11/2/2017

CURS Metodologia cercetarii psihologice

CONCEPTUL DE METODOLOGIE. Precizări terminologice

Conceptul de metodologie.
Metoda în cercetare.
Tehnica în cercetare.
Procedeul în cercetare.
Instrumentul în cercetare.
Teorie şi paradigmă

Anul I IF 2017-2018
Titular disciplina: Conf univ.dr. Beatrice Manu

Definitii ale conceptului de metodologie

• R. Mucchielli: „totalitatea metodelor utilizate de o ştiinţă”(apud Traşă, 2011, p. 48)

• Mărginean: „o disciplină generală în care se dezvoltă modalităţile de realizare a

cunoaşterii ştiinţifice şi priveşte ansamblul elementelor care intervin în cercetarea
vieţii sociale” ”(apud Traşă, 2011, p. 48).

• Iniţial, prin metodologie s-a înţeles doar logica cercetării,

• în prezent există tendinţa ca metodologia să fie înţeleasă ca o ramură a filosofiei,
strâns legată de epistemologie, deşi încă nu se poate vorbi despre o metodologie
generală.

• Semnificaţie extinsă: un domeniu al epistemologiei, realizându-se astfel o evaluare

filosofică a tehnicilor, precum şi a aspectelor conceptuale, teoretice şi de cercetare
ale cunoaşterii,

• Semnificaţie restrânsă: doar „ tehnicile şi strategiile angajate în manipularea

datelor, fără a se pune problemele validităţii şi ale adecvării cercetării”. (D. Jary,
J.Jary, apud Chelcea, 2001)

1
 11/2/2017

Definitii ale conceptului de metodologie

• Etimologic, metodologia „ştiinţa metodelor” (gr.

methodos – drum, cale, logos – ştiinţă)

• Acea ştiinţă care ne relevă modalităţile de efectuare

a cercetării; demersul ştiinţific pe care trebuie să-l
întreprindă cercetătorul pentru a realiza
cunoaşterea ştiinţifică a unui fapt social (de la
delimitarea obiectului de studiu până la explicaţia şi
construcţia teoretică a realităţii sociale cercetate).

Metodologie generala sau metodologii particulare?

Există doar metodologii particulare (Ex.: metodologia cercetării psihologice, etc.)

• Fiecare ramură ştiinţifică şi disciplină particulară are o metodologie proprie.

• EXEMPLU: metodologia juridică în drept

• Definitie= un sistem al acelor factori (principiile, normele sau criteriile metodologice)de relativă
invarianţă într-un număr suficient de mare de metode, factori ce au ca obiect raporturile, legăturile,
relaţiile ce se stabilesc între diferite metode în procesul cunoaşterii fenomenului juridic (Nicolae
Popa ).

• EXEMPLU: metodologia didactică în pedagogie

• Definitie: ansamblul metodelor şi procedeelor utilizate în procesul de instruire având la bază o
concepţie unitară cu privire la actul de predare-învaţare, principiile şi legile care-l guvernează.

• EXEMPLU: metodologia cercetării ştiinţifice economice

• Definitie: o parte a ştiinţei economice definită ca un ansamblu de principii, de etape şi faze, de
metode, tehnici şi instrumente de investigare şi cunoaştere ştiinţifică a fenomenelor economice.
• Aşadar, metodologia reprezintă ştiinţa integrată a metodelor, Caude considerând metoda ca fiind
„demersul raţional al spiritului pentru descoperirea adevărului sau rezolvarea unei probleme”
(apud Traşă, 2011, p. 50)

2
 11/2/2017

Septimiu Chelcea:
metodologia în ştiinţele psiho-sociale are două laturi

1. analiza critică a activităţii de cercetare şi

2. formularea unor propuneri pentru perfecţionarea acestei activităţi.

