38. Analiza seriei cronologice(SCR). Indicatorii medii.

Serie cronologica –este un sir alcatuit din valori omogene comparabile ce caracterizeaza schimbarile
unui fenomen oarecare intr-o perioada de timp . Elementele constitutive a sirului cronologic se numesc
nivele(absolute.relative,medii) Pentru a analiza o serie cronologica se recomanda a fi reprezentata grafic
si analizati indicii ca Spor absolut,ritm de crestere,ritmul sporului,valoarea absoluta a unui procent de
spor.
Indicatorii medii-(( ex:durata medie de internare) este un nivel mediu,calculat ca medie a valorilor
seriei.Calculul se justifica doar daca nivelurile seriei sunt omogene.Pentru o SCR de intervale ,Nivelul
mediu se afla calculind media aritmetica simpla a valorilor seriei; pt SRC de moment –se afla calculind
media cronologica simpla pt momente egal distantate:

Si media ponderata pt momente inegal distantate:

Indicele mediu de dinamica se calculeaza ca medie geometrica simpla a indicilor de dinamica cu baza
mobila.Arata de cite ori s-a modificat (a crescut/a scazut) in medie fenomenul analizat pe intraga perioada
de calcul.Ritmul mediu de dinamica arata cu cite % se modifica in medie fenomenul pe intreaga perioada
analizata.Modificarea medie absoluta este media aritmetica simpla a modificarilor absolute cu baza
mobila,el arata cu cit a crescut/scazut fenomenul in medie de la o perioada de timp la alta(spor mediu-
daca este calculat pt fenomen cu tendinta de crestere;si daca scade – scadere medie).Valori mai mari de
100% ale acestui indicator arata tendinta de crestere a fenomenului analizat,iar valori mai mici de 100% -
corespunde unei scaderi pe ansamblul perioadei considerate.

39. Reprezentarea grafică a seriilor cronologice.

Graficul -arata evident succesivitatea schimbarilor fenomenului studiat.el ne permite vizual sa percepem
caracterul fenomenului studiat ,particularitatile de manifestare a lui si tendinta de dezvolltare si corelatie
cu alti indicatori.face informatia mai aceesibila si mai clara pt toti ascultatorii,atragind si atentia
lor.Reprezentarile grafice sunt folosite pt a prezenta: dinamica in timp si legitatile fenomenului;structura si
ponderea lui,rata intensitatea,frecventa ,gradul de raspindire a fenomenelor.
Componentele de baza ale graficului sunt:titlul/denumirea graficului, Suprafata de reprezentare a
lui,Suprafata graficului,Aria graficului,legenda,reteaua de axe orizontale si verticale,explicatia si
indicatiile axelor.
Reprezentarile grafice se clasifica in functie de caracterul fenomenelor;de frecventa,de structura,de
corelatie,de coraport al fenomenelor studiate,de contur,de suprafata,tridimensionale.
40. Importanţa standardizării în medicină. Metodele de standardizare. Standardizarea prin
metoda directă.

In practica de cercetare,strandartizarea se utilizeaza mai frecvent in analiza indicatorilor de

morbiditate,natalitate,mortalitate a populatiei,fiind necesara in activitatea medicala .
Standartizarea –metoda de calcul a indicatorilor standartizati care substituie valorile relative sau medii
care sunt incomparabile din cauza neomogenitatii structurale a totalitatii comparate.

Metode de standartizare – directa,indirecta,tangentiala.

Metoda tangenţială de standardizare se utilizează în cazurile când

în totalităţile comparate lipsesc date privind bolnavii, decedaţii etc. Drept
standard este luat un indicator cunoscut: exemplu – indicatorii mortalităţii
generale, mortalităţii pe vărste, letalităţii etc. din literatura de specialitate,
statistică ofi cială şi cu acesta sunt comparaţi indicatorii primari.

Metoda indirectă de standardizare se utilizează în cazurile când

indicatorii necesari pentru comparare şi analiză lipsesc. Acestea sunt
„reconstruiţi” în mod invers, spre exemplu în baza datelor despre mortalitate,
morbiditate, letalitate, care trebuie redaţi cât mai obiectiv în
corespundere cu informaţia cunoscută despre numărul şi structura populaţiei

Metoda directa- pt aceasta metoda drept standart este structura populatiei,care se considera ca este identica
in ambele totalitati comparate.esenta metodei este eliminarea factorilor ce influenteaza marimea
indicatorilor obtinuti.

41. Etapele standardizării prin metoda directă şi caracteristica lor.

Cuprinde 5 etape:
1 – calcularea indicilor intensivi si generali (pt fiecare grup aparte –pe sexe,virsta etc) pentru totalitatile
care se compara
Ex - Determinăm rata decedaţilor,în dependenţă de profi lul secţiei, în ambele spitale. Spitalul A,secţia
terapie – (30/600)x100; secţia chirurgie – (6/300)x100;boli infecţioase – (4/100)x100. Analogic se fac
calculele şi pentru spitalul B. Ulterior determinăm indicatorul general al letalităţii pentru spitalul A –
(40/1000)x100 şi pentru spitalul B
– (38/1000)x100.
2- alegerea si calcularea standartului
Drept standard este considerată acea componenţă a totalităţilor, care refl ectă toate particularităţile
totalităţilor comparate.
3- calculul „valorilor asteptate”pt fiecare grupa de standart
Calculul se face în modul următor: în spitalul A, secţia terapie, au decedat 5% bolnavi. Câţi decedaţi vor fi
la 800 de
bolnavi nivelul letalităţii va fi acelaşi?
5% – 100
x% – 800
x = (5x800)/100
4- determinarea indicilor standartizati
Indicatorul standardizat
este raportul procentual al sumei valorilor aşteptate din
fi ecare totalitate la standardul general.
Spitalul A – (68/2000)x100 = 3,4%
Spitalul B – (88/2000)x100 = 4,4%
5- compararea totalitatilor dupa indicii generali intensivi sau medii si standartizati.Formularea
concluziilor.

42)Corelația generalități.Argument și funcție,noțiuni.Tipurile de legături de corelație.

Corelația reprezintă relație ,legătură reciprocă dintre 2 sau mai multe lucruri sau fenomene, relație
în care unul dintre termeni nu poate exista fără altul.Apariția și evoluția unui fenomen este în
strînsă legătură cu o serie de alte fenomene sau factori care intervin în determinarea sau
favorizarea acestuia.Corelația este o metodă care ne permite să cunoaștem fenomenele din natură și
societate sub raportul interfeței lor , a conexiunilor în care se găsesc.
Argumentul reprezintă un element din domeniul de definiție al unei funcții,o variabilă independentă pe
de altă parte noțiunea de argument mai poate fi folosită drept cheie în cursul unei sortări, unei căutări
într-un fișier.
Funcția-este o mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile independente.
Operație care, prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare.
Putem identifica 2 tipuri de corelații:
• corelaţii funcţionale sau matematice
• corelaţii statistice sau stohastice.
Corelațiile funcționale: sunt perfecte, rigide, exprimând legătura dela cauză la efect între fenomene.
Asemenea corelaţii sunt studiate în cadrul ştiinţelor exacte, unde având de-a face cu fenomene
simple,legătura de la cauză la efect se evidenţiază mai uşor şi se exprimă sub formă de lege. În cazul
corelaţiei funcţionale unei valori determinate a
unei variabile independente X (argument) îi corespunde strict o valoare a variabilei dependente Y
(funcţie).

