Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Viaţa lui e simplă de povestit, şi nu cred că în tot decursul ei să fi avut vreo întâmplare
dinafară o înrîurire mai însemnată asupra lui. Ce a fost şi ce a devenit Eminescu este
rezultatul geniului său înnăscut, care era prea puternic în propria-i fiinţă încât să-l fi
abătut vreun contact cu lumea de la drumul său firesc. De ar fi fost crescut Eminescu
în România sau în Franţa, şi nu în Austria şi în Germania; ar fi moştenit sau ar fi
agonisit el mai multă sau mai puţină avere; ar fi fost aşezat în ierarhia statului la o
poziţie mai înaltă; ar fi întâlnit în viaţa lui sentimentală orice alte figuri omeneşti –
Eminescu rămânea acelaşi, soarta lui nu s-ar fi schimbat.
Un geniu al nemurirei care a urcat şi a tins mereu spre apogeu pentru ca poezia lui, în
care şi-a întruchipat sub o formă aşa de minunată cugetările şi simţirile, se mulţumea
cu emoţiunea estetică a unui mic cerc de amici, fără a se gândi la nici o satisfacţie de
amor propriu ne este permis a coincide nu numai că era nepăsător pentru întâmplările
vieţii externe, dar şi chiar că în relaţiile lui pasionale era de un caracter cu totul
neobişnuit. Cuvintele de amor fericit şi nefericit nu se pot aplica lui Eminescu în
accepţiunea de toate zilele. Nici o individualitate femeiască nu-l putea captiva şi ţinea
cu desăvârşire în mărginirea ei. Ca şi Leopardi în Aspasia, el nu vedea în femeia
iubită decât copia imperfectă a unui prototip nerealizabil. Îl iubea întâmplătoarea
copie sau îl părăsea, tot copie rămânea, şi el, cu melancolie impersonală, îşi căuta
refugiul într-o lume mai potrivită cu el, în lumea cugetării şi a poeziei. De aci
Luceafărul cu versurile de la sfârşit:
Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Norocul vă petrece;
Nemuritor şi rece.
Mihai Eminescu e poetul tuturor românilor. Graţie geniului său, fapt pentru care ne
duce faima peste hotarele graniţelor noastre, am organizat o expoziţie virtuală în care
vă prezentăm doar o parte din cărţile lui Eminescu, prezente în colecţiile Bibliotecii
Municipale „B.P. Hasdeu” din Chişinău.
Eminescu, Mihai. 160 ani de la naştere 15 ianuare 1850 – 15 ianuare 2010 / Mihai
Eminescu. – Bucureşti: Semne, 2010. – 256 p.
“Cînd va răsări acest Luceafar pe cerul Daciei, bătrînii ei vor întineri de bucurie,
fetele ei vor corona cu flori pe îngerul care va cuteza a lua vălul străin ce le întunecă,
feciorii-l vor purta în triumf ca pe un mare erou, care au şters macula străină de pre
numele românesc, poporul îi va eterna memoria cu mormânt de neuitare pe care i-l va
înălţa în inima sa cea recunoscătoare, ca restauratoriului tinereţii limbi sale”. Această
lucrare redă un album care face parte din gesturile recunoştinţei Eminesciene despre
memoria şi promovarea operei recunoscute ca un patrimoniu naţional.
Mihai Eminescu a pornit de la un basm popular, Fata în grădina de aur, basm cules de
germanul Kenish în timpul unei călătorii în Muntenia, în 1861. Este vorba despre o
tînără, închisă de tatăl ei într-un castel. Un zmeu se îndrăgosteşte de ea, dar fata îl
respinge speriată de nemurirea lui.
Eminescu, Mihai. Opere politice : în 3 vol. / Mihai Eminescu. – Iaşi : Timpul.