IE-gr.

II 1

RADIESTEZIE

ROMÂNIA

INFORENERGETICĂ
GRADUL II

CUNOAŞTEREA ŞI INVESTIGAREA SISTEMELOR VII

Data: 7 ian. 2002
Nr. TEMA Pag. Ore Ziua
I. Electronografie.. ……………………………….……………………………… 2 2 1

II. Biocâmpuri fizice (BCF)……………………………………………………… 2 2

III. Variabilitatea circadiană (zi-noapte) a biocâmpurilor…………….. 7 2 2
IV. Biocâmpurile plantelor……………………………………………………….. 10 2
V. Biocâmpurile animalelor…………………………………………………….. 10 2 3
VI. Anomalii bioenergetice (ABE)…………………………………………….. 11 2
VII. Starea de sănătate (SS)…………………………………………………….. 13 2 4
VIII. Starea de vitalitate (SV)……………………………………………………. 14 2
IX. Energii benefice fundamentale (EBF)………………………………….. 16 2 5
X. Despre bine şi rău…………………………………………………………….. 18 2
XI. N-Versurile existente ……………………………………………………….. 19 2 6
T O T A L……………………………………………………………… 20 22 6
Obs.:- În prima zi lectorul anunţă cursanţii care nu pot
face cursurile, întrucât au căzut la examenul de absolvire
gr.1 şi care părăsesc sala; face prezenţa după catalogul
gr.1, ştergându-i pe aceia care nu pot face cursurile.
- Anunţă programul în timp, taxele ce se percep,
face recomandări;
- Cere întocmirea cererilor de reducere de taxe, le
strânge şi le aprobă, le dă casierului care va strânge
taxele.
- Anunţă şi scrie planul tematic pe tablă.

CUNOAŞTEREA ŞI INVESTIGAREA SISTEMELOR VII

Inforenergetica sistemelor vii studiază structurile sistemelor vii, biocîmpurile (BCF) proprii acestora
care le înconjoară, centrii ie ai lor, variabilităţile lor, tipul acestora, caracteristicile lor, cauzele
variabilităţilor ie ale acestora, urmările acestor variabilităţi, aprecierea lor, măsurile care se iau pentru
corectarea carenţelor şi amplificarea caracteristicilor calităţilor sistemelor vii; deasemeni comunicarea
dintre sistemele vii, dintre structurile lor, caracteristicile semnalelor ie ale lor, mijloace, metode de
ameliorare a lor şi de anihilare a carenţelor de comunicare.
 IE-gr.II 2

Variabilitatea IE a sistemelor vii este diferită de cea a sistemelor nevii, în sensul că, cantitatea de I, E şi
algoritmi conţinută de sistemele vii şi vehiculată de structurile, BCF şi centrii lor ie ale lor, prezintă o
variabilitate mult mai mare decât la sistemele nevii.

I Electronografia

Principala metodă de cercetare în integronică, dar şi în alte ştiinţe moderne, este electronografia.
Electronografia este o metodă de cercetare electromagnetică a corpurilor (fără efecte negative asupra
acestora). Corpurile sunt supuse acţiunii unui impuls electric continuu (electronografia românească) sau
alternativ (electronografia Kirlian, etc.) de intensitate mare, într-un timp foarte scurt. Răspunsul
sistemului se înregistrează pe placă fotografică, sau pe film. La developare, se constată că în exteriorul
sistemului testat apare o zonă luminoasă, formată din strimeri şi o aură, diferite la fiecare sistem.
Electronografia relevă faptul că toate sistemele au la suprafaţă o zonă de interfaţă, cu o grosime de până
la 5cm. La nivelul acestei zone, care prezintă o variabilitate foarte pronunţată, se produc radiaţii sub
formă de strimeri, cu luminiscenţă, formă şi structură variabilă. Aceşti strimeri (pomişori) sunt de două
categorii: electropozitivi şi electronegativi.
Electronografia poate fi:
1. Tip Kirlian: realizată prin curenţi alternativi;
2. Tip Florin Dumitrescu: realizată prin curenţi polarizaţi, mai bogată în informaţii.
Amplitudinea şi forma fiecărui tip de strimeri diferă, deşi conţin aceleaşi informaţii despre
caracteristicile beneficiarului electronografiei.
La persoanele sănătoase, strimerii sunt lungi, organizaţi în mod armonios, sunt drepţi, luminoşi, pe
toată suprafaţa sistemului.
La persoanele bolnave apar pete întunecate (porţiunile respective nu răspund la impulsul electric),
strimeri lipsă, curbaţi, cu luminozitate scăzută, cu striuri, etc. Strimerii sistemelor vii prezintă o
variabilitate momentană şi în timp, care la sistemele nevii lipseşte, la acestea fiind uniformi ca
luminizitate.
Observaţie: comentăm strimerii palmelor unui radiestezist: după optimizare strimerii se lungesc, sunt
mai strălucitori, dispar petele întunecate, striurile, anomaliile, capătă caracteristici speciale, etc.
În timpul somnului, anesteziei, sau după exces de cafea, sau în caz de maladie, stări patogene, strimerii
sistemelor vii sunt mult diminuaţi, puţin luminoşi, faţă de aceia din stare normală aferenţi stării de
sănătate normale.
Strimerii se pot clasifica după formă, după tipul, suprafaţa sau conturul generator, după normalitatea
sistemului investigat.
Electronografia furnizează o imagine simplificată corespunzătoare unor fenomene IE care au loc în
structurile fizice ale sistemelor vii sau nevii.
Exemplu: descriem electronografia la o frunză, la un deget, etc.
Observaţie: insistăm asupra aspectelor IE ale fenomenului
În decursul timpului s-au realizat electronografii utilizând curent continuu (metoda dr. Florin
Dumitrescu) sau utilizând impulsuri electrice alternative (metoda Kirlian experimentată în anul 1938 pe o
jumătate dintr-o frunză).

II. BIOCÂMPURI FIZICE (BCF )

ISTORIC: În anul 1982, academicianul român Eugen Macovschi publica lucrarea "Teoria
biostructurală a materiei vii" conform căreia orice sistem viu are 3 structuri cunoscute şi cel puţin 2
structuri superioare presupuse:
Fizică Enisică
Biosică (biostructura) Eonică
Noesică (noesistructura)
 IE-gr.II 3

Comentariu: lucrarea sa a fost publicată în 4 limbi, fiind o descoperire de mare valoare, dar în ţară
descoperirea a fost minimalizată pentru că demonstra ştiinţific existenţa sufletului, teorie care
contrazicea materialismul dialectic, în vogă la acea vreme.
Eugen Macovschi şi-a demonstrat teoria astfel: a luat o secţiune de materie vie care pusă la microscop
prezenta spaţii interstiţiale; apoi a a comprimat-o; pusă la microscop, proba nu a mai prezentat interstiţii.
A măsurat greutatea iniţială, apoi greutatea finală rămasă, greutatea apei rezultate şi a determinat că
greutatea totală a materiei vii în urma compresiei a scăzut. Astfel s-a pus în valoare existenţa structurii
biosice dezintegrate şi a celei noesice care a plecat. Prin presare a demonstrat că structurile vii sunt
întotdeauna poroase(la nivelul structurii fizice). Deci orice structură fizică îşi poate micşora volumul. Un
sistem viu care moare îşi schimbă greutatea. O altă experienţă pe care a făcut-o Macovschi a fost
următoarea: dintr-o cantitate de boabe de grâu a luat un eşantion pe care l-a încălzit la o temperatură de
80C. L-a analizat la microscop şi a determinat faptul că, în urma încălzirii, nu survenise nici o modificare
fizico-chimică la nivel structural. A semănat atât eşantionul încălzit cât şi lotul iniţial şi a constatat că
boabele încălzite nu au mai încolţit. Concluzia a fost că lotul încălzit la 80C şi-a pierdut structura noesică
şi, implicit, pe aceea biosică. Teoria lui Eugen Macovschi a fost sincretizată deoarece arăta că structura
noesică la fiinţele vii decedate rămâne 9..40 zile în apropierea structurii fizice.
Comentariu: experienţa americanilor cu oameni în momentul decesului -scăderea în greutate cu cca 31
grame.
Definiţia unui sistem viu: orice sistem care are structură, biocâmpuri (BCF-uri) şi centrii IE, este viu.
Lipsa acestora indică o existenţă nevie.
Orice sistem viu (vegetal, animal sau uman) este înconjurat de 7 biocâmpuri. Acestea pornesc de la
limita exterioară a sistemului viu până la distanţe care sunt variabile şi specifice fiecărui sistem viu. BCF
au conţinut de IE a cărui specificaţie este dată de reacţiile sistemului viu respectiv, cât şi de influenţa altor
sisteme vii cu care acesta intră în rezonanţă. Denumirile, funcţiile şi caracteristicile biocâmpurilor sunt
aceleaşi pentru toate sistemele vii, indiferent dacă sunt vegetale, animale sau umane. Fiecare structură,
datorită activităţii bioelectrice proprii, generează în jur biocâmpuri fizice caracteristice, după cum în jurul
unui conductor electric străbătut de un curent electric, se formează câmpuri electrice caracteristice
curentului, ale cărui caracteristici se determină conform regulilor lui Fleming (a mâinii drepte). Fiecare
structură şi BCF sunt coordonate de centri IE proprii(chakrele).
Fiecărui centru ie îi corespunde o culoare care se păstrează şi la nivelul biocâmpului şi structurii
coordonate.
1- Biocâmpul vital(BCFv)