• Corelațiile statistice: sunt mai puţin perfecte, se evidenţiază mai greu, exprimând legătura de
dependenţă care există între fenomene.În cazul corelaţiei statistice fiecărei valori numerice a
variabilei X corespund nu una ci mai multe valori a variabilei Y, adică o totalitate statistică a
acestei valori, care se grupează în jurul mediei Yx.Corelaţiile statistice, spre deosebire de cele
funcţionale, pot fi numai vremelnice şi într-un singur sens.

43.Corelațiile statistice: tipuri și interpretare.Corelograma

 Corelațiile statistice: sunt mai puţin perfecte, se evidenţiază mai greu, exprimând legătura de
dependenţă care există între fenomene.În cazul corelaţiei statistice fiecărei valori numerice a
variabilei X corespund nu una ci mai multe valori a variabilei Y, adică o totalitate statistică a
acestei valori, care se grupează în jurul mediei Yx.Corelaţiile statistice, spre deosebire de cele
funcţionale, pot fi numai vremelnice şi într-un singur sens.
După numărul caracteristicilor corelate, legăturile dintre fenomene pot fi simple şi multiple.
Legăturile simple se stabilesc numai între două caracteristici, iar cele multiple – dintre trei sau mai
multe caracteristici. După formă legătura de corelaţie poate fi lineară (rectilinie) sau nelineară
(curbilinie). După direcţie – directă (pozitivă) şi inversă (negativă).
În cazul corelaţiei lineare schimbărilor uniforme a valorilor medii a unei variabile, au loc schimbări
egale a altei variabile (de exemplu, schimbările tensiunii arteriale sistolice şi celei diastolice).
Pentru corelaţia nelineară schimbărilor uniforme a unei valori îi corespund valori medii a altei
variabile, care poartă caracter de creştere ori de micşorare.
Corelaţii directe se stabilesc între fenomene care evoluează în acelaşi sens, în aceeaşi direcţie.
Creşte unul, creşte şi cel cu care are legătură de dependenţă; sau scade un fenomen, scade şi cel cu
care corelează. Spre exemplu, mărirea înălţimii copiilor determină mărirea greutăţii lor.
Corelaţiile inverse se stabilesc între fenomene care evoluează în sens opus. Creşte un fenomen şi
scade cel cu care are o legătură de dependenţă; sau scade un fenomen şi creşte cel cu care se
corelează. Spre exemplu, cu cât e mai mare vârsta copiilor, cu atât e mai mică mortalitatea lor.
Aprecierea legăturilor de corelaţie lineare se realizează cu ajutorul coeficientului de corelaţie rxy,
iar celor nelineare – cu raportul de corelaţie η (eta).
Corelograma
• Existenţa sau inexistenţa unei corelaţii între fenomene se poate evidenţia aproximativ cu
ajutorul reprezentărilor grafice. În acest caz, folosim un grafic cu două scări, ordonată şi
abscisă, pe care înscriem valorile variantelor celor două fenomene x şi y.
• Se realizează astfel „norul de puncte”.
#Dacă norul de puncte se va dispune fuziform, oblic de jos în sus şi de la stânga la dreapta, între cele
două fenomene există o corelaţie directă. Creşte un fenomen, creşte şi cel de al doilea, cu care se
corelează, sau ambele fenomene scad, evoluând în aceeaşi direcţie.
#Dacă norul de puncte se dispune fuziform, oblic de sus în jos şi de la stânga la dreapta, între cele două
fenomene există o corelaţie inversă.
#Dacă punctele se dispun pe toată reţeaua grafică, neavând nici o tendinţă de a se grupa, înseamnă că
între fenomene nu există nici o legătură de dependenţă, fenomenele evoluând independent unul faţă de
celălalt.
În cazul acesta, dreapta care trece prin mijlocul punctelor este paralelă fie cu ordonata, fie cu abscisa.

44. Calcularea şi interpretarea coeficientului de corelaţie a lui Pearson.

Legătura de dependenţă dintre două sau mai multe fenomene, sensul şi intensitatea acesteia,
se stabilesc cu ajutorul coefi cientului de corelaţie lineară (simplă sau multiplă) al lui Bravais-
Pearson.
În seriile statistice simple, când n<30, coefi cientul de corelaţie se obţine raportând suma
produselor dintre abaterile de la media aritmetică a valorilor frecvenţelor primului fenomen şi
abaterile de la media aritmetică a valorilor frecvenţelor celui de al doilea fenomen, la rădăcina
pătrată din produsul realizat între suma pătratelor abaterilor de la media aritmetică a valorilor
frecvenţelor primului fenomen şi suma pătratelor abaterilor de la media aritmetică a valorilor
frecvenţelor celuide al doilea fenomen, cu care se corelează.
Formula de calcul:
în care:
• rxy = coeficientul de corelaţie;

• Σdxdy = suma produselor dintre abaterile de la media aritmetică a valorilor

frecvenţelor celor două fenomene (x şi y) ce se corelează;

• Σdx2 = suma pătratelor abaterilor de la media aritmetică a valorilor frecvenţelor

fenomenului x;

• Σdy2 = suma pătratelor abaterilor de la media aritmetică a valorilor frecvenţelor

fenomenului y.

În seriile statistice grupate

Formula de calcul:

în care:
rxy = coeficientul de corelaţie;
dxdyfxy = produsul dintre abaterile de la media ponderată a variantelor celor două
fenomene ce se corelează şi frecvenţele perechi corespunzătoare variantelor
fenomenelor x şi y;
dx2fx = produsul dintre pătratele abaterilor de la media ponderată a valorilor variantelor
fenomenului x şi numărul de frecvenţe corespunzătoare fiecărei variante;
dy2fy = produsul dintre pătratele abaterilor de la media ponderată a valorilor variantelor
fenomenului y şi numărul de frecvenţe corespunzătoare fiecărei variante.
Interpretarea coeficientului de corelație
poate fi cuprins între:
• minus unu

• zero

• plus unu.

• Când valoarea coeficientului de corelaţie se apropie de +1, înseamnă că între cele

două fenomene ce se corelează există o legătură foarte puternică.

• Semnul + al coeficientului de corelaţie denotă că legătura de dependenţă dintre

fenomene este directă. Deci ambele fenomene evoluează în acelaşi sens, în
aceeaşi direcţie.
 • Când valoarea coeficientului de corelaţie se apropie de –1, înseamnă că între cele
două fenomene există o legătură foarte puternică, dar inversă, în sens opus:
creşte un fenomen, scade cel cu care se corelează.

