....................................................................................................30
4.1.4. Păşunatul cu pendulare .......................................................................................30
4.1.5. Păşunatul cu pripon .............................................................................................30
4.1.6. Păşunatul tip dehesa ...........................................................................................30
4.2. Sisteme extensive de păşunat ........................................................................................31
4.2.1. Păşunatul pe parcele ...........................................................................................31
4.2.2. Păşunatul porţionat cu gard electric ...................................................................31
4.2.3. Păşunatul în benzi sau în fâşii ..............................................................................31
4.3. Tehnica de păşunat ........................................................................................................31
4.3.1. Data începerii păşunatului ..................................................................................31
4.3.2. Data încetării păşunatului ...................................................................................32
4.3.3. Înălţimea de păşunat ...........................................................................................32
4.3.4. Frecvenţa păşunatului .........................................................................................32
4.3.5. Modul de efectuare a păşunatului în interiorul fiecărei parcele .........................32
4.4. Măsuri pentru organizarea păşunatului raţional ............................................................32
4.4.1. Determinarea producţiei păşunilor .....................................................................33
4.4.2. Determinarea capacităţii de păşunat ..................................................................34
4.4.3. Împărţirea terenului în tarlale .............................................................................36

V. CONVEIERUL VERDE .....................................................................................37


5.1. Principii de organizare a conveierului verde ..................................................................37
5.2. Sortimentul de plante furajere din conveierul verde ......................................................38
5.3. Procedee de eşalonare a producţiei de nutreţ verde .....................................................38
5.4. Tehnica organizării sistemelor de conveier verde ..........................................................38
VI. APLICAȚII PRACTICE .....................................................................................40

5
INTRODUCERE

Pajiştea reprezintă suprafaţă de teren acoperită cu vegetaţie ierboasă, alcătuită în cea mai
mare parte din plante perene, ce aparţinand diferitelor familii botanice a căror producţie este
utilizată în alimentaţia animalelor prin păşunat sau cosit. (C. Samuil şi colb. 2000).
Importantă economică şi ecologică a pajistelor permanente reprezintă:

 sursă importantă de nutreţuri pentru animale.


 habitat şi sursă de hrană pentru animalele sălbatice, alături de păduri pajiştile devin
principalele ecosisteme ce asigura supravetuirea speciilor respective.
 mijloc de prevenire şi combatere a eroziunii solului. Ierburile de pe pajişti au rol de a
reţine cantităţi mari de apă şi a spori infiltrarea acesteia în sol.
 mijloc de îmbunătăţire a structuri şi fertilităţi solului. Sub vegetaţia pajistelor natural
primare s-au format soluri fertile, datorită sistemului radicular fasciculat al ierburilor care
străbate straturile de la suprafaţă solului, legându-l într-o structura de agregate şi
îmbogăţindu-l în substanţe organice
 este o sursă de elemente minerale, stoc de germoplasmă, locuri de recreere. Contribuie
la conservarea unor ecosisteme naturale în scop ştiinţifice, consrevarea speciilor în
pericolo, păstrarea unor frumuseţi natural.
Patrimoniul pastoral al ţării noastre este alcătuită din 4,9 mil. hectare ceea ce înseamnă o
pondere de 34% din suprafaţă agricolă a ţării. Din acest punct de vedere România se situează pe
locul 5 în Europa, după Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii, Irlanda de Nord, Spania şi Germania.
În acelaşi timp, suprafaţă de teren alocată, producerii furajelor de volum, din care 4,9 mil.
hectare pajişti, la care se adaugă aproximativ 1,1 mil. Hectare teren arabil. Această suprafaţă este
mai mare decât suprafaţă totală agricolă a Belgiei, Olanda şi Elveţia, luate împreună.
Deşi suprafaţă ocupată cu pajişti permanente este mare, aportul acestora la asigurarea
necesarului de furaje este mai redus în comparaţie cu cel al plantelor de nutreţ sau al pajistilor
temporare, deoarece producţiile care sunt realizate de acestea sunt foarte mici, că urmare a unor
factori naturali limitativi, a neaplicării unor lucrări de îmbunătăţire, precum şi datorită unor
factori socio-economici nefavorabili.

6
CAP. 1 CADRU NATURAL
1.1 Aşezarea geografică
Staţiunea didactică, fermă Ezareni, este o unitate de funcţionare multiplă, care asigura baza
materială şi tehnică pentru integrarea cercetărilor cu producţie. Fermă se află situată la 7,5 km
sud-vest de oraşul Iaşi, fiind aşezată în extremitatea sun-vestică a,, Câmpiei Moldovei” în
,,Câmpia Jijiei inferioare şi a Bahluiului”.
Din punct de vedere al aşezării geografice, fermă Ezareni se încadrează între coordonatele
47⁰5’ – 47⁰10′ latitudine nordică şi 27⁰28′ -27⁰33′ longitudine estică. Relieful Câmpiei Moldovei
are un aspect larg vălurat, cu interfluvii colinare şi deluroase, sub formă de platouri joase.
Sub aspect administrativ, fermă Ezareni aparţine comunei Miroslava din judeţul Iaşi şi se
învecinează cu următoarele unităţi:

 la nord, cu terenurile Asociaţiei Miroslava, Ocolul Silvic Ciurea şi S.C. Miroslava S.A.
 la vest, cu S.C. Miroslava S.A.
 la est, cu S.C. Miroslava S.A. şi cu Staţiunea de Cercetare Pomicolă-Iaşi
 la sud, cu S.C. Miroslava S.A. şi lacul Ezareni.

1.2 Geologia şi geomorfologia


Relieful actual al teritoriului fermei Ezareni se înregistrează în aspectul geomorphologic
general al Câmpiei Moldovei. Cea mai mare parte din suprafaţă fermei cuprinde platouri largi cu
altitudini medii de 100-130 metri şi pante de 2-4%. Altitudinea cea mai mare este de 170 metri
(Dealul nucului), şi ce mai mică înălţime este de 60 metri ce aparţine văii pârâului Ezareni.
Teritoriul fermei cuprinde formaţiuni geologice care aparţin sarmaţianului inferior,
constituit în principal din argilă şi marna la care se mai adaugă depozitele cuaternare formate din
aluviuni argilo-nisipoase, nisipuri, prundişuri şi luturi loessoide în lungul văilor.
Pe toţi versanţi se pot vedea consecinţele produselor geologice în timpul eroziunii, a
surpărilor şi a alunecărilor, care modifică într-un ritm accelerat profilul microreliefului.

1.3 Hidrografia şi Hidrologia


Reţeaua hidrografică este reprezentată prin câteva forme depresionare, care constituie
terase de concentrare a scurgerilor de suprafaţă în urmă ploilor mari sau la topirea zăpezilor. Cel
mai important curs de apă cu debit nepermanent este pârâul Ezareni, afluent al pârâului Nicolina.

7
Apele freatice se găsesc la adâncimi variabile, în strânsă legătură cu condiţiile de relief şi
litologice. Astfel pe văile înguste apar la 1-1,5 metri, pe versanţi la 3-10 metri, iar pe interfluvii
apar la adâncimi mai mari de 10 metri. Turbiditatea apelor este foarte ridicată, peste 300 mg/l în
perioadele de viitură, iar mineralizarea între 100 şi 150 mg/l.
Apele sunt în general alkaline şi dure, contribuind la declanşarea alunecărilor de teren.

1.4 Principalele caracteristici ale climei


Regimul termic
Zona geografică în care se află fermă Ezareni se caracterizează printr-un climat temperat,
cu particularităţi determinate sub influenţă climatului stepei ruseşti.
După Climă României, ferme Ezareni este caracterizată prin climă boreală,cu ierni
friguroase şi geroase, cu temperature celei mai reci luni sub -33⁰C şi temperature celei mai calde
luni de 27⁰C.
Temperatura medie anuală este de 9,4⁰C, minimă de -8,1⁰C înregistrându-se în luna
ianuarie, iar maximă de 28,4⁰C realizându-se în luna iulie.
Date mai recente ne arată că cea mai scăzută temperatura din anul 2013-2014, medie
lunară s-a înregistrat în luna ianuarie -1,4⁰C, iar cea mai ridicată temperature medie lunară s-a
înregistrat în luna august, 21,7⁰C. Temperatura maximă a anului agricol 2013-2014 a fost
înregistrată în luna august, această fiind de 35,3⁰C, iar în luna ianuarie a fost înregistrată
temperature minimă de -29,6⁰C.(Staţia Meteorologică Miroslava)
Suma gradelor de temperature active este de peste 3000⁰C zile de vara cu maximum de
25⁰C sunt în număr de 90-95, iar cele cu temperature ce depăşesc 30⁰C sunt în medie de 30 pe
an.
Regimul pluviometric
În zona fermei Ezareni, precipitaţiile sunt de circa 517,8 mm (Staţia Meteorologică
Miroslava) cu lunile cele mai ploioase fiind, mai iunie, iulie şi august iar precipitaţiile mai reduse
s-au înregistrat în lunile ianuarie, februarie, martie, noiembrie şi decembrie.
Repartiţia neuniformă a precipitaţiilor atât pe decade, luni, cât şi pe anotimpuri, are
consecinţe nefavorabile asupra creşterii şi fructificări plantelor agricole.
Există cazuri în care cantitatea totală anuală de precipitaţii este excedenta, dar datorită
repartizării neuniforme a ploilor anul respective poate fi considerat secetos. Un fenomen
periculos care se întâlneşte este grindină. Această poate cădea vara şi provoacă pagube foarte
mari prin micşorarea densităţii plantelor, expunerea acestora la atacul de boli şi dăunători sau în
cel mai nefericit caz duce la compromiterea culturii.

8
Umiditatea relativă a aerului variază de la 82% în luna decembrie, până la 62% în luna
aprilie, mai şi iunie, media multianulata fiind de 70%.
Indicele de ariditate are valoarea de 26,4%, fapt ce inacdreaza zona în climatul silvostepic.
În perioada agricolă 2013-2014 cantitatea totală de precipitaţii a fost mai mare decât media
multianuală, dar neuniform distribuită,existând perioade de stres hidric în toamna acestui an
(figura 1.1).

Figura 1.1. Climadiagrama anului agricol 2013-2013

Regimul eolian

Regimul eolian este dominat de mişcarea maselor de aer de la NV şi N iarna cu o viteză


medie de 2,8 m/s şi de la SE primăvara şi vara cu o viteză de 21 m/s. Vânturile cu o viteză mai
mare de 2,5 m/s au o frecvenţa medie de 78%, având un efectputernic asupra evaporării apei din
sol.(Fig 1.2.)

9
Tabelul 1.2.
Viteza şi frecvenţa vânturilor la staţia meteorologică Iaşi

Direcţia Frecvenţa (%) Viteza (m/s) Direcţia Frecvenţa (%) Viteza (m/s)
N 9,5 2,8 S 13,0 2,1
N-E 9,0 2,2 S-V 13,5 2,3
E 9,0 2,3 V 11,0 2,5
S-E 13,5 2,5 N-V 21,5 3,8

În general fercvenţa maxima a vânturilor coiucide cu perioada cea mai ploioasă a anului.
Aceste vânturi de origine continentală atrag dupa ele ierni în general friguroase mai ales in lunile
ianuarie şi februarie.
Calmul atmosferic reprezintă un procent de 26,6% înregistrându-se mai ales in luna iulie.
Primavara conoaşte cea mai sporită frecvenţa a vânturilor care bat din toate direcţiile ceea ce
diminueaza procesul de calm. Toamna, cand în estul ţari începe să se simta influenţa
anticiclonului siberian, se înregistrează o evidentă scădere a frecvenţei vânturilor dinspre N-V.
Viteza medie a vânturilor nu este uniformă. Un număr de peste 50 zile/an prezintă vânt a
cărei viteză depăseste 16 m/s şi 5 zile cu vânt a cărei vitză are cel puţin 22 m/s. Cea mai mare
viteză a fost atinsă în 1966, de 40 m/s.
În cursul anului, direcţiile predominante ale vântului se menţin în general aceleaşi şi numai
frecvenţa lor oscilează puţin.( T.Muruşca şi colb. 2006)
Alte elemente climatice: lumina, nebulozitatea, evapotranspiraţia
Durata de stralucire a soarelui este de circa 2000-2150 ore pe an. Lunile cu cea mai lungă
durată de stralucire sunt în ordine descrescândă: iulie, august, iunie. Durata cea mai redusă de
strălucire a soarelui se înregistrează în anotimpul de iarnă, în lunile noiembrie, decembrie şi
ianuarie.
Numarul mediu de zile cu cer senin este de 160, cu cer noros de 115 iar cele cu cer parţial
acoperit este de 144.
Nebulozitatea medie este de 6 ore/zi în cursul anului, cu amplitudine medie anuală de 3-5
ore. O nebulozitate nica se întâlneşte in lunile iunie şi iulie, iar mai mare înregistrându-se in lunile
de iarna.
Evapotranspiraţia potenţiala medie anuală, determinată pentru perioada de vegetaţie a
culturilor agricole, este de 648,7 mm, cu valori maxime în luna august şi minime în luna octombrie
(de 65,6).