2 - Biocîmpul c.s.(BCFcs) 7
6
3 - Biocâmpul pr.(BCFp)
5

4 - Biocâmpul de con- 4

tact inf. tel.(BCFcit) 3

2
1
5 - Biocâmpul em.(BCFe)

6 - Biocâmpul rec.(BCFr)

7 - Biocâmpul de contact

inf.cu univ. (BCFciu

Zona de perturbare ie
 IE-gr.II 4

Biocâmp Culoare Centru IE

1 Biocâmpul vital -CV Roşie Muladhara
2 Biocâmp de control-supraveghere - CS Oranj Swadisthana
3 Biocâmp de protecţie - CP Galben Manipura
4 Biocâmp de contact informaţional telluric - CIT Verde Anahata
5 Biocâmp de emisie - CE Albastru Vishuda
6 Biocâmp de recepţie - CR Indigo Ajna
7 Biocâmp de contact informaţional cu universul – Violet Sahasrara
CIU (are o componenţă complexă)

Muladhara, Swadisthana, Manipura şi Anahata se numesc centrii inferiori şi coordonează structurile

Fizică şi Biosică. Vishuda, Ajna şi Sahasrara se numesc centrii superiori şi coordonează structurile
superioare.
Orice existenţă e caracterizată de:
a) o structură materială, energetică, informaţională, conceptuală, etc.
b) un volum spaţial specific acelei existenţe
c) o anumită formă specifică volumului existenţei
Dacă existenţa este vie, mai are:
d) BCF-uri care constituie spaţii înconjurătoare existenţei, însă de la următoarea stare de existenţă
superioară. Adică o existenţă materială este înconjurată de un spaţiu energetic, informaţional, conceptual
şi supraconceptual care repetă forma existenţei, urmărindu-i contururile spaţiale, după anumite proporţii.
O existenţă energetică e înconjurată de un spaţiu cu energii mai subtile, informaţii, concepte şi
supraconcepte. O existenţă informaţională e înconjurată de un spaţiu conceptual, supraconceptual, etc.
cărora ştiinţele moderne nici nu le intuiesc prezenţa.
Spaţiile exterioare existenţei poartă numele de BCF-uri iar existenţele interioare sunt denumite structuri.
e) Fiecare structură şi BCF ale unui sistem viu mai simplu sau mai complex sunt coordonate de centrii
IE. Cu cât numărul de structuri şi BCF-uri active, configurate, este mai mare, sistemul viu este mai
complex şi invers. (Exemplu: omul)
Orice sistem viu - chiar şi acelea mai simple - trebuie să aibă două structuri temporare (SF şi SB)
configurate, specifice sistemului viu iar dintre structurile nemuritoare, veşnice (SN), cel puţin o structură
activă, configurată.
Existenţele lipsite de SN nu pot avea SB, acestea sunt existenţe nevii. Sistemele vii sunt ierarhizate în
funcţie de mărimea configurării structurilor, BCF-uri-lor şi centrilor IE, fiecare sistem viu diferind faţă de
toate celelalte atât prin mărimea configurării structurilor, BCF-uri-lor şi centrilor IE cât şi prin
particularităţile caracteristicilor acestora.
O structură poate fi materială, energetică sau de altă natură, mixtă.
A. Caracteristicile biocâmpurilor
1.Biocâmpul vital (CV) coordonează viaţa sistemului viu, fiindu-i caracteristice IE de tip vital,
necesare vieţii.
Sistemele vii aflate în suferinţă au un biocâmp vital redus ca mărime, sub limita normală.
La o persoană sănătoasă, CV  1,20m 1,80m. La o persoană în suferinţă CV scade, chiar sub 80cm. În
cazul persoanelor bolnave de neoplasm, leucemie, CV poate scădea sub 50cm.
2.Biocâmpul de control şi supraveghere (CS) prin el se manifestă capacitatea sistemului viu de
autoreglare a funcţiilor proprii, de regenerare a celulelor afectate, de iniţiere a unor procese producătoare
de substanţe necesare revenirii sistemului la funcţionarea normală.
Amplificarea acestui biocâmp produce intensificarea funcţiilor de revenire a sistemului viu respectiv la
funcţionalitatea normală.
3.Biocâmpul de protecţie (P) este răspunzător de protecţia sistemului viu, influenţând capacitatea
acestuia de a decela un eventual factor agresor. CP sesizează tot ceea ce intră în spaţiul sistemului viu
(bun sau rău). El informează subconştientul care emite semnale specifice (de simpatie, plăcere, repulsie
 IE-gr.II 5

sau frică). Aceste semnale trec la nivelul conştientului care este astfel informat de ceea ce se întâmplă în
spaţiul sistemului viu.
Dacă CP este mic, toate aceste decodificări şi automatisme, inclusiv decizia conştientă se declanşează cu
întârziere şi persoanele nu reuşesc să reacţioneze în timp util.
Astfel de persoane sunt predispuse la accidente. Persoanele cu CP<1,80m nu trebuie să lucreze în locuri
periculoase.
CP se micşorează în stări de oboseală, în timpul bolilor, în stare de ebrietate şi în timpul fumatului.
4.Biocâmpul de contact informaţional teluric (CIT) răspunde de capacitatea sistemului viu de a
comunica cu corpul ceresc pe care se află, comunicarea fiind inconştientă sau conştientă în cazul
persoanelor antrenate. Prin CIT se primesc semnale de la diverse SST, semnale ce premerg diverse
catastrofe fizice şi tot prin CIT sistemul viu transmite pământului variabilităţile sale IE.
5 Biocâmpul de emisie (E) răspunde de influenţa sistemului viu asupra mediului înconjurător. Prin
acest BCF se realizează comunicarea sistemului viu cu alte sisteme din jur, de acelaşi fel sau diferite.
Biocâmpul de emisie participă la realizarea telepatiei.
6.Biocâmpul de recepţie (R) răspunde de capacitatea sistemului viu de a recepţiona, de a prelua IE din
mediul înconjurător. Prin acest BCF se preiau semnale IE de la alte sisteme vii, structuri fizice sau diferite
existenţe IE (entităţi, gânduri, sentimente, etc.).
O caracteristică importantă a tuturor BCF-urilor, dar în special a celui de recepţie este aceea că intră în
rezonanţă numai cu variabilităţile IE care influenţează sistemul viu şi nu cu orice semnal IE din mediul
înconjurător.
7.Biocâmpul de contact informaţional cu universul (CIU) este responsabil de capacitatea sistemului
viu de a genera IE organizate în algoritmi specifici propriilor activităţi şi stări (gânduri, sentimente, vorbe,
activităţi practice, etc.). Toate acestea se înregistrează şi rămân implementate în Banca de date a
Universului. Prin CIU se realizează schimbul de informaţii cu Universul, cu Versurile din care face parte
sistemul viu, precum şi cu Divinitatea.
După deces dispar biocâmpurile 1, 2, 3 şi 5 şi rămân activate un timp biocâmpurile 4, 6 şi 7.
BCF CIT păstrează un timp legătura cu pământul.
BCF E generează amprenta IE specifică sistemului viu. Pe baza acestei amprente se pot depista modul în
care a avut loc decesul, cauza lui, etc.
Există şi structuri fizice care au anumite biocâmpuri: moaştele sfinţilor, icoanele făcătoare de minuni,
diverse alte obiecte.
Dincolo de cele 7 biocâmpuri există o zona de interfaţă. Orice sistem are o zonă de interfaţă cu mediul
în care se găseşte.

