Senzatiile

Rolul si locul acestora in viata omului

Omul traieste intr-un mediu informational. El este bombardat permanent de stimuli care contin o
mare incarcatura informationala. Omul vede, aude, pipaie , intr-un cuvant simte insusirile fizice ale
stimulilor, le traduce in plan subiectiv, psihic, le introduce in diapozitivele sale comportamentale –
reglatoare. Insusi psihicul este de natura subiectiv-informationala.
Traind intr-un mediu informational, fiind generator, dar si receptor de informatii, omul are
nevoie de o serie de instrumente care sa-i permita operarea adecvata cu informatiile. Unele dintre aceste
instrumente sunt tocmai mecanismele psihice de prelucrare primara a informatiilor . Prin toate el
prelucreaza informatiile, dar fiecare o face in felul sau, dispunand de functiile specifice. Prin senzatii
omul capteaza, inregistreaza si efectueaza o prelucrare initiala, destul de simpla, precoce a informatiilor.
La nivelul lor nu sunt accesibile decat insusirile concrete, simple , isolate ale obiectelor si fenomenelor,
care nu sunt suficiente pentru asigurarea unei adaptari rapide la solicitarile mediului.
Oricat ar pare de ciudat , definirea senzatiilor si diferentierea lor de alte mecanisme de alte
mecanisme psihice nu sunt atat de simple cum par la prima vedere. Astfel, pornindu-se de la
considerarea stimulilor ca o sursa fizica de energie care activeaza organul de simt, se arata ca termenul
de “ senzatie” este “utilizat pentru a descrie procesele princare organismul raspunde la stimuli”, sau ca
“senzatia consta in stimularea receptorilor senzoriali si in transmiterea informatiilor senzoriale la
sistemul nervos central”. Din perspective psihocognitivista senzatia este definite ca un eveniment psihic
elementar rezultand din tratarea informatiilor in sistemul nervos central in urma stimularii unui organ de
simt.
Aceste definitii fiind mult prrea generale si nespecifice au condos la confundarea senzatiie cu
alte procese prin care organismul raspunde la actiunea stimulului; fie cu unele fenomene inferioare ei
cum ar fi excitatia sau cu fenomene superioare cum ar fi perceptia .Henri Peeron considera senzatiile ca
fiind “forme elementare de inserare in reglarea comportamentului a actiunilor exercitate de mediu”, ele
exista atunci cand “eficacitatea unei stimulari este relevata printr-o reactie generala a organismului,
printr-o modalitate practica de activitate, o forma de conduita, o modificare consecgventa unor
comportamente, cand efectul stimularii ne poate integra in sistemul vietii psihice care guverneaza
adaptarea la conditiile exterioare ale mediului” de aici deriva ca trebuie facuta o distictie intre excitatie
si senzatie. Astfel, daca excitatia presupune o modificare locala reversibila sub influenta actiunii