10
1.5. Condiţiile de sol
Tipurile de sol formate pe teritoriul fermei Ezăreni sub acţiunea completă a factorilor
pedologici sunt: cernoziomul cambic, solul aluvial molic si lăcoviştile salinizate.
În general cernoyiomul cambic este folosit cu foarte bune rezultate la cultivarea cerealelor
şi in special a porumbului şi a grâului.
Acest tip de sol s-a format sub vegetaţia naturală, reprezentată prin asociaţii ierboase bine
dezvoltate, presărata din loc in loc cu arbuşti şi subarbuşti. Este moderat erodat lutos cu
urmatoarea structură morfologoca: Am-A/B-Bv-Cca.
Solul are un cinţinut mijlociu de humus (2,79%), o reacţie neutră, slab alcalină (pH=7,2-8,4),
un conţinut mediu de azot ( 0,198g/100g sol) este foarte slab aprovizionat în fosfor mobil
(1,2g/100g sol) şi mijlociu aprovizionat în potasiu (11,7g/100g sol).
Tabelul 1.3

Morfologia cernoziomului cambic la ferma Ezăreni


Negru Am 40 cm
Maro A/B 60 cm
Căramiziu Bv 100 cm
Galben Cca

Eroziunea solului se manifestă in ritmuri si cu intensitaţi diferite. Este prezentă eroziunea


de suprafată, care, pe platouri orizontale şi foarte slab înclinate, cu pante până la 4-5%, se
desfaşoară lent pâna la moderat, cu pierderi anuale de sol în limite admisibile. Pe versanţii cu
pante mai mari există condiţii potenţiale de manifestare a fenomenului cu o intensitate moderată
pâna la puternică.

1.6. Aspecte generale ale vegetaţiei naturale


Vegetaţia naturală este reprezentată prin specii ierboase caracteristice climatului de
silvostepă ceva mai uscată şi cu totul izolat, prin unii arbuşti de silvostepă.
În paşunile naturale predomină asociaţii ierboase mezofite şi xeromezofite alcatuite din
graminee si leguminoase. Sunt prezente specii de Poa pratensis L., Festuca vallesiaca, Agropyron
repens L., Agropyron cristatum, Trifolium repens L., Medicago falcata L., Melilotus officinalis L.,
etc. Pe pante se întalnesc Adropogon ischemum şi Stipa capillata L.. Pe lânga acestea se mai
întalnesc specii de Salvia austriaca L., Salvia nemorosa L., Eryngium campestre L.,
Achilleamillefolium L. ş.a.. Pe solurile salinizate din lunci şi de pe coaste se întâlnesc asociaţii
halofite reprezentate prin Puccinella distans L., Artemisia maritima L., Matricaria chamomilla L.,
Lepidium ruderale L. ş.a (T.Muruşca si colb. 2006).

11
CAP. 2 MĂSURI DE ÎMBUNĂTAȚIRE A PAJIȘTILOR

În general degradarea pajistilor este determinată de schimbările care au loc în condiţiile de


viaţă ale plantelor şi în structura vegetaţiei, iar când aceste schimbări sunt însoţite de scadera
producţiei sau înrăutăţirea calităţii, se consideră din punct de vedere economic că pajiştea se
degradează.
Printer cauzele care au generat şi generează diferite fenomene care înrăutăţesc condiţiile
de viaţă ale plantelor, unele sunt legate de factori naturali, iar altele de factorii de ordin
managerial, în care omul şi uneori animalele au rol hotărâtor.
Principali factori care determina procese de degradare a pajistilor se referă la:
- insuficientă umidităţi în perioada de vegetaţie
- excesul de umiditate
- excesul de săruri în sol
- conţinut scăzut de substanţe nutritive din sol
- inburuienarea şi înmulţirea vegetaţiei lemnoase
- reacţia solului nefavorabilă creşterii vegetaţiei.
Una din cauzele care grăbesc procesul de degradare a pajistilor o constituie activitatea
omului şi a animalelor. Astfel folosirea neraţională a pajistilor, cu un număr prea mare de animale
şi ignorarea celor mai elementare măsuri de folosire şi îmbunătăţire, duc la ruderalizarea
pajistilor, intensificarea eroziuni,înrăutăţirea compoziţiei floristice şi la scăderea producţiei.
Lucrările de îmbunătăţire a productivităţi pajistilor permanente se împart în două categorii:

 Măsuri de suprafaţă
 Măsuri radicale

2.1. Măsuri de suprafaţă


Prin aceste lucrări se urmăreşte realizarea unor condiţii mai bune de dezvoltare pentru
plantele valoroase de pe pajişti, fără a se distruge covorul vegetal existent.

2.1.1. Curăţirea pajistilor de resturi vegetale şi îndepărtarea pietrelor


Prin lucrările de curăţire se îndepărtează de pe pajişte resturile vegetale rămase după
păşunat sau depuse de ape, mărăcinişuri şi cioate rămase după defrişarea vegetaţiei lemnoase.
Lucrarea se face manual sau mecanizat în funcţie de panta terenului şi gradul de acoperire a
pajiştii cu aceste materiale.

12
Pietrele adunate se folosesc la consolidarea drumurilor, a porţiunilor de teren din jurul
adăposturilor, a porţiunilor de teren afectate de eroziune şi la construcţiile pastorale.
Starangerea pietrelor şi a cioatelor se poate efectua manual sau mecanizat, folosind
echipamentul de strâns arboret şi cioate. (ESAC 3.6)
Lucrările de curăţire a pajistilor se fac de regulă primavera devreme, însă se pot efectua şi
toamna târziu.

2.1.2. Distrugerea musuroaielor şi nivelarea terenului


Muşuroaiele se formează pe pajiştile neîngrijite, folosite naţional şi pot avea o pondere
mare de 70-80%, îngreunând astfel efectele unor lucrări de îmbunătăţire şi diminuand suprafaţa
utilizabilă.
Muşuroaiele se pot clasifică în:

 muşuroaie de origine animală, cele care provin din pământul scos de cârtite, mistreţi,
popândăi, pe teren cu umiditate ridicată şi în general sunt acoperite cu vegetaţie ierboasă.
 muşuroaie de origine vegetală, cele care se formează pe tufele dese ale unor graminee,
rogozuri, pe cioate, muşchi, acestea fiind parţial acoperite cu vegetaţie ierbosa
nevalorosa.
Muşuroaiele de origine animală se distrug manual sau folosind grape cu colţi, iar
muşuroaiele mai înţelenite se pot distruge cu maşini de curăţat pajişti (MCP-1,5 sau MCP-2) sau
cu grederul semipurtat pentru pajişti.
Indiferent cu ce mijloc se face distrugerea musuroaielor, acestea trebuie bine mărunţite,
împrăştiate uniform şi reânsamânţarea cu un amestec de graminee şi leguminoase perene
specific zonei.

2.1.3. Grăpatul pajistilor


S-a demonstrat că prin grăparea pajistilor se îmbunătăţesc condiţiile de aer din sol, se face
o mineralizare mai bună a materiei organice şi o mai bună aprovizionare cu apă.
Aplicarea grăpatului este recomandată numai în pajiştile de lunci, dominate de specii
stolonifere care necesită o aerisire mai bună a solului.
Pe alte tipuri de pajişti, grăpatul se face numai în complex cu lucrările de fertilizare,
distrugerea musuroaielor şi supraînsămânţare, deoerece această lucrare poate avea efecte
negative prin rănirea nodurilor de înfrăţire la graminee, acoletului la leguminoase, distrugerea
unor muguri, lăstari, rădăcini.

13
2.1.4. Îndepărtarea vegetaţiei lemnoase
Pajiştile permanente din regiunile de deal şi de munte sunt de origine secundară şi ocupă
terenuri care în trecut au fost acoperite de păduri. Pe aceste suprafeţe, vegetaţia ierboasă este
într-o permanentă competiţie cu vegetaţia lemnoasă şi de multe ori îilocuită de aceasta. Speciile
lemnoase tind să se instaleze mai ales pe suprafeţele de pajişti la care nu se aplică lucrări curente
de îmbunătaţire, îngrijire şi a folosirii neraţionale.
Acţiunea de defrişare a vegetaţiei lemnoase se face pe baza unor studii şi documentaţii în
care se prevăd toate detaliile privind organizarea şi efectuarea acestei lucrări. Vegetaţia
lemnoasa se poate îndeparta total sau parţial, în funcţie de situaţia concretă din teren. Se
îndepartează complet pe terenurile plane până la moderat înclinate, iar parţial la pajiştile situate
pe versanţi şi pe pajiştile din regiunile uscate.
Speciile lemnoase care invadează pajiştile permanente depind foarte mult de zona de
vegetaţie şi de condiţiile staţionale. Astfel în regiunea colinară se întâlnesc specii de Rossa canina,
Lingustum vulgare, Prunus spinosa, în regiunile dealurilor înalte şi de munte se întalnesc specii
deAlunus glutinosa, Pinus montana, Fragus silvatica, iar pe vai întalnim specii de Salix alba,
Populus alba etc.
Îndepartarea vegetaţiei lemnoase de pe pajişti se poate efectua:
o manual,
o mecanizat sau
o chimic.
Defrişarea manualăse aplică mult in ţara noastră, deoarece este cea mai eficientă, chiar
dacă este şi cea mai costisitoare. Speciile lemnoase care nu lastaresc se taie ras la suprafaţa
solului, cele cu drajoni din colet se îndepartează impreuna cu coletul, iar cele cu drajonare din
rădăcini se retează de mai multe ori în perioada de vegetaţie. Uneltele care se folosesc la
defrişare sunt: toporul coasă, sapa de defrişat, coasa de arbuşti, cosorul de defrişare etc.
Defrişarea pe cale mecanica se face cu maşini speciale, care se utilizează diferenţiat, în
funcţie de natura vegetaţiei lemnoase, fierăstraie mecanice, buldozere etc. Tufele lemnoase se
distrug cu maşinile de curaţat pajişti(MCP-1,5 sau MCP-2) in functie de diametrul tulpinilor, iar
arborii cu diametrul mai pare de 70 cm se scot cu rădacini, cu ajutorul împingatorului pentru
defrişare, acţionat de tractorul S-1500.
Cioatele rămase dupa tăierea arboretului se scot din sol cu ajutorul echipamentului EEC-
1,2, purtat in spate de tractoare cu şenile. Adunarea arboretului taiat, a cioatelor si a rădacinilor
scoase, se face cu echipamentul de strâns arboret şi cioate ESAC-3,6.
Distrugerea vegetaţiei lemnoase pe cale chimică a început să se aplice pe scară tot mai
mare şi constituie o masură care completează lucrarile mecanice de combatere. Folosirea

14
arboricidelor se impune pentru eliminarea lăstarilor ce apar din coletele şi rădăcinile rămase în
sol după defrişare.
Tipul, epoca de administrare, concentraţia, dozele si numarul de tratamente sunt
determinate de vârsta lăstarilor şi de sensibilitatea speciilor lemnoase. Dozele de arboricid
recomandate se aplică diluat, în 600-800 l apa/ha, în funcţie de volumul frunzişului.
Perioada optimă pentru aplicarea arboricidelor este luna iunie, atunci aând suprafaţa
foliară este maximă, iar aceste tratamente se pot repeta după 1-2 ani.
Vegetaţia lemnoasă se mai poate înlătura în totalitate cu Roundup (6-10 l/ha), Garlon (3-6
l/gh), Velpar ( 2-10 l/ha), Krenite (5-12 l/ha).