A - Configuraţia biocâmpurilor umane(BCF)

X /7

X (faţă) X/4(spate) X /10 X/13

X/3(lateral)
450

X /10 X /15

Variabilitatea biocâmpurilor
Factorii de variabilitate ai biocâmpurilor sunt de două feluri:
 IE-gr.II 6

a. Factori personali, interni:

1. vârsta;
2. stările de sănătate şi vitalitate momentane;
3. activităţile în care este implicat sistemul viu (fizice, intelectuale sau afectiv-sentimentale);
4. respiraţia şi pulsul (O respiraţie profundă măreşte BCF-urile, o respiraţie sau un puls accelerat le
micşorează).
5. sexul. ( În general bărbaţii au mai mari primele 3 biocâmpuri, iar femeile ultimele 3 ).
b. Factori externi:
1. factori sociali, de colectiv sau de mediu;
2. factori hidrometeorologici (ploaie, soare, vânt) şi ciclul diurn-nocturn;
3. factori telurici (de tip SST, etc.);
4. factori astrali – semnale IE generate de diferite corpuri astrale, configuraţia planetelor, etc.;
5. apropierea altor existenţe cu sau fără SF.
Factorii care amplifică BCF-urile sunt favorabili, benefici, pozitivi, iar cei care le micşorează sunt
nefavorabili, malefici. Păcatele umane diminuează un BCF al unei structuri veşnice, sau altul, în funcţie
de gravitatea păcatului, producând astfel perturbări ie mai mari sau mai mici într- o structură sau alta.
Ulterior această perturbare ie va migra în cursul unei perioade de timp mai scurte, sau mai lungi-
ajungând în final pe SF, însă amplificată de 3-6 ori la fiecare trecere prin fiecare structură.
De-a lungul vieţii unui sistem viu BCF-urile au o anumită evoluţie, în funcţie de calitatea sistemului viu
şi activităţile în care acesta este implicat.
În momentul în care un anumit factor penetrează biocâmpurile, sistemul viu realizează perturbarea
înainte ca ea să se producă fizic. Se determină astfel direcţia şi sensul mişcării unui anumit factor după
maximul densităţii de semnal şi viteza de variabilitate a semnalului respectiv.
BCF-urile pot fi variate voliţional, pe concentrare, intensificându-se astfel activitatea centrilor IE cu
care aceştia interacţionează.
Orice stare patogenă diminuează întâi biocâmpul vital, apoi biocâmpul de control - supraveghere şi din
ce în ce mai puţin pe celelalte.
Atunci când două sisteme vii se apropie unul de altul, primul lor contact (prima lor comunicare) se
realizează prin biocâmpuri. Acestea interferează progresiv şi sistemele iau cunoştinţă unul de
caracteristicile IE ale celuilalt, înainte de a se vedea fizic. Dacă se întâmplă ca doi duşmani sau două
sisteme vii incompatibile să se apropie, biocâmpurile unuia suferă o diminuare bruscă, iar ale celuilalt o
amplificare la fel de rapidă. Se produce astfel fuga şi atacul.
Micşorarea BCF-urilor înseamnă frică, iar frica înseamnă dezorganizare de algoritmi.
O fiinţă vie nu va fi atacată dacă îşi măreşte BCF-urile de la nivelul de contact IE.
Sentimentele de antipatie, neplăcere, nelinişte, sunt semnale certe că biocâmpurile s-au micşorat, deci
sistemul viu respectiv (vegetal, animal sau uman) a ieşit din starea de normalitate.
Momentul reducerii BCF-urilor transformă sistemul viu în victimă şi determină automat mărirea
biocâmpurilor şi atacul din partea agresorului.
Biocâmpurile sistemului viu agresat se retrag, lăsându-l pe acesta descoperit. În acelaşi timp,
biocâmpurile agresorului se amplifică în direcţia sistemului agresat.
Amplificarea voliţională a BCF-urilor şi în special a biocâmpurilor de protecţie şi a celor superioare,
precum şi înfrânarea senzaţiilor de frică, neplăcere, nelinişte, îndepărtează agresiunea sau o blochează. În
cazul diminuării biocâmpurilor, se iau următoarele măsuri:
1) persoanele antrenate îşi amplifică BCF-urile pe concentrare;
2) persoanele neantrenate îndepărtează factorul agresor (se îndepărtează de acesta) până când
biocâmpurile nu mai interferă.
Atunci când două sisteme vii sunt compatibile, biocâmpurile lor se amplifică, se atrag şi rezonează
puternic.
Ierarhia BCF-urilor este aceeaşi pentru orice sistem viu, iar variaţia unuia dintre ele determină variaţia
tuturor celorlalte, în acelaşi sens.
D Biocâmpurile palmelor
 IE-gr.II 7

În dreptul mâinilor şi al tălpilor picioarelor există nişte conuri IE. Acestea au aspectul unor “rădăcini” în
oceanul IE înconjurător.
În cazul persoanelor invalide funcţiile acestor conuri sunt preluate de biocâmpurile întregului corp. Ca
urmare a acestui fapt, aceste persoane capătă anumite extrasensibilităţi, proporţionale cu gradul de
invaliditate.
BCF-urile palmelor se măsoară atât pe partea anterioară cât şi pe partea posterioară a acestora, existând
un vector total pentru fiecare palmă şi un vector total al ambelor mâini. Variabilitatea BCF este, în
general, mai mare la bărbaţi decât la femei.
ad

450
Dreptaci pd+ad> ps+as
Stângaci ps+as> pd+ad
pd

III VARIABILITATEA CIRCADIANĂ (ZI-NOAPTE) A BIOCÂMPURILOR

Pentru determinarea acestei variabilităţi s-au efectuat măsurări în următoarele condiţii:

1) Măsurările s-au efectuat din oră în oră;
2) Timpul de lucru a fost de 24h;
3) S-au măsurat ambele mâini pe partea anterioară şi posterioară;
4) S-a măsurat numai CIU.

BCF(CIU)

Max.

Min.

0 3 6 9 12 17 18 21 24 Timp (ore)

BCF m< BCF < BCFM variază conform graficului, între un minim personal şi un maxim personal, având
în anumite momente nişte scăderi bruşte, cu valori de amplitudine mică şi de durate foarte scurte =
“descărcări”.
Am putea spune din acest grafic că BCF-ul palmelor se comportă ca nişte “saci energetici” care se
încarcă timp de 15 ore într-o zi şi se descarcă în 9 ore. Descărcarea lor are rolul de a “încărca” sistemul
viu, emisferele cerebrale, cu IE de tipul celor din BCF-ul palmelor, care sunt apoi redistribuite în întreg
organismul.
Se observă că, practic, principala energizare a sistemului viu cu aceste IE se realizează între orele 000 -
00
9 .
La ora 900 se atinge min. IE a BCF-urilor palmelor, corespunzător momentului de încărcare maximă a
emisferelor cerebrale- EC, iar la ora 2400 se atinge valoarea maximă a BCF a palmelor, corespunzătoare
descărcării EC. De aici rezultă necesitatea somnului în această perioadă de evoluţie. În timpul somnului,
 IE-gr.II 8

organismul se încarcă cu IE dela palme, iar SN degajat se încarcă cu IE din cerurile corespunzătoare lui-
care se vor “descărca” în organism şi vor fi consumate, deabia după trezire, între orele 06.00 şi 24.00.
Observaţie: Facem conexiuni între: momentul încărcării maxime, diurn, şi cel al descărcării maxime,
nocturn, şi activitatea seismică, direct influenţată de răsăritul şi apusul Soarelui. (diminuată şi, respectiv,
accentuată)
Sistemele vii cu viaţă diurnă şi cele cu viaţă nocturnă, devenind prădătoare, au căpătat viaţă nocturnă şi
s-au maleficizat; ele au apărut după căderea lui Adam din Rai, ca urmare a influenţei directe a omului
asupra lor. Plantele şi animalele nu se pot ruga decât omului. Plantele şi animalele au emisie numai
către om, nu pot comunica direct cu Dumnezeu, ci numai prin om.
BCF=55%BCFmax.(Bărbaţi)
BCF=33%BCFmax.(Femei)
În timpul unei zile biocâmpurile alternează anterior-posterior şi au loc diverse “descărcări” ale acestor
biocâmpuri, cu rol de reîncărcare a sistemului viu. Acestea sunt minim 7 la bărbaţi şi 9 la femei. Femeile
îşi revin IE, în general, mai repede decât bărbaţii, sunt mai artmonioase decât ei, deoarece au consumurile
ie mai mici şi reechilibrarea mai rapidă .
Cu cât “conurile” IE ale palmelor sunt mai mari, cu atât persoana respectivă poate influenţa mai mult şi
mai uşor sistemele vii din mediul înconjurător.
Între orele 900-2400 sunt absorbite prin palme IE necesare sistemului viu, iar în momentul în care
capacitatea de păstrare a acestora în biocâmpurile palmelor este depăşită şi în momentul în care există
riscul ca bilanţul IE al sistemului viu să scadă sub o anumită valoare minimă, datorită particularităţilor de
consum IE zilnic, se produce din palme o descărcare IE în emisferele cerebrale coordonatoare, pentru
revenirea şi energizarea organismului prin meridianele IE cunoscute; de aici IE ajung în Anahata, de unde
sunt redistribuite în întregul organism. Palmele sunt considerate în inforenergetică ca acumulatori-
receptori de ie pentru sistemul viu. Poate de aceea palmele utilizează peste 40% din suprafaţa
emisferelor cerebrale.
Palmele sunt considerate de indieni al VI-lea simţ.
Orice personalitate spirituală are biocâmpurile palmelor mari. Reciproca nu este întotdeauna adevărată.
Există persoane care au biocâmpurile palmelor mari şi sunt neelevate.