1
stimulului , senzatia implica transmiterea mesajului nervos, a excitatiei, pana la centrii care au
capacitatea de a inregistra experientele de antura sa asigure adaptarea conduitelor individului, nu numai
actuala, ci si ulterior, asigurand astfel reglarea globala a fiintelor vii.
Se pare ca exista doua stadii ale unei senzatii: stadiul presenzorial, stadiul de excitatie sau de
reflex, caracterizat printr-o reactie localizata, dar integrate prin efectele ei circuitul reglator, si stadiul
senzatiei propriu-zise, ca o reflectare a unor insusiri ale obiectelor.
Definirea senzatiei prin opozitie cu excitatia are, o dubla semnificatie : pe de o parte, se
precizeaza mai bine distinctia dintre fiziologic si psihologic, pe de alta parte, se subliniaza
continuitatea lor, integrarea fiziologicului in sau de catre psihologic , asigurandu-se astfel reglarea
generala a comportamentului.
Raportarea senzatiei la perceptie reprezinta cea mai raspandita modalitate de definire si
individualizarte a senzatiei. Punerea fata in fata a doua mecanisme cognitive reuseste sa conduca la
suprinderea notelor distinctive ale fiecaruia dintre ele.
Thomas Reid definea senzatiile ca fiind unitati psihice elementare si primitive care
combinandu-se si asociindu-se intre ele conduc la perceptii. Ele sesiza astfel caracterul primitive al
senzatiilor elementare comparative cu caracterul complex si structural al perceptiilor.
Superioritatea perceptiei in raport cu senzatia s-a perfectat si mai tarziu in conceptia amjoritatii
autorilor care defineau senzatia ca o simpla experienta constienta asociata stimulilor “ iar perceptia ca
o experienta constienta asupra obiectelor si relatiilor obiectelor”( Cohen, Parc si Ward). De obicei
senzatia se refera la tratarea senzorialoa a informatiei fizice, independent de semnificatia lor, in timp
ce perceptia este direct legata de semnificatia obiectelor si intrpretarea informatiilor senzoriale. Se
creeaza astfel premise integrarii organice a senzatiilor in perceptii, nu insa printr-o simpla asociere
mecanica, ci ca urmare a interpretarii si semnificarii informatiilor furnizate de simturi.
CLASIFICAREA SENZATIILOR:
De-a lungul timpului, in clasificarea senzatiilor au fost utilizarte mai multe criterii.

• CRITERIUL MORFOLOGIC: – senzatiile au fost clasificate dupa organelle de simt, celbra fiind
gruparea lor in cinci categorii: – vizuale, gustative, olfactive si cutanate, corespunzator celor cinci
organe de simt.
Tintele criteriului morfologic associate cu noile descoperiri stiintifice au determinat orientarea
cercetarilor spre alte criterii clasificatoare mult mai realiste si operante.

• CRITERIUL FUNCTIONAL – potrivit acestui criteriu, mai intai se delimiteaza functia

senzoriala si abia apoi se incearca descoperirea ( identificarea) organului receptor care o indeplineste.

2
• CRITERIUL CONDITIILOR SI DIRECTIILOR RECEPTIEI – a fost dat de fiziologul englez
Charles Scott Sherkington care a propus doua clasificari ale senzatiilor . Prima pornea de la distingerea
a doua categorii de receptaroi si anume receptorii de contact ( numiti si tangoreceptori) si receptori de
distanta ( numit si telereceptori).

• CRITERIUL INSUSIRILOR DETECTATE SENZORIAL – senzatia este un mechanism

refeectoriu, se raporteaza la insusirile obiectelor si fenomenelor pe care le oglindeste. In virtutea
acestui fapt, tocmai insusirile reale ale obiectelor si fenomenelor si mai ales relatia dintre subiect si
obiect au trecut pe primul plan in clasificarea senzatiilor. A. Uhtovmski a luat ca punct de reper natura
stimulentelor receptate, srtabilind patru categorii de senzatii. Astfel, stimuli mecanici- produc senzatii
cutanate, stimuli fizici – pe cele vizuale si auditive, stimuli chimici genereaza senzatiile gustative si
olfactive, stimuli fiziologici dau nastere senzatiilor , proprioceptive si interceptive.

• CRITERIUL SPECIALIZARII SI CORELARII SENZATIILOR. A cest criteriu aparut din

nevoia analizatii mai profunde si differentiate a senzatiilor , ca si necesitatea asocierii si corelarii
senzatiilor intre ele.
Caracterizarea senzatiilor
Dupa aparatul de receptie avem senzatii auditive , vizuale, olfactive, gustative, cutanate
(tactile) si dupa continutul de informatii avem : senzatii care furnizeaza informatii despre obiecte si
fenomene exterioare, senzatii care dau informatii despre pozitia si miscarea corpului – senzatii
proprioceptive, kinestezice si de echilibru, senzatii care dau informatii despre mediul intern.
Aspecte asemanatoare tuturor senzatiilor, evident cu toate variantele de rigoare, pot fi
identificate la nivelulmecanismelor psihofiziologice, al proprietatilor care le caracterizeaza, in sfarsti,
al legilor generale ce stau la baza lor.
Mecanismele psihofiziologice ale senzatiilor
La nivelul senzatiilor legatura dintre fiziologic si psihologic este atat de stransa , incat cu greu
ar putea fi facute unele delimitari, fiziologicul convertindu-se in psihicologic, iar psihologicul
declanand noi manifestari ale fiziologicului si se afirma ca senzatiile sunt domeniul in care studiul
psihologic se afla in “cel mai lung si mai fericit mariaj cu fiziologia” (Gray). La producerea senzatiei
participa numeroase instante si mecanisme fiecare dintre ele indeplinind roluri specifice. In primncipal
, aparatul morfo-functional care contribuie la realizarea senzatiei este analizatorul, cu parti si functii
distincte. Rolul lui este acela de a converti energia esterioara sau interioara intr-un fapt de constiinta,