2.1.5. Combaterea buruienilor


Buruienile de pe pajişti, sunt considerate speciile nevaloroase ca furaj şi cele dăunatoare
vegetaţiei ierboase valoroase, care depreciază calitatea produselor obţinute de la animale şi cele
vătămatoare sau toxice.
Îmburuienarea pajiştilor se datorează mai multor cauuze, cum ar fi: lipsa lucrărilor curente
de îngrijire, cosirea cu întârziere a fâneţelor, după ce buruienele au format seminte, utilizarea
neraţională a pajisti prin paşunat, târlirea neraţională etc.
Metodele de combatere a buruienilor din pajişti pot fi:
 preventive
 indirecte şi
 directe
Metodele preventive, constau în aplicarea unor măsuri de îngrijire şi folosire raţională a
pajistilor dintre care menţionăm:

 îndepărtarea prin cosit a speciilor necunoscute de animale, de mai multe ori în perioada
de vegetaţie;
 folosirea gunoiului de grajd, bine fermentat la fertilizarea pajişti, în vederea distrugerii
capacităţii de germinare a seminţelor de buruieni
 împrăştierea dejecţiilor rămase de la animale
 folosirea de seminţe cu puritate mare la suprainsamantarea pajistilor
 schimbarea modului de folosire a pajistilor, la fiecare 3-4 ani.
Metode indirecte se referă la lucrările de îmbunătăţire şi folosire raţională a pajistilor:
îmbunătăţirea regimului de umiditate, aplicarea îngrăşămintelor şi amendamentelor, distrugerea
musuroaielor,etc (V. Vântu şi colb. 2004).
Metode directe se folosesc în cazul în care pajiştile au un grad ridicat de imburuienare,
atunci când măsurile indirecte nu dau rezultate corespunzătoare

15
Combaterea buruienilor prin metode directe se poate face:
 mecanic şi
 chimic.
Metode mecanice constau în cosiri repetate, care duc la epuizarea buruienilor, plivit, prin
retezarea de la suprafaţă a buruienilor ce se înmulţesc numai prin seminţe, de sub colet a celor
care formează lăstari din colet şi smulgerea completă din pământ a buruienilor cu înmulţire
vegetativă prin bulbi, rizomi şi stoloni (C. Samuil şi colb. 2010).
Metodele chimice reprezintă o măsură de distrugere a buruienilor mai rapid şi eficient
folosind erbicide. Erbicidele pot avea efecte negative asupra speciilor valoroase, care pot fi
înlăturate şi poate produce poluarea aerului. Această metodă se aplică doar în cazuri speciale,
când celelalte metode mai simple nu dau rezultatele dorite.
Erbicidele neselective, care distrug toată vegetaţia, în vederea supraînsămânţării se
folosesc pe pajiştile cu grad ridicat de imburuienare. Pentru combaterea anumitor specii de
buruieni se folosesc erbicidele selective. Pentru distrugerea dicotiledonatelor din pajişti se
recomandă sărurile şi esterii acidului diclorfenoxiacetic (2,4-D), folosit singur sau cu alte erbicide.
Momentul aplicării erbicidelor depinde de tipul şi speciile ce urmează a fi distruse. Aplicarea
erbicidelor se face în mod practic cu aparate obişnuite, iar în unele cazuri cu mijloace aviatice,
când buruienile au suprafaţă foliară mare şi sunt în plină vegetaţie. Penrtu că erbicidele să aibă
eficientă sporită, temperatura aerului trebuie să fie de 16-18⁰ C.
Erbicidele sistemice pe baza de 2,4-D (Sare de amînă), 2,4-D Dicamba (Icedin Forţe) şi MCPA
(Dicotex), în doză de 4-6 l/ha se recomandă pe pajiştile cu grad redus de leguminose iar pe
pajiştile cu procent ridicat de leguminoase fe folosesc erbicidele pe baza de Dinoseb acetat(
Acetadin, Aretit), 6-8 l/ha şi pe baza de Benzaton (Basagran), 3-6l/ha.
După aplicarea acestor metode mecanice şi chimice, pentru refacerea covorului vegetal, se
recomandă fertilizarea şi suprainsamantarea cu specii valoroase pe suprafeţele respective.

2.1.6. Îmbunătăţirea regimului de umuditate


Pentru crearea unui regim de umpditate favorabil creşterii plantelor valoroase sunt
necesare:
 lucrări pentru îndepărtarea excesului de apă de pe pajişti;
 măsuri de aprovizionare cu apă, în cazul deficitului de umidi

16
Eliminarea excesului de apă de pe pajişti
Excesul de apă de pe pajişti provine din precipitaţii, din pânză freatică, din izvoarele de
coastă şi din apă de inundaţii. De obicei, excesul de apă apare pe suprafeţele plane sau
depresionare unde predomină solurile hidromorfe, solurile turboase şi subtipurile gleizate.
Datorită excesului de umuditate de înrăutăţeşte regimul de aer, materia organică
rămânând nedescompusa. În lipsa oxigenului se formează mari cantităţi de compuşi ai fierului şi
sulfului amoniac, metan, substanţe toxice pentru plante, datorită proceselor de reducere în locul
celor de oxidare.
Măsurile de eliminare a excesului de umiditate se doferentiaza în funcţie de natura
speciilor, excesului şi de condiţiile de sol. Astfel când excesul de umiditate este de natură freatică,
se impune coborârea nivelului pânzei de apă freatică, în special prin drenaj subteran până la
adâncimea minimă menţionată în tabelul 2.1.
Tabelul 2.1.
Adâncimea minimă a pânzei de apă freatica (cm) în timpul perioadei de vegetaţie
(Gh. ANGHEL, 1994)

Mod de Soluri
Soluri usoare Soluri mijlocii Soluri grele
folosire turboase
Fâneaţă 40-45 60-70 65-75 50-60
Păşune 50-60 70-80 75-80 70-80

Îndepartarea excesului de apă se poate realiza prin diverse lucrări de desecare:


 canale deschise (şanţuri),
 canale închise (drenuri),
 puţuri absorbante,
 colmatare,
 îndiguiri,
 pe cale biologica.
Folosirea uneia din aceste lucrări se face în funcţie de mărimea suprafeţelor ce trebuie
desecate, de cantitatea de apă ce trebuie eliminată, de posibilităţile tehnico-organizatorice şi
economice, de cauzele care au dus la apariţia excesului de umiditate (C. Samuil şi colb. 2010).
Completarea deficitului de apă de pe pajişti
O creştere si dezvoltare normala a pajiştii necesită cantităţi mari de apă, datorită procesului
neântrerupt de creştere in timpul perioadei de vegetaţie.

17
În regiunile de campie şi de coline se înregistrează perioade de secetă deosebit de
dăunatoare, datorită precipitaţiilor insuficiente şi ale valorilor ridicate ale evapotranspitaţiei.
Irigarea pajiştilor se face cu apă din râuri, iazuri, bazine de acumulare, ape reziduale din
oraş.
La stabilirea normelor de irigare şi de udare se tine seama de plafonul minim de umiditate
din sol, iar, in general, se folosesc norme de udare mai mici, dar mai dese pentru ca plantele să
aibă apă pentru a creşte continuu tabelul 2.2.

Tabelul 2.2.
Norme de udare pe pajişti permanente (m3/ha)
(C. Barbulescu, 1971 )

Zona/etajul Păşuni Fâneţe


de vegetatie Ciclul I Ciclul II Ciclul III Ciclul IV Coasa I Coasa II
Silvostepa 200 250 250 300 300 400
Padure 150 200 200 250 200 300

La fâneţe, momentul udarii se aplică cu mult timp înainte de recoltare, când plantele au un
consum mare de apă, îmaintea înspicării, iar după recoltare, numai după refacerea aparatului
foliar, iar paşunile se irigă primăvara după fiecare ciclu de păşunat. Pentru pajişti, normele de
udare sunt mici (300-500 m3/ha), dar mai frecvente in cazul paşunilor.
Irigarea se face prin urmatoarele metode:
 prin revărsare,
 prin aspersiune,
 prin fâşii sau,
 prin limanuri.

2.1.7. Îmbunataţirea regimului de nutriţie


Fertilizarea reprezintă una din principalele masuri de sporire a producţiei in toate culturile
agricole, însa pe pajişti rolul îngraşămintelor este multiplu (V.Vântu şi colb. 2004).
Elementele nutritive au rol important în creşterea lastarilor şi acumularea substantelor de
rezervă în organele plantelo, astfel gramineele sunt, mari consumatoare de azot, iar
leguminoasele de fosfor si calciu.

18
Pentru cresterea producţiei de furaje pe pajişti,rezervele solului în elemente nutritive sunt
insuficiente pentru obţinerea superioară cantitativ şi calitativ.
Pentru 1000 kg de fân, vegetaţia pajiştilor permanente extrage din sol circa 20-25 kg azot,
2-3 kg fosfor, 22-25 kg potasiu, 4-6 kg calciu.
Prin fertilizare se realizează:
- restituirea parţială s elementelor nutritive extrase de plante din sol,
- influenţa pozitivă asupra microorganismelor cu rol in mobilizarea unor elemente nutritive
aflate sub formă mai greu accesibilă plantelor,
- mudificarea structurii vegetaţiei, a raporturilor dintre speciile si grupele de specii de
plante componente ale vegetaţiei pajişti,
- modificarea compoziţiei chimice a plantelor (proteină brută, fosfor, potasiu,
microelemente) şi creşterea digestibilitaţii substanţelor nutritive din plantă.
- prelungirea duratei de folosire a pajiştilor prin realizarea unei reparaţii mai bune a
nutreţului verde în perioada de paşunat.
Îngrăşămintele care se aplică pe pajişti pot fi:

 îngrăşăminte chimice:
o cu macroelemente şi
o microelemente
 îngrăşăminte organice
Îngrăşămintele chimice, în comparatie cu cele organice prezinta o serie de dezavantaje:
 eficienţă economică mai redusă,
 posibilitatea poluării solului şi a creării unor dezechilibre în nutriţia animalelor.
 acidifierea solului
 perturbarea activităţii unor microorganisme.
Fertilizarea raţională a pajiştilor impune stabilirea unui sistem corect întocmit. La
introducerea unui sistem de fertilizare trebuie să se ţină seama în primul rând de condiţiile
naturale şi tipul pajişti, iar in al doilea rând de modul de folosire preconizat, de condiţiile
economice şi posibilităţile existente în unitatea respectivă.

2.1.8. Prevenirea şi combaterea eroziunii solului


Pe pajişti primele masuri de prevenire şi combatere a eroziunii, au fost luate înca de la
apariţia sa. Plinius recomandă ca pe terenurile înclinate să se are pe curba de nivel sau să se facă
şanţuri care să duca apa lateral şi astfel să se apere solul.
Pierderile de sol admisibile, variază în funcţie de zonă, de profunzimea şi permeabilitatea
solului, de plantă cultivată.

19
Prevenirea eroziunii pe pajişti se poate face prin măsuri tehnico-organizatorice şi lucrări de
îngrijire.
Măsurile tehnico-organizatorice constau in sistematizarea fondului pastoral, reducerea
drumurilor, respectarea timpului de păşunat, respectarea repăusului covorului ierbos,
organizarea conveierului verde între pajişti şi culturi furajere, iar lucrările de ingrijire pe pajişti se
referă la nivelarea muşuroaielor, împrăştierea dejecţiilor lasate de animale, amplasarea corectă
a locurilor de odihnă, repararea construcţiilor pastorale etc.
Combaterea eroziunii şi stabilirea solului se poate face şi prin plantaţii silvice. Vegetaţia
forestieră are rol important în combaterea eroziunii solului deoarece acesta poate reţine prin
frunze şi ramuri , pana la 70% din apa de precipitaţii iar restul de 30% cade pe sol sau pe litiera
care se formează şi se infiltrează în sol. Sistemul radicular are rol în fixarea solului, dându-i o
stabilitate mai mare la eroziune si creaza condiţii favorabile de dezvoltare a vegetaţiei ierboase.