Modelul teoretic al variabilităţii circadiene al BCF palmelor umane

Modelul programatorului IE personal

Este un model matematic care ilustrează modul de variaţie al biocâmpurilor palmelor în timpul unei zile
şi de-a lungul vieţii unei persoane.
Modelul nu este valabil pentru persoanele care îşi amplifică biocâmpurile pe concentrare. El se bazează
pe un număr foarte mare de măsurători ale BCF-urilor palmelor făcute la momente de timp diferite, pentru
categorii diferite de oameni, de profesii şi vârste diferite.
Perioada măsurătorilor:1985-1987, în principal.
S-au făcut observaţiile (vezi fig. anterioară):
pd > ad 75% din zi (a- înseamnă anterioară, p- posterioară)
a d> pd 25% din zi
întrucât la fiecare palmă: BCFtot.palme=BCFp + BCFa
În emisferele cerebrale descărcările de ie sunt mai dese şi mai mici la femeie în comparaţie cu bărbatul.
În final, suma tuturor vectorilor BCF-urilor este variabilă.
Deoarece segmentele: ad, pd, as, ps, au aceeaşi variabilitate, putem reprezenta printr-un segment de
dreaptă vectorul IE total al ambelor mâini v:
V = ad + pd + as + ps.
 IE-gr.II 9

Variaţia lui în timpul unei zile va fi:

Mâna
vector total palma dreaptã
dreaptã programator

03 06 09 12
Axa timpului
0 15 18 21 24
biologic

vector total palma stânga

Mâna
stânga

P - programator inforenergetic personal

Modelul programatorului IE personal urmăreşte să prezinte toate variabilităţile de mai sus, spaţial:
a) programatorul IE personal (poartă în el toate caracteristicile sistemului viu)
 v este legată de capacitatea de conştientizare a sistemului viu, a realităţilor în care se găseşte
b) valorile minime ale BCF sunt reprezentate spaţial printr-o suprafaţă cilindrică
c) valorile maxime ale BCF
d) variaţia BCF între minim şi maxim se reprezintă spaţial printr-o elice. Numărul de spirale este legat
de viteza programatorului.
Viteza programatorului personal este mai mică la începutul vieţii şi mai mare la terminarea ei, precum şi
la eforturi .
Diametrul maxim al corpului spaţial (desenului) este la ora 2400 a fiecărei zile şi la maturitate-
corespunzător palmelor noastre- iar minimul de la ora 900 este dat de descărcările emisferelor cerebrale,
care apoi se reîncarcă din oceanul IE.
Observaţie: să facem măsurători şi să determinăm la alte persoane, timp de 24 de ore, care este ora de
maxim şi de minim în timpul unei zile. Se pot face şi măsurători în condiţii normale, deci şi când doarme
(în orele normale de somn).

Vârsta cronologică
ZB < ZC - până la 35 ani
ZB = ZC - 35 - 36 ani
ZB > ZC - peste 46 ani
ZB - ziua biologică
ZC - ziua cronologică
De-a lungul vieţii sistemului viu, vectorul total al ambelor mâini variază astfel:
1 2 3 4 5 6 78
7
5
ad+pd+as+ps A'
A
Copi- Bătrâ-Senili- Timp [ani]
lărie Tinereţe Maturitate neţe tate

B
B'

Maximul personal din acea viaţă

Programatorul inforenergetic
natural
 IE-gr.II 10

1 - conceptie
2 - naştere (la 9 luni)
3 - copilărie (la 7 ani)
4 - tinereţe (la 30..35 ani)
5 - maturitate (la 50..55 ani)
6 - bătrâneţe
7 - deces clinic; senilitate
8 - deces biologic
Dacă AB > A’B’ persoana a involuat în acea viaţă.
Dacă AB < A’B’ persoana se poate să fi elevat.

Grosimea unui perete este limita minimă la care viaţa este posibilă. Capătul din stânga este
mărimea SN-ului în momentul concepţiei (cu care se va naşte). La fel, capătul din dreapta pentru moarte,
când începe viaţa entităţii noesice.
Variabilitatea strimerilor şi BCF-urilor este specifică sistemelor vii.
Viteza de deplasare a programatorului personal (pe voluta din desen) este variabilă:la copii este mai
mică iar la bătrâni mai mare. Există o acceleraţie a acestui programator IE personal. Viteza de deplasare a
programatorului personal determină viteza de curgere a vieţii biologice, care este variabilă, mai mică la
începutul vieţii, mai mare spre sfârşitul vieţii. Dacă viteza de curgere a vieţii cronologice este constantă,
curgerea vieţii biologice este variabilă. ( După ce că îmbătrânesc, îmi trece şi viaţa mai repede. - spunea
un bătrân). Lungimea şi viteza de curgere a vieţii biologice determină viaţa cronologică -aceea din acte.
La tineri programatorul are o retardaţie zilnică, care scade cu cât persoana se apropie de 35-36 ani; după
45-46 ani nu mai este retardaţie (permanent în acelaşi loc); după 45 ani programatorul are un avans în
fiecare zi încât se poate spune că peste 45 ani ziua biologică este mai mare decât cea cronologică.
Mărimea longevităţii este unul din ţelurile mari ale societăţii umane.

IV BIOCÂMPURILE PLANTELOR

Plantele sunt deosebit de sensibile la biocâmpurile altor sisteme vii şi în special la cele umane. Plantele
au cea mai mare sensibilitate de recepţie dintre toate sistemele vii, amplificându- şi sau diminuându- şi
BCF sub influenţa acesteia. Unele sisteme vii vegetale sunt mai benefice, altele mai puţin benefice, sau
chiar malefice, atât fizic prin SF, cât şi ie prin BCF ale lor.
Se constată în natură că plantele care se agreează, îşi atrag BCF, iar acelea ce nu se agreează reciproc îşi
resping BCF. Necesitatea, tendinţa, de normalitate determină convergenţa sau divergenţa tulpinilor
acestora, care se înclină corespunzător. Sistemele vii vegetale mai viguroase, puternice, au înclinarea
minimă în această situaţie, iar acelea mai slabe au înclinarea mai mare. Sistemele vii vegetale sunt foarte
sensibile şi reacţionează foarte puternic, specific, la prezenţele cu diferite motivaţii a sufletelor umane,
malefice sau benefice, din zonă. De aceea copacii din curţile spitalelor sunt întotdeauna cu malformaţii,
bolnavi, cu cât spitalul este mai vechi.
Semănatul cu mâna are o influenţă benefică asupra seminţelor, mărind capacitatea de germinare a
acestora.
Amplificarea biocâmpurilor plantelor determină obţinerea de productivităţi mari la hectar, rezistenţă
mărită la diferite boli sau dăunători, etc.