3
fie simplu, cum este senzatia. Pentru aceasta el este nevoit sa puna in disponibilitate o serie de procese
si mecanisme a caror inlantuire va conduce in final la aparitia efectului scontat.
Primul mecanism psihofiziologic al senzatiilor este receptia stimulilor . El este unul dintre
primele mecanisme puse in functiune de analizator. La realizarea ei participa atat o serie de structuri
accesorii, cat si structurile receptoare propriu-zise.
Conducerea influxului nervos la creier constituie un al doilea mecanism implicat in producerea
senzatiilor. Transmiterea la creier a influxului nervos se face prin intermediul fibrelor aferente, mai
putin numeroase decat receptorii.
Mecanismul cel mai important al senzatiei este interpretarea informatiilor nervoase de catre
creier. Senzatia se produce in zonele de proiectie corticala ale analizatorului care se compun dintr-o
portiune centrala sau primara, numita nucelul analizatorului, si alta periferica.
Sanctionarea activitatii verigilor periferice ( receptoare si efectoare) reprezinta mecanismul
final al senzatiei. Ea se produce prin intermediul conexiunii inverse , care constitute un mecanism
reglator. Instante superioare controleaza activitatea receptorilor obligandu-I la modificarea starilor
functionale , in sensul amplificarii sau eliminarii excitabilitatii, selectivitatii in functie de necesitatile
momentane ale organismului ( trebuimnte, expectatii). In acest caz receptorul devine efector, deoarece
sub influenta semnalelor de comanda sosite de la creier el isi schimba starea functionala. Confruntarea
dintre influxurile nervoase aferente declansate de stimuli si influxurile nervoase aferente comandate
de scoarta cerebrala permite reproducerea adecvata, optima a realitatii.
Proprietatile senzatiilor:
In functionalitatea lor concreta, senzatiile capata o serie de proprietati care le individualizeaza
si le acorda totodata u anumit specific. Dintre acestea, patru s-au detasat si au retnut atentia
cercetatorilor. Este vorba despre calitatea, intensitatea, durata si tonul afectiv al senzatiilor.
Calitatea senzatiilor este data de multitudinea elementelor care le compun, poate mai mult decat atat,
de complexul sincretic al acestor elemente.
Calitatea senzatiilor, care consta in capacitatea lor de a fi vizuale, auditive, gustative, olfactive
etc., are mare importanta in identificare corecta a obiectelor sdi persoanelor, dar mai ales in ghidarea
comportamentului.
Intensitatea senzatiilor este legata de intensitatea fizica a simulilor care le provoaca. Studiul
relatiei cauzale dintre intensitatea fizica a stimulului si intensitatea experientei subiective, deci a
senzatiei, a facut obiectul nenumaratelor investigatii finalizate prin formularea unei legalitati mai
generale a senzatiilor, legea intensitatii.

