în marca lor majoritate chisturile

dento-maxilare sunt reprezentate de

imagini radiotransparente, tipice sau
mai puţin tipice, situaţie în care
numai examenul anatomo-patologic
şi cel histoenzimologic pot stabili un
diagnostic corect.
Chistul este o cavitate limitată de un
epiteliu, iar când acesta nu există sc
consideră că este un pseudochist
(chist
fals sau tâlsă „tumoră”).
De regulă sunt formaţiuni rotunde,
întâlnite cu o anumită frecvenţă în
zone de predilecţie şi care pot fi sau
nu în
legătură cu dinţii, cu dezvoltarea
acestora.
în practica stomatologică şi maxilo-
facială se acceptă existenţa a două
categorii dc chisturi dento-maxilare:
- odontogene (dependente direct de
dinţi sau în legătură cu dezvoltarea
acestora);
- neodontogene (tară o legătură
determinantă cu dinţii).
O clasificare recentă a chisturilor au
realizat R. Cavezian şi colab. (1995),
consemnând:
Chisturi de origine dentară:
- chistul radiculo-dentar (majoritatea
de cauză infiamatorie);
- chistul eruptiv (folicular, corono-
dentar, pericoronar, dentiger);
- chistul primordial (şi periodontal
lateral, şi formaţiunile chistice
Gorlin);
- chistul epidermoid (cheratochistu!
odontogen).
Chisturi disemhriopatice sau de
fisurare (situate pe linia dc fuziune a
mugurilor faciali sau mandibulari):
- chistul naso-palatin;
- chistul globulo-maxilar;
- chistul medio-palatin;
- chistul naso-labial;
- chistul medio-mandibular.
Pseudochisturi:
chistul osos esenţial (solitar);
- chistul anevrismal.
Chistul, tradus printr-o imagine
transparentă (zonă de absorbţie slabă
a RX) bine delimitată, este
reprezentat de
o lacună intr-o zonă osoasă
(radioopacă) maxilară sau
mandibulară, care nu se poate
deosebi cu certitudine de o
tumoră chisiică sau chiar de o
transparenţă normală.
Deşi pentru chist sau tumoră sunt
descrise anumite caracteristici
radiologice, acestca trebuie
coroborate cu
examenul clinic, topografia imaginii,
starea dentară, vârsta pacientului etc.
Investigaţia radio-imagistică
Pentru clarificarea diagnosticului
sunt necesare o serie de tehnici şi
metode ca:
- O.P.T., care se realizează în scop
orientativ, pentru aprecierea loco-
regională (dreapta-stânga) a
eventualelor modificări;
- filme endobucale, în special
ortoocluzale, care dau relaţii asupra
dimensiunilor orizontale (vestibulo-
lingual şi privind situaţia chistului în
raport cu corticalele ctc.);
- examene pe secţiuni (C.T.), care
stabilesc raporturile cu cavităţile
sinusale, cu canalul dentar inferior,
cu fosele nazale etc., folosindu-se
ferestre de os şi ferestre pentru părţi
moi.
Posibilitatea reconstrucţiilor în 2D şi
mai ales în 3D oferă importante
relaţii de diagnostic. Cu ajutorul
acestor
tehnici, diagnosticul poate fi
concludent, dar poate fi dificil sau
imposibil când nu se obţin date
caracteristice.
Imagini anatomice normale care se
pot confunda cu o leziune chistică:
- transparenţa canalului incisiv (naso-
palatin anterior); (fig. 16-1)
- transparenţele fosetelor maxilare
laterale, ale ramurilor orizontale ale
mandibulei la nivelul glandelor
sub- maxilare, sau ale ramurilor
verticale mandibulare între spina lui
Spix şi incizura sigmoidă;
- transparenţa găurii mentoniere, în
vecinătatea apexului premolarului 2
mandibular;
- lacuna lui Stafne, care este o
transparenţă situată în regiunea
gonionului, omogenă, cu limite
precise.
Ea corespunde incluziei în
mandibulă de ţesut grăsos şi
glandular salivar submaxilar şi
sialografic se
poate constata că accastă formaţiune
este dependentă de glanda
submaxilară prin mici canalicule.
Chistul radiculo-dentar (al dinţilor
infectaţi) a fost dcscris în capitolul
X.
Chistul eruptiv (folicular,
pericoronar, dentiger, corono-dentar)
(fig. 16-2)
Este reprezentat de o imagine
transparentă, net delimitată, rotundă,
care înconjoară coroana unui dinte în
faza de
erupţie sau pe cea a unui dinte inclus.