Pentru interpretarea intensităţii legăturii de dependenţă dintre fenomene, Guilford

indică următoarele CRITERII:
• valoarea coeficientului de corelaţie cuprinsă între ±1 denotă o corelaţie
foarte puternică între fenomene;

• valoarea coeficientului de corelaţie cuprinsă între ±0,99 şi ±0,70 denotă o

corelaţie puternică;

• valoarea coeficientului de corelaţie cuprinsă între ±0,69 şi ±0,30 denotă o

corelaţie medie între fenomene;

• valoarea coeficientului de corelaţie cuprinsă între ±0,0 şi ±0,29 exprimă

existenţa unei corelaţii slabe între fenomene;

• valoarea coeficientului de corelaţie 0 denotă că legătura dintre fenomene în

mod practic o considerăm inexistentă.

• Cele două fenomene evoluează deci independent unul de altul.

Coeficientul de corelaţie între fenomene poate fi corect interpretat dacă se ţine

seama de următoarele ASPECTE:
 între fenomenele ce se corelează să existe, în mod logic, o legătură;

 cele două fenomene să fie cercetate pe eşantioane omogene;

selecţia frecvenţei eşantioanelor să se facă la întâmplare.

45.Calcularea şi interpretarea coeficientului de corelaţie a rangurilor
Spearman.
În cazul în care dorim să stabilim legătura de dependenţă între fenomene cercetate pe eşantioane
mici (n < 30), deci pe un număr redus de frecvenţe, utilizăm coeficientul de corelaţie al rangurilor,
propus de Spearman (1904). Acest coeficient se notează cu litera greacă  (ro) şi se determină după
formula propusă de Spearman:
6 Σd2
 = +(-) 1- _____________

n – (n2 – 1)
în care:
1 = valoarea absolută a coeficientului de corelaţie;
 = coeficientul de corelaţie Spearman;
6 = valoare constantă;
Σd2 = suma pătratelor diferenţelor dintre rangurile primului şir de variante şi rangurile celui de al
doilea şir de variante, cu care se corelează;
n = numărul variantelor perechi variantelor ce se corelează.
Coeficientul de corelaţie al rangurilor poate avea valori cuprinse între –1 şi +1. El exprimă o
legătură perfectă când are valoarea +1. În această situaţie, rangurile au valori egale, iar diferenţa
între ranguri este egală cu 0. În general, cu cât numărul rangurilor cu aceeaşi valoare, în cele două
clasamente, este mai mare, cu atât suma pătratelor diferenţelor între ranguri este mai mică, iar
valoarea coeficientului de corelaţie Spearman va fi mai mare.

46)Noțiunea și tipurile de regresie.Calcularea coeficientului de regresie.

Regresia, noţiune strâns legată de noţiunea de corelaţie, completează corelaţia şi prin
intermediul coefi cientului de regresie, stabileşte cu cât creşte sau descreşte sub aspect
cantitativ, un fenomen, când cel cu care se corelează creşte sau descreşte cu o unitate de
măsură. Termenul de regresie a fost introdus de F. Galton, care a observant că înălţimea
descendenţilor regresează către înălţimea părinţilor.

Regresia poate fi simplă şi multiplă; liniară şi neliniară. Ca şi corelaţia, regresia poate fi

directă, când fenomenele evoluează în acelaşi sens (creşte x, creşte y sau scade x scade şi y),
sau indirectă, când fenomenul evoluează în sens opus (creşte x scade y sau scade x creşte
y).

Formula coficientului de regresie este:

sau unde:

Rgxy = coeficientul de regresie a lui x în funcţie de y. El exprimă, cantitativ, cu cât creşte

sau scade fenomenul x când y creşte sau scade cu o unitate de măsură;
Rgyx = coeficientul de regresie a lui y în funcţie de x. El exprimă, cantitativ, cu cât creşte
sau scade fenomenul y când x creşte sau scade cu o unitate de măsură;

rxy = coeficientul de corelaţie liniară Bravais-Pearson;

x = deviaţia standard a fenomenului x;
y = deviaţia standard a fenomenului y.

47.Definiţia şi obiectivele epidemiologiei. Ramurile epidemiologiei.

Cuvîntul provine de la cuvinte greceşti epi – despre, demos – popor, logos -
ştiinţa. Astfel epidemiologia este ştiinţa, care studiaza procese la nivel
populaţional.
Epidemiologia este ştiinţa medicală care se ocupă cu studiul distribuţiei şi
determinanţilor stărilor sau evenimentelor legate de sănătate în anumite
populaţii, cu aplicarea rezultatelor acestui studiu în controlul problemelor de
sănătate” J.Last 1988
“ disciplină de bază a sănătăţii publice”
Obiectivele:
 Determinarea tendinţelor în evoluţia maladiilor. Identificarea factorilor
de risc

 Identificarea etiologiei și modalității transmiterii maladiilor, existenţa

corelatiiei între factorii de risc și influenţa acestora asupra populaţiei
 Descrierea distribuţiei bolilor în funcţie de caracteristicile personale ale
indivizilor
 Fundamentarea programelor de prevenire, profilaxie şi de combatere a
bolilor
 Determinarea prognozelor de răspindire a bolilor și a factorilor de risc
in populaţie; caracterul distribuţiei geografice sau spaţiale a bolilor
 Determinarea rolului mediului și evaluarea impactului măsurilor de
control
 Procesele principale ale epidemiologiei sunt:
- a descrie, a explica, a prezice, a controla
Ramurile epidemiologiei:
EPIDEMIOLOGIA GENERALĂ STUDIAZĂ:
 Legile generale care guvernează procesele epidemiologice
 Domeniile de contact cu alte ştiinţe
 Metode de lucru
 Aprecierea cauzalităţii, factorii exogeni şi endogeni
 Căile de combatere, prevenire şi eradicare a unor procese patologice
Fac parte:
- Epidemiologia geografică
- Ecoepidemiologia
- Seroepidemiologia
- Epidemiologia biomoleculară şi genetică
EPIDEMIOLOGIA SPECIALĂ
- Epidemiologia descriptivă şi analitică
- Epidemiologia bolilor contagioase şi necontagioase
48. Noţiuni de bază şi domenii de aplicare ale epidemiologiei.
Cuvîntul provine de la cuvinte greceşti epi – despre, demos – popor, logos - ştiinţa. Astfel
epidemiologia este ştiinţa, care studiaza procese la nivel populaţional. Epidemiologia este studiul
distribuţiei determinanţilor( pozitivi/negativi) stărilor şi evenimentelor legate de sănătate în
anumite populaţii, precum şi aplicarea rezultatelor studiului în controlul problemelor de sănătate.(
J. Last, 1988). Unitatea de studiu în epidemiologie este populaţia sau grupurile populaţionale ţinte
dintr-un anumit teritoriu, sau grupul de bolnavi cu anumite maladii.
Domenii de aplicare :
1) Sănătate publică:
Clasificarea bolilor
Descrierea istoriei naturale a bolilor în colectivitate
Determinarea frecvenţei factorilor de risc
Descrierea şi explicarea modelelor de morbiditate şi mortalitate
Depistarea şi supravegherea de masă a bolilor
Prevenirea şi controlul comunitar al bolilor
Planificarea sanitară şi promovarea acţiunilor de sănătate
Evaluarea acţiunilor, procedeelor şi serviciilor de sănătate
2) Medicina clinică:
Descrierea istoriei naturale a bolii
Determinarea valorilor normale
Completarea tabloului clinic
Studiul etiologiei bolilor
Evaluarea tehnologiilor medicale vechi şi noi