V BIOCÂMPURILE ANIMALELOR

Biocâmpurile animalelor se modelează la distanţe diferite de exteriorul corpului, în funcţie de elevarea

spirituală a acestora, de modul lor de viaţă (carnivore sau erbivore), de vârstă, etc.
 IE-gr.II 11

Animalele au tendinţa de a-şi dispune BCF-urile în mod egal în jurul corpului, pentru a se putea apăra
din toate direcţiile. Şarpele are cele mai mari BCF-uri dintre toate animalele cunoscute. Animalele
sălbatice au capacitatea de a-şi mări cam de 3-4 ori biocâmpurile, într-un timp foarte scurt.
Agresorii au întotdeauna BCF mai mari (în timpul atacului), iar victimele au BCF mai mici (când le este
frică, datorită ei). De ex. Cîinele şi pisica. Animalele de pradă şi-au dezvoltat în special CE pentru a-şi
paraliza victima, făcând-o să-i fie frică. În replică, animalele erbivore şi-au dezvoltat în special CR pentru
a fi capabile în orice moment să deceleze un atac.
Dresarea animalelor se poate face în două feluri:
1. prin vibraţii afective – schimb de IE pozitive prin BCF;
2. prin frică – animalul îşi retrage BCF-urile şi se creează astfel în timp un reflex continuu de retragere
a acestora la vederea dresorului.
Algoritmul de determinare a BCF
1. Se intră în starea Ready
2. Se pleacă cu ansa pe direcţia aleasă, pe codificarea: “Caut limita exterioară a CV; când ajung pe ea
ansa să facă 900 cu direcţia de înaintare!”
3. Se marchează locul găsit.
4. Se continuă căutarea din locul respectiv sau plecând tot de lângă sistemul viu, cu ansa orientată pe
aceeaşi direcţie, folosind algoritmul: “Caut numai limita biocâmpului de control-supraveghere!”.
5 Şi aşa mai departe…
6. Mulţumim Sfintei Treimi pentru ajutorul primit şi ne facem Semnul Crucii.
Rapoartele R1, R2, R3

1. R1 =фBCF /фSV sv-sistem viu;

R1 exprimă numărul de unităţi de biocâmp pe unitatea de sistem viu.
Se consideră sv în partea cea mai dezvoltată a acestuia.
R1CV=CV/sv; R1CS=CS/sv; R1CP=CP/sv; R1CIT=CIT/sv;
R1CE=CE/sv; R1CR=CR/sv; R1CIU=CIU/sv.

2. R2 = фBCF / фCV R2 exprimă numărul de unităţi de biocâmp pe unitatea de câmp vital.

3. R3 =фBCF1-7 (valoarea momentană) / фBCF1-7 (valoarea maximă)
Aceste rapoarte sunt specifice fiecărui sistem viu şi dau caracterul de unicitate sistemelor respective. Cu
ajutorul lor se pot ierarhiza sistemele vii în funcţie de o anumită calitate, care prezintă interes pentru o
anumită activitate.
Valorile acestor rapoarte indică gradul de elevare al persoanelor în cauză:
Exemple:
▪ R1CV mare – stare de sănătate bună, longevitate, funcţionalitate optimă;
▪ R1CS mare – capacitate de recuperare crescută, după traume de orice fel;
▪ R1CP mare – persoană care poate lucra în condiţii grele sau locuri periculoase;
▪ R1CIT mare – corelaţie puternică şi activă între sistemul viu respectiv şi planeta pe care se găseşte;
▪ R1CE mare – persoane care pot acţiona în mod eficient asupra mediului înconjurător, persoane care pot fi
buni emiţători în cazul transmisiunilor telepatice;R1CR mare – persoane care pot recepţiona semnale din
mediul înconjurător, în afara mijloacelor organelor de simţ, având capacitate de recepţie mare;
▪ R1CIU mare – arată că schimbul de informaţii dintre sistemul viu respectiv şi Univers este puternic şi se
face în ambele sensuri.
Orice sistem viu are un cod IE personal unic. Cunoaşterea şi folosirea codului ie personal este interzisă
oricărui sistem viu. Acestea sunt posibile numai Entităţilor Divine ale Sfintei Treimi şi împuterniciţilor Ei.
VI ANOMALII BIOENERGETICE (ABE)
Perturbările inforenergetice ale unui sistem viu pot fi:
1) În limite normale – stare care nu determină o stare patogenă a sistemului viu;
2) Anomalii bioenergetice patogene (ABEP) – perturbări ie mult mai importante ca mărime, care
determină disfuncţii, modificări structurale, deci indică o stare patogenă a sistemului viu.
 IE-gr.II 12

Condiţiile de redresare ie a unei perturbări bioenergetice patogene(ABEP) sunt următoarele:

a) anomalia nu trebuie prelungită în timp;
b)cauzele anomaliei nu trebuie să se repete mai înainte de redresare;
c) anomalia nu trebuie să fie menţinută la un nivel ridicat prin activităţile care o provoacă, sau prin
alte activităţi ce determină mărirea anomaliei.
O perturbare în limite normale(81% - 99%), dacă este cazul, poate fi redusă de către sistemul viu într-un
interval de 24 de ore, fără intervenţie din afară. ABEP sunt determinate de suprasolicitări repetate, de
eforturi prea mari, care nu pot fi redresate de sistemul viu în acest timp de 24 de ore.
Scala valorică de apreciere a unei anomalii bioenergetice
100 Modificări structurale deosebit de grave 100
90 Ma A Mar
80 Mijlocii Modificări structurale B 60
70 Mici E Mijl
60 Mari P 30
50 Mijlocii Disfuncţii Mici
40 Mici 0
30 Mari
20 Mijlocii Perturbări i.e. în limite normale PBEN
10 Mici
0
Intervalul cuprins între 30 şi 100 reprezintă scala anomaliilor bioenergetice patogene. Acestui
interval (al ABEP-uri-lor) i se aplică o nouă scală a valorilor 0…100 (reprezentată pe desen, în
coloana din dreapta). Astfel, obţinem 3 intervale: ABEP-uri mici (cuprinse între 0..30), ABEP-uri mijlocii
(cuprinse între 30..60), ABEP-uri mari (cuprinse între 60…90) şi ABEP-uri deosebit de grave (cuprinse
între 90..100 )
Apariţia anomaliilor se datorează imposibilităţii centrilor energetici inferiori (1, 2, 3 şi 4) sub influenţa
centrilor ie superiori (5,6,7), de a furniza sistemului viu necesarul de IE pentru compensarea ie
consumate în 24 ore, normală.
Cu cât numărul celulelor afectate este mai mare cu atât acest vector va fi mai mare.
O anomalie bioenergetică este o perturbare a biocâmpurilor sistemului , în special a biocâmpului vital,
care indică deficitul de ie a celulelor dintr-o anumită zonă (sau organ).
Orice anomalie bioenergetică de pe structura fizică îşi găseşte cauza în carenţe de ordin afectiv-
sentimental. Dacă nu se are în vedere eliminarea acestor carenţe, eforturile pentru redresarea sănătăţii sunt
zadarnice. De aceea se spune că trupul este bolnav pentru că sufletul este bolnav.
Organele cu activitate foarte intensă, produc perturbări ie în mod permanent, normal, astfel:
1. inima;
2. stomacul;
3. ficatul;
4. organele genitale;
5 rinichi;
6. splina;
7. pancreasul.
Ierarhizarea organelor în raport de frecvenţa constatării ABEP-urilor este următoarea:
1. ficatul (în special lobul posterior);
2. V.B.
3. Stomacul;
4. Inima;
5. colonul (în special ramura descendentă);
6. rinichii (în special cel drept);
7. colonul – ramura ascendentă;
8. rectul;
 IE-gr.II 13

9. uterul şi unul din ovare;

10. colonul transvers;
11. splina şi pancreasul;
12. tiroida;
13. plămânii;
14 articulaţiile coxofemurale;
15. ganglionii inghinali şi subaxiali;
16. coloana vertebrală, regiunea cervicală;
17. coloana vertebrală, regiunea sacrală;
Valoarea 0% a ABEP indică lipsa anomaliei patogene, deci o stare de sănătate perfectă.
Valoarea 100% este echivalentă cu distrugerea organului sau a zonei respective.
Algoritmul de determinare al ABEP
1. In starea Ready se parcurge sistemul viu cu ansa paralelă cu corpul, folosind algoritmul: “Caut numai
anomalia bioenergetică patogenă. În dreptul organului sau zonei respective cu ABEP, ansa să facă un
unghi de 900 faţă de paralela la suprafaţa corpului!”
2. Se parcurge organul sau zona respectivă concentrându-ne pe algoritmul: “Caut numai valoarea
maximă a ABEP la nivelul acestui organ.” Apoi se face conturul spaţial a ABEP-ului.
3. Se notează valoarea găsită.
4. Se continuă căutarea de-a lungul corpului sistemului viu, pentru determinarea unei alte anomalii
bioenergetice şi aşa mai departe.
5. Se mulţumeşte Sfintei Treimi pentru ajutorul primit şi se face semnul Sfintei Cruci.
Observaţie: se poate determina valoarea maximă a anomaliei bioenergetice şi prin măsurare directă,
folosind algoritmul: “Caut valoarea maximă a anomaliei la nivelul… (organul sau zona respectivă)” şi în
timpul măsurării se vizualizează organele sau zonele respective, parcurse succesiv, în acest scop.