Prin dezvoltarea sa, poate deplasa
dinţii vecini, iar diagnosticul este
mai dificil în cazul chistului
pericoronar al
molarului 3 inferior, care se poate
dezvolta şi în ramul ascendent al
mandibulei.
Chistul primordial şi chistul
periodontal lateral
Se întâlneşte rar şi se produce printr-
o proliferare chistică a unui germene
absent.
Este un veritabil „folicul fără
germene”.
Imaginea este cea a unei lacune bine
delimitate, în teritoriul unui dinte
absent şi, când chistul primordial se
dezvoltă pornind de la un germene
supranumerar, nu trebuie confundat
cu un chist latero- -radicular.
Formaţiunile chistice din cadrul
nevomatozei bazo-celulare Gorlin.
Aceasta este o boală ereditară şi
aparţine facomatozelor. Pentru unii
autori este o varietate particulară a
chisturilor primordiale sau a
chisturilor epidermoide multiple.
Se depistează la copii, la nivelul
maxi- larului şi al mandibulei,
împinge germenii dentari, şi
chisturile reapar
după exereză.
Se asociază cu nevii bazocelulari, cu
W*" ,
4
anomalii scheletice (costale,
vertebrale), cu manifestări oculare
(strabism, cecitate) şi neuropsihice
(hidrocefalie
şi întîrziere
Chistul epidermic (epidermoid sau
keratochistul odontogen)fig- 16-2
Se întâlneşte destul de frecvent, cu
Radiografie - masiv facial, profil
predilecţie la nivelul arcadei
mandibulare, _ chi
s
t foiicular (dentiger, eruptiv)-
clinic manifestându-se printr-o
tumefacţie nedureroasă.
Provine din incluzii embrionare şi
are un conţinut bogat în keratină.
Este comparat cu un colesteatom de
la
nivelul bolţii craniului.
Radiologie, imaginea este
caracteristic reprezentată de lacune
omogene, rotunde, cu lizereu
marginal, iar alteori
se constată aspect polichistic.
Subţiază corticala din vecinătate şi,
de obicei, nu interesează apexurile
dentare.
Adesea este o „surpriză histologică”.
Se produc prin proliferarea
elementelor epiteliale de origine
embrionară, pe linia de fuziune a
mugurilor faciali
şi mandibulari.
La maxilarul superior se poate
constata:
Chistul naso-palatin (chistul
canalului incisiv)
Acesta derivă din epiteliul canalului
incisiv, este relativ frecvent şi are
formă de „inimă de carte de joc”.
Este
situat strict median, în regiunea
incisivilor superiori, pe el
suprapunându-se spina nazală
anterioară.
Este bin Chistul globulo-maxilar (fig.
16-3)
Este situat între incisivul lateral şi
canin, la joncţiunea dintre mugurele
facial median şi cel lateral.
împinge şi dezorganizează rădăcinile
dinţilor vecini.
Chistul maxilo-palatin
Se întâlneşte rar, poate avea volum
important şi este localizat pe linia
mediană a palatului, la nivelul suturii
longitudinale.
Chistul naso-alveolar (sau labial)
Este superficial, cu discretă
interesare osoasă de contact.
La nivelul mandibulei:
Chistul fisurar 'median (medio-
mandibular)
Se constată rar şi este situat în
regiunea simfizară, între cei doi
nuclei embrionari ai mandibulei.
Devine simptomatic când se
infectează, şi deplasează rădăcinile
dentare vecine, pe cele mediane într-
o parte şi
în cealaltă.
Chistul osos esenţial (solitar)
Nu prezintă manifestări clinice şi
apare radiografie ca o lacună, mai
mult sau mai puţin bine delimitată,
fără
lizereu marginal.
Se depistează, de obicei întâmplător,
la nivelul mandibulei.
Este un „chist fals”, fără strat
epitelial, deseori cu conţinut uşor
hemoragie.
După chiuretare chirurgicală, în 6-12
luni se realizează reconstrucţia
osoasă a pseudochistului.
e evidenţiat cu ajutorul incidenţelor
ocluzale şi disocluzale.
Chistul anevrismal (chist sangvin)
Este o transparenţă osoasă
multiloculară, în cavităţile căreia se
află sânge, dar poate fi şi sub forma
unei cavităţi
unice.
Se întâlneşte, mai frecvent, la copil şi
adultul tânăr, fund situat în ramul
ascendent al mandibulei.
Nu i se poate stabili un diagnostic
radiologie de certitudine.