49. Metodologia cercetării științifice: noțiunea și etapele procesului de cercetare.

Cercetarea – proces sistematic de colectare şi analiză a informaţiei (rezultatelor) pentru
îmbunătăţirea înţelegerii noastre asupra unui aspect.
Metoda ştiinţifică prevede :
Identificarea problemei
Formularea unor ipoteze
Decizia asupra procedurii (rationament deductiv)
Colectarea datelor şi analiza
Formularea concluziilor
Etapele Procesul cercetării ştiinţifice:
Selectarea ariei de interes
Formularea de ipoteze
Studiul bibliografic de specialitate
Conturarea unei metodologii de lucru
Colectarea şi analiza datelor experimentale
Interpretarea rezultatelor

50. Formularea problemei de cercetare, a scopului și obiectivelor.

Analiza literaturii: funcții și particularități ?

Problema cercetată (denumirea studiului)

Perspectivă largă
Margitudine - amploare
Timp – când a parvenit problema,
Loc – unde se manifestă problema
Persoană – unităţile de studiu – obiect de st.
Diferenţe la diferite categorii de populaţie
Cauzele probabile ale problemei

Identificarea problemei necesită:

De consultat minuţios literatura privind informaţia referitoare la problema studiată.
Există sau nu alte persoane implicate la moment într-o cercetare similară sau asemănătoare
De clasificat literatura privind subiectul respectiv
De identificat domeniile critice ale cercetării (adică deficienţele studiilor anterioare sau
domeniile pentru care nu a fost întreprinsă nici o cercetare.

Scopul studiului trebuie să elucideze unele probleme de sănătate ce urmează să fie testate
pe calea observaţiilor sau pe cale experimentală

Obiectivele cercetării
Ce planificăm să facem?
Cine va îndeplini cercetarea?
Cui îi va fi adresată?
Când va fi îndeplinită cercetarea?
Unde va fi îndeplinită cercetarea?

Justificarea cercetării (actualitatea)

Ce se ştie despre problema respectivă?
Pot fi aceste date aplicate la situaţia noastră
Care sunt implicaţiile anticipate ale studiului nostru?
Referiri la studiile anterioare

51. Elaborarea design-ului unei cercetări științifice: aspecte cheie.

Selectarea tipului de studiu (vezi î.52)

Design-ul studiului
Este inclus în metodologia cercetării.
Se realizează în baza obiectivelor.
Include: unitatea examinată, baza de studiu, metodele de colectare a datelor, genul
cercetării, volumul eşantionului şi metoda de selecţie a eşantionului reprezentativ.

52. Clasificarea și prezentarea generală a studiilor epidemiologice.

Epidemiologia ştiinţa medicală care se ocupă cu studiul distribuţiei şi determinanţilor
stărilor sau evenimentelor legate de sănătate în anumite populaţii, cu aplicarea rezultatelor
acestui studiu în controlul problemelor de sănătate

Tipuri de studiu:
I Studii primare:
*Experimentale: SCR Studii în teren Studii pe animale
*Neexperimentale – Observaționale: Descriptive și Analitice
II Studii secundare:
*Reviu: nesistematice sistematice
*Ghiduri clinice
*Analize decizii
*Analize economice

• Tipuri de studii epidemiologice (pag208 man)

I. Studii descriptive evaluează răspîndirea unei maladii şi caracteristica unei populatii,

fără interventia cercetătorului şi fără verificarea ipotezelor epidemiologice. Utilizate
pentru emiterea de ipoteze.
- la nivel de populaţie - studii de corelatie, ecologice care fac corelatii între expuneri şi
efecte la nivel de populatie. În astfel de studii vorbim despre expuneri medii.
- la nivel de indivizi:
• cazuri - descriu observatii a unor pacienti şi constituie prima etapă de recunoastere a
unei boli sau a unui factor de risc nou
• serii de cazuri - tip de studiu bazat pe furnizarea de informații despre o serie de cazuri
tratate
• studii unsversale, de prevalență - analizează prezenta unei boli sau a unui factor de
risc intr-o populatie la un moment dat

II. Studii analitice permit evaluarea ipotezelor de asociere dintre un factor de risc și
boală.
- Observaţionale: investigatorul nu intervine, ci doar observă, de fapt rnăsoară
expunerea şi efectul.
De exemplu, observă femeile care iau estroprogestative şi pe cele care nu iau şi măsoară
frecvenţa apariţiei trombozelor la unele şi la celelalte
• studii caz-martor (retrospective) [la evaluarea efectelor adverse mai rare ale
medicamentelor]
• studii de cohortă (prospective-B survine după începerea studiului; retrospective -
înainte de începere st)
- Experimentale: investigatorul determină cine va fi supus la factorul de risc și cine nu.
• studii clinice randomizate (SCR) experiment controlat folosit pentru evaluarea
 siguranţei şi eficacităţii tratamentelor aplicate pentru bolile şi problemele de sănătate la
oameni

III. Studii secundare - Recenzia sistematica şi metaanaliza - studii în care se verifică

ipotezele demonstrate în studiile analitice.

53. Esenţa şi importanţa studiilor descriptive. Obiectivele studiilor descriptive.

Metodele şi surse de colectare a datelor într-un studiu descriptiv.

STUDIUL DESCRIPTIV (pag 210 man)

Se foloseşte în cazurile în care este nevoie de informaţie suplimentară pentru a formula
ipotezele specifice. Asigură date precise privind incidenţa sau prevalenţa unui fenomen sau
a unui eveniment legat de o problemă de sănătate sau privind oamenii care sunt afectaţi şi
prin ce se manifestă afecţiunea.
Descrie modelele de apariţie a bolilor sau de expunere la factorii de risc în funcţie de
persoană, loc şi timp şi se limitează la descrierea fenomenului de boală în populaţie

Studiile descriptive - studii în care se evaluează răspîndirea unei maladii şi caracteristica

unei populatii țintă (populatia RM, pacientii cu hipertensiune arterială, populația de
muncitori in construcţii ) dar fără intervenția cercetătorului, fără verificarea ipotezelor
epidemiologice.
Studiile descriptive demarează cu caracteristicile demografice, care includ vîrsta, sexul,
categoria socială (variabile care influentează orice boală) și caracteristicile care ne
interesează în functie de tema studiului — caracteristici personale (tensiunea arterială,
colesterolemia, fracția de ejecție), caracteristici temporale (distributia temporală a bolilor şi
factorilor de risc), spatiale (distribuția spațial a bolilor şi factorilor de risc).