VII STAREA DE SĂNĂTATE (SS)

Starea de sănătate este starea ie de existenţă momentană a structurii la care se referă, a organului sau a
zonei respective, comparativ cu starea perfectă- 100%- a ei. Ea poate fi percepută cu ajutorul organelor de
simţ şi extrasenzorial prin extrasen-sibilităţi.
Caracteristici:
1. Se măsoară în procente aplicându-se următoarea scală valorică unică:
SS% SS excepţională
100 97 SS foarte bună
90
80 81 SS normală
70
60
50
40 Limita morţii clinice
30
20 Deces

10
0

SS=100%  stare de sănătate perfectă, integritate funcţională şi structurală perfectă a structurii la care
se referă.
 IE-gr.II 14

SS=30%  decesul clinic, încetarea tuturor funcţiilor fundamentale ale structurii respective, remanenţa
ie fundamentale vieţii în grupe de celule, limita inferioară de supravieţuire.
SS=0% decesul biologic al structurii, inexistenţa ie fundamentale vieţii.
2. Se măsoară pe fiecare structură (F, B, N) şi pe total sistem viu (T). Vectorul total se referă la sistemul
viu considerat ca un întreg, cu toate structurile sale.
3. Semnificaţia valorilor pe structuri:
Pe S.Fizică:
Toate organele, zonele şi sistemele, ca şi SF au semnificaţia că sunt în starea indicată de valoarea ss şi sv.
Biosic:
a) SS=100%  înseamnă că în fiecare por al structurii fizice, structura biosică este implementată în
cantitatea şi de calitatea corespunzătoare sistemului viu şi funcţionează la capacitatea maximă posibilă;
b) SS=81%  indică capacitatea de formare de algoritmi corecţi, specifici pentru rezolvarea unor
probleme, dar cu nivel minim;
c) 70%<SS<81%  indică cazul persoanelor surmenate intelectual, cu semnificaţia incapacităţii de a
face analize şi sinteze corecte raţional;
d) SS<50%  cazul persoanelor cu psihoze deosebit de grave, rezultat al unor şocuri ce au afectat
structura raţională;
Noesic:
a) SS=100%  are semnificaţia existenţei structurii noesice corecte implementate în structura fizică, a
îndeplinirii 100 % a tuturor funcţiilor sufletului , ce animă structura fizică respectivă;
b) SS=81%  reprezintă starea inforenergetică minimă pentru trăirea afectiv-sentimentală a sistemului
viu(sensibilitate minimă, afectivitate minimă, rezonare la sentimentele altora minimă);
c) SS<81%  indică persoane aflate în suferinţă afectiv-sentimentală, după anumite şocuri afectiv-
sentimentale, drame, tragedii;
Total:
Valorile de pe total indică, în funcţie de apropierea valorică de una dintre structuri, nivelul de elevare al
persoanei respective, de care dintre structuri este determinată:
a) Dacă valorile de pe total sunt apropiate de SF, persoana respectivă este preocupată în special de
activităţi fizice;
b) Dacă valorile de pe total sunt apropiate de SB, persoana respectivă este raţională, prin excelenţă;
c) Dacă valorile de pe total sunt apropiate de SN, persoana respectivă este preocupată de activităţi
spirituale;
d) Dacă valorile de pe total sunt mai mari decât toate celelalte valori, persoana suferă o influenţă
benefică din afară;
e) Dacă valorile de pe total sunt mai mici decât toate celelalte valori, persoana este afectată negativ din
exterior.
Cu cât diferenţele sunt mai mari sau mai mici, cu atât influenţele respective sunt mai puternice sau mai
slabe.

VIII STAREA DE VITALITATE (SV)

Starea de vitalitate se referă la starea inforenergetică a unei structuri. Ea indică potenţialul inforenergetic
de care dispune structura în momentul măsurătorii.
Caracteristici:
1. Starea de vitalitate se măsoară pe fiecare structură şi total.
2. Pentru interpretarea rezultatelor se foloseşte aceeaşi scală valorică unică ca şi la SS:
a) SV = 100%  maximul posibil firesc de IE specifice şi necesare structurii respective. În cazul
SV se pot obţine valori >100%, dar acest fenomen se petrece temporar şi reprezintă o supraenergizare a
structurii respective. Tot ceea ce este >100 se consumă sau este radiat repede, în câteva minute, deoarece
aceasta nu este o stare normală şi firească.
 IE-gr.II 15

b) SV = 30 % momentul decesului clinic, ie existente în structură nu mai pot susţine procesele

fundamentale celulare.
c) SV = 0 %  deces biologic, absenţa totală a IE vitale, specifice structurii respective.
3. SV este mai mobilă decât SS, variind mai uşor decât aceasta.
4. SV variază în funcţie de capacităţile persoanei, de nivelul ei de elevare şi de condiţiile de mediu.
5. SV trebuie să fie > cu 5% de SS pentru a le putea susţine, dacă SV este mai mic, atunci SS în
perioada următoare va decade. Pentru vindecare SV trebuie să fie > 90 % .
Reguli care exprimă normalitatea pentru SS şi SV
SN > SSB > SSF cu 5% fiecare, ca şi la SV
SVN > SVB > SVF
Starea de vitalitate a unei structuri influenţează mai întâi starea de sănătate a acestei structuri şi apoi
starea de vitalitate a celorlalte structuri:
SVN  SSN  SVB
SVB  SSB  SVF
SVF  SSF  SVT
SVT  SST
Structura biosică este o interfaţă între structura noesică şi structura fizică.
1. Dacă SV-SS=5%, pentru fiecare structură în parte, spunem că structura respectivă este susţinută IE.
2. Starea de vitalitate trebuie să aibă valori mai mari decât starea de sănătate:
SVN > SSN SVF > SSF
SVB > SSB SVT > SST
3. Dacă SV < SS, cu cât această diferenţă este mai mare, cu atât decăderea va fi mai gravă şi se va
realiza într-un timp mai scurt pentru structura respectivă.
4. SV fiind mai mobilă, este mai uşor influenţabilă, ea fiind prima care reacţionează la influienţa unui
factor benefic sau malefic. Depărtarea SV de SS în sens pozitiv sau negativ, indică mărimea factorului
respectiv.
5. SV > SS  sistem viu în ameliorare inforenergetică (în revenire);
SV = SS  stare instabilă cu posibilităţi de degradare;
SV < SS  un sistem viu aflat în involuţie inforenergetică.
6. B < T  N  persoana este preocupată de activităţi spirituale;
F < T  B  persoană raţională puternică;
T=F  persoană de tip primitiv;
T=N  personalitate spirituală.
Exemple:
F B N T
1 SS 73 77 75 76

SV 78 77 74 77
2 SS 83 87 79 84
SV 84 82 76 83
3 SS 74 85 86 86
SV 78 84 85 84
4 SS 74 80 81 79
SV 89 94 97 96
5 SS 83 86 88 87
SV 88 90 92 91

1. Este o persoană care are probleme de sănătate pe toate structurile,

a cărui SS este în decădere, SV nu- i poate menţine nivelul actual.
 IE-gr.II 16

2. Este o persoană echilibrată, dar care a suferit un şoc afectiv-sentimental destul de puternic. Este de
puţin timp în această stare deoarece SS-urile şi SV-urile pe celelalte structuri sunt încă bune.
3. Este o persoană cu probleme de sănătate pe SF destul de mari. Este o persoană în curs de redresare,
de însănătoşire, însă în faza de început a redresării.
4. Este o persoană cu probleme de sănătate aflată în tratament IE. Are depozitele IE necesare revenirii
SS la valori normale.
5. Este o persoană echilibrată, în curs de evoluţie, ale cărei SV-uri reuşesc să-i susţină şi să-i amelioreze
SS-urile de pe toate structurile. Totalul este între B şi N, deci persoana este preocupată de activităţi
spirituale.