2.1.9. Supraînsămânţarea
Supraînsămânţarea are rol în sporirea producţiei şi îmbunătăţirea valorii furajului, ca
masură tehnologică importantă este a doua după fertilizare.
În planul de supraînsămânţare se includ pajiştile permanente cu grad scazut de acoperire
de vegetaţie, in special cu procent redus de leguminoase. Este necesara supraînsămânţarea pe
pajiştile fertilizate prin târlire, pe pajiştile care prezintă multe goluri şi pe cele unde s-au efectuat
lucrări de combatere, de nivelare etc.
Momentul optim de supraînsămânţarea este de obicei primavara devreme, înainte de
pornirea plantelor în vegetaţie. Semănând la aceasta epoca, sămânţa germinează mai rapid şi
beneficiază de conditii mai favorabile plantelor.

2.2. Măsuri radicale


Refacerea radicală a pajiştilor permanente segradate reprezintă o măsură ce se impune în
cazul în care covorul vegetal are o acoperire slabă, sub 60%. Tehnologia refacerii radicale a
acestor pajişti este descrisă in capitolul următor.
Aceste măsuri îndeplinesc o serie de acțiuni deosebit de importante ce trebuie incluse în
complexul de măsuri pentru sporirea productivității (V.Vântu şi colb., 2004).
În unele cazuri degradarea pajiștilor permanente atinge un grad foarte ridicat, motiv pentru
care este necesară luarea unor decizii radicale.Atunci când lucrările de ameliorare de suprafață a
pajiștilor nu mai dau rezultate satisfacătoare referitoare la creșterea pruductivității pajiștilor se
recomandă desțelenirea și înființarea de pajiști temporare.Gradul de acoperire a pajiștilior cu un
covor vegetal sub 50% precum și existența plantelor furajere de o slabă calitate pot constitui
motive bine intemeiate în luarea unor astel de măsuri.

20
CAP. 3 ÎNFIINȚAREA DE PAJIȘTI TEMPORARE ÎN
LOCUL PAJIȘTILOR PERMANENTE DEGRADATE
Înființarea unor pajiști temporare in locul unor pajiști permanente degradate sau in teren
arabil afectat producerii furajelor constiutie una din cele mai importante verigi in procesul de
îmbunatățire a bazei furajere. Întrucât investițiile necesare înfiițării unei pajiști temporare sunt
ridicate, se impune o analiza atentă tuturor condițiilor, astfel ca producțiile realizate in cadrul
acestor pajiști să fie satisfăcătoare.

3.1. Alegerea terenului


Pajiștile temporare se înființează în locul celor permanente degradate pe care lucrările de
suprafată nu mai au efectele scontate. Se recomandă desțelenirea pajiștilor permanente
degradate în regiunile bogate in precipițatii, situate pe soluri profunde, pe pante cu înclinare de
regula mai mica de 10%, cu panza freatica la adancimi de cel putin 0,5 m.

3.2. Pregatirea terenului


Cuprinde alegerea celor mai adecvate tehnologii în vederea înființării unei pajiști cultivate
fiind condiționată de un complex de factori diferențiați de la o stațiune la alta, respectiv de la o
pajiște la alta (Bărbulescu C. Moțca Gh. și colab., 1991).
Lucrările de pegătire a terenului pentru viitoarea pajiște sunt constituite de distrugerea
vechiului covor vegetal pe de o parte, iar pe de alta parte, lucrări de pregătire a patului germinativ
in vederea insămanțării ierburilor perene. Înainte de desțelenire sunt necesare unele lucrări
pregatitoare ca: desecarea, îndepartarea pitrelor, cioatelor si vegetației lemnoase, distrugerea
mușuroaielor si nivelarea terenului, care contribuie la executarea desțelenirii in bune conditii.
Desțelenirea(distrugerea vechiului covor vegetal) se poate executa apelând la următoarele
procedee tehnologice:

3.2.1. Desțelenirea cu o mobilizare minimă a solului.


Lucrarea constituie un procedeu care poate fi aplicat numai acolo unde se distruge
vegetația existent cu ajutorul erbicidelor de contact.În acest caz se folosește erbicidul
Gramoxone în cantitate de 5 l/ha la o diluție de 800 litri apă.
După tratament la 10-14 zile se lucrează terenul cu freza semănătoare de tip Rotaseeder.
Tehnologiea poate fi aplicată în zonele mai umede, pe pajiștile cu un strat gros de țelină și cu un
covor ierbos încheiat, cum sunt cele de Nardus stricta (Burcea, P., Alexandru Ignat., 1974).

21
3.2.2. Desțelenirea cu mobilizarea totala a stratului de sol
În acest caz se folosesste plugul cu ajutorul căruia se poate efectua și încorporarea
îngrășămintelor organice și a amendamentelor. Metoda se recomandă pe solurile cu strat mare
de țelină
Se execută o arătura adâncă de 20-25 cm precedată de o lucrare cu grapa cu discuri la 8-
10 cm adâncime. Când țelina este foarte densă si groasă, lucrarea de mobilizare a solului se poate
combina cu aplicarea unor erbicide cu acțiune totală, de tipul Gramoxone.

3.2.3. Desțelenirea cu o mobilizare parțială a solului


Prin această operație solul se poate lucra cu grapa cu discuri sau cu freza, fiind indicată la
desțelenirea pajiștilor situate în câmpie sau în zona colinară, pe terenuri în pantă si cu un strat
subțire de țelină (Vântu, V., Moisuc, A., și colab., 2004).
Această metodă este indicată în special în următoarele cazuri:

 Pe terenurile cu panta mai mare de 15%, unde desțelenirea prin celelate metode ar duce
la declanșarea eroziunea solului;
 în cazul terenurilor erodate.
În cazul terenurilor erodate se procedează astfel:

 partea inferioara a versantului, cu panta mai redusa, se poate lucra prin aplicarea unui
erbicid cu acțiune totală pentru distrugerea covorului vegetal urmată de o afânare
superficială a solului 8-10 cm în benzi cu freza sau cultivatorul:
 partea mijlocie a pantei cu înclinație mai puternică si cu microrelief mai frământat se
discuiește sau se lucreaza cu freza, toamna sau primavara, foarte timpuriu pentru
distrugerea telinii si pentru mărunțirea corespunzătoare a solului. Pe versanții lungi
lucrarea solului se face in benzi alternative:
 pe partea superioară a pantei terenul se lucrează numai primavara timpuriu pentru
evitarea eroziunii prin grăparea cu grapele cu colți.

3.3. Culturi premergătoare


În funcție de grosimea stratului de țelină și de modul cum acesta a fost mărunțit și
încorporat sub brazdă, pajiștile temporare se pot înființa direct după desțelenire sau după 1-2
ani, timp în care terenul se cultivă cu unele culture anuale furajere cum ar fi porumb siloz sau
masă verde, sfeclă furajeră, varză furajeră, cartof, raigras aristat, borceag, ovăz, masă verde
(Teodor, I., Vântu, V., și colab., 1998).
În prima variantă, când pajiștea se inființează direct după desțelenire, solul trebuie bine
mărunțit astfel încât pregătirea patului germinativ să fie de o calitate ridicată.Acest lucru este
necesar întrucât in general semințele de graminee și leguminoase utilizate la inființarea pajiștilor

22
sunt de dimensiuni reduse comparativ cu unele dintre cele ale plantelor din cultura mare spre
exemplu, care pot reuși și la o pregătire mai slabă a patului germinativ.
Folosirea culturilor premergătoare se recomandă pe terenurile unde țelina foarte densă (pe
terenurile foarte îmburuienate și pe solurile turboase) nu a putut fi mărunțită,unde lucrările
culturale repetate, aplicate plantelor anuale pot conduce la îmbunatățirea însușirilor solului

3.4. Fertilizarea de bază şi amendarea


Spre deosebire de pajiștile permanente unde îngrașămintele se pot aplica numai la
suprafața solului prin înființarea pajiștilor temporare se crează posibilitatea încorporării în sol a
îngrășamintelor si a amendamentelor.
Aplicarea îngrășămintelor se face diferențiat în funcție de conținutul solului în elemente
nutritive, de zona climatică și de materialul biologic folosit la semănat.Se recomandă doze de 30-
60 kg P2O5, 40-60 K2O și 70-120 kg/ha N, la folosirea amestecurilor numai din graminee și doze
mai mici de azot, 40-60kg/ha, la cele formate din graminee și leguminoase perene.
Pentru înființarea pajiștilor temporare se recomandă folosirea gunoiului de grajd fermentat
în doze de 20-40 t/ha și încorporarea lor în sol la 15-20 cm pe solurile grele și în regiunile umede
și la 20-40 pe solurile ușoare și în regiunile secetoase (Teodor, I., Vântu, V., și colab., 1998).
Se recomandă folosirea amendamentelor pe solurile cu un pH<5,2 și conținutul în Al mobil
>10mg/100g sol pentru a evita dezvoltarea plantelor nevaloroase, rezistente la aciditate.
Pe solurile acide cu pH<5,2 se impune aplicarea amendamentelor înainte de desțelenire, în
doze de 2-3t/ha CaO ceea ce corespunde cu 3.5-5.5t/ha CaCO3

3.5. Specii şi soiuri folosite la înfiinţarea paliştilor temporare


La înființarea pajiștilor temporare se utilizează amestecuri alcătuite din specii de graminee și
leguminoase perene valoroase și mai rar graminee în cultură pură sau amestecuri formate din
graminee.
Ca și principale avantaje ale utilizării amestecurilor în detrimentul culturilor pure enunțăm:
o producții ridicate de proteină brută la hectar datorită aportului leguminoaselor dar și al
gramineelor,acestea din urmă beneficiind de o parte din azotul atmosferic fixat de
leguminoase;
o economii de ingrășăminte pe bază de azot datorită prezenței leguminoaselor;
o furajul este echilibrat din punct de vedere nutritiv;
o posibilitatea însilozării;
o patabilitate ridicată a furajului;
o repartizare bună a spatiului de nutriție din sol(gramineele și leguminoasele nu
concurează între ele)

23
o productivitate redicată la unitatea de suprafață etc.
În țara noastră cele mai răspândite specii în cultură sunt: Dactylis glomerata, Festuca
pratensis, Lolium perenne, Phleum pratense, dintre graminee și Trifolium repens, Medicago
sativa, Trifolium pratense, Lotus corniculatus, dintre leguminoase (Teodor, I., Vântu, V., și colab.,
1998).
Un important rol în producerea de furaje îl deține ameliorarea plantelor care a făcut posibilă
crearea de soiuri de leguminoase și graminee cu perioade diferite de precocitate, astfel reușindu-
se relizarea unor conveiere verzi cât mai diversificate cecorespund cerințelor nutriției animalelor.
O pășune organizată în acest mod, permite în zonele de șes, începerea pășunatului rațional
în decada a treia a lunii aprilie, cu amestecuri alcătuite din soiuri precoce și apoi derularea
succesivă pe parcele cu amestecuri din soiuri semiprecoce, semitardive și tardive, acestea din
urmă ajungând la înălțimea de pășunat în ultimele decade din luna mai.
În intervalul de timp, de 30-35 zile, când se consumă producția primului ciclu de vegetație,
are loc regenerarea covorului vegetal pentru ciclul de pășunat următor.În cazul fânețelor,
amestecurilor de soiuri cu precocități diferite, vor ajunge eșalonat la faza optimă de cosit, dând
posibiltatea cultivatorilor să organizeze în bune condiții recoltarea și pregătirea fânului, să
folosească rațional utilajele și forța de muncă de care dispun (Vântu, V., Teodor, I., Samuil, C.,
2000).