Studiile descriptive aparțin categoriei de studii observaționale și au ca scop simpla descriere

a fenomenelor. Rezultatele studiilor descriptive pot servi, în schimb, la emiterea de ipoteze
de lucru privind asociatiile epidemiologice, ipoteze care pot fi testate şi demonstrate prin
studii analitice.
Fără cunoştintele fundamentale furnizate de studiile descriptive este imposibil să elucidăm
etiologia sau efectele tratamentelor sau să propunem teorii care să le explice.
Ex: ipoteză că fumatul produce cancer pulmonar, a apărut pe baza datelor că aproape toti
pacientii, care au făcut acest tip de cancer, erau fumători (serie de cazuri) şi că prevalența
bolii este mai mare în populaţia de fumători decât în cea de nefumători (studiu transversal).
Obiectivele studiilor descriptive:
Prezentarea “tabloului bolii” cât mai precis posibil, pentru a permite elaborarea unui
program de sănătate.
Studierea unui fenomen de sănătate a cărui etiologie nu este bine cunoscută şi să elaboreze
ipoteze asupra etiologiei bolii şi a factorilor de risc, care vor fi ulterior verificate prin studii
analitice. Stabilind zonele efectuării cercetării
Fundamentarea planificării sanitare şi evaluarea serviciilor de sănătate.
Evaluarea tendinţelor de evoluţie a stării de sănătate a unei populaţii cu posibilitatea
comparării între diferite ţări sau între diferite teritorii ale unei ţări, în acelaşi interval de
timp.

Metodele de colectare a datelor în studii descriptive

Metoda observaţiei – urmărirea desfăşurării unor fenomene în dinamică
Prin transfer de informaţie – colectarea datelor din documentaţia medicală
Interviul standard – anchetarea unităţilor de studii
Materialul primar pentru studiile descriptive
Anchetele de informare
Anchetele de tip transversal – cunoaşterea structurii la momentul dat a
fenomenelor cercetate
Anchete de tip longitudinal – studiul în dinamică a fenomenelor
Sursele de colectare a datelor pentru studiile descriptive (support de informaţie)
Statistici vitale
Documentaţia medicală
Documentaţia de arhivă
Altă documentaţie.

54Comparaţiile în studiile descriptive. Caracteristica tipurilor de studii

descriptive.

Tipurile de comparare în Studiile descriptive:

-Demografice,
-Geografice,
-Temporale.
Comparaţiile demografice iau în considerare caracteristici de persoană (cine).
Datele descriptive despre persoană răspund la întrebări de tipul La cine apare
boala sau problema de sănătate? sau Cine are un risc mai mare de expunere?
Persoanele afectate sau expuse sunt caracterizate după caracteristicile
demografice şi sociale de bază, cum sunt vârsta, sexul, starea civilă, rasa sau
originea etnică, religia şi indicatori ai statutului socio-economic.
Comparaţiile geografice iau în considerare caracteristici de loc (unde).
Caracteristicile descriptive raportate la loc iau în considerare UNDE sunt cele
mai mari şi cele mai mici rate ale bolii? (adică, sunt cazurile de boală distribuite
egal în raport cu ţara, statul sau raionul ţării, mediul de rezidenţă urban sau
rural, sau teritoriul din cadrul unei comunităţi locale afectate?)

Comparaţiile temporale iau în considerare caracteristici de timp (când)

Datele descriptive despre timp răspund la întrebări de tipul Când apare boala
frecvent şi când apare rar? şi Este frecvenţa actuală a bolii diferită de
frecvenţa corespunzătoare din trecut?
 Exemple:
• Descrierea caracteristicilor demografice şi socio-economice ale femeilor decedate în timpul
sarcinii sau a deceselor infantile
• Studiul incidenţei melanomelor maligne

55. Etapele studiului descriptiv. Avantajele şi dezavantajele studiilor

descriptive.

STUDIUL DESCRIPTIV-Studiu care descrie situaţia dată într-o populaţie la un

moment dat sau în dinamică.
Se foloseşte în cazurile în care este nevoie de informaţie suplimentară pentru a
formula ipotezele specifice.
Asigură date precise privind incidenţa sau prevalenţa unui fenomen sau a unui
eveniment legat de o problemă de sănătate sau privind oamenii care sunt
afectaţi şi prin ce se manifestă afecţiunea.
Descrie modelele de apariţie a bolilor sau de expunere la factorii de risc în
funcţie de persoană, loc şi timp şi se limitează la descrierea fenomenului de
boală în populaţie
Persoana se referă la cine este afectat, locul - unde este problema de sănătate
mai mult sau mai puţin răspândită, iar timpul - când apare problema de
sănătate.
Un studiu descriptiv trebuie să răspundă la următoarele întrebări: Cine? Ce?
Când? Unde?
Avantajele studiilor descriptive:
-Se efectuează uşor
-Sunt relativ mai puţin costisitoare
-Permit colectarea de date despre factorii potenţiali de risc importanţi, ca vârsta,
rasa, sexul şi situarea geografică. Aceste date pot fi folosite pentru a compara
prevalenţa şi pentru elaborarea ipotezelor pentru studiile analitice ulterioare.
-Pot dezvălui modele de apariţie a bolii şi tendinţele în timp.
-Oferă o bază pentru planificarea, furnizarea şi evaluarea serviciilor medicale
pentru o populaţie dată.
-Creează puţine probleme de natură etică.
Dezavantajele studiilor descriptive:
-Nu testează ipotezele etiologice.
-Nu există un grup formal pentru comparare, de aceea nu există nici o metodă
corectă de
apreciere dacă prevalenţa dată de studiu este mai mare sau mai mică decât s-
ar fi aşteptat.
-Relaţia temporală dintre problema de sănătate cercetată şi expunerile
potenţiale nu poate fi uşor
determinată.
-Nu permit evaluarea cauzalităţii.
56. Esenţa studiilor de cohortă. Obiectivele, direcţia şi secvenţialitatea
studiilor de cohortă. Ipoteza cercetării.
Studii analitice:
-de cohorta;
-caz control;
-transversale.
Modelul studiului de cohorta:
-Observaţional – model analitic
-Grupurile care urmează a fi studiate sunt definite în baza statului lor de E
(expus / neexpus)
-Subiecţii fără maladie sunt supravegheaţi mai indelungat pentru a determina
apariţia maladiei
CARACTERISTICELE STUDIULUI DE COHORTĂ
Începe cu E
Este gata din momentul E pentru a determina rezultatele de interes
Compară incidenţa rezultatului între grupurile E şi non-E
MODELE ÎN PERSPECTIVĂ ŞI RETROSPECTIVĂ
Cohortă în perspectivă
Identificarea cohortei în baza E actuale
Urmărirea cohortei în viitor pentru un rezultat
Cohortă retrospectivă
Identificarea cohortei în baza E din trecut
Urmărirea cohortei după E
Rezultatul a apărut deja
Modelul studiului de cohortă
Avantajele Evaluarea incidenţei şi riscului relativ Poate evalua rezultate multiple
Dezavantajele Necesită un număr mare de subiecţi Durează în timp Sunt
costisitoare!
Reprezintă forma cea mai riguroasă a studiilor epidemiologice ne-experimentale. Este un studiu analitic
observaţional de tip longitudinal, în care subiecţii sunt clasificaţi în funcţie de prezenţa expunerii la
factorii de risc, fiind urmăriţi de-a lungul unei perioade de timp.
Permite evaluarea incidenţei unei afecţiuni, stabilirea unei relaţii cauză-efect între factorul evaluarea cu
precizie maximă a timpului de latenţă şi a riscului relativ.
Obiectivul acestui studiu este de a compara rata incidenţei (IR) unei boli într-o populaţie supusă risc cu
cea a unei populaţii care nu a fost expusă acţiunii factorului de risc luat în consideraţie.
Studiul de cohortă poate fi de tip retrospectiv (istoric) sau de tip prospectiv.
In cadrul studiilor de conhorta se cunoaste de la inceput daca pacientii au fost expusi unui tratament factor
etiologic sau de protectie. Pacientii sunt impartiti in doua grupuri: expusi si neexpusi si de zile sau chiar
decenii pt a vedea cati membrii ai fiecarui grup dezvolta o anumita boala sau actioneaza factorul de
protectie. Dezavantajul acestui tip de studiu este nesiguranta alegerii bune sau neexistentei unui alt factor
care poate influenta rezultatul.
Selectarea grupului: un grup comunitar de o anumita varsta sau sex, un grup expus la un factor femei care
folosesc anticonceptionale, elevi, un grup de persoane supuse unui tratam anterior.
Date de interes: caract ale grupului, date despre expunere care au leg cu ipotezele studiului, date ce au
relevanta pt ipotezele studiului.
Metode de colectare a datelor: interviul, fisa medicala, examene medicale sau de laborator.
57.Etape şi probleme într-un studiu de cohortă. Diagrama de flux.
Etapele studiului de cohortă sunt reprezentate de:
1. Definirea precisă a scopului urmărit şi a populaţiei pe care dorim să efectuăm studiul
2. Definirea evenimentelor pe care dorim să le culegem
3. Definirea mijloacelor de diagnostic abordate
4. Definirea perioadei de timp în care sunt urmăriţi subiecţii incluşi în studiu
5. Enunţarea măsurilor luate pentru a preveni pierderea subiecţilor în decursul timpului