4
 Durata senzatiilor este o alta proprietate a senzatiilor si se refera la intinderea in timp a
senzatiei. De obicei, senzatia persista atata vreme cat actioneaza si stimulul. In acest interval , ea
variaza in ceea ce priveste unele dintre caracteristicile enumerate, dependent de nenumarati factori.
Tonul afectiv al senzatiilor reprezinta proprietatea generala a senzatiilor de a produce stari
affective placute sau neplacute, de apropiere sau de respingere a realitatii pe care o refelctam.
Este proprietatea care specifica si individualizeaza senzatiile in general, dar si pe unele in raport cu
altele. Totodata , el evidentiaza relatiile subtile ce exista sau pot exista intre unele fenomene psihice
simple, primare, cum sunt senzatiile, si altele complexe, cum sunt cele afective.
Legile senzatiilor
Legea intensitatii – existenta unui stimul in mediul inconjurator si chiar actiunea acestuia
asupra organismului nu sunt suficiente pentru producerea unei senzatii. Pentru ca senzatia sa apara
este necesar ca stimulul sa aiba o anumita intensitate. Cantitatea minima de intensitate a stimulului
capabila a produce o senzatie poarta denumirea de prag absolute minimal. Aceasta este extreme de
diferit de la o senzatie la lata. In masurarea pragurilor senzoriale se folosesc mai multe metode:
metoda stimulilor constanti, metoda limitelor, metoda punctului central.
Stimulii care nu ating valorile de intensitate minimala, fiind subliminali, produc efecte
fiziologice, darn u sunt integrati senzoriale, decat daca sunt insumati sau asociati cu stimuli
semnificativi. Cantitatea maxima de intensitate a stimulului care produce o senzatie de acelasi fel, deci
in cadrul aceleiasi modalitati senzoriale, poarta denumirea de prag absolute maximal. Depasirea lui
decalnseaza, ca urmare a suprasolicitarii analizatorului, fie durerea, fie neutraklitatea aparatului in
raport cu stimulul.
Dintre cele doua praguri, cel absolute minimal a fost luat drept indicator al sensibilitatii
absolute, formulandu-se urmatoarea lege: So = 1 / p
Unde So = sensibilitatea absoluta a unui analizator iar p = pragul absolute minimal . Asadar, intre
sensibilitatea absoluta si pragul absolute minimal exista un raport invers proportional: cu cat pragul
absolute minimal este mai mic, cu atat sensibilitatea absoluta este mai mare si invers, cu cat el este
mai mare, cu atat sensibilitatea este mai mica.
Omul dispune de capacitatea de a sesiza nu numai limitele minime si maxime ale intensitatii
unor stimuli, ci si existenta unor diferente foarte fine intre intensitatile variabile ale stimulilor ,
diferente masurate cu ajutorul pragului deferential . Capacitatea cu ajutorul careia se surprind astfel de
diferente minime intre stimuli poarta denumirea de sensibilitate diferentiata. Pragul diferential priveste
valorile liniar discriminative ale stimulului , adica relatia dintre intensitatea initiala a stimulului si
intensitatea ce trebuie adaugatea sau scazuta de la aceasta pentru a produce o modificare abia
sesizabila a senzatiei initiale.