Pelletier şi Gablot (apud Traşă, 2011, p. 51):

„încă Platon compara cunoaşterea cu disecţia unui animal: după el, un bun dialectician găseşte articulaţiile, iar unul
prost osul; însă orice cunoaştere rămâne un decupaj”,
cercetătorul trebuie să procedeze ca „un doctor perspicace care lasă la o parte zece fapte secundare şi reţine
pentru studiu şi diagnostic un simptom hotărâtor”.

a. Cunoaşterea ştiinţifică actuală reprezintă un decupaj al realităţii, necesar în investigaţiile psihosociale, pentru
că nu toate elementele structurii şi acţiunii umane se situează pe acelaşi plan şi că nu toate au o contribuţie
egală la explicarea fenomenelor.

b. analiza conceptelor este necesară pentru că multe dintre cuvintele şi expresiile folosite în practica de cercetare
aparţin şi limbajului comun, iar multe dintre ele au înţelesuri multiple.
Ex.: termenul de „ideologie” : >150 de accepţiuni, „cultură”: > 250 de înţelesuri.

Sarcina cea mai veche a metodologiei: termenii folosiţi să fie clarificaţi şi corect definiţi în activitatea de cercetare.

Alte sarcini ale metodologiei:

a. analiza metodelor şi tehnicilor,
b. standardizarea şi relaţionarea lor eficientă, cu scopul de a ajunge la un nivel de
abstractizare eliminator distorsiunilor
c. adecvarea lor la obiectul de studiu
d. asigurarea reprezentativităţii concluziilor cercetării.

Criteriu: după căile de producere a cunoaşterii în ştiinţele sociale comparativ cu cele din ştiinţele naturii
Mircea Flonta (1981, apud Traşă, 2011, p. 51): avem două orientări metodologice dominante în ştiinţele
sociale
- Monismul metodologic: poziţia acelor analişti care susţin unitatea metodei ştiinţei şi necesitatea de a
orienta cercetarea în ştiinţele sociale după criterii de raţionalitate şi ştiinţificitate degajate prin analiza
metodei ştiinţelor teoretice ale naturii.
- Dualismul metodologic, poziţia acelor analişti care susţin autonomia metodologică a disciplinelor
sociale şi istorice.

Criteriu: după modelul teoretic general aplicat în vederea explicării vieţii sociale
- C. Zamfir (1979, apud Traşă, 2011, p. 52): analiza societăţii se face printr-o strategie idealistă sau una
materialistă.
- Lazăr Vlăsceanu (1982, apud Traşă, 2011, p. 52): două practici metodologice complementare, obiectivă
şi interpretativă (apud Traşă, 2011, p. 52).

3
 11/2/2017

Lazăr Vlăsceanu: două practici metodologice complementare,

• practica metodologică obiectivă

- urmăreşte dezvoltarea sociologiei şi psihologiei după modelul ştiinţelor naturii

- faptele şi fenomenele sunt considerate ca obiecte şi sunt explicate prin alte fapte sau fenomene sociale.
- conceptele epistemologice principale ale poziţiei metodologiei obiective sunt explicaţia şi predicţia bazate pe
analiza factorilor determinativi sau a cauzelor.

- a evoluat de la pozitivism la operaţionalism apoi la empirism, pentru ca apoi să se consacre, sub forma
analizei structurale, analizei funcţionale sau a analizei sistemice a socialului.

• practica metodologică interpretativă

- „ pune accentul pe specificul subiectiv ireductibil al faptelor sociale, ceea ce implică necesitatea concentrării
analizelor asupra semnificaţiilor investite şi vehiculate de actorii sociali în interacţiunile şi situaţiile lor
sociale”

- conceptele epistemologice principale sunt înţelegerea şi interpretarea semnificaţiilor subiective ale

comportamentelor situaţionale, prin considerarea scopurilor şi motivelor acţiunii.

- initial formulată de filosofia socială neokantiană şi dezvoltată de sociologia interpretativă a lui Max Weber, a
evoluat către interacţionism simbolic (G.H. Mead, anii ’30), sociologie fenomenologică (A. Schutz, anii ’50) şi
etnometodologie (H. Garfinkel, anii ’60).

Donald S. Tull (apud Traşă, 2011, p. 51-52)

clasificare a practicilor folosite de cercetători după criteriul publicităţii (explicitării)
metodelor de cercetare

• Metoda obiectivistă îşi propune testarea ipotezelor, utilizând proceduri statistice explicite (publice) şi
teste ce pot fi repetate de alţi cercetători.

• Metoda subiectivistă realizează, de asemenea, testarea ipotezelor, dar este mai puţin riguroasă în
ceea ce priveşte independenţa cercetătorului şi explicitarea procedurilor.