58. Calcularea și interpretarea indicatorilor pentru studiile de cohortă.

Indicatori folositi in studiul de conhorta:

Populatia expusa lot test bolnavi a

Nonbolnavi b

Populatia nonexpusa lot martor bolnavi c

Nonbolnavi d

1.Masurarea incidentei imbolnavirilor:

a. Incidenta (cumulativa) = acest indice se bazeaza pe intregul grup de risc care era la inceputul studiului
sanatos. Formula: Incidenta % = Nr de cazuri noi in per de observatie/nr indivizilor din grupul de risc x
1000. Acest indice pune la dispozitie o estimare a probabilitatii sau a riscului de a aparea boala la pers
care au fost incluse in studiu de la inceput si erau in grupa de risc.
b. Ani- persoana de observatie = reprezita o imbunatatire fata de masurarea conventionala a incidentei
deoarece ia in considerare atat nr de indivizi sub observatie cat si durata de observatie pt fiecare individ in
parte.
Formula: Densitatea incidentei = nr de cazuri noi in per specificata/ani-persoana de observatie x 1000.
Anii-persoana nu repr nr de persoane din grup. Momentul aparitiei bolii este deseori incert iar rata de
aparitie a bolii nu este constanta.

2. Masurarea efectului:
a. Riscul relativ = RR – se calc direct impartind incidenta unui grup la cea a celuilalt grup. Formula: RR =
Incidenta la cei expusi/ incidenta la cei neexpusi. Grupul de expusi are un risc de RR ori mai mare de
aparitie a bolii decat grupul de neexpusi.
b. Riscul atribuit = RA repr diferenta dintre incidenta la expusi si incidenta la neexpusi.Diferenta poate fi
atribuita factorului studiat si este o trasatura a studiilor de conhorta.RA este influentat de frecventa bolii.
 arată cu cât este mai mare riscul la expuşi faţă de neexpuşi
• exces de risc, diferenţa riscului
c. impactul actiunii factorului de risc in populatie
𝑅𝑝 − 𝑅0
𝑅0
Rp-incidenta bolii in populatie
Ro- riscul la nonexpusi
59. Avantajele şi dezavantajele studiilor de cohortă.

AVANTAJE:
 se poate calcula incidenta bolii pt ambele grupuri indicand de cate ori este mai mare incidenta
imbolnavirilor la lotul de studiu fata de cel de control;
 se cunoaste faptul ca boala a fost dobandita pe parcursul studiului;
 sunt mai putin posibile erorile datorate selectarii supravietuitorilor unor boli;
 se pot analiza alte boli datorate factorului luat in studiu;
 rezultate pot fi generalizate la o intreaga populatie daca studiul s a facut pe un esantion.
DEZAVANTAJE:
 durata studiilor este lunga;
 studiu costisitor in termeni de timp, personal si urmarire a pacientilor;
 pierderea pacientilor prin migrare sau refuzul acestora;
 schimbari comportamentale ale pacientilor ce altereaza informatiile.

60. Esenţa, obiectivele şi particularităţile studiilor caz - control. Ipoteza cercetării. Dificultăţi în
realizare și diagrama de flux.
Studiile caz-control sunt studii in care se urmareste realizarea asocierii expunerii la un facto de risc al unei
serii de cazuri de boala respective [caz], in comparatie cu un grup neafectat [control]

OBIECTIVE
Determina Forţa asocierii dintre expunere şi efect (risc relativ, odds ratio, coeficient de corelaţie)
• Semnificaţia statistică a asocierii (p, interval de încredere)
dovedesc existenţa sau inexistenţa unei asociaţii epidemiologice
• verifică validitatea unei ipoteze epidemiologice formulate în urma unor tipuri de studii

IPOTEZA CERCETARII
Este raspunsul prezumtiv la o intrebare ce orienteaza o cercetare.un obiectiv de cercetare este
contributia pe cercetatorul spera sa o aduca unui camp de cercetare validând sau invalidând o
ipoteza.

61. Avantajele şi dezavantajele studiilor caz - control.

AVANTAJELE
Studiile caz-control sunt utile pentru studierea problemelor de sănătate care apar rar
Sunt utile pentru studierea problemelor de sănătate care au o perioadă de latenţă mare
Sunt mai ieftine decât studiile de cohortă
Sunt utile pentru a caracteriza efectele unor factori potenţiali de risc asupra problemei de sănătate studiate
DEZAVANTAJELE
Deoarece cazurile şi persoanele de control pot fi selectate din două populaţii separate, este dificil de a se
asigura că ele sunt comparabile în ceea ce priveşte factorii de risc externi şi alte surse de eroare
Datele despre expunere sunt colectate din documentaţia medicală sau de la pacienţi după apariţia bolii
DEZAVANTAJELE
Studiile caz-control nu pot fi folosite pentru a determina ratele de incidenţă
Studiile caz-control nu pot fi folosite pentru determinarea altor posibile efecte ale expuneri asupra
sănătăţii. Prin definiţie, în studiile caz-control studiază doar un singur effect
62. Calcularea și interpretarea indicatorilor pentru studiile caz-control.