5
 Legea sensibilitatii deiferentiate ia in considerare valoarea limita a intensitatii stimulului
capabila sa produca o noua senzatie. Sub raport practice insa, o mare importanta o are nu doar
diferentierea posibila, ci si diferentierea optima , cea mai facila. De aceea, I psihologia inginereasca s-
aintrodus notiunea de prag operativ al senzatiei – ca marime minima a divergentei, odata cu atingerea
careia precizia si sinteza discriminarii devin maxime.
Legea adaptarii - Sensibilitatea nu ramane nemodificata sub influenta unui stimul specific de
intensitate constanta. Ea isi modifica parametrii functionali o data cu schimbarea conditiilor de mediu.
Cresterea sau scaderea sensibilitatii ca urmare a actiunii repetate a stimulilor sau modificarii
conditiilor de mediu poarta denumirea de adaptare senzoriala. Intrarea in functiune a fenomenului
adaptarii senzoriale poate fi cel mai usor demonstrate prin trecerea brusca dintr-un mediu in altul ( de
la lumina la intuneric sau invers, de la cald la rece sau invers etc.)
Adaptarea depinde insa nu doar de novelul initial al sensibilitatii, de natura , durata si
intensitatea stimulului care actioneaza actual asupra organismului sau de particularitatile
morfofunctionale ale organelor de simt, ci si de particularitatile contextului obiectiv si subiectiv in
care are loc receptia.
Legea sensibilizairi - Daca adaptarea senzoriala consta in cresterea sau scaderea sensibilitatii
ca urmare a schimbarii conditiilor de mediu, sensibilizarea presupune crestera sensibilitatii datorita
unor fenomene de interactiuna. Acestea din urma se produc la mai multe niveluri. Cel mai simplu
nivel este cel al receptorului unui analizator, interactiunea avand loc intre diferitele lui elemente
structurale diferentiate. De exemplu, stimularea bastonaselor de retina duce la cresterea sensibilitatii
conurilor. Un al doilea nivel al interactiunii este ce al segmentelor unuia si aceluiasi analizatopr.
Faptul se manifesta pregnant in cazul analzatorilor cu receptori perechi. Excitarea portiunii periferice a
retieni unui ochi poate duce la cresterea sensibilitatii portiunii centrale a celuilalt ochi. In sfarsit ce de-
al treilea nivel al interactiuni este reprezentat de interactiunea dintre analizatori diferiti. Experienta
curenta arata ca auzim mai bine de lumina decat de intuneric. Astfel de experiente au condos la
formularea unei reguli practice: “Atunci cand un analizator este intens si indelung solicitat, pentru
mentinerea tonusului functional ridicat trebuie recurs la stimularea auxiliara, cu doze specifice de
excitatie specifica, a altui analizator”
Legea depresiei consta in scaderea sensibilitatii ca urmare a legaturilor functionale
intraanalizatori sau interanalizatori. Functioneaza exact dupa aceleasi mecanisme si la aceleasi niveluri
ca la legea sensibilizarii.
Primul nivel : stimularea indelungata a achiului cu o lumina rosie se soldeaza cu scaderea
sensibilitatii pentru alte culori, indeosebi pentru cele cu unda lunga.

6
 Al doilea nivel: functia localizarii spatiale a sunetelor n-ar putea fi explicate fara considerarea
interactiunii dintre cele doua verigi perechi ale analizatorului, ca dovada ca oamenii surzi de o ureche
au mari dificultati in localizarea spatiala a sunetelor.
Al treilea nivel : sunetele cu intensitate mijlocie si mare coboara sensibilitatea bastonaselor ;
acelasi effect se obtine si daca se folosesc ritmice( bataile unui metronome) si monotone ( zgomotul
produs de un electromotor).
Cei care au studiat efectele de interactiune a analizatorilor ( sensibilizare si depresie) au aratat
ca acestea sunt dependente de o serie de factori, printer care mai importanti par a fi :
– relatia de intensitate dintre stimuli;
– procesele corticale si legile lor , indeosebi inductia pozitiva si negative;
– sistemul nervos vegetative;
– formatiunea reticulara
– formarea reflexelor conditionate.
Legea semnificatiei fortei de semnalizare a stimulului - Ceea ce conteaza in aceasta lege nu
este forta ( intensitate) fiizca a stimulului, cat valoarea , semnificatia acestuia pentru individ.
Observatiile curente si cercetarile experimentale au demonstrat ca un stimul slab ca intensitate dar
semnificativ pentru organism est mult mai bine receptionat decat un stimul puternic dar
nesemnificativ. Legea semnificatiei actioneaza asadar, in sens contrar legii intensitatii senzatiilor. Ea a
fost descoperita de I.P.Pavlov , carea tragea atentia asupra faptului ca in stadiul activitatii nervoase
superioare trebuie sa se tina seaman u doar de intensitatea absoluta , ci si de intensitatea relativa a
stimulului . noua lege explica o serie de comportamente apparent paradoxale , de pilda, de ce o mama
aude scancetul copilului sau intr-o atmosfera zgomotoasa, in schimb nu aude un sunet oarecare, chiar
puternic, intr-o ambianta sonora normala.
Legea sinesteziei - Se refera la efectele de intermodelare primara informationala adica la
transpunerea unei forme de sensibilitate intr-o alta modalitate senzoriala. Sunt situatii cand un stimul ,
desi este aplicat pe o anumita modalitate senzoriala, poate produce efecte proprii unui alt analizator
fara ca acesta sa fi fost stimulat. Investigatiile ulterioare asupra sinteziei au condos spre idea ca acest
fenomen apparent neobisnuit sta la baza talentului artistic.
Legea compensatiei - Insuficienta dezvoltare a unei modalitati senzoriale sau lipsa ei conduce
la perfectionarea alteia atat de mult , incat aceast prteia pe seama ei functiile celei dintai. La orbi si
surzi se dezvolta sensibilitatea tactila, vibratorie, olfactiva. Compensarea este o lege mai generala a
psihicului, ea actionand nu numia la nivel sensorial.
Compensarea este capacitatea organismului , in cazul nostrum capacitatea sistemului senzrial,
de a se autoconstitui structural si functional. Interpretarea ca fenomen interior psihofiziologic, ea