• Metoda fenomenologică respinge complet testarea ipotezelor şi explicitarea premiselor, afirmând

faptul că cercetarea nu poate fi absolut independentă; un obiect poate fi văzut doar de un subiect, ca
atare orice metodă de cercetare este subiectivă şi particulară.

4
 11/2/2017

Principii necesare succesului cercetărilor empirice referitoare la

comportamentele colective şi individuale
(S. Chelcea, 2001)

1. Principiul unităţii teoretic-empiric (cercetarea observaţională, directă, trebuie să confere valoare de

adevăr intuiţiei teoretice: un exemplu este acela al descoperirii planetei Neptun, intuită teoretic
(în 1843 şi 1846), a existat cu mult timp înainte de descoperirea ei practică).

2. Principiul unităţii înţelegere-explicaţie (numai cunoaşterea intuitivă a socialului nu este suficientă, ea

putând conduce la rezultate eronate).
- Privitor la relaţia dintre subiectul şi obiectul cunoaşterii în ştiinţele sociale şi comportamentale, R.
Boudon subliniază că „metoda comprehensivă, singură, nu este suficientă în cercetarea sociologică,
dar ea îşi are aplicabilitate în ştiinţele socio-umane, valabilitatea ei variind de la o cercetare la alta”.

3. Principiul unităţii dintre cantitativ şi calitativ impune utilizarea convergentă a metodelor statistice şi
cazuistice, folosirea unor metode deopotrivă cantitative şi calitative (de exemplu, analiza de
conţinut).

4. Principiul unităţii judecăţii constatative-judecăţi evaluative presupune angajarea morală a

cercetătorului în sprijinul valorilor înalt-umaniste şi a idealurilor naţionale.

Mari componente ale metodologiei de cercetare (I. Mărginean, 2000)

a) Componenta teoretică.
= a teoriei de referinţă şi a normativităţii metodologice cu rol de ghid al cercetării
(prin sistemul conceptual specific) şi din fazele de realizare şi finalizare
(interpretare, explicare, comunicare a rezultatelor).

,,normativitatea metodologică” = „ un set de reguli ale unei bune cercetări, fiind

destinată să realizeze un inventar de probleme ce trebuie rezolvate în efectuarea
unei cercetări, precum şi ca proceduri de rezolvare, respectiv, cum să acţioneze”
- scopul ei = lasă o largă libertate cercetătorului pentru a decide cum să realizeze o
cercetare.
- o singură condiţie: să respecte codul deontologic profesional de efectuare a
cercetărilor, ceea ce presupune calificare adecvată, corectitudine şi obiectivitate.

b) Componenta metodică = a metodelor, tehnicilor, procedeelor şi instrumentelor de

lucru, precum şi a strategiilor de cercetare socială.

c) Componenta de natură epistemologică = de evaluare a rezultatelor cercetării şi a

construcţiei teoretice => de certificare a statutului ştiinţific al sociologiei sau
psihologiei

5
 11/2/2017

A.DOMENIILE DE INTERES ALE METODOLOGIEI CERCETĂRII

B. CLASELE DE ELEMENTE COMPONENTE ALE METODOLOGIEI CERCETĂRII

A. Paul Lazarsfeld (1959, apud Chelcea, 2001, p. 50-51)

• delimitarea obiectului de studiu în cercetarea concretă;
• analiza conceptelor în care este reflectată realitatea supusă cercetării;
• analiza metodelor şi tehnicilor de cercetare;
• analiza raportului dintre metodele şi tehnicile utilizate în cercetare;
• sistematizarea şi ordonarea informaţiilor obţinute în cercetarea concretă;
• formalizarea raţionamentelor de cercetare.

B. Dicţionarul de sociologie (1993)

a. Enunţurile teoretice fundamentale admise ca referinţe pentru structura paradigmatică a unei teorii şi convertite
în principii metodo-logice de orientare a abordării realităţii sociale;\

b. Metodele şi tehnicile de culegere a datelor empirice (observaţia, experimentul, ancheta etc.);

c. Tehnicile şi procedeele de prelucrare a datelor şi informaţiilor empirice, de ordonare, de sistematizare şi corelare

a acestora pentru fundamentarea deciziilor privitoare la semnificaţiile lor teoretice;

d. Procedeele de analiză, interpretare şi construcţie sau reconstrucţie teoretică pe baza datelor empirice în vederea
elaborării de descrieri, tipologii, explicaţii şi predicţii teoretice (Vlăsceanu, Zamfir 1993, p. 349).

