Sunteți pe pagina 1din 9

Cum se (de)monteaza pinioanele?

FREE RIDER 26 MARCH 2010 48


Montarea sau demontarea pinioanelor este un procedeu destul de simplu. Ai nevoie doar de
sculele potrivite. O sa incepem cu demontarea acestora, presupunand ca ai achizitionat un nou
set pe care doresti sa-l montezi. Astfel, primul pas este sa le demontezi pe cele deja instalate pe
bicicleta.
Vei avea nevoie de trei scule, pe care in general ti le poti procura de la orice magazin de
biciclete : o cheie franceza sau ceva asemanator, cheia pentru pinioane si o scula cu care tii
contra. In prima instanta vei avea nevoie de toate cele trei scule.

Cum se demonteaza pinioanele?


Pasul 1 : Demontarea pinioanelor vechi de pe bicicleta. Pentru a putea demonta pinioanele de
pe bicicleta va trebui sa scoti roata, altfel operatiunea este imposibil de realizat. Introdu apoi
cheia cu forma hexagonala pe pinioane. Aceasta are niste canale cu cautare, deci n-ai cum sa
dai gres la inserarea acesteia.

Pasul 2 : Odata introdusa cheia hexagonala, pe care o poti actiona fie cu ajutorul unui levier, fie
cu ajutorul unei chei franceze, trebuie sa prinzi de pinioane scula pentru contra. Aceasta dispune
de un lant, care trebuie infasurat (ca in poza de mai jos) pe unul din pinioane, de preferat de la
cel mijlociu in sus, dar niciodata pe cel mare.
Astfel vei impiedica rotirea pinioanelor in momentul in care vrei sa le desfaci. Pentru siguranta
operatiunii poti prinde scula de contra pe pinionul mijlociu.
Pasul 3 : acum nu trebuie decat sa aplici teoria foarfecei : invarte de scula pentru contra si de
scula hexagonala (actionata cu cheia franceza sau levier) catre interior, una catre cealalta.
In acest moment prinderea pinioanelor ar trebui sa fie deja desfacuta. Desfileteaz-o complet, apoi
trage pinioanele spre exterior, o sa iasa foarte usor, deoarece nu au prinderi suplimentare.
Verifica daca caseta are joc : misca de ea in sus si in jos pentru a detecta eventuale urme de
degradare in timp. Daca aceasta are joc, ar trebui schimbata imediat.
Cum se monteaza pinioanele?
Pasul 1 : Acesta este un procedeu si mai simplu. Trebuie sa tii cont insa de cateva reguli. Pentru
montarea acestora nu vei avea nevoie decat de cheia hexagonala si de o alta cheie cu care sa
actionezi asupra acesteia.
Pasul 2 : Atat pinioanele cat si freehub-ul au o cautare. Este vorba de un canal mai ingust care te
ajuta sa introduci pinioanele corespunzator. Identifica-l pentru freehub.
Pasul 3 : Urmeaza sa identifici si canalul pentru pinioane.
Pasul 4 : Odata identificate, poti introduce pinioanele pe freehub. Acestea intra foarte usor, fara
niciun fel de efort. Daca intrarea acestora este dificila inseamna ca nu ai potrivit cele doua
canale.

Pasul 5 : Este momentul sa introduci si restul de pinioane. Acestea pot fi doua sau mai multe.
Respecta regula canalului subtire. Si pinioanele suplimentare il au, deci nu trebuie decat sa-l
cauti.
Pasul 6 : Lubrifiaza piesa care fixeaza pinioanele pe freehub. Foloseste vaselina pe care o vei
aplica pe filetul acesteia.
Pasul 7 : Fixeaz-o si infileteaz-o atat cat iti permite, peste pinioane.
Pasul 8 : Pentru fixarea finala vei avea nevoie de scula hexagonala, pe care o vei utiliza
impreuna cu o cheie franceza sau o parghie (ca in poza). Strange puternic catre in jos. Cu cat
parghia este mai lunga, cu atat forta de strangere va fi mai mare. In acest moment pinioanele
sunt instalate si gata de o tura. Go ride!

http://www.freerider.ro/service/cum-se-demonteaza-pinioanele-6201.html

S-ar putea să vă placă și