7
presupune restructurari functionale, substitutiei, comutarii nervoase si autoreglarii, ce se soldeaza cu
reechilibrarea organismului si cu refacerea potentelor lui adaptative care asigura echilibrul dintre
subiectiv si obiectiv.
Legea conditionarii social-istorice - Desi sunt commune pentru om si animal, la om ele sunt
superioare tocmai datorita faptului ca suporta conditionarea din partea factorilor social-istorici si mai
ales culturali.
Conditionarea social-istorica a senzatiilor poate fi pusa in evidenta in mai multe planuri:
a. adancirea , cizelarea, perfectionarea unor modalitati senzoriale ale omului;
b. schimbarea ponderii diferitelor modalitati senzoriale;
c. aparitia unor modalitati senzoriale noi, specific umane
Interventia factorilor socio-istorici si socio-culturali este atat de mare incat ei conditioneaza nu
doar reactiile omului, ci modifica insasi simtirea umana.
Conditonarea social-istorioca a senzatiilor poate fi pusa in evidenta cel mai bine prin referirea la
diferentele culturale si entice existente in experienta senzoriala.
Teorii asupra senzatiilor
Senzatiile constitute mecanismul psihic in legatura cu care s-au formulat cele mai multe teorii:
– teoria energiei specifice a organelor de simt – se refera la calitatea senzatiilor
– teoria ionica a excitatiei
– Teoria detectarii semnalelor – corijeaza o anumita modalitate ( limitata) de intelegere si
interpretare a pragurilor senzoriale.
eficienta Selectate din diferite epoci istorice, cele trei teorii ilustreaza nu numia modul de concepere si
analiza a unor probleme ale senzatiilor ci si progresul realizat in timp de cunoasterea psihologica.
Importanta senzatiilor
Nu de putine ori senzatiile au fost considerate ca “poarta” sau “izvorul” cunoasterii. Rolul lor
in existenta si mai ales in cunoasterea umana este atat de mare, incat unii filosofi ca John Locke , au
afirmat ca nimic nu exista in intellect fara sa fi trecut ai intai prin simturi.
Sintetizand, consideram ca importanta senzatiilor pentru existenta si activitatea umana consta
in urmatoarele:
– senzatiile informeaza despre variatiile care se produc in circumstantele mediului inconjurator ,
evident , cu conditia ca aceste variatii sa fie importante sis a se produca in anumite limite. Organele
interne senzoriale furnizeaza creierului informatiile , pe care ele sa corespunda cu cele stocate deja.
Sistemul sensorial este mijlocul prin care datele externe sunt transformate in experiente subiective;