Demersurile de natură teoretică pe care le întreprinde cercetătorul

pentru a desfăşura o cercetare concretă a unui anumit domeniu

sunt multiple:

- cercetătorul trebuie să-şi clarifice cu exactitate nivelul la care a

ajuns cunoaşterea domeniului pe care îl cercetează;

- cercetătorul trebuie să facă o analiză critică a aparatului

conceptual pentru fenomenul devenit obiect al cercetării
ştiinţifice;

- cercetătorul trebuie să formuleze cu claritate ipoteze generale şi

ipoteze de lucru în care sunt, de altfel, surprinse raporturile de
cauzalitate dintre componentele structurale.

6
 11/2/2017

Nivelul tehnic al metodologiei (demersurile de natură tehnică)

- cercetătorul trebuie să cunoască ansamblul metodelor de care

dispune sociologia sau psihologia pentru cunoaşterea realităţii
sociale sau psihice;

- cercetătorul trebuie să ştie care dintre acestea este (sunt) cea

mai (cele mai) adecvată(e) pentru investigarea domeniului pe care
îl studiază;

- cercetătorul trebuie să cunoască tehnicile pentru aplicarea

fiecărei metode

- cercetătorul trebuie să fie capabil să construiască singur cele mai

performante instrumente de recoltare şi prelucrare a informaţiilor.

Câteva precizări terminologice ale următorilor termeni:

• metodă,
• tehnică,
• instrument
• procedeu de investigaţie

7
 11/2/2017

I. Metoda. Precizări conceptuale. Definiţii

• Prin metodă se desemnează modul de cercetare şi întreg programul de realizare a cercetării.

• În practică, cel mai adesea este întâlnită sintagma: metode şi tehnici de cercetare pentru evitarea unei distincţii
tocmai a legăturii extrem de strânse dintre ele.

• criteriul ierarhizării (I. Mărginean, 2000, p. 57) de diferenţiere a metodelor, tehnicilor, procedeelor şi
instrumentelor de investigaţie => metoda, cea mai complexă dintre elementele enumerate, este cea care
prescrie modul de a acţiona în efectuarea unei cercetări (de exemplu: ancheta, sondajul de opinie publică,
experimentul, observaţia etc.) – unei singure metode fiindu-i subordonate mai multe tehnici de cercetare.

• Prin metodă (gr. Methodos = cale, mijloc, mod de expunere), ca şi în celelalte ştiinţe şi în filosofie, înţelegem
modul de cercetare, sistemul de reguli şi principii de cunoaştere şi de transformare a realităţii obiective.

• Metoda (Dicţionar de filozofie, apud Chelcea, 2001) – „aspectul teoretic cel mai activ al ştiinţei, care jalonează
calea dobândirii de cunoştinţe noi”. Gândirea metodică asigură coerenţa logică internă şi concordanţa
imaginilor noastre mintale cu realitatea obiectivă.

• În ştiinţele socioumane, termenul de „metodă” :

- accepţiuni foarte variate (Ex.: metoda statistică, istorico-comparativă, dialectică, experimentală, dar şi de
metoda cazului, convorbirii, etc.
- este ambiguu: se utilizează când la singular (metoda comparativă, metoda stimulilor constanţi etc.), când la
plural (metode de culegere a datelor, de prelucrare a informaţiilor)

Clasificări ale metodelor după diverse criterii

• A. După criteriul temporal:

– metode transversale, urmărind descoperirea relaţiilor între laturile, aspectele, fenomenele şi

procesele socioumane la un moment dat (observaţia, ancheta, testele psihologice şi
sociometrice etc.);

– metodele longitudinale, studiind evoluţia fenomenelor în timp (biografia, studiul de caz,

studiile panel etc.).

• B. După reactivitate – adică după gradul de intervenţie a cercetătorului asupra obiectului

de studiu:

– experimentale – în care cercetătorul intervine provocând producerea fenomenelor

(experimentul sociologic, psihologic);

– cvasiexperimentale (ancheta, sondajul de opinie, biografia socială provocată etc.);

– metode de observaţie – în care cercetătorul nu trebuie să producă vreo modificare a

comportamentelor sau situaţiilor studiate (studiul documentelor sociale, observaţia şi
altele).