3.6. Alcătuirea amestecurilor de graminee și leguminoase perene


În vederea alcăturii amestecurilor de graminee și leguminoase perene se parcurg succesiv
mai multe etape de lucru:

3.6.1. Stabilirea duratei și modului de folosire a pajiștilor temporare


Durata de folosirea este influențată de vivacitatea speciilor din amestec, mai ales a
leguminoaselor, care este mai mică decăt a gramineelor.
În funcție de durata de folosire, pajiștile temporare se împart în trei categorii:

 pajiști cu durată scurtă de folosire (2-3 ani);


 pajiști cu durată medie de folosire (4-6 ani);
 pajiști cu durată lungă de folosire (> 6 ani).
În general pajiștile cu durată scurtă de folosire se înființează pe terenurile arabile și intră în
rotație cu culturi furajere anuale, iar cele cu durată medie și lungă de folosire se înființează în
locul pajiștilor permanente degradate, care pot fi îmbunătățite prin alte măsuri.
În ceea ce privește modul de folosire, pajiștile de scurtă durată se folosesc numai prin cosit,
cele cu durată medie prin cosit sau mixt, iar cele cu durată lungă prin pășunat sau mixt (Vântu,
V., Teodor, I., Samuil, C., 2000).

24
3.6.2. Stabilirea numărului de specii din cadrul amestecurilor
Numărul speciilor din covorul vegetal al pajiştilor temporare este mult mai mic
decât cel de pe pajiştile permanente şi se stabileşte în funcţie de durata de folosire
proiectată şi de intensitatea sistemului de cultură.
Numărul de specii din amestec poate fi:
o pentru pajişti cu durată scurtă de folosire se recomandă 2-3 specii;
o pentru cele cu durata medie de folosire se recomandă 3-5 specii;
o pentru pajiştile cu durată lungă de folosire se recomandă 4-6 specii.
În general pentru fâneţe se recomandă amestecuri simple, iar pentru păşuni şi
folosire mixtă, amestecuri complexe. Din numărul total de specii utilizate în amestec, 1-2
specii trebuie să fie leguminoase.

3.6.3. Stabilirea proporţiilor de graminee şi leguminoase în cadrul amestecurilor


În amestecurile cu durată scurtă de folosire, leguminoasele au o pondere
ridicată, deoarece au un ritm de dezvoltare mai rapid şi vivacitate mai scurtă decât
gramineele, oferind producţii mari în primii 2-3 ani de viaţă. Pe măsură ce se măreşte
durata de folosire a pajiştii, se diminuează procentul de participare al leguminoaselor şi
creşte cel al gramineelor din amestec.
În amestecurile destinate folosirii prin pășunat ponderea cea mai mare o au gramineele, la
folosirea prin cosit, leguminoasele, iar la folosirea în regim mixt proporțiile sunt asemănătoare
cu cele de la folosirea ca pășune, dar predomină speciile cu talie înaltă (Samuil, C., 2010).

3.6.4. Alegerea speciilor și stabilirea procentului de participare a speciilor în


amestec
Alegerea speciilor se face în funcţie de condiţiile naturale ale zonei, durata şi mai
ales modul de folosire, ritmul de dezvoltare şi vivacitatea speciilor respective.
Pentru pajiștile folosite prin cosit se aleg specii de ierburi cu talie înaltă, bogat foliate și cu
capacitate mare de regenerare, capabile să ofere producții mari și de bună calitate, în condiții de
cultură intensivă. La înființarea pajiștilor folosite prin pășunat sunt recomandate specii cu talie
mijlocie și joasă, cu vivacitate ridicată, bogate în frunze bazale, rezistente de călcat, care
formează o țelină elastică și care au o capacitate mare de regenerare.
Pentru amestecurile cu folosire mixtă se aleg atât specii cu talie înaltă cât și cu talie mijlocie
și joasă, care răspund cel mai bine acestui mod de exploatar(Teodor, I., Vântu, V., și colab.,
1998).

25
3.6.5. Alegerea soiurilor în cadrul fiecărei specii
Prin dispunerea unui număr mare de soiuri se impune ca la alcătuirea amestecurilor să se
țină seama de acest lucru și anume de gamă largă de soiuri.Astfel, pentru ca randamentul pajiștii
să fie maxim și să asigure un furaj de calitate superioară se recomandă ca în cadrul amestecului
să se folosească soiuri cu același indice de precocitate sau cu indici de precocitate apropiați,
obținându-se în felul acesta pajiști intensive cu ajutorul amestecurilor complexe (Teodor, I.,
Vântu, V., și colab., 1998).

3.6.6. Calculul cantității de sămânță


Sământă ce urmează a fi semănată in primul rând trebuie să dețină valori ridicate ale
indicilor calitativi (puritatea,MMB-ul și germinația) .De asemenea un rol important în generarea
de tinere plante îl are vechimea semințelor, caz în care la unele specii scade facultatea
germinativă a acestora de la an la an.
Calculul cantități de sămănță se face pentru fiecare specie din amestec pe baza
următoarelor elemente:
 cantitatea de sămânță în cultură pură (kg/ha) la valoarea utilă de 100% (N);
 procentul de participare în amestec(K).
Cantitatea de sămânță în cultuă pură la valoarea utilă de 100%(N) se calculează pe baza
desimii de semănat(D) și a masei a 1000 de boabe(MMB).
𝑫⨯𝑴𝑴𝑩
N=
𝑺.𝑼.
Procentul de sămânță utilă (S.U.) se calculează pe baza valorilor purității (P) și germinației
(G), care se înscriu în buletinul de analiză al seminței respective, elaborate de laboratoarele de
specializate.
𝑷⨯𝑮
SU (%)=
𝟏𝟎𝟎
Pe baza elementelor de mai sus putem calcula cantitatea de sămânță(Q) pentru fiecare
specie:
𝑵⨯𝑲
C= , în care: N-norma de sămânță în cultură pură(kg/ha);
𝟏𝟎𝟎
K-procentul de participare(%)în participare în amestec.

26
3.7. Sămânța și semănatul
3.7.1. Semănatul amestecurilor de graminee şi leguminoase se poate efectua cu sau fără
planta protectoare
Semănatul poate fi:

 cu plantă protectoare în zone cu aport pluviometric ridicat folosind ca plante protectoare


cereale de primavară (orzoaica, ovaz) cu 50% din normă redusă, trifoiuri anuale 10kg/ha,
raigras aristat 10 – 12 kg/ha.De mentionat că planta protectoare se seamană prima apoi
se seamană amestecul de semințe perpendicular pe prima lucrare;
 fară plantă protectoare,în care semănatul se face mecanic cu mașinile de semănat din
dotare, fiind necesară supravegherea aparatului de distribuție al semănatorii pentru
evitarea golurilor.

3.7.2. Epoca de semănat


La înființarea pajiștilor temporare în locul pajiștilor permanente degradate, epoca optimă
de semănat este primăvara devreme, de îndată ce terenul permite executarea lucrărilor de
pregătire a patului germinativ.Efectele negative ale semănatului întărziat se maifestă asupra
răsăririi și înrădăcinării ducând la compromitera culturii.
În zonele cu multe precipitații și bine eșalonate în timpul verii semănatul se poate efectu a
și spre sfărșitul verii (Teodor, I., Vântu, V., și colab., 1998).

3.7.3. Metode de semănat


Pe terenurile plane sau slab înclinate, semănatul se face în rânduri distanţate la
12,5-15 cm, folosind semănători universal (SUP-21, SUP-29), de tip Saxonia sau
speciale. În acest scop amestecul de seminţe trebuie foarte bine omogenizat, cutiile
semănătorilor umplute parţial cu seminţe, iar aparatul de distribuţie supravegheat în
permanenţă, încât repartiţia seminţele să se facă cât mai uniform.
Semănatul prin împrăştiere, care se poate face mecanizat, cu semănători speciale sau
universale,la care se îndepărtează tuburile, ori manual. În acest caz sunt necesare lucrări cu grapa
cu colţi sau cu tăvălugi inelari care să favorizeze încorporarea seminţelor în sol.
Semănatul prin împrăştiere, care se poate face mecanizat, cu semănători speciale sau
universale, la care se îndepărtează tuburile, ori manual. În acest caz sunt necesare lucrări cu grapa
cu colţi sau cu tăvălugi inelari care să favorizeze încorporarea seminţelor în sol.
Adâncimea de semănat este cuprinsă între 1 și 3 cm, depinzând de mărimea semințelor,
textura și gradul de umiditate al solului.Astfel, semințele mici vor fi semănate la adâncimea de1,5-
2 cm pe solurile ușoare și de 1 cm pe solurile grele, iar semințele mari, la 3 cm pe solurile ușoare
și la 1-2 cm pe solurile mai grele (Vântu, V., Moisuc, A., și colab., 2004).

27
3.7.4. Lucrările de îngrijire
Aplicarea corectă şi la timp a lucrărilor de îngrijire, mai ales în anul I, favorizează
realizarea unui covor vegetal uniform şi bine încheiat, premiza obţinerii unor producţii ridicate.
Irigarea de răsărire este o lucrare necesară după semănatul de la sfârșitul verii, dar uneori
și în primăverile secetoase, la pajiștile semănate în această epocă.Se recomandă o normă de
udare de 150-200 m3/ha, ce poate fi repetată, la nevoie, după12-15 zile.
Distrugerea crustei. Crusta formată în primele zile după semănat se poate
distruge pe cale mecanică, utilizând tăvălugul neted înfăşurat cu sârmă ghimpată, grapa
de fier cu colţii îndreptaţi în sus sau o grapă de mărăcini. Efectul negativ al crustei poate fi
înlăturat şi printr-o irigare, cu o normă de 150-200 m3/ha.
Combaterea buruienilor reprezintă lucrarea cea mai important din anul I de vegetație la
pajiștile temporare semănate fără plantă protectoare și la cele înființate primăvara, deoarece
ierburile perene au o viteză de creștere redusă în primele fenofaze după răsărire și pot fi ușor
înăbușite de către buruieni.
Combaterea mecanică constă în cosirea repetată a buruienilor cu coasa, cu diferite
cositori uşoare, înainte ca acestea să fructifice. Cositul se face la înălţimea de 8-10 cm de la
sol,încât speciile semănate să fie cât mai puţin afectate.
În vederea combaterii chimice a buruienilor de pe pajiștile însămânțate cu graminee se
recomandă folosirea erbicidelor SDMA sau Icedin, în doze și diluții asemănătoare, aplicăndu-se
1-3 kg/ha într-o soluție de minimum 200 l apă, în faza în care gramineele au format 2-3 frunze
(Vântu, V., Moisuc, A., și colab., 2004).

3.7.5. Fertilizarea
În primul an de vegetaţie, de regulă, plantele folosesc îngrăşămintele aplicate la
pregătirea patului germinativ şi la fertilizarea de bază, recomandându-se o doză de
50 kg/ha N, după coasa I, în condiţii de irigare sau de climat umed, indiferent de structura
amestecului.
Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se vor aplica în funcţie de conţinutul solului în
aceste elemente, asigurându-se câte 50-60 kg/ha P2O5 şi 50-60 kg/ha K2O pentru fiecare
an de folosire.
În anii următorii, fertilizarea se face în funcție de ponderea leguminoaselor în covorul
vegetal și modul de folosire. Pajiștile cu mai puțin de 40% leguminoase, folosite prin pășunat, vor
fi fertilizate cu 120-150 (200) kg/ha N, aplicat în 3-4 reprize, iar cele cu 40-60% leguminoase,
folosite mixt, cu 80-100 kg/ha N, aplicat în 2 fracții (Samuil, C., 2004).

28
Irigarea se recomandă în special, în regiunile secetoase de câmpie, unde apa reprezintă
condiția de bază pentru reușita pajiștilor semănate; ea contribuie la obținerea unor producții
ridicate, bine eșalonate în decursul perioadei de vegetație (Vântu, V., Moisuc, A., și colab., 2004).