8
– senzatiile asigura adpatarea organismului la variatiile mediului incojurator , ne semnalizeaza
dazeechilibrelel interioare , ne pun in acord cu solicitarile ce vin din mediul inconjurator, urmandu-ne
viata;
– senzatiile orienteaza si controleaza benefic conduitele actuale ale individual;ui. Informatiile pe
care le captam cu ajutorul lor nu sunt independente de trebuintele noastere actuale , de particularitatile
activitatilor desfasurate , dimpotriva cu ajutorul senzatiilor capatam si selectam din mediul extern sau
intern acele informatii ce sunt in acord cu necesitatile noastre actuale . tratarea mai mult sau mai putin
complexa a acestor informatii asigura orientarea si controlarea conduitelor.
Importanta senzatiilor din viata omului poate fi cel mai bine relevata prin referirea la situatii de
perturbare si restrictionare a functionalitatii lor. Handicapurile senzoriale, monotonia senzoriala ( traita
de prizonieri, oameni din inchisori, cei care vietuiesc in acelasi mediu) si mai ales fenomenul de
deprimare senzoriala , soldate cu perturbarea comportamentului; sunt tot atatea situatii care
evidentiaza, prin contrast, valoarea senzatiilor in procese adaptive.
Senzatiile sunt atat de importante pentru viata omului incat au constituit punctual de plecare si
de sprijin in elaborarea unor forme sophisticate pentru favorizarea evolutiei personale si pofesionale.
Astfel, programarea memolingvistica (PNL), dezvolta incepand cu anii’70 pornind de la lucrarile
americanului Richard Bandler ( doctor in matematica si psihologie) si John Grinder ( doctor in
psihologie si lingvist) integreaza senzatiile intr-un program complex de influentare a
comportamentelor umane. Programarea neurolingvistica reprezinta o tehnologie si o metodologie
compusa dintr-un ansamblu de tehnici precise care furnizeaza comunicarea si schimbarea , precum si
modul general de organizare in vederea definirii si realizarii obiectivelor stabilite.
Punctual initial in elaborarea acestei metodologii il constitute simturile , ca “porti de
perceptie”, pe care le deschidem pentru a putea lua contact cu realitatea. Exista patru asmenea sisteme
( visual, kinestezic, auditiv, olfactiv-gustativ- prescurtat VKAO) prin care percepem lumea exterioara
si prin care ne constituim propria experienta interna a realitatii. Fiecare om are insa deschise in od
diferentiat “portile” spre lume si spre sine, unul dintre cele patru sisteme devenind dominant. Cand
individual foloseste canalul de comunicare favorit (dominant) se face inteles, cand recurge la alt canal,
sansele de a se face inteles se vor diminua. Daca un individ este visual, lipsa dau precaritatea canalelor
auditiv si kinesthetic ar putea sta la originea dificultatilor lui cu familia sau la locul de munca. Cand se
afla in fat unui auditiv, un visual poate avea impresia ca acesta nu este in contact cu el pentru ca nu il
priveste. Auditivul ii va reprosa kinestezistului ca nu il asculta . acesta din urma se plange la randul lui
de insensibilitatea auditivilor si vizualilor. De aici o serie de neintelegri si conflicte.
Un alt domeniu care isi are originea in psihofiziologia senzatiilor este cel al acupuncturii, atat
de folosita de popoarele orientale. Acupunctura este o tehnica in care ace subtiri sunt introduce in

9
anumite puncte ale corpului pentru a releva simptome specifice. Punctual de stimulare poate fi la o
oarecare distanta de locul simptomului tratat.
Senzatiile au si o importanta valoare psihodiagnostica. Dat fiind faptul ca ele se regasesc
transfigurate in personalitate sub forma senzitivitatii au fost introduce in diferite tipologii
temperamentale si de personalitate .
Cu toate ca simturile si senzatiile produse de ele indplinesc un role norm in viata omului , chiar
si atunci cand functionarea lor este restricionata, sunt totusi imperfecte, omul ne fiind satisfacut de ele.
De aceea, omul a incercat , de-a lungul istoriei sa le mareasca posibilitatile naturale cu ajutorul unor
mijloace tehnice. Datorita noilor mijloace tehnice este posibila transformarea in informatii vizuale si
auditive a unor fenomene in intregime ineficace ( radiatiile invizibile, undele electrice, ultrasunetele,
actiunile magnetice). Crescand capacitatile simturilor prin mijloace tehnice omul isi perfectioneaza
propria sa capacitate de cunoastere.

10