8
 11/2/2017

Clasificări ale metodelor după diverse criterii

• C. Criteriu: după numărul unităţilor sociale luate în studiu:

– statistice = investigarea unui număr mare de unităţi sociale (anchetele socio-demografice, sondajele de opinie,
analizele matematico-statistice);

– cazuistice = studiul integral al câtorva persoane, chiar al unei singure persoane, sau fenomene socioumane
(biografia, studiul de caz, monografia sociologică etc.).

• D. Criteriu: după locul ocupat în procesul investigaţiei empirice:

– de culegere a informaţiilor (înregistrarea statistică, studiul de teren, ancheta etc.);

– de prelucrare a informaţiilor (metode cantitative, metode calitative);

– de interpretare a datelor cercetării (metode comparative, interpretative etc.).

• E. Criteriu: după criteriul funcţiei îndeplinite în procesul cercetării:

- de proiectare a cercetării (eşantionarea, operaţionalizarea conceptelor etc.);

- de recoltare a datelor (interviul, chestionarul, docu-mentarea etc.);

- de analiză şi interpretare (scalarea, analiza factorială,comparaţia, analiza de conţinut etc.).

Clasificări ale metodelor după diverse criterii

• F. Criteriu: după nivelul de acces la instanţele sistemului psihic. (Lucian Traşă (2011):

• metode care vizează planul conştient şi care se adresează cu precădere acestei instanţe (metoda anchetei pe
bază de chestionar sau interviu structurat; metoda observaţiei directe etc.);

• metode care vizează nivelul inconştientului (personal şi colectiv) şi care au ca obiectiv obţinerea de informaţii
la care subiectul nu are acces direct, nemijlocit şi conştient (metoda anchetei pe bază de interviu clinic de
profunzime sau interviu de tip analitic, metoda experimentului asociativ-verbal, observaţia participativă şi
analiza actelor ratate etc.);

• metode care vizează planul transpersonal şi care urmăresc obţinerea de informaţii de la nivelul sinelui integral
(metoda experimentală de tip transanalitic, metoda experimentală a călătoriei şamanice, a respiraţiei
holotropice etc.).

• acest tip de clasificare se face, în principal, din raţiuni de ordin didactic şi că – în practica de cercetare – aceste
metode şi tehnici sunt folosite într-un mod mai degrabă eclectic.

• accesul la o anumită instanţă a sistemului psihic presupune invariabil şi accesarea celorlalte instanţe, şi
aceasta datorită faptului că psihicul uman este un tot integral sistemic, fiecare nivel comunicând şi reacţionând
cu celelalte niveluri în permanenţă.

Exemplu: interviul de tip analitic îşi propune să acceseze şi să releve informaţii de la nivelul inconştient al persoanei, DAR calea de acces
este cu precădere una conştientă ( relaţia – ca schimb direct de informaţii – dintre intervievat şi intervievator, dintre analizat şi analist fiind
una conştientă)

9
 11/2/2017

II.Tehnica. Precizări conceptuale. Definiţii

• Tehnica, subsumată metodei = modalitatea concretă de abordare a fenomenelor supuse cercetării (chestionarul,
interviul, etc.).

• tehnică (gr. Tekne = procedeu, vicleşug) = „ansamblul de prescripţii metodologice (reguli, procedee) pentru o acţiune
eficientă, atât în sfera producţiei materiale, cât şi în sfera producţiei spirituale (tehnici de cunoaştere, de calcul, de
creaţie), precum şi în cadrul altor acţiuni umane (tehnici de luptă, sportive)” (Dicţionar de filozofie, apud Traşă, 2011, p.
47).

• orice metodă de cercetare poate conţine una sau mai multe tehnici, care – la rândul lor – pot fi folosite prin aplicarea
unor instrumente de cercetare.

• nu se face o distincţie foarte clară între tehnică, instrument şi procedeu de cercetare.