Boala
Factori de risc + - total
+ a b A+b
- c d C+d
total a+c B+d A+b+c+d

Calcularea indicatorilor
 Frecventa factorilor de risc in lotul cazurilor

𝑎
F1=
𝑎+𝑐
 Frecventa factorilor de risc in lotul control

𝑏
F1=
𝑏+𝑑
 Riscul atribuit
[𝑂𝑅−1]∗100% 𝑎∗𝑑
RA= OR=
𝑂𝑅 𝑏∗𝑐
 Impactul actiunii factorului de risc in populatie se masoara cu riscul atribuit in populatie

𝑃0∗[𝑂𝑅−1]
RA=
𝑃∗[𝑂𝑅−1]+1

P0- prevalenta expunerii la martori

P- prevalent expunerii la populatia generala

INTERPRETAREA
Pentru comparare se determina intervalul de incredere pentru raportul cotelor OR. Pentru a
elimina factorii de confuzie se pot utilize urmatoarele metode de analiza:
 Analiza pe perechi
 Analiza stratificata,metoda mantel-haentsel
 Analiza de regresie logistica ce permite masurarea efectului pe care il determina mai multi factori

63. Studiile epidemiologice experimentale, specificul, tipuri de studii.

Studiile experimentale reprezinta unul din principalele tipuri de investigatie epidemiologica,
alaturi de anchetele descriptive si analitice
Anchetele descriptive evidentiaza existent unor maladii si a unor factori de risc intr-o populatie
in fucntie de variatia caracteristicilor de timp,spatiu si persoana. Datele obtinute in cadrul
acestor anchete se utilzeaza la elaborarea ipotezelor fara a le putea verifica.
Anchetele experimentale insa verifica practice o ipoteza elaborate in cadrul anchetelor
descriptive si verificata analitic.
Specificul: sunt unicele ce dovedesc eficacitatea unor tratamente, interventii,decizii diagnostic
Tipuri de studii experiemntale:
1. Studii clinice
2. Studii in terent- au drept tinta populatia sanatoasa supusa diferitor riscuri

Studii in comuniate- pentru studierea bolilor cu originea in cont

64. Studiul clinic randomizat, etape. Ipoteza cercetării.

Studiul clinic randomizat este un experiment controlat utilizat pentru evaluarea sigurantei si eficacitatii tratamentelor
efectuate pentru maladii si probleme de sanatate.
RANDOMIZAREA : repartiţia subiecţilor/ sau grupurilor de persoane în doua sau mai multe grupuri comparabile
cu ajutorul unei metode bazate pe întâmplare (aleator) care vor primi /nu vor primi medicamentul cercetat/ un
produs placebo
I etapă – studii preclinice, în vitro şi pe animale
II etapă – studiile clinice, pe oameni :
• Faza 1. Evaluarea iniţială a voluntarilor (30-100 subiecţi); evaluarea siguranţei tratamentului şi toleranţei
la acesta
• Faza 2. Evaluarea eficacităţii tratamentului (100-200 subiecţi)
• Faza 3. Evaluarea tratamentului nou la un număr mai mare de voluntari (500-1500); majoritatea sunt studii
clinice comparative
Faza 4. Cercetarea efectelor tratamentului pe termen lung; sunt efectuate după ce tratamentul este aprobat pentru
utilizare generală

1. FORMULAREA IPOTEZEI
2. ALEGEREA SUBIECŢILOR metoda de selecţie mărimea eşantionului stabilirea eşantionului
3. ALEGEREA GRUPURILOR DE COMPARARE grupuri de comparare după caracteristicile bolnavilor
grupuri de comparare după alternativa de tratament
4. ADMINISTRAREA TRATAMENTULUI administrarea non- aleatorie administrare randomizată
5. MODIFICĂRI SURVENITE ÎN TIMPUL STUDIULUI
6. ANALIZA REZULTATELOR
7. FINALITATEA STUDIULUI: deces; boală; invaliditate; disconfort; insatisfacţie

Ipoteze :
a) dacă este "A" atunci este şi "B" A= variabila independentă (TRATAMENTUL) / factorul cu care opera
investigatorul B= variabila dependentă (RĂSPUNSUL TERAPEUTIC) - măsurat şi analizat aduce informaţii
asupra eficienţei/ineficienţei tratamentului
b) ipoteza trebuie să se refere la problema cercetată pentru ca studiul să fie valabil în limita resurselor
utilizate (timp, bani, personal, subiecţi investigaţi )
IPOTEZA------- POPULAŢIA STUDIATĂ ----------NEPARTICIPANŢI
---------- PARTICIPANŢI ------GRUP TRATAT
------GRUP CONTROL REZULTAT
(efect benefic / fără efect)
CONCLUZII ( E )

65. Avantajele şi dezavantajele studiilor clinice randomizate

Avantaje :
• Selecţia aleatoare este unica metodă eficace cunoscută pentru a controla eroarea de selecţie
• Selecţia aleatorie echilibrează potenţialele variabile de confuzie
• Un SCR permite standardizarea criteriilor de eligibilitate, expunerile şi evaluările rezultatelor
• Este eficient din punct de vedere statistic, deoarece se studiază un număr egal de expusi şi neexpuşi
• Un SCR are grupuri de comparare simultane: orice intervenţie exterioară este puţin probabil că va
influenţa rezultatele deoarece aceasta va afecta ambele grupuri în aceeaşi măsură
Dezavantaje:
 • SCR sunt complexe şi costisitoare
• SCR pot fi supuse unei lipse de reprezentativitate: voluntarii pot să se deosebească de populaţia generală
• Un SCR poate fi deschis provocărilor: este etic de a nu acorda tratamentul unei grupe?
• Uneori nu sunt practice

66. Calcularea și interpretarea indicatorilor pentru studiile clinice randomizate.

• Se calculează următorii indici:
1. Proporţia cu rezultate în grupul de tratament (P1) P1= a/n1; n1 = a+c
2. Proporţia cu rezultat în grupul fară tratament (Po) Po= b/no; no = b+d
3. Riscul relativ al incidenţei cumulative P1/Po
Interpretarea rezultatelor are loc cu ajutorul tabelelor, graficelor si diagramelor.
Estimarea “marimii” efectului terapiei se face prin calculul reducerii relative a riscului (RRR), reducerii absolute a
riscului (RAR) si a numarului de pacienti necesar a fi tratat pentru a salva 1 pacient (NNT=number needed to
treat).
Calculul RR (risc relativ) in orice studiu de cohorta, cu ajutorul unui tabel de contingenta 2x2.
Boala prezenta Boala absenta
Pacienti tratati A B A+B
Pacienti netratati C D C+D
A+C B+D