IX ENERGII BENEFICE FUNDAMENTALE (EBF)

Energiile benefice fundamentale (EBF) constituie parametrul de bază în aprecierea calităţii unui sistem
viu, structură, fenomen, categorie, procedură, metodă, acţiune, etc. EBF constitue suportul energetic
minim necesar pentru funcţionarea, eficienţa, algoritmilor fundamentali ai vieţii.
EBF-ul are semnificaţia inforenergiilor favorabile vieţii şi evoluţiei sistemelor vii.
EBF-ul maxim universal este Lumina de la Dumnezeu, existent într- o structură, fenomen, procedură,
categorie, etc.
Fiecare sistem viu posedă IE specifice şi unice fiecărei structuri, în structurile inferioare (SF şi SB)
reflectându-se IE ale structurilor superioare, de tip noesic. Cu cât sistemul viu este mai elevat, cu atât IE
ale structurilor superioare au un rol mai determinant şi invers, cu cât un sistem viu este mai puţin elevat
cu atât influenţa structurilor de tip noesic este mai mică în totalul sistemului viu şi influenţele SF şi SB
sunt mai mari.
Beneficitate = calitatea Divină care are la bază iubirea de tip christic, datorită căreia un sistem viu nu
poate face rău, având numai necesităţi de a face numai bine.
Energiile benefice fundamentale pot fi:
A. Potenţiale, care se găsesc în orice sistem viu mai mult, mai puţin, sau deloc, caz în care sistemul viu
are un caracter demonic, când IE corespunzătoare ale structurilor sale sunt anihilatoare ale ie şi proceselor
vii fundamentale ale sistemelor vii benefice. Acestea sunt nemanifeste, latente, deşi există în structuri şi în
sistemul viu.
Caracteristici:
1. EBF-ul se măsoară pe scala valorică unică, pe fiecare structură şi pe total sistem viu, între +100 şi –
72, cu semnificaţii adaptate.
2. EBF poate fi: a - Potenţial b - Conştientizat c - Aplicat d - Util, manifest
3. Pentru interpretarea rezultatelor se foloseşte aceeaşi scală valorică unică ca şi la SS şi SV:
a) EBFpot. = + 100  maximul posibil uman de beneficitate;
b) EBFpot. = + 81  limita normală minimă de beneficitate;
c) EBFpot. = -72  maximul posibil de specializare negativă, specific demonilor.
d) EBFpot. < 81 şi / sau EBFpot.< 0 au efecte defavorabile vieţii şi evoluţiei sistemelor vii
e) EBFpot. < 0 exprimă lipsa completă a IE benefice, dar şi prezenţa IE anihilatoare ale acestora,
ceea ce are ca efect final moartea, iar într-un timp mai lung sau mai scurt până la aceasta, suferinţe
specifice structurilor.
f) În cazul în care EBFpot. < 0 pe o structură sau pe toate, structura sau întregul sistem viu au
caracter demonic;
g) 0 < EBFpot < 81 indică existenţa EBF nesatisfăcătoare pentru necesităţile structurilor sau pe total
sistem viu, specific sistemelor vii rele;
h) EBFpot < 81 indică întotdeauna răutate, carente specifice structurilor şi riscuri crescute de
suferinte specifice acestora sau pe total sistem viu;
 IE-gr.II 17

i) 81 < EBFpot < 90 valorile minime necesare unui sistem viu pentru îndeplinirea functiilor specifice
structurilor, a necesităţilor acestora şi pentru evoluţia structurilor şi a întregului sistem viu- beneficitate
minimă şi medie;
j) EBFpot. > = 90 valori ce corespund sistemelor vii foarte bune, normale, fireşti, bine integrate în acest
univers, longevive, avînd IE specifice şi necesare pentru îndeplinirea rolului sistemului viu în nişa sa IE.
4. Semnificaţia valorilor pe structuri:
a) O persoană cu EBFpot. scăzut pe structura fizică este dominată de impulsuri fizice, brutală,
capabilă de infracţiuni;
b) O persoană cu EBFpot. scăzut pe SB este o persoană severă, rea, nervoasă, agitată, irascibilă,
bănuitoare, suspicioasă, critică;
c) O persoană cu EBFpot. scăzut pe SN, este o persoană rea, insensibilă, incapabilă de a comunica
corect afectiv-sentimental, o persoană care nu înţelege iubirea, impotentă în iubirea sufletului.
B. Conştientizate – EBFcon.
Fiecare sistem viu conştientizează numai o parte din beneficitatea potenţială pe care o are pe fiecare
structură şi pe total. Algoritmul concentrării este:
“Cît % din beneficitatea potenţială pe care o are sistemul viu pe structura respectivă sau pe total o
conştientizează ?”
Întotdeauna EBF con. <=EBF pot.
C. Aplicate – EBFapl.
Din beneficitatea conştientizată pe fiecare structură şi pe total, fiecare sistem viu aplică numai o parte,
cu motivaţii specifice.
EBF apl.=cît % aplică din cît conştientizează pe structura respectivă, sau pe total ?
Întotdeauna EBFapl. <= EBFcon.
D. Utile, manifeste – EBFut. , se calculează astfel:
EBFut. =EBFpot. x ( EBFcon. / 100 ) x ( EBFapl. / 100 )
Toate tipurile de EBF, au pe fiecare structură şi pe total, o limită minimă şi o limită maximă, între
care variază într- o zi, sau în altă perioadă de timp.
5. Ambele limite privesc o anumită perioadă de timp.
6. Gradul de elevare a beneficităţii sistemului viu se apreciază după EBFmin. pe fiecare structură şi pe
total.
- EBFpot. = EBFpot.max. - EBFpot.min.
EBFpot. sau ut. Are semnificaţia rezervelor de elevare în beneficitate. Sistemele vii în curs de elevare
pot avea diferenţa dintre minim şi maxim mare sau foarte mare, pe când sistemele vii foarte elevate au
diferenţa foarte mică sau egală cu 0 şi limita minimă foarte ridicată.
ETALON pentru EBF : MÂNTUITORUL IISUS CHRISTOS
EBF = 0 şi EBFpot. = EBFcon. = EBFapl. = 100 = EBFut.
7. Există sisteme vii care pot avea unele structuri malefice (EBF<0) şi alte structuri benefice (EBF>81).
Exemplu: unele feline, sau oameni, au SN cu EBF negativ în timp ce SB şi SF au EBF>0.
Unele clase şi specii animale, sau vegetale, sunt influenţate de decăderea spirituală a fiinţelor umane.
Atunci când omul va eleva spiritual această caracteristică le va dispare, ceea ce în unele cazuri va
determina chiar dispariţia speciei, iar în alte cazuri schimbarea comportamentului, modului de alimentaţie
a acestora, (precum se arată în Sfânta Scriptură a existat această situaţie cel puţin în două momente – la
Facere şi la Potopul lui Noe, în arcă ).
8. EBF-urile ca mărime şi semn sunt acelea care despart lumile malefice de acelea benefice. În
societatea umană ponderea existenţei oamenilor răi este de 1/5, iar 4/5 sunt oameni mai mult sau mai
puţin buni însă lipsiţi de cunoaşterea necesară manifestării beneficităţii lor.
Nu există în Legile Divine tehnici de beneficizare a celor răi, deoarece evoluţia sistemelor vii trebuie să
aibă loc prin eforturi proprii şi nu în mod artificial, exterior sistemului viu. Aceasta este valabil la
sistemele vii umane.
 IE-gr.II 18

Efecte de beneficizare se pot obţine, însă numai în Legile Divine. Altfel sunt temporare datorită faptului
că nu corespund Legilor Divine ale evoluţiei sistemelor vii.
Evoluţia sistemelor vii nu este voliţională, este Lege Divină.
9. La sistemele vii la care EBF-urile pe structuri şi pe total diferă mai mult de 5 % aceasta duce la
dizarmonii, conflicte, în interiorul sistemului viu şi între sistemele vii care au concepte şi manifestări atât
în interior cât şi în exterior diferite; ( nu pot fi preluate, însuşite de celălalt sistem viu depăşindu-se
limitele biologice fundamentale de intrare în rezonanţă a structurilor şi BCF-urilor ).
10. Din motivul de mai sus două sisteme vii în care unul este pe valorile maxime şi celălalt pe valorile
minime îşi determină dizarmonii, conflicte reciproce, în special dacă nu sunt elevate şi nu au autocontrol.
11. Structurile oricărui sistem viu manifestă mai mult sau mai puţin, calitatea de a-şi transfera energiile
sau informaţiile fundamentale către structura solicitată de un anumit efort IE.
12. IE fundamentale ale fiecărei structuri, când sunt transferate spre structurile superioare ( cu IE
maisubtile) procentele câştigate de structurile superioare sunt întotdeauna mai puţine decât procentele
livrate de structurile inferioare şi invers.
13. Creşterea EBF pot pe structuri se realizează astfel:
a) EBF-ul pe SF creşte prin post, eliminarea cărnii din alimentaţie, autocontrolul şi conducerea
trupului cu SN, interzicerea intrărilor în rezonanţe negative;
b) EBF-ul pe SB creşte prin eliminarea gândurilor de suspiciune, bănuială, mânie, utilizarea
învăţăturilor christice, interzicerea pornirilor de “a-i judeca pe alţii”;
c) EBF-ul pe SN creşte prin iertare, rugăciuni, sacralizarea vieţii, plus fapte bune cât mai multe, prin
acţiuni de îndreptare a propriilor greşeli, de alinare a suferinţelor provocate anterior, prin dezvoltarea şi
manifestarea sentimentelor benefice, de iubire faţă de creaţia Tatălui.

