Poemul ”Luceafarul” a aparut in anul 1883, in Almanahul Societatii Academice Social literare

”Romania Juna” din Viena si a fost apoi reprodus in revista Convorbiri literare.Poemul este
romantic prin amestecul genurilor (epic, liric si dramatic) si al speciilor. Imaginarul poetic e de
factura romantica, realizat prin motive romantice ca luceafarul, marea, castelul, oglinda, visul.
Compozitia romantica se realizeaza prin opozitia planurilor cosmic si terestru si a doua ipostaze
ale cunoasterii – geniul si omul comun. In esenta, poemul este un monolog liric.Viziunea
romantica despre lume e data de tema, de relatia geniu-societate, de alternarea planurilor
terestru cu cel cosmic, de motivele romantice (luceafarul, noaptea, visul), de amentecul speciilor
(meditatie, idila, pastel). Viziunea clasica despre lume este data de echilibru compozitional,
armonie si simetrie.Tema este romantica – problema geniului in raport cu lumea, iubirea si
cunoasterea. Iubirea se prezinta in diferite ipostaze – terestra ( Catalin si Catalina), cosmica (fata
de imparat si Hyperion).Motivele romantice de la inceputul poemului (luceafarul, marea,
castelul, fereastra, oglinda) sustin sustin atmosfera de visare in care se naste iubirea dintre
Luceafar si fata de imparat. Alte motive, al ingerului si al demonului, sunt chipuri sub care se
arata Luceafarul ” O, esti frumos, cum numa-n vis/Un demon se arata”. Zborul cosmic, motiv
literar ce releva setea de iubire ca act al cunoasterii absolute, se intersecteaza cu motivele
timpului, zburand spre Demiurg, Hyperion ajunge intr-un spatiu atemporal ce coincide cu
momentul de dinaintea nasterii lumilor ”Caci unde ajunge nu-i hotar,/Nici ochi spre a
cunoaste, /Si vremea-ncearca in zadar/Din goluri a se naste.”Titlul poemului se refera la motivul
central al textului, ”Luceafarul” vazut ca o fiinta singuratica si nefericita, opusa omului comun.
Titlul uneste doua mituri, unul romanesc, al stelei cazatoare si altul grecesc, al lui Hyperion ”cel
care merge pe deasupra”. Incipitul poemului se afla sub semnul basmului, timpul este mitic ”A
fost odata ca-n povesti/A fost ca niciodata”.Simetria compozitionala se realizeaza in cele patru
parti ale poemului astfel – cele doua planuri, cosmic si terestru, se regasesc in prima si in ultima
parte, partea a doua reflecta doar planul terestru (iubirea dintre Catalin si Catalina) iar partea a
treia reflecta doar planul cosmic (calatoria lui Hyperion la Demiurg, ruga si raspunsul).In partea a
doua, idila dintre fata de imparat ( Catalina) si pajul (Catalin), infatiseaza usurinta cu care se
stabileste legatura sentimentala intre doi oameni din planul terestru. Asemanarea numelor
sugereaza faptul ca ambii tineri fac parte din aceeasi categorie – omul comun. Portretul lui
Catalin este realizat in antiteza cu cel al Luceafarului, Catalin reprezinta mediocritatea
pamanteana ”Baiat din flori si de pripas”.Partea a treia este divizata in trei secvente poetice –
zborul cosmic, rugaciunea, convorbirea cu Demiurgul si eliberarea.In partea a patra peisajul este
tipic eminescian, scenele de iubire se petrec departe de lume, sub crengile de tei inflorite, in
singurtate si liniste, sub lumina blanda a lunii.In finalul poemului, geniul se izoleaza indurerat de
lumea comuna, asumandu-si destinul de esenta nepieritoare. Ironia si dispretul acestuia se
indreapta catre omul comun, care este incapabil sa-si depaseasca limitele.La nivel morfologic se
remarca prezenta verbelor arhaice ce accentueaza atmosfera de basm,– ”au fost cazut”, verbe la
imperfect ce denota miscarea eterna si continua ”cresteau, treceau”, verbe la conjunctiv ce
sustin vorbirea populara ”se facu” .Poemul ”Luceafarul”, sinteza a operei poetice eminesciene,
armonizeaza teme si motive romantice, atitudini romantice, simboluri ale eternitatii si vietii.