3.7.6. Folosirea pajiștilor temporare


Modul de folosire a pajiștilor temporare are o influență însemnată asupra evoluției
covorului vegetal, a duratei de folosire, precum și asupra cantității și calității furajului obținut.
Pajiștile temporare se pot folosi prin pășunat, cosit sau mixt, însă cu respectarea principiilor de
folosire rațională (Teodor, I., Vântu, V., și colab., 1998).
Astfel, în anul I de vegetație, se recomandă ca pajiștile temporare, indiferent de destinația
lor ulterioară, să fie folosite ca fâneață, deoarece prin formarea unui aparat foliar bogat se
mărește puterea de asimilație, dând posibilitatea unei mai bune înrădăcinări și fortificări a
tinerelor plane.

3.7.7. Refacerea pajiștilor temporare


După aproximativ 3-5 ani de la inființare pajiștile temporare suferă un process de degradare
a covorului vegetal. Ca urmare a acestui fapt este necesar să se revină cu lucrări de refacere a
acestora.
Dintre lucrărille de refacere enunțam:
Supraînsămânțarea pajiștilor temporare se face, ca și în cazul celor permanente, numai că
la semănat se folosește mai mult semințe sau fructe de leguminoase (lucernă, trifoi, sparcetă) și
mai rar amestecuri de graminee și leguminoase (Teodor, I., Vântu, V., și colab., 1998).
Reînsămânțarea pajiștilor temporare presupune desțelenirea covorului vegetal devenit
necorespunzător, alegăndu-se, ca și în cazul pajiștilor permanente degradate, tehnologia cea mai
potrivită și apoi însămânțarea unui amestec de graminee și leguminoase perene (Samuil, C.,
2004).

29
CAP. 4 FOLOSIREA PAJIȘTILOR PRIN PĂȘUNAT
4.1. Sisteme extensive de pășunat
4.1.1. Pășunatul liber, este un sistem de pășunat extensiv și neeconomic, cunoscut și sub
denumirea de pășunat nesistematic sau nerațional.În cazul acestui sistem de pășunat, animalele
umblă libere pe toată suprafața pășunii, începând de primăvara timpuriu și până toamna târziu
(Samuil, C., 2004).
Acest sistem prezintă și numeroase dezavantaje și anume ca înrăutățirea compoziției
floristice datorită pășunării repetate a plantelor valoroase și neconsumării plantelor nevaloroase,
distrugerea stratului de țelină datorită unei încărcări mari cu animale la hectarul de pășune
precum și tasarea și denivelarea solului datorită călcatului animalelor, mai ales când pășunatul
se face pet imp umed (Teodor, I., Vântu, V., și colab., 1998).

4.1.2. Pășunatul în front, elimină o parte din neajunsurile pășunatului liber, reprezentând
o variantă îmbunătățită a acestuia.În acest caz animalelor li se asigură frontul de pășunat numai
pe o anumită porțiune din suprafața pășunii, iar pe măsură consumării ierbii de pe porțiunea
pășunată, animalele sunt lăsate să înainteze în mod treptat pentru a pășuna pe alte porțiuni ale
pășunii. Înaintarea animalelor pe suprafața pășunii se face în mod dirijat de către păstori, care
merg în fața turmelor (Vântu, V., Teodor, I., Samuil, C., 2000).

4.1.3. Transhumanța este unul din cele mai vechi sisteme extensive de pășunat continuu,
care constă în migrarea periodică a păstorilor și turmelor primăvara de la șes la munte sau de la
sud la nord și toamna de la șes sau de la nord spre sud, în vederea asigurării hranei pentru animale
(Samuil, C., 2004).

4.1.4. Pășunatul cu pendulare este specific zonei colinare sau montane, fiind asemănător
cu transhumanța, prin acest sistem animalele fiind deplasate la începătul sezonului de pășunat
pe pășunile din zonele limitrofe localităților, după care, odată cu înaintarea în vegetație, acestea
se deplasează la munte, pe durata verii (Samuil, C., 2004).

4.1.5. Pășunatul la pripon


Se practică în mod izolat, la ferme cu număr mic de animale sau la tineretul taurin întreţinut
pe păşune în perioada de alăptare. Se asigură o bună valorificare a furajului prin eliminarea
păşunatului selectiv dar metoda necesită multă forţă de muncă.

4.1.6. Pășunatul tip dehesa


Este foarte mult răspândit în sudul Spaniei și Portugalia, unde se practică pe o suprafață
cuprinsă între 3 și 6 milioane hectare fiind caracteristic pajiștilor pe care se găsesc foarte mulți
stejari și care combină cultivarea unor plante cu creșterea animalelor (Samuil, C., 2010).

30
4.2. Sisteme extensive de pășunat
4.2.1. Pășunatul pe parcele
În cadrul acestui sistem, suprafaţa păşunii este împărţită în mai multe parcele, delimitate
prin garduri fixe ( stâlpi de lemn sau de beton şi sârmă ghimpată sau lisă ). Fiecare parcelă este
păşunată o perioadă limitată de timp după care este lăsată pentru refacerea ierbii, animalele fiind
trecute pe altă parcelă.
Numărul şi mărimea parcelelor se stabileşte în raport de productivitatea pajiştei, cu
numărul de animale care păşunează, perioada de refacere a vegetaţiei pe întreg sezon sau ciclu.

4.2.2. Păşunatul porţionat cu gard electric


Această metodă se recomandă pentru pajiştile cu productivitate ridicată. Calculul
suprafeţei ce urmează să fie împrejmuită cu gardul electric se face în funcţie de producţia de
iarbă şi necesarul pentru numărul de animale care păşunează.
Animalele se găsesc în permanență între două garduri electrice, unul ce delimitează
pășunea pe care animalele o pășunează pentru prima dată și altul care delimitează suprafața
pășunată anterior (Samuil, C., 2010).

4.2.3. Pășunatul în benzi sau în fășii


Numit și pășunatul cu porția, se deosebește de pășunatul dozat prin aceea că se atribuie
animalelor porțiuni limitate de pășune, sub forma unei fășii cu o lățime de 0,5-1 m, fâșii delimitate
cu ajutorul gardurilor electrice, care se deplasează pe măsură ce plantele au fost consumate.

4.3. Tehnica de pășunat


4.3.1. Data începerii pășunatului
Stabilirea datei optime pentru începerea pășunatului se poate face în funcție de înălțimea
ierbii, de evoluția condițiilor climatice, precum și de gradul de umiditate a solului.Pe pășunile
alcătuite din specii mai înalte, pășunatul poate începe la înălțimea plantelor de 15-20 cm, pe cele
cu ierburi scunde, la înălțimea plantelor de 10-15 cm (Teodor, I., Vântu, V., și colab., 1998)
La început, păşunatul durează 1-2 ore pe zi prelungindu-se treptat în următoarele zile până
la 8-10 ore pe zi în funcţie de producţia animalelor şi a păşunii.
Se va evita păşunatul pe rouă, brumă, imediat după ploaie sau în zilele cu variaţii mari de
temperatură şi precipitaţii abundente; revenirea pe aceeaşi parcelă la intervale mai mici de 21
de zile; scoaterea animalelor de pe parcelele cu plante toxice.

31
4.3.2. Data încetării pășunatului
Se stabilește astfel încăt plantele să aibă suficient timp la dispoziție pentru a-și reface
rezervele de substanțe nutritive în organelle subterane, care să le sporească astfel rezistența la
iernare.Se recomandă încetarea pășunatului cu 25-30 de zile înaintea primelor înghețuri
permanente (Vântu, V., Teodor, I., Samuil, C., 2000).

4.3.3. Înălțimea de pășunat


Înălțimea de pășunat este determinată de sistemul de pășunat, vegetația pajiștii, specia și
categoria de animale precum și condițiile meteorologice (Samuil, C., 2010).
De asemenea înălțimea de pășunat mai corespunde înălțimii vegetației la care încetează
echilibrului între creștere și consum, evitarea eroziunii solului și acumularea rezervelor necesare
iernării în bune condiții.

4.3.4. Frecvența pășunatului


Prin această noțiune se înțelege numărul de recoltări de pe o pășune, fiind influențată de
capacitatea de regenerare a plantelor și de tehnologia de îmbunătățire aplicată
pășunilor.Recoltările dese și prea de jos reduc capacitatea de regenerare a plantelor, acestea pot
dispare din covorul ierbos și în final producția scade.

4.3.5. Modul de efectuare a pășunatului în interiorul fiecărei parcele prezintă


importanță pentru compoziția floristică a pășunilor și pentru producția animalelor.Sunt două
moduri de efectuare a pășunatului în interiorul parcelelor: liber, pe toată parcel și treptat, pe
măsură ce se consumă iarba, folosindu-se gardul electric.Este de preferat să se folosească al
doilea procedeu, când datorită limitării suprafeței de pășunat, sporește gradul de
consumabilitate a plantelor, se evită bătătorirea solului și crește producția animalelor (Teodor,
I., Vântu, V., și colab., 1998).

4.4. Măsuri pentru organizarea pășunatului rațional


În vederea folosirii raționale a pășunilor se aplică o serie de măsuri tehnico-organizatorice
pentru sporirea producției, îmbunătățirea compoziției floristice și valorificarea maximă a
plantelor.
Aceste măsuri se referă la determinarea producției pășunilor, stabilirea capacității de
pășunat, împărțirea pășunii în parcele, stabilirea modului de folosire a acestora precum și
efectuarea unpr lucrări înainte de începerea și după terminarea pășunatului (Samuil, C., 2004).

32
4.4.1 Determinarea producției pășunilor
Pentru determinarea producției pășunilor se folosesc două metode: metoda cosirilor
repetate (metoda directă) și metoda zootehnică (metoda indirectă).
Metoda cosirilor repetate, numită și metoda "directă", constă în cosirea repetată a unor
suprafețe de probă în cursul perioadei de pășunat, care trebuie să fie reprezentative în ceea ce
privește producția.În cazul pășunilor cu producții uniforme se aleg 4-5 parcele de 2,5 m2, iar pe
pășunile cu producție neuniformă, 10 parcele.Pe pășunile pe care se practică pășunatul liber,
suprafața unei parcele de probă poate fi până la 100m2.Suprafețele de probă de îngrădesc sau se
folosesc cuști speciale, acoperite cu plasă de sârmă.În cazul pășunilor parcelate nu mai este
necesară îngrădirea suprafețelor de probă (Teodor, I., Vântu, V., și colab., 1998).
Cosirea se face, în cazul pășunilor tarlalizate, cu o zi înainte de scoaterea animalelor pe
această tarla.Cantitatea de iarbă se cântărește și se raportează la hectar.Producția totală de iarbă
se obține însumând producțiile obținute după fiecare coasă:

Pt = Pc1+Pc2+Pc3+...+Pcn unde: Pt = producția totală

Pc1.....Pc2 = producția primei coase ș.a.m.d.

Dar animalele nu pășunează întreaga cantitate de iarbă.De aceea, după pășunat se


delimitează alte suprafețe, de aceeași mărime, care de asemenea se cosesc, se cântărește iarba
și prin însumarea tuturor coaselor se obține totalul plantelor neconsumate (Vântu, V., Moisuc,
A., și colab., 2004).

Tn = N1 + N2 + N3 +.....Nn unde: TN = total neconsumat;

N1...Nn = neconsumat la prima coasă ș.a.m.d


Din aceste date se poate obține producția reală (PR) sau efectivă a pășunii, dată de relația:

PR = Pt Tn
Din aceste date se poate calcula coeficientul de folosință (K), conform formulei:
𝐏𝐫
K= ⨯100
𝐏𝐭
Dacă se practică pășunatul liber, producția reală se află pe baza utilizării coeficientului de
folosință, conform formulei:
𝐏𝐭⨯𝐊
PR =
𝟏𝟎𝟎
Coeficientul de folosință, în acest caz, se calculează conform formulei:

33
𝑴
K= ⨯100 unde: M = greutatea plantelor consumabile;
𝑵
N = greutatea totală a plantelor
Pentru obținerea acestor date se recoltează, de pe parcelele delimitate separate, plantele
consumabile și cele neconsumabile, datele trecându-se apoi în formulă.