Riscul la tratati(R tratati)=A/A+B

Riscul la netratati(R netratati)=C/C+D
Riscul relativ este definit ca raportul intre riscul la pacientii tratati si riscul la pacientii netratati(prin pacienti
tratati se intelege grupul de pacienti tratati cu medicatia de studiu; iar prin pacientii netratati se intelege grupul de
pacienti tratati cu placebo).
RR=Rtratati/Rnetratati=A(C+D)/C(A+B).
Reducerea relativa a riscului este definit astfel: RRR=1-RR. Se admite că, pentru ca eficienţa unui medicament să
fie importantă clinic, RRR trebuie sa fie peste 25% (RRR>25%).
Reducerea absoluta a riscului (RAR) este definita ca diferenta intre riscul absolut la pacientii netratati si riscul
absolut la pacientii tratati. Daca valoarea ARR este 0 (zero), medicatia de studiu este ineficienta (nu are niciun
efect comparativ cu placebo).
RAR=Rnetratati-Rtratati.

67. Prezentarea datelor statistice prin tabele şi grafice. Tipuri de tabele. Reguli pentru tabele.

Reguli pentru tabele :

Să aibă un titlu care, printr-o frază clară, să redea conţinutul tabelului, locul şi perioada de timp la care se referă, ca şi
modul în care au fost obţinute datele. Datele titlului tabelului trebuie să răspundă la 4 întrebări: ce, unde, când, cum? Ce
cuprinde tabelul, unde s-a efectuat cercetarea, când s-a efectuat cercetarea şi cum au fost obţinute datele la întrebarea
“cum” se răspunde de obicei printr-un asterix sub macheta tabelului.

Rândurile şi coloanele tabelului trebuie să fi e logic aşezate şi să fie notate corespunzător conţinutului acestora. Totalurile
în tabelele statistice se înscriu de obicei în primul rând şi în prima coloană, în tabelele matematice totalurile se înscriu în
ultimul rând şi în ultima coloană, în statistică însă avem uneori situaţii în care tabelele sunt extinse depăşind dimensiunile
atât în lungime cât şi în lăţime. Atunci când nu dispunem de datele necesare pentru a le înscrie în căsuţele tabelului se
trage o linie orizontală, semn al inexistenţei datelor respective, iar atunci când nu cunoaştem datele necesare înscrierii
într-o căsuţă a tabelului, deşi ele există, acest lucru se exprimă prin câteva puncte succesive.
TIPURILE DE TABELE STATISTICE
• tabele pentru clasificare dichotomică (le utilizăm în situaţia în care cercetăm fenomene care se caracterizează prin
însuşiri sau caracteristici diametral opuse, excluzându-se unul pe altul)
• tabele pentru distribuţia de frecvenţe(le utilizăm atunci când dorim să prezentăm în tabele rezultatele grupării după
anumite criterii)
• tabele de corelaţie (le folosim pentru evidenţierea corelaţiei dintre două fenomene între care în mod logic există o
legătură de dependenţă)

68. Componentele principale ale unui grafic. Tipuri de diagrame și exemple de indicatori specifici.
Principalele componente ale unui grafi c sunt( fi g. 8, fi g. 9):
1. suprafaţa de reprezentare (“chart area”)
2. suprafaţa graficului mărginită de axe şi cadran (“plot area”)
3. aria graficului
4. legenda graficului
5. reţeaua de axe – liniile orizontale şi verticale (“gridlines”)
6. etichetele corespunzătoare axelor

Suprafaţa de reprezentare este o suprafaţă imaginară ce conţine întregul grafi c incluzând titlul şi textele explicative. În
mod normal suprafaţa de reprezentare nu este marcată în nici un fel, cu excepţia cazului în care fundalului i se atribuie o
altă culoare.
Suprafaţa de reprezentare este mai mare decât cea a grafi cului. Include graficul şi textul corespunzător acestuia astfel încât
să constituie o unitate coerentă.
Suprafaţa de reprezentare include:
- titlul grafi cului (hărţii)
- axa verticală Y
- eticheta atribuită axei Y
- valoarea maximă
- valorile scalei
- marcajul care indică limita dintre valorile scalei (“tick”)
- valoare minimă
- axa orizontală X
- eticheta atribuită axei X
- suprafaţa încadrată
- curbe, coloane etc.
- legenda
- sursa
Tipuri de diagrame :
- pe coloane;
- cu bare;
- linie;
- cu structura radială;
- de tip inelar;
- prin puncte;
- stratificate;
- prin bule;
- stock.
69. Raportarea rezultatelor cercetării. Prezentarea în scris și oral.

Comunicarea orală
Când? Prezentarea publică a tezei de licenţă.

Scop? Parte integrantă a examenului de absolvire.

Limitat: Loc, timp şi spaţiu.

Structura prezentării
Titlu, absolvent, îndrumător (îndrumători): 1 slide Introducerea: Încadrarea temei de cercetat: 1 slide
Scop şi obiectiv(e): 1-2 slide-uri
 Material şi metodă: 1/2 slide-uri material +1 slide metodă Rezultate: 4-10 slide-uri
Numai rezultate; cele mai importante Tabele, grafice; simplu şi concis
Discuţii: 1-2 slide-uri Concluzii: 1-2 slide-uri Încheiere: 1 slide
Conţinutul prezentării

Conţinut:
Doar idei nu fraze sau propoziţii.
Încadraţi fiecare idee într-o singură linie. Nu frază dacă e de ajuns o propoziţie.
Nu propoziţie dacă sunt de ajuns 1 sau 2 cuvinte. De preferat imagini nu text.
Dacă este text trebuie să fie aerisit (7 - 10 rânduri). La rezultate doar figuri şi tabele, cât mai puţin text.
O comunicare de ~ 10 minute - nu mai mult de 7-8 diapozitive (maxim 15)
Ideal 1 minut pe diapozitiv (nu „alergăm” prin prezentare)
Alegerea formei de prezentare (figuri sau tabele?)
funcţie de obiective preferabil figuri

Expunerea

De evitat:
Tranziţia pe cuvânt
Tranziţia pe propoziţii Prescurtările
Referiri neclare prin litere: grupa A, B..., sau cifre: 1, 2
Expresiile “elegante” (vezi Ghidul pentru redactarea şi prezentarea Lucrării de licenţă)
A se lăsa un diapozitiv în timp ce se vorbeşte despre ceva ce nu este prezentat pe acel diapozitiv
Modalitatea de prezentare
Expunere orală cursivă

Greşeli frecvente:
Multă informaţie pe un singur slide Citirea conţinutului slideuri-lor
Expunere detaliată (devine plictisitoare)

Condiţii pentru a creşte calitatea:

Pregătire material Antrenament:

asigură cursivitatea
permite îmbunătăţirea conţinutului text
imagini
permite încadrarea în timp