Ministerul Educatiei al Republicii Moldova

Universitatea Pedagogica de Stat ,,Ion Creanga’’

Facultatea de Istorie si Geografie
Catedra Istoria Universala

Referat
Tema:Senatul aparitia si evolutia:
caracteristici fundamentale

Elaborat:Osipova Iulea gr.101 FF

Profesor:Munteanu Octavian

Chisinau – 2015
Senatul semnifica (în Roma antică) Sfatul bătrânilor; (în timpul republicii) organul
suprem al puterii de stat; (în timpul imperiului) consiliu consultativ cu rol politic
minor.
Conform tradiției, a fost fondat de Romulus. În Senat existau două partide
neoficiale: optimații și popularii. Senatul a avut o importantă majoră, iar prestigiul
său s-a format prin prisma participării instituționale a patricienilor bogați,
aparținând aristocrației, și a plebeilor. În epoca republicană era compus din 300
de membri, foști magistrați. În timpul dictaturilor lui Sulla și Cezar, numărul
senatorilor va crește la 600-900. Sub Augustus , numărul de 600 de senatori va fi
definitiv fixat.
Pentru ca un om să ajungă senator trebuia să fie cetățean roman, să aibă statutul
juridic de om liber (exceptând liberții), vârsta de minim 46 de ani și onorabilitate.
Treptat, vârstă legală va scădea la 30 de ani în Republica romană târzie, iar liberții
vor putea intra și ei în senat, în contextul conflictelor civile și politice.
Senatorii purtau toga laticlavă - cu bandă lată de purpură, inelul de aur, pantofii
"calcei", aveau un cal și locuri rezervate la spectacolele de teatru și circ.
Magistrații care dețineau "imperium" (responsabilitate) - consulii, pretorii,
magisteri equitum, interrex și tribunii plebei - puteau convoca senatul. Ședințele
senatoriale se desfășurau într-un "templum", un loc desemnat de magistrații care
convocau senatul, fie în Curia Calabra pe Capitoliu, fie în Comitium sau în alte
temple ori teatre. Ședințele durau o zi, dar se puteau prelungi.
Atribuțiile senatului erau decizionale, pregăteau ședințele comițiilor, soluționau
crimele grave și împărțeau jurisdicția publică la Roma și în provincii. Pregătea
ședințele, adunărilor poporului, examina proiectele de legi, administra viață
religioasă (stabilea calendarul religios, jocurile, supraveghea activitatea preoților,
structura panteonului, ridicarea lăcașelor de cult, raporturile dintre Roma și
cultele străine). Prin "senatus-consulta", senatul dispunea de putere legislativă. Pe
plan extern, senatul primea ambasadele străine, iar pe plan informal, influențau
votul comițiilor.

Republica romană era condusă de către Senat, format dintr-un grup de cetățeni în
vârstă. În fiecare an, Senatul alegea doi consuli să conducă Roma. Senatul se
întrunea pentru a discuta despre modul în care era condusă Roma și pentru a oferi
sugestii consulilor, care erau cei mai puternici oameni din Roma. Senatul avea
drept de veto.
Senatorii (patres) au desființat monarhia prin complotul împotriva lui Tarquinius și
au reușit să centralizeze puterea în noua republica formată. Acest lucru s-a obținut
prin încluderea în rândul senatorilor a persoanelor care nu erau patres, dar care
au meritat loc în senat. Aceștia au primit denumirea de patres minorum gentium,
și erau egali în drepturi cu senatorii vechi.
În secolul al V-lea î.Hr. în senatul roman s-au impus cele trei componente ale
perioadei regale: consilium, patrum auctoritas și interregnum:

 Interregnum - o perioadă intraregală, cînd se alegeau purtători a puterii

regale pe durata acesteia. În perioada republicii importanța acesteia a scăzut
mult, iar puterea regală revenea senatului.

 Patrum auctoritas - odată cu instaurarea republicii se dezvoltă intensiv

comitiile – adunările populare romane. În perioada republicii acestea exercitau
funcțiile elective și legislative. Totuși, toate hotărîrile trebuie să fie aprobate
de patres, astfel senatul rămânând superior adunărilor populare.

 Consilium - puterea reală se afla în mânile magistraților. Consilium îi

prezenta pe senatori ca fiind sfătuitori ai magistraților. Senatul avea spre
hotărâre doar acele întrebări, care i se atribuiau de către magistratură. Cu
timpul consilium publicum a devenit un organ suprem de conducere a
republicii romane, iar dreptul senatorilor de a da sfaturi magistraturii a devenit
îndatorirea lor obligatorie. Senatorii controlau toate veniturile și cheltuielile
statului.
În anii 90 î.Hr. în senat au fost primiți conducători ai plebei, care au fost
numiți conscripti, dar după 15 ani aceștia au fost excluși la dreptul
de interregnum și au fost lipsiți de drepturi.
Dinastiile aristocrate conduceau senatul și dețineau puterea totală. Această
situație își atinge apogeul în a doua jumătate a secolului al V-lea î.Hr.
Conscripti, senatorii plebei, după anul 480 î.Hr. au rămas practic fără drepturi și au
pierdut încrederea plebei după aprobarea interzicerii căsătoriilor dintre patricieni
și plebei, în cadrul legilor „celor XII table”. Astfel conscripti au fost discreditați de
către patres în fața plebei, și au fost lipsiți de șansa de a fi aleși consuli.