• „tehnicile de cercetare, subsumate metodelor se referă la demersul operaţional al abordării fenomenelor de studiu.
Astfel, dacă ancheta reprezintă o metodă, chestionarul apare ca tehnică, modul de aplicare – de exemplu, prin
autoadministrare – ca un procedeu, iar lista propriu-zisă de întrebări (chestionarul tipărit), ca instrument de
investigare” (S. Chelcea, apud Traşă, 2011, p. 47).

III. Procedeul. Precizări conceptuale. Definiţii

IV. Instrumentul. Precizări conceptuale. Definiţii

• III. Procedeul = modul de aplicare a tehnicii – procedeul de lucru, de recoltare a informaţiilor ().

Ex.: chestionarul poate fi administrat de către operatorii de anchetă sau poate fi autoadministrat, de tip poştal
interviurile pot fi aplicate telefonic, faţă-în-faţă sau administrate online.

• Procedeul este dependent de specificul tehnicii de cercetare

Ex.: o observaţie participativă nu poate fi făcută decât „participând”, cercetătorul fiind prezent nemijlocit în
mediul în care se află subiectul sau subiecţii studiului şi, de aceea, numărul de procedee de desfăşurare a
observaţiei nu este foarte mare.

• IV. Instrumentul de investigaţie = întreaga aparatură, uneltele de care se foloseşte cercetătorul pentru
înregistrarea informaţiilor (chestionarul tipărit –lista de întrebări, ghidul de interviu, fişa de observaţie etc.).

10
 11/2/2017

Paradigmă şi Teorie
• Termenul de teorie: sensuri si dezbateri intense de-a lungul timpului.
Robert Merton: că se poate vorbi de o teorie în sens strict atunci când o propoziţie

1) este dedusă dintr-o mulţime de propoziţii fundamentale;

2) se demonstrează concordanţa ei cu observaţia.

O propoziţie este:
• Empirică dacă se bazează doar pe observaţia unor cazuri particulare,
o generalizare este:
• empirică dacă propoziţia în cauză denotă clase de elemente.

O propoziţie este
• Teoretică dacă fi dedusă dintr-un set de propoziţii fundamentale apriori.
Exemplu: Sistemul psihic uman este pluristratificat, multinivelar. Inconstientul personal contine elemente
psihice, emotii, instincte, etc.reprimate. Si alte astfel de propozitii

O teorie realizează conceptualizarea cazurilor particulare observate astfel încât teoria apare sub
forma unor relaţii între concepte abstracte implicate
Exemplu: Teoria freudiana, relatii intre conceptele inconstient – mecanisme de aparare – nevoi – stadii de
dezvoltare – oralitate, etc.)

Verificarea concordanţei teoriei cu realitatea

• Concordanţa cu observaţia înseamnă verificarea empirică, adică prin experienţă a propoziţiei deduse din
teorie.

• Karl Popper:

- operaţia de verificare nu are niciun sens, o teorie nu poate fi niciodată complet verificată, întrucât se poate
demonstra cel mult concordanţa unei teorii cu anumite observaţii particulare, şi nu concordanţa ei cu
realitatea în totalitate.

- verificarea concordanţei cu realitatea sau inferenţa de la cazurile particulare la toate cazurile posibile ar
presupune un număr indefinit de operaţii

= > demersul ştiinţific nu ar consta deci în confirmarea teoriilor, ci în infirmarea lor.

- de aceea, singura modalitate de care dispune omul de ştiinţă pentru a supune teoria la proba realităţii
constă în a o construi astfel, încât să fie falsificabilă, adică să poată fi respinsă de către natură.

=> se poate afirma cu certitudine doar falsitatea unei teorii, dar niciodată nu se poate spune cu certitudine că o
teorie este adevărată.

11
 11/2/2017

Robert Merton: şapte accepţiuni diferite ale termenului de teorie

• 1) metodologie;
• 2) idei directoare;
• 3) analiza conceptelor;
• 4) interpretări postfactum;
• 5) generalizări empirice;
• 6) teorie;
• 7) derivare şi codificare.

Obiectivul cercetării ştiinţifice este elaborarea de inferenţe (G. King, R. Keohane şi S.

Verba)
• Inferenţa este procesul logic prin care se ajunge la cunoaşterea fenomenelor care nu pot fi accesate direct – şi care
reprezintă materialul fundamental pentru cercetări, teorii şi ipoteze – pe baza unor date şi informaţii aflate la
îndemâna cercetătorului.