X DESPRE BINE ŞI RĂU

BINELE şi răul sunt două categorii distincte, antagonice. Lupta împotriva răului se realizează prin fapte
bune, acţiuni de iubire continui. Răul coexistă lângă BINE numai atunci când nu e optimizată situaţia
respectivă. (când nu are EBF = 100). Asta se întâmplă în societăţile neelevate. Chiar şi atunci răul nu
apare concomitent cu BINELE, ci ca o replică, după un timp. Răgazul de timp se măreşte din ce în ce mai
mult, până când răul nu va mai apărea. Numai în societăţile umane mai elevate dar de tip dizarmonic,
între momentul facerii BINELUI (răului) şi momentul facerii răului (BINELUI) există un timp
intermediar, cu atât mai lung cu cât societatea umană e mai elevată spiritual. În societatea viitorului, a
celor 1.000 de ani pace răgazul de timp va fi foarte lung sau fără sfârşit întrucât lucrările răului nu se vor
mai produce, eficienţa lor fiind nulă. Cu cât răgazul de timp e mai scurt, societatea, colectivitatea, familia,
etc. e mai dizarmonică, mai neelevată, etc.
Cunoaşterea, voinţa, cultura generală, sunt necesare pentru formularea unor algoritmi corecţi, compleţi,
cu EBF = 100.
Observaţie: Exemplu cu vinul amestecat cu chinină (discernământul de a separa BINELE de rău pe
care nu-l avem). Legile aparent bune dar incomplete şi care lasă loc răului în exprimarea sa, în funcţie
de gradul nostru de elevare, se consideră că nu sunt bune. Carenţa legiuitorului e faptul că e lacunar, că
prevede circumstanţe de ambele feluri şi excepţii.
Numai în acest Univers există uneori acest mozaic al BINELUI şi al răului, succesive. Sfinţii manifestă
numai BINELE, de la nivelul de la care sunt. Sfântul Nicolae, în conflict cu un demon, nu a intrat în
rezonanţă cu acel demon, ci în momentul agresiunii fizice, s-a rugat şi mai mult.
Exemplu: povestea Sfântului Nicolae în confruntarea cu un demon. Relatarea cu Iisus când a biciuit
zarafii în Templu, cu Iubire pentru a nu mai păcătui. Tot cu armonie şi Iubire Iisus a încasat palmele de
la soldaţi, întotdeauna şi-a păstrat cumpătul.
În perioada de început a creştinismului, în special până la Conciliul dela Niceea (325 d.Chr.) când
creştinii erau în ilegalitate, sfinţii, martirii, sunt mai mulţi decât după aceea, când creştinismul a devenit
legal datorită sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena. Creştinarea împăratului a determinat creştinarea în
masă, a unor oameni care nu cunoşteau creştinismul, slabi în credinţă. Deaceia, ulterior creştinismul a
 IE-gr.II 19

slăbit. Anterior anului 325 domneau legile Vechiului Testament. Suferinţele mari i-au călit pe creştinii în
ilegalitate. Răul era preponderent (  80 %). Era legea “ dinte pentru dinte”.
Odată cu naşterea Mântuitorului, ponderea răului a scăzut (  60 %).
În Noul Testament, ponderea BINELUI a crescut. ( 40, 50, ….). Azi am ajuns deabia la 60% fapte bune.
Raportul coexistenţei BINELUI cu RĂUL se schimbă din Vechiul Testament în Noul Testament. Cu
liberul arbitru alegem ce fapte facem. Schimbarea raportului în favoarea faptelor bune este manifest, iar
noi trebuie să contribuim la îmbunătăţirea sa, până la 500 ani din cei 1.000 de ani pace (când FB = 100 %).
Faptele bune - FB ale oamenilor se intercalează cu cele rele, în pondere direct proporţională cu elevarea
lor spirituală. Deci cele două noţiuni nu se amestecă. Într-o zi fac n*FB şi m*FR. Acest raport ne
caracterizează.

Coeficient de manifestare a unei fiinţe:

FB
Cm   100
FB  FR
FB > FR  50 < Cm < 100
FB = FR  Cm = 50
FB < FR  Cm < 50
F B = 0  Cm = 0
FR = 0  Cm = 100

Normal este ca 50 < Cm < 100 şi să tindă spre 100.

În funcţie de ponderea făcătorilor de FB şi FR, fiind simultane un timp, în cadrul colectivităţii, nu al
individului, o colectivitate e mai bună când ponderea e mai mare de 50. (în curs de elevare benefică)
Se referă la orice colectivitate, etnie, naţiune, până la nivel de specie.
Răul există dar, cu liberul arbitru şi cu discernământ, trebuie să nu-l manifestăm. În societatea umană,
sfinţii, martirii, mucenicii, eroii, făcătorii de bine, au ales cu LA să facă numai FB, în timp ce oamenii
neelevaţi, răi, perturbatori, negativişti au ales cu LA, FR, ceea ce micşorează randamentul, eficienţa
activităţilor umane şi frânează evoluţia spirituală a societăţii în care trăiesc.
Exemple din societatea umană:
În perioada Vechiului Testament şi imediat după crucificarea Mântuitorului Iisus Christos, Cm a fost mai
mic de 50, cu toate implicaţiile corespunzătoare. Din acea perioadă până azi a rămas obiceiul răzbunării, a
vendetei. În cadrul unei familii, societăţi, oamenii au Cm diferit. Când Cm > 5 % între membrii
colectivităţii, în colectivitate este dizarmonie, ceea ce micşorează eficienţa acesteia, longevitatea acestei
colectivităţi, întrucât evoluţia lor spirituală este frânată.
Îndepărtarea din colectivităţile benefice eficiente a celor care frânează eficienţa şi evoluţia
acestora şi formarea de colective de reeducare în cadrul cărora Cm este mai mic de 50% şi
Cm < 5 %, este soluţia pentru armonizarea societăţii. Formarea de colective de muncă, sociale în
cadrul cărora ∆Cm < 5 % şi Cm sunt criteriile de bază în formarea viitoarelor colective.

XI N-VERSURILE

ISTORIC
Dante Alighieri în Divina Comedia (cu cele 3 cărţi: Infernul, Purgatoriul şi Paradisul), în secolul al
XVI-lea, defineşte în termeni literari noţiunea de nivele existenţiale.
În anul 1978 academicianul M.Drăgănescu, preşedintele Academiei Române (până în 1990), publică
lucrarea sa "Eseuri despre materialitate, informaţie, spiritualitate", reluând o teorie franceză la care îşi
aduce aportul său personal. El defineşte în scrierile sale conceptul de informaterie. Publică şi alte lucrări
în domeniu cum ar fi: "Inelul lumii materiale", "Ortofizica".
Teoria sa existenţialistă demonstrează că universul euclidian (tridimensional) este o hipersferă (fără
limită). Două hipersfere formează o hipersferă denumită BIVERS. Dimensiunile din BIVERS au
 IE-gr.II 20

semnificaţie Riemann-iana şi Lobacevski- iană (autorii matematicii neeuclidiene) cu 4 dimensiuni, sau

mai multe, în versurile superioare.
2 BIVERS =  1 TRIVERS (4D+1D)
univers
bivers
trivers
tetravers

Fiecare vers este caracterizat de un ordin şi o mărime. D = O + 2

Versuri Univers Bivers Trivers Tetravers …….. Decavers
Ordin 1 2 3 4 10
Dimens. 3 4 5 6 12

Nivelul 10 este nivelul Divinităţii (9 + 1). Este "Cetatea de Opal", locuinţa Entităţilor
Dumnezeieşti.

#######