Astfel obținută producția unei pășune, se exprimă în kilograme (sau tone) masă verde la
hectar.Dar pentru a aprecia, în același timp, valoarea pășunii, se folosește exprimarea producției
în UN/ha, prin transformarea cantității de iarbă în unității nutritive (Vântu, V., Moisuc, A., și
colab., 2004).
Metoda cosirilor repetate este o metodă simplă, ușor de aplicat și eficientă deoarece:
 se execută foarte ușor;
 nu necesită aparatură special și personal calificat;
 se determină producția și coeficienții de folosință pentru fiecare ciclu;
 permite urmărirea dinamicii producției pajiștii.

Metode indirecte  cea mai utilizată este metoda zootehnică, care are la bază procedeul
transformării tuturor produselor obținute de la animale în UN necesare obținerii acestora, pe
baza unor coeficienți de transformare (Vântu, V., Moisuc, A., și colab., 2004).
Determinarea producției se face pe baza unui jurnal de pășune, unde se înscriu locurile de
pășunat, furajele suplimentare adiministrate cât și producțiile animaliere obținute, pe baza unor
măsurători foarte viguroase.În urma centralizării acestor date, prin scăderea UN ce s-au
administrat prin furajele suplimentare concentrate, se obține producția reală a unei pășuni
exprimată în UN.
Această metodă permite determinarea exactă a valorii unei pășuni.Tot în cadrul acestui
grup de metode se înscriu și metodele dinamice și anume determinarea producției prin
măsurarea înălțimii covorului vegetal și determinarea producției prin măsurarea fluxului de
creștere  maturitate defoliere.
Determinarea producției este necesară pentru a cunoaște căte animale pot să hrănească
de pe pajiștea în discuție (Vântu, V., Moisuc, A., și colab., 2004).

4.4.2. Deteminarea capacității de pășunat


Pe baza cunoașterii producției se poate calcula capacitatea de pășunat, care reprezintă
numărul de animale atribuite unui hectar de pășune.
Datorită faptului că în primăvară (la primul ciclu de pășunat), cantitatea de iarbă este mai
mare decât la celelalte cicluri, capacitatea de pășunat reieșită din calcul se reduce cu 30%, pentru

34
ca animalele să aibă iarbă și în ciclurile 2, 3, 4 de pășunat.Surplusul de iarbă din ciclul I se va
recolta prin cosit și transformat în făn.
În cazul în care, datorită lucrărilor de îngrijire și a modului de pășunat, producția este
uniform în toate ciclurile de pășunat, această corectură nu este necesară (Vântu, V., Moisuc, A.,
și colab., 2004).
Capacitatea de pășunat se poate calcula și pe baza cercetării vege4tației pajiștilor prin
metoda geobotanică sau metoda dublului metru, cu ajutorul valorii pastorale (VP).Valoarea
pastorală este un indicator sintetic de apreciere a cantității și calității pășunii.
În primul caz, valoarea pastorală se calculează conform formulei:
(𝑨%⨯𝑰𝒔)
Vp = : unde Is = indicele specific de calitate al speciilor din
𝟏𝟎𝟎
pășune și care are valori cuprinse între 0 (specii fără valoare) și 5 (specii excelente) (Vântu, V.,
Moisuc, A., și colab., 2004).
Valoarea pastorală calculată prin această metodă este de maxim 5.
Capacitatea de pășunat se determină folosind formula:

Cp = Vp⨯0,4 (până la 0,6)


În al doilea caz, valoarea pastoral se determină prin relația:
(𝑪𝒔⨯𝑰𝒔)
Vp = și are valoarea maximă de 100.
𝟓
Capacitatea de pășunat este Cp = Vp⨯0,02 (până la 0,03).Capacitatea de pășunat se
exprimă în UVM și se poate obține pentru fiecare specie, folosindu-ne de coeficienții redați în
tabelul 4.1. (Vântu, V., Moisuc, A., și colab., 2004).
Tabelul 4.1.
Coeficienții de transformare în UVM pentru diferite specii și grupe de animale

Coeficient Coeficient
de de
Specia şi grupa transformare Specia şi grupa transformare
Vaci de lapte 1 Oi și capre 0,14
Vite cornute mari 0,7-0,8 Cai de tracțiune 1,0-1,1
Tauri și boi 1,0-1,2 Tineret cabalin >1 an 0,5-0,7
Tineret peste 1 an 0,5-0,7 Tineret cabalin <1 an 0,25-0,3
Tineret sub 1 an 0,2-0,3 Porci 0,3

35
4.4.3. Împârțirea terenului în tarlale
Numărul de tarlale în care se împarte o pășune depinde de doi factori esenșiali și anume,
durata ciclului de pășunat și numărul de zile cât rămân animalele pe tarla.
Durata ciclului de pășunat depinde la rândul său de: condițiile climatic (regim de precipitații,
temperatură), compoziția floristică, modul de îngrijire a pășunii și se referă la perioada de timp
necesară pentru refacerea plantelor.
În condiții naturale, în zonele cu precipitații puține, o pășune se reface după 30-40 zile, iar
în cele cu precipitații corespunzătoare, după 25-35 zile (Vântu, V., Teodor, I., Samuil, C., 2000).
Ciclul de pășunat poate fi scurtat prin aplicarea a o serie de măsuri de îngrijire dintre care
două joacă un rol esențial și anume: aplicarea fracționată a azotului și completarea defictului de
umiditate.
Numărul de zile cât rămân animalele pe o tarla este bines să fie cât mai mic și se recomandă,
ca nici într-un caz, să nu depășească șase, deoarece aceasta duce, pe de o parte, la stânjenirea
otăvirii, iar pe de altă parte la bătătorirea terenului.De asemenea, depășirea a șase zile este
neindicată și din punct de vedere zo-igienic.Bine este ca animalele să nu stea mai mult de 2-3 zile
pe o tarla (Vântu, V., Moisuc, A., și colab., 2004).
Numărul de tarlale se calculează împârțind durata de refacere a ierbii (în zile) însumată cu durata
cât stau animalele pe tarla, la numărul de zile cât stau pe tarla.Astfel, dacă durata de refacere este
33
de 30 zile iar animalele stau pe o tarla 3 zile atunci numărul de tarlale este = 11.
3

Se consideră că numărul de tarlale trebuie să fie de 8-12.


Suprafața tarlalelor
Când se calculează suprafața tarlelor, trebuie să se țină cont de principiul ca producțiile lor
să fie uniforme.De aceea, pe o pășune uniformă, suprafața tarlalei este raportul dintre suprafața
totală și numărul de tarlale, toate tarlalele având suprafața egală (Vântu, V., Moisuc, A., și colab.,
2004).
Forma tarlalelor
Depinde de o serie de factori, dintre care amintim: configurația terenului și curbele de nivel,
delimitările natural, drumuri de acces, surse de apă.
În funcție de acestea se hotorăște forma tarlalelor, care e bine să fie cât mai regulată. Ideal, este o
formă dreptunghiulară, pe care să se poată executa pășunatul în fâșii (Vântu, V., Teodor, I., Samuil,
C., 2000).
Delimitarea tarlalelor
Se face prin delimitări naturale sau artificiale, cu condiția ca tarlalele să fie construite de
așa natură încât ele să fie delimitate de factori naturali.Unde astfel de delimitări nu există, este
bine să se instaleze garduri fixe, întrucât numărul și forma tarlalelor nu se mai modifică.

36
Gardurile sunt construite din stâlpi, între care se pun 2-3 rânduri de sârmă.Gardurile mobile
sau gardurile electrice sunt indicate când se practică pășunatul cu porția sau pășunatul în fășii
(Vântu, V., Moisuc, A., și colab., 2004).

CAP. 5 CONVEIERUL VERDE


Conveierul verde reprezintă sistemul de organizare al producerii si folosirii nutrețurilor verzi
si suculente, de primavera timpuriu pana toamna cat mai tarziu, in vederea asigurarii cantitatii
necesare furajarii rationale a animalelor. Imortanta organizarii conveierului verde, din primavera
pana toamna, este deosebit de mare datorita faptului ca in aceasta perioada se realizeaza circa
70% din productia de lapte la taurine si din productia de lana la ovine, 100% din productia de
lapte la ovine si 60% din productia de carne la ambele specii.
Dupa sursele de nutrețuri se deosebesc trei tipuri de conveier verde:

 Conveier verde natural- alcatuit din nutret produs de pe pajistile permanente ( iarba de
pe pasuni si otava fanetelor); se organizeaza in zonele cu suprafete mari de pajisti, in
special pentru ovine si tineret taurin;
 Conveier verde artificial- se organizeaza in zone fara suprafete cu pajisti permanente,
producerea nutretului verde fiind asigurata de pajisti temporal si plnte furajere anuale si
perene;
 Conveier verde mixt- este cel mai raspandit in tara noastra si consta in producerea
nutretului verde de pe pajistile permanente si temporare, de la plantele furajere anuale
si perene

5.1. Principii de organizare a conveierului verde


Organizarea producerii nutretului verde, necesar animalelor in cadrul conveierului, impune
sa se tina cont de obiective legate de zona naturala, specia si categoria de animale, perioada de
hranire, eficienta economica etc.
Dintre principale regăsim: stabilirea unui sortiment optim de plante, adaptate zonei si
specie de animale; însamânțarea eșalonată, în epoci diferite, a aceleiași plante furajere;
însamantarea in aceeași epocă a mai multor soiuri sau hibrizi, cu perioade diferite de vegetatie;
folosirea unei agrotehnici differentiate ( desime, agrofond, irigare etc.), cu scopul eșalonarii
reducerii nutrețului verde; obtinerea nutrețului verde din culturi successive, însămânțate după
premergătoare timpurii; folosirea speciilor anuale sau perene furajere, care regenerează de mai
multe ori într-o perioadă de vegetație; aplicarea unor măsuri de îmbunătățire la pajiștile
permanente, pentru ridicarea potentialului productive.

37
5.2. Sortimentul de plante furajere din conveierul verde
Alegerea plantelor pentru organizarea conveierului verde se face în funcție de zona
naturală, condițiile pedoclimatice si specia de animale. Plantele respective trebuie să fie foarte
productive, să suporte pășunatul sau cosirile repetate, să regenereze rapid, să fie rezistente la
secetă, atât de boli si daunatori.
În zona de câmpie, cele mai potrivite sunt borceagul de toamnă si primavară, porumbul,
secara, orzul, sorgul, iarba de Sudan, sfecla furajeră, rapțta, pepenele furajer, lucerna, sparceta.
În zonele colinare sunt recomandate pajiștile permanente și temporare, trifoiul roșu, ghizdeiul,
mazărea furajeră, secara, borceagurile, porumbul, sfecla furajeră, gulia furajeră etc.

5.3. Procedee de eșalonare a producției de nutret verde


Pe langă folosirea unui sortiment de plante cu perioadă de vegetație diferită, eșalonarea
producerii și folosirii furajului verde, în cadrul conveierului, se poate realiza și pe alte căi:
□ Semănatul aceleaiși plante în mai multe epoci ( doua epoci in primavera, distantate la 10
zile, pentru porumb, borceag, iarba de Sudan);
□ Extinderea culturilor suucesive de porumb, sorg, iarba de Sudan, semănate după secara,
borceag de toamna si de primăvară si după cereale de toamnă;
□ Folosirea, în cadrul aceleeași specii, a hibrizilor si soiurilor cu perioada de vegetatie
diferită;
□ Recoltarea în diferite perioade de dezvoltare a speciilor de plante;
□ Aplicarea unui sistem diferențiat de fertilizare pe parcele, în cadrul aceleeași specii si
folosirea irigațiilor;

5.4. Tehnica organizării sistemelor de conveier verde


Organizarea conveierului verde impune efectuarea unor lucrări pregătitoare si cunoașterea
anumitor elemente:
 Stabilirea perioadei calendaristice si a duratei ( zile) pentru conveierul verde;
 Calcularea necesarului de furaj verde, zilnic, decadal, lunar si pentru toata perioada,
pentru specia si numarul de animale la care se organizeaza conveierul verde;
 Cunoasterea insusirilor agrobiologice ale plantelor din conveierul verde ( durata de timp
de la semanat pana la recoltare, durata de folosire optima, productia, numarul de recolte
pe an si esalonarea productiei);
Durata si perioada calendaristica a conveierului depinde de zona naturala, fiind de 168- 178
zile in stepa, 159-164 zile in silvostepa, 80- 100 zile in zona forestiera
In general,se apreciaza ca , fara irigatie, suprafata din conveierul verde trebuie sa fie de 30-
40 ha pentru 100 UVM, iar in conditii de irigare, de circa15-20 ha/ 100 UVM.