Inferenţa este de două feluri:

• Inferenţa descriptivă = formularea de propoziţii despre fenomene ce nu au fost direct observate pe baza unui set de
observaţii particulare.

Exemplu: formularea de propoziţii privind conduita oamenilor într-o anumită situaţie psihosocială prin studierea unui
eşantion reprezentativ este o astfel de inferenţă descriptivă.

Practic este o estimare şi o încercare de descriere a conduitelor unei întregi populaţii, pornind de la o parte – mai mult sau
mai puţin reprezentativă – a respectivei populaţii.

• Inferenţa cauzală = explică variaţia unui fenomen psiho-social prin variaţia altui fenomen psihosocial, această covariaţie
fiind testată empiric. Iar pentru a fi considerată corectă din punct de vedere ştiinţific, inferenţa cauzală trebuie să fie
implicată de un set de propoziţii fundamentale.

• Inferenţele cauzale şi includerea lor în teorii reprezintă obiectivul prin excelenţă al cercetării ştiinţifice, însă nu toate
studiile urmăresc formularea de teorii, unele având în vedere doar generalizările empirice sau inferenţele descriptive.

12
 11/2/2017

Termenul de paradigmă: două sensuri principale

1) set de concepte, propoziţii, metode de investigaţie cu un pronunţat

caracter normativ, dezvoltat pentru a ghida cercetarea într-un anumit
domeniu specificat;

2) totalitatea realizărilor dintr-un domeniu disciplinar, larg acceptate de

către comunitatea ştiinţifică respectivă sau de către specialiştii în
respectivul domeniu, care oferă modelul problemelor de cercetare şi a
soluţiilor explorate (Thomas Kuhn).

Paradigmă şi Teorie
Două sensuri principale ale noţiunii de teorie:
– în sens restrâns, ca fiind un sistem ipotetico-
deductiv de propoziţii;
– în sens larg, pe lângă accepţiunea teoriei în
sens restrâns, luăm în consideraţie şi trei
categorii de paradigme:

13
 11/2/2017

Categorii de paradigme
A. paradigme teoretice sau analogice = dezvoltate într-un sector al realităţii şi aplicate prin analogie altor sectoare.

Exemplu: în sociologie există o teorie sociologică a migraţiilor prin analogie cu mecanica newtoniană;

B. paradigme formale = sisteme de propoziţii care nu se referă la niciun conţinut particular. Paradigmele formale
orientează cercetarea şi analiza, prefigurând forma sintactică în care apar propoziţiile explicative. Raportul
dintre aceste paradigme şi „explicarea” fenomenelor este unul de subsumare.

Exemplu: paradigma funcţională a teoriei analizei cauzale

C. paradigme conceptuale = sisteme de concepţie care prefigurează vocabularul în care vor fi exprimate
propoziţiile explicative. Aceste explicaţii nu derivă nici dintr-o paradigmă teoretică, nici dintr-una formală, ci
dintr-un cadru de referinţă având structura unui sistem de concepte

Cauze ale polisemiei termenului de teorie în ştiinţele psihosociale:

- situaţiile logice pe care le întâlnesc aceste discipline atunci când îşi propun să explice unul sau altul dintre
fenomenele psihosociale sunt extrem de diverse

- ele nu pot fi reduse întotdeauna la modelul epistemologic al ştiinţelor naturii, astfel încât activitatea teoretică
ia forme diferite în funcţie de context.

Progresul ştiinţific ia adesea forma

– generalizării unei paradigme (ca exemplu, putem vorbi de teoria jocurilor plecând de la paradigma teoriei
economice);

– transmutării unei paradigme conceptuale în paradigmă formală (spre exemplu, fonologia structurală);

– transmutării unei paradigme analogice în paradigmă formală (spre exemplu, funcţionalismul);

– introducerii a noi paradigme sau a criticii paradigmelor existente (ca spre exemplu, înlocuirea paradigmei
behavioriste de tip Stimul Răspuns cu paradigma acţiunii).

• În ştiinţele psihosociale, transformarea paradigmelor elementare (conceptuale) în paradigme complexe

(formale şi analogice), pentru ca apoi acestea să devină teorii propriu-zise, nu este un proces foarte facil.

14