38
Plantele din conveierul verde pot fi folosite prin pasunat, cosit si mixt. Plantele care se
preteaza la pasunat sunt: secara, iarba de Sudan, pajistile permanente, otava fanetelor, culture
successive.
Prin aplicarea pasunatului in fasii, cu gardul electric, pot fi folosite si borceagurile,
porumbul, sorgul etc., insa este mai bine ca aceste culture sa se coseasc si furajul verde se
administreaza la iesle. Oile si tineretul bovin folosesc mai bine nutretul verde prin pasunat.
Pentru vacile cu lapte se recomanda folosirea mixta, cand pe langa pasunat, necesarul de masa
verde va fi completat prin administrare la iesle. Pentru suine se practica pasunatul si
administrarea furajului verde la adapost.
Pasunatul incepe cand plantele au talia de 25-30 cm, la secara si iarba de Sudan, 30-40cm,
la borceaguri. Folosirea prin cosit se face in faza de inspicare a gramineelor si la imbobocire-
inceputul infloririi, la leguminoase. Porumbul folosit ca masa verde, administrat la iesle, se
coseste cand talia plantelor este de 50- 60 cm.

39
CAP. 6 APLICAȚII PRACTICE
Aplicația 1- Organizarea unui pășunat rațional în următoarele
condiții:
o Suprafața: 36 ha
o Producția globală: 17 t/ha
o Coeficient de utilizare: 85%
o Durata de refacere: 36 zile
o Timpul de ocupare: 4 zile
o Modul de exploatare: creșterea vacilor pentru lapte
o Perioada de pășunat: 140 zile
o Data începerii pășunatului: 10 mai
o 3 parcele pentru realizare de fân

1. Să se determine capacitatea de pășunat:


𝑃𝑢 14450 14450
Cp= = = =2,06/-10%=1,86 U.V.M/ha
𝑅𝑧 ⨯𝑇 50⨯140 7000
𝑃𝑔⨯𝐾 17⨯85 1445
Pu= = = =14,45/⨯1000=14450 kg/ha
100 100 100

2. Să se determine numărul de parcele:


𝐶 𝑅+𝑂 32+4 36
Np= + 𝑟 = = +3= + 3 = 12 𝑝𝑎𝑟𝑐𝑒𝑙𝑒(9 pășunabile)
𝑂 𝑂 4 4

3. Să se determine suprafața fiecărei parcele:


𝑆𝑡 36
S= = =3 ha/parcelă
𝑁𝑝 12

4. Să se determine desimea de animale:


D= Cp ⨯ Np = 1,86 ⨯ 9 = 16,74 U. V. M/ha /÷1=16,74 U.V.M/ha
5. Să se determine efectivul de animale:
Ef=Sp ⨯ Cp= 27 ⨯ 2,06 = 55,6 U. V. M/ha /÷1= 56 𝑣𝑎𝑐𝑖 𝑝𝑡 𝑙𝑎𝑝𝑡𝑒

40
Cicluri PARCELE
de
pasunat 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
I. 10 V 14 V 18 V 22 V 26 V 30 V 3 VI 7 VI 11 VI
R = 32 - - - - - - - - - F F F
O=4 13 V 17 V 21 V 25 V 29 V 2 VI 6 VI 10 VI 14 VI
II. 15 VI 19 VI 23 VI 27 VI 1 VII 5 VII 9 VII 13 VII 17 VII
R = 32 - - - - - - - - - F F F
O=4 18 VI 22 VI 26 VI 30 VI 4 VII 8 VII 12 VII 16 VII 20 VII
III. 21 VII 25 VII 29 VII 2 VIII 6 VIII 10 VIII 14 VIII 18 VIII 22 VIII
R = 32 - - - - - - - - - F F F
O=4 24 VII 28 VII 1 VIII 5 VIII 9 VIII 13 VIII 17 VIII 21 VIII 25 VII
IV. 7 IX
26 VIII 30 VIII 3 IX 11 IX 15 IX 19 IX 23 IX
R = 32 -
- - - - - - - - - - -
10 IX
O=4 29 VIII 2 IX 6 IX 14 IX 18 IX 22 IX 26 IX

Ciclul de pășunat
Data începerii pășunatului: 10 mai
Data încetării pășunatului: 26 septembrie

Aplicația 2- ameliorarea unei pajiști permanente având


urmatoarele elemente de degradare:
o Panta terenului: 12%
o Acoperire cu mușuroaie: 2 ha cu grad de acoperire 40%
o Acoperire cu vegetație: 7 ha cu grad de acoperire 70%
În cazul primei probleme, pantei terenului de 12% se recomandă utilizarea grapei cu discuri
sau freza, realizându-se astfel mobilizarea parţială a solului.
În cazul în care se va folosi grapă cu discuri, se vor execută 2-3 treceri pe direcţii
perpendiculare iar în cazul utilizării frezei se vor execută 2 treceri, o trecere superficială, la 8-10
cm iar cea de-a două mai adânc, la 12-14 cm.
În cazul acoperii terenului cu muşuroaie, într-un procent de 40% a unei suprafeţe de 2 ha,
se vor lua următoarele măsuri:

41
 muşuroaiele anuale sau de origine animal, se pot distruge manual sau cu ajutorul grapelor
cu colţi sau a unor maşini speciale;
 muşuroaiele înţelenite se vor distruge cu maşinile de curăţat pajişti (MCP-1,5, MCP-2) sau
cu grederul semipurtat pentru pajişti.
În cazul acoperirii cu vegetaţie a 7 ha în proporţie de 70 % se va efectua o desţelenire
folosind grapă cu discuri sau freza, apoi pe această suprafaţă se va aplică un amestec pe baza de
graminee cu un procent de 70% şi leguminoase cu un procent de 30%.

Q” Qt
G/L Specia N p% P G SU Q IC Q’
+10% (9ha)
Poa
21 30 80 70 56 11,25 3 16,87 18,55 166,95
pratensis
Festuca
35 20 85 70 59.5 11.76 3 17,64 19,40 174,6
pratensis
70%
Dactylis
23 10 80 70 56 4.10 1 4,10 4,51 40,59
glomerata
Lolium
28 10 90 75 67.5 4.14 1 4,14 4,55 40,95
perene
Trifolium
12 20 90 80 72 3.3 3 4.95 5,44 48,96
repens
30%
Lotus
17 10 95 70 66.5 2.55 3 3,82 4,20 37,8
corniculatus
56,31 506,85
TOTAL (kg/ha) (kg)

Conform datelor din tabelul de mai sus reiese faptul că pentru supraîmsămânțarea 1 ha de
pajiști avem nevoie de 56,31 kg sămânță amestec dintre care 18,55 kg Poa pratensis, 19,40 kg
Festuca pratensis, 4,51 kg Dactylis glomerata, 4,55 kg Lolium perene, Trifolium repens 5,44 kg și
Lotus corniculatus 4,20 kg.

42
Aplicația 3- Să se organizeze un conveier verde mixt pentru: 43 capete
tineret bovin pentru îngrașat în zona de silvostepă. Perioada de conveier este de 165 zile, data
începerii conveierului 1 mai. Suprafața de pajiște permanentă de 4 ha, leguminoasă perenă 4 ha
în condiții de irigare.

1. Efectivul în U.V.M.:
Nrcap. × k = 43 × 0.6 = 25 U.V.M.
2. Norma zilnica:
NZ = Ef × RZ = 25 × 50 = 1250 kg/zi +10% = 1375 kg/zi = 1,4 t/zi
3. Norma pe decadă:
Nd = D × NZ = 10(11) × 1,4 = 14(15,4) t/decadă
4. Norma totală:
NT = T × NZ = 165 × 1,4 = 231 tone m.v.

43
V VI VII VIII IX X
Data Prod. Supraf. Prod.
CULTURA
seman. medie (ha) totală 2
1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1
(2zile)
Borceag de
- 25 0,8 20 14 6
Toamna
Pajiște
- 15 4 60 8 8 8 5 5 5 4 4 4 3 3 3
Permanentă

Lucernă - 35 4 140 7,4 6 10 32,6 9 9 10 7 8 8 8 4 7,5 7,5 2,1

Borceag
de
10 IV 25 0,52 13 3,9 4 9
primăvară
(I)
Borceag
de
20 V 20 0,77 15,4 5,4 10
primăvară
(II)

P.M.V.C.P 1 VI 40 0,56 22,4 2 3,4 6 11

Sfeclă 20 V 100 0,077 7,7 3,5 3,5 0,7

TOTAL 10,727 231 14 14 15,4 14 14 14 14 14 15,4 14 14 15,4 14 14 14 14 2,8

𝐸𝑓 25
= 10,727 = 2,33 U.V.M./ha
𝑆

44
CONCLUZII
În vederea folosiri raționale a pășunilor se aplivă o serie de măsuri tehnico-organozatorice
pentru sporirea producției, îmbunătățirea compoziției floristice și valorificarea maximă a
plantelor.
Prin această operațiune reușim să valorificăm potențialul maxim al pajiști cu costuri
minime și sa menținem cât mai mult posibil pajiștea în condiții bune, totodată reușim să
îmbunătățim compoziția floristică a acesteia concomitent cu valorificarea în condiții superioare
a vegetației.
Aceste măsuri se referă la determinare producției utile a pășunilor, stabilirea capacității de
pășunat, împărțirea pășuni în parcele, stabilirea modului de folosire a acestora precum și
efectuarea unor lucrări înainte de începerea și după terminarea pășunatului.
În aplicația nr. 1 am determinat producția utilă (14450 kg/ha) după care am determinat
capacitatea de pășunat (1.86 U.V.M /ha).
În felul acesta avem o viziune clară asupra numărului total de animale pe care îl putem
întreține pe pășune și modul de parcelare a terenului în vederea asigurării timpului de refacere
pentru fiecare parcelă.
În aplicația nr. 2 problema ameliorării unei pajiști cu un anumit grad de degradare, am decis
să aplicam metode conservative de lucrare a solului pentru a preveni aparitia unor fenomene
grave de eroziune cât și realizarea unor economii de combustibil.
Îmbunătățirea covorului vegetal s-a realizat prin supraînsămânțare utilizând cantități de
sămânță specifice fiecărui grad de degradare în parte.
În procesul de elaborare a conveieruli verde mixt am folosit speciile cele mai potrivite zonei
de stepă cât și în condiții de irigare, astfel încat am obtinut masă verde în cantitate și de calitate
superioară.

 Am calculat efectivul de animale în U.V.M., după care am calculat necesarul zilnic, pe


decadă și total pe perioada de conveier verde.
 Am urmărit să avem cel puțin două surse de furaje pentru fiecare decadă.
 Am obținut un conveier cu o suprafață de 10,727 ha ce asigură furaje pentru 2,33
U.V.M./ha.

45
BIBLIOGRAFIE

1. Samuil C., 2010 – Producerea şi conservarea furajelor. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi.

2. Vântu V. şi colb. 2004 – Cultura pajiştilor şi a plantelor furajere. Editura Ion Ionescu de la
Brad, Iaşi.

3. Burlăcescu C., Moțca Gh. și colb., 1991 – Cultura pajiștilor și a plantelor furajere. Editura
Didactică și Pedagogică, București.

4. Teodor I., Vântu V. și colb., 1998 – Îmbunătățirea și folosirea pajiștilor. Editura Ion Ionescu
de la Brad, Iași.

5. Samuil C., 2004 – Tehnologia de cultură a pajiștilor și a plantelor furajere. Editura Ion
Ionescu de la Brad, Iași.

6. Burcea P. și Ignat A., 1974 – Culturi furajere. Editura Didactică și Pedagogică, Iași.
7. Vântu V., Teodor I., și Samuil C., 2000 – Tehnologia producerii și conservării furajelor.